FGA claim rejection on prescription: Interruption of 3-year statute of limitations by action against insolvent insurer

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, la data de 24 iulie 2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 16141/30.07.2018 emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor în dosarul de daună nr. x, solicitând anularea deciziei contestate, apreciind nelegal motivul invocat de FGA în cuprinsul acestei decizii, respectiv "împlinirea termenului legal de prescripţie".

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1064 din 19 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

- a dispus anularea deciziei FGA nr. 16141/30.07.2018 şi obligarea pârâtului să soluţioneze pe fond cererea de plată nr. x/26.05.2017;

- a respins, în rest, cererea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitat în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că soluţia instanţei de fond de anulare în parte a deciziei contestate, pe motiv că termenul de prescripţie fusese întrerupt, este nelegală, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii de către instanţa de fond.

În sensul constatării întreruperii termenului de prescripţie extinctivă, prima instanţă a avut în vedere cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare, la data de 03.08.2016, prin care reclamanta a pretins despăgubiri de la pârâţii B. şi C. S.A., ca urmare a evenimentului de circulaţie din data de 26.08.2013. Însă, această cerere de chemare în judecată nu a fost depusă la dosarul de daună instrumentat de FGA, conform dispoziţiilor art. 14 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 213/2015 care prevăd că, odată cu cererea de plată se depun şi documentele justificative pe care le deţine petentul, iar în cazul în care acesta nu le deţine, se pot depune ulterior, precizându-se motivul imposibilităţii depunerii. În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 20 alin. (1) ultima teză din Norma 16/2015. Totodată, face precizarea că la emiterea Deciziei nr. 16141/30.07.2018 a avut în vedere exclusiv documentele preluate de la C. S.A. şi cele depuse de reclamantă.

Recurentul-pârât critică prima instanţă care a reţinut în motivarea hotărârii că: "Potrivit art. 2541 alin. (4) din C. civ., în cazul în care prescripţia a fost întreruptă printr-o cerere de chemare în judecată ori de arbitrare, noua prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită nu va începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a acţiunii nu a rămas definitivă.

Prin raportare la prevederile art. 2541 alin. (4) din C. civ., curtea reţine că prin introducerea de către reclamant a cererii de chemare în judecată care face obiectul dosarului nr. x/2016 înregistrat pe rolul Judecătoriei Satu-Mare a operat o întrerupere a cursului termenului de prescripţie a dreptului material la acţiune a reclamantului de a obţine despăgubiri de la pârâţii B. şi S.C. C. S.A., ca urmare a evenimentului de circulaţie din data de 26.08.2013, iar noua prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită nu va începe să curgă cât timp hotărârea de admitere a acţiunii din dosarul înregistrat pe rolul Judecătoriei Satu-Mare nr. 6897/296/2016 nu a rămas definitivă."

În opinia recurentului-pârât, această situaţie reţinută de instanţa de fond nu poate fi primită. Pe de o parte, textul nu vizează ipoteza obţinerii de despăgubiri, ci aceea de a pune în executare o hotărâre, iar pe de altă parte, încheierea de suspendare pronunţată în dosar nu poate rămâne definitivă, operând suspendarea de drept, conform art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, astfel că dosarul rămâne în nelucrare.

Recurentul-pârât critică şi reţinerile primei instanţe în sensul că, "prin introducerea cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu-Mare, la data de 3.08.2016, a operat o întrerupere a cursului termenului de prescripţie de 2 ani a dreptului material la acţiune a reclamantului, prevăzut de art. 2519 alin. (1) din C. civ.."

Legea aplicabilă este, într-adevăr, legea contractului de asigurare, astfel încât se va face aplicarea dispoziţiilor invocate de instanţa de fond. Însă, în raport de data accidentului – 26.08.2013, introducerea acţiunii la data de 3.08.2016 s-a făcut cu depăşirea termenului de prescripţie de 2 ani, astfel că acţiunea este prescrisă.

Prin urmare, în mod greşit a apreciat prima instanţă că întreruperea prescripţiei poate avea loc urmare a unui dosar ce este suspendat de drept, fără a avea finalitate. Pe de altă parte, nu a avut în vedere că dacă s-ar fi pronunţat o soluţie în acea cauză, aceea era de prescriere a dreptului la acţiune.

Consideră recurentul-pârât că prima instanţă a apreciat greşit şi cu privire la introducerea cererii în termen, prin prisma dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, întrucât judecătorul de fond nu a fost învestit a analiza cauza din punct de vedere al introducerii în termen a cererii de plată, cele două termene, cel de prescipţie şi cel de 90 de zile având o natură juridică diferită.

Termenul de 90 de zile pentru depunerea cererilor de plată nu este un termen de prescripţie, ci un termen de decădere în sensul art. 2545 alin. (1) C. civ. care nu poate fi supus întreruperii sau suspendării.

Cum acest aspect nu a fost analizat în cadrul actului administrativ, consideră că instanţa de fond s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut.

Recurentul-pârât menţionează şi că FGA nu are vreun raport juridic cu asiguraţii în baza căruia s-ar putea obliga la sume nelimitate, scopul său fiind unul de protejare şi garantare. De asemenea, FGA nu preia drepturile şi obligaţiile asigurătorului, ci doar intervine în favoarea persoanelor asigurate.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. solicită respingerea recursului, ca nefondat, în esenţă, reiterând apărările formulate în faţa instanţei de fond.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

La data de 26.08.2013, a avut loc un accident de circulaţie din culpa numitului B., conducătorul autoturismului cu nr. de înmatriculare x, ce avea încheiată poliţa nr. x/20.03.2013 emisă de societatea de asigurare C. S.A., care nu a respectat semnificaţia indicatorului "Cedează trecerea" intrând în coliziune cu motociclul cu nr. de înmatriculare x, aparţinând societăţii A. S.R.L..

La data de 03.08.2016, reclamantul D. a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâţii B. şi S.C. C. S.A., cerere înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare, secţia civilă, sub dosar nr. x/2016.

Prin încheierea din data de 30 martie 2017 pronunţată de Judecătoria Satu Mare, secţia civilă, cauza ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 a fost suspendată în baza art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, ca urmare a deschiderii procedurii falimentului împotriva pârâtei S.C. C. S.A., prin Hotărârea nr. 132/16.02.2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2016.

La data de 09.05.2017, reclamanta A. S.R.L., prin administratorul său D., s-a adresat Fondului de Garantare a Asiguraţilor cu o cerere de plată înregistrată sub nr. x/26.05.2017, prin care a solicitat să fie despăgubită din disponibilităţile FGA cu suma de 5.000 RON, reprezentând despăgubiri pentru avariile produse motociclului cu nr. de înmatriculare x, aflat în patrimoniul societăţii, la data de 26.08.2013.

Soluţionând cererea de plată formulată de reclamantă, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a emis Decizia nr. 16141/30.07.2018, prin care a respins integral cererea, reţinând că între data evenimentului (26.08.2013) şi data deschiderii procedurii de faliment a C. S.A. (16.02.2017) s-a împlinit termenul de prescripţie conform condiţiilor de asigurare şi a dispoziţiilor art. 2517 C. civ.

Nemulţumită de această soluţie, reclamanta A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea deciziei nr. 16141/30.07.2018.

Prin sentinţa recurată, prima instanţă a admis în parte acţiunea, a anulat decizia nr. 16141/30.07.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi, în consecinţă, a obligat pârâtul să soluţioneze pe fond cererea de plată nr. x/26.05.2017.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut că pârâtul FGA a apreciat greşit că cererea de plată a fost formulată în afara termenului legal de prescipţie, întrucât, prin formularea cererii de chemare în judecată a asigurătorului C. S.A. a operat întreruperea cursului termenului de prescripţie de 2 ani a dreptului material la acţiune a reclamantei, conform art. 2519 alin. (1) C. civ., precum şi că cererea de plată a fost formulată cu respectarea termenului de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului C. S.A..

Împotriva hotărârii primei instanţe a exercitat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, acesta formulând critici de nelegalitate din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, aplicarea greşită a normelor de drept material privind prescripţia dreptului la acţiune al reclamantului.

În contextul factual anterior reţinut, instanţa de control judiciar constată că cererii de plată formulată de reclamantă la data de 26 mai 2017, adresată FGA, îi sunt aplicabile dispoziţiile art. 20, art. 23 şi art. 29 din Norma ASF nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care, la art. 1, reglementează procedurile de constituire a Fondului de garantare a asiguraţilor prevăzut la art. 1 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor Legii nr. 213/2005, rezultă că această lege specială a instituit o procedură administrativă de plată a despăgubirilor, pentru a se putea crea raporturi juridice între Fondul de garantare a asiguraţilor şi creditorii de asigurări, care au posibilitatea, în cazul falimentului unui asigurător, să se adreseze Fondului, ce nu este un succesor sau un mandatar al asigurătorilor în faliment şi nu poate fi chemat în judecată, pe calea dreptului comun, pentru valorificarea dreptului de creanţă în condiţiile tuturor termenelor procedurale stabilite, şi care în speţă au fost respectate.

Art. 20 din această Normă prevede că: "Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări. (...)."

Totodată, potrivit art. 22 din Legea nr. 503/2004: "În cazul prevăzut la art. 21 alin. (1) lit. b), la data publicării deciziei privind închiderea procedurii de redresare financiară şi constatarea stării de insolvenţă a societăţii de asigurare/reasigurare se naşte dreptul creditorilor de asigurări de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare."

Aşadar, intimata-reclamantă a înţeles să formuleze cererea de plată în condiţiile Legii nr. 213/2015, solicitând a-i fi acordate despăgubirile prevăzute de art. 22 din acest act normativ, conform procedurilor reglementate în lege.

Aceste texte de lege stabilesc în mod clar şi previzibil momentul la care se naşte dreptul creditorilor de asigurări de a fi plătiţi din disponibilităţile Fondului, corelativ cu obligaţia acestei autorităţi de a achita sumele solicitate.

Aşa fiind, între FGA şi intimatul-reclamant există un raport de drept administrativ, ivit ca urmare a falimentului asigurătorului, în temeiul căruia Fondului îi revine obligaţia de a primi cererea de plată şi de a o soluţiona în raport de dispoziţiile legale în vigoare şi de actele depuse în probaţiune de solicitant şi, deşi despăgubirile solicitate îşi au originea într-un fapt ilicit consumat anterior acestui din urmă moment, esenţial pentru stabilirea legii civile aplicabile este momentul naşterii raportului juridic litigios de drept administrativ.

În aceste condiţii, cu privire la chestiunea ce a generat disputa juridică în cauza de faţă, respectiv respingerea cererii de plată a despăgubirilor de către FGA motivată de împlinirea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune a reclamantului, Înalta Curte aminteşte că potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (4) din noul C. civ., prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 2501 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., act normativ în vigoare la data naşterii dreptului la acţiune al reclamantei (26.08.2013), "Drepturile la acţiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripţiei extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel.", art. 2517 din acelaşi act normativ stabilind că termenul prescripţiei este de 3 ani (…), iar art. 2528 alin. (1) că "Prescripţia dreptului la acţiune în repararea unei pagube care a fost cauzată printr-o faptă ilicită începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea."

Aşadar, din coroborarea acestui text legal cu dispoziţiile din Legea nr. 503/2004, în vigoare la data deschiderii procedurii împotriva S.C. C. S.A., care, deşi instituie o procedură administrativă pentru valorificarea creanţelor împotriva societăţilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, nu prevede un termen în care trebuie finalizată această procedură, în lipsa prevederilor referitoare la termenul de prescripţie din conţinutul acestei legi, devine aplicabil termenul general de prescripţie a dreptului la acţiune de 3 ani.

Se impune precizarea că în cauză nu se opune termenul de 2 ani la care a făcut referire instaţa de fond, respectiv cel prevăzut de art. 2519 alin. (1) din C. civ., întrucât acest termen este aplicabil doar între asigurat şi asigurător.

Instanţa de recurs constată că în speţă, termenul de prescripţie a început să curgă la data de 26.08.2013 şi s-ar fi împlinit la data de 26.08.2016, însă, la data de 03.08.2016, reclamantul D. (administratorul A. SRL) a formulat cerere de chemare în judecată în contradictoriu cu pârâţii B. şi S.C. C. S.A., înregistrată pe rolul Judecătoriei Satu Mare, secţia civilă, sub nr. x/2016, cerere ce a avut ca efect întreruperea termenului de prescripţie în discuţie, conform dispoziţiilor art. 16 lit. b) din Decretul nr. 167/1958.

În aceste condiţii, în mod greşit a reţinut FGA prin decizia contestată că, în raport de condiţiile de asigurare şi de prevederile art. 2517 C. civ., s-a împlinit termenul de prescripţie pentru cererea de plată nr. x din data de 26.05.2017, neintervenind niciunul dintre cazurile de întrerupere/suspendare a termenului, cerere prin care reclamanta a solicitat să fie despăgubită din disponibilităţile Fondului cu suma de 5.000 RON, formulată ulterior suspendării judecăţii, prin încheierea din 30 martie 2017 pronunţată în dosarul sus-menţionat, în baza art. 262 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, ca urmare a deschiderii procedurii falimentului împotriva pârâtei S.C. C. S.A..

Ca urmare, acest motiv de recurs referitor la întreruperea termenului de prescripţie, este nefondat.

În ceea ce priveşte analiza făcută de instanţa de fond din perspectiva introducerii cererii de plată cu respectarea termenului de 90 de zile, prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, Înalta Curte observă că această analiză nu se impunea, având în vedere că acest aspect nu a fost analizat în cadrul deciziei administrative dedusă judecăţii şi nici reclamanta nu a învestit instanţa cu o critică în acest sens. Motivul respingerii cererii de plată de către FGA a fost depăşirea termenului de prescripţie de 3 ani, nu a termenului de decădere de 90 de zile.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că aspectele invocate de recurentul-pârât prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că nu sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din acelaşi Cod, va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1064 din 19 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2021.