EU funding eligibility: definition of effective payment date for beneficiary versus sub-recipients in social economy projects

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 20 decembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud – Est, anularea Deciziei nr. 6815 din 15.06.2017 emisă de OIRPOSDRU Regiunea Sud - Est şi, pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei formulată împotriva proceselor-verbale nr. x/CCSN/din 22.03.2017 şi nr. 5799 din 19.04.2017 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă privind proiectul x "S.O.C.I.A.L.E." şi, pe cale de consecinţă, anularea proceselor-verbale nr. x/CCSN/din 22.03.2017 şi nr. 5799 din 19.04.2017 privind debitul în valoare de 1.262.032,63 RON.

2. Hotarârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2430 din 24 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti:

- a respins excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată;

- a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene şi Organismul Intermediar Regional Pentru Programul Operaţional Sectorial Pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Est;

- a anulat decizia nr. 6815/15.06.2017 de soluţionare a contestaţiei administrative, proiectul de proces-verbal nr. x/CCSN/22.03.2017 şi procesul-verbal nr. x/19.04.2017 privind debitul în valoare de 1.262.032,63 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au declarat recurs atât pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (succesor în drepturi şi obligaţii al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene), cât şi pârâtul OIR POSDRU Regiunea Sud-Est.

3.1. Pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene) şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

O primă critică adusă sentinţei atacate vizează greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în ceea ce priveşte cererea de anulare a Proiectului Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/CCSN/22.03.2017. În opinia recurentului, respingerea excepţiei este consecinţa interpretării şi aplicării greşite a legii. Prin natura sa, proiectul procesului-verbal nu dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice, iar scopul emiterii lui nu este de a executa sau organiza executarea legii, motiv pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 1 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Acest înscris reprezintă doar act de informare emis de organismul intermediar în limitele prerogativelor sale de competenţă. Având în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (14) şi alin. (15) din O.U.G. nr. 66/2011, care conferă posibilitatea structurii verificate să-şi exprime punctul de vedere cu privire la proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, rezultă că acest document nu reprezintă act administrativ în înţelesul legii.

Prin art. 21 alin. (19) din O.U.G. nr. 66/2011, legiuitorul a conferit în mod expres numai procesului-verbal de constatare natura de act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, astfel că soluţia primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale menţionate.

A doua critică vizează greşita admitere a cererii de anulare a celor trei acte atacate, respectiv proiectul procesului-verbal nr. x/CCSN/22.03.2017, procesul-verbal nr. x/19.04.2017 privind debitul în valoare de 1.262.032,63 RON şi decizia nr. 6815/15.06.2017 de soluţionare a contestaţiei administrative.

După o scurtă expunere a contextului factual al cauzei, recurentul arată că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că ar fi fondată acţiunea reclamantei, pe considerentul că plăţile au fost efectuate până la data de 31.12.2015, apreciind irelevant momentul când a fost efectiv debitat contul debitor.

Din analiza documentelor de plată aferente structurilor de economie socială, SES 1, SES 2, SES 4, SES 5, SES 7, SES 10, SES 11, SES 12 şi SES 13, OIR POSDRU S-E a constatat că aspectele prezentate în sesizarea CVPF se confirmă, fiind identificate cheltuieli aferente ajutorului de minimis plătite efectiv după data de 31.12.2015, respectiv după data finală de eligibilitate a cheltuielilor stipulată în H.G. nr. 759/2007.

Deşi instanţa a considerat că stabilirea eligibilităţii se face în raport cu data plăţii efective de către beneficiari, nu şi de către alte entităţi subsecvente – parteneri sau structuri economice sociale (SES-uri) – care sunt implicate în derularea contractelor de finanţare POSDRU, prevederile contractelor de subvenţie încheiate de beneficiarul finanţării cu structurile de economie socială, beneficiare ale ajutorului de minimis, contrazic această afirmaţie.

Recurentul susţine că, prin prisma prevederilor art. 3 lit. i) şi j) din Schema de ajutor de minimis "Dezvoltarea economiei sociale", care definesc termenii "beneficiar al finanţării nerambursabile" şi "structură de economie socială", plăţile efectuate de reclamantă către structurile de economie socială nu pot avea semnificaţia plăţilor efective, întrucât acestea implică plata efectivă a salariilor, a facturilor către emitenţi, etc. Structurile în conturile cărora s-a efectuat plata de către reclamantă pot fi încadrate în noţiunea generală de partener (conform prevederilor contractuale), atât timp cât înfiinţarea şi/sau dezvoltarea lor a reprezentat scopul obţinerii finanţării. În acest context, virarea unor sume de bani în conturile "beneficiarilor finanţării" (noţiune în sens larg) nu poate avea semnificaţia noţiunii de plată efectivă conform reglementării civile, plata trebuind să fie făcută către creditor, iar nu către un colaborator/structură proprie sau orice altă entitate ce nu acţionează în numele creditorului.

Prin urmare, instanţa de fond a reţinut în mod greşit că stabilirea eligibilităţii se face în raport de data plăţii de către beneficiar (intimata-reclamantă), căci, dacă legiuitorul ar fi avut în vedere un astfel de raţionament, nu ar mai fi utilizat noţiunea de "efectivă".

Totodată, în mod greşit instanţa de fond a reţinut că în prezenta cauză nu ar fi incidente prevederile C. civ., întrucât chiar dacă în cauză sunt incidente anumite norme legale speciale, acestea se completează cu norma generală.

Potrivit art. 1497 C. civ., "dacă plata se face prin virament bancar, data plăţii este aceea la care contul creditorului a fost alimentat cu suma de bani care a făcut obiectul plăţii".

Dispoziţiile acestei norme nu sunt similare cu cele prevăzute de normele speciale la care a făcut referire instanţa de fond.

În cazul de faţă, contul creditorului (salariatul, emitentul facturii, etc.) a fost creditat după data de 31.12.2015.

Din modul de reglementare al legislaţiei speciale "să fie efectiv plătită de către beneficiar" nu se poate trage concluzia vreunei derogări de la normele C. civ., sintagma "efectiv plătită" putând şi trebuind a fi interpretată în sensul dispoziţiilor clare ale C. civ.

În opinia recurentului, soluţia adoptată de OIR POSDRU Regiunea Sud-Est cu privire la neeligibilitatea sumei de 1.262.032,63 RON (din care 1.043.069,97 RON contribuţie din fonduri UE şi 218.962,66 RON contribuţie publică naţională de la bugetul de stat) este corectă, din următoarele considerente:

a) regulile naţionale şi comunitare prevăd că, pentru a fi eligibile, cheltuielile efectuate în cadrul proiectului trebuie să fie efectiv plătite de către beneficiar până la data de 31 decembrie 2015 [art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 759/2007 şi art. 56 din Regulamentul (UE) nr. 1083/2006)];

b) conform art. 1 alin. (4) lit. a) din H.G. nr. 678/2015 "data finală de eligibilitate a cheltuielilor achitate de beneficiari – 31 decembrie 2015 – se referă la data până la care cheltuielile efectiv plătite de beneficiari pentru punerea în aplicare a operaţiunilor finanţate din fonduri, realizate cu aplicarea prevederilor legale naţionale şi europene în vigoare, sunt eligibile şi pot fi rambursate de Comisie;

c) potrivit prevederilor art. 5 lit. A) alin. (1) din contractul de finanţare "beneficiarul are responsabilitatea pentru implementarea proiectului".

Constatările instanţei referitoare la efectuarea plăţilor cu întârziere sunt greşite, de asemenea. În acest sens, arată că beneficiarul a accesat în mod greşit mecanismul "cererii de plată" [definită conform art. 2 alin. (3) lit. l) din O.U.G. nr. 64/2009], prin care a solicitat autorităţii de management virarea sumelor necesare pentru plata cheltuielilor rambursabile [art. 5 lit. A) alin. (5) din contractul de finanţare, echivalând cu plata în avans), deşi exista posibilitatea de a plăti efectiv cheltuielile până la data de 31.12.2015 şi de a le solicita spre rambursare printr-o cerere de rambursare depusă în conformitate cu prevederile art. 5 lit. A) alin. (4) din contractul de finanţare, instrument de care reclamanta nu a înţeles să se folosească.

Or, potrivit prevederilor art. 175 din O.U.G. nr. 64/2009, Autoritatea de management virează beneficiarului/liderului valoarea cheltuielilor rambursabile în termen de 3 zile lucrătoare de la momentul la care aceasta dispune de resurse în conturile sale.

Tocmai de aceea, conform contractului de finanţare, intimata-reclamantă avea obligaţia de a dispune de fonduri proprii pentru asigurarea implementării proiectului în cele mai bune condiţii, responsabilitatea pentru îndeplinirea acestuia revenindu-i.

În speţă, abaterile de la legalitate au fost săvârşite de intimata-reclamantă în cadrul unui contract finanţat majoritar de la bugetul UE condiţionat, în principal, de stricta respectare a legalităţii în utilizarea lor, astfel că, orice atingere adusă principiilor fundamentale conduce la consecinţa cheltuirii necuvenite a unei părţi din aceste sume şi, în consecinţă, prejudiciază bugetul UE.

În fine, se cuvine precizarea ca instanţa să nu facă abstracţie că acţiunea statului, prin organismele sale de specialitate, este impusă şi condiţionată de dispoziţii legale care prevăd imperativ regulile de realizare a veniturilor şi de realizare a acestora pentru necesităţi de interes public, cu precădere atunci când gestionează şi administrează fonduri comunitare nerambursabile.

3.2. Pârâtul Organismul Intermediar Regional Pentru Programul Operaţional Sectorial Pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Est nu şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin cererea de recurs, recurentul-pârât a reluat, integral şi în mod amplu, apărările formulate şi în faţa primei instanţe, raportat la aspectele particulare ale cauzei, prezentând motivele pentru care se impunea, în opinia sa, respingerea cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare în dosarul instanţei de recurs, însă, a depus note scrise, la data de 6.12.2021, solicitând respingerea recursurilor declarate de ambii pârâţi, ca nefondate.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (în prezent Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene)

Analizând criticile formulate de acest recurent, în raport cu motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

În condiţiile în care circumstanţele litigiului dedus judecăţii au fost detaliat expuse în cuprinsul hotărârii ce formează obiectul recursului, reluarea acestora în cadrul prezentelor considerente ar avea caracter redundant, astfel că, în temeiul art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza motivul de casare invocat în contextul factual prezentat în hotărârea atacată.

Înalta Curte constată că soluţia pronunţată de instanţa de fond de respingere a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/CCSN/22.03.2017 este corectă.

Aşa cum a reţinut instanţa de fond, proiectul procesului-verbal nu constituie un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 (care defineşte actul administrativ ca fiind actul cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice), ci reprezintă o operaţiune premergătoare emiterii actelor administrative atacate în speţă, respectiv procesul-verbal şi decizia emisă în soluţionarea contestaţiei administrative.

În conformitate cu dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, actele şi operaţiunile administrative care au stat la baza emiterii unui act administrativ, astfel cum acesta este definit la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, pot fi supuse controlului de legalitate numai odată cu actul final (în speţă procesul-verbal şi decizia emisă în soluţionarea contestaţiei administrative).

În acest context, în mod corect a constatat instanţa de fond că sunt îndeplinite condiţiile speciale de admisibilitate instituite de art. 50-51 din O.U.G. nr. 66/2011, din moment ce petitul acţiunii se referă şi la anularea procesului-verbal şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, nu doar la anularea proiectului de proces-verbal. Prin urmare, criticile recurentului-pârât pe acest aspect sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte criticile recurentului-pârât aduse fondului cauzei, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond prin prisma unei pretinse aplicări sau interpretări greşite a normelor de drept material, incidente în cauza prezentă. De altfel, ansamblul criticilor subsumate de recurent motivului de casare invocat reprezintă o reluare aproape in integrum a celor invocate prin actele administrative contestate şi prin întâmpinarea formulată în primă instanţă, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susţină ipoteza interpretării sau aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente de către prima instanţă, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunţate.

Intimata-reclamantă A. a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actele administrative reprezentate de decizia nr. 6815/15.06.2017 de soluţionare a contestaţiei administrative şi procesul-verbal nr. x/19.04.2017 privind debitul în valoare de 1.262.032,63 RON, inclusiv proiectul acestui proces-verbal (înregistrat sub nr. x/CCSN/22.03.2017), prin care s-a reţinut săvârşirea de către reclamantă a unei nereguli în temeiul art. 9 din contractul de finanţare, constând în identificarea de cheltuieli aferente ajutorului de minimis plătite după data de 31.12.2015, cu nerespectarea următoarelor prevederi: art. 4 din contractul de finanţare nr. x/3.01.2015 pentru proiectul x, art. 2 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 759/2007, art. 1 alin. (4) lit. a) din Hotărârea nr. 678/2015 şi art. 56 pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1083/2006.

Reclamanta a afirmat, iar prima instanţă a confirmat că reclamanta a respectat dispoziţiile legale evocate, respectiv a constatat că plăţile s-au efectuat până la data de 31 decembrie 2015, relevantă fiind data debitării contului beneficiarului proiectului, nu data la care banii au intrat în conturile furnizorilor.

Prin recurs, recurentul-pârât susţine că, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că stabilirea eligibilităţii se face în raport cu data plăţii efective de către beneficiar, nu şi de către alte entităţi subsecvente (parteneri sau structuri economice sociale) care sunt implicate în derularea contractelor de finanţare POSDRU, de vreme ce prevederile contractelor de subvenţie încheiate de beneficiarul finanţării cu structurile de economie socială, beneficiare ale ajutorului de minimis, contrazic această afirmaţie.

Înalta Curte observă că intimata-reclamantă este beneficiara finanţării nerambursabile acordate de către AM POSDRU prin OI POSDRU delegat pentru implementarea proiectului x, iar aceasta, în calitate de beneficiar al finanţării nerambursabile, a încheiat contracte de subvenţie cu toate structurile de economie sociale înfiinţate în cadrul proiectului, beneficiare ale ajutorului de minimis.

Cît priveşte obligaţiile asumate în contractele de subvenţie, se observă că acestea trebuie respectate în cadrul raporturilor juridice născute din aceste contracte, iar nu în raport cu AM POSDRU prin OI, întrucât aceasta este un terţ faţă de respectivele contracte. Cocontractanţii intimatei-reclamante (din contractele de subvenţie) nu sunt în niciun fel obligaţi faţă de recurentul-pârât din cauză care este un terţ.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, în mod corect a reţinut instanţa de fond că în raporturile dintre părţile contractului de finanţare nu poate fi analizată decât indirect modalitatea de executare a obligaţiilor din cadrul contractelor de subvenţie.

Cu alte cuvinte, nu are relevanţă că plăţile ulterioare ale partenerilor s-au făcut cu depăşirea termenului de 31 decembrie 2015, pentru că aceste plăţi nu ţin de contractul de finanţare, ci de contractul de subvenţie, iar AM nu poate invoca clauzele acestui din urmă contract.

Recurentul-pârât mai susţine că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că nu sunt incidente în cauză prevederile C. civ., mai exact cele ale art. 1497 din C. civ., întrucât, chiar dacă în cauză sunt incidente anumite norme legale speciale, acestea se completează cu norma generală.

Contrar acestor susţineri, Înalta Curte reţine că specialia generalibus derogant este un principiu juridic care implică faptul că norma specială e cea care derogă de la norma generală şi că norma specială este de strictă interpretare la cazul respectiv. Mai mult, o normă generală nu poate înlătura de la aplicare o norma specială.

Prin urmare, data plăţii nu se interpretează conform art. 1497 C. civ., respectiv data când banii au intrat în contul creditorului, ci se are în vedere specificitatea contractului de finanţare.

În acest context, în mod corect a reţinut instanţa de fond că normele în raport de care s-a reţinut neregula, respectiv art. 4 din contractul de finanţare nr. x/3.01.2015, art. 2 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 759/2007, art. 1 alin. (4) lit. a) din Hotărârea nr. 678/2015 şi art. 56 pct. 1 din Regulamentul (UE) nr. 1083/2006, sunt norme care pun accent pe data plăţii de către beneficiar, instituind cerinţa ca aceasta să fie anterioară datei de 31 decembrie 2015, iar nu pe data alimentării contului creditorului, care, din motive independente, obiective, poate să fie ulterioară sau să se realizeze mult după data plăţii efective.

Nu în cele din urmă, recurentul-pârât afirmă în mod neîntemeiat prin recurs, că sunt greşite constatările instanţei de fond referitoare la efectuarea plăţilor cu întârziere. Or, instanţa de fond a ajuns la concluzia nerespectării de către AM POSDRU a termenului instituit de prevederile art. 6 pct. 8 din Instrucţiunea nr. 106/07.04.2015 privind implementarea proiectelor finanţate din cadrul DMI 6.1. "Dezvoltarea economiei sociale", prin raportare la probele administrate în cauză.

În fine, Înalta Curte reţine că instanţa de fond s-a pronunţat şi asupra motivului invocat de recurent, respectiv că intimata nu trebuia să parcurgă procedura prevăzută de art. 5 lit. A) alin. (5) din contractul de finanţare, ci aceasta avea posibilitatea de a plăti efectiv cheltuielile până la data de 31 decembrie 2015, solicitându-le spre rambursare printr-o cerere depusă conform art. 5 lit. A) alin. (4) din contractul de finanţare, situaţie în care potrivit art. 175 din O.U.G. nr. 64/2009, autoritatea de management ar fi virat valoarea cheltuielilor rambursabile în 3 zile lucrătoare de la momentul la care dispune de resurse în condurile sale. În acest sens, instanţa a apreciat că acest argument nu este sustenabil deoarece procedura parcursă de partea reclamantă constituia exercitarea unui drept al acesteia, astfel cum atestă textul convenţional menţionat, iar plata cu întârziere, în condiţiile în care reclamanta avea dreptul să parcurgă această procedură, a generat recepţionarea sumelor cu întârziere. Cele două mecanisme sunt alternativ prevăzute la dispoziţia beneficiarului, neputându-se imputa reclamantei o opţiune între acestea.

În concluzie, având în vedere cele expuse mai sus, Înalta Curte constată că motivul de casare în care se încadrează criticile recurentului-pârât, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., este neîntemeiat, iar sentinţa de fond este legală şi temeinică.

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca nefondat.

II.2. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Oganismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial Pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Est

În conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., analizând cu prioritate excepţia nulităţii recursului declarat de acest pârât, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, urmând a fi admisă, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.: "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În acest sens, Înalta Curte constată că potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.: "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs formulată în cauză, Înalta Curte constată că aceasta nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., întrucât argumentele prezentate nu sunt altceva decât o redare fidelă a întâmpinării formulată la fond, iar recurentul-pârât nu circumstanţiază în niciun mod critica sa, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată şi reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a întâmpinării nu constituie un motiv de nelegalitate a sentinţei, această neregularitate sancţionându-se cu nulitatea.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport de dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.

Întrucât, în speţă, recurentul-pârât nu s-a conformat exigenţelor impuse de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 489 alin. (2) şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, şi va anula recursul declarat de pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva sentinţei civile nr. 2430 din 24 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Anulează recursul declarat de pârâtul Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Sud-Est împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nemotivat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2021.