Judicial inspector's challenge to end of deputy chief delegation rejected; order upheld.

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Hotărârea instanţei de fond

Prin acţiunea înregistrată la data de 15.01.2021, pe rolul Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Ordinului nr. 123/11.11.2020, emis de Inspectorul-Şef al Inspecţiei Judiciare, prin care s-a dispus încetarea delegării sale în funcţia de Inspector-Şef adjunct şi delegarea în aceeaşi funcţie a doamnei B..

Prin sentinţa civilă nr. 31 din 17 februarie 2022, Curtea a respins acţiunea reclamantei, astfel cum a fost modificată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, anularea ordinului contestat, cu cheltuieli de judecată cum au fost solicitate pe fond.

În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a susţinut că au fost aplicate în mod greşit dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

După ce a prezentat situaţia de fapt şi considerentele instanţei de fond, a apreciat că hotărârea atacată este nemotivată, întrucât argumentele instanţei de fond nu răspund în concret criticilor formulate, ci sunt expresia ideii unice că dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 317/2004 conferă puteri nelimitate inspectorului-şef în dispunerea arbitrară a unor măsuri cu caracter temporar, respectiv cele prin care a asigurat interimatul funcţiei de inspector-şef adjunct.

În mod nelegal instanţa a reţinut că actul administrativ este motivat, în realitate neexistând nicio expunere a situaţiei care a justificat încetarea delegării sale în funcţia de inspector-şef adjunct. În acest context, recurenta a făcut trimitere la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitoare la motivarea actului emis de o autoritate, care trebuie să permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor şi, de asemenea, să permită instanţelor comunitare competenţa să efectueze revizuirea actului. De asemenea, motivarea actului administrativ trebuie comunicată persoanei interesate în acelaşi timp cu decizia care lezează.

Instanţa de fond a apreciat neîntemeiat că nu ar fi făcut dovada caracterului abuziv al măsurii încetării delegării, deşi inspectorul-şef putea declanşa oricând şi fără niciun impediment procedura ocupării funcţiei prin concurs. La câteva zile de la încetarea delegării, inspectorul-şef a declanşat procedura ocupării prin concurs a funcţiei, finalizat cu numirea aceleiaşi persoane care a înlocuit-o.

În lipsa unor elemente obiective şi cu încălcarea prevederilor legale aplicabile, i s-a adus o atingere gravă, inclusiv dreptului la demnitate şi reputaţie profesională, decizia abuzivă a inspectorului-şef având ca efect afectarea negativă a carierei sale.

De asemenea, recurenta-reclamantă a prezentat traseul său profesional şi activitatea desfăşurată în funcţia de inspector-şef adjunct, concluzionând că acţiunea Inspecţiei Judiciare de a emite un act administrativ prin care a dispus, cu eludarea gravă a dispoziţiilor legale şi constituţionale, încetarea numirii sale în funcţie de inspector-şef adjunct echivalează cu un exces de putere, creând o stare de incertitudine juridică în ceea ce priveşte cariera sa.

Instanţa de fond, îndepărtându-se de la obiectul acţiunii, a reţinut, contra evidenţei, că ar fi contestat nelegalitatea procedurii de selecţie în funcţie de inspector-şef adjunct, în condiţiile în care această procedură face obiectul Dosarului nr. x/2021, soluţionat prin sentinţa civilă nr. 32 din 17 februarie 2022, ce nu i-a fost comunicată încă.

Sub aceeaşi justificare, a exercitării discreţionare a prerogativelor inspectorului-şef, instanţa a validat informitatea instituţiei delegării în funcţia de inspector-şef adjunct, deşi niciunul din textele invocate de intimata-pârâtă în actul emis, în răspunsul la plângerea prealabilă şi, respectiv, în întâmpinarea la acţiune, nu abilitau uzitarea instituţiei delegării la nivelul Inspecţiei Judiciare.

Astfel, prin Ordinul nr. 161/2019, Inspectorul-şef a dispus numirea sa în funcţia de Inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare pe o durată determinată, până la ocuparea funcţiei prin concurs. Prin urmare, ordinul contestat nu poate fi justificat prin caracterul temporar şi discreţionar al numirii sale în funcţia de inspector-şef adjunct, impunându-se respectarea de către inspectorul-şef a dreptului recurentei legal de stabilitate, securitate juridică şi încredere legitimă.

A mai susţinut recurenta că prima instanţă a anihilat principiul securităţii juridice, care ar fi impus să se garanteze previzibilitatea situaţiilor şi a raporturilor juridice, inclusiv din perspectiva protecţiei legitime. Instanţa a omis a observa că situaţia nu a fost una de scurtă durată, interimatul funcţiei având o vechime de 2 ani şi că, tocmai pentru a consolida efectele actului administrativ atacat, inspectorul-şef, imediat după ce a formulat plângere prealabilă împotriva ordinului contestat, a declanşat concursul şi desemnarea unei alte persoane.

În condiţiile în care un magistrat procuror ocupă de-a lungul carierei profesionale mai multe funcţii de conducere în sistemul judiciar, în mod evident beneficiază de garanţii de stabilitate şi predictibilitate în carieră, indiferent de durata exercitării acestor funcţii, fie că sunt ocupate prin delegare şi cu caracter temporar, fie că sunt ocupate prin numire, pe o durată reglementată de lege.

A elimina garanţiile de stabilitate şi predictibilitate în carieră, în cazul funcţiilor de conducere exercitate prin delegare de către procurori, echivalează cu anihilarea statutului de procuror şi cu un exces de putere nepermis de lege şi sancţionabil de instanţa de contencios administrativ.

Totodată, nu există niciun act normativ primar, secundar etc. care să prevadă la nivelul Inspecţiei Judiciare că instituţia delegării este o etapă anterioară unui concurs pentru ocuparea funcţiei de conducere, interimatul creat de inspectorul-şef prin nedeclanşarea concursului de numire în funcţii de conducere timp de 2 ani fiind expresia manifestării discreţionare de voinţă şi nu a unei etape anterioare unui concurs pentru ocuparea unei funcţii de conducere.

A solicitat recurenta şi plata cheltuielilor de judecată, astfel cum au fost dovedite instanţei de fond.

3. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile recurentei-reclamante, cu argumentele invocate în apărare de intimata-pârâtă precum şi cu dispoziţiile legale incidente în speţă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1. Deşi recurenta nu a precizat explicit, alături de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinerile sale vizează şi aspectul nemotivării hotărârii recurate, prevăzut de pct. 6 al articolului menţionat.

Astfel, recurenta apreciază nemotivată hotărârea recurată, pentru că nu ar fi răspuns criticilor formulate, ci ar fi expresia ideii că dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 317/2004 conferă puteri nelimitate inspectorului-şef în dispunerea unor măsuri cu caracter temporar, prin care a asigurat interimatul funcţiei de inspector-şef adjunct.

Însă, Înalta Curte constată, din lecturarea considerentelor hotărârii de fond, că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi la limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

De altfel, cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările acestora, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziţia procesuală a părţilor.

Instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată.

1.2. Înalta Curte apreciază că nici motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, nu este incident în cauză.

Recurenta-reclamantă, în esenţă, susţine că instanţa de fond ar fi interpretat eronat dispoziţiile art. 69 din Legea nr. 317/2004 pentru că ar apreciat că acestea acordă un drept discreţionar şi absolut al Inspectorului-Şef al Inspecţiei Judiciare de a dispune orice măsuri sub justificarea unei aşa-zise bune administrări manageriale a instituţiei.

Conform articolului menţionat,

"Art. 69. - (1) Inspectorul-şef îndeplineşte, în principal, următoarele atribuţii:

a) desemnează, dintre inspectorii judiciari, echipa de conducere - inspectorul-şef adjunct, directorii de direcţii - în baza unei proceduri în care sunt evaluate proiectele de management specifice fiecărui post, astfel încât să asigure coeziune managerială, competenţă profesională, comunicare eficientă. Mandatul acestora încetează odată cu mandatul inspectorului-şef;

a1) exercită funcţia de conducere şi organizare a activităţii Inspecţiei Judiciare;

a2) ia măsuri pentru coordonarea activităţii personalului Inspecţiei Judiciare, altul decât inspectorii judiciari;

b) reprezintă Inspecţia Judiciară în relaţiile cu Consiliul Superior al Magistraturii sau cu alte instituţii interne sau internaţionale;

c) exercită atribuţiile legale ce îi revin în calitate de ordonator de credite;

d) ia măsuri pentru repartizarea aleatorie a dosarelor în cadrul Inspecţiei Judiciare;

e) stabileşte, anual sau ori de câte ori se impune, domeniile specifice de activitate cu privire la care se exercită controlul, după consultarea inspectorilor judiciari;

f) stabileşte echipele de control, în domeniile prevăzute la lit. e);

f1) asigură coordonarea activităţii de formare profesională a inspectorilor judiciari şi activitatea de unificare a practicii la nivelul Inspecţiei Judiciare;

g) numeşte, în condiţiile legii, inspectorii judiciari şi celelalte categorii de personal din cadrul Inspecţiei Judiciare, dispune modificarea, suspendarea şi încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu ale acestora;

h) stabileşte atribuţiile şi sarcinile individuale ale personalului din subordine, aprobând fişele de post ale acestuia;

i) evaluează, în condiţiile legii, personalul din subordine;

i1) asigură coordonarea activităţii de protecţie şi securitate a muncii;

j) îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.

(2) Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare nu solicită şi nu primeşte instrucţiuni de la nicio autoritate, instituţie sau persoană în realizarea atribuţiilor sale referitoare la declanşarea, desfăşurarea şi valorificarea controalelor, cu excepţia situaţiilor prevăzute de prezenta lege.

(3) Inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare este ordonator de credite, potrivit legii.

(4) Inspectorul-şef adjunct este înlocuitorul de drept al inspectorului-şef, ajută inspectorul-şef în activitatea de verificare şi avizare a actelor şi rezoluţiilor întocmite de către inspectorii judiciari şi îndeplineşte toate celelalte atribuţii stabilite de inspectorul-şef."

Reperele de nelegalitate invocate de recurenta-reclamantă vizează nemotivarea actului atacat, cu consecinţa existenţei unui caracter abuziv al acestuia care i-ar fi lezat dreptul la demnitate şi reputaţie profesională. De asemenea, instituţia delegării ar fi improprie Inspecţiei Judiciare, pentru că nu este reglementată, iar prin Ordinul nr. 161/2019 a fost numită în funcţia de inspector-şef adjunct, pe o perioadă determinată, până la ocuparea funcţiei prin concurs. Ar fi fost încălcat şi principiul securităţii juridice, magistratul procuror beneficiind de garanţii de stabilitate şi predictibilitate în carieră, indiferent de durata funcţiei de conducere pe care o ocupă fie prin delegare, fie prin numire.

Referitor la motivarea actului atacat, Ordinul nr. 123/11.11.2020 prin care s-a dispus încetarea delegării în funcţia de Inspector-Şef adjunct a recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că acesta a fost întemeiat pe art. 69 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 317/2004.

După cum a constatat şi prima instanţă, ordinul contestat a fost emis conform prerogativelor acordate Inspectorului-Şef al Inspecţiei Judiciare de lege, care conferă acestuia competenţa de a desemna inspectorul-şef adjunct şi, drept urmare, poate desemna şi o persoană care să ocupe interimar această funcţie.

De altfel, şi art. 65 alin. (2) din lege prevede că,

"(2) Inspecţia Judiciară este condusă de un inspector-şef - judecător numit prin concurs organizat de Consiliul Superior al Magistraturii, ajutat de un inspector-şef adjunct - procuror, desemnat de inspectorul-şef."

Astfel, desemnarea Inspectorului-Şef adjunct intra în atribuţiile prevăzute de lege pentru Inspectorul-Şef al Inspecţiei Judiciare. Din punct de vedere al normelor invocate şi al conţinutului, ordinul atacat este similar cu Ordinul nr. 161/11.11.2019, prin care recurenta a fost delegată în aceeaşi funcţie.

În ceea ce priveşte opinia recurentei-reclamante că instituţia delegării ar fi improprie Inspecţiei Judiciare nefiind reglementată, Înalta Curte reţine că prin Ordinul nr. 161/2019 recurenta a fost delegată în funcţia de Inspector-Şef adjunct al Inspecţiei Judiciare. Într-adevăr, instituţia delegării nu a fost prevăzută în cazul Inspecţiei Judiciare în forma iniţială a Legii nr. 317/2004, însă, prin O.U.G. nr. 77/2018, art. 67 din Legea nr. 317/2004 a fost modificat în sensul că s-au introdus două noi alineate, alin. (7) şi (8), conform cărora:

"(7) În situaţia vacantării funcţiei de inspector-şef sau, după caz, de inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare ca urmare a expirării mandatului, interimatul funcţiei se asigură de inspectorul-şef sau, după caz, de inspectorul-şef adjunct ale căror mandate au expirat, până la data ocupării acestor funcţii în condiţiile legii.

(8) În caz de încetare a mandatului de inspector-şef ca urmare a altor situaţii decât expirarea mandatului, interimatul funcţiei se asigură de către inspectorul-şef adjunct până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii, iar în caz de încetare a mandatului de inspector-şef adjunct ca urmare a altor situaţii decât expirarea mandatului, interimatul funcţiei se asigură de către un inspector judiciar numit de inspectorul-şef până la data ocupării acestei funcţii în condiţiile legii."

Prin urmare, interpretând coroborat dispoziţiile Legii nr. 317/2004, Inspectorul-Şef al Inspecţiei Judiciare avea competenţa de a asigura interimatul funcţiei de inspector-şef adjunct până la data ocupării funcţiei în condiţiile legii.

Referitor la acest aspect, este demn de menţionat şi faptul că, prin Decizia nr. 15 din 14 martie 2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 499 din 20.05.2022, s-a decis că "Dispoziţiile art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 77/2018 pentru completarea art. 67 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt de natură să confere Guvernului o competenţă directă de numire în aceste funcţii şi să dea naştere unor îndoieli legitime cu privire la utilizarea prerogativelor şi a funcţiilor Inspecţiei Judiciare ca instrument de presiune asupra activităţii judecătorilor şi a procurorilor sau de control politic al acestei activităţi."

Prin această decizie, la paragraful 55, s-a reţinut că scopul legiuitorului delegat a fost acela de a acoperi absenţa normării în privinţa situaţiilor expuse în conţinutul dispoziţiilor de completare.

La paragraful 59, s-a constatat că, spre deosebire de situaţia altor funcţii de conducere din sistemul judiciar cu privire la care legiuitorul reglementase posibilitatea delegării în ipoteza vacanţei funcţiei, până la ocuparea acesteia prin concurs sau numire, în cazul conducerii Inspecţiei Judiciare nu exista o astfel de prevedere, iar, la paragraful 69, s-a reţinut că legiuitorul delegat a urmărit completarea cadrului normativ existent cu norme cu aplicabilitate generală şi permanentă, iar nu doar la acel moment, soluţia normativă introdusă prin O.U.G. nr. 77/2018 regăsindu-se în prezent în fondul activ al legislaţiei, constituind forma actuală a art. 67 din Legea nr. 317/2004.

Art. 67 din lege dispune că numirea Inspectorului-şef urmăreşte competenţele manageriale, gestiunea eficientă a resurselor, capacitatea de a-şi asuma decizii şi responsabilităţi, competenţele de comunicare şi rezistenţa la stres.

Aceste dispoziţii legale au fost transpuse şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare a Inspecţiei Judiciare din 10.12.2018, aprobat prin Ordinul CSM nr. 134/2018, în vigoare în perioada de referinţă.

Conform art. 5 lit. b) din regulament, inspectorul-şef desemnează dintre inspectorii judiciari echipa de conducere, alcătuită din inspectorul-şef adjunct şi directorii direcţiilor de inspecţie. De asemenea, art. 32 alin. (6) din regulament prevedea că interimatul funcţiei de inspector-şef adjunct se asigură de un inspector judiciar numit de inspectorul-şef, până la data ocupării funcţiei în condiţiile prevăzute de lege şi de prezentul regulament.

Prin urmare, nu pot fi reţinute criticile recurentei-reclamante în sensul că măsura dispusă prin ordinul contestat ar fi abuzivă, aceasta intrând în marja de apreciere a Inspectorului-Şef al Inspecţiei Judiciare, conform competenţelor prevăzute de lege pentru îndeplinirea atribuţiilor manageriale şi pentru gestiunea efectivă a resurselor.

De asemenea, nu sunt întemeiate nici alegaţiile recurentei, că i-ar fi fost afectată negativ cariera, fiind încălcat principiul securităţii juridice şi garanţiile de stabilitate şi predictibilitate în carieră, de vreme ce delegarea sa în funcţia de Inspector-Şef adjunct a avut un caracter temporar, cunoscut la momentul emiterii ordinului.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este motivată şi este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 31 din 17 februarie 2022 a Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.