VAT exemption and deduction for intra-community goods: formal documentary defects do not bar relief where substantive conditions are met under EU Directive and CJEU jurisprudence

Şedinţa publică de la 02 decembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti-Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală anularea parţială a următoarelor acte:

- pct. 2 al Deciziei nr. 230/12.07.2017 emisă de A.N.A.F. – D.G.S.C. privind respingerea parţială a contestaţiei fiscale formulată de reclamantă privind rambursarea T.V.A. în sumă de 1.489.804 RON şi accesorii aferente T.V.A., de 267.361 RON;

- decizia de impunere nr. x/19.11.2016 emisă de A.N.A.F. – D.G.R.F.P. Bucureşti A.F.C.N. şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/29.11.2016 pentru T.V.A. în sumă de 1.489.804 RON;

- decizia privind obligaţiile de plată accesorii nr. x/12.01.2017 emisă de ANAF - DGRFP Bucureşti - AFCN pentru accesorii aferente TVA de 267.361 RON.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea A.N.A.F – D.G.R.F.P. Bucureşti – A.F.C.N. la rambursarea T.V.A. în sumă de 1.489.804 RON şi a accesoriilor aferente TVA de 267.361 RON, precum şi la plata dobânzii legale pentru sumele reţinute şi nerambursate în termen. Reclamanta a solicitat cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2210 din 16 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acţiunea privind pe reclamanta A. şi pe pârâtele A.N.A.F. - D.G.R.F.P.BUCUREŞTI - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi şi A.N.A.F. - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

- a anulat în parte decizia nr. 230/12.07.2017 emisă de ANAF - DGSC numai în ce priveşte pct. 2 din dispozitivul acesteia şi considerentele aferente, privind respingerea parţială a contestaţiei fiscale formulată de reclamantă privind TVA în sumă de 1.489.804 RON şi obligaţii accesorii aferente TVA de 267.361 RON;

- a anulat, în parte, decizia de impunere nr. x/29.11.2016 şi raportul de inspecţie fiscală nr. x/29.11.2016 emise de ANAF DGRFP Bucureşti AFCN, în ce priveşte TVA în sumă de 1.489.804 RON;

- a anulat, în parte, decizia privind obligaţiile de plată accesorii nr. x/12.01.2017 emisă de ANAF – D.G.R.F.P. Bucureşti A.F.C.N., în ce priveşte obligaţiile accesorii TVA în sumă de 267.361 RON;

- a respins în rest acţiunea;

- a stabilit obligaţia reclamantei de a achita onorariu suplimentar de expert în sumă de 1000 RON – doamna expert B.;

- a obligat pârâţii către reclamantă la cheltuieli de judecată în sumă de 4000 RON onorariu redus de avocat, 1500 RON onorariu expert şi taxă timbru 100 RON.

3. Căile de atac exercitate în cauză

Împotriva sentinţei nr. 2210 din 16 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs pârâtele Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti – Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

3.1. Pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi respingerea în totalitate a acţiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a invocat, în esenţă, următoarele critici:

- cu privire la TVA în cuantum de 1.116.274 RON aferentă livrărilor intracomunitare de bunuri, instanţa de fond a aplicat greşit următoarele prevederi:

a) art. 143 alin. (2) lit. a) Codul fiscal (2003), pentru perioada 01.11.2014 -31.12.2015;

b) art. 294 alin. (2) lit. a) Codul fiscal (2015), pentru perioada 01.01.2016 - 31.07.2016;

c) art. 2 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) lit. a) - c) din Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 Codul fiscal (2003) aprobate prin O.M.F.P. nr. 2222/2006, pentru perioada 11.10.2011 - 31.12.2015;

d) art. 1 alin. (4) din Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxa pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. a) - i), art. 294 alin. (2) şi art. 296 Codul fiscal (2015) aprobate prin O.M.F.P. nr. 103/2016;

- cu privire la TVA în cuantum de 136.903 RON, instanţa de fond a aplicat greşit următoarele prevederi:

a) art. 145 - art. 1471 şi art. 157 alin. (2) Codul fiscal (2003), în vigoare în perioada 2011 - 2015;

b) art. 297 alin. (4) şi art. 326 alin. (2) Codul fiscal (2015), în vigoare în anul 2016;

- cu privire la TVA în cuantum de 102.170 RON, instanţa de fond a aplicat greşit următoarele prevederi:

a) art. 145 alin. (2), art. 146 alin. (1) şi art. 1471 alin. (1) Codul fiscal (2003), în vigoare în perioada 2011 – 2015;

b) art. 297 alin. (4) Codul fiscal (2015), în vigoare în anul 2016;

- cu privire la TVA în cuantum de 134.557 RON, instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 155 alin. (19) Codul fiscal (2003), în vigoare până la data de 31.12.2015;

- instanţa de fond a obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.000 RON, constând în onorariu avocat, cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 451 – art. 453 C. proc. civ.

3.2. Pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi respingerea în totalitate a acţiunii formulate de reclamantă, ca neîntemeiată.

În drept, recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a invocat, în esenţă, următoarele critici:

- cu privire la TVA în cuantum de 1.116.274 RON aferentă livrărilor intracomunitare de bunuri, instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 10 alin. (1) lit. a) - c) din Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 Codul fiscal (2003) aprobate prin O.M.F.P. nr. 2222/2006;

- cu privire la TVA în cuantum de 136.903 RON, societatea reclamantă nu a demonstrat necesitatea achiziţiilor de bunuri intracomunitare, nu a făcut dovada că deţine aceste bunuri, nu a prezentat facturi emise şi documente privind locul de livrare a bunurilor;

- cu privire la TVA în cuantum de 102.170 RON, instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 145 şi art. 146 Codul fiscal (2003) şi dreptul european, astfel cum a fost transpus în legislaţia naţională;

- cu privire la TVA în cuantum de 134.557 RON, instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 146 alin. (1) lit. a) şi art. 155 alin. (19) Codul fiscal (2003).

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare comună ambelor recursuri prin care a solicitat respingerea acestora ca nefondate şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

Intimata-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a interpretat în mod corect dispoziţiile legale incidente în cauză şi probele administrate în cauză, în special raportul de expertiză judiciară specialitatea contabilitate.

Intimata-pârâtă a mai susţinut că recurentele interpretează prevederile legale şi jurisprudenţa în detrimentul respectării principiilor care guvernează taxa pe valoarea adăugată.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:

1. În conformitate cu dispoziţiile Codul fiscal (2003), în vigoare în perioada în perioada 11.10.2011 – 31.12.2015: " (…)

Art. 143. (…)

(2) Sunt, de asemenea, scutite de taxă următoarele:

a) livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, cu excepţia:

1. livrărilor intracomunitare efectuate de o întreprindere mică, altele decât livrările intracomunitare de mijloace de transport noi;

2. livrărilor intracomunitare care au fost supuse regimului special pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, conform prevederilor art. 1522;

(3) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă. (…)

Art. 145. (…) (2) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:

a) operaţiuni taxabile;

b) operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România;

c) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 143, 144 şi 1441; (…)

Art. 146.

(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 155, precum şi dovada plăţii în cazul achiziţiilor efectuate de către persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, respectiv de către persoanele impozabile care achiziţionează bunuri/servicii de la persoane impozabile în perioada în care aplică sistemul TVA la încasare; (…)

Art. 1471.

(1) Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 153, are dreptul să scadă din valoarea totală a taxei colectate, pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei pentru care, în aceeaşi perioadă, a luat naştere şi poate fi exercitat dreptul de deducere, conform art. 145-147. (…)

Art. 155.

(…)

(19) Factura cuprinde în mod obligatoriu următoarele informaţii:

a) numărul de ordine, în baza uneia sau a mai multor serii, care identifică factura în mod unic;

b) data emiterii facturii;

c) data la care au fost livrate bunurile/prestate serviciile sau data încasării unui avans, în măsura în care această dată este anterioară datei emiterii facturii;

d) denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală ale persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile;

e) denumirea/numele furnizorului/prestatorului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare în scopuri de TVA, conform art. 153, ale reprezentantului fiscal;

f) denumirea/numele şi adresa beneficiarului bunurilor sau serviciilor, precum şi codul de înregistrare în scopuri de TVA sau codul de identificare fiscală al beneficiarului, dacă acesta este o persoană impozabilă ori o persoană juridică neimpozabilă;

g) denumirea/numele beneficiarului care nu este stabilit în România şi care şi-a desemnat un reprezentant fiscal, precum şi denumirea/numele, adresa şi codul de înregistrare prevăzut la art. 153 ale reprezentantului fiscal;

h) denumirea şi cantitatea bunurilor livrate, denumirea serviciilor prestate, precum şi particularităţile prevăzute la art. 1251 alin. (3) în definirea bunurilor, în cazul livrării intracomunitare de mijloace de transport noi;

i) baza de impozitare a bunurilor şi serviciilor ori, după caz, avansurile facturate, pentru fiecare cotă, scutire sau operaţiune netaxabilă, preţul unitar, exclusiv taxa, precum şi rabaturile, remizele, risturnele şi alte reduceri de preţ, în cazul în care acestea nu sunt incluse în preţul unitar;

j) indicarea cotei de taxă aplicate şi a sumei taxei colectate, exprimate în RON, în funcţie de cotele taxei;

k) în cazul în care factura este emisă de beneficiar în numele şi în contul furnizorului, menţiunea "autofactură";

l) în cazul în care este aplicabilă o scutire de taxă, trimiterea la dispoziţiile aplicabile din prezentul titlu ori din Directiva 112 sau orice altă menţiune din care să rezulte că livrarea de bunuri ori prestarea de servicii face obiectul unei scutiri;

m) în cazul în care clientul este persoana obligată la plata TVA, menţiunea "taxare inversă";

n) în cazul în care se aplică regimul special pentru agenţiile de turism, menţiunea "regimul marjei - agenţii de turism";

o) dacă se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunuri second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, una dintre menţiunile "regimul marjei - bunuri second-hand", "regimul marjei - opere de artă» sau «regimul marjei - obiecte de colecţie şi antichităţi", după caz;

p) în cazul în care exigibilitatea TVA intervine la data încasării contravalorii integrale sau parţiale a livrării de bunuri ori a prestării de servicii, menţiunea "TVA la încasare";

r) o referire la alte facturi sau documente emise anterior, atunci când se emit mai multe facturi ori documente pentru aceeaşi operaţiune. (…)

Art. 1562.

(1) Persoanele înregistrate conform art. 153 trebuie să depună la organele fiscale competente, pentru fiecare perioadă fiscală, un decont de taxă, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se încheie perioada fiscală respectivă.

(2) Decontul de taxă întocmit de persoanele înregistrate conform art. 153 va cuprinde suma taxei deductibile pentru care ia naştere dreptul de deducere în perioada fiscală de raportare şi, după caz, suma taxei pentru care se exercită dreptul de deducere, în condiţiile prevăzute la art. 1471 alin. (2), suma taxei colectate a cărei exigibilitate ia naştere în perioada fiscală de raportare şi, după caz, suma taxei colectate care nu a fost înscrisă în decontul perioadei fiscale în care a luat naştere exigibilitatea taxei, precum şi alte informaţii prevăzute în modelul stabilit de Ministerul Finanţelor Publice.

(3) Datele înscrise incorect într-un decont de taxă se pot corecta prin decontul unei perioade fiscale ulterioare şi se vor înscrie la rândurile de regularizări.

Art. 157.

(1) Orice persoană trebuie să achite taxa de plată organelor fiscale până la data la care are obligaţia depunerii unuia dintre deconturile sau declaraţiile prevăzute la art. 1562 şi 1563.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), persoana impozabilă înregistrată conform art. 153 va evidenţia în decontul prevăzut la art. 1562, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 145-1471, taxa aferentă achiziţiilor intracomunitare, bunurilor şi serviciilor achiziţionate în beneficiul său, pentru care respectiva persoană este obligată la plata taxei, în condiţiile art. 150 alin. (2)-(6).

Potrivit prevederilor Normelor metodologice de aplicare a Codul fiscal (2003), aprobate prin H.G. nr. 44/2004:

"(…)

[Art. 146]

Pct. 46.

(1) Justificarea deducerii taxei se face numai pe baza exemplarului original al documentelor prevăzute la art. 146 alin. (1) din Codul fiscal care să conţină cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (19) din Codul fiscal (…) ".

În conformitate cu prevederile Instrucţiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 Codul fiscal (2003) aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2222/2006, în vigoare în perioada 11.10.2011 – 11.02.2016:

"Art. 1.

(1) Prin prezentele instrucţiuni se reglementează modul de justificare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată cu drept de deducere pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul fiscal.

(2) Justificarea scutirilor prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) -i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 din Codul fiscal se face de către persoana impozabilă care poate avea calitatea de furnizor/prestator sau, după caz, de beneficiar. Scutirea de taxă pe valoarea adăugată se aplică numai în situaţia în care locul operaţiunii se consideră a fi în România, conform prevederilor art. 132 şi 133 din Codul fiscal. (…)

Art. 2.

(1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile art. 143 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, livrările de bunuri expediate sau transportate în afara Comunităţii de furnizor sau de altă persoană în contul său. (…)

(2) Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal se justifică de către exportator cu următoarele documente:

a) factura, care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (19) din Codul fiscal, sau, dacă transportul bunurilor nu presupune o tranzacţie, documentele solicitate de autoritatea vamală pentru întocmirea declaraţiei vamale de export;

b) unul dintre următoarele documente:

1. certificarea încheierii operaţiunii de export de către biroul vamal de export sau, după caz, notificarea de export certificată de biroul vamal de export, în cazul declaraţiei vamale de export pe cale electronică; sau

2. exemplarul 3 al documentului administrativ unic, folosit ca declaraţie de export pe suport hârtie, certificat pe verso de biroul vamal de ieşire;

c) documente din care să rezulte că transportul este realizat de furnizor ori în numele său, cum sunt: documentul de transport, comanda de cumpărare, de vânzare sau contractul, documentele de asigurare. (…)

Art. 4.

(1) Sunt scutite de taxă, potrivit prevederilor art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, prestările de servicii, inclusiv transportul şi serviciile accesorii transportului, altele decât cele prevăzute la art. 141 din Codul fiscal, legate direct de exportul de bunuri.

(2) Scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, pentru serviciile de transport de bunuri legate direct de exportul de bunuri, se justifică de prestator în măsura în care locul prestării serviciilor este considerat a fi în România, în conformitate cu prevederile art. 133 din Codul fiscal, şi dacă aceasta ar fi fost persoana obligată la plata taxei conform art. 150 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul în care nu se aplica o scutire de taxă. Documentele pe baza cărora se justifică scutirea de taxă sunt:

a) factura, care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (19) din Codul fiscal, sau, după caz, pentru persoanele care prestează efectiv serviciul de transport, documentul specific de transport, dacă acesta conţine cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (19) din Codul fiscal;

b) contractul încheiat cu beneficiarul;

c) documentele specifice de transport prevăzute la alin. (4), în funcţie de tipul transportului, sau, după caz, copii de pe aceste documente;

d) documente din care să rezulte că bunurile transportate au fost exportate.

(3) Dacă locul serviciului de transport de bunuri este în România şi beneficiarul ar fi persoana obligată la plata taxei conform art. 150 din Codul fiscal, dacă operaţiunea nu ar fi scutită, acesta justifică scutirea de taxă prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, pentru serviciile de transport legate direct de exportul de bunuri, cu:

a) factura emisă de prestator sau, după caz, pentru persoanele care prestează efectiv serviciul de transport, documentul specific de transport, dacă acesta conţine cel puţin informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (19) din Codul fiscal;

b) contractul încheiat cu prestatorul;

c) documentele specifice de transport prevăzute la alin. (4), în funcţie de tipul transportului, sau, după caz, copii de pe aceste documente;

d) documente din care să rezulte că bunurile transportate au fost exportate din Comunitate.

Dacă beneficiarul nu poate justifica scutirea de taxă, operaţiunile vor fi considerate taxabile. În cazul în care sunt achiziţii intracomunitare de servicii, vor fi aplicate

(4) În aplicarea prevederilor alin. (2) şi (3), se consideră documente specifice de transport, în funcţie de tipul transportului:

a) în cazul transportului auto: Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR), carnetul TIR şi, după caz, documentul de tranzit vamal comunitar T1; (…)

Art. 10.

(1) Scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 143 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţiile de la pct. 1 şi 2 ale aceleiaşi lit. a), se justifică pe baza următoarelor documente:

a) factura care trebuie să conţină informaţiile prevăzute la art. 155 alin. (19) din Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi în care să fie menţionat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru;

b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru; şi, după caz,

c) orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de asigurare (…) ".

În conformitate cu dispoziţiile Codul fiscal (2015), în vigoare în perioada în perioada 01.01.2016 – 31.07.2016: " (…)

Art. 294. - Scutiri pentru exporturi sau alte operaţiuni similare, pentru livrări intracomunitare şi pentru transportul internaţional şi intracomunitar. (…)

(2) Sunt, de asemenea, scutite de taxă următoarele:

a) livrările intracomunitare de bunuri către o persoană care îi comunică furnizorului un cod valabil de înregistrare în scopuri de TVA, atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, cu excepţia:

1. livrărilor intracomunitare efectuate de o întreprindere mică, altele decât livrările intracomunitare de mijloace de transport noi;

2. livrărilor intracomunitare care au fost supuse regimului special pentru bunurile second-hand, opere de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, conform prevederilor art. 312;

(3) Prin ordin al ministrului finanţelor publice se stabilesc, acolo unde este cazul, documentele necesare pentru a justifica scutirea de taxă pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) şi (2) şi, după caz, procedura şi condiţiile care trebuie îndeplinite pentru aplicarea scutirii de taxă. (…)

Art. 297. - Sfera de aplicare a dreptului de deducere

(…)

(4) Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:

a) operaţiuni taxabile;

b) operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România;

c) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 294, 295 şi 296; (…)

Art. 299. - Condiţii de exercitare a dreptului de deducere

(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabilă trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) pentru taxa datorată sau achitată, aferentă bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost ori urmează să îi fie prestate în beneficiul său de către o persoană impozabilă, să deţină o factură emisă în conformitate cu prevederile art. 319, precum şi dovada plăţii în cazul achiziţiilor efectuate de către persoanele impozabile care aplică sistemul TVA la încasare, respectiv de către persoanele impozabile care achiziţionează bunuri/servicii de la persoane impozabile în perioada în care aplică sistemul TVA la încasare; (…)

Art. 301. - Dreptul de deducere exercitat prin decontul de taxă

(1) Orice persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 316, are dreptul să scadă din valoarea totală a taxei colectate, pentru o perioadă fiscală, valoarea totală a taxei pentru care, în aceeaşi perioadă, a luat naştere şi poate fi exercitat dreptul de deducere, conform art. 297-300. (…)

Art. 326. - Plata taxei la buget

(1) Orice persoană trebuie să achite taxa de plată organelor fiscale până la data la care are obligaţia depunerii unuia dintre deconturile sau declaraţiile prevăzute la art. 323 şi 324.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), persoana impozabilă înregistrată conform art. 316 va evidenţia în decontul prevăzut la art. 323, atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă, în limitele şi în condiţiile stabilite la art. 297 - 301, taxa aferentă achiziţiilor intracomunitare, bunurilor şi serviciilor achiziţionate în beneficiul său, pentru care respectiva persoană este obligată la plata taxei, în condiţiile prevăzute la art. 307 alin. (2) - (6) (…) ".

În conformitate cu prevederile Instrucţiunilor de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. a) - i), art. 294 alin. (2) şi art. 296 Codul fiscal (2015) aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 103/2016, în vigoare în perioada 11.02.2016 – 31.07.2016:

"Art. 1.

(1) Prin prezentele instrucţiuni se reglementează modul de justificare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată cu drept de deducere pentru operaţiunile prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. a) -i), art. 294 alin. (2) şi art. 296 din Codul fiscal.

(2) Justificarea scutirilor prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. a) -i), art. 294 alin. (2) şi art. 296 din Codul fiscal se face de către persoana impozabilă care poate avea calitatea de furnizor/prestator sau, după caz, de beneficiar. Scutirea de taxă pe valoarea adăugată se aplică numai în situaţia în care locul operaţiunii se consideră a fi în România, conform prevederilor art. 275 şi 278 din Codul fiscal. În cazul serviciilor pentru care ar fi aplicabile prevederile art. 278 alin. (2) din Codul fiscal, dacă nu se pot prezenta dovezi din care să rezulte că beneficiarul este o persoană impozabilă, se aplică regulile prevăzute la art. 278 alin. (3) - (5) din Codul fiscal pentru stabilirea locului prestării serviciilor, iar dacă, potrivit acestor reguli, locul prestării este în România, prestatorul poate aplica o scutire de TVA prevăzută de Codul fiscal, în condiţiile justificării acesteia conform prezentelor instrucţiuni, în caz contrar operaţiunea fiind taxabilă.

(3) În sensul prezentelor instrucţiuni:

a) prin contract se înţelege şi comanda, urmată de executarea acesteia;

b) prestatorul este orice persoană care acţionează în nume propriu şi facturează o prestare de servicii în sensul art. 271 din Codul fiscal;

c) beneficiarul este persoana pe numele căreia a fost emisă o factură pentru o prestare de servicii sau pentru o livrare de bunuri;

d) prin furnizor se înţelege orice persoană impozabilă care realizează o livrare de bunuri conform art. 270 din Codul fiscal, respectiv producătorul bunurilor sau proprietarul bunurilor ori persoana impozabilă care acţionează în nume propriu, dar în contul altei persoane impozabile, în sensul art. 270 alin. (2) din Codul fiscal;

e) sunt considerate exporturi livrările de bunuri prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. a) şi b) din Codul fiscal şi acestea reprezintă livrările de bunuri care sunt transportate de pe teritoriul Uniunii Europene, astfel cum este definit la art. 267 din Codul fiscal, în afara Uniunii Europene. Exporturile au locul livrării în România conform prevederilor art. 275 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal, dacă transportul bunurilor începe din România şi se termină în afara teritoriului Uniunii Europene, indiferent dacă ieşirea de pe teritoriul Uniunii Europene are loc prin punctele vamale aparţinând autorităţii vamale a României sau ale altui stat membru. Sunt de asemenea considerate exporturi şi bunurile care sunt transportate din România în afara Uniunii Europene, în lipsa unei tranzacţii comerciale, cum ar fi de exemplu: transportul unui stoc de bunuri din România într-o ţară terţă în vederea efectuării de activităţi economice, livrările de bunuri care necesită instalare realizată de furnizor sau de altă persoană în contul său, pe teritoriul unui stat din afara Uniunii Europene;

f) furnizorul menţionat la lit. d), care realizează operaţiunile menţionate la lit. e), este denumit exportator. 17/07/2020 - litera va fi modificată prin Ordin 2148/2020, după cum urmează: compară/inserează

f) exportator în sensul TVA, denumit în continuare exportator, este considerat furnizorul menţionat la lit. d), care realizează livrările menţionate la lit. e), precum şi persoana care transportă bunuri în afara Uniunii Europene, în lipsa unei tranzacţii comerciale.

(4) Pentru acele operaţiuni care prin natura lor nu permit operatorilor economici să fie în posesia documentelor de justificare a scutirii în momentul faptului generator, prezentarea documentelor pentru justificarea scutirii de taxă se va face în termen de maximum 90 de zile calendaristice de la data la care a intervenit faptul generator de taxă pentru operaţiunea în cauză.

(…)

Art. 10.

(1) Scutirea de taxă pentru livrările intracomunitare de bunuri prevăzute la art. 294 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal, cu excepţiile de la pct. 1 şi 2 ale aceleiaşi lit. a), se justifică pe baza următoarelor documente:

a) factura în care trebuie să fie menţionat codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit cumpărătorului în alt stat membru;

b) documentul care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru; şi, după caz,

c) orice alte documente, cum ar fi: contractul/comanda de vânzare/cumpărare, documentele de asigurare. (…)

(7) Prin documentele care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru se înţelege documentele care atestă în mod neechivoc transportul bunurilor din România în alt stat membru de către furnizor, de către beneficiar sau de către o persoană care acţionează în numele unuia dintre aceştia, în funcţie de tipul transportului, cum ar fi, fără a se limita la acestea, documentele de transport, în cazul în care există un contract de transport între părţi sau alte documente care atestă transportul bunurilor, în cazul în care nu există un contract de transport între părţi, cum ar fi situaţia în care furnizorul sau beneficiarul asigură transportul bunurilor cu mijloace proprii de transport (…) ".

2. În ceea ce priveşte TVA în cuantum de 1.116.274 RON (TVA în cuantum de 340.993 RON şi, respectiv, TVA în cuantum de 775.281 RON) aferentă livrărilor intracomunitare de bunuri, Înalta Curte reţine următoarele:

Reclamanta a achiziţionat de la C. S.R.L. bunuri cu condiţia de transport ex-works, care au fost vândute ulterior către D., transportul bunurilor din România în Germania fiind în sarcina acestei ultime firme.

Din raportul de expertiză contabilă întocmit de experţii B. şi E. rezultă că:

- organul fiscal a stabilit în mod eronat TVA în cuantum de 9.287 RON aferentă facturii nr. x/3.11.2014;

- pentru TVA în cuantum de 331.706,25 RON, reclamanta a prezentat facturi şi documente pick-up sheets, dar nu a prezentat CMR;

- pentru TVA în cuantum de 549.615,73 RON, reclamanta a prezentat facturi, documente pick-up sheets şi CMR;

- pentru TVA în cuantum de 225.665,95 RON, reclamanta a prezentat facturi şi documente pick-up sheets, dar nu a prezentat CMR.

În concluziile raportului de expertiză contabilă se reţine că documentele pick-up sheets (documente de însoţire pe perioada transportului) pot fi asimilate CMR (scrisoarea de trăsură prevăzută de Convenţia referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele).

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. b) din Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 Codul fiscal (2003) aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 2222/2006, în vigoare în perioada 11.10.2011 – 11.02.2016, respectiv dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. b) din Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. a) - i), art. 294 alin. (2) şi art. 296 Codul fiscal (2015) aprobate prin Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 103/2016, în vigoare în perioada 11.02.2016 – 31.07.2016, prevăd că scutirea de TVA se justifică în baza unui document care atestă că bunurile au fost transportate din România în alt stat membru al UE, fără a restrânge dovada transportului la scrisoarea de trăsură (CMR).

Această concluzie este în concordanţă cu prevederile art. 10 alin. (7) din Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 294 alin. (1) lit. a) - i), art. 294 alin. (2) şi art. 296 Codul fiscal (2015).

În conformitate cu jurisprudenţa CJUE, o măsură naţională care condiţionează, în esenţă, dreptul la scutire al unei livrări intracomunitare de respectarea unor obligaţii de formă, fără a lua în considerare cerinţele de fond şi, mai ales, fără a se întreba dacă acestea erau îndeplinite, depăşeşte ceea ce este necesar pentru a asigura perceperea corectă a taxei (Hotărârea în cauza C-146/05, Albert Collée, pct. 29).

Dispoziţiile art. 2 alin. (2) lit. c) şi art. 4 alin. (4) lit. a) din Instrucţiunile de aplicare a scutirii de taxă pe valoarea adăugată pentru operaţiunile prevăzute la art. 143 alin. (1) lit. a) - i), art. 143 alin. (2) şi art. 1441 Codul fiscal (2003), invocate de recurentă, nu sunt aplicabile în cazul livrării intracomunitare de bunuri.

În ceea ce priveşte chestiunea de fapt a realităţii tranzacţiilor şi a transportului intracomunitar, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond şi concluziile raportului de expertiză contabilă, că reclamanta a făcut dovada achiziţiei de bunuri, a livrării acestora către D. şi a transportului intracomunitar.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 143 alin. (2) lit. a) Codul fiscal (2003), pentru perioada 11.10.2011 - 31.12.2015, respectiv dispoziţiile art. 294 alin. (2) lit. a) Codul fiscal (2015), pentru perioada 01.01.2016 - 31.07.2016, pentru scutirea de plata TVA.

3. În ceea ce priveşte TVA în cuantum de 136.903 RON aferentă livrărilor intracomunitare de bunuri, Înalta Curte reţine următoarele:

Recurentele susţin că reclamanta nu a probat necesitatea achiziţiilor intracomunitare în sumă de 576.717 RON si nu a prezentat documente din care să rezulte destinaţia respectivelor achiziţii intracomunitare, astfel încât autoritatea fiscală a dispus colectarea TVA aferentă acestor achiziţii în cuantum de 136.903 RON.

Din adresa nr. x/08.06.2017 rezultă că autoritatea fiscală consideră că reclamanta a respectat dispoziţiile art. 157 alin. (2) Codul fiscal (2003), pentru perioada 11.10.2011 - 31.12.2015, respectiv dispoziţiile art. 326 alin. (2) Codul fiscal (2015), pentru perioada 01.01.2016 - 31.07.2016 şi recunoaşte dreptul acesteia la deducerea TVA în cuantum de 136.903 RON, astfel încât recunoaşte, implicit, că achiziţiile au fost efectuate în scopul operaţiunilor taxabile.

Astfel, deşi recurentele consideră că achiziţiile au fost efectuate în scopul operaţiunilor taxabile, susţin că reclamanta nu a probat necesitatea achiziţiilor intracomunitare în sumă de 576.717 RON, nu a prezentat documente din care să rezulte destinaţia acestor achiziţii şi prezumă, fără bază legală, că livrările au fost efectuate în România.

Împrejurarea că reclamanta nu a ţinut o evidenţă contabilă corespunzătoare şi nu a prezentat documente primare nu poate conduce la concluzia că livrările au fost efectuate în România, în condiţiile în care autorităţile fiscale au considerat că achiziţiile au fost efectuate în scopul operaţiunilor taxabile ale reclamantei.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 143 alin. (2) lit. a) Codul fiscal (2003), pentru perioada 11.10.2011 - 31.12.2015, respectiv dispoziţiile art. 294 alin. (2) lit. a) Codul fiscal (2015), pentru perioada 01.01.2016 - 31.07.2016, pentru scutirea de plata TVA.

4. În ceea ce priveşte TVA în cuantum de 102.170 RON aferentă livrărilor intracomunitare de bunuri, Înalta Curte reţine următoarele:

În baza dispoziţiilor Directivei nr. 112/2006 care reglementează sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată:

"(…)

Art. 167.

Dreptul de deducere ia naştere în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă.

Art. 168.

În măsura în care bunurile şi serviciile sunt utilizate în scopul operaţiunilor taxabile ale unei persoane impozabile, persoana impozabilă are dreptul, în statul membru în care efectuează operaţiunile respective, de a deduce din valoarea TVA, pe care are obligaţia de a o plăti, următoarele sume:

a) TVA datorată sau achitată în statul membru în cauză pentru bunurile care îi sunt sau care urmează a-i fi livrate sau pentru serviciile care îi sunt sau urmează a-i fi prestate de o altă persoană impozabilă.

(…)

Art. 178.

Pentru exercitarea dreptului de deducere, o persoană impozabilă este necesar să îndeplinească următoarele condiţii:

a) pentru deducerile în temeiul articolului 168 lit. a), în ceea ce priveşte livrarea de bunuri sau prestarea de servicii, aceasta are obligaţia de a deţine o factură emisă în conformitate cu titlul XI capitolul 3 secţiunile 3 – 6.

(…)

Art. 226.

Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale prevăzute de prezenta directivă, este necesar să se menţioneze doar următoarele detalii în scopuri TVA pe facturile emise în temeiul articolelor 220 şi 221:

(1) data emiterii;

(2) un număr secvenţial, bazat pe una sau mai multe serii, ce identifică în mod unic factura;

(3) numărul de identificare în scopuri de TVA prevăzut la articolul 214, pe baza căruia persoana impozabilă a livrat bunurile sau a prestat serviciile;

(4) numărul de identificare în scopuri de TVA al clientului, prevăzut la articolul 214, pe baza căruia clientul a beneficiat de o livrare de bunuri sau o prestare de servicii pentru care are obligaţia de a plăti TVA sau a beneficiat de o livrare de bunuri, astfel cum este prevăzută la articolul 138;

(5) numele şi adresa complete ale persoanei impozabile şi ale clientului;

(6) cantitatea şi natura bunurilor livrate sau volumul şi natura serviciilor prestate;

(7) data la care s-a efectuat sau încheiat livrarea de bunuri sau prestarea de servicii sau data la care s-a efectuat plata avansului prevăzut la punctele 4 şi 5 din articolul 220, în măsura în care se poate determina respectiva dată, iar aceasta diferă de data emiterii facturii;

(7a) atunci când TVA devine exigibilă în momentul încasării plăţii, în conformitate cu articolul 66 litera (b) şi dreptul de deducere apare în momentul în care taxa deductibilă devine exigibilă, menţiunea «contabilitate de casă»;

(8) baza impozabilă pentru fiecare cotă sau scutire, preţul unitar fără TVA şi orice reduceri de preţ şi rabaturi, în cazul în care acestea nu sunt incluse în preţul unitar;

(9) cota TVA aplicată;

(10) valoarea TVA de plată, cu excepţia cazului în care se aplică un regim special pentru care prezenta directivă exclude o astfel de menţiune;

(10a) în cazul în care clientul care beneficiază de o livrare de bunuri/prestare de servicii emite factura în locul furnizorului, menţiunea «autofacturare»;

(11) în cazul unei scutiri, trimiterile la dispoziţia aplicabilă conform prezentei directive sau la dispoziţia naţională corespondentă sau la orice altă trimitere care indică faptul că livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor sunt scutite;

(11a) în cazul în care clientul este obligat la plata TVA, menţiunea «taxare inversă»;

(12) în cazul livrării unui mijloc de transport nou, efectuate în conformitate cu condiţiile stabilite la articolul 138 alin. (1) şi alin. (2) litera (a), datele enumerate la articolul 2 alin. (2) litera (b);

(13) în cazul în care se aplică regimul marjei pentru agenţiile de turism, menţiunea «regimul marjei - agenţii de turism»;

(14) în cazul în care se aplică unul dintre regimurile speciale pentru bunurile second-hand, obiecte de artă, obiecte de colecţie şi antichităţi, menţiunea «regimul marjei - bunuri second-hand»; «regimul marjei - obiecte de artă» sau «regimul marjei - obiecte de colecţie şi antichităţi», după caz;

(15) în cazul în care debitorul de TVA este un reprezentant fiscal în sensul articolului 204, numărul de identificare în scopuri de TVA, prevăzut la articolul 214, al respectivului reprezentant fiscal împreună cu numele şi adresa complete ale acestuia (…)."

Înalta Curte reţine că, potrivit dreptului Uniunii Europene şi jurisprudenţei constante a CJUE, pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA este suficient ca particularul să deţină o factură întocmită în conformitate cu prevederile art. 226 din Directiva nr. 112/2006, nefiind necesară îndeplinirea altor condiţii suplimentare sau prezentarea altor documente justificative.

Susţinerile recurentelor privind împrejurarea că reclamanta nu a prezentat originalul facturilor de achiziţie, în conformitate cu prevederile pct. 46 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a dispoziţiilor art. 146 Codul fiscal (2003), urmează a fi înlăturate având în vedere că această cerinţă nu este solicitată de prevederile art. 178 lit. a) din Directiva nr. 112/2006 iar autorităţile fiscale nu au prezentat obiecţiuni privind conţinutul facturilor de achiziţie sau cu privire la realitatea tranzacţiilor pentru care reclamanta a prezentat aceste facturi.

Prin Hotărârea CJUE din 15 septembrie 2016, pronunţată în cauza C-516/14, s-au reţinut următoarele: "(…)

42. Curtea a statuat că principiul fundamental al neutralităţii TVA-ului impune ca deducerea TVA-ului aferent intrărilor să fie acordată dacă sunt îndeplinite condiţiile de fond, chiar dacă anumite condiţii de formă au fost omise de persoanele impozabile. În consecinţă, în cazul în care administraţia fiscală dispune de informaţiile necesare pentru a stabili că sunt îndeplinite condiţiile de fond, aceasta nu poate impune, în ceea ce priveşte dreptul persoanei impozabile de a deduce această taxă, condiţii suplimentare care pot avea ca efect anihilarea exercitării acestui drept (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 octombrie 2010, Nidera Handelscompagnie, C-385/09, EU:C:2010:627, punctul 42, Hotărârea din 1 martie 2012, Kopalnia Odkrywkowa Polski Trawertyn P. Granatowicz, M. Wąsiewicz, C-280/10, EU:C:2012:107, punctul 43, şi Hotărârea din 9 iulie 2015, Salomie şi Oltean, C-183/14, EU:C:2015:454, punctele 58 şi 59, precum şi jurisprudenţa citată).

43. În consecinţă, administraţia fiscală nu poate refuza dreptul de deducere a TVA-ului pentru simplul motiv că o factură nu îndeplineşte condiţiile impuse de articolul 226 punctele 6 şi 7 din Directiva 2006/112 în cazul în care dispune de toate informaţiile pentru a verifica îndeplinirea condiţiilor de fond referitoare la acest drept (…)."

În consecinţă, împrejurarea că unele facturi de achiziţie nu conţin data de expediere a produselor, iar descrierea acestora este în limba germană, nu justifică refuzul dreptului de deducere a TVA în baza acestor facturi.

Înalta Curte mai reţine, în acord cu instanţa de fond, că lipsa unor alte documente justificative din care să rezulte scopul achiziţiilor şi destinaţia bunurilor achiziţionate, locul de livrare, locul de depozitare a bunurilor, predarea şi primirea bunurilor, în condiţiile în care autorităţile fiscale nu au invocat şi probat faptul că reclamanta ar fi exercitat acest drept în scopuri abuzive sau frauduloase, nu justifică refuzul dreptului de deducere în baza facturilor de achiziţie prezentate, orice alte condiţii privind proba dreptului de deducere nefiind prevăzute de Directiva nr. 112/2006, astfel cum a fost interpretată în jurisprudenţa CJUE.

În concluzie, Înalta Curte reţine că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 145 alin. (2), art. 146 alin. (1) şi art. 1471 alin. (1) Codul fiscal (2003), pentru perioada 11.10.2011 - 31.12.2015, respectiv dispoziţiile art. 297 alin. (4), art. 299 alin. (1) lit. a) şi art. 301 alin. (1) Codul fiscal (2015), pentru perioada 01.01.2016 - 31.07.2016, pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA.

5. În ceea ce priveşte TVA în cuantum de 134.557 RON aferentă livrărilor intracomunitare de bunuri, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte TVA în cuantum de 15.589 RON, recurentele susţin că factura nr. x/2015 a fost corectată, însă a fost anexată în copie care nu a fost certificată pentru conformitate cu originalul iar reclamata nu a probat ca bunurile achiziţionate au fost vândute intracomunitar şi că au fost transportate din România în alt stat membru al UE.

În ceea ce priveşte TVA în cuantum de 118.968 RON, recurentele susţin că facturile aferente nu au fost corectate în privinţa lipsei codului de TVA al reclamantei iar aceasta nu a prezentat documente care să ateste că bunurile achiziţionate au fost vândute sau sunt deţinute în stoc.

În baza considerentelor expuse anterior la pct. 4, Înalta Curte reţine că lipsa menţiunii "conform cu originalul " pe copia facturii nr. x/2015, lipsa codului de TVA al reclamantei pe anumite facturi şi lipsa unor alte documente justificative din care să rezulte scopul achiziţiilor şi destinaţia bunurilor achiziţionate sunt aspecte de ordin formal care nu justifică refuzul dreptului de deducere a TVA în baza facturilor de achiziţie prezentate.

Împrejurarea că furnizorul intracomunitar nu a menţionat, în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (19) lit. f) Codul fiscal (2003), codul de TVA al reclamantei pe anumite facturi nu a împiedicat autoritatea fiscală să identifice faptul că reclamanta era beneficiarul facturilor prezentate, că era o societate nerezidentă şi că era înregistrată în scopuri de TVA în România.

În concluzie, Înalta Curte reţine că în cauza dedusă judecăţii sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 145 alin. (2), art. 146 alin. (1) şi art. 1471 alin. (1) Codul fiscal (2003), pentru exercitarea dreptului de deducere a TVA.

6. Înalta Curte constată că instanţa de fond a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 451 – art. 453 C. proc. civ., având în vedere că cererea reclamantei a fost admisă în parte iar pârâtele au fost obligate la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.600 RON, respectiv 4.000 RON onorariu avocat redus în baza dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., 1.500 RON onorariu expert şi 100 RON taxă judiciară de timbru.

În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală referitoare la cuantumul nerezonabil al cheltuielilor de judecată, prin Decizia nr. 3/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii s-a statuat că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

7. În jurisprudenţă şi doctrină s-a reţinut, în mod constant, că încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material intervine în următoarele situaţii:

- aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt reţinute;

- extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică ori restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia;

- textului de lege aplicabil situaţiei de fapt reţinute i s-a dat o interpretare greşită;

- violarea unor principii generale de drept.

În concluzie, contrar susţinerilor recurentelor-pârâte, Înalta Curte constată că sentinţa atacată nu este dată cu greşita interpretare sau aplicare a dispoziţiilor de drept material incidente în cauză.

8. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursurile ca nefondate.

În baza dispoziţiilor art. 453 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentele-pârâte la plata către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.251 RON constând în onorariu avocat .

În stabilirea cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecată, Înalta Curte a avut în vedere complexitatea şi circumstanţele cauzei, activitatea desfăşurată de avocat şi împrejurarea că soluţionarea problemelor de drept s-a bazat, în principal, pe jurisprudenţa clară şi constantă a CJUE

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentele-pârâte Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti – Administraţia Fiscală pentru Contribuabili Nerezidenţi şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală împotriva sentinţei nr. 2210 din 16 iulie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurentele-pârâte la plata către intimata-reclamantă A. a sumei de 13.251 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat, redus în conformitate cu art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 2 decembrie 2021.