Parish’s restitution claim for school building rejected; rebuttal of abusive-taking presumption by land-register title upheld; commission’s reasoning-only appeal inadmissible.

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2021, la data de 10 februarie 2021, reclamanta Parohia Romano-Catolică Vladimirescu în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri Imobile care au aparţinut cultelor religioase din România şi Comuna Vladimirescu, a solicitat instanţei de judecată:

- anularea deciziei nr. 9395/3.11.2020 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România ca fiind netemeinică şi nelegală, prin care s-a respins integral cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006 referitoare la imobilul compus din construcţie (fosta şcoală romano-catolică) şi întregul teren în suprafaţă de 245 mp. situat în comuna Vladimirescu, judeţul Arad, înscris iniţial în cf. x Glogovăţ (Vladimirescu) nr. top. x;

- să se constate dreptul de proprietate al reclamantei care are calitatea de persoană îndreptăţită în sensul O.U.G. nr. 94/2000, asupra imobilului din litigiu compus din construcţie (fosta şcoală romano-catolică) şi întregul teren în suprafaţă de 245 mp. situat în comuna Vladimirescu, judeţul Arad, înscris iniţial în cf. x Glogovăţ (Vladimirescu) nr. top. x;

- să se dispună retrocedarea în natură a imobilului compus din construcţie (fosta şcoală romano-catolică) şi teren în suprafaţă de 245 mp. situat în comuna Vladimirescu, judeţul Arad, înscris iniţial în cf. x Glogovăţ (Vladimirescu) nr. top. x;

- să se dispună intabularea dreptului de proprietate al reclamantei cu titlu de retrocedare şi radierea Statului Român din cartea funciară privitor la construcţia şi suprafaţa de teren ce face obiectul retrocedării în natură.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 243 pronunţată la data de 21 aprilie 2021, Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Parohia Romano-Catolică Vladimirescu şi a obligat reclamanta la plata sumei de 2500 RON către pârâta Comuna Vladimirescu prin primar, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

3.1. Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta Parohia Romano-Catolică Vladimirescu întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei de fond.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt şi a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, se susţine că sunt incidente cauzei dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. în sensul că instanţa de judecată a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti.

Sub acest aspect, arată recurenta că instanţa de judecată a comis exces de putere întrucât nu s-a pronunţat cu privire la incidenţa în cauză a prezumţiei relative de preluare abuzivă instituită prin art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000.

Afirmă că o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra, de fapt şi de drept, care au format convingerea instanţei cu privire la soluţia pronunţată, argumente ce trebuie să se raporteze pe de o parte la susţinerile şi apărările făcute de părţi, iar pe de altă parte la dispoziţiile legale, iar atâta timp cât în considerente instanţa nu analizează toate probele care au fost administrate, nu stabileşte împrejurările de fapt esenţiale în cauză, nu evocă normele substanţiale şi procedurale incidente şi aplicarea lor în speţă, soluţia exprimată în dispozitiv rămâne nesusţinută.

Considerând în mod cu totul nelegal că imobilul nu ar fi fost niciodată preluat abuziv instanţa a omis a se pronunţa asupra probei cu înscrisurile depuse la dosar, care dovedeau că dreptul de proprietate al imobilului a aparţinut în realitate cultului romano-catolic, respectiv Parohiei Romano-Catolice Vladimirescu.

Cu referire la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se susţine că instanţa de judecată a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile punctului III al Recomandării Rec (2004) 5 a Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei către statele membre cu privire la verificarea compatibilităţii proiectelor de legi, legilor în vigoare şi practicii administrative cu standardele prevăzute în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin care se cere statelor membre să asigure adaptarea, cât de rapid posibil a legilor şi practicii administrative în scopul prevenirii încălcării Convenţiei.

De asemenea, recurenta afirmă că s-a aplicat şi interpretat în mod greşit de către instanţa de judecată şi Principiul I din Rezoluţia Consiliului Europei nr. (77)31 care consacră dreptul de a fi ascultat: în cazul unui act administrativ de o aşa natură încât este posibil să afecteze în mod negativ drepturile, libertăţile sau interesele, persoana vizată, poate să prezinte fapte şi argumente şi, în cazurile potrivite, să facă solicitări în probaţiune care să fie luate în considerare de către autorităţile administrative.

Arată recurenta că instanţa de fond, prin motivarea sa, a încălcat prevederile art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000, trecând în mod nelegal peste prezumţia legală instituită de către legiuitor, aceea a preluării abuzive, în cauză fiind vorba despre o preluare faptică necontestată de niciuna dintre părţile din dosar, Comisia Specială niciodată nu a susţinut că această condiţie nu ar fi îndeplinită în cauză.

Mai afirmă recurenta că instanţa de fond a aplicat în mod greşit şi dispoziţiile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 în sensul că dacă pentru dovada dreptului de proprietate în condiţiile legii speciale se pot administra orice probe, cu atât mai mult pentru stabilirea caracterului abuziv al preluării care este un aspect subsecvent al dovezii proprietăţii, se poate face probaţiunea cu orice mijloc de probă.

În speţă, în mod cert toate probele de la dosarul cauzei (înscrisuri, prezumţii) coroborate, dovedeau dreptul de proprietate al reclamantei şi preluarea abuzivă a imobilului, iar instanţa era obligată a aplica în mod corect prevederile O.U.G. nr. 94/2000 în ceea ce priveşte probaţiunea.

3.2. Împotriva sentinţei civile nr. 243/28 aprilie 2021, pârâta Comisia Specială de Retrocedare a formulat recurs incident împotriva considerentelor acestei hotărâri prin care a solicitat casarea în parte a hotărârii recurate în ceea ce priveşte considerentele atacate şi, în rejudecare, înlocuirea acestora cu propriile considerente, recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor formulate susţine recurenta pârâtă că instanţa de judecată în mod eronat a reţinut faptul că nu este îndeplinită prima condiţie necesară şi anume aceea ca Statul român să fi dobândit proprietatea imobilului printr-o acţiune de preluare în mod abuziv, cu sau fără titlu, fie că această acţiune ar fi aparţinut Statului român, ori organizaţiilor cooperatiste ori altor persoane juridice similare, în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Arată recurenta-pârâtă că instanţa de judecată a omis să constate faptul că persoana intabulară în cartea funciară şi anume Fondul Şcolar din Glogovăţ este o persoană juridică distinctă de solicitanta cererii de retrocedare şi anume Parohia Romano-Catolică Vladimirescu, astfel că în mod greşit s-a apreciat faptul că nu a fost îndeplinită condiţia privind dovedirea dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.

Totodată, se susţine că instanţa de judecată a interpretat şi aplicat în mod eronat dispoziţiile legale incidente cauzei. Astfel, susţine că raportat la prevederile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 şi la înscrisurile depuse la dosarul cererii de retrocedare nr. x/24.01.2006, respectiv din analiza copiei certificate a cărţii funciare nr. x a localităţii Glogovăţ (Vladimirescu) nr. top. x, judeţul Arad, a reieşit faptul că proprietarul imobilului solicitat de către reclamantă a fost Fondul Şcolar din Glogovăţ (Vladimirescu), instanţa de judecată trebuia să constate faptul că proprietarul tabular al imobilului solicitat nu este unul şi acelaşi cu solicitantul cererii de retrocedare.

Afirmă că instanţa de judecată trebuia să procedeze la verificarea temeinică a calităţii procesuale active a reclamantei din perspectiva justificării de către aceasta a legitimării sale procesuale.

4. Apărările

Recurenta-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta Parohia Romano-Catolică Vladimirtescu ca nefondat.

În motivare, susţine în esenţă că reclamanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat, dimpotrivă, din analiza copiei certificate a cărţii funciare nr. x a localităţii Glogovăţ (Vladimirescu) nr. top. x, judeţul Arad, a reieşit faptul că proprietarul imobilului solicitat de reclamanta Parohia Romano-Catolică Vladimirescu a fost Fondul Şcolar din Glogovăţ (Vladimirescu).

A formulat întâmpinare în cauză şi intimata-pârâtă Comuna Vladimirescu prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta Parohia Romano-Catolică Vladimirescu susţinând, în esenţă, că imobilul care face obiectul prezentului litigiu nu se regăseşte şi nu s-a regăsit niciodată în patrimoniul statului, din extrasul de carte funciară nr. x Vladimirescu (CF vechi nr. x) a rezultat faptul că imobilul este intabulat conform încheierii nr. 1630 din data de 29.11.1856 în favoarea Fondului Şcolar, prin urmare respectivul imobil nu a făcut obiectul niciunei preluări abuzive, şi pe cale de consecinţă, nu poate face obiectul unei acţiuni de retrocedare întemeiată pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000.

Comisia Specială de retrocedare a formulat şi Răspuns la întâmpinarea formulată de pârâta Comuna Vladimirescu, iar recurenta reclamantă a depus şi Note de şedinţă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurenta-reclamantă Parohia Romano - Catolică Vladimirescu a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 9395/3.11.2020, emisă de intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare, prin care s-a respins integral cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006 referitoare la imobilul compus din construcţie (fosta şcoală romano-catolică) şi întregul teren în suprafaţă de 245 mp. situat în comuna Vladimirescu, judeţul Arad, înscris iniţial în cf. x Glogovăţ (Vladimirescu) nr. top. x

În motivarea deciziei contestate s-a reţinut că potrivit Cărtii funciare a localităţii Glogovăţ (Vladimirescu), proprietar al imobilului a fost Fondul Şcolar, că prin adresa nr. x/28.10.2015, Secretariatul Tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat Parohiei Romano Catolice Vladimirescu să transmită acte sau orice alte înscrisuri(inventare bisericeşti) din care să rezulte legătura juridica dintre Parohia Romano Catolica si proprietarul tabular, Fondul Şcolar. S-a reţinut şi faptul că reclamanta a transmis Comisiei copia certificată a Cărtii funciare nr. x a localităţii Glogovăţ (Vladimirescu) convertită în CFE nr. x Arad. Raportat la aceste aspecte, Comisia a arătat că, potrivit înscrisurilor analizate, reiese că dreptul de proprietate asupra imobilului in discuţie aparţine Fondului Şcolar din Glogovăţ (Vladimirescu) care este o persoană juridică distinctă faţă de persoana juridică a solicitantei.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a apreciat neîntemeiate criticile de nelegalitate invocate de reclamantă, reţinând, în esenţă, că bunul imobil a cărei retrocedare se solicită prin acţiune a fost proprietatea Fondului Şcolar, fiind intabulat în Cartea funciară în favoarea Fondului Şcolar potrivit încheierii nr. 1630/29.11.1856, iar pe de altă parte, în cauză nu s-a făcut dovada că imobilul in discuţie a intrat în proprietatea Statului Român.

Motivul de casare încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., se referă la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti de către instanţă.

Acest motiv de recurs priveşte un "exces de putere" al instanţei, care derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, prin săvârşirea unor acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat decât cea judecătorească.

Înalta Curte reţine că acest motiv de recurs este nefondat, neexistând în cauză o depăşire a atribuţiior puterii judecătoreşti, posibilitatea formulării unei contestaţii împotriva deciziilor Comisiei Speciale de Retrocedare, cât şi competenţa instanţei de contencios administrativ de a se pronunţa asupra unei astfel de contestaţii, fiind prevăzute expres în dispoziţiile art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000.

Totodată, instanţa de recurs reţine şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată. Înalta Curte, în raport de considerentele hotărârii recurate, constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată.

În cadrul aceluiaşi motiv de casare, s-a susţinit şi faptul că instanţa de judecată a comis exces de putere întrucât nu s-a pronunţat cu privire la incidenţa în cauză a prezumţiei relative de preluare abuzivă instituită prin art. 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 94/2000.

Şi această critică urmează a fi respinsă. Pentru a fi incidentă prezumţia relativă invocată de recurenta reclamantă, prioritar trebuie verificat dacă bunul a fost preluat de Statul Român. Or, câtă vreme bunul nu a intrat în proprietatea Statului Român, prezumţia respectivă nu poate fi aplicată prezentei cauze.

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar aminteşte că, prin dispoziţiile normei anterior menţionate, sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii. Or, niciuna dintre aceste ipoteze nu a fost afirmată şi dezvoltată în atare măsură încât să conducă la reformarea sentinţei recurate.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 "imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

Potrivit normei precitate, pentru a se putea dispune retrocedarea către foştii proprietari este necesar a se face dovada, pe de o parte, că imobilul a aparţinut cultelor religioase, iar pe de altă parte, să existe o preluare abuzivă a bunului respectiv de către Statul Român.

În prezenta cauză, niciuna din aceste condiţii nu sunt îndeplinite, aspect faţă de care se constată că judecătorul fondului corect a respins cererea de chemare în judecată formulată.

Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, în special a înscrisului extras carte funciară pentru informare nr. x Vladimirescu din data de 04.03.2021 aflat la dosar fond, a rezultat faptul că imobilul în litigiu apare intabulat în favoarea Fondului Şcolar potrivit încheierii nr. 1630 din data de 29.11.1856, aspect reţinut şi de instanţa dse fond şi necontestat prin cererea de recurs.

Din conţinutul aceluiaşi înscris rezultă că a fost notată, într-adevăr, procedura de expropriere în anul 1922, însă nu există niciun înscris la dosarul cauzei care să ateste că bunul compus din construcţie şi întregul teren în suprafaţă de 245 mp. situat în comuna Vladimirescu, judeţul Arad, a cărei retrocedare se solicită, a intrat în proprietatea Statului Român.

Or, O.U.G. nr. 94/2000 reglementează procedura de restituire a bunurilor care au aparţinut cultelor religioase şi care au fost preluate în mod abuziv de statul român în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Pe de altă parte, chiar dacă bunul respectiv ar fi intrat în proprietatea Statului Român, recurenta reclamantă trebuia să facă dovada că bunul a fost preluat în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 – 22 decembrie 1989, exproprierile anterioare anului 1945 neputând face obiectul O.U.G. nr. 94/2000.

Prin urmare, câtă vreme dovada dreptului de proprietate se face prin menţiunile din cartea funciară în care este înscris imobilul respectiv, rezultă că bunul a cărei retrocedare se solicită este proprietatea Fondului Şcolar şi nu recurentei reclamante.

Potrivit dispoziţiilor art. 32 din Decretul-lege nr. 115/1938, pentru unificarea cărţilor funciare, "dacă în cartea funciară s-a înscris un drept real în folosul unei persoane, se prezumă că dreptul există în folosul ei", iar aceste dispoziţii, coroborate cu cele art. 33 din acelaşi act normativ consacră principiul forţei probante absolute a înscrierii în cartea funciară.

Din înscrisurile depuse la dosarului cauzei, reiese că potrivit cărţii funciare nr. x Vladimirescu (nr. CF vechi x) proprietar al bunului imobil construcţie şi teren este Fondul Şcolar.

Înalta Curte nu poate primi nici susţinerile că instanţa a omis a se pronunţa asupra probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, care dovedeau că dreptul de proprietate al imobilului a aparţinut în realitate cultului romano-catolic, respectiv Parohiei Romano-Catolice Vladimirescu.

Verificând întregul material probator aflat la dosarul cauzei se constată că nu există niciun înscris care să ateste faptul că, imobilul compus din construcţie (fosta şcoală romano-catolică) şi întregul teren în suprafaţă de 245 mp. situat în comuna Vladimirescu, judeţul Arad, înscris iniţial în cf. x Glogovăţ (Vladimirescu) nr. top. x a constituit proprietatea Parohiei Romano-Catolice Vladimirescu la fel cum nu există nici un act care să ateste preluarea/transmiterea dreptului de la entitatea înscrisă în cartea funciară altor entităţi, astfel că în mod corect instanţa de fond a reţinut că solicitarea reclamantei nu întrunea cerinţele impuse de dispoziţiile O.U.G. nr. 94/2000.

Prin urmare, Înalta Curte constată că toate susţinerile şi criticile recurentei reclamante sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

În ce priveşte recursul incident formulat de recurenta pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România, Înalta Curte constată că prin recursul incident s-au adus critici considerentelor hotărârii atacate, solicitându-se doar schimbarea considerentelor şi menţinerea soluţiei pronunţate de prima instanţă.

Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 491 alin. (1), teza I din C. proc. civ., "Recursul incident şi recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 şi 473, care se aplică în mod corespunzător."

În conformitate cu dispoziţiile art. 472 alin. (1) din acelaşi cod, "Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe."

Din interpretarea coroborată a textelor legale citate, rezultă că recursul incident poate fi formulat, în cadrul procesului în care se judecă recursul declarat de partea potrivnică, printr-o cerere care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanţe.

Or, recursul la considerente nu tinde niciodată la schimbarea soluţiei primei instanţe, întrucât este formulat de partea care a obţinut o soluţie favorabilă dar este nemulţumită de motivarea hotărârii, soluţia urmând a fi menţinută, aşa cum rezultă din interpretarea dispoziţiilor art. 461 alin. (2) din C. proc. civ., care stipulează următoarele: " Cu toate acestea, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greşite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanţa, admiţând calea de atac, va înlătura acele considerente şi le va înlocui cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate."

În concluzie, în timp ce recursul incident tinde întotdeauna la schimbarea soluţiei primei instanţe, recursul la considerente vizează menţinerea soluţiei şi înlăturarea considerentelor apreciate ca eronate sau vătămătoare.

De aceea, în opinia Înaltei Curţi, recursul incident nu poate viza considerentele, ci exclusiv soluţia pronunţată de prima instanţă, or, în cazul de faţă, recurenta-pârâtă a criticat doar motivarea instanţei de fond, fără a tinde la schimbarea soluţiei primei instanţe, soluţie care îi este favorabilă, nefiind astfel îndeplinită condiţia de admisibilitate prevăzută de art. 491 alin. (1), teza I rap, la art. 472 alin. (1) din C. proc. civ.

Din aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul incident ca inadmisibil

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, iar în temeiul dispoziţiilor art. 491 alin. (1), teza I raportat la art. 472 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge ca inadmisibil recursul incident declarat de recurenta pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului incident invocată din oficiu.

Respinge ca inadmisibil recursul incident declarat de recurenta pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România împotriva sentinţei civile nr. 243 din 21 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta – reclamantă Parohia Romano-Catolică Vladimirescu împotriva sentinţei civile nr. 243 din 21 aprilie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2022.