Cumulation of Vice-Mayor Office and Employment Contract: Strict Interpretation of Incompatibility Prohibitions

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud la data de 16.05.2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat instanţei anularea ca nelegal şi netemeinic a raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţionala de Integritate în data de 28 aprilie 2016.

Prin sentinţa civilă nr. 455 din data de 28.10.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2016 de Tribunalului Bistriţa-Năsăud s-a admis excepţia necompetenţei materiale de soluţionare a cauzei, invocată de pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Curţii de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

În urma admiterii excepţiei necompetenţei materiale şi a declinării, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia a III – a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 176/2021 pronunţată la data de 16 iunie 2021, Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A..

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate, şi în rejudecare solicită admiterea acţiunii şi anularea Raportului de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate ca fiind netemeinic şi nelegal.

Printr-o primă critică afirmă recurentul că reţinerea de către prima instanţă a aplicabilităţii în cauză a dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, normă juridică în temeiul căreia recurentul trebuia să-şi dea demisia în scris, sunt consecinţa unei interpretări excesive a textului legal.

În acest sens, susţine că renunţarea la funcţia deţinută poate avea loc ca urmare a demisiei sau a suspendării contractului individual de muncă.

În ce priveşte contractul de muncă încheiat cu angajatorul Asociaţia "Ocolul Silvic Someş Ţibleş" a depus în scris cererea de suspendare, astfel că acest contract de muncă a fost suspendat.

În ce priveşte contractul de muncă încheiat cu angajatorul B. S.R.L. arată că nu a formulat o cerere scrisă, dar a solicitat acestui angajator suspendarea contractului de muncă, iar acesta a confirmat că va dispune suspendarea contractului.

Susţine recurentul că acestor cereri de suspendare le sunt incidente dispoziţiile art. 49 alin. (1) din Codul muncii şi nu dispoziţiile art. 81 alin. (1) din Codul muncii aşa cum, în mod greşit, a reţinut prima instanţă. Potrivit dispoziţiilor art. 49 alin. (1) din Codul muncii suspendarea contractului individual de muncă poate interveni de drept, prin acordul părţilor sau prin actul unilateral al uneia dintre părţi, astfel că aceste dispoziţii nu prevăd obligativitatea ca salariatul să notifice în scris angajatorul despre intenţia acestuia de a i se suspenda contractul individual de muncă.

Totodată, în ce priveşte contractul individual de muncă încheiat cu angajatorul B. S.R.L., afirmă că acesta a fost încheiat în mod formal, sens în care afirmă că aceasta societate are ca obiect de activitate şi exploatarea masei lemnoase, ori pentru a putea participa la licitaţiile publice pentru adjudecarea masei lemnoase era obligatoriu să aibă un salariat în specialitatea sivicultură. Până la alegea recurentului în calitate de viceprimar a semnat doar două înscrisuri pentru societate, iar ulterior alegerii sale în calitate de viceprimar nu s-a mai prezentat la sediul angajatorului.

Mai susţine recurentul că nici actul aditional la contractul individual de muncă înregistrat la ITM Bistriţa Năsăud şi nici statele de plată nu au fost semnate de către recurent ceea ce demonstrează că în perioada în care se reţine starea de incompatibilitate recurentul nu a fost angajatul B. S.R.L.. Susţine şi faptul că recurentul nu a fost remunerat de către acest angajator, şi nici nu s-a făcut vreo dovada că ar fi primit salariu de la acest angajator, şi nici nu a beneficiat de concedii de la această unitate.

Raportat la această stare de fapt, prin prisma normelor de drept invocate este indiscutabil că în perioada supusă controlului, recurentul nu a fost angajatul acestei societăţi comerciale şi pe cale de consecinţă starea de incompatibilitate reţinută nu se confirmă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte constată că recurentul reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o contestaţie împotriva raportului de evaluare nr. x/28.04.2016, întocmit de intimata Agenţia Naţională de Integritate.

Prin raportul de evaluare anterior menţionat s-a reţinut în sarcina recurentului reclamant existenţa stării de incompatibilitate, întrucât a deţinut simultan funcţia de viceprimar al comunei Rebra şi calitatea de angajat cu contract individual de muncă la B. S.R.L.., în perioada 27.06.2012 - 28.04.2016, data întocmirii raportului de evaluare.

Prin sentinţa civilă nr. 176 din 16 iunie 2021 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia reclamantului, instanţa fondului apreciind că raportul de evaluare este legal întocmit.

Astfel cum rezultă din cele mai sus expuse, reclamantul a formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 176 din 16 iunie 2021, considerând că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Analizând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în cele ce succed.

Înalta Curte reţine că, în mod judicios şi pe baza unei aplicări temeinice a dispoziţiilor legale incidente, instanţa de fond a reţinut că, faptele săvârşite de către recurentul reclamant, în timpul exercitării mandatului de viceprimar, reprezintă o încălcare a prevederilor legale privind regimul incompatibilităţilor, respectiv a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 161/2003 potrivit cărora: "Funcţia de viceprimar, (...) este incompatibilă cu: (...):

c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă, indiferent de durata acestuia".

Norma juridică, în forma în vigoare în perioada reţinerii situaţiei de incompatibilitate, interzice cumulul deţinerii funcţiei de viceprimar cu calitatea de angajat cu contract individual de muncă, ceea ce trebuie strict interpretat în sensul normei legale necondiţionat de îndeplinirea altor acte juridice sau a altor condiţii fiind, deci, suficient pentru reţinerea incompatibilităţii, deţinerea simultană a acestora, condiţie ce este îndeplinită în cauza dedusă judecăţii.

În perioada de referinţă, intenţia legiuitorului a fost clară, şi anume că funcţia de viceprimar este incompatibilă cu calitatea de angajat cu contract individual de muncă,

Având în vedere că incompatibilităţile sunt de strictă interpretare, rezultă că nu este permisă nici interpretarea extensivă dar nici cea restrictivă.

Pe de altă parte, după cum şi instanţa de fond a reţinut, din ansamblul probatoriu administrat în cauză rezultă că recurentul-reclamant a exercitat efectiv activitatea prevăzută în contractul individual de muncă încheiat cu B. S.R.L.. Este relevantă, în acest sens, adresa nr. x/15.05.2015 emisă de B. S.R.L., prin care administratorul societăţii a comunicat pârâtei Agenţia Naţională de Integritate că reclamantul este angajatul unităţii în funcţia de tehnician silvic începând cu data de 01.07.2008, în baza contractului de muncă nr. x/07.07.2008, contract de muncă cu timp parţial de 2 ore pe zi.

Totodată, o dovadă în plus a faptului că recurentul reclamant a desfăşurat activitate în cadrul B. S.R.L. o reprezintă şi evidenţele Serviciului Fiscal Orăşănesc Năsăud recurentul reclamant figurând cu venituri din salarii în anii fiscali 2012 – 2014 de la B. S.R.L. .

Relevante sunt şi depoziţiile martorilor C. şi D., audiaţi în cursul urmăriri penale, din care rezultă că petentul a fost văzut de mai multe ori la punctul de lucru al societăţii, respectiv prestând servicii pentru această societate, pe perioada ocupării funcţiei de viceprimar, ceea ce contrazice susţinerile petentului.

Prin urmare, înscrisurile aflate la dosarul cauzei dovedesc, fără putinţă de tăgadă, că recurentul reclamant a desfăşurat activitate pentru B. S.R.L. fiind şi remunerat pentru activitatea depusă, astfel că alegaţiile recurentului că nesemnând statele de plată, nu a încasat niciun salariu, sau încheierea contractului de muncă cu această unitate a fost doar formală fiind contrazise de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, sunt nefondate şi nu pot fi primite.

Cât priveşte susţinerea că pentru suspendarea contractului de muncă nu era necesară o notificare scrisă din partea salariatului, şi că din acest punct de vedere prima instanţă a aplicat greşit dispoziţiile art. 81 alin. (1) din Codul muncii în loc de art. 49 alin. (1) din acelaşi act normativ, se constată că sunt nefondate. Nu are nicio relevanţă în prezenta cauză dacă notificarea privind suspendarea contractului de muncă a fost formulată în scris sau nu, atâta timp cât contractul de muncă nu a fost suspendat, dimpotrivă acesta şi-a produs efectele. Din înscrisurile aflate la dosar a reieşit că recurentul reclamant a avut contract de muncă încheiat, obţinând venituri din salarii în perioada 2012 – 2014, incompatibilitatea intervenind în urma simplei deţineri simultane a funcţiei de viceprimar şi a calităţii de angajat, asociat şi cu activităţile de prestare efectivă a muncii în cadrul societăţii.

Înalta Curte va avea în vedere şi prevederilor art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003 potrivit cărora "Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie. Alesul local care devine incompatibil prin aplicarea prevederilor prezentei secţiuni este obligat să demisioneze din una dintre funcţiile incompatibile în cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi".

Totdată, prin art. 92 alin. (1) din acelaşi act normativ s-a statuat în sensul că "Încălcarea dispoziţiilor art. 90 atrage încetarea de drept a mandatului de ales local la data încheierii contractelor." iar alin. (2) al acestui din urmă text prevede că, "Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au contracte încheiate cu încălcarea art. 90 au obligaţia ca, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, să renunţe la contractele încheiate. Orice persoană poate sesiza secretarul unităţii administrativ-teritoriale.."

Aceste dispoziţii legale instituie o obligaţie în sarcina alesului local aflat în stare de incompatibilitate, respectiv acea de a renunţa la funcţiile deţinute. Or, reclamantul nu a efectuat demersurile necesare potrivit dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Legea 161/2003, încălcând astfel regimul juridic al incompatibilităţilor aplicabil aleşilor locali.

Prin urmare, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii iar hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 176/2021 din 16 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2022.