Material error in appellate decision on late filing does not justify annulment when challenging factual assessment of deadline compliance

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2021

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost completată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial "Creşterea competivităţii economice", anularea deciziei privind soluţionarea contestaţiei nr. 26765/18.11.2015 şi procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.08.2015, cu consecinţa exonerării societăţii de plata debitului de 6.374.858,78 RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1490 din 5 mai 2016, a admis cererea formulată de reclamantă astfel cum a fost formulată, dispunând anularea deciziei privind soluţionarea contestaţiei nr. 26765/18.11.2015 şi procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/20.08.2015 şi, în consecinţă, exonerează reclamanta de plata debitului în cuantum de 6.374.858,78 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene-Autoritatea de management pentru Programul operaţional sectorial "Creşterea competivităţii economice"prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii, pentru motivele circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Decizia pronunţată în recurs

Prin decizia nr. 2765 de la data de 23 mai 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins recursul pârâtului Ministerul Fondurilor Europene – AMPOS CCE prin Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 1490 din 5 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat şi a obligat recurentul-pârât la plata sumei de 7000 RON, cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă, constând în onorariu de avocat.

5. Contestaţia in anulare formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 2765 de la data de 23 mai 2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia De contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare contestatorul Ministerul Fondurilor Europene, solicitând admiterea cererii şi anularea deciziei atacate.

Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul susţinând că eroarea materială constă în aceea că în decizia anterior menţionată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat, în mod greşit, tardivitatea cererii de recurs în contextul în care a omis a verifica numărul de înregistrare care se regăsea în borderou (în sensul corespondenţei acestuia cu numărul înscris pe cererea de recurs).

A mai susţinut contestatorul faptul că instanţa de judecată a respins recursul ca tardiv formulat, deşi din borderoul ataşat la dosar rezulta că recursul fusese depus la poştă înăuntrul termenului de declarare a căii de atac. Drept urmare, eroarea materială care deschide calea prezentei contestaţii în anulare este una evidentă şi esenţială, fiind săvârşită de instanţa de recurs ca urmare a omiterii unor elemente/date importante, care, dacă ar fi fost avute în vedere, nu ar fi atras o astfel de soluţie.

Aşadar, aşa cum reiese din chiar cuprinsul înscrisului menţionat, la o simplă verificare, se poate observa faptul că borderoul respectiv (emis la data de 01.07.2019) conţine numărul de înregistrare al cererii de recurs. Omisiunea instanţei de a cerceta acest aspect a condus la o soluţie eronată, întrucât recursul s-a respins ca tardiv formulat, deşi instituţia contestatară a promovat calea de atac a recursului împotriva soluţiei primei instanţe înăuntrul termenului legal prevăzut de lege. Cererea de recurs este individualizată prin numărul de înregistrare atribuit la momentul semnării acesteia, număr de înregistrare ce se regăseşte pe înscrisul doveditor de comunicare a respectivului recurs. Borderoul în discuţie conţine toate documentele înaintate/predate în ziua respectivă către Poşta Română, pe acest înscris fiind aplicată ştampila Poştei şi în cuprinsul căruia se regăseşte numărul 48991, ce corespunde cererii de recurs formulată de Ministerul Fondurilor Europene.

O altă critică care a fost adusă pe calea contestaţiei în anulare a fost cea relativă la proporţionalitatea cheltuielilor de judecată acordate în recurs şi la incidenţa în speţă a disp. art. 451-453 C. proc. civ., iar în măsura în care cheltuielile de judecată cuprindeau şi onorariul de avocat, instanţa trebuia să cenzureze respectiva sumă în raport de activitatea efectiv desfăşurată de aceasta, de efortul intelectual depus, complexitatea şi răspunderea pentru actele îndeplinite în prezenta cauză, pentru ca remuneraţia acordată să nu devină o modalitate de îmbogăţire, ci să îşi poată păstra caracterul de contravaloare a activităţii desfăşurate, or apreciem că în cauza nu s-a făcut acest lucru în condiţiile în care, aşa cum lesne se poate observa, în calea de atac a recursului apărările avocatului s-au limitat doar la formularea unei excepţii, detaliată pe o pagină şi jumătate.

În susţinerea acestui argument a invocat contestatorul Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în M. Of. nr. 848 din 20 septembrie 2005, prin care Curtea Constituţionala a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., ce au corespondent în dispoziţiile art. 451-453 din noul C. proc. civ.

Totodată, a mai fost invocată jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat, ca şi în dreptul intern, că partea care a câştigat procesul nu va putea obţine rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea şi caracterul lor rezonabil.

Pentru toate aceste motive, dezvoltate pe larg în cuprinsul căii extraordinare de atac, contestatorul a solicitat admiterea cererii.

5. Apărările intimatei-reclamante

Legal citată în etapa actelor prealabile, intimata-reclamantă SC A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acestei căi de atac extraordinare faţă de împrejurarea că instanţa de recurs nu a emis o decizie ca urmare a unei erori materiale evidente.

Astfel, a susţinut intimata faptul că din toate înscrisurile prezentate de partea adversă în susţinerea respingerii excepţiei de tardivitate a declarării recursului nu reiese cu claritate că această cale de atac a fost promovată în termen.

Prin urmare, având în vedere că sentinţa civilă atacată a fost transmisă recurentului la data de 15 iunie 2016, de la data de 16 iunie 2016 a început să curgă termenul de 15 zile pentru declararea cererii de recurs, termen care s-a împlinit la data de 30 iunie 2016 iar nu la data de 01.07.2016 cum în mod greşit a susţinut partea procesuală adversă.

Referitor la motivul de contestaţie în anulare întemeiat pe cuantumul cheltuielilor de judecată acordate de instanţa de recurs, constată intimata că acesta nu se poate încadra în motivele expres şi limitative prevăzute de lege care să întemeieze contestaţia în anulare promovată potrivit disp. art. 503 C. proc. civ.

Pentru aceste motive, nefiind identificat nici un motive de retractare a hotărârii atacate, intimata a apreciat că se impune respingerea contestaţiei în anulare.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

1. Examinând contestaţia în anulare în raport cu motivele invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele arătate în continuare:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, motivele pentru care poate fi exercitată fiind expres şi limitativ prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) din C. proc. civ., invocate de contestatoare drept temei al cererii sale, "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale".

Pentru a putea fi admisă o contestaţie în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunţate de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Această cale de atac tinde la anularea unei hotărâri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzută de lege.

Or, ceea ce invocă contestatorul - faptul că, în mod greşit, instanţa de recurs ar fi apreciat că, în speţă, cererea de recurs nu a fost formulată în termenul de recurs de 15 zile de la comunicarea hotărârii conform prevederilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, nu poate constitui o eroare materială, ci o eventuală greşeală de judecată, care nu poate deschide calea contestaţiei în anulare.

Înalta Curte constată că instanţa care a analizat cererea de recurs a avut în vedere termenul legal pentru declararea căii de atac formulate, astfel cum este prevăzut de legea specială, luând în considerare că sentinţa civilă atacată a fost transmisă recurentului la data de 15 iunie 2016, de la data de 16 iunie 2016 a început să curgă termenul de 15 zile pentru declararea cererii de recurs, termen care s-a împlinit la data de 30 iunie 2016.

Prin urmare, încercarea contestatorului de a dovedi cu înscrisuri, respectiv cu borderoul de înregistrare a documentelor, o altă dată de transmitere a recursului decât cea luată în considerare de instanţă, respectiv data de 4 iulie 2016 când a fost depusă cererea de recurs la instanţa de fond, nu poate fi considerat drept o eroare materială a instanţei de recurs care a soluţionat excepţia tardivităţii.

În înţelesul normei prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., greşeala materială care deschide calea contestaţiei în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care, deşi distinctă de eroarea materială care poate fi îndreptată în condiţiile art. 442 C. proc. civ., nu poate fi iniţiată pentru remedierea unor greşeli decurgând din aprecierea probelor sau a interpretării unor dispoziţii legale cu incidenţă în speţă ori din stabilirea eronată a situaţiei de fapt.

Fiind un text de excepţie, noţiunea de greşeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv, pentru că s-ar ajunge, pe o cale ocolită, la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs.

Or, împrejurările reclamate de contestator nu se circumscriu motivului de contestaţie în anulare prevăzut de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. pentru promovarea căii extraordinare de atac, ci reprezintă, de fapt, adevărate motive de recurs, supuse deja analizei unei instanţe de recurs.

Practic, în cazul concret dedus judecăţii, contestatorul nu invocă în fapt o "greşeală materială", adică o eroare evidentă, legată de aspecte formale ale judecăţii în recurs, ci critică modul în care instanţa a stabilit cadrul legal aplicabil speţei.

Conchizând, Înalta Curte reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în hotărârile pronunţate în cauzele Mitrea împotriva României/2008, B. împotriva României/2009).

În ceea ce priveşte critica din contestaţie relativă la cuantumul cheltuielilor de judecată care au fost acordate de instanţa de recurs,trebuie menţionat că aceasta nu se poate subsuma motivului de contestaţie în anulare specială dezvoltat de contestator de la art. 503 alin. (2) pct. 2, instanţa nefiind în eroare la momentul acordării cheltuielilor de judecată părţii care a câştigat procesul, ci doar procedând la aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 451 C. proc. civ.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 508 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ministerul Fondurilor Europene.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva Deciziei nr. 2765 din 23 mai 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.