Insurers' guarantee fund liability under CMR policy: scope of coverage for third-party trailer avarage under specific contractual annexes

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, la data de 22 august 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 16158/31.07.2018 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea deciziei contestate şi obligarea pârâtei la achitarea sumei de 4.829,64 euro, reprezentând contravaloarea reparaţiilor la remorca/trailerul CCE 062 tractată de autoutilitara x, potrivit invoice-ului nr. x/24.01.2017 emis de B. şi a devizului de reparaţii emis de ICTS/22.12.2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 893 din 8 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

- a anulat decizia nr. 16158/31.07.2018;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4.829,64 euro cu titlu de despăgubiri;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitat în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-pârât susţine că hotărârea atacată cuprinde, pe de o parte, motive contradictorii şi străine de natura cauzei, iar pe de altă parte, aceasta a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material incidente în cauză.

După prezentarea situaţiei de fapt, arată că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este succesorul în drepturi şi obligaţii al asigurătorului în faliment, nu există identitate de patrimonii între FGA şi C. S.A., iar FGA nu preia funcţiile unui asigurător faţă de care s-a deschis procedura insolvenţei.

Susţine că în mod greşit instanţa de fond a anulat actul administrativ contestat cu motivarea că riscul de avarie era asigurat conform condiţiilor particulare stabilite prin anexa la poliţa de asigurare, întrucât FGA nu a avut în vedere aceste condiţii la momentul analizării cererii de plată. În cadrul dosarului de daună, petenta a depus o serie de facturi care fac dovada câtimii sumei solicitate, nu şi dovada că suma este cuvenită sau că sunt îndeplinite toate prevederile contractuale. De vreme ce FGA nu a avut cunoştinţă de prevederile contractuale din condiţiile de asigurare particulare, petenta neînţelegând să le depună la momentul analizării dosarului administrativ, în mod corect FGA a emis Decizia nr. 16158/31.07.2018.

Din coroborarea prevederilor art. 13 alin. (1) şi alin. (3) din Legea nr. 213/2015 cu cele ale art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, rezultă că sarcina probei sumei solicitate aparţine în totalitate creditorului de asigurare.

Precizează că, în cauză, cererea de deschidere a dosarului de daună a fost formulată de însuşi creditorul de asigurare, la data de 13.03.2017.

O altă critică adusă sentinţei este aceea că instanţa de fond a pronunţat sentinţa cu încălcarea art. 18 din Legea nr. 554/2004, prin faptul că a obligat direct recurentul-pârât la plata sumei în cuantum de 4.829,64 Euro, deşi, potrivit textului de lege menţionat, instanţa ar fi putut să dispună doar anularea actului administrativ şi obligarea FGA la emiterea unui alt act în raport de înscrisurile depuse de reclamantă la dosarul instanţei, iar nu la obligarea FGA la plata sumei de bani cu titlu de despăgubire.

Pe de altă parte, recurentul-pârât arată că nu a analizat pe fond cererea de plată, astfel că nu a verificat în ce măsură suma în cuantum de 4.829,64 euro solicitată de reclamantă cu titlu de despăgubire este cuvenită sau nu, în condiţiile în care facturile depuse nu sunt traduse în limba română, contrar art. 14 alin. (5) din Legea nr. 213/2015. Acest text legal instituie obligativitatea oricărui creditor de asigurare de a depune înscrisurile în limba română, iar "în cazul în care sunt redactate într-o limbă de circulaţie internaţională, acestea se depun însoţite de traducerea autorizată conform legii".

Susţine că doar dacă ar fi apreciat că speţa se încadrează în categoria de "riscuri asigurate", ar fi procedat la analizarea pe fond a cererii de plată şi, implicit, ar fi solicitat reclamantei depunerea documentelor în limba română pentru a putea analiza suma solicitată cu titlu de despăgubire, având în vedere obligaţia sa de a stabili dacă petentul are calitatea de creditor de asigurare/a fost mandatat de creditorul de asigurare, după caz, dacă suma de bani solicitată de către o persoană fizică/juridică reprezintă o creanţă de asigurare, dar şi care este cuantumul care se justifică a fi acordat la plată din disponibilităţile FGA, în condiţiile în care FGA nu plăteşte "pur şi simplu" sumele solicitate.

Prin urmare, instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală care se impune a fi casată de instanţa de recurs, cu consecinţa respingerii cererii de chemare în judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. solicită respingerea recursului, ca nefondat, în esenţă, reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi recurentul-pârât a invocat în susţinerea recursului şi acest motiv de casare, acesta nu a subsumat motivului invocat critici concrete şi distincte de criticile referitoare la greşita aplicare a legii. Ca urmare, se reţine caracterul nefondat al acestui motiv de casare, ce nu poate fi analizat în concret ca atare, în lipsa unor consideraţii precise care să indice raţiunile pentru care a considerat că sentinţa nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În ceea ce priveşte criticile dezvoltate de recurentul-pârât în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de recurs le apreciază nefondate.

Prin cererea de plată înregistrată sub nr. x/06.06.2017 la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, reclamanta A. S.R.L. a solicitat să fie despăgubită din disponibilităţile pârâtului cu contravaloarea despăgubirilor pentru prejudiciul produs asupra remorcii de către marfa transportată în calitate de cărăuş, în urma producerii evenimentului din data de 28.09.2016, fiind constituit dosarul de daună nr. x (număr unic x).

Prin decizia nr. 16158/31.07.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004, a fost respinsă cererea de plată formulată de reclamantă, în considerentele deciziei reţinându-se, în esenţă, că riscul de avarie a mijlocului de transport nu intra printre riscurile asigurate de poliţa de asigurare nr. CMR.

Prima instanţă a admis acţiunea şi a anulat decizia administrativă dedusă judecăţii, obligând pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 4.829,64 euro cu titlu de despăgubiri, reţinând, în esenţă, că în mod greşit pârâtul a respins solicitarea reclamantei de plată din disponibilităţile Fondului a menţionatei sume, reprezentând daunele materiale directe produse din culpa sa asupra vehiculelor tractate care nu sunt proprietatea acesteia, pe durata transportului de mărfuri efectuat cu autocamionul înmatriculat cu nr. x, deoarece riscul de avarie era asigurat conform condiţiilor particulare stabilite prin anexa la poliţa de asigurare.

Printr-o primă critică, recurentul-pârât susţine că soluţia de anulare a deciziei administrative contestate este greşită, întrucât riscul de avarie a mijlocului de transport nu intră printre riscurile asigurate de poliţa CMR, potrivit condiţiilor generale de asigurare, iar FGA nu putea să aibă în vedere când a analizat dosarul administrativ condiţiile particulare stabilite prin anexa la poliţa de asigurare, de vreme ce reclamanta nu i le-a prezentat.

Înalta Curte reţine că această critică este nefondată.

Între C. S.A., în calitate de asigurător, şi intimata-reclamantă A. S.R.L., în calitate de asigurat, a fost încheiată Poliţa privind asigurarea de răspundere civilă a cărăuşului pentru mărfurile transportate seria x nr. x, aspect de fapt necontestat de către recurent.

Într-adevăr, potrivit clauzelor contractuale 3.1 şi 3.2 din Condiţiile generale de asigurare, menţionate şi de FGA în decizia sa, pe de o parte, societatea de asigurare C. S.A. şi-a asumat o obligaţie de despăgubire pentru prejudicii de care reclamanta răspunde în calitate de cărăuş faţă de marfa transportată cu mijloace de transport menţionate în poliţa de asigurare, iar pe de altă parte, au fost stabilite care sunt riscurile asigurate, respectiv: avarierea mărfii; pierderea parţială sau totală a mărfurilor transportate.

Însă, părţile au înţeles să completeze Condiţiile generale cu o clauză specială, respectiv Condiţii particulare Anexa nr. 1 Poliţa CMR nr. x, aspect ce rezultă din cuprinsul poliţei CMR în discuţie, care, la rubrica "Menţiuni" prevede textual: "Clauza specială Anexa nr. 1 care face parte integrantă din poliţă".

Conform pct. 1 şi 2 din Condiţii particulare Anexa nr. 1 Poliţa CMR nr. x:

"1. Asiguratorul acceptă acoperirea răspunderii Asiguratului pentru daune materiale directe produse din culpa sa asupra vehiculelor tractate, care nu sunt proprietatea acestuia, pe durata transporturilor desfăşurate pe bază de contract valabil;

2. Semiremorcile/remorcile terţilor trebuie să fie tractate de capete de tractor aparţinând Asiguratului, declarate în asigurare înainte de efectuarea transportului şi acceptate de Asigurator, pentru care s-a plătit prima de asigurare, pentru acoperirea răspunderii Asiguratului, pentru marfa transportată."

Înalta Curte constată că în baza acestei clauze asigurătorul şi-a asumat o obligaţie suplimentară de despăgubire a daunelor produse din culpa asiguratului asupra vehiculelor tractate care nu sunt proprietatea acestuia, pe durata transportului de mărfuri efectuat în calitate de cărăuş, iar intimata-reclamantă şi-a asumat o obligaţie de plată a unei prime suplimentare.

Aşadar, din interpretarea acestei clauze particulare rezultă că voinţa părţilor la încheierea acesteia a fost aceea de a completa obiectul asigurării, şi nu de a-l modifica în sensul de a restrânge obiectul asigurării doar la cel menţionat în condiţiile generale.

În acest context, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că riscul de avarie a mijlocului de transport intră printre riscurile asigurate de poliţa CMR, conform condiţiilor particulare stabilite prin anexa la poliţa de asigurare.

Nu se poate reţine argumentul recurentului-pârât legat de necunoaşterea condiţiilor particulare, din moment ce, potrivit celor anterior arătate, în cuprinsul poliţei CMR, este menţionată "Clauza specială Anexa nr. 1 care face parte integrantă din poliţă", iar recurentul, deşi putea să solicite petentei să depună acest înscris la dosarul de daună, potrivit dispoziţiilor art. 16 din Legea nr. 213/2015 (în forma în vigoare la data analizării cererii de plată), nu a procedat astfel.

De altfel, aşa cum rezultă din preambulul Clauzei speciale - Condiţii particulare Anexa nr. 1 Poliţa CMR nr. x, "Prevederile prezentelor Condiţii particulare se aplică împreună cu prevederile Condiţiilor generale privind asigurarea de răspundere a transportatorului, în calitate de cărăuş, pentru mărfurile transportate în trafic rutier internaţional (CMR) în măsura în care acestea nu contravin condiţiilor particulare".

Printr-o a doua critică, se susţine că prin sentinţa atacată instanţa de fond a obligat Fondul de Garantare a Asiguraţilor direct la plata despăgubirilor solicitate, cu încălcarea art. 18 din Legea nr. 554/2004, fără a avea în vedere faptul că cererea de plată nu a mai fost analizată pe fondul ei prin prisma cuantumului pretenţiilor, ci doar prin prisma admisibilităţii în raport de condiţiile de asigurare.

Înalta Curte reţine că şi această critică este nefondată.

Dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce se susţine de către recurent că ar fi fost încălcate de către instanţa de fond, dispun: "(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă."

Instanţa de contencios administrativ soluţionează acţiunea reclamantei în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, iar potrivit art. 18 alin. (1) din acest act normativ, poate dispune, după caz, anularea, în tot sau în parte, a actului administrativ, obligarea autorităţii publice la emiterea unui act administrativ, la eliberarea altui înscris sau la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative. În ipoteza anulării în întregime a actului administrativ, va fi obligată autoritatea pârâtă, dacă este cazul, să emită un alt act administrativ.

În speţă, nu se poate susţine o încălcarea a atribuţiei recurentului de analizare a dosarului de daună în condiţiile în care în cuprinsul deciziei atacate nr. 16158/31.07.2018 se arată că Fondul de Garantare a Asiguraţilor instrumeatează dosarele de daună şi analizează cererile de plată şi înscrisurile anexate acestora în conformitate cu dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 "în vederea efectuării plăţii sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună şi a cerinţelor de asigurări înregistrate în evidenţele sale, ţinând seama de normele aplicabile în materie şi de condiţiile de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul faţă de care s-a stabilit starea de insolvenţă". Reclamanta a depus în cadrul dosarului de daună (aflat în copie la dosarul de fond) înscrisuri, respectiv facturi, care fac dovada contravalorii despăgubirilor în sumă de 4.829,64 euro, solicitate de aceasta pentru riscul de avarie a mijlocului de transport, care se încadrează în categoria riscurilor asigurate de poliţa CMR, conform celor anterior expuse.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 893 din 8 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2021.