Partial appeal granted; compensation for lost goods under commodatum increased to market value of RON 61,997, rescission upheld.

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.02.2016, pe rolul Curţii de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015* (după declinări succesive), reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice în contradictoriu cu pârâta Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş a solicitat rezilierea contractului de comodat încheiat la data de 26.09.2003 între Ministerul Integrării Europene (antecesor al instituţiei reclamante) şi pârâta Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara pentru nerespectarea clauzelor acestuia, obligarea pârâtei la restituirea bunurilor ce au făcut obiectul contractului de comodat; în măsura în care aceste bunuri nu se mai regăsesc în tot/în parte în patrimoniul pârâtei, să fie obligată pârâta la plata contravalorii bunurilor lipsă, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 327 din data de 11.11.2020, Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, în contradictoriu cu pârâta Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, a dispus rezilierea contractului de comodat nr. x/26.09.2003 încheiat între părţi şi a obligat pârâta să plătească reclamantului contravaloarea bunurilor – obiect al contractului, în sumă de 22.050 RON. A obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 5.260 RON.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 327 din data de 11.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarant recurs reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice sub aspectul contravalorii bunurilor ce au făcut obiectul dosarului de comodat şi cu privire la cheltuielile de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Instanţa de fond, deşi a constatat în mod temeinic nerespectarea obligaţiilor contractuale de către intimată, dispunând rezilierea contractului, în mod greşit a dispus doar restituirea sumei de 22.050 RON reprezentând, în accepţiunea instanţei, contravaloarea bunurilor ce au făcut obiectul dosarului de comodat.

În acest sens, instanţa a reţinut că "în anul 2009 reclamantul a procedat de bună voie la diminuarea valorii tuturor bunurilor ce fac obiectul contractului de comodat întrucât, printr-un expert evaluator acreditat, a constatat gradul înalt de depreciere al acestora, bunurile fiind evidenţiate în contabilitatea proprie sub o singură poziţie cu denumirea de "Construcţie Hala Hanovra" cu o valoare de 22.050 RON, consimţind astfel că valoarea justă a acestora ar fi valoarea de lichidare, valoare ce rezultă şi din listele de inventariere precum şi din răspunsul la interogatoriu oferit chiar de reclamant cu privire la acest aspect.

Raţionamentul instanţei este unul eronat, deoarece consimţirea valorii de 22.050 RON de către instituţia reclamantă nu a reprezentat decât aplicarea unor norme legale în materie.

Concret, prin Ordinul nr. 1753/2004, s-au aprobat Normele privind organizarea şi efectuarea inventarierii elementelor de activ şi de pasiv, aplicabilitate în cauză având următoarele prevederi:

"Art. 7 alin. (6) - Inventarierea şi evaluarea elementelor de activ şi de pasiv se pot efectua atât cu salariaţii proprii, cât şi pe bază de contracte de prestări de servicii încheiate cu persoane juridice sau fizice cu pregătire corespunzătoare.

Art. 39 - La stabilirea valorii de inventar a bunurilor se va aplica principiul prudenţei, potrivit căruia se va ţine seama de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor.

În cazul în care valoarea de inventar a bunurilor este mai mică decât valoarea din contabilitate, în listele de inventariere se înscrie valoarea de inventar.

Art. 53 - Rezultatul inventarierii se înregistrează în contabilitate potrivit prevederilor Legii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi în conformitate cu reglementările contabile aplicabile.

Ceea ce se doreşte a se demonstra este că, atât schimbarea valorii contabile a Halei Hanovra cât şi transmiterea listelor de inventariere în scopul confirmării au reprezentat doar punerea în aplicare a prevederilor legale anterior menţionate.

Atât timp cât Raportul de evaluare din anul 2009 a stabilit o valoare de inventar de 22.500 RON, în raport de dispoziţiile legale anterior menţionate, instituţia noastră nu a făcut decât să preia această nouă valoare.

Aşa cum s-a arătat prin apărările formulate în cauză, până la momentul întocmirii Raportului de evaluare din anul 2009, valoarea contabilă a bunurilor constituind Hala Hanovra a fost cea din H.G. nr. 863/2003 iar listele de inventariere au menţionat toate componentele acesteia.

Prin Raportul de evaluare din anul 2009, s-a menţionat expres că "Construcţia este dezasamblată, toate componentele acesteia se află depozitate în 4 containere şi prezintă o stare înaintată de degradare", motiv pentru care expertul evaluator a apreciat că valoarea justă o reprezintă valoarea de lichidare (22.050 RON).

În consecinţă, având informaţia că bunurile care constituiau Hala Hanovra se regăsesc la intimată, instituţia şi-a actualizat valoarea acesteia cu suma stabilită prin raportul de evaluare şi, implicit, listele de inventar au fost transmise spre confirmare cu noua valoare.

Mai mult, întocmirea unui nou Raport de evaluare în anul 2011, a relevat că "în niciunul din containere nu s-au găsit elemente dezasamblate care să facă parte din structura constructivă a Halei Hanovra" şi, în plus, "nu se ştie în ce modalitate, în cadrul evaluării anterioare, a putut fi determinată masa materialelor recuperabile la nivelul a 105 tone".

Având în vedere că noua evaluare nu a stabilit o altă valoare pentru Hala Hanovra, instituţia pârâtă a rămas în contabilitate cu valoarea stabilită prin Raportul de evaluare din anul 2009.

Prin cea de-a doua critică, recurentul-reclamant arată că valoarea de 22.050 RON este eronat stabilită.

În considerentele sentinţei recurate, instanţa retine că "în anul 2009 reclamantul a procedat de bună voie la diminuarea valorii tuturor bunurilor ce fac obiectul contractului de comodat întrucât, printr-un expert evaluator acreditat, a constatat gradul înalt de depreciere al acestora, bunurile fiind evidenţiate în contabilitatea proprie sub o singură poziţie cu denumirea de "Construcţie Hala Hanovra" cu o valoare de 22.050 RON, consimţind astfel că valoarea justă a acestora ar fi valoarea de lichidare".

Pe de altă parte, la dosarul cauzei, au fost depuse Raportul de evaluare din anul 2011, Procesul-verbal nr. x/22.07.2014 şi Raportul de expertiză întocmit în cauză, din care rezultă clar că valoarea de 22.050 RON reprezintă în fapt doar valoarea bunurilor (degradate) care se mai regăsesc la dispoziţia intimatei.

Chiar Raportul de expertiză întocmit în cauză precizează că valoarea de piaţă a bunurilor lipsă este de 45.597 RON, dar cu toate acestea instanţa a acordat doar valoarea de inventar stabilită în fapt doar pentru bunurile existente.

Este evident că instituţia reclamantă, în măsura în care ar fi cunoscut că o parte a bunurilor nu se mai regăsesc la dispoziţia intimatei, nu ar fi putut fi de acord cu o diminuare a valorii acestora, cu atât mai mult cu cât este vorba de bunuri aflate în domeniul public al statului.

Mai mult, aşa cum s-a arătat prin Nota de probatorii depusă prin adresa nr. x/08.10.2020, instituţia reclamantă a solicitat refacerea expertizei, unul dintre argumente fiind acela că expertul judiciar nu a ţinut cont de prevederile art. 9 din O.G. nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora "Activele fixe corporale aflate în patrimoniul instituţiilor publice, care nu se supun amortizării, sunt următoarele:

a) bunurile care aparţin domeniului public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale potrivit legii, inclusiv investiţiile efectuate la acestea".

Chiar dacă s-ar aprecia că Hala Hanovra se supune amortizării, ar fi aplicabile dispoziţiile pct. 1.1.2 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, astfel cum este acesta reglementat prin H.G. nr. 2139/2004, cu completările şi modificările ulterioare, potrivit cărora construcţiile uşoare cu structuri metalice (hale de producţie, hale de montaj, etc.), au o durată normală de funcţionare de 16-24 ani.

Implicit, aplicabilitatea H.G. nr. 2139/2004 ar infirma stabilirea valorii Halei Hanovra ca valoare de lichidare, astfel cum a procedat expertul desemnat în cauză.

Prin ultima critică referitoare la cheltuielile de judecată aferente primului ciclu procesual, recurentul-reclamant susţine că prima instanţă a acordat doar în parte cheltuielile aferente primului ciclu procesual, reţinând că dovada cheltuielilor a fost depusă după închiderea dezbaterilor asupra fondului.

În principal, instanţa nu a luat în considerare faptul că prin încheierea de şedinţă din data de 14.02.2017, s-a consemnat că "reprezentantul reclamantului solicită admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi motivată în scris la dosar, cu cheltuieli de judecată reprezentând transport şi cazare, depunând dovada acestora în acest sens".

În subsidiar, chiar dacă s-ar fi depus dovada cheltuielilor de judecată ulterior închiderii dezbaterilor, apreciază că, efect al casării pronunţate în primul ciclu procesual, documentele justificative ale cheltuielilor de judecată depuse în primul ciclu procesual, rămân câştigate cauzei, astfel că instanţa trebuia să ţină cont de faptul că aceste dovezi se regăseau la dosarul cauzei şi, în consecinţă, să acorde cheltuielile efectuate în primul ciclu procesual.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 30 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 24 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune având ca obiect rezilierea contractului de comodat încheiat la data de 26.09.2003 între Ministerul Integrării Europene (antecesor al instituţiei reclamante) şi pârâta Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara pentru nerespectarea clauzelor acestuia, obligarea pârâtei la restituirea bunurilor ce au făcut obiectul contractului de comodat; în măsura în care aceste bunuri nu se mai regăsesc în tot/în parte în patrimoniul pârâtei, obligarea pârâtei la plata contravalorii bunurilor lipsă.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă că, pârâta a încălcat în mod culpabil obligaţiile contractuale asumate referitoare la folosinţa bunurilor potrivit destinaţiei şi la conservarea acestora, fiind răspunzătoare pentru deteriorarea acestora, conform art. 8 din contractul de comodat, astfel încât, prin raportare la prevederile art. 11 din contractul părţilor a dispus rezilierea contractului de comodat nr. x/26.09.2003, întrucât, aceasta este sancţiunea prevăzută de părţi pentru nerespectarea culpabilă de către comodatar a clauzelor contractuale.

De asemenea, a reţinut că, în anul 2009, reclamantul a procedat de bună voie la diminuarea valorii tuturor bunurilor ce fac obiectul contractului de comodat întrucât printr-un expert evaluator acreditat a constatat gradul înalt de depreciere al acestora, bunurile fiind evidenţiate în contabilitatea proprie sub o sigura poziţie cu denumirea de "Construcţie Hala Hanovra" cu o valoare de 22.050 RON, consimţind astfel că valoarea justă a acestora ar fi valoarea de lichidare, valoare ce rezultă şi din listele de inventariere precum şi din răspunsul la interogatoriu oferit chiar de reclamant cu privire la acest aspect, obligând pârâta la plata acestei sume.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs de faţă, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor art. 9 din O.G. nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora "Activele fixe corporale aflate în patrimoniul instituţiilor publice, care nu se supun amortizării, sunt următoarele:

a) bunurile care aparţin domeniului public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale potrivit legii, inclusiv investiţiile efectuate la acestea".

Totodată, se invocă şi dispoziţiile pct. 1.1.2 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, astfel cum este acesta reglementat prin H.G. nr. 2139/2004, cu completările şi modificările ulterioare, potrivit cărora construcţiile uşoare cu structuri metalice (hale de producţie, hale de montaj, etc,) au o durată normală de funcţionare de 16-24 ani.

Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Prin H.G. nr. 863/17.07.2003 s-a hotărât că "se transmit cu titlu gratuit schele metalice, părţi de construcţii, subansambluri de construcţii şi materiale, în valoare totală de 6.638.196.680 RON, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre, intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aflate la Direcţia generală a finanţelor publice a municipiului Bucureşti, din domeniul privat al statului şi din administrarea Ministerului Finanţelor Publice în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Integrării Europene."

Conform art. 2 din H.G. nr. 863/2003, bunurile s-au predat pe bază de protocol, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acelei hotărâri, încheindu-se în acest sens un proces-verbal de predare-primire între D.G.F.P. Bucureşti şi Ministerul Integrării Europene, conform Protocolului nr. 17223/31.07.2003.

La data de 26.09.2003, Ministerul Integrării Europene (antecesorul reclamantului) a încheiat cu Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Timişoara contractul de comodat MIE x/26.09.2003 având ca obiect "împrumutul materialelor, instalaţiilor echipamentelor ce au reprezentat Pavilionul României la Hanovra ... pe care Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timişoara se obligă să le utilizeze pentru a constitui baza realizării Centrului Regional pentru Promovarea Investiţiilor Străine", bunurile fiind menţionate în H.G. nr. 863/17.07.2003.

Conform art. 8 din contract, "comodatarul răspunde pentru deteriorarea sau pierderea - în tot sau în parte - a bunurilor, dacă nu dovedeşte că deteriorarea sau pierirea s-a produs fortuit sau că deteriorarea este consecinţa folosirii potrivit destinaţiei şi fără culpă din partea sa", iar conform art. 11 "în caz de nerespectare a obligaţiilor de către comodatar, comodantul poate cere rezilierea contractului."

În acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte reţine că pârâta a încălcat în mod culpabil obligaţiile contractuale asumate referitoare la folosinţa bunurilor potrivit destinaţiei şi la conservarea acestora, fiind răspunzătoare pentru deteriorarea acestora, conform art. 8 din contractul de comodat, iar, prin raportare la prevederile art. 11 din contractul părţilor sancţiunea care intervine este rezilierea contractului de comodat nr. x/26.09.2003, sancţiune prevăzută de părţi pentru nerespectarea culpabilă de către comodatar a clauzelor contractuale.

Înalta Curte apreciază ca fiind fondate criticile ce vizează contravaloarea bunurilor obiect al contractului de comodat acordată de instanţa de fond.

În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1073 C. civ., conform cărora "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare", dezdăunare ce urmează a fi stabilită prin raportare la valoarea de circulaţie a bunurilor ce au făcut obiect al contractului de comodat şi nu prin raportare la valoarea de inventar stabilită de expert doar pentru bunurile existente, întrucât reclamantul este îndreptăţit la restituirea contravalorii bunurilor de la data încheierii contractului, potrivit principiului restitutio in integrum, raporturile dintre părţi fiind guvernate de dispoziţiile vechiul C. civ., sub imperiul căruia a fost încheiat contractul de comodat.

Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a stabilit că valoarea totală actuală a bunurilor menţionate în Anexa la H.G. nr. 863/2003 este de 61.997 RON, din care valoarea de piaţă a bunurilor identificate este de 14.400 RON, iar valoarea de piaţă a bunurilor neidentificate este de 45.597 RON, reclamanta fiind îndreptăţită la plata acestei sume.

Prin urmare, în mod eronat instanţa de fond s-a raportat la valoarea de lichidare a bunurilor existente, reţinând că reclamantul este cel care a diminuat valoarea tuturor bunurilor ce fac obiectul contractului de comodat, în condiţiile în care ca efect al rezilierii reclamantul este îndreptăţit la restituirea bunurilor sau contravalorii bunurilor, în cazul de faţă, contravaloare ce se va raporta la valoarea de circulaţie a bunurilor ce au făcut obiect al contractului.

În ceea ce priveşte critica referitoare la cheltuielile de judecată efectuate în primul ciclu procesual, Înalta Curte o apreciază fondată, considerentele instanţei de fond în sensul că nu s-a făcut dovada existenţei şi întinderii lor cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului urmând a fi înlăturate, în condiţiile în care hotărârea pronunţată în primul ciclu procesual a fost casată, astfel că la data rejudecării existenţa şi întinderea cheltuielilor de judecată efectuate în primul ciclu procesual era dovedită, reclamantul fiind îndreptăţit la restituirea acestor cheltuieli, conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi va casa în parte sentinţa recurată, în sensul în sensul obligării pârâtei Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură la plata către reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a contravalorii bunurilor în cuantum de 61.997 RON şi obligării pârâtei către reclamant şi la plata sumei de 5371,64 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primul ciclu procesual.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei împotriva sentinţei nr. 327 din 11 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată în sensul obligării pârâtei Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură la plata către reclamantul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a contravalorii bunurilor în cuantum de 61.997 RON.

Obligă pârâta către reclamant şi la plata sumei de 5371,64 RON, reprezentând cheltuieli de judecată efectuate în primul ciclu procesual.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 08 decembrie 2021.