Validity of facultative suspension of proceedings pending related litigation and adequacy of cassation grounds for error in interpretation of law

Şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Cluj, sub dosar nr. x/2015 reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca şi Municipiul Cluj Napoca, în contradictoriu cu pârâta Cartierul Tineretului Cluj S.R.L. a solicitat să se dispună:

1. În principal, obligarea pârâtei la predarea în favoarea reclamanţilor a unui număr de 384 de locuinţe sociale, respectiv obligaţia de a preda toate amenajările şi dotările aferente domeniului public: unitatea de învăţământ(şcoală), sediu primărie de cartier, sediu poliţie, precum şi întreaga infrastructură a reţelelor de drumuri, reţele de canalizare, inclusiv a zonelor verzi din întregul cartier, lucrări, care urmau a fi executate asupra terenului în suprafaţă de 203 de hectare, identificat prin CF nr. x Cluj Napoca, nr. cadastral x pentru suprafaţa de 348.120 mp, CF nr. x Cluj Napoca, nr. cadastral x pentru suprafaţa de 840.930 mp, CF nr. x Cluj Napoca, nr. cadastral x pentru suprafaţa de 789.586 mp, CF nr. x Cluj Napoca, nr. cadastral x pentru suprafaţa de 51.364 mp;

2. În subsidiar, obligarea pârâtei la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 61.814.827 euro, reprezentând contravaloarea unui număr de 384 de locuinţe sociale şi a obligaţiei de a preda toate amenajările şi dotările aferente domeniului public: unitatea de învăţământ(şcoală), sediu primărie de cartier, sediu poliţie, precum şi întreaga infrastructură a reţelelor de drumuri, reţele de canalizare, inclusiv a zonelor verzi din întregul cartier (echivalentul valorii indexate a sumei estimate de 274.303.294,8125 RON), luând în calcul cursul euro publicat de BNR la data formulării prezentei acţiuni), cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 575/2021 pronunţată de Tribunalul Cluj– secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca şi Municipiul Cluj Napoca, în contradictoriu cu pârâta Cartierul Tineretului Cluj S.R.L. şi în consecinţă a obligat pârâta la plata în favoarea reclamanţilor a sumei de 61.814.827 euro, reprezentând contravaloarea unui număr de 384 de locuinţe sociale şi a obligaţiei de a preda toate amenajările şi dotările aferente domeniului public: unitatea de învăţământ(şcoală), sediu primărie de cartier, sediu poliţie, precum şi întreaga infrastructură a reţelelor de drumuri, reţele de canalizare, inclusiv a zonelor verzi din întregul cartier şi a respins cererea de intervenţie principală formulată de către intervenienta A. CLUJ, în contradictoriu cu reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca şi Municipiul Cluj Napoca, şi pârâta Cartierul Tineretului Cluj S.R.L..

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta-pârât B. în calitate de lichidator al CARTIERUL TINERETULUI CLUJ S.R.L. solicitând admiterea recursului, cu casarea sentinţei şi, în urma rejudecării, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată. S-a susţinut că, mandatul de reprezentare al administratorului C. nu era valabil la momentul înregistrării declaraţiei de recunoaştere a pretenţiilor, astfel că pronunţarea unei hotărâri fundamentate pe prevederile art. 436 C. proc. civ., este nelegală.

2. Sentinţa instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 20 aprilie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia– secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare facultativă formulată de către recurenta A.. Şi a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015 de pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia.

A apreciat Curtea de Apel Alba Iulia că soluţionarea recursurilor din dosarul de faţă este strâns legată de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul judecăţii în dosarul care a determinat suspendarea în sensul că raportat la considerentele soluţiei atacate cu recurs şi criticile invocate de recurenţi este necesară soluţionarea definitivă a dosarului antemenţionat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 20 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia– secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casare încheierii recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare facultative, cu consecinţa continuării judecăţii.

Arată recurenţii că încheierea de şedinţă din 20.04.2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul x/2015 este nelegală, prin prisma motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 si 6 C. proc. civ.

In acest sens se susţine că în realitate soluţionarea recursului promovat în prezentul dosar de către A. nu depinde de soluţionarea dosarului nr. x/2015, nefiind astfel îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. pentru a se dispune suspendarea facultativă.

Astfel, criticile sunt veritabile critici de nelegalitate, raportat la faptul că A. a speculat tergiversarea solufionării prezentului dosar, încercând să lărgească inclusiv prin cererea de suspendare limitele judecăţii în faţa instanţei de recurs.

Scopul încercării de reconfigurare a propriilor susţineri este acela de a acoperi inadmisibilitatea cererii de recurs formulată de către A. şi totodată faptul că în nici un moment în faţa instanţei de fond recurenta A. nu a contestat propriu-zis valabilitatea declaraţiei de recunoaştere a pretenţiilor, care a stat la baza sentintei pronunţate de instanţa de fond.

Faptul că în faţa instanţei de recurs, A. şi lichidatorul B. pretind că de fapt instanţa de fond ar fi trebuit să analizeze temeinicia dreptului sau motivele de anulare a declaraţiei sau pretinsa inopozabilitate prin raportare la limitele mandatului reprezentantului CTC, care şi-a asumat în numele societăţii declaraţia de recunoaştere, reprezintă doar o cerere nouă în recurs, inadmisibilă.

Altfel spus, raportat la motivele de recurs invocate, este evident faptul că recurentele încearcă inadmisibil să lărgească cadrul procesual din faţa instanţei de fond, reproşând acesteia că nu a verificat din oficiu limitele mandatului reprezentantului CTC, deşi nu a fost în nici un moment învestită cu o cerere de anulare a declaraţiei de recunoaştere, arată recurenţii.

Faptul că există la acest moment un litigiu pe rol (774/1285/2015) în care se tinde la anularea unei Hotărâri AGA CTC din 18.052015 cu privire la aprobarea executării prin echivalent a obligaţiei de a face aparţinând CTC nu are o influenţă reală în ceea ce priveşte verificarea, în recurs, a conditiilor prevăzute de art. 436, respectiv în ce măsură instanta de fond a valorificat, în mod corect sau nu declaraţia de recunoaştere a pretenţiilor depusă de către pârâta CTC.

Considerentele retinute de către instanţa de recurs pentru a fundamenta soluţia suspendării judecării cauzei nu reflectă îndeplinirea condiţiilor de la art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., concluzionează recurenţii.

Aşadar, apreciază aceştia că oricât de extensiv ar încerca recurentele să invoce pentru prima data în recurs pretinsa nevalabilitate a declaraţiei de recunoaştere a pretenţiilor, aceste motive de recurs nu creează o legătură între soluţionarea recursului împotriva sentinţei instanţei de fond şi acţiunea în anularea Hotărârii AGA CTC 18.05.2015.

Arată recurenţii că prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., încheierea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nefiind clarificată care ar fi legătura strânsă între pretinsa nelegalitate a sentinţei întemeiate pe declaratia de recunoaştere şi soluţionarea apelului din dosarul x/2015 vizând AGA CTC. Simpla referire la considerentele soluţiei atacate cu recurs şi din criticile concrete pe care recurenţii le-au invocat, pentru a căror soluţionare este necesară rămânerea definitivă a soluţiei pronunţată în dosarul nr. x/2015 nu poate reprezenta o clarificare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1.

Se mai susţine că prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5, încheierea recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. din moment ce în realitate nu există o astfel de legătură, iar verificarea de către instanta de recurs a legalităţii sentinţei recurate nu depinde de solutionarea definitivă a acţiunii în anulare AGA (respinsă oricum în primă instanţă), chiar dacă prin cererile de recurs recurentele încearcă să extindă obiectul judecăţii.

Totodată, se arată că A. a încercat cu rea-credinţă tergiversarea (din nou) a soluţionării propriei căi de atac deşi, anterior a susţinut, în mod repetat, că de fapt soluţionarea dosarului nr. x/2015 ar depinde de dosarul x/2015. Aşadar, întreaga conduită a A. dovedeşte că aceasta a formulat multiple cereri de suspendare (majoritatea depuse de altfel în sala de judecată, fără ca instanţa să poate să le analizeze temeinic anterior şedinţei de judecată) cu scopul evident de a tergiversa cât mai mult realizarea drepturilor reclamantelor, pretinzând mai întâi că dosarul x/2015 ar depinde de soluţionarea definitivă a prezentului dosar, iar apoi schimbându-şi poziţia procesuală în mod diametral opus, respectiv susţinând că de fapt soluţionarea prezentului dosar, trebuie suspendată până la soluţionarea dosarului nr. x/2015 (acesta din urmă fiind deja suspendat prin alte raţiuni), arată recurenţii.

Mai susţin recurenţii că au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv dispoziţiile art. 12 C. proc. civ., dreptul la un proces echitabil şi dreptul de a fi soluţionat litigiul într-un termen rezonabil.

4 Apărările formulate în cauză

Intimata intervenietă A. Cluj a formulat întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea criticilor formulate în temeiul prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate, astfel cum impun dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocată prin întâmpinare, Înalta Curte reţine următoarele:

Recursul este o cale extraordinară de atac cate poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. "cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: … d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.", iar în conformitate cu pervederile art. 488 din acelaşi cod, casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

Această normă imperativă instituie în sarcina recurentului obligaţia de a indica şi dezvolta motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, iar neîncadrarea în cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., atrage, conform dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii recursului.

În plus, pe lângă cerinţa încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanţei care a pronunţat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanţa de recurs.

În speţă, recurenţii reclamanţi nu a formulat veritabile critici la adresa încheierii pronunţate de prima instanţă care să poată fi încadrate în cazul de casare reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, recurenţii nu a arătat care sunt normele de drept material aplicate sau interpretate greşit prin raportare la soluţia pronunţată de curtea de apel ori la argumentele arătate de instanţă în fundamentarea hotărârii.

Simpla nemulţumire a părţilor cu privire la măsura suspendării judecării cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia dispusă de instanţa fondului nu este suficientă.

Prin motivele de recurs dezvoltate de recurenţi nu se critică niciun argument astfel cum a fost reţinut de către prima instanţă cu privire la aspectele care au condus în mod concret la suspendarea dispusă în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Obligaţia de motivare presupune indicarea, în concret, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, aşa cum s-a arătat mai sus, recurenţii nu au indicat niciun element de natură a contura incidenţa acestui motiv de casare.

În speţă, se constată că se reiau aspecte în ce priveşte fondul cauzei.

Astfel, arată recurenţii că,,... încheierea recurată este dată cu încălcarea prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., din moment ce în realitate nu există o legătură, iar verificarea de către instanţa de recurs a legalităţii sentinţei recurate nu depinde de soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare AGA (respinsă oricum în primă instanţă), chiar dacă prin cererile de recurs recurentele încearcă să extindă obiectul judecăţii.

A. a încercat cu rea credinţă tergiversarea (din nou) a soluţionării propriei căi de atac deşi anterior a susţinut, în mod repetat, că de fapt soluţionarea dosarului nr. x/2015 ar depinde de dosarul x/2015".

Mai arată recurenţii că "Soluţionarea apelului formulat de către A. în dosarul nr. x/2015 împotriva sentinţei Tribunalului Specializat Cluj a fost suspendată la data de 21.02.2017 în baza art. 412 alin. (1) pct. 5 din Noul C. proc. civ. până la desemnarea lichidatorului judiciar al intimatei CTC. Decizia definitivă şi executorie de numire a lichidatorului judiciar a fost pronunţată de către Curtea de Appel Cluj în dosarul nr. x/2016 la data de 22.01.2019, astfel că la această dată a încetat cauza de suspăendare de drept.

A. a întârziat în mod repetat depunerea cererii de repunere pe rol:

(...)

Or, din moment ce potrivit art. 12 C. proc. civ. ..., apreciem că nelegalitatea încheirii de uspendare a judecăţii trebuie raportată şi la scopul vădit nelegitim cu care A. a formulat această cerere de suspendare, care nicidecum nu a fost cel avut în vedere de legiutor pentru regelementarea ipotezei de uspendare prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ..".

Or, toate aceste aspecte reiterate în declaraţia de recurs nu pot echivala sub nicio formă cu indicarea unor motive de nelegalitate a sentinţei recurate din perspectiva normelor de drept material încălcate/interpretate greşit de către instanţa de fond.

În acelaşi sens, analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţii Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca este nefondat, pentru următoarele considerente:

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 5) C. proc. civ., "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii", este nefondat. Acesta vizează neregularităţi de ordin procedural sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ., care defineşte nulitatea ca fiind sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă, fiind absolută, atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public, şi relativă, în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Concret, s-a imputat primei instanţe faptul că reclamanta încearcă să extindă obiectul/cadrul procesual în calea de atac a recursului, să "speculeze" tergiversarea soluţionării dosarului, încălcând în acest mod exigenţele impuse de dispoziţiile art. 12 C. proc. civ. şi "pentru salvgardarea dreptului subscriselor la un proces echitabil, într-un termen rezonabil".

Raportat la motivele invocate de recurenţi, Înalta Curte constată că nu există neregularităţi de ordin procedural care să fie sancţionate cu nulitatea.

Înalta Curte apreciază că nu pot fi primite criticile recurentelor vizând pretinsa conduită a societăţii reclamante de tergiversare a soluţionării prezentei cauze prin susţineri privind poziţia/conduita procesuală a reclamantei A. din acest litigiu, respectiv alte litigii. Modul de în care instanţa sesizată a instrumentat dosarul nr. x/2015, respectiv cererile formulate în dosarul antemenţionat (aspectele legate de repunerea pe rol, pretinsa perimare, reau credinţă a societăţii reclamante care ar fi omis în mod deliberat să învedereze primei instanţe stadiul soluţionării dosarului nr. x/2015, a formulat multiple cereri de suspendare, precum şi faptul că aceasta nu ar fi efectuat demersuri în vederea repunerii pe rol a dosarului anterior menţionat) nu prezintă relevanţă în ceea ce priveşte măsura suspendării facultative dispusă în cauza de faţă. Singurul element relevant în speţa de faţă şi evidenţiat în considerentele instanţei de fond a fost stadiul soluţionării litigiului din dosarul cu numărul x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia.

În acelaşi sens, se reţine că Înalta Curte a statuat că nu se poate susţine cu temei că suspendarea judecării cauzei conduce la tergiversarea cauzei şi la perpetuarea unei stări de incertitudine cu privire la un anumit drept, atâta vreme cât instanţa a apreciat că se impune măsura suspendării în urma analizei condiţiilor impuse de textul de lege.

De aceeaşi manieră, nu pot fi primite nici criticile autorităţilor recurente vizând faptul că reclamanta A. ar încerca să extindă obiectul/limitele judecăţii în calea de atac a recursului. Faţă de pretinsa nelegalitate a soluţiei de suspendarea facultativă a judecării cauzei dispusă în temeiul prevederilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. apar ca fiind neîntemeite susţinerile recurentelor în sensul că reclamanta A. ar fi invocat pentru prima dată în recurs nevalabilitatea declaraţiei de recunoaştere din 07.01.2016, respectiv în sensul că aceasta ar încearca să extindă obiectul recursului dincolo de limitele învestirii instanţei de fond.

Înalta Curte apreciază, totodată, că nu au fost încălcate principiile fundamentale ale procesului civil, în maniera în care a procedat prima instanţă prin pronunţarea soluţiei de suspendare facultativă.

Astfel, dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. reglementează un caz de suspendare facultativă a judecăţii, ceea ce presupune o analiză din partea instanţei asupra oportunităţii suspendării judecării cauzei.

Aşadar, rămâne la latitudinea instanţei să aprecieze în ce măsură consideră oportună aplicarea măsurii de suspendare facultativă a judecării cauzei, faţă de împrejurările concrete ale cauzei.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că încheierea instanţei de fond a fost pronunţată în temeiul dispoziţiilor legale aplicabile speţei, Curtea de apel reţinând, în mod corect, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru a se dispune suspendarea judecării cauzei.

Este de subliniat că, fiind vorba despre o suspendare facultativă, măsura dispunerii suspendării în temeiul de lege pretins încălcat reprezintă atributul exclusiv al judecătorului de a aprecia dacă o asemenea măsură se justifică şi îndeplineşte condiţiile cerute de textul de lege invocat.

Prin caracterul permisiv al dispoziţiilor art. 413 C. proc. civ., judecătorul are posibilitatea să cenzureze în fiecare caz utilitatea suspendării, întregul sistem de drept procedural românesc bazându-se pe dreptul de apreciere al judecătorului, prerogativă pe care instanţa de fond a exercitat-o în sensul adoptării măsurii suspendării cauzei.

Într-o altă exprimare, cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte reţine faptul că aceste prevederi nu au caracter imperativ, ci lasă la aprecierea instanţei de judecată oportunitatea suspendării cauzei aflate pe rol. Aşadar, instanţa poate suspenda judecarea cauzei atunci când se ivesc indiciile că dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

În atare condiţii, în mod legal, instanţa de fond a apreciat că măsura suspendării solicitată de recurenta intervenientă A. întruneşte cerinţele art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., aceasta fiind şi întemeiată având în vedere legătura dintre prezenta cauză, reţinând astfel, în mod corect, că nu se poate face abstracţie de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul judecăţii în dosarul nr. x/2015, aspect care rezultă din considerentele soluţiei atacate cu recurs şi din criticile concrete pe care recurenţii le-au invocat, pentru a căror soluţionare este necesară rămânerea definitivă a soluţiei pronunţată în dosarul nr. x/2015.

Totodată, Înalta Curte reţine că posibilitatea de a decide asupra suspendării, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei, este de natură să contribuie la realizarea dreptului la un proces echitabil, ca şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. În vederea unei mai bune administrări a actului de justiţie, precum şi în respectarea principiului aflării adevărului, instanţa este datoare să valorifice în interesul tuturor părţilor din proces, dispoziţiile legale incidente fără a aduce atingere drepturilor şi interesele legitime ale celorlalte părţi.

Termenul în care este înfăptuită justiţia este esenţial pentru garantarea eficacităţii sale, însă susţinerea recurentei referitoare la faptul că, prin admiterea cererii de suspendare, instanţa de judecată creează un dezechilibru semnificativ în ceea ce priveşte soluţionarea cu celeritate a prezentei cauze, nu poate fi primită, atâta vreme cât pentru considerente ce definesc caracterul echitabil al procedurii judiciare celeritatea nu trebuie să vină în contradicţie cu dreptul de apreciere al judecătorului asupra oportunităţii luării măsurii suspendării în speţă.

Este de necontestat că art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale consacră, într-o largă accepţie, asigurarea şi recunoaşterea, aplicarea universală şi efectivă a obligaţiei de a fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege care va hotărî asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil.

În soluţionarea cauzei, instanţa de fond a dovedit pe deplin că a respectat cu rigurozitate spiritul european al echităţii juridice, ţinând cont de toate garanţiile conferite privitoare la exercitarea dreptului la apărare, contradictorialitate şi al egalităţii armelor în procesul civil.

Din perspectiva celor deja antamate, Înalta Curte apreciază că nu sunt fondate nici criticile formulate de recurenţilor subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că încheierea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-intervenient şi, pe cale de consecinţă, va constata nulitatea parţială a recursului declarat de recurenţii-reclamanţi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Totodată, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea privind contenciosul administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-intervenient.

Constată nulitatea parţială a recursului declarat de recurenţii-reclamanţi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Respinge, în rest, recursul declarat de recurenţii-reclamanţi Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca şi Municipiul Cluj-Napoca împotriva încheierii din 20 aprilie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia– secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 noiembrie 2022.