FSA penalty against shareholder for failure to convene general assembly; culpability of conditional board vote and sufficiency of administrative reasoning on right to defense

Şedinţa publică din data de 23 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 25.02.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -IX - a contencios administrativ şi fiscal reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat contestaţie împotriva deciziei nr. 1302/03.11.2020 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 60.000 RON precum şi împotriva Deciziei nr. 56/19.01.2021 de respingere a plângerii prealabile, solicitând

- în temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. (7) din Legea nr. 24/2017 coroborat cu dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 544/2004 privind contenciosul administrativ anularea deciziei de sancţionare nr. 1302/03.11.2020 precum şi a Deciziei nr. 56/19.01.2021 de respingere a plângerii prealabile emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară cu consecinţa exonerării de la plata amenzii;

- în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 544/2004, suspendarea deciziei nr. 872/15.07.2020 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară prin care a fost aplicată sancţiunea contravenţională.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 959 din data de 18 iunie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins atât cererea de suspendare a deciziei nr. 1302/03.11.2020 formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, cât şi cererea de anulare a deciziei nr. 1302/03.11.2020.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând:

- în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 soluţionarea cu prioritate şi admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 1302/3.11.2020 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care a fost aplicată sancţiunea amenzii contravenţionale în sumă de 60.000 RON, până la soluţionarea definitivă a cauzei;

- în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi într-o primă teză, trimiterea cauzei spre rejudecare dacă instanţa de control va considera că incidenţa motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. determină această decizie pentru a fi pronunţată o soluţie unitară asupra tuturor motivelor de nulitate invocate împotriva Deciziei nr. 1302/3.11.2020 şi a deciziei nr. 56/19.01.2021 emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară; în teza a doua, rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs cu consecinţa, admiterii pe fond a contestaţiei formulate, anularea deciziilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, respectiv a Deciziei nr. 1302/03.11.2021 privind aplicarea sancţiunii contravenţionale precum şi a Deciziei nr. 56/19.01.2021 de respingere a plângerii prealabile.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488, alin. (1) pct. 6) C. proc. civ. critica de nelegalitate constă în aceea că prima instanţă a omis să analizeze şi să înlăture motivat, motivele de nulitate şi argumente esenţiale susceptibile să conducă la o soluţie de admitere a cererii pe fondul cauzei.

Astfel, instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că în temeiul art. 268 - 270 C. proc. civ.. a fost invocată nulitatea abolută a unor înscrisuri depuse la dosarul cauzei de către intimata pârâtă A.S.F., respectiv:

- un înscris denumit "Nota de aprobare privind sancţionarea unor membri ai consiliului de administraţie al S.I.F. Oltenia S.A. pentru nerespectarea drepturilor acţionarilor prevăzute de art. 92. alin. (23) din Legea nr. 24/2017" acest document nu îndeplineşte nici un criteriu pentru a se stabili autenticitatea şi nu îndeplinişte deci condiţiile de legalitate de ordin procedural şi formal întrucât nu poartă antentul autorităţii, denumirea direcţiei de specialitate de la care emană, data întocmirii şi numărul de înregistrare, numele şi semnătura funcţionarilor publici care l-au întocmit şi al căror consimţământ ar trebui să îl exprime;

Arată recurenta că prima instanţa s-a mărginit să reţină lapidar că Nota de aprobare ... poartă semnătura funcţionarilor care au emis-o, fără însă să analizeze în amănunt conţinutul şi forma documentelor, raportat motivele de nulitate de ordin procedural invocate şi fără să respingă motivat argumentele prezentate.

- Decizia A.S.F. nr. 56/9.01.2021 de respingere a plângerii este nulă absolut întrucât nu cuprinde motivarea în fapt şi temeiul de drept şi nici nu indică calea de atac potrivit legii. Astfel, actul nu îndeplineşte condiţiile esenţiale de validitate de formă şi de fond astfel cum acestea au fost stabilite de legea de procedură civilă, de tratatele la care România a aderat, doctrina şi de practica judiciară, inclusiv jurisprudenţa CEDO;

- înscrisul nu este datat şi înregistrat în registrul actelor emise de autoritate pentru a primi dată certă şi nu cuprinde nici un fel de menţiuni privind emitentul, direcţia de specialitate, funcţionarul/funcţionarii care au întocmit respectivul înscris;

- înscrisul anexă nu este semnat de un reprezentant legal al autorităţii respectiv preşedintele Consiliului A.S.F., vicepreşedintele Consiliului ASF sau altă persoană care exercită funcţia de conducere şi reprezentare a autorităţii. Nu se ştie cui aparţin cele două semnături nenominalizate aplicate lângă viza de conformitate şi oricum acestea nu pot suplini lipsa semnăturii reprezentantului legal al autorităţii;

- înscrisul nu este ştampilat cu ştampila autorităţii la fel ca în cazul deciziilor emise de A.S.F.

Mai critică recurenta aspectele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. în ceea ce priveşte neanalizarea a două categorii de argumente juridice de fond, prin care s-a motivat neîndeplinirea condiţiei privind săvârşirea unei fapte cu forma de vinovăţie specifică ilicitului contravenţional. Astfel:

- Argumentele fondate pe respectarea principiului securităţii juridice la momentul exprimării votului în şedinţa consiliului de administraţie din data de 10.06.2020, adică existenţa unui raţionament profesional bazat pe un principiu de ordine publică şi care înlătură caracterul culpabil al faptei, nefiind întrunită condiţia vinovăţiei cu gradul de pericol social specific ilicitului contravenţional;

- Acordul Autorităţii cu privire la modul de acţiune: ulterior şedinţei consiliului de administraţiei din 10.07.2020, A.S.F. a aprobat prin adresa nr. x/28.08.2020. propunerea SIF Oltenia S.A. cu privire la modalitatea de organizare a adunării generale a acţionarilor, acord ce reprezintă o validare a raţionamentului profesional al administratorilor şi care înlătură caracterul contravenţional al faptei.

Prin hotărârea de primă instanţă nu au fost analizate şi nu a fost dată nici un fel de relevanţă modalităţii în care, A.S.F. a aplicat o sancţiune contravenţională după ce chiar ea, Autoritatea, îşi exprimase acordul cu privire la modul de convocare a adunării generale a acţionarilor, ca urmare a modificării Actului constitutiv al societăţii în intervalul dintre data când s-a cerut convocarea AGA şi data la care aceasta ar fi putut avea loc.

Arată recurenta că motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. critica de nelegalitate constând în aceea ca instanţa a interpretat şi aplicat greşit normele de drept incidente în cauză, însuşindu-şi întocmai, într-o manieră necritică, apărările formulate de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Este lipsit de temei legal considerentul de la pct. 2.1. pagina 49 paragraf 2 din sentinţa recurată, potrivit cu care "pentru asigurarea exercitării dreptului la apărare autoritatea avea în primul rând obligaţia de a comunica reclamantei elementele de fapt vizate de verificări şi posibilitatea aplicării unei sancţiuni iar nu neapărat încadrarea în drept a acestora".

Din acest considerent rezultă o relativizare a principiului legalităţii actului emis în regim de putere publică deoarece se admite, în mod esenţial nelegal, ca autorităţii publice i-ar fi permis să parcurgă o procedura de stabilire şi de sancţionare contravenţională a unei anumite fapte fără ca temeiului legal să fie clar identificat.

De asemenea nelegal, cu nesocotirea dreptului la apărare în procedura prealabilă, se admite ipoteza ca persoanei cercetate să i se aducă la cunoştiinţă o anumită acuzaţie, fondată pe un temei de drept care atrage a anumită sancţiune, pentru ca, după prezentarea punctului de vedere al persoanei în cauză, pe baza aceleiaşi situaţii de fapt să fie aplicată o altă sancţiune, pe baza altui temei de drept.

În cadrul aceloraşi considerente, hotărârea primei instanţe reinterprează Adresa nr. x/15.09.2020 contrar aspectelor cu caracter decisiv reţinute la final arătându-se că deşi sunt indicate şi prevederile art. 46 alin. (4) din Legea nr. 24/2017, dispoziţii care în final nu au mai fost aplicate, alături de acestea se regăsesc şi prevederile art. 92 alin. (23) din aceeaşi lege, dispoziţii care au întemeiat în final decizia sancţionare, astfel că nu se poate considera că reclamanta nu a avut cunoştiinţă de elementele de drept care puteau încadra aspectele supuse verificării."

Or din lecturarea ultimei pagini din Adresa nr. x/15.09.2020 rezultă contrariul şi anume că "se constată folosirea în mod abuziv a calităţii de administrator se către doamna A., prin recurgerea la fapte neloiale constând în neîndeplinirea nejustificată a atribuţiilor legale ce-i revin în virtutea funcţiei deţinute" şi că "Nerespectarea interdicţiei prevăzute de art. 46 alin. (4) din Legea nr. 24/2017 constituie contravenţie potrivit dispoziţiilor art. 126 alint, a) pct. 3) şi se sancţionează în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (1) litc) pct. 2, i) din acelaşi act normativ."

In condiţiile în care prin Adresa nr. x/15.09.2020 mi s-a adus la cunoştiinţă că sunt cercetată raportat la un anumit text de incriminare, este nefondat considerentul potrivit căruia aş fi avut posibilitatea de a-mi da seama că s-au enunţat printre altele şi alte norme de drept.

Prin contestaţia formulată recurenta a arătat că i s-a încălcat dreptul la apărare în procedura prealabilă aplicării sancţiunii, deoarece obiecţiunile formulate au fost ignorate, iar punctul de vedere exprimat în apărare nu a fost menţionat şi respins motivat în cuprinsul deciziei de sancţionare nr. 1302/03.11.2021.

Considerentele vizate de critica de nelegalitate sunt cele de la pagina 49 din hotărârea recurată potrivit cu care nu determină sancţiunea nulităţii faptul că în cuprinsul deciziei nu se regăsesc menţionate obiecţiunile formulate.

În cuprinsul hotărârii recurate s-a realizat o analiză parţială a dispoziţiilor de drept pe care le-am invocat, instanţa concluzionând că spre deosebire de procesul-verbal de contravenţie, în cazul deciziei de sancţionare emise de A.S.F., printre elementele pe care trebuie să le cuprindă decizia de sancţionare nu se regăsesc şi obiecţiunile persoanei sancţionate, astfel că pârâtul nu avea obligaţia de a le menţiona în cuprinsul acesteia.

Ţinând cont de ierarhia normelor juridice în sistemul de drept român, analiza sistematică a dispoziţiilor legale incidente trebuia să fie realizată de către prima instanţă astfel cum au fost învederate, respectiv dispoziţii cuprinse în tratatele Uniunii Europene, dispoziţiile de drept comun prevăzute de O.U.G. nr. 2/2000 privind contravenţiile şi dispoziţiile speciale cuprinse in Legea nr. 24/2017. Deasemenea dispoziţiile care reglementează un drept din categoria drepturilor fundamentale - dreptul la apărare - trebuie interpretate în sensul în care produc efecte, iar nu în sensul în care sunt lipsite de efecte.

Menţionarea în actul sancţionator a punctului de vedere al persoanei vizate constituie o dovadă a respectării de către autoritate a dreptului la apărare precum şi o garanţie împotriva arbitrariului în procedura administrativă de stabilire a presupuselor fapte contravenţionale şi de individualizare si aplicare a sancţiunii.

Respectarea acestui drept este obligatorie în orice procedură administrativă, respectiv în orice procedură de drept contravenţional.

Vătămarea, arată recurenta, constă în aceea că decizia de sancţionare a fost publicată atât în Buletinul A.S.F. cât şi pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti creîndu-se în acest fel aparenţa publică, pe piaţa de capital, că a avut un comportament lipsit de orice justificare faptică sau legală.

Prin contestaţia formulată, prin notele scrise depuse pentru termenul din 16.04.2021, prin concluziile orale de la termenul când au avut loc dezbaterile pe fondul cauzei şi prin concluziile scrise, arată recurenta a invocat nulitatea deciziei de sancţionare emisă de A.S.F. sub nr. x/3.11.2020 ca urmare a încălcării unor norme de drept ce reglementează procedura administrativă prealabilă emiterii deciziei de sancţionare.

Critica de nelegalitate constă în aceea că prin hotărârea de primă instanţă nu s-a făcut distincţia (sau s-a realizat o confuzie) între norma de drept substanţial care consacră cu caracter general atribuţia de ordine publică a A.S.F. de a aplica sancţiuni contravenţionale în domeniul său de competenţă şi normele de procedură administrativă care reglementează modalitatea concretă de exercitare a competenţei atribuite.

Ţinând cont de ierarhia normelor juridice în sistemul de drept român, analiza sistematică a dispoziţiilor legale incidente trebuia să fie realizată de către prima instanţă astfel cum au fost învederate, respectiv dispoziţii cuprinse în tratatele Uniunii Europene, dispoziţiile de drept comun prevăzute de O.U.G. nr. 2/2000 privind contravenţiile şi dispoziţiile speciale cuprinse in Legea nr. 24/2017. Deasemenea dispoziţiile care reglementează un drept din categoria drepturilor fundamentale - dreptul la apărare - trebuie interpretate în sensul în care produc efecte, iar nu în sensul în care sunt lipsite de efecte.

Aplicând dispoziţiile legale menţionate anterior la situaţia de speţă Direcţia de specialitate din cadrul A.S.F. trebuia să întocmească, prin persoane anume împuternicite, o Notă de constatare a faptei contravenţionale, ca act administrativ de sine stătător, anterior datei la care se comunică persoanei vizate dreptul de a formula obiecţiuni (art. 133 alin. (1) Legeanr. 24/2017), apreciază recurenta.

Din verificarea înscrisurilor probatorii ataşate întâmpinării rezultă că nu există nota de constatare la care se referă art. 133 alin. (1) Legea nr. 24/2017 şi art. 21 alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2012.

Mai critică recurenta modul de soluţionare a motivului de anulabilitate de fond referitor la neîndeplinirea condiţiei privind existenţa vinovăţiei de natură contravenţională.

Orice persoană care îndeplineşte o funcţie în virtutea căreia este ţinută să adopte o decizie are dreptul fundamental şi este apărată de un principiu de drept civil potrivit cu care consimţământul său trebuie să fie liber exprimat, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Constituţia României şi art. 70 C. civ. alin. (1) potrivit cu care "Orice persoană are dreptul la liberă exprimare".

Considerentul din hotărârea de primă instanţă, potrivit căruia membri consiliului de administraţie nu ar avea nici o libertate de apreciere este lipsit de suport legal, arată recurenta.

Totodată, prima instanţă a fost interpretată eronat corelaţia dispoziţiile art. 144'1 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 şi dispoziţiile art. 92 alin. (23) din Legea nr. 24/2017.

Prin contestaţia formulată arată recurenta că vinovăţia este exclusă atunci când comportamentul pretins culpabil este în realitate consecinţa îndeplinirii unei alte obligaţii legale. Evaluarea riscurilor în procesul decizional nu este altceva decât respectarea de către mine a obligaţiei de prudenţă şi diligentă impusă de lege.

Mai critică recurenta modul de dezlegare a motivului de anulabilitate al Deciziei nr. 1302/3.11.2020, fondat pe încălcarea principiilor legalităţii şi proporţionalităţii în aplicarea criteriilor de stabilire a cuantumului amenzii.

Au fost încălcate dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.U.G. nr. 2/2001 potrivit cărora sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, tinandu-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date inscrise în procesul-verbal, arată recurenta.

Au fost încălcate dispoziţiile art. 132 alin. (3) din Legea nr. 24/2017 referitoare la obligaţia autorităţii de a ţine cont toate împrejurările ce pot fi avute în vedere pentru individualizarea sancţiunii, dispoziţiile art. 131 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 24/1990 în cuprinsul cărora se face o distincţie clară între criteriile de stabilire a amenzii în cazul persoanelor fizice şi criteriile aplicabile entităţilor legale.

Potrivit art. 131 alin. (1) lit. c) A.S.F. stabileşte nivelul sancţiunilor cu luarea în considerare a capacităţii financiare a persoanei fizice si venitul anual al persoanei fizice.

Pe cale de consecinţă, arată recurenta, instanţa trebuia să ia în considerare veniturile personale, realizate în calitate de administrator neexecutiv astfel cum au fost dovedite, iar nu veniturile totale ale administratorilor dintre care unii sunt administratori executivi şi exercită conducerea, gestiunea şi reprezentarea zilnică a societăţii şi care, în consecinţa, au venituri mult mai mari.

Mai critică recurenta modul de soluţionare a petitului având ca obiect nulitate art. 2 din dispozitivul Deciziei nr. 1302/03.11.2020 potrivit cu care decizia de sancţionare al avea caracter de titlu executoriu pentru plata amenzii.

Dispoziţia atacată prin contestaţie este art. 2 din dispozitiv unde se menţionează că decizia constituie titlu executoriu în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/2002 coroborat cu art. 28 din O.U.G. nr. 93/2012 şi că aş avea obligaţia de a achita amenda in termen de 15 zile de la comunicarea deciziei de sancţionare.

Legea nr. 24/2017 care constituie sediul materiei nu cuprinde nici o normă expresă care să ataşeze actului sancţionator calitatea de titlu executoriu şi nici o normă care impună termenul de plată a amenzii.

Conform dispoziţiilor art. 632 C. proc. civ. calitatea de titlu executoriu trebuie să rezulte expres din lege.

Prin urmare, potrivit hotărârii de primă instanţă caracterul de titlu executoriu ar decurge din trăsăturile actului şi dintr-o normă atributivă de competenţă materială şi teritorială, iar nu dintr-o dispoziţie legală expresă astfel cum este cerinţa de drept general prevăzută de dispoziţiile art. 632 C. proc. civ.

Este adevărat că dispoziţiile art. 133 din Legea nr. 24/2017 fac trimitere atât la Ordonanţa Guvernului nr. 2/2000 privind regimul contravenţiilor cât şi la dispoziţiile Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, însă arată recurenta, trebuie făcută distincţie în condiţiile de fond ale actului sancţionator şi procedura conform căreia se desfăşoară controlul de legalitate al instanţei.

Natura juridică a actelor atacate este aceea a unor acte administrative emise în materie contravenţională (art. 2 lit. c) Legea nr. 554/2004) de o autoritate publică abilitată prin lege să aplice sancţiuni cu caracter contravenţional (art. 132 din Legea nr. 24/2017( O.U.G. nr. 93/2012 aprobată prin Legea nr. 113/2013, cu modificări şi completări aprobate prin Legea nr. 147/2021).

Dispoziţiile art. 133 alin. (8) Legea nr. 24/2017 fac trimitere la dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă nr. 2/2001 privind contravenţiile situaţie în care conform art. 31 alin. (3) din ordonanţă plângerea contravenţională suspendă executarea. Potrivit ordonanţei care constituie legea de drept comun în domeniul dreptului contravenţional, plângerea supune controlului judiciar temeinicia şi legalitatea actului sancţionator, caracterul executoriu al acestuia fiind amânat până la data soluţionării irevocabile a litigiului.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 care reglementează organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară nu cuprinde o normă de drept pozitiv expresă care să prevadă că deciziile prin care autoritatea aplică sancţiunea contravenţională cu amenda constituie titlu executoriu. Art. 6 alin. (3) enumera actele pe care le emite autoritatea -"Actele individuale ale A.S.F. sunt autorizaţiile, atestatele, avizele si deciziile însă această normă cu caracter general nu este urmată de o altă normă care să prevadă în mod expres că deciziile cu caracter individual emise de ASF au caracter de titlu executoriu.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata pârâtă Autoritatea de Supraghere Financiară a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

3. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii în ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării deciziei nr. 1302/03.11.2020, invocată prin întâmpinare de către intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Conform dispoziţiilor art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, hotărârea prin care se pronunţă suspendarea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare.

În aceste condiţii, sentinţa civile nr. 959/18.06.2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, calea de atac trebuind să respecte termenul de declarare sus-menţionat.

Termenul prevăzut de dispoziţia legală anterior citată, fiind unul procedural, se calculează potrivit dispoziţiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pe zile libere, fără a se lua în calcul ziua de la care acesta începe şi nici ziua când acesta se împlineşte.

Din verificarea actelor dosarului de fond, se constată că sentinţa recurată a fost comunicată reclamantei la data de 1 iulie 2021 conform dovezii de comunicare aflate la dosar fond, iar cererea de recurs a fost depusă la data de 15 iulie 2021 (prin serviciul poştal potrivit plicului aflat la dosar recurs) cu depăşirea termenului legal, absolut şi imperativ prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, împlinit la data de 8 iulie 2021.

Întrucât recurenta reclamantă a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal şi nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, în cauză operează sancţiunea decăderii, iar Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 959 din data de 18 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în ceea ce priveşte capătul de cerere privind suspendarea executării Decizie nr. 1302/2020 emisă de emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca fiind tardiv formulat.

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), instanţa de control judiciar reţine că:

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanţă a analizat legalitatea actelor administrative contestate raportat la motivele invocate prin cererea de chemare în judecată. Contrar susţinerilor recurentei, motivarea din sentinţa recurată cuprinde: argumentele de fapt şi de drept pentru care instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, reflectă raţionamentul instanţei de fond, raportat la motivele care au stat la baza constatării contravenţiilor, situaţia de fapt şi dispoziţiile legale, analiza motivelor invocate prin cerere de chemare în judecată şi permite instanţei de recurs efectuarea controlului judiciar.

Astfel, analizând sentinţa recurată, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe, de respingere a cererii de anulare, ca neîntemeiată, este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale în vigoare, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că cererea de anulare este neîntemeiată.

Înalta Curte constată că argumentele recurentei – reclamante, în sensul că instanţa de fond "a omis să analizeze şi să înlăture motivat, motivele de nulitate şi argumentele esenţiale susceptibile să conducă la o soluţie de admitere a cererii pe fondul cauzei, astfel:

a) Instanţa a omis să analizeze şi să înlăture, motivat, motivele de nulitate absolută de ordin formal şi procedural invocate cu privire la înscrisul denumit "Nota de aprobare privind sancţionarea unor membrii ai Consiliului de administraţie al S1F OLTENIA pentru nerespectarea drepturilor acţionarilor prevăzute de art. 92 alin. (23) din Legea tir. 24/2017", care nu îndeplineşte niciun criteriu pentru a stabili autenticitatea şi nici condiţiile de legalitate de ordin procedural şi formal, întrucât nu poartă antetul autorităţii, denumirea direcţiei de specialitate de ta care emană, data întocmirii şi numărul de înregistrare, numele şi semnătura funcţionarilor publici care l-au întocmit şi al căror consimţământ ar trebui să îl exprime;

- instanţa s-a mărginit să reţină lapidar că Nota de aprobare (....) poartă semnătura funcţionarilor care au emis-o, fără însă să analizeze în amănunt conţinutul şi forma documentelor, raportat la motivele de nulitate de ordin procedural invocate şi fără să respingă motivat argumentele prezentate;

b) Decizia A.S.F nr. 56/09.01.2021 este nulă absolut întrucât nu îndeplineşte cerinţele legale prevăzute de art. 268-270 C. proc. civ.

- la pag. 55 pct. 2.6. din hotărâre instanţa a respins motivele de militate invocate, într-o manieră lapidară, reţinând că motivele care au stat la baza Deciziei nr. 56/19.01.2021 ar fi cuprinse într-o anexă, fără a analiza însă motivele de nulitate absolută a înscrisului anexă prin raportare la normele de procedură civilă pe care le-a invocat.

c) Instanţa de fond mi a analizat două categorii de argumente juridice de fond, prin care a motivat neîndeplinirea condiţiei privind săvârşirea unei fapte cu forma de vinovăţie specifică ilicitului contravenţional.

- în considerentele decizorii ale hotărârii recurate nu se regăseşte nici o motivare referitoare la argumentele prezentate, referitor la prevalenta principiului securităţii juridice în activitatea deliberatorie a membrilor CA şi la relevanţa acestui proces deliberativ în situaţia în care se analizează condiţia vinovăţiei, cu gradul de pericol social specific ilicitului contravenţional.

d) Instanţa de fond nu a analizat aprobarea de către A.S.F., prin adresa nr. x/28.08.2020, a unei propuneri formulată de SIF OLTENIA S.A. privind modalitatea de convocare, ordinea de zi şi modul de desfăşurare adunării generale a acţionarilor, diferită faţă de cea din 10.06.2020, formulată de SIFBANAT CRIŞANA şi SIF MUNTENIA.", nu pot fi reţinute.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, în cauza de faţă, Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă; lipsa de motivare neputând fi reţinută, raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza B. împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

În consecinţă, hotărârea respectă astfel exigenţele cerute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. pentru a fi considerată motivată, în raport şi de prevederile art. 6 din Convenţia E.D.O şi de art. 21 din Constituţia României.

O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalităţii sale, asigurând, totodată, garanţiile necesare pentru efectivul acces la justiţie şi pentru evitarea arbitrariului în soluţionarea cauzei.

Prin urmare, din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta - reclamantă este nefondat.

In ceea ce priveşte critica recurentei cu privire la Decizia A.S.F. nr. 56/19.01.2021, Înalta Curte o apreciază ca nefondată, instanţa de fond, în mod corect, a constatat că această decizie de soluţionare a plângerii prealabile este motivată în raport de faptul că, în anexa care face parte integrantă din act, sunt prezentata pe larg argumentele pe care pârâtul le-a avut în vedere pentru a respinge fiecare dintre criticile invocate de reclamant.

Mai mult decât atât, la art. 1 din Decizia A.S.F. nr. 56/19.01.2021, se precizează următoarele: "Se respinge plângerea prealabilă formulată de doamna A., în calitate de membru al Consiliului de Administraţie alSIF OLTENIA S.A. la data săvârşirii contravenţiei, împotriva deciziei A.S.F. nr. 1302/03.11.2020, pentru motivele cuprinse în Anexa care face parte integrantă din prezenta decizie."

Analizând legalitatea actelor administrative contestate prin prisma criticilor vizând forma acestora, formulate de reclamantă, Înalta Curte constată că acestea nu sunt întemeiate, motivat de faptul că în cuprinsul acestora sunt indicate temeiul juridic al măsurilor dispuse, menţiunea că se poate face contestaţie şi termenul în care se poate formula contestaţia.

Dispoziţiile art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 dispun în sensul că actul administrativ este,,… actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de această dispoziţie legală se constată că nicio regulă de interpretare nu conduce la concluzia că legea contenciosului impune numite condiţii imperative în ceea ce priveşte condiţiile generale de formă şi fond ale unui act administrativ. Mai mult, Înalta Curte constată că în ceea ce priveşte condiţiile generale de formă şi fond ale actelor administrative, în speţa dedusă judecăţii sunt respectate.

Astfel, pentru a fi valabil în materia contenciosului administrativ un act juridic civil trebuie să îndeplinească anumite condiţii, cum ar fi:

• actul să fie adoptat sau emis de organul competent cu luarea în considerare atât a competenţei teritoriale, cât şi a celei materiale;

• actul trebuie adoptat şi emis pe baza şi în vederea executării legii;

• actul trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au condus la emiterea acestuia;

• actul să fie adoptat sau emis pentru a produce efecte juridice pentru viitor;

• actul să fie emis în formă scrisă;

• actul să cuprindă elementele de formă care să probeze că actul a fost adoptat sau emis de organul competent (semnat, ştampilat);

• actul să fie adus la cunoştinţa celor interesaţi.

Or, deciziile A.S.F. contestate în dosarul de fond conţin descrierea faptelor constatate de A.S.F., precum şi motivele de fapt şi de drept care au condus la emiterea acestora fiind emise în conformitate cu prerogativele acestei autorităţi, prevăzute în O.U.G. nr. 93/2012, cu modificările şi completările ulterioare.

Analizând actele administrative individuale supuse controlului de legalitate, Înalta Curte constată, de asemenea, că singura condiţie de formă a actului administrativ, în speţa de faţă, respectiv forma scrisă este îndeplinită, Decizia A.S.F. nr. 1302/03.11.2020 şi Decizia A.S.F 56/19.01.2020 întruneşte toate condiţiile pentru încheierea lor valabilă, respectiv:

• sunt emise de către o autoritate publică, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (2) Ht. c) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;

• este emisă în vederea executării legii ori a organizării legii, în temeiul O.U.G. nr. 93/2012, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi al Legii nr. 24/2017;

• este emisă în temeiul competenţelor de supraveghere şi investigare cu care A.S.F. este învestită;

• este motivată atât în fapt - în cuprinsul acesteia sunt menţionate faptele care au fost reţinute de către A.S.F., cât şi în drept - Decizia cuprinde temeiurile legale în baza cărora a fost emisă;

• a fost comunicată persoanei destinatare.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a apreciat în mod corect asupra speţei, respingând criticile recurentei-reclamante.

Celelalte critici ale recurentei reclamante vor fi analizate în cadrul motiviului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., excedând cazului de casare reglementat de dispoziţiilr art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurentă.

Astfel, în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material recurenta-reclamantă susţine faptul că "instanţa de fond şi-a însuşit întocmai, într-o manieră necritică, apărările formulate de pârâta A.S.F..".

Argumentele dezvoltate de recurentă la acest motiv de recurs se circumscriu motivelor de nelegalitate ce au format obiectul cererii de chemare în judecată. Astfel, recurenta-reclamantă reiterează următoarele aspecte:

- prin adresa A.S.F. nr. x/15.09.2020, intimară - pârâta i-a adus la cunoştinţă faptul că se fac investigaţii în ceea ce o priveşte pentru încălcarea dispoziţiilor art. 46 alin. (4) din Legea nr. 24/2017; a formulat obiecţiuni referitor la această încadrare juridică;

- i-a fost încălcat dreptul la apărare în procedura prealabilă aplicării sancţiunii, deoarece obiecţiunile formulate au fost ignorate, iar punctul de vedere exprimat nu a fost menţionat şi respins motivat în cuprinsul deciziei de sancţionare nr. 1302/03.11.2020;

- la pag. 49 din sentinţa recuratâ, instanţa de fond a reţinut că nu determină sancţiunea nulităţii faptul că în cuprinsul deciziei nu se regăsesc menţionate obiecţiunile formulate;

- art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017 obligă autoritatea să informeze persoana vizată cu privire la obiectul investigării şi dreptul de a formula obiecţiuni, în caz contrar, este încălcat dreptul la apărare în procedură administrativă.

- în ceea ce priveşte procedura de constatare şi verificare pe cale judiciară a legalităţii deciziilor de aplicare a sancţiunilor contravenţionale există norma specială atributivă de competenţă prevăzută de art. 133 alin. (7) din Legea nr. 24/2017;

- din verificarea înscrisurilor probatorii ataşate întâmpinării rezultă că NU EXISTA nota de constatare Ia care se referă art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017şi art. 212 din O.U.G nr. 92/2012;

- inexistenţa notei de constatare a contravenţiei constituie o încălcare a unor dispoziţii legale obligatorii; încălcare ce atrage sancţiunea nulităţii absolute a deciziei de sancţionare emisă cu încălcarea procedurii administrative prevăzute de lege;

- nota de aprobare privind sancţionarea (...), cu toate viciile sale de formă care atrag sancţiunea nulităţii, nu poate înlocui nota de constatare a contravenţiei care ar trebui întocmită de către serviciul de specialitate autorizat pentru supraveghere şi control anterior adresei A.S.F. nr. x/15.09.2020;

- sentinţa recurată este nelegală în ceea ce priveşte modul de soluţionare a motivului de anulabilitate de fond referitor la neîndeplinirea condiţiei privind existenţa vinovăţiei de natură contravenţională;

- prin hotărârea recurată, prima instanţă a interpretat eronat corelaţia dintre dispoziţiile art. 144' alin. (1) din Legea nr. 31/1990 şi dispoziţiile art. 92 alin. (23) din Legea nr. 24/2017;

- prin contestaţia formulată am arătat că vinovăţia este exclusă atunci când comportamentul pretins culpabil este în realitate consecinţa neîndepUnirii unei alte obligaţii legale;

- aplicarea sancţiuni contravenţionale reprezintă o încălcare a principiilor legalităţii, imparţialităţii, echităţii şî proporţionalităţii, reprezentând o exercitare abuzivă, prin exces de putere a atribuţiilor specifice funcţiei deţinute şi intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004;

- critica de nelegalitate a hotărârii vizează şi modul de dezlegare a motivului fondat pe încălcarea principiilor legalităţii şi proporţionalităţîi în aplicarea criteriilor a cuantumului amenzii.

Or, Înalta Curte apreciază motivele de recurs invocate ca nefondate pentru considerentul că instanţa de fond, în mod corect, a stabilit că elementul de nelegalitate invocat cu privire la conţinutul adresei A.S.F. nr. x/15.09.2020 nu subzistă în raport conţinutul acesteia întrucât, "pentru asigurarea exercitării dreptului la apărare autoritatea avea în primul rând obligaţia de a comunica reclamantei elementele de fapt vizate de verificări şi posibilitatea aplicării unei sancţiuni iar nu neapărat încadrarea în drept a acestora.".

Cu privire la încadrarea în drept a faptelor, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, faptul că în cuprinsul adresei A.S.F. nr. x/15.09.2020 au fost invocate dispoziţiile legale incidente în speţă (art. 92 alin. (23) din Legea nr. 24/2017) "astfel că nu se poate considera că reclamanta nu a avut cunoştinţă şi de elementele de fapt şi de drept care puteau încadra aspectele supuse verificării.".

În aceste condiţii, argumentul juridic al instanţei de fond cu privire la faptul că, în speţă nu poate reţinută o încălcare a dreptului de apărare, reclamantei findu-i furnizate toate elementele care permiteau formularea apărărilor anterior emiterii deciziei de sancţionare este unul corect.

În ceea ce priveşte susţinerea privind lipsa obiecţiunilor din conţinutul Deciziei A.S.F. nr. 1302/03.11.2020, care în opinia recurentei - reclamante determină nulitatea actului administrativ de sancţionare, Înalta Curte o apreciază ca nefondată.

Astfel, conform dispoziţiilor art. 133 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 24/2017: "Dacă în cadrul exercitării atribuţiilor de supraveghere, investigare şi control a! respectării dispoziţiilor legale şi reglementărilor aplicabile pieţei de capital, se constată nerespectarea uneia dintre dispoziţiile legale a căror încălcare este prevăzută drept contravenţie la art. 126, persoanei în cauză i se acordă un termen de 5 zile de la data comunicării celor constatate, în care să formuleze obiecţiuni cu privire la încălcarea săvârşită".

Contrar susţinerilor recurentei, în considerarea prevederilor art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, A.S.F., prin intermediul adreselor nr. x/15.09.2020, a adus la cunoştinţa membrilor Consiliului de Administraţie al SIF Oltenia S.A. faptele constatate, precum şi faptul că au posibilitatea de a formula eventuale obiecţiuni, urmând ca acestea să fie transmise A.S.F. în termen de 5 zile de la data comunicării constatărilor, însoţite de documentele pe care le consideră necesare susţinerii acestora.

Prin adresele înregistrate la A.S.F. cu nr. x, domnul C., domnul D. şi doamna E. au formulat obiecţiuni la adresele de constatare transmise de A.S.F.. De asemenea, prin adresa înregistrată Ia A.S.F. cu nr. x, doamna A. a formulat obiecţiuni cu privire la fapta reţinută în sarcina sa.

Adresele nr. x/15.09.2020 au fost emise în temeiul dispoziţiilor art. 133 alin. (1)din Legea nr. 24/2017, conform cărora, "dacă se constată nerespectarea uneia dintre dispoziţiile legale a căror încălcare este prevăzută drept contravenţie la art. 126, persoanei în cauză i se acordă un termen de 5 zile de la data comunicării celor constatate, în care să formuleze obiecţii cu privire la încălcarea săvârşită", şi reprezintă un simplu act de constatare care nu produce efecte juridice prin el însuşi, acesta urmând să fie valorificat ulterior, prin emiterea deciziei de sancţionare.

Aşadar, este neîntemeiată critica recurentei vizând nulitatea actului atacat în ceea ce priveşte lipsa din cuprinsul deciziei atacate a obiecţiunilor formulate de aceasta (pretinsa nerespectare a dispoziţiilor art. 16 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001 coroborate cu prevederile art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017).

În acest sens, Înalta Curte arată că decizia atacată cuprinde toate elementele prevăzute, într-o redactare exhaustivă, de art. 133 alin. (3) din Legea nr. 24/2017, conform căruia "Decizia de sancţionare prevăzută la alin. (2) trebuie să cuprindă următoarele elemente: datele de identificare a contravenientului, data săvârşirii faptei, descrierea faptei contravenţionale şi a împrejurărilor care pot fi avute în vedere la individualizarea sancţiunii, indicarea temeiului legal potrivit căruia se stabileşte şi se sancţionează contravenţia, sancţiunea principală şi eventualele sancţiuni complementare şi măsuri administrative aplicate, termenul şi modalitatea de plată a amenzii şi termenul de exercitare a căii de atac ".

Or, cum, în mod corect, a apreciat instanţa de fond prevederile art. 133 alin. (8) din Legea 24/2017 stabilesc că dispoziţiile se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, însă această completare se realizează "în mod corespunzător" şi "în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel.".

În acest sens, reiese că, spre deosebire de procesul-verbal de contravenţie, în cazul deciziei de sancţionare emise de ASF, printre elementele pe care trebuie să le cuprindă decizia de sancţionare nu se regăsesc şi obiecţiunile persoanei sancţionate, astfel că pârâtul nu avea obligaţia de a le menţiona în cuprinsul acesteia.

Prin urmare, dispoziţiile art. 133 alin. (8) din Legea nr. 24/2017 trebuie să fie interpretate în sensul în care legislaţia specială în materia pieţei de capital prevede un regim sancţionator distinct faţă de O.G. nr. 2/2001 în ceea ce priveşte obligativitatea menţionării obiecţiunilor contravenientului în cuprinsul actului de constatare şi sancţionare.

Obiecţiunile recurentei-reclamante au fost analizate, iar motivele respingerii acestora au fost precizate explicit, cu ocazia analizei realizate de către direcţia de specialitate din cadrul A.S.F., anterior emiterii deciziei atacate, în acest sens fiind urmată procedura preliminară prevăzută de art. 133 alin. (1) din Legea nr. 24/2017.

Aşadar, rezultă cu puterea evidenţei că obiecţiunile recurentei - reclamante, dar şi ale celorlalţi membri ai CA sancţionaţi, au fost avute în vedere de A.S.F., anterior emiterii deciziei de sancţionare, dovada regăsindu-se în, Notă de aprobare privind sancţionarea unor membri ai consiliului de administraţie al SIF Oltenia S.A. pentru nerespectarea drepturilor acţionarilor prevăzute de art. 92 alin. (23) din Legea nr. 24/2017, aflată la dosarul cauzei .

În cuprinsul adresei prin care au fost notificate recurentei-reclamante faptele constatate şi dreptul acesteia de a formula obiecţiuni, s-a precizat şi faptul că votul exprimat în şedinţa CA. al S.I.F. Oltenia S.A. din data de 10.07.2020 exprimat în favoarea aprobării convocării AGOA solicitată de acţionarii SIF1 şi SIF4, după clarificarea litigiilor ce fac obiectul dosarelor nr. x/2019, y/2019, z/2020, a condus în fapt la imposibilitatea soluţionării cererii acţionarilor, cu încadrarea în termenele prevăzute de art. 119 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 şi art. 92 alin. (23) din Legea nr. 24/2017, respectiv, a condus fa lipsirea de efect a cererii formulate de respectivii acţionari. Altfel spus, aprobarea convocării AGOA sub condiţia suspensivă reprezentată de realizarea unui eveniment viitor incert sub aspectul momentului producerii acestuia, care va fi în mod categoric ulterior împlinirii termenelor legale stabilite pentru convocarea şi desfăşurarea AGA la solicitarea acţionarilor cu deţinere calificată, echivalează, în fapt, cu neîndeplinirea obligaţiei legale cu respectarea termenului.

Aşadar, în cuprinsul adresei prin care au fost notificate recurentei-reclamante atât faptele constatate, cât şi dreptul acesteia de a formula obiecţiuni se regăsesc dispoziţiile care au constituit temeiul legal al deciziei de sancţionare contestate, astfel că nu se poate susţine faptul că A.S.F. a reţinut altă faptă contravenţională în Decizia nr. 1302/03.11.2020 faţă de constatarea iniţială.

Totodată, prin adresa nr. x/15.09.2020 s-a constatat nerespectarea interdicţiei prevăzute de art. 46 alin. (4) din Legea nr. 24/2017 prin folosirea în mod abuziv a calităţii de administrator de către reclamantă, prin recurgerea la fapte neloiale constând în neîndeplinirea nejustificată a atribuţiilor legale ce îi revin acesteia în virtutea funcţiei deţinute, aspect ce a condus la lezarea dreptului acţionarilor cu deţinerea calificată prevăzută de lege de a solicita şi obţine completarea ori convocarea AGA cu rezoluţiile propuse de aceştia.

In decizia de sancţionare emisă de A.S.F. în baza analizei efectuate de direcţia de specialitate cu luarea în considerare inclusiv a obiecţiunilor formulate de reclamantă, a fost reţinută încălcarea obligaţiilor prevăzute de art. 92 alin. (23) din Legea nr. 24/2017, cu modificările şi completările ulterioare, faptă care constituie contravenţie potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (1) lit. a) pct. 3 şi se sancţionează în conformitate cu prevederile art. 127 alin. (1) lit. c) pct. 2 (i) din acelaşi act normativ.

Or, în mod corect a reţinut instanţa de fond că "pentru asigurarea exercitării dreptului la apărare autoritatea avea în primul rând obligaţia de a comunica reclamantei elementele de fapt vizate de verificări şi posibilitatea aplicării unei sancţiuni iar nu neapărat încadrarea în drept a acestora." şi că,,… astfel că nu se poate considera că reclamanta nu a avut cunoştinţă şi de elementele de drept care puteau încadra aspectele suspuse verificării.".

Faţă de toate aceste considerente, nu se poate susţine că reclamantei îi este încălcat dreptul la apărare recunoscut de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi la nivel naţional, atât timp cât aceasta are posibilitatea de a invoca în cadrul procedurii administrative prealabile argumente împotriva deciziei de sancţionare, iar ulterior, în cazul în care este nemulţumită de soluţia dată de autoritate plângerii prealabile formulate, o poate contesta şi în faţa instanţelor de contencios administrativ competente.

În acelaşi sens nu se poate reţine că neexecutarea unei obligaţii legale exprese, clare, cum este cea stabilită de prevederile art. 92 alin. (23) din Legea 24/2017 nu poate fi justificată prin existenţa unei obligaţii generice cum este cea prevăzută de art. 1441 alin. (1) din Legea 31/1990 care stabilesc că "Membrii consiliului de administraţie îşi vor exercita mandatul cu prudenţa şi diligenţa unui bun administrator" sau prin obligaţia de analizare a riscurilor.

Neexecutarea obligaţiei reglementată de dispoziţiile legale anterior citate, nu poate fi justificată nici prin invocarea dispoziţiilor art. 29 şi 30 din Constituţia României respectiv art. 70 C. civ., critici reiterate şi în cuprinsul cererii de recurs, în discuţie nefiind exercitarea de către reclamantă a libertăţii de exprimare ci neîndeplinirea unei obligaţii legale care îi revenea în calitate de membru al consiliului de administraţie al S.I.F. Oltenia.

O altă critică circumscrisă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vizează încălcarea şi aplicarea greşită de instanţa de fond a dispoziţiilor art. 131 referitoare la aplicarea criteriilor de individualizare a sancţiunii, coroborate cu art. 133 alin. (3) din Legea nr. 24/2017 referitoare la conţinutul minim al unei decizii emise de A.S.F.

Potrivit prevederilor art. 131 din Legea 24/2017:

"(1) A.S.F. stabileşte tipul şi nivelul sancţiunilor sau măsurilor administrative aplicate în conformitate cu prevederile art. 126 -129. cu luarea în considerare a tuturor circumstanţelor relevante, inclusiv, după caz, a următoarelor;

a) gravitatea şi durata încălcării:

b) gradul de responsabilitate al persoanei fizice sau al entităţii legale responsabile:

c) capacitatea financiară a persoanei fizice sau a entităţii legale responsabile, astfel cum este indicată de cifra de afaceri totală a entităţii legale responsabile, de venind anual al persoanei fizice responsabile, în măsura în care acestea pol fi identificate, sau de alţi indicatori relevanţi;

d) valoarea beneficiului obţinut sau a pierderilor evitate de către persoana fizică sau entitatea legală responsabilă, în măsura în care acestea pol fi stabilite;

e) pierderile suferite de terii ca armare a încălcării, în măsura în care acestea pot fi stabilite;

f)măsura în care persoana fizică sau entitatea legală responsabilă cooperează cu A.S.F.;

g) încălcările anterioare săvârşite de persoana fizică sau entitatea legală responsabilă.".

Faptul că aceste prevederi legale anterior citate au fost avute în vedere la adoptarea măsurii de sancţionare a recurentei, este evidenţiat chiar în conţinutul actului administrativ de sancţionare.

Textul cuprins în art. 131 din Legea 24/2017 prevede că A.S.F. stabileşte tipul şi nivelul sancţiunilor sau măsurilor administrative aplicate în conformitate cu prevederile art. 126- 129, cu luarea în considerare a tuturor circumstanţelor relevante, inclusiv, după caz, a următoarelor [...].

Astfel, textul de lege prevede faptul că A.S.F. trebuie să ţină cont atunci când stabileşte sancţiunea amenzii şi a cuantumului acesteia de circumstanţele relevante menţionate de textul legal, nu că aceste chestiuni trebuie menţionate în cuprinsul actului sancţionatoriu.

A.S.F. a respectat dispoziţiile art. 131 Legea nr. 24/2017 prezentând în analiza direcţiei de specialitate care a stat la baza măsurii sancţionării reclamantului toate circumstanţele prevăzute de norma legală.

Aceste criterii nu au fost detaliate în cuprinsul actului administrativ atacat, însă acestea se regăsesc în analiza direcţiei de specialitate, în speţă, se poate observa în "Notă de aprobare privind sancţionarea unor membri ai consiliului de administraţie al SIF OLTENIA S.A. pentru nerespectarea drepturilor acţionarilor prevăzute de art. 92 alin. (23)din Legea nr. 24/2017", la filele x din nota, se regăseşte atât individualizarea sancţiunii cât şi justificarea amenzii aplicate recurentei.

Individualizarea sancţiunii cât şi justificarea amenzii aplicate recurentei, au fost avute în vedere în faza premergătoare emiterii deciziei de sancţionare în conformitate cu dispoziţiile art. 131 alin. (1) din Legea nr. 24/2017, interpretate şi aplicate corect de către instanţa de fond.

In ceea ce priveşte critica referitoare la individualizarea sancţiunii aplicate recurentei, în mod corect a reţinut instanţa de fond faptul că este respectat principiul proporţionalităţii sancţiunilor, criteriile care au fost luate în considerare la individualizarea sancţiunii aplicate fiind abordate în cuprinsul analizei care a stat la baza măsurii dispuse, după cum urmează:

Operaţiunea de individualizare a sancţiunii a avut în vedere faptul că persoana respectivă a mai fost sancţionată anterior de către A.S.F. (circumstanţă agravantă prevăzută de art. 131 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 24/2017), precum şi faptul că a fost afectat unul dintre drepturile fundamentale ale acţionarilor.

S-a reţinut faptul că recurenta a mai fost sancţionată de A.S.F. prin Decizia nr. 1290/23.10.2019, cu amendă în cuantum de 30.000 RON.

Sancţiunea în valoare de 30.000 de RON a fost aplicată pentru nerespectarea Deciziei A.S.F. nr. 937/18.07.2020, prin care s-a instituit în sarcina Consiliului de administraţie al S.I.F. Oltenia S.A. obligaţia de a convoca şi de a asigura desfăşurarea adunării generale ordinare a acţionarilor în termen de cel mult 45 de zile de la data emiterii prezentei decizii, având incluse pe ordinea de zi punctele propuse de acţionarii S.I.F. BANAT CR1ŞANA S.A. şi S.I.F. MUNTENIA S.A. prin solicitarea înregistrată la sediul emitentului cu nr. x/11.06.2019, care a făcut obiectul raportului curent publicat la B.V.B. în data de 11.06.2019.

Mai mult decât atât, operaţiunea de individualizare a sancţiunii a avut ca punct de plecare amenda minimă prevăzută de lege pentru contravenţia reţinută în sarcina administratorului societăţii, respectiv 10.000 RON, avându-se în vedere faptul că acesta a mai fost sancţionat anterior de către A.S.F. (circumstanţă agravantă prevăzută de art. 131 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 24/2017), precum şi faptul că a fost afectat unul dintre drepturile fundamentale ale acţionarilor.

De asemenea, la stabilirea cuantumului sancţiunii au fost luate în considerare şi informaţiile disponibile notelor explicative ataşate la situaţiile financiare pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2019 al SIF Oltenia S.A..

Prin urmare, în raport cu cuantumul indemnizaţiilor încasate de membrii consiliului de administraţie în anul anterior, în considerarea circumstanţei relevante prevăzute de art. 131 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 24/2017, s-a apreciat că, prin aplicarea unei amenzi în limita minimă prevăzută de lege pentru contravenţia săvârşită (10.000 RON), nu s-ar asigura realizarea funcţiei coercitive a sancţiunii. Cuantumul amenzilor aplicate trebuie să aibă, pe de o parte, caracter punitiv, coercitiv şi exemplificativ, cât şi un efect descurajator pentru viitor.

In continuare, pentru stabilirea gradului de responsabilitate a fost luată în considerare calitatea deţinută de contravenient în cadrul societăţii emitente, respectiv cea de membru al Consiliului de administraţie, aceasta, împreună cu ceilalţi membri ai C.A., fiind persoana care are, potrivit legii, atribuţii în ceea ce priveşte convocarea şi asigurarea desfăşurării A.G.A. la solicitarea acţionarilor îndreptăţiţi, pentru a căror încălcare a fost sancţionat.

De asemenea, s-a luat în considerarea faptul că persoana în cauză a avut intenţia de a duce la îndeplinire obligaţiile legale cu privire la respectarea drepturilor acţionarilor, chiar dacă a survenit ulterior expirării termenului legal, de acest aspect ţinându-se cont la stabilirea cuantumului sancţiunii ce a fost aplicată.

În condiţiile în care pârâtul a reţinut existenţa unor circumstanţe agravante (sancţiuni anterioare pentru aspect similare) dar şi atenuante (încercarea de a determina convocarea AGOA după expirarea termenului legal) stabilirea amenzii orientate spre minimul special răspunde exigenţelor de proporţionalitate, a concluzionat, în mod corect, instanţa de fond.

Înalta Curte va respinge ca nefondat şi motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi care vizează încălcarea dispoziţiilor legale imperative referitoare la stabilirea vinovăţiei.

Cu privire la vinovăţia recurentei-reclamante, instanţa de fond a constatat în mod corect că în procesul-verbal al şedinţei extraordinare a Consiliului de administraţie al SIF Oltenia din fata de 10.07.2020 este menţionat punctul de vedere al recurentei care, după prezentarea existenţei pe rolul instanţelor de judecată a dosarelor nr. x/2020 şi nr. y/2019 şi a posibilelor consecinţe juridice ale hotărârilor judecătoreşti care urmau a fi pronunţate, a concluzionat: "prin urmare votul meu este pentru convocarea AGOA conform solicitării şi împuternicirii conducerii superioare (pct. 6) să emită convocatorul în funcţie de hotărârile care se vor pronunţa în 13 iulie şi în 14 iulie".

De asemenea, constată corect instanţa de fond şi faptul că, deşi recurenta invocă un vot "pentru", în realitate acesta este unul condiţionat de soluţionarea litigiilor care făceau obiectul dosarelor nr. x/2019, y/2019 şi 2634/63/2020 ceea ce face ca, în realitate, votul să fie unul negativ.

Or, rezultă cu puterea evidenţei că votul exprimat de recurentă este unul pozitiv pozitiv condiţionat, care în realitate a produs efecte negative ce au detreminat neconvocarea AGOA la solicitarea acţionarilor.

Ca o concluzie a celor evidenţiate anterior, instanţa de fond, în mod corect, apreciază că "nu pot fi primite susţinerile reclamantei referitoare la inexistenţa vinovăţiei".

Prin urmare, nu pot fi reţinute criticile recurentei referitoare la neîndeplinirea condiţiei privind existenţa vinovăţiei, întrucât instanţa de fond şi-a fundamentat raţionamentul juridic pentru care a reţinut vinovăţia acesteia în speţa dedusă judecăţii.

Înalta Curte va respinge şi criticile recurentei vizând modul de soluţionare a petitului având ca obiect nulitate art. 2 din dispozitivul Deciziei nr. 1302/03.11.2020 potrivit cu care decizia de sancţionare al avea caracter de titlu executoriu pentru plata amenzii.

Astfel la art. 2 din decizia contestată se menţionează faptul că decizia constituie titlu executoriu în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/2002 coroborat cu art. 28 din O.U.G. nr. 93/2012.

Dispoziţiile art. 17 alin. (4) din O.U.G. nr. 25/2002 privind aprobarea Statutului Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare stabilesc: "Actul individual prin care C.N.V.M. aplică sancţiunea cu amendă constituie titlu executoriu.".

De asemenea, dispoziţiile art. 28 din O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară stabilesc: "Dispoziţiile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu legislaţia care reglementează activitatea autorităţilor care se desfiinţează, după caz, în măsura în care acestea nu contravin prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă."

Prevederile art. 133 alin. (7) din Legea 24/2017 stabilesc: "Decizia de sancţionare prevăzută la alin. (2), precum şi celelalte acte administrative adoptate de A.S.F. conform prevederilor prezentei legi, inclusiv prin aplicarea corespunzătoare a regulamentelor europene direct aplicabile în statele membre, emise la nivelul Uniunii Europene în domeniile prevăzute de prezenta lege, sunt motivate în mod corespunzător, cu respectarea prevederilor alin. (3), şi pot fi atacate la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare."

Faţă de dispoziţiile legale antemenţionate, în mod corect, a apreciat instanţa de fond caracterul de titlu executoriu al deciziilor de sancţionare emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară, neputând fi primită susţinerea conform căreia acestea nu au un astfel de caracter şi prin urmare nu pot face obiectul executării, urmând regimul juridic prevăzut de O.G. nr. 2/2001.

Mai mult, dispoziţiile art. 133 alin. (7) din Legea nr. 24/2017 dispun în sensul că decizia de sancţionare emisă de ASF are natura juridică a unui act administrativ iar una dintre trăsăturile actului administrativ este şi caracterul executoriu al acestuia.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursului declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 959 din data de 18 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal în ceea ce priveşte capătul de cerere privind suspendarea executării Decizie nr. 1302/2020 emisă de emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 959 din data de 18 iunie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 noiembrie 2021.