Recalculation of magistrate's enrollment allowance to sectoral maximum value based on res judicata and unjustified administrative refusal

Şedinţa publică din data de 8 decembrie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată. Hotărârea instanţei de fond

Prin acţiunea înregistrată la data de 01.04.2021, pe rolul Curţii de Apel Craiova – secţia de contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost disjunsă din Dosarul nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei, obligarea pârâţilor la emiterea unor noi ordine de încadrare, în care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită conform Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 01.08.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, în vederea realizării unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă dacă persoanele îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Prin sentinţa nr. 306 din 29 octombrie 2021, Curtea a respins excepţia prescripţiei şi excepţia inadmisibilităţii, invocate de pârâtul Ministerul Justiţiei.

A admis acţiunea formulată de reclamantă şi a obligat pârâţii Ministerul Justiţiei şi Ministrul Justiţiei să emită în favoarea reclamantei un nou ordin de încadrare, începând cu data de 01.08.2016, prin care indemnizaţia de încadrare să fie stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

A arătat recurentul-pârât că, întrucât intimata-reclamantă a învestit instanţa cu o cerere având ca obiect emiterea unui nou ordin de salarizare, fără a fi contestat modul de stabilire a indemnizaţiei de încadrare şi a da instanţei competente posibilitatea analizei legalităţii actului prin care i s-a stabilit indemnizaţia de încadrare, în mod greşit Curtea de Apel Bucureşti a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, eludându-se dispoziţiile legale care statuează procedura modificării actelor administrative emise de ministrul justiţiei pentru stabilirea indemnizaţiilor de încadrare.

Referitor la respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, a precizat recurentul că intimata-reclamantă s-a adresat autorităţii publice emitente cu o cerere de emitere ordin în data de 27.01.2021, iar termenul de 3 ani anterior momentului înregistrării acţiunii în anulare formulate în temeiul Legii nr. 554/2004, respectiv data de 01.02.2018, nu satisface exigenţele prevăzute de art. 18 alin. (3) din acelaşi act normativ.

A invocat Decizia nr. 22 din 24 iunie 2019 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 853/22.10.2019.

A mai apreciat că Ministrul Justiţiei nu poate avea calitate procesuală pasivă în cauză, pentru că, în acţiunile având ca obiect emiterea unor ordine de salarizare pentru magistraţi, calitate procesuală pasivă o are Ministerul Justiţiei, şi nu ministrul.

A continuat recurentul că instanţa de fond a încălcat dispoziţiile art. 44 pct. 11 şi 20 din Legea nr. 153/2017, art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 şi ale art. III din O.U.G. nr. 20/2016.

Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, nu se mai poate vorbi despre un nivel maxim al salariului în funcţie de acordarea unor drepturi prin hotărâri judecătoreşti, iar textele analizate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/2016 sunt abrogate, astfel că, implicit, nici acestea şi nici decizia Curţii Constituţionale nu mai pot constitui temei pentru acordarea drepturilor solicitate prin acţiune.

Refuzul de recunoaştere a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON (rezultată din VRS de 484,18 RON majorat cu 25% conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016) nu este unul nejustificat, ci este întemeiat pe dispoziţiile legale incidente în materia salarizării. Această creştere a vizat, în mod expres şi exclusiv, cuantumul brut al salariului de bază pentru consilierii de probaţiune, iar nu o valoare de referinţă sectorială aplicabilă în familia ocupaţională "Justiţie".

Din analiza art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 şi ale art. III din O.U.G. nr. 20/2016, reiese că aplicarea creşterii de 25% se face la cuantumul brut al salariilor de bază, iar nu prin aplicarea acestor procente la valoarea de referinţă sectorială.

Acest mecanism de calcul a fost aplicat pentru personalul de probaţiune prin toate ordinele emise până la acest moment, prin care s-a majorat succesiv valoarea de referinţă sectorială, din care reiese că, în aplicarea art. III din O.U.G. nr. 20/2016, creşterea de 25% a fost aplicată cu 01.08.2016 exclusiv cuantumului salariului de bază nu şi sporurilor.

Prin urmare, hotărârea recurată, acordând drepturi neprevăzute de actele normative incidente, a fost dată cu depăşirea limitelor puterii judecătoreşti.

Stabilirea sistemului de salarizare, respectiv acordarea unor drepturi salariale unei categorii sau alteia de personal bugetar, este atributul exclusiv al legiuitorului, singurul în măsură să aprecieze criteriile pe baza cărora este fundamentează un anumit sistem salarial.

De asemenea, prin mai multe decizii (nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008, 821/2008) Curtea Constituţională a statuat că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

La data de 14.09.2022, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat cerere prin care a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, invocând faptul că a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021 prin care a răspuns pretenţiilor intimatei-reclamante şi a stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecăţii.

În aplicarea acestui ordin, a fost emis Ordinul nr. 422/C/2022 în favoarea intimatei-reclamante A..

Astfel, a solicitat casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca rămasă fără obiect.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând hotărârea atacată în raport cu criticile recurenului-pârât şi cu dispoziţiilor legale incidente în speţă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

1.1. În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, Înalta Curte apreciază că, în raport cu obiectul acţiunii, instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că reclamanta nu a solicitat obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale, ci obligarea acestora la emiterea unui nou ordin de salarizare conform drepturilor salariale deja stabilite cu autoritate de lucru judecat prin Sentinţa definitivă nr. 946 din 6 aprilie 2021 a Tribunalului Dâmboviţa – secţia I civilă.

De altfel, potrivit regulii generale prevăzute în art. 2523 din C. civ., prescripţia începe să curgă de la data la care titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.

Prin Legea nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016 legiuitorul a prevăzut o soluţie legislativă menită să asigure egalizarea indemnizaţiilor la nivelul maxim aflat în plată, prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familia ocupaţională "Justiţie", indiferent de instituţia sau autoritatea publică angajatoare, în baza unor hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile sau prin acte administrative, întemeiate pe Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Aşadar, salariul de bază/indemnizaţia de încadrare trebuia calculat(ă) la nivelul maxim aflat în plată în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie", nivel maxim ce a fost stabilit, prin sentinţa menţionată anterior, respectiv prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu luna august 2016.

Termenul general de prescripţie extinctivă de 3 ani a început să curgă, în situaţia intimatei-reclamante, de la data sentinţei nr. 946 din 6 aprilie 2021 a Tribunalului Dâmboviţa, data cunoaşterii de către aceasta a dreptului la calcularea drepturilor salariale prin aplicarea acestei din urmă valori de referinţă sectorială.

1.2. Reţine Înalta Curte că nu sunt fondate criticile recurentului-pârât nici în ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii prin sentinţa recurată, în raport cu Adresa nr. x/2021 prin care pârâţii, ca răspuns la cererea formulată de reclamantă, i-au comunicat refuzul emiterii unui nou ordin de salarizare în sensul solicitat. Astfel, conform art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 plângerea prealabilă nu este obligatorie în cazul refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţiona o cerere referitoare la un drept sau interes legitim.

1.3. Susţinerile recurentului-pârât cu referire la calitatea procesuală pasivă a Ministrului Justiţiei în cauză nu pot fi reţinute.

Conform Anexei V, cap. VIII, art. 8 alin. (2) din Legea nr. 153/2017, indemnizaţiile de încadrare şi celelalte drepturi ale judecătorilor se stabilesc, după caz, de ministrul justiţiei, de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu excepţia cazurilor în care, prin lege specială sau prin prezenta lege, se prevede altfel.

De asemenea, conform art. 13 din H.G. nr. 652/2009, Ministrul Justiţiei emite ordine şi instrucţiuni în ceea ce priveşte stabilirea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi ale judecătorilor, justificând calitatea procesuală.

1.4. Pe fondul cauzei, Înalta Curte, preliminar, constată că nu este întemeiată excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii invocată de recurentul-pârât, avându-se în vedere că, prin OMJ nr. 6245/C/30.12.2021, invocat de recurent, drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecăţii au fost stabilite începând cu perioada 31.12.2021.

Însă, prin acţiune, reclamanta a solicitat emiterea unui ordin prin care să-i fie acordate drepturile salariale cu o indemnizaţie de încadrare recalculată, începând cu 01.08.2016 şi în continuare.

Restul alegaţiilor recurentului-pârât, referitoare la fondul cererii de chemare în judecată, nu vizează considerentele hotărârii recurate.

Pentru a admite acţiunea, judecătorul fondului a constatat că reclamanta se află în posesia unei hotărâri judecătoreşti definitive (Sentinţa civilă nr. 946/2021 a Tribunalului Dâmboviţa – secţia I civilă, complet specializat în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2020) prin care s-a stabilit dreptul de a i se acorda indemnizaţia de încadrare şi celelalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, începând cu 01.08.2016.

A avut în vedere dispoziţiile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora autoritatea de lucru judecat constituie un efect esenţial al hotărârilor judecătoreşti, şi cele ale art. 431 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

De asemenea, instanţa de fond a mai reţinut cele statuate prin Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial din 19 noiembrie 2021, şi faptul că, prin ordine ale Preşedintelui ÎCCJ şi ale Secretarului General al Consiliului Superior al Magistraturii, s-a dispus salarizarea, începând cu 01.08.2016, a judecătorilor, magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a membrilor CSM, a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON.

Aşadar, Curtea de Apel Bucureşti a apreciat, raportat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, a fi nejustificat refuzul pârâţilor de a emite reclamantei ordinul de salarizare în sensul solicitat de aceasta.

Or, după cum rezultă din argumentele expuse prin cererea de recurs, redate la pct. I.2. al prezentei decizii, recurentul-pârât nu a adus nicio critică cu privire la motivele reţinute în cuprinsul sentinţei recurate.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, instanţa de fond interpretând şi aplicând corect dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii şi va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii invocată de recurentul Ministerul Justiţiei.

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 306 din 29 octombrie 2021 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 decembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.