Vaccination Scheduling Mechanism: Scope of Petition Right and Prohibition on Judicial Subrogation into Executive Discretion

Şedinţa publică din data de 9 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi la data de 2 martie 2021 reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu Preşedintele României-Administraţia Prezidenţială, Guvernul României, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privând vaccinarea împotriva SARS-CoV 2 obligarea acestora la a oferi un răspuns la petiţia formulată la data de 28 ianuarie 2021, plata de fiecare din entităţile chemate în judecată a unor daune morale de 1 leu şi obligarea Guvernului României la luarea măsurilor care se impun şi la emiterea actelor necesare în vederea instituirii unui mecanism de programare la vaccinare: programare individuală prin acces la platformă sau programare directă de către autoritate utilizând un mecanism echitabil de acces la programarea în vederea vaccinării, cu asigurarea desfăşurării simultană a acestor metode de programare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 109/2021 pronunţată la data de 28 iunie 2021, Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea reclamantului A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (9) din Legea 554/2004.

A admis în parte acţiunea formulată şi a obligat pârâtul Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS COV 2 să formuleze un răspuns la petiţia reclamantului transmisă la data de 28 ianuarie 2021 la adresa de e-mail contact@vaccinare-covid.gov.ro.

A respins ca nefondată cererea reclamantului formulată în contradictoriu cu acelaşi pârât având ca obiect plata de daune morale.

A respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Administraţia Prezidenţială-Preşedintele României.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului şi

- constatarea vătămării drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantului, respectiv dreptul la viaţă, dreptul la petiţionare, dreptul la ocrotirea sănătăţii, dreptul şi interesul legitim de a fi vaccinat,

- obligarea Preşedintelui României şi a Administraţiei Prezidenţiale precum şi a Guvernului României la formularea unui răspuns la petiţia reclamantului, în special la întrebările 6 şi 7 din petiţie;

- obligarea Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS COV 2 de a formula un răspuns la întrebările 5, 6 şi 7 din petiţie;

- obligarea Guvernului României la luarea măsurilor care se impun şi la emiterea actelor necesare în vederea instituirii unui mecanism mixt de programare la vaccinare

- acordarea de daune morale de 1 leu de la fiecare dintre părţile adverse vizate în cererea de recurs.

În motivarea recursului, raportat la pârâţii Preşedintele României şi Administraţia Prezidenţială, susţine că adresa din data de 17.02.2021 încalcă dreptul reclamantului la petiţionare prin netrimiterea petiţiei la autoritatea competentă pentru soluţionarea petiţiei. Totodată, acest aspect poate fi considerat şi un refuz nejustificat de a soluţiona petiţia reclamantului în condiţiile în care petiţia nu a fost trimisă altei autorităţi în vederea soluţionării acesteia.

Raportat la pârâtul Guvernul României susţine că a fost încălcat dreptul la petiţionare deoarece nu a răspuns in niciun fel petiţiei electronice din data de 28.01.2021, iar această instituţie avea competenţa de soluţionare întrucât Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS COV 2 se afla în subordinea Secretariatului General al Guvernului şi sub coordonarea Primului ministru.

Susţine recurentul că există o discriminare în condiţiile în care, pe de o parte, atât modul iniţial de programare la vaccinare al personalului didactic în raport cu modul în care au fost programate la vaccinare persoanele din alte categorii profesionale, inclusiv cele din etapa 1, şi pe de altă parte, între modul de programare a persoanelor din etapa 1 şi acum şi a personalului didactic, şi modul de programare a celei mai mari părţi a populaţiei ţării care trebuie să urmărească continuu platforma de vaccinare pentru a găsi locuri libere, discriminarea rezultând din faptul că o parte a populaţiei este programată direct de autoritate, iar altă parte trebuie să se programeze singură.

Arată că în ce-l priveşte programarea la vaccinare a fost făcută de către Direcţia de Sănătate Publică pe baza listelor întocmite de angajator fără folosirea platformei de vaccinare la o distanţă de o lună de la data începerii etapei a doua de vaccinare.

În ce priveşte disjungerea acţiunii în raport cu Universitatea susţine că sunt aplicabile cauzei dispoziţiile art. 99 alin. (2) şi nu cele ale art. 99 alin. (1) C. proc. civ.

Este adevărat că în baza art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 96 pct. 1 C. proc. civ. competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată raportat la Universitate ar reveni Tribunalului Iaşi, însă competenţa materială nu este reglementată doar de baza legală specifică ci şi în alte situaţii cum ar fi cele reglementate de art. 99 sau art. 139 C. proc. civ.

Afirmă, totodată, că între cele două dosare există o legătură strânsă, ambele dosare fiind generate de nemulţumirile reclamantului privind actele normative în vigoare în ceea ce priveşte programarea la vaccinare de către autorităţile centrale, şi de modul de aplicare a acestora de către Universitate în baza actelor normative emise de autorităţile central şi a propriilor acte în cazul reclamantului şi a persoanelor din universitate, precum şi de consecinţele aplicării acestor acte asupra cetăţenilor ţării.

Raportat la Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS COV 2 se susţine că răspunsul acestei autorităţi nu are nicio relevanţă raportat la întrebările din petiţie, de altfel nici nu poate fi considerat răspuns pentru ca nu are legătură cu întrebările din petiţie.

Răspunsul la întrebarea 5 lipseşte, iar consideraţiile făcute la întrebările 6 şi 7 din petiţie nu au nicio legătură cu întrebările formulate de reclamant.

În ce priveşte pronunţarea pe cererea de sesizare a Curţii Constituţionale susţine că există o legătură clară între drepturile şi interesele legitime private ale reclamantului şi cele publice fiind astfel necesară reevaluarea tuturor considerentelor instanţei de fond referitoare la lipsa unei legături cu cauza a excepţiei de neconstituţionalitate invocată de reclamant.

4. Apărările formulate în cauză

Au formulat întâmpinare în cauză pârâţii Guvernul României şi Administraţia Prezidenţială prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ. "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant A. şi-a întemeiat motivele de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În prezenta cauză aceste motiv de casare nu poate fi reţinut.

În ce priveşte măsura de disjungere a cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Universitatea Tehnică Gh. Asachi Iaşi, se constată că judecătorul de primă jurisdicţie a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente cauzei.

Se reţine că demersul judiciar al reclamantului a vizat încălcarea de către autorităţile publice centrale dar şi de către Universitatea Tehnică Gh. Asachi Iaşi a unui drept la petiţionare şi apoi a dreptului la viaţă, la ocrotirea sănătăţii şi principiului nediscriminării, precum şi a dreptului şi interesului legitim de a fi vaccinat cât mai curând posibil, în mod echitabil, iar în ce priveşte pârâta Universitatea Tehnică Gh. Asachi Iaşi se constată că reclamantul a pus în discuţie modalitatea în care această instituţie şi-a realizat propriile competenţe administrative în raport de petiţiile formulate de reclamant.

Potrivit dispoziţiilor art. 99 alin. (1) C. proc. civ. "Când reclamantul a sesizat instanţa cu mai multe capete principale de cerere întemeiate pe fapte ori cauze diferite, competenţa se stabileşte în raport cu valoarea sau, după caz, cu natura ori obiectul fiecărei pretenţii în parte. Dacă unul dintre capetele de cerere este de competenţa altei instanţe, instanţa sesizată va dispune disjungerea şi îşi va declina în mod corespunzător competenţa", normă juridică în raport de care corect instanţa de fond a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Universitatea Tehnică Gh. Asachi Iaşi.

În ce priveşte celelalte critici, Înalta Curte le găseşte neîntemeiate, şi va răspunde acestora prin considerente comune.

Obiectul cererii de chemare în judecată este circumscris dispoziţiilor O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activitatii de solutionare a petitiilor, petentul solicitând obligarea pârâţilor la a oferi un răspuns la petiţia formulată la data de 28 ianuarie 2021, plata de fiecare din entităţile chemate în judecată a unor daune morale de 1 leu şi obligarea Guvernului României la luarea măsurilor care se impun şi la emiterea actelor necesare în vederea instituirii unui mecanism de programare la vaccinare: programare individuală prin acces la platformă sau programare directă de către autoritate utilizând un mecanism echitabil de acces la programarea în vederea vaccinării, cu asigurarea desfăşurării simultană a acestor metode de programare.

În raport de obiectul cererii de chemare în judecată, aşa cum a înţeles reclamantul a-l stabili, se reţine că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod corect prevederile O.G. nr. 27/2002, act normativ potrivit căruia petenţii au dreptul de a primi un răspuns la petiţiile formulate.

Potrivit Deciziei Prim-ministrului României nr. 385/2020 privind înfiinţarea Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, acest comitet organizează şi coordonează activităţile privind vaccinarea, inclusiv în ceea ce priveşte informarea şi comunicarea pentru populaţie, organizarea centrelor de vaccinare şi coordonarea derulării activităţii acestora precum şi elaborarea de proceduri de lucru necesare implementării în mod unitar a activităţilor legate de procesul de vaccinare. Totodată, respectivul Comitet elaborează strategia de vaccinare precum şi planul de acţiune.

Prin urmare, corect a stabilit instanţa de fond că petiţia reclamantului trebuie soluţionată de Comitetul naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2.

Corectă este şi respingerea solicitării privind obligarea pârâtului Guvernul României la luarea măsurilor care se impun şi la emiterea actelor necesare în vederea instituirii unui mecanism mixt de programare la vaccinare, în condiţiile în care nici la instanţa de fond, şi nici prin cererea de recurs nu s-a dovedit o vătămare concretă a drepturilor şi intereselor reclamantului prin raportare la mecanismul instituit prin vaccinare.

Pe de altă parte, nici nu putea fi obligat pârâtul Guvernul României la emiterea unor ordonanţe ale Guvernului aşa cum a sugerat reclamantul, întrucât instanţa de judecată nu se poate subroga în atribuţiile puterii executive, pentru că în această situaţie ar fi încălcat principiului constituţional al separaţiei puterilor, consacrat la art. 1 alin. (4) din Constituţie.

Prin urmare, pârâţii Guvernul României şi Administraţia Prezidenţială nu au încălcat dreptul de petiţionare al reclamantului în condiţiile în care competenţa de a răspunde solicitărilor formulate aparţinea Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, aşa cum s-a arătat anterior. Dreptul de petiţionate se impune a fi respectat de autorităţile publice, însă numai prin raportare la domeniul lor de activitate, la sfera competenţelor lor administrative, petiţionarea reprezentând, în esenţă, mijlocul pus la dispoziţia administraţiilor pentru a putea cunoaşte activitatea concretă a administraţiei în domeniul de resort.

Se impune a se preciza faptul că legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 stabileşte cadrul procesual al litigiului de contencios administrativ, reglementând în detaliu categoriile de subiecte care pot avea calitate procesuală activă, persoanele sau entităţile care pot fi chemate în judecată, obiectul acţiunii, condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune, precum şi limitele controlului judecătoresc asupra actelor administrative.

Astfel, articolul 1 are ca obiect principal de reglementare calitatea procesuală activă în contenciosul administrativ, sfera subiectelor de sesizare a instanţei, a persoanelor sau entităţilor care sunt îndreptăţite să formuleze acţiuni în contencios administrativ, trasând şi coordonatele generale ale exercitării dreptului la acţiune.

Condiţiile generale de exercitare a acţiunii în contencios administrativ, respectiv capacitatea procesuală, calitatea procesuală, afirmarea unui drept subiectiv şi justificarea unui interes, trebuie analizate în funcţie de trăsăturile specifice raportului de drept public dedus judecăţii, pentru că, pe de o parte, dreptul administrativ operează cu noţiunile de "capacitate de drept public" şi de "capacitate administrativă", care au un conţinut diferit faţă de capacitatea juridică civilă, şi, pe de altă parte, raportul de drept administrativ este caracterizat de preeminenţa interesului public.

În acest cadru, reclamant poate fi, în sensul art. 1 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, orice persoană, fizică sau juridică, dacă îndeplineşte condiţia de a se considera vătămată într-un drept ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ, tipic sau asimilat, adresat ei sau altui subiect de drept.

Definiţia persoanei vătămate se regăseşte în art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, text potrivit căruia are această calitate orice persoană titulară a unui drept ori a unui interes legitim, vătămată de o autoritate publică printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea unei cereri în termenul legal.

Noţiunea de "interes legitim care poate fi ocrotit pe calea contenciosului administrativ" nu se confundă cu noţiunea de "interes" în sensul de condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în dreptul procesual civil. Stabilirea existenţei unei vătămări aduse unui drept ori unui interes legitim se face pe baza probelor administrate, fiind o problemă de fond în litigiul administrativ.

În raport de aceste considerente de ordin teoretic, se constată că pentru celelalte drepturi subiective indicate de către recurentul-reclamant, respectiv dreptul la viaţă, sănătate, nediscriminare, interesul legitim de a fi vaccinat cât mai curând, precum şi solicitarea reclamantului la obligarea Guvernului României la luarea măsurilor care se impun şi la emiterea actelor necesare în vederea instituirii unui mecanism mixt de programare la vaccinare, recurentul-reclamant nu a făcut dovada existenţei vreunei vătămări concrete a acestor drepturi şi interese legitime de vreme ce din înscrisurile anexate, reclamantul a fost vaccinat împotriva SARS CoV 2, aşa cum de altfel a precizat în mod expres şi prin cererea de recurs.

În ce priveşte critica adusă soluţiei de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (9) din Legea nr. 554/2004, constată instanţa de recurs că aceasta nu a fost formulată în termenul de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care nu vor fi analizate.

În concluzie, Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii iar hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinţei nr. 109/2021 din 28 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi – secţia de contencios administrativ şi fiscal

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 decembrie 2022.