Moral damages presumption extended to grandparents in traffic accident death, cross-appeals dismissed

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, au formulat contestaţie, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună (I) admiterea contestaţiei, (II) anularea Deciziei de respingere parţială a cererii de despăgubire nr. 10.002/19.10.2017 şi (III) obligarea intimatului la plata următoarelor sume: către contestatoarea A. (bunica şi tutorele legal al defunctei), la plata daunelor materiale în cuantum de 1.590 RON (diferenţă a cheltuielilor de înmormântare şi pomeniri creştineşti ulterioare, neacordată), la plata sumei de 261 RON cu titlu de cheltuieli judiciare şi la plata daunelor morale în sumă de 445.167,55 (neacordate); către contestatoarea B. (mama defunctei), la plata daunelor morale în cuantum de 374.903 RON (diferenţă a daunelor morale, neacordate); către contestatorul C. (fratele defunctei), la plata daunelor morale în cuantum de 270.088 RON (diferenţă a daunelor morale, neacordate) şi a daunelor materiale de 1.910 RON, neacordate; către contestatorul D. (fratele defunctei), la plata daunelor morale în cuantum de 270.088 RON (diferenţă a daunelor morale, neacordate); către contestatoarea E. (sora defunctei), la plata daunelor morale în cuantum de 270.088 RON (diferenţă a daunelor morale, neacordate); (IV) cu cheltuieli de judecată, pe cale separată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4304 din 24 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti:

- a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 10.002 din 19 octombrie 2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi, în consecinţă:

- a anulat în parte decizia menţionată, în partea referitoare la reclamantă, atât în ceea ce priveşte art. 1 ce vizează daunele materiale, cât şi în ceea ce priveşte art. 2, referitor la daunele morale, şi drept urmare:

- a admis în parte cererea de plată formulată de reclamanta A. şi a obligat pârâtul să îi plătească acesteia, în afara sumei de 2.881 de RON, acordate deja, şi suma suplimentară de 900 de RON, aşadar cu un total de 3.781 de RON, reprezentând daune materiale, precum şi să îi plătească suma de 29.912 RON, cu titlu de daune morale;

- a respins, ca neîntemeiate, contestaţiile formulate de către ceilalţi reclamanţi: B., C., D. şi E. împotriva aceleiaşi decizii emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 au declarat recurs atât reclamanţii, cât şi pârâtul.

3.1. Prin recursul formulat de reclamanţii A., B., C., D. şi E., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea în parte a sentinţei atacate şi, în rejudecare:

- majorarea cuantumului daunelor morale în favoarea recurentei A. (bunica şi tutorele legal al defunctei) şi obligarea intimatului suplimentar la plata sumei de 415.255 RON (daune morale neacordate);

- obligarea intimatului la plata către recurenta A. a sumei de 2.100 RON, reprezentând daune materiale (diferenţă a cheltuielilor de înmormântare şi pomeniri creştineşti ulterioare, neacordate) şi la plata sumei de 261 RON cheltuieli judiciare;

- majorarea cuantumului daunelor morale în favoarea recurentului C. (fratele defunctei) şi obligarea intimatului la plata către acesta şi a sumei de 270.088 RON (diferenţă a daunelor morale, neacordate);

- majorarea cuantumului daunelor morale în favoarea recurentului D. (fratele defunctei) şi obligarea intimatului la plata către acesta şi a sumei de 270.088 RON (diferenţă a daunelor morale, neacordate);

- majorarea cuantumului daunelor morale în favoarea recurentei E. (sora defunctei) şi obligarea intimatului la plata către acesta a sumei de 270.088 RON (diferenţă a daunelor morale, neacordate).

De asemenea, au solicitat obligarea pârâtului FGA la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea recursului arată, în esenţă, că instanţa de fond a soluţionat cauza cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, art. 1392 şi art. 1385 alin. (1) C. civ., art. 1391 C. civ., art. 49 şi 50 din Legea nr. 136/1995, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenţii-reclamanţi critică, în primul rând, soluţia referitoare la daunele morale acordate (într-un cuantum redus în cazul reclamantei A., respectiv menţinut în privinţa celorlalţi reclamanţi), apreciind că, prin raportare la dimensiunea prejudiciilor morale efectiv suferite de aceştia şi probate cu prisosinţă, dar şi la jurisprudenţa naţională, instanţa de fond nu a ţinut cont la pronunţarea soluţiei de art. 49 din Ordinul CSA nr. 14/2011, potrivit căruia daunele morale se acordă în conformitate cu jurisprudenţa din România, cu respectarea echităţii şi a criteriilor jurisprudenţiale de cuantificare a daunelor morale.

De asemenea, instanţa de fond nu a făcut o apreciere proprie a daunelor morale, prin prisma art. 49 alin. (2) lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011, conform căruia, în caz de deces, daunele morale se acordă în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România, a art. 16 din Norma ASF privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, conform cărora pârâtul şi judecătorul aveau obligaţia să evalueze daunele morale în conformitate cu prevederile legii şi ale condiţiilor de asigurare. Or, instanţa s-a mulţumit să constate că evaluarea făcută de pârât, prin raportare exclusiv la concluziile Ghidului elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, este în principiu obiectivă şi are în vedere dispoziţiile anterior enunţate.

Astfel, este dincolo de orice dubiu, că nu s-au avut în vedere toate argumentele prezentate în susţinerea contestaţiei, iar instanţa a înlăturat criticile lor cu privire la modul de elaborare a Ghidului emis sub egida Fondului de Protecţie a Victimelor Străzii-FPVS, critici care demonstrau faptul că acesta conţine grave erori.

Recurenţii au reiterat aspectele pe care le apreciază edificatoare cu privire la credibilitatea şi forţa probantă a datelor cuprinse în Ghidul pe baza căruia se acordă daunele de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Au arătat, în esenţă, că, prin redactarea şi prin promovarea acestui ghid, au beneficiat nu numai Fondul de Protecţie a Victimelor Stărzii, ci şi toate societăţile de asigurare de pe piaţă.

Au apreciat recurenţii că înlăturarea practicii pe care ei au depus-o şi menţinerea deciziei contestate doar prin prisma Ghidului reprezintă o încălcare a normelor de drept material.

Recurenţii critică şi soluţia de neacordarea în totalitate a daunelor materiale solicitate de recurenta A., respectiv suma de 2.100 RON reprezentând diferenţa plătită pentru realizarea monumentului funerar şi suma de 261 RON cheltuieli judiciare, apreciind că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a art. 1392 C. civ., precum şi a art. 26 alin. (1) lit. a), b) şi d) din Ordinul CSA nr. 14/2011.

Au concluzionat recurenţii-reclamanţi că instanţa de fond trebuia, şi era datoare, să analizeze în detaliu solicitările lor şi să procedeze la un examen propriu al pricinii, pentru ca părţile vătămate să fie just despăgubite şi să se poată raporta la o judecată în echitate. În cauză, judecata s-a făcut cu încălcarea principiului unei juste şi echitabile judecăţi prin înlăturarea în totalitate a argumentelor lor.

3.2. Prin recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. De asemenea, a solicitat obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Recurentul-pârât susţine că prima instanţă a aplicat greşit normele de drept material incidente, avându-se în vedere că pentru soluţionarea echitabilă a cererilor de despăgubire formulate de creditorii F. S.A., despăgubirile cuvenite acestora, urmare a unor vătămări corporale sau decese, sunt stabilite având în vedere procedura de soluţionare a pretenţiilor izvorând din vătămări corporale sau decese adoptată în cadrul FGA, raportat la jurisprudenţa în materie şi practica societăţii de asigurări. Pentru situaţiile în care despăgubirile sunt solicitate ca urmare a unui deces, la stabilirea despăgubirilor sunt avute în vedere valorile medii precizate în Ghidul FPVS, raportat la gradul de rudenie al petentului cu persoana decedată.

Astfel, soluţia de acordare a daunelor morale în valoare de 29.912 RON către reclamanta A., bunica victimei, este nelegală, în opinia recurentului-pârât, în condiţiile în care la dosarul instrumentat de FGA nu există vreo probă care să vină în sprijinul afirmaţiilor reclamantei din cererea de chemare în judecată, în sensul existenţei unei legături speciale între nepoată şi bunică, respectiv că aceasta a fost tutore legal al victimei, iar în faţa instanţei de fond nu au fost administrate probe suplimentare faţă de cele existente deja.

Nici Ghidul elaborat de FPVS nu prevede că bunicii ar face parte din categoria persoanelor care primesc daune morale ca urmare a decesului nepoţilor.

Având în vedere art. 1390 din C. civ., Ghidul FPVS (care este folosit de către toţi asigurătorii şi care se inspiră din practica în materie, fiind recunoscut şi de instanţele judecătoreşti), recurentul-pârât susţine că în mod corect nu a acordat despăgubirile morale bunicii victimei decedate.

Aşadar, în mod greşit, instanţa de fond a constatat aplicabilitatea dispoziţiilor art. 1391 alin. (2) din C. civ., ignorând dispoziţiile art. 1390 C. civ., care instituie obligativitatea existenţei unor raporturi de întreţinere între victimă şi persoana îndreptăţită a solicita despăgubiri. Simplul fapt că au existat facturi emise pe numele bunicii privind cheltuielile legate de înmormântarea nepoatei decedate, ca urmare a evenimentului rutier din data de 16.03.2014, nu demonstrează existenţa unui raport de întreţinere din partea celui decedat.

Precizează recurentul că dreptul de apreciere de care dispune nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz ori exces de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere, suma acordată fiind în conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Recurenţii-reclamanţi A., B., C., D. şi E. au depus întâmpinare faţă de recursul pârâtului, prin care au invocat excepţia tardivăţii formulării acestui recurs, precum şi excepţia nulităţii recursului (prima excepţie, nemaifiind susţinută de către recurenţi, iar cea de-a doua, excepţia nulităţii recursului pârâtului, fiind respinsă de Înalta Curte, aşa cum rezultă din practicaua prezentei decizii), iar pe fond, respingerea recursului pârâtului, ca nefondat.

4.2. Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare faţă de recursul reclamanţilor, prin care a solicitat respingerea acestui recurs, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, reclamanţii şi pârâtul formulând critici întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În speţă, instanţa de recurs urmează să se pronunţe asupra interpretării şi aplicării normelor de drept material incidente, în legătură cu obligarea Fondului de Garantare a Asiguraţilor la despăgubiri morale către bunica victimei decedate într-un accident rutier, dar şi în privinţa cuantumului acestor despăgubiri acordate către toţi moştenitorii victimei decedate, reclamanţi în prezentul dosar.

Astfel, se constată că, prin calea de atac exercitată, recurenţii-reclamanţi şi-au manifestat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă în ceea ce priveşte cuantumul redus al daunelor morale acordate bunicii şi menţinerii cuantumului daunelor morale acordate mamei şi fraţilor, susţinând, în esenţă, că instanţa nu ar fi făcut o apreciere proprie a daunelor morale solicitate, prin raportare la dimensiunea prejudiciilor morale efectiv suferite de aceştia.

Înalta Curte reţine că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând sentinţa de fond prin prisma criticilor reclamanţilor, subsumate cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce permit, însă, doar verificarea manierei în care criteriile de identificare a prejudiciului moral au fost aplicate de primul judecător, iar nu şi modul în care acesta şi-a exercitat dreptul de apreciere din perspectiva câtimii valorii acordate cu titlu de despăgubire, instanţa de control judiciar constată că un astfel de motiv de casare nu este incident în cauză.

Potrivit art. 49 pct. 2 lit. d) din Ordinul CSA nr. 14/2011 (în temeiul căreia a fost emisă decizia contestată), în cazul vătămărilor corporale, daunele morale se acordă "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

Astfel, în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a reţinut constant că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului (sau de persoanele care au suferit o vătămare de ordin moral ca urmare a evenimentului rutier), importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori gradul în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională a solicitantului despăgubirilor.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În raport de aceste dispoziţii legale şi de circumstanţele factuale concrete, instanţa de control judiciar constată că în mod corect judecătorul fondului a apreciat că reprezintă o compensaţie echitabilă suma acordată cu titlu de daune morale mamei victimei (de 75.097 RON), ca şi fraţilor acesteia (câte 29.912 RON pentru fiecare), cum de altfel, în mod just a apreciat că se impune ca aceeaşi sumă cu a fraţilor săi să îi fie acordată şi bunicii victimei (de 29.912 RON), apreciind, totodată, că oricare ar fi cuantumul daunelor morale, nu poate fi în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse reclamanţilor prin decesul fiicei, surorii, respectiv nepoatei lor, o astfel de pierdere neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se urmăreşte prin acordarea daunelor morale este, în primul rând, recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, prin producerea unor suferinţe psihice/emoţionale imposibil de determinat cu exactitate. Scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Or, aspectele invocate de recurenţii-reclamanţi au fost supuse în această formă controlului de legalitate în faţa primei instanţe, fiind analizate de către aceasta, astfel că prin invocarea de argumente similare în cuprinsul cererii de recurs nu se încearcă decât o efectuare a unei reaprecieri de către instanţa de control judiciar, vizând temeinicia sentinţei recurate, neconstituind, aşadar, o veritabilă critică de nelegalitate adusă hotărârii atacate.

Faptul că, în urma unei astfel de verificări, prima instanţă a concluzionat că sumele acordate reclamanţilor de titlu de daune morale reprezintă un cuantum rezonabil, nu înseamnă că judecătorul fondului a desconsiderat principiile incidente în materia acordării daunelor morale, printre care şi principiul proporţionalităţii raportat la atingerea adusă, în contextul în care au fost avute în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, precum şi intensitatea şi gravitatea unei astfel de atingeri.

Instanţa de recurs nu este îndreptăţită a reanaliza probatoriul administrat, decât în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la modalitatea de administrare a probatoriilor sau la forţa probantă a unor asemenea mijloace administrate, aspecte care nu au fost invocate de către recurenţii-reclamanţi, astfel că argumentele de ordin critic ale recurenţilor-reclamanţi privind temeinicia stabilirii cuantumului daunelor morale nu pot fi primite.

De asemenea, instanţa de control judiciar apreciază că nu pot fi reţinute alegaţiile recurenţilor-reclamanţi referitoare la credibilitatea şi forţa probantă a Ghidului emis de FPVS, din perspectiva membrilor fondului, aceste aspecte neputând face obiectul analizei instanţei.

În concluzie, nu se poate reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau interpretat greşit dispoziţiile de drept material incidente, cuantumul daunelor morale acordate reprezentând o reparaţie echitabilă şi efectivă, fără a conduce la o îmbogăţire fără justă cauză şi la o comercializare a sentimentelor de afecţiune.

În ceea ce priveşte criticile recurenţilor-reclamanţi privind încălcarea dispoziţiilor art. 1392 C. civ. şi art. 26 alin. (1) lit. a) şi b) din Ordinul CSA nr. 14/2011, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, hotărârea instanţei fiind legală sub acest aspect, în condiţiile în care pentru suma de 2.100 RON nu au fost depuse dovezi potrivit dispoziţiilor legale.

În referire la criticile recurentului-pârât privind acordarea sumei de 29.912 RON daune morale reclamantei A., bunica victimei, din perspectiva greşitei interpretări şi aplicări a dispoziţiilor art. 1390 şi art. 1391 C. civ. şi a prevederilor Legii nr. 213/2015, precum şi a celor prevăzute în cadrul legislaţiei secundare aplicabile în materie, instanţa de control judiciar reţine, pornind de la premisa că instituţia reparării prejudiciului nepatrimonial este reglementată prin norme legale, reprezentate de art. 1391 C. civ., că o reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentului-pârât nu poate avea întâietate în raport de o normă legală cu forţă juridică indiscutabil superioară.

Legiuitorul a prevăzut la art. 1391 alin. (1) C. civ. că, "în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială", iar la alin. (2) a statuat în sensul că, "instanţa judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu".

Se observă, aşadar, că legiuitorul a prevăzut posibilitatea instanţei să acorde despăgubiri şi ascendenţilor, fără limitarea gradului de rudenie, prevăzând existenţa unui prejudiciu şi în situaţia acestora, cauzat prin decesul descendentului, fără însă a fi necesară dovedirea existenţei acestui prejudiciu, ca în ipoteza oricărei alte persoane, reglementată în teza finală a alin. (2). Cu alte cuvinte, legiuitorul a prezumat existenţa prejudiciului moral în favoarea tuturor ascendenţilor victimei decedate, fără limitarea prin gradul de rudenie, în speţă fiind incidentă ipoteza prevăzută în prima teză a alin. (2) şi nu situaţia reglementată în teza finală.

Distinct de acest aspect, instanţa de control judiciar observă că probatoriul administrat în cauză a relevat o relaţie deosebit de apropiată a victimei (nepoata) cu reclamanta A., bunica maternă, care a fost şi tutorele său legal, astfel încât prejudiciul moral produs de pierderea suferită este evident prezumat, acordarea daunelor morale fiind justificate şi din această perspectivă.

Ca urmare, nu pot fi reţinute susţinerile recurentului-pârât conform cărora pot fi acordate despăgubiri acestei rude a victimei doar dacă se face dovada unui prejudiciu moral, considerând că nu subzistă o prezumţie care să-i confere un drept cert la despăgubire exclusiv în baza legăturii de rudenie de gradul II, deoarece aceste aspecte nu se verifică în cauză, alegaţiile părţii fiind consecinţa propriei interpretări a dispoziţiilor legale menţionate, în scopul justificării soluţiei adoptate prin actul administrativ contestat şi menţinerii ca atare a acesteia.

Şi din această perspectivă hotărârea primei instanţe este la adăpost de orice critică, judecătorul fondului interpretând şi aplicând în mod corect normele de drept material incidente şi adoptând astfel o soluţie justă prin raportare la contextul factual reţinut.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că soluţia adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanţii A., B., C., D. şi E., precum şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 4304 din 24 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8 decembrie 2021.