Moral damages for grandparents in insurance guarantee fund claims: application of Civil Code Art. 1391 vs. Art. 1390 and equitable quantification

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererile conexe înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 29 mai 2018, sub nr. x/2018, şi la data de 27 septembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B. au formulat contestaţie în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care au solicitat anularea deciziei nr. 14633/17.05.2018, respectiv nr. 16353/13.08.2018 şi obligarea intimatei la plata pentru fiecare în parte, a sumelor de:

- 450.000 RON cu titlu de daune morale, ca urmare a accidentului rutier produs în data de 02.06.2013;

- 4.512,53 RON cu titlu de daune materiale, sumă care reprezintă cheltuielile efectuate de către reclamanţi cu slujba de înmormântare a numitului C. şi alimentele necesare îndeplinirii ritualurilor religioase (pomeni), astfel cum rezultă din chitanţele depuse la dosarul cauzei, pentru fiecare fila: 139,86 RON + 338,29 RON + 246,27 RON + 267,46 RON + 310,18 RON + 396,41 RON + 191,12 RON + 265,60 RON + 275,86 RON + 143,49 RON + 522,60 RON + 168,36 RON + 542,78 RON + 256,54 RON + 144,15 RON + 303,56 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1128 din 22 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis în parte cererile de chemare în judecată conexe promovate de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

- a anulat parţial decizia nr. 14633/17.05.2018 şi decizia nr. 16353/13.08.2018, în ceea ce priveşte respingerea daunelor morale;

- a obligat pârâtul la plata către fiecare dintre reclamanţi a sumei de 15.000 de RON;

- a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 50 de RON, reprezentând taxă judiciară de timbru;

- a respins în rest cererile, ca neîntemeiate.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1128 din 22 martie 2019 pronunţată de instanţa de fond, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs principal, iar reclamanţii A. şi B. au formulat recurs incident.

3.1. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi-a întemeiat recursul principal pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului său, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererilor conexate, ca neîntemeiate.

În dezvoltarea recursului promovat, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că a concluzionat în mod corect că nu se impune admiterea cererilor de plată formulate de cei doi petenţi, prin care au solicitat plata daunelor materiale şi morale ca urmare a producerii riscului asigurat, prin decesul victimei C., respectiv suma de câte 450.000 RON fiecare, cu titlu de daune morale şi suma de 4.512,53 RON, cu titlu de daune materiale.

Instanţa de fond a reţinut în mod greşit că "este firesc ca, la stabilirea despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale, FGA să ţină seama de criterii determinante, iar încadrarea pe praguri valorice, agreate printr-o procedură internă", în condiţiile în care, prin deciziile contestate în cauză, FGA nu a stabilit nici un prag valoric, respingând cererile de plată în temeiul art. 1391 alin. (2) C. civ., care prevede că "Instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu".

De asemenea, în mod greşit a reţinut instanţa că dispoziţiile art. 1387 – 1389 C. civ. se aplică în mod corespunzător.

Precizează că, după achitarea de către asigurătorul D. S.A. a sumei de 56.000 RON la care a fost obligat prin sentinţa penală nr. 3516/3.03.2014 către tatăl victimei, reclamanţii au introdus o acţiune în pretenţii împotriva asigurătorului D. S.A., la data de 30.05.2016, formându-se dosarul nr. x/2016, care a fost suspendat ca urmare a declarării stării de faliment a asigurătorului D. S.A..

Instanţa de fond deşi menţionează şi invocă sentinţa penală nr. 3516/3.12.2014, prin care tatăl victimei a fost despăgubit cu suma de 56.000 RON potrivit dispoziţiei instanţei penale, nu a avut în vedere că şi reclamanţii, în calitate de bunici, se puteau constitui părţi civile în cauza penală, însă nu au procedat astfel.

Recurentul-pârât arată că în cazul bunicilor există indubitabil un prejudiciu moral, ca urmare a pierderii nepotului într-un urât şi tragic eveniment rutier. Însă, scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând, a unei satisfacţii morale pentru suferinţe de acelaşi ordin, iar nu a unei satisfacţii patrimoniale. Acesta este motivul pentru care aprecierea unor asemenea daune se realizează în echitate şi păstrând principiul proporţionalităţii şi justului echilibru între natura valorilor lezate şi sumele acordate.

Susţine că în cauză nu este îndeplinită condiţia esenţială pentru a solicita plata de daune morale de către persoanele aflate în întreţinerea victimei decedate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1390 C. civ. şi că tocmai aceste dispoziţii legale nu au fost avute în vedere de instanţa de fond. Reclamanţii din prezenta cauză nu primeau întreţinere din partea victimei. Aceştia sunt afectaţi de pierderea nepotului, însă, repararea prejudiciului are drept scop înlăturarea efectelor faptei ilicite, iar nu o sursă de dobândire a unor venituri suplimentare faţă de paguba suferită.

În cazul dedus judecăţii este vorba de "prejudiciul prin ricoşeu sau reflectare", respectiv acel prejudiciu suferit de terţe persoane, victime indirecte (rudele şi cei apropiaţi), cauzat acestora de prejudiciul iniţial provocat direct şi nemijlocit printr-o faptă ilicită sau alt eveniment victimei imediate.

Recurentul-pârât susţine că a stabilit corect că reclamanţii sunt victime "prin ricoşeu" şi că aceştia nu erau în întreţinerea victimei conform art. 1390 C. civ., astfel că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 1391 C. civ.

Mai arată că FGA nu este un asigurător sau reasigurător.

Chiar dacă nu a primit de la asigurător despăgubirea respectivă, asiguratul poate exercita împotriva celui vinovat de producerea pagubei acţiunea întemeiată pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie.

3.2. Recurenţii-reclamanţi A. şi B. nu au indicat cazul de casare pe care şi-au întemeiat recursul incident dintre cele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea în tot a cererilor conexate aşa cum au fost formulate.

În susţinerea căii de atac, recurenţii-reclamanţi au invocat nelegalitatea hotărârii de fond, în esenţă, pentru următoarele:

Motivarea judecătorului care critică opţiunea aleasă de reclamanţi de a nu se constitui părţi civile în dosarul penal este una total neavenită, magistratul fiind învestit să soluţioneze cauza ce i se dă spre soluţionare, iar nu să critice opţiunea reclamantului de a se adresa instanţei. De altfel, potrivit art. 27 din C. proc. pen., persoanele vătămate printr-o infracţiune au dreptul iar nu obligaţia de a alege calea prin intermediul căreia să le fie reparat prejudiciul civil suferit, fie prin intermediul instanţei penale, fie prin intermediul instanţei civile.

În ceea ce priveşte actele medicale psihologice depuse la dosarul cauzei, motivarea judecătorului este contradictorie, deoarece, iniţial, arată că reclamanţii ar fi efectuat şedinţe de psihoterapie în data de 8.12.2016, dar în fraza următoare arată că reclamanţii au efectuat şedinţe de psihoterapie din data de 8.08.2013, deci, nu la mai bine de 3 ani de la data decesului nepotului lor, ci imediat ulterior.

Mai mult decât atât, contrar celor reţinute de judecătorul fondului, în rapoartele de evaluare psihologică, întocmite de către un expert psiholog autorizat, necontestat de vreuna dintre părţi, se menţionează expres motivele prezentării reclamanţilor pentru evaluare psihologică, respectiv se indică faptul că acestea au la bază şedinţele de psihoterapie efectuate pe parcursul a cel puţin 3 ani de zile.

Recurenţii-reclamanţi precizează că nu are relavanţă data la care evaluările psihologice au fost efectuate, căci nu există nicăieri un termen legal în care victimele unor şocuri emoţionale trebuie să efectueze aceste rapoarte. În opinia lor, cu cât termenul este mai îndelungat, cu atât percepţiile resimţite se estompează, însă, dacă la mai bine de 3 ani de la producerea accidentului şi decesului subsecvent, există grave şocuri emoţionale, este evident că la o perioadă mai scurtă de timp, aceste traume sunt resimţite mai puternic.

De asemenea, în mod cu totul străin de natura cauzei, judecătorul fondului menţionează la pagina 5 din hotărâre că reclamanţii nu s-au constituit părţi civile în dosarul penal şi că nu s-a invocat prescripţia dreptului material la acţiune de către persoana interesată, în condiţiile în care niciuna dintre părţi nu a invocat vreodată prescripţia dreptului material la acţiune.

Recurenţii-reclamanţi critică şi intervenţia judecătorului cu ocazia audierii martorului propus pentru dovedirea prejudiciului moral, apreciind că i-a adresat întrebări total neavenite.

Nu în ultimul rând, arată că judecătorul fondului avea obligaţia de a proceda la o evaluare proprie a circumstanţelor deduse judecăţii, iar nu la raportarea matematică a despăgubirilor prin compararea sumelor acordate de către o instanţă penală altor rude ale defunctului.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinare, recurenţii-reclamanţi A. şi B. au solicitat respingerea recursului principal, ca nefondat.

4.2. Legal citat, recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a formulat întâmpinare faţă de recursul incident.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, Înalta Curte constată că atât recursul principal declarat de pârât, cât şi recursul incident declarat de reclamanţi, sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Ca o chestiune prealabilă, Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi nu au încadrat recursul într-unul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., însă, în raport de criticile de nelegalitate invocate, constată că acestea se pot circumscrie cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Reclamanţii A. şi B. au solicitat prin cererile de plată înregistrate la 30.10.2017 să fie despăgubiţi din disponibilităţile F.G.A. cu suma de 4.512,53 RON şi cu suma de 450.000 RON fiecare, reprezentând prejudiciul material, respectiv prejudiciu moral suferit pentru decesul numitului C., nepotul lor, ca urmare a producerii unui accident rutier în data de 02.06.2013.

Prin deciziile nr. 14633/17.05.2018, respectiv nr. 16353/13.08.2018, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins în integralitate cererile reclamanţilor de plată a sumelor solicitate, cu privire la suma reprezentând daune morale solicitate, urmare a decesului nepotului lor C., apreciind că petenţii în calitate de bunici ai defunctului nu intră în sfera de persoane vizate de art. 1390-1391 C. civ.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţilor, solicitând anularea deciziilor nr. 14633/17.05.2018 şi nr. 16353/13.08.2018, cu consecinţa obligării pârâtului la plata sumelor solicitate iniţial prin cererile de plată, respectiv 4.512,53 RON daune materiale şi 450.000 RON fiecare daune morale.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, în sensul anulării parţiale a deciziilor atacate, în ceea ce priveşte respingerea daunelor morale, şi obligării pârâtului la plata către fiecare dintre reclamanţi a sumei de 15.000 de RON, atât reclamanţii, cât şi pârâtul, formulând critici din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În speţă, instanţa de recurs urmează să se pronunţe asupra interpretării şi aplicării normelor de drept material incidente, în legătură cu obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la despăgubiri morale către bunicii victimei decedate într-un accident rutier, dar şi în privinţa cuantumului acestor despăgubiri acordate bunicilor victimei decedate, reclamanţi în prezentul dosar.

Înalta Curte aminteşte că prin art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinţei recurate.

1. Cu privire la recursul principal declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor

Prin acest recurs, se susţine în esenţă aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1390 şi 1391 din C. civ., arătându-se că repararea prejudiciului nepatrimonial poate fi făcută în raport cu persoanele îndreptăţite la întreţinere din partea celui decedat, întrucât bunicii nu erau beneficiari ai vreunei obligaţii de întreţinere din partea nepotului decedat.

În plus, instanţa poate acorda despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, şi colateralilor sau soţului pentru durerea încercată, doar dacă se face dovada acesteia, nesubzistând o prezumţie legală.

Înalta Curte apreciază că dispoziţiile art. 1390 C. civ. nu sunt aplicabile speţei, deoarece nu s-a cerut şi nu se analizează vreo obligaţie de întreţinere a bunicilor victimei din partea autorului accidentului.

În cauză s-au solicitat daune morale, iar dispoziţiile art. 1391 C. civ. au fost interpretate şi aplicate corect de prima instanţă, avându-se în vedere că, din probele administrate s-a dovedit că între nepot şi bunici exista o legătură strânsă de afecţiune întemeiată pe faptul că reclamanţii au contribuit la creşterea şi educarea nepotului lor până în clasa a V-a sau a VI-a, acesta depindea de ajutorul reclamanţilor şi în timpul facultăţii, astfel încât prejudiciul moral produs de pierderea suferită este evident prezumat, acordarea daunelor morale fiind justificate şi din această perspectivă.

Prin urmare, soluţia instanţei de fond s-a întemeiat pe probele administrate şi nu pe o prezumţie legală inexistentă, cum a susţinut recurentul-pârât, alegaţiile părţii fiind consecinţa propriei interpretări a dispoziţiilor legale menţionate, în scopul justificării soluţiei adoptate prin actul administrativ contestat şi menţinerii ca atare a acesteia.

Faţă de acestea, Înalta Curte va reţine neîntrunirea criticilor de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurentul-pârât.

2. Cu privire la recursul incident declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva aceleiaşi sentinţe

Înalta Curte constată că prin calea de atac exercitată, recurenţii-reclamanţi şi-au manifestat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale acordate, solicitând majorarea până la limita cuantumului solicitat de aceştia, invocând argumente similare cu cele expuse în faţa primei instanţe.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 49 din Ordinul C.S.A. nr. 14/2011, în forma în vigoare la data formulării cererii de plată, "la stabilirea despăgubirilor în caz de deces, se au în vedere următoarele: (…) d) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

Astfel, în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În raport de aceste dispoziţii legale şi de circumstanţele factuale concrete, instanţa de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că reprezintă o compensaţie echitabilă suma de 15.000 RON pentru fiecare reclamant cu titlu de daune morale, apreciind, totodată, că oricare ar fi cuantumul daunelor morale, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse reclamanţilor prin decesul nepotului lor, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se urmăreşte prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferinţe psihice/emoţionale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Or, aspectele invocate de recurenţii-reclamanţi au fost supuse în această formă controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

În aceste condiţii, instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurenţii-reclamanţi, astfel că argumentele de ordin critic ale recurenţilor-reclamanţi privind temeinicia stabilirii cuantumului daunelor morale nu pot fi primite.

În concluzie, instanţa de control judiciar reţine că, în cauză, nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a hotărârii de fond cât priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanţilor B. şi A. pentru prejudiciul moral suferit.

Pentru aceste considerente, nefiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge atât recursul principal, cât şi recursul incident, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1128 din 22 martie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2021.