Judicial disciplinary complaint challenging judges' legal reasoning rejected; administrative oversight of judicial merits barred and appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Hotărârea instanţei de fond

Prin cererea înregistrată, la data de 28.04.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei nr. 4523/A/30.12.2019 emise de Inspecţia Judiciară-Direcţia de Inspecţie pentru Judecători în cadrul lucrării nr. 19-5347 şi a Rezoluţiei nr. C20-380/02.04.2020 emise de Inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare şi trimiterea dosarului în vederea completării verificărilor referitoare la sesizarea disciplinară.

Prin sentinţa civilă nr. 749 din 11 mai 2021, Curtea a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecarea pe fond a pricinii, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că în mod incorect Curtea de Apel Bucureşti a apreciat că admiterea modului său de interpretare al art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 ar reprezenta o veritabilă cenzurare a raţionamentului juridic al judecătorilor care au pronunţat Decizia nr. 138 din 19 martie 2019 a Curţii de Apel Craiova, cu consecinţa deschiderii unei noi căi de atac.

În realitate, nu a cerut în cadrul procedurii disciplinare sau în prezentul dosar desfiinţarea sau modificarea hotărârii atacate, ci doar a contestat raţionamentul juridic care a stat la baza acesteia.

Conform art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004, pot forma obiectul analizei Inspecţiei Judiciare şi, deci, al instanţelor învestite cu soluţionarea pricinii de faţă, motivele din hotărârile magistraţilor atunci când acestea îndeplinesc anumite condiţii, mai precis sunt contrare raţionamentului juridic şi aduc atingere prestigiului justiţiei. Inspecţiei Judiciare şi instanţelor care exercită controlul asupra actelor acesteia nu le este permis să se pronunţe asupra soluţiei în sine, în aplicarea principiilor autorităţii de lucru judecat ori a legalităţii căilor de atac.

În speţă, Curtea de Apel Bucureşti a considerat fără temei că analiza motivării din cuprinsul hotărârii Curţii de Apel Craiova prin prisma susţinerilor sale ar echivala cu cenzurarea soluţiei însăşi, pentru că a solicitat instanţei să aibă în vedere doar motivarea (singura ce putea fi analizată din punct de vedere legal), şi nu dispozitivul hotărârii.

Instanţa de fond ar fi trebuit să observe că, prin modul în care cei trei magistraţi ai Curţii de Apel Craiova au procedat, au fost încălcate prevederile art. 99 lit. s) şi t) din Legea nr. 303/2004.

Descalificarea, de către magistraţii Curţii de Apel Craiova, a unor motive de recurs ca neîncadrându-se în cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât ar fi fost identice cu motivele de apel, este contrară oricărui raţionament juridic corect şi denotă reaua-credinţă ori grava neglijenţă în exercitarea funcţiei, adică exact abaterile disciplinare pe care le-a sesizat.

În opinia magistraţilor Curţii de Apel Craiova, în recurs ar fi trebuit să fie invocate doar motive cu totul noi decât cele din apel, fără a ţine cont de dispoziţiile art. 488 alin. (2) şi de expresia "omisso medio".

Un asemenea mod de a raţiona aduce atingere în mod implicit prestigiului justiţiei.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea recurată este şi parţial nemotivată, pentru că prima instanţă nu a tratat toate argumentele sale prezentate în cuprinsul contestaţiei.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu susţinerile părţilor şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că nici Inspecţia Judiciară şi nici instanţa de judecată învestită cu soluţionarea contestaţiei exercitate împotriva unei rezoluţii de clasare nu pot formula aprecieri cu privire la soluţia şi la considerentele expuse prin hotărârile pronunţate de magistraţii vizaţi prin sesizarea reclamantei. Aceste chestiuni ţin de esenţa activităţii de judecată, iar o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare, cu consecinţe grave în ceea ce priveşte drepturile procesuale ale părţilor, cât şi activitatea de judecată, nu a fost dovedită în cauză.

1.1. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond nu ar fi răspuns argumentelor sale din acţiune [pct. 3 lit. a), b) şi c), în numerotarea sa].

Însă, lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi la limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii, ca neîntemeiată, răspunzând tuturor aspectelor invocate prin cererea de chemare în judecată.

De asemenea, motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, instanţa nefiind obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată.

Faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei, nu poate atrage incidenţa acestui motiv de casare.

1.2. Cu privire la celelalte critici aduse sentinţei atacate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa ar fi interpretat nelegal prevederile art. 99 lit. s) şi t) din Legea nr. 303/2004 şi a reiterat, în esenţă, argumentele expuse în sesizarea Inspecţiei Judiciare şi în acţiune vizând conduita şi soluţia magistraţilor vizaţi prin sesizare.

Potrivit art. 99 lit. s) din Legea nr. 303/2004 constituie abateri disciplinare, "utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului ori motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic, de natură să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat", iar, conform lit. t) a aceluiaşi articol, "exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni".

Referitor la lit. s) anterior citată, Înalta Curte constată că norma juridică reglementează două ipoteze ale abaterii disciplinare, respectiv utilizarea unor expresii inadecvate în cuprinsul hotărârilor judecătoreşti sau al actelor judiciare ale procurorului şi motivarea în mod vădit contrară raţionamentului juridic.

Condiţia prevăzută de textul de lege pentru ambele ipoteze este ca săvârşirea acestei abateri să fie aptă să afecteze prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat.

Or, recurenta-reclamantă nu a precizat, nici în acţiune şi nici prin recurs, în ce fel magistraţii judecători vizaţi prin sesizarea sa ar fi afectat prestigiul justiţiei sau demnitatea funcţiei de magistrat, iar în hotărârea recurată s-a reţinut corect că motivele invocate în fundamentarea soluţiei de constatare a nulităţii recursului nu pot fi considerate ca vădit contrare raţionamentului juridic.

În ceea ce priveşte încălcarea/interpretarea eronată a art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 991 din lege, pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar trebuie îndeplinite cumulativ mai multe cerinţe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Astfel, potrivit prevederii legale menţionate,

"(1) Există rea-credinţă atunci când judecătorul sau procurorul încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane.

(2) Există gravă neglijenţă atunci când judecătorul sau procurorul nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual."

Pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit ("cu ştiinţă") a normelor de drept material ori procesual în scopul ("urmărind") vătămării unei persoane sau acceptând acest lucru.

Pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Relevante sunt şi considerentele extrase din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2016, referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004:

"(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijenţă", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispoziţiilor menţionate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcţiei, din culpă, a dispoziţiilor legale; (ii) încălcarea dispoziţiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcţiei să genereze consecinţe grave. Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe în sensul dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reţine caracterul evident, neîndoielnic şi nescuzabil în privinţa unei norme dispozitive permisive/supletive."

Astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, Inspecţia Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţiile în litigiu a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistraţii verificaţi a abaterii sesizate.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

Aşadar, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural. Modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţii reclamante într-o anumită cauză excedează competenţele Inspecţiei Judiciare, nefiind permis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Sub acest aspect, reţine Înalta Curte că, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012, Curtea Constituţională a statuat, cu privire la art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004, că acestea "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" şi că "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

Aşadar, obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Or, recurenta-reclamantă susţine şi precizează prin recurs, referindu-se la hotărârea pronunţată de magistraţii vizaţi, că a solicitat instanţei să aibă în vedere motivarea hotărârii, contestând raţionamentul juridic care a stat la baza acesteia.

Aşadar, recurenta nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual în sensul conferit de norma ce reglementează abaterea disciplinară, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare şi prin cererea de chemare în judecată vizând tocmai operaţiunile de interpretare a normelor juridice specifice activităţii de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară şi, ulterior, de către instanţa de judecată, fiind supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac prevăzute de lege.

Nici alegaţiile recurentei, în sensul că magistraţii Curţii de Apel Craiova nu ar fi avut în vedere dispoziţiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ. şi expresia "omisso medio", nu pot fi reţinute.

Spre deosebire de apel, care este o cale de atac ordinară, devolutivă şi care presupune o nouă judecată asupra fondului, recursul este o cale de atac extraordinară, de reformare, ce nu are efect devolutiv. Astfel, motivele de recurs trebuie să vizeze nelegalitatea hotărârii atacate cu recurs, neputându-se limita la copierea argumentelor expuse în cererea de apel, în stadiul procesual anterior.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 749 din 11 mai 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.