Clawback tax calculation under new legislation applied to pending obligations; administrative notices annulled and appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 29.12.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate anularea actelor administrative emise de CNAS, respectiv:

- Notificarea nr. x/13.05.2020 prin care au fost comunicate (i) valoarea procentului "p" pentru trimestrul I al anului 2020 care este de 27,65% plafonat la nivelul procentului "p" aferent trimestrului IV al anului 2019 şi (ii) valoarea globală a consumului individual de medicamente pretins înregistrate în trimestrul I al anului 2020 suportate din FNUASS şi bugetul Ministerului Sănătăţii ("Notificarea");

- Adresa nr. x/2020 prin care CNAS a soluţionat contestaţia formulată împotriva notificării anterior menţionate ("Răspunsul").

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1016 pronunţată la data de 25 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României şi a sesizat această instituţie cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii în ceea ce priveşte sintagma "începând cu trimestrul I al anului 2020".

A respins cererea de suspendare a judecăţii ca neîntemeiată.

A admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. şi a anulat adresa nr. x/13.05.2020 în ceea ce priveşte datele de consum şi valoarea procentului "p" aferente trimestrului I 2020 precum şi adresa nr. x/2020 prin care a fost soluţionată contestaţia.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei atacate şi în rejudecare, solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale speciale aplicabile cauzei.

Susţine recurenta în ceea ce priveşte procentul "p" pentru trimestrul I 2020, prin O.U.G. nr. 31/2020 pentru completarea O.U.G. nr. 77/2011 a fost introdus un nou articol, respectiv art. 36potrivit căruia "Prin derogare de la prevederile art. 34alin. (2) pentru trimestrul I al anului 2020, valoarea procentului "p" se plafonează la valoarea de 27,65% calculată pentru trimestrul IV al anului 2019".

Invocă recurenta şi dispoziţiile art. 3^4 alin. (2) din acelaşi act normativ, precum şi dispoziţiile art. 5 alin. (7)1din O.U.G. nr. 77/2011, şi susţine că pentru a se fi respectat termenul prevăzut de art. 5 alin. (7)1din O.U.G. nr. 77/2011 şi pentru ca deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor care nu sunt persoane juridice române să poată calcula şi efectua plata contribuţiei trimestriale aferente semestrului I 2020, în data de 13 mai 2020 CANS a întocmit şi transmis în format electronic către deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă sau reprezentanţii legali ai acestora notificările aferente trimestrului I al anului 2020, fiind respectate dispoziţiile O.U.G. nr. 31/2020 pentru completarea O.U.G. nr. 77/2011.

Arată că la data de 18 mai 2020 a intrat în vigoare Legea nr. 53/2020 care prin art. 37se prevede că începând cu trimestrul I 2020 se reglementează o altă modalitate de calcul a contribuţiei trimestriale.

Susţine recurenta că acest at normativ, Legea nr. 53/2020, nu se poate aplica prezentei cauze întrucât noua lege nu poate afecta situaţiile juridice definitiv formate şi nici efectele produse de acestea înainte de intrarea sa în vigoare, sens în care afirmă că prin O.U.G. nr. 31/2020 s-a reglementat tot pentru trimestrul I al anului 2020 plafonarea valorii procentului aferente contribuţiei trimestriale clawback la valoarea trimestrului IV al anului 2019, respectiv la valoarea de 27,65% astfel că recurenta a emis cu respectarea cadrului legal adresa x/13.05.2020.

Invocă recurenta principiul neretroactivităţii legii civile, principiu în raport de care susţine că deşi dispoziţiile Legii nr. 53/2020 reglementează o altă modalitate de calcul a contribuţiei trimestriale începând cu trimestrul I 2020, acest act normativ nu indică modul de aplicare retroactivă a dispoziţiilor art. 3^7 din O.U.G. nr. 77/2011 cu modificările şi completările ulterioare, articol nou introdus prin Legea nr. 53/2020.

Prin urmare, CNAS a respectat normele legale în vigoare la data emiterii notificărilor aferente trimestrului I 2020, astfel că hotărârea pronunţată este nelegală.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susţinând în esenţă că orice modificare a legii privind modalitatea de calcul a contribuţiei, intervenită cel puţin până la momentul la care contribuabilul are obligaţia să o stabilească, să o declare şi să o achite este pe deplin şi obligatori aplicabilă, nefiind pusă în discuţie vreo pretinsă retroactivitate a acesteia.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentinţa recurată reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Înalta Curte are în vedere că potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Instanţa de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Ceea ce se critică prin recurs este faptul că prima instanţă a aplicat în cauză noul act normativ, respectiv Legea nr. 53/2020, deşi acest act a intrat în vigoare la data de 18 mai 2020, ulterior emiterii notificării aferente trimestrului I 2020 de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011 (forma în vigoare în trimestrul I al anului 2020): "Deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care sunt persoane juridice române, precum şi deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, care nu sunt persoane juridice române, prin reprezentanţii legali ai acestora, au obligaţia de a plăti trimestrial pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, pentru medicamentele utilizate în tratamentul spitalicesc, precum şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă, suportate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, contribuţiile trimestriale calculate conform prezentei ordonanţe de urgenţă".

Art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 a suferit modificări prin Legea nr. 53/2020, privind aprobarea O.U.G. nr. 85/2019 pentru completarea O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, nemaifiind valabil modul de calcul al procentului "p" din reglementarea anterioară.

Astfel, prin art. 37 din O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, articol nou introdus prin Legea nr. 53/2020, începând cu trimestrul I/2020, se reglementează o altă modalitate de calcul a contribuţiei trimestriale, respectiv, pentru trimestrul de referinţă, contribuţia trimestrială se calculează şi se datorează diferenţiat pentru medicamente de tip I, II, şi III, prin aplicarea unor procente fixe de 25% (medicamente de tip I), 15% (medicamente de tip II) şi 20% (medicamente de tip III).

Conform alin. (2) lit. d) al aceluiaşi articol "lista medicamentelor de tip I, tip II şi tip III" se aprobă trimestrial prin ordin al ministrului sănătăţii, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare încheierii unui trimestru", astfel încât, prin Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1333/2020 pentru aplicarea art. 37 din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii a fost aprobată lista aferentă trimestrului II/2020, ce conţine clasificarea medicamentelor de uz uman autorizate de punere pe piaţă şi care au preţ aprobat în România, în medicamente de tip I, tip II şi tip III.

Se constată, astfel, că anterior expirării termenului de exigibilitate (potrivit art. 5 alin. (8) din O.U.G. nr. 77/2011 este data de 25 mai 2020) al taxei clawback aferente trimestrului I al anului 2020, respectiv la data de 18 mai 2020, noua modificare legislativă, Legea nr. 53/2020, a prevăzut, pentru acest trimestru, un nou procent defalcat pe tipuri de medicamente şi o nouă formulă de calcul, modificare legislativă care ar fi trebuit să determine o conduită administrativă adecvată din partea recurentei pârâte în sensul aplicării noului text de lege şi nu ignorării sale.

Legea 53/2020 a instituit, de la data de 18 mai 2020, o altă metodă de calcul a contribuţiei datorate pentru aceeaşi unitate de timp pentru care anterior, fusese în vigoare O.U.G. nr. 31/2020.

Principiul neretroactivităţii legii civile, care semnifică interdicţia aplicării legii noi unor efecte definitiv produse ale unei situaţii juridice născute şi definitivate sub imperiul vechii legi, nu este incident în speţă.

Nu se poate vorbi despre o retroactivitate a acestui act normativ aşa cum eronat apreciază recurenta pârâta ci chiar despre respectarea principiului activităţii acestuia întrucât la data de 18 mai 2020 situaţia juridică fiscală a reclamantei nu era una definitivată.

Între momentul naşterii şi cel al definitivării sale, conţinutul obligaţiei parafiscale a intimatei-reclamante a fost evident modificat. Astfel, până la data exigibilităţii taxei parafiscale, legiuitorul primar a intervenit şi a statuat explicit că pentru trimestrul I al anului 2020 contribuţia se calculează după o altă formulă decât cea anterioară.

Faţă de specificul materiei fiscale în care există posibilitatea intervenirii unor modificări legislative între data de debut a raportului juridic fiscal (perioada de raportare a obligaţiei fiscale) şi cel al definitivării sale (data scadenţei obligaţiei), Înalta Curte reţine că actului normativ care reglementează în acest domeniu şi care modifică obligaţiile fiscale născute înainte de intrarea sa în vigoare dar neajunse la scadenţă, se impune a-i fi recunoscut un efect imediat.

Noul text de lege se referă în speţă la o facta pendentia, respectiv la o situaţie juridică născută sub legea veche dar nefinalizată la momentul intervenirii noii legi, termenul de scadenţă al calculului şi virării contribuţiei aferente trimestrului I fiind la data de 25 mai 2020.

Argumentul recurentei pârâtei conform căruia noul act normativ nu poate fi aplicat întrucât, la data intrării sale în vigoare, CNAS deja emisese notificările aferente trimestrului I 2020 plătitorilor taxei, nu poate fi primit întrucât, pe de o parte, echivalează cu refuzul explicit al unei autorităţi administrative de respectare a unei norme legale emise la nivel superior şi, pe de altă parte, întrucât, de facto, a existat totuşi un interval temporal în perioada 18-25 mai 2020 în care voinţa Parlamentului exprimată în aceste noi prevederi legale să poată fi dusă la îndeplinire.

Conduita CNAS, ulterioară datei de 18 mai 2020, ar fi trebuit să fie în sensul conformării la Legea 53/2020 şi emiterii unei noi notificări reclamantei care să cuprindă noua formulă de calcul a taxei clawback.

În aplicarea imediată a legii noi, Înalta Curte are în vedere şi jusrisprudenţa Curţii Constituţionale, care prin Decizia nr. 181/2014 a statuat că "înlăturarea principiului aplicării imediate a legii civile noi, şi deci ultra-activitatea legii vechi, nu poate fi admisă decât dacă este expres prevăzută de legea nouă. Totodată, prin Decizia nr. 658 din 11 mai 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010, Curtea a mai reţinut că, în cazul în care legea nouă îşi limitează incidenţa exclusiv la situaţii juridice cu persistenţă în timp, aşadar integrate domeniului său temporal legitim de aplicare, nu contravine principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile"

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii iar hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta – pârâtă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 1016 din 25 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2022.