Clawback tax notice upheld: pharmaceutical company's appeal dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 septembrie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al deţinătorului de APP Amgen Europe BV, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ("CNAS"), a solicitat:

(i) anularea notificării nr. x/07.05.2018, prin care CNAS a comunicat datele în vederea stabilirii, declarării şi achitării contribuţiei clawback aferentă trimestrului I al anului 2018;

(ii) anularea adresei nr. x/15.06.2018, prin care CNAS a răspuns contestaţiilor administrative formulate împotriva notificărilor sus-menţionate;

(iii) obligarea CNAS la comunicarea valorii consumului de medicamente, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor reclamantei, în trimestrul I 2018.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1979 din 11 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al deţinătorului de APP Amgen Europe BV, în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1979 din 11 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al deţinătorului de APP Amgen Europe BV, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În motivarea căii de atac, reclamanta susţine că sentinţa recurată este dată cu greşita interpretare şi aplicare a art. 3 şi 5 din O.U.G. nr. 77/2011.

Printr-un prim rând de critici, recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond a respins în mod greşit motivul de nelegalitate privind nemotivarea notificării contestate, neanalizând argumentele amplu motivate, expuse de reclamantă în cererea introductivă, legate de lipsa de transparenţă a modalităţii în care sunt comunicate elementele prevăzute de O.U.G. nr. 77/2011 şi care nu permite verificarea corectitudinii acestora. În acest sens, face trimitere la considerentele deciziei nr. 190/2016 a Înaltei Curţi, prin care s-a reţinut că modalitatea în care CNAS face aplicarea art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, respectiv modul în care sunt comunicate contribuabilului informaţiile necesare plăţii contribuţiei, nu îi dă acestuia posibilitatea să verifice corectitudinea datelor.

Arată recurenta-reclamantă că în cauză nu se contestă sistemul de raportare stabilit prin art. 5 alin. (4), (6) şi (7) din O.U.G. nr. 77/2011, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond, întrucât reclamanta nu este destinatara acestor norme legale, ci faptul că intimata-pârâtă nu permite accesul plătitorului contribuţiei la informaţii privind modalitatea în care se construieşte valoarea consumului de medicamente într-un trimestru. În baza legislaţiei primare, CNAS a adoptat o legislaţie secundară cu privire la modul de raportare a consumului şi a datelor legate de acesta, recurenta-reclamantă dând exemplul Ordinului comun al ministerului sănătăţii şi Preşedintelui CNAS nr. 1518/2011, ale cărui prevederi nu privesc deţinătorii autorizaţiei de punere pe piaţă ("DAPP").

Recurenta-reclamantă susţine că a primit de la CNAS un set minimal de informaţii, care nu îi oferă niciun mijloc de control asupra corectitudinii calculării consumului. Deşi notificarea este motivată în drept, ea nu este motivată şi în fapt, din datele cuprinse în notificare şi din înscrisurile depuse la dosarul cauzei de intimată, rezultând lipsa documentelor primare care au condus la rezultatul valorii consumului indicat în notificare, respectiv la valoarea procentului "p".

În opinia recurentei-reclamante, intimata-pârâtă CNAS deţine toate informaţiile necesare pentru a oferi plătitorilor contribuţiei informaţii complete şi transparente asupra bazei de calcul a contribuţiei, având în vedere raportările pe care farmaciile, unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă le realizează lunar. Totodată, recurenta-reclamantă învederează că nu solicită comunicarea datelor de consum aferente tuturor deţinătorilor de APP, ci doar a celor care o privesc, întrucât, în lipsa acestor date, nu poate verifica raţionamentul intimatei-pârâte la emiterea notificării, ceea ce reprezintă un motiv de anulare a actului administrativ.

Solicită a fi avute în vedere considerentele din cuprinsul deciziei ÎCCJ – SCAF nr. 7097/2013, precum şi jurisprudenţa Curţii de Apel Bucureşti (sentinţele civile nr. 2137/2014, 2335/2014, 430/2014) şi, totodată, jurisprudenţa CEDO în domeniu (hotărârea nr. 39766 Serkov c. Ucrainei). Conform jurisprudenţei naţionale şi europene invocate, consideră reclamanta că, în prezenţa unei notificări nemotivate, care nu-i permite să verifice informaţiile pe baza cărora se calculează taxa, lipsa de transparenţă în fiscalitate nu poate fi remediată decât prin aplicarea principiului in dubio contra fiscum.

Mai arată recurenta-reclamantă că intimata-pârâtă CNAS are obligaţia de a verifica îndeplinirea condiţiilor legale pentru plata contribuţiei, iar reclamanta nu are altă posibilitate decât pe aceea de a accepta datele comunicate de CNAS, fără a primi vreo explicaţie cu privire la sursele efective ale consumurilor respective, pe canalele de eliberare a medicamentelor.

Un al doilea motiv de recurs cuprinde critici prin care recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă a respins în mod greşit motivul de nelegalitate referitor la modul de stabilire de către intimata-pârâtă a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei.

Arată recurenta-reclamantă că instanţa de fond şi-a întemeiat argumentaţia pe jurisprudenţa Curţii Constituţionale în domeniu, fără a avea în vedere că aceasta tratează norma legală din perspectivă constituţională, iar nu sub aspectul legalităţii modului de raportare a valorii consumului la valoarea de compensare a medicamentelor.

Consideră recurenta-reclamantă că modul de calcul al taxei încalcă atât dispoziţiile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, cât şi principiul constituţional al justei aşezări a sarcinilor fiscale, contribuţia nefiind aşezată asupra unei baze de impunere care să fie raportată numai la veniturile contribuabilului, ci şi la veniturile altor entităţi aflate în lanţul de comercializare a medicamentelor (farmacii şi distribuitori). În consecinţă, cumulând adaosurile de pe lanţul de distribuţie, se ajunge la o marjă totală de aproape 41%, care se aplică la preţul de producător, respectiv la preţul maxim încasat de APP.

În opinia recurentei-reclamante, este greşit modul de calcul al contribuţiei prin raportare la valoarea de compensare, care include atât preţul medicamentului, cât şi toate adaosurile distribuitorilor, întrucât din cuprinsul dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011 rezultă că valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie este diferită de valoarea de compensare a medicamentelor (valoarea suportată din FNUASS). Interpretarea corectă, literală, sistematică şi teleologică a dispoziţiilor art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011 conduce la concluzia că taxa se calculează în raport de valoarea vânzărilor pe care fiecare plătitor le realizează, iar nu de valoarea suportată din FNUASS.

Interpretarea eronată a textului de lege de către intimata-pârâtă contravine principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, prevăzut de art. 56 alin. (2) din Constituţie, dar şi principiului certitudinii impunerii, prevăzut de art. 3 din Codul fiscal, sens în care recurenta-reclamantă indică decizii de practică judiciară ale Înaltei Curţi şi Curţii Constituţionale.

Mai arată că O.U.G. nr. 77/2011 instituie o contribuţie specială, impusă doar anumitor persoane, respectiv deţinătorilor de APP, stabilită de CNAS nu doar în funcţie de veniturile obţinute de acestea, ci şi în funcţie de veniturile altor persoane (distribuitori şi farmacii), astfel încât, deşi distribuitorii şi farmaciile au certitudinea decontării serviciilor lor în legătură cu aceste medicamente, ei nu plătesc nicio contribuţie, sarcina fiscală fiind preluată de deţinătorii de APP.

Prin modalitatea de calcul a contribuţiei trimestriale, respectiv prin suportarea de către deţinătorii de APP a unei sarcini fiscale determinate de venitul altor entităţi fiscale, intimata-pârâtă CNAS, în aplicarea O.U.G. nr. 77/2011, nesocoteşte principiile echităţii, proporţionalităţii, rezonabilităţii şi nediscriminării, incidente în materie fiscală. Deţinătorii de APP ajung să suporte, astfel, o sarcină fiscală care nu este determinată de propriul lor venit, ci de cel al altor entităţi, în condiţiile în care, datorită adaosurile comerciale practicate de distribuitori şi farmacii, se poate ajunge la o marjă de până la 41% aplicată la preţul maxim al procătorului, încasat de DAPP.

Specificul relaţiilor comerciale de pe lanţul de distribuţie arată că farmaciile şi distribuitorii primesc direct compensările de la stat, iar deţinătorii de APP nu au relaţii juridice directe cu casele de asigurări. Ca o consecinţă a acestui specific, deţinătorul de APP plăteşte contribuţia, indiferent dacă doreşte ca medicamentele sale să fie compensate sau nu, întrucât reclamanta vinde atât medicamente care figurează pe lista de compensare, cât şi medicamente care nu figurează pe această listă, dar care îi sunt comunicate spre plata contribuţiei clawback, pentru că au fost decontate în spitale. Întrucât deţinătorii de APP nu încheie niciun contract cu CNAS, această autoritate nu decontează valoarea compensată din preţul medicamentelor către deţinătorii de APP, ci către farmacii şi spitale, deţinătorul de APP neavând vreun control asupra mecanismului de decontare.

Totodată, arată recurenta-reclamantă, distribuitorii şi farmaciile sunt cei care intră în relaţie contractuală directă cu casele judeţene de asigurări de sănătate, nefiind simpli interpuşi în lanţul de distribuţie, ci urmăresc propriile avantaje comerciale, astfel încât medicamentele achiziţionate de la deţinătorul de APP intră în proprietatea lor, având dreptul absolut de a le revinde fără vreo implicare din partea producătorului. Deţinătorii de APP vând medicamentele en gros către distribuitori, fără a avea certitudinea încasării preţului medicamentelor, depinzând de plăţile făcute de distribuitori, independent de măsura în care casele de asigurări de sănătate achită sumele facturate către farmacii/spitale. În cazurile în care distribuitorii intră în insolvenţă, cum s-a şi întâmplat, deţinătorii de APP nu au nicio garanţie în privinţa recuperării contravalorii măsurilor livrate. În concluzie, farmaciile şi distribuitorii se bucură de avantajul încasării de la casele de asigurări de sănătate a contravalorii medicamentelor, avantaj care nu este acordat şi deţinătorilor de APP.

Învederează recurenta-reclamantă că deţinătorii de APP nu au posibilitatea de a influenţa adaosurile comerciale aplicate ulterior de distribuitori şi farmacii, astfel încât să stabilească preţul final al medicamentului, pentru a acoperi povara fiscală a contribuţiei clawback. Nu există nici posibilitatea negocierii unui anume adaos comercial cu distribuitării sau farmaciile, acestea fiind stabilite prin procedura reglementată de Ordinul ministrului sănătăţii nr. 75/2009.

Chiar în ipoteza în care s-ar accepta posibilitatea stabilirii unui impozit sau a unei contribuţii care să privească activitatea sau veniturile unor terţi, recurenta-reclamantă apreciază că această obligaţie are un caracter neproporţional.

Printr-o a treia categorie de critici, recurenta-reclamantă susţine că în mod greşit instanţa de fond a respins argumentele referitoare la încălcarea Convenţiei EDO, pe motiv că în discuţie este o problemă de fiscalitate, aflată în marja de apreciere a statului, care exclude aplicarea garanţiilor prevăzute de Convenţie. Or, instanţa era obligată să realizeze un control de convenţionalitate in concreto, în funcţie de circumstanţele speţei şi de modul în care normele atacate afectează persoana interesată.

În continuare, recurenta-reclamantă reiterează argumentele expuse în fond, referitoare la încălcarea art. 14 din Convenţia EDO şi a art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie.

În esenţă, susţine că modalitatea de calcul a taxei este discriminatorie, întrucât nu este calculată în raport de preţul de vânzare al medicamentelor, ci de preţul de compensare, incluzând astfel toate adaosurile comerciale din lanţul de distribuţie, astfel că recurenta-reclamantă plăteşte o taxă pentru profitul distribuitorilor şi al farmaciilor. În acest sens, reia aspectele anterior expuse, referitoare la modalitatea de distribuire şi decontare a medicamentelor pe canalele de eliberare şi la relaţiile între actorii implicaţi în acest proces, respectiv deţinătorii de APP, distribuitorii, farmaciile şi CNAS. În concluzie, consideră că impunerea obligaţiei de plată a taxei doar asupra unora dintre agenţii economici implicaţi în acest proces, respectiv doar asupra deţinătorilor de APP, este discriminatorie

Aceleaşi argumente susţin şi critica încălcării art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie, întrucât ingerinţa în dreptul la respectarea bunurilor este neproporţională, cât vreme sumele ce reprezintă baza de calcul a taxei clawback include toate adaosurile lanţului de distribuţie, ceea ce conduce la stabilirea taxei într-un cuantum foarte ridicat şi o transformă într-o sarcină excesivă pentru reclamantă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă C.N.A.S. nu a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamantă, depunând concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă cu privire la sentinţa atacată, Înalta Curte reţine că acestea se subsumează următoarelor motive:

(i) greşita soluţionare a motivului de nelegalitate referitor la nemotivarea actului administrativ - notificarea prin care intimata-pârâtă a comunicat datele necesare calculării contribuţiei clawback aferente trimestrului I 2018;

(ii) greşita confirmare, de către prima instanţă, a legalităţii modului de stabilire de către intimată a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei;

(iii) greşita respingere a argumentelor referitoare la încălcarea art. 14 din Convenţia EDO şi a art. 1 din Protocolul 1 la Convenţie.

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile prin care se reiterează nemotivarea actului administrativ contestat, respectiv nerespectarea cerinţei transparenţei.

Din cuprinsul Notificării nr. x/07.05.2018 rezultă că autoritatea intimată-pârâtă a comunicat recurentei-reclamante elementele prevăzute de art. 3 alin. (3) şi art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă, cât şi elementele obligatorii prevăzute de lege, respectiv, valoarea procentului "p" şi valoarea consumului de medicamente aferent fiecărui trimestru în litigiu, conform anexei la notificare.

Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu invocă lipsa motivării actului administrativ contestat, ci imposibilitatea verificării datelor comunicate centralizat de intimata-pârâtă CNAS, prin raportare la sursele efective ale consumurilor înregistrate pe canalele de eliberare a medicamentelor, reclamanta susţinând că nu are nicio pârghie de control a informaţiilor primite în vederea calculării contribuţiei clawback.

Astfel fiind, criticile reclamantei cu privire la lipsa motivării actului administrativ se circumscriu unor argumente de neconstituţionalitate a normei, vizând lipsa de transparenţă fiscală şi nu unor aspecte de nelegalitate a actului, sancţionabile de către instanţa de contencios administrativ, în condiţiile în care notificările respectă întru totul conţinutul stabilit prin dispoziţiile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

În ceea ce priveşte hotărârile judecătoreşti indicate de recurenta-reclamantă, care, în opinia acesteia, susţin motivul de nelegalitate referitor la nemotivarea notificării emise de CNAS, Înalta Curte observă că acestea nu conturează o orientare jurisprudenţială unitară a Înaltei Curţi în acest sens. Contrar hotărârilor judecătoreşti invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte face trimitere la deciziile nr. 3811/2017, 3415/2019, 2349/2019, 423/2020 şi 4067/2020, care cuprind considerente similare celei din prezenta decizie, în privinţa caracterului motivat al notificărilor emise de CNAS, în acord cu prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011.

Pe de altă parte, nu trebuie omis şi că fiecare dintre hotărârile indicate de recurenta-reclamantă a analizat legalitatea altor notificări emise de CNAS decât cea din prezenta cauză, raportat la alt cadru legislativ (în condiţiile în care legislaţia incidentă taxei clawback a suferit multiple modificări de la adoptarea O.U.G. nr. 77/2011), astfel încât, deşi s-a invocat existenţa unei similarităţi la nivelul conţinutul notificărilor, instanţa din prezenta cauză nu poate recurge la o analiză comparativă a acestora, pentru a concluziona în sensul dorit de recurentă. Înalta Curte, ca şi instanţa de fond, analizează legalitatea notificării contestate în raport de legislaţia incidentă la data emiterii (mai 2018), iar pentru argumentele anterior expuse, este întemeiată concluzia respectării dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011 de către autoritatea emitentă.

Referitor la criticile reiterate ale reclamantei vizând modul de stabilire a bazei de calcul a contribuţiei clawback, prin raportare la valoarea de compensare a medicamentelor, iar nu la valoarea vânzărilor plătitorului contribuţiei.

În esenţă, recurenta-reclamantă a susţinut că taxa trimestrială este calculată în mod greşit asupra valorii de compensare a medicamentelor, care include atât preţul medicamentului, cât şi adaosurile distribuitorilor, aspect de natură a conduce la încălcarea principiilor fiscale fundamentale (principiul justei aşezări a sarcinilor fiscale, principiile echităţii, proporţionalităţii, rezonabilităţii şi nediscriminării).

Înalta Curte va respinge, ca nefondate, susţinerile recurentei referitoare la încălcarea principiilor fiscalităţii, instanţa de fond reţinând corect că, în raport cu prevederile art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, stabilirea contribuţiei se face prin raportare la valoarea consumului de medicamente suportate din Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie.

Este de necontestat împrejurarea că, în consumul raportat de farmacii şi distribuitori către CNAS sunt incluse şi adaosurile comerciale practicate de agenţii economici de pe lanţul de distribuţie (adaosul comercial de distribuţie şi adaosul de farmacie), iar criticile reclamantei vizează însuşi modul în care legiuitorul a reglementat mecanismul de calcul al taxei parafiscale, care poate face obiectul unei eventuale sesizări adresate Curţii Constituţionale, iar nu al controlului instanţei de contencios administrativ. În lipsa unor argumente legate de modul concret de determinare a valorii consumului, susţinerile recurentei în sensul că intimata-pârâtă CNAS ar fi trebuit să aibă în vedere valoarea vânzărilor fiecărui plătitor de contribuţie, iar nu valoarea consumului de medicamente, raportat la valoarea de compensare a medicamentelor, constituie, în realitate, critici ce vizează justeţea reglementării, iar nu legalitatea actelor emise de autoritate în executarea legii.

Susţinerea recurentei-reclamante în sensul că ar fi îndatorată la plata unei taxe pe venituri pe care nu le realizează, adaosurile comerciale nefiind încasate de deţinătorii DAPP, ci de distribuitori şi farmacii, nu poate fi reţinută, întrucât, la introducerea pe piaţă a unui medicament, titularii contribuţiei cunoşteau condiţiile de plată a taxei, respectiv faptul că nu vor plăti o contribuţie raportată doar la preţul de producător. În acest sens sunt considerentele deciziei Curţii Constituţionale nr. 484 din 25.09.2014, potrivit cărora: "În aplicarea prevederilor legale de referinţă este stabilit aşadar modul de calcul al preţurilor la medicamente, inclusiv modul de calcul al preţului cu amănuntul maximal, respectiv cota maximă a adaosului de distribuţie şi cota maximă a adaosului de farmacie. Câtă vreme deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor solicită includerea medicamentelor pe care le vând în lista medicamentelor pentru care plătesc contribuţia, cunoscând preţurile maximale ale medicamentelor, precum şi influenţa maximă a adaosurilor ce pot fi practicate de subiecţii care se interpun în circuitul comercial al medicamentelor compensate, rezultă că şi-au asumat că vor plăti o contribuţie raportată nu doar la preţul de producător. În acest cadru legal este la aprecierea deţinătorilor de APP negocierea de adaosuri cât mai mici cu intermediarii, cu consecinţa plăţii unei contribuţii într-un cuantum cât mai redus.".

Totodată, Curtea Constituţională a reiterat faptul că această contribuţie trimestrială a fost instituită de legiuitor exclusiv în considerarea faptului că acestor deţinători li se decontează din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii contravaloarea medicamentelor vândute (deci în considerarea acestei facilităţi), ceea ce nu este cazul celorlalţi subiecţi care desfăşoară o activitate comercială, fără a beneficia de alte avantaje. Aceştia vând atât medicamente compensate, cât şi medicamente cumpărate liber de populaţie, neavând un avantaj efectiv din vânzarea medicamentelor compensate.

Înalta Curte va avea în vedere şi considerentele Curţii Constituţionale din decizia nr. 249 din 21.05.2013: "taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 alin. (1) din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege", Aşadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare. Ca atare, este dreptul exclusiv al legiuitorului să stabilească plătitorii taxelor parafiscale, în speţă ai taxei de clawback, respectiv agenţii economici care sunt vizaţi în mod expres de reglementările Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011".

Prin urmare, în cauză nu a fost reliefată o situaţie de încălcare a principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, respectiv a certitudinii impunerii, precum şi a celorlalte principii fiscale, inclusiv a principiului egalităţii.

De altfel, Înalta Curte reţine că reclamanta nu a formulat critici concrete cu privire la valoarea propriu-zisă a consumului comunicat de intimata-pârâtă, ci a susţinut, pe de-o parte, imposibilitatea verificării valorilor furnizate în exclusivitate de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, iar pe de altă parte, obligarea plătitorul contribuţiei să suporte sarcini fiscale pentru veniturile realizate de alte entităţi, motive de nelegalitate care privesc, astfel cum s-a arătat anterior, însăşi modalitatea de legiferare a contribuţiei trimestriale, iar nu un aspect de nelegalitate propriu actului administrativ contestat.

În concluzie, Înalta Curte constată că în mod corect intimata-pârâtă CNAS a comunicat reclamantei valoarea consumului de medicamente aferent vânzărilor, raportat la valoarea de compensare din preţul final al acestor medicamente, chiar dacă preţul final include şi eventuale adaosuri practicate de agenţii economici interpuşi în lanţul de distribuţie, împrejurare care nu poate fi interpretată ca fiind nelegală ori ca având caracter discriminatoriu.

Referitor la criticile vizând neanalizarea de către instanţa de fond a aspectelor de neconvenţionalitate expuse în cerere, se constată că reclamanta a susţinut succint că prima instanţă a refuzat să efectueze controlul de convenţionalitate, pe motiv că în discuţie este o problemă de fiscalitate, aflată în marja de apreciere a statului, care exclude aplicarea garanţiilor prevăzute de Convenţie. Deşi critică acest considerent al instanţei de fond, recurenta-reclamantă nu îl contraargumentează, limitându-se la a susţine că instanţa avea obligaţia verificării aspectelor de neconvenţionalitate invocate, urmată de redarea integrală motivele de neconvenţionalitate exouse în cerere, fără a prezenta un raţionament logico-juridic de natură a susţine această concluzie. Or, expunerea unei simple concluzii/opinii a recurentei-reclamante, neînsoţită de argumentele care o sprijină, face imposibilă exercitarea controlului judiciar de către instanţa de recurs, care analizează pretinsa nelegalitate a sentinţei instanţei de fond doar în limitele învestirii sale prin criticile formulate de titularul căii de atac.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul promovat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., în nume propriu şi în calitate de reprezentant legal al deţinătorului de APP Amgen Europe BV, împotriva sentinţei nr. 1979 din 11 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 09 decembrie 2021.