Eligibility as a small or medium-sized enterprise: Cumulative calculation of average annual employees for linked enterprises under Law No. 346/2004

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, la data de 08.08.2017, sub dosar nr. x/2017, ulterior precizată, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, Direcţia Generală Programe Competitivitate, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună anularea Deciziei nr. 5313/03.02.2017 privind soluţionarea contestaţiei administrative formulate de reclamantă, înregistrată sub nr. x/22.06.2016, împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/19.05.2016 şi, pe cale de consecinţa, anularea acestuia din urmă, prin care s-a stabilit o creanţă bugetară în sarcina societăţii reclamante în sumă de 1.058.757,75 RON, în temeiul prevederilor art. 21 alin. 28 din O.U.G. nr. 66/2011, precum şi înlăturarea obligaţiei de plată a acestei sume, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 191 din 04 octombrie 2018, Curtea de Apel Alba Iulia – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene şi în consecinţă:

A anulat Decizia emisă de către pârât, sub nr. x/03.02.2017, privind soluţionarea contestaţiei formulată de către reclamantă împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/19.05.2016.

A anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/19.05.2016 încheiat de către acelaşi pârât, prin Direcţia Generală Programe Competivitate – Biroul antifraudă, nereguli şi soluţionare contestaţii, împreună cu toate consecinţele care decurg din aceasta.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 191 din 04 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia– secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (cu denumirea schimbată pe parcursul soluţionării recursului în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene), criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În susţinerea motivului de casare invocat, recurentul-pârât formulează critici asupra raţionamentului instanţei de fond, pe care le vom reda în continuare.

O primă critică de nelegalitate vizează caracterul superficial şi părtinitor al modului în care prima instanţă a analizat şi admis cererea societăţii reclamante, în contradicţie cu normele de drept material aplicabile, situaţie de natură a atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă.

Susuţine recurentul că, prima instanţă, chiar dacă, aparent, pare că a înţeles situaţia de fapt şi raţiunea care a condus la emiterea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului de convergenţă nr. 42563/19.05.2016 (denumit în continuare Procesul-verbal sau Titlul de creanţă), considerentele în temeiul cărora a pronunţat sentinţa criticată se bazează aproape exclusiv pe interpretări discreţionare şi eronate ale normelor de drept material aplicabile şi pe concluziile Raportului de expertiză efectuat în primul ciclu procesual.

Menţionează recurentul -pârât faptul că motivul care a condus la emiterea titlului de creanţă este justificat de existenţa unei nereguli constând în nerespectarea dispoziţiilor legale de la care societatea nu trebuia să se abată pentru a beneficia de ajutorul aferent întreprinderilor mici şi mijlocii specific Proiectului pentru care a primit finanţare ne rambursa bilă.

Astfel, prin Procesul-verbal criticat de societate a fost constatată declararea neconformă cu realitatea de către aceasta a statutului de întreprindere autonomă, atât la momentul depunerii cererii de finanţare, cât şi ulterior, prin declaraţia din data de 28.03.2013, în condiţiile în care, conform verificărilor efectuate de minister în acest sens, pentru anii fiscali 2011 şi 2012, chestiune confirmată şi din datele financiare extrase din bilanţurile contabile ale Beneficiarului, Societatea se declarase întreprindere legată cu S.C. B. S.R.L. în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 364/2004.

Totodată, urmare acestei calificări (întreprindere legată) societatea a depăşit plafonul de maxim de 249 de angajaţi sub care s-ar fi încadrat în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii, situaţie de natură a atrage neeligibilitatea sumelor primite cu titlu de finanţare nerambursabilă în cadrul Proiectului accesat.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Alba - Iulia a admis acţiunea societăţii reclamante, apreciind, în mod neîntemeiat, faptul că Beneficiarul s-ar fi încadrat în categoria întreprinderilor mici si mijlocii, justificând această alegaţie prin prisma considerentelor Raportului de expertiză realizat în cauză de către expertul C..

Prevederile legale a căror interpretare discreţionară a condus la emiterea Sentinţei atacate, şi care justifică admiterea prezentei cereri de recurs pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt dispoziţiile Legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării si dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii (denumită în continuare Legea).

Chiar dacă prima instanţă nu demontează existenţa relaţiilor dintre Societate şi S.C. B. S.R.L., pe care le califică drept legate în sensul prevederilor art. 44 alin. (1) din Lege (Beneficiarul deţinând la momentul cererii de finanţare 95% din capitalul social al S.C. B. SRL), apreciază, în mod eronat, că numărul mediu anual de salariaţi al întreprinderilor legate nu s-ar cumula pentru a se determina dacă Societatea poate fi calificată sau nu în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii.

Afirmă recurentul că, în primul rând, se impune a evidenţia faptul că societatea intimată nici măcar nu a declarat la momentul depunerii cererii de finanţare că ar fi legată de S.C. B. S.R.L., menţionând în mod expres că ar fi autonomă, situaţie contrară adevărului şi neglijată complet de prima instanţă.

Pe de altă parte, oricum prevederile art. 6 alin. (7) din Lege nu lasă loc de interpretare în privinţa modului în care sunt luate în calcul resursele umane angajate, în condiţiile în care se specifică, în mod clar, că "Datele prevăzute la alin. (6) se vor cumula în proporţie de 100% cu datele oricărei întreprinderi care este legată direct sau indirect de întreprinderea în cauză, dacă datele nu sunt deja incluse în situaţiile financiare anuale consolidate."

Datele prevăzute la alin. (6) la care face trimitere textul Legii prevăzut în alineatul precedent prevăd, printre altele, "(".)inclusiv numărul mediu anual de salariaţi..)".

În atare situaţie, apreciază recurentul că nu se poate susţine că ar exista o justificare rezonabilă pentru care numărul angajaţilor Beneficiarului nu ar trebui cumulat cu cel al S.C. B. S.R.L. de care este legată, iar abia în raport de această valoare totală a numărului mediu anual de salariaţi rezultat să se stabilească dacă Societatea poate fi sau nu încadrată în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii.

Din informaţiile financiare analizate în privinţa acestei chestiuni s-a constatat faptul că ta nivelul anului 2011 Societatea a avut un număr mediu anual de salariaţi de 203 iar S.C. B. S.R.L. de 137 şi, la nivelul anului 2012, Societatea a avut un număr mediu anual de salariaţi de 230 şi S.C. B. S.R.L. de 104.

Aşadar, în conformitate cu prevederile art. 6 din Lege, din cumulul numărului mediu anual de angajaţi al celor două societăţi legate rezultă că Societatea a depăşit numărul maxim prevăzut de angajaţi (249 angajaţi conform art. 4 alin. (1) lit. c) din Lege) care ar fi încadrat-o în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii.

În încercarea de a justifica pretinsa netemeinicie a Titlului de creanţă, prima instanţă, achiesând în integralitate la concluziile expertului desemnat în cauză, a apreciat că nu pot fi cumulaţi angajaţii celor două societăţi legate, în considerarea faptului ca nu toţi salariaţii în discuţie ar fi fost angajaţi pe perioadă nedeterminată pentru a putea fi luaţi în calcul, în conformitate cu dispoziţiile art. 5 alin. (3) din Lege.

Alegaţia primei instanţe este însă una eronată în condiţiile în care prevederile legale evocate au un cadru mai larg de aplicare prin aceea că se specifică în mod expres faptul ca " În efectivele zilnice de salariaţi avute în vedere la calcularea numărului mediu anual de salariaţi se includ salariaţii angajaţi pe durată nedeterminată, salariaţii temporari care lucrează în baza unui contract de panere la dispoziţie încheiat între întreprindere şi un agent de muncă temporare, pe durata acestui contract, proprietarii-directori, partenerii care desfăşoară a activitate permanentă în întreprindere fi care beneficiază de avantaje financiare oferite de întreprindere."

Or, în mod evident, sintagma salariaţi temporari, folosită de legiuitor în cadrul aceluiaşi text normativ la care a făcut trimitere prima instanţă, include situaţia acelor angajaţi pe perioadă determinată (temporară), neluarea în calcul a acestora echivalând cu eludarea normei legale incidente.

În concluzie, susţine recurentul, în mod just, ministerul pârât a inclus în calculul numărului anual de angajaţi ai celor două societăţi legate atât salariaţii angajaţi pe perioadă nedeterminată cât şi pe cei pe perioadă determinată, valoarea totală a acestora excluzând Societatea din categoria întreprinderilor mici şi mijlocii şi, implicit, determinând caracterul neeligibil al sumelor acordate în temeiul Contractului de finanţare.

În considerarea celor ce preced, având în vedere că, pe de o parte, Societatea s-a declarat, atât ta momentul depunerii cererii de finanţare cât şi pe parcursul derulării Contractului de finanţare, întreprindere autonomă, chiar dacă, de fapt, era întreprindere legată şi, pe de altă parte, prin raportare la numărul de angajaţi cumulat cu entitatea de care era legată, a depăşit pragul valoric al salariaţilor care o calificau drept întreprindere mijlocie, beneficiile financiare acordate în temeiul respectivei calităţi sunt necuvenite şi se impune recuperarea lor.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente speţei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Prima critică formulată de recurentul-pârât vizează faptul că instanţa de fond a analizat superficial şi părtinitor cererea de chemare in judecată.

Înalta Curte constată, contrar celor afirmate de recurent că analiza instanţei de judecată, cu privire la temeinicia acţiunii formulate, a fost una judicioasă, efectuată prin raportare atât la dispoziţiile legale incidente în cauză, dar şi prin raportare la probatoriul administrat în cauză.

Recurentul-pârât reiterează susţinerea, potrivit căreia, reclamanta - intimată a declarat, neconform cu realitatea, statutul său de întreprindere autonomă, afirmaţie contrazisă de menţiunea din "Formularului D", completat de către reclamantă prin marcarea căsuţei "întreprindere legată".

Nici criticile recurentei cu privire la depăşirea plafonului de angajaţi, aspect care determină încadrarea în categoria întreprinderilor mari nu au fundament faptic şi juridic.

Susţinerea recurentei, conform căreia, instanţa de fond a apreciat că numărul mediu anual de salariaţi al întreprinderilor legate nu s-ar cumula pentru a se determina daca societatea poate fi calificată sau nu, în categoria întreprinderilor mici şi mijlocii este nefondată.

Astfel, conform menţiunii din considerentele hotărârii recurate – fila x: "instanţa are în vedere şi împrejurarea că datele, inclusiv numărul mediu anual de salariaţi, ale unei întreprinderi partenere sau legate cu o altă întreprindere se stabilesc pe baza situaţiilor financiare anuale consolidate, în care întreprinderea este inclusă, care se vor cumula cu datele oricărei întreprinderi partenere a întreprinderii in cauza, situată imediat în amonte sau în aval de aceasta, proporţional cu procentul de participare la capital ori cu procentul drepturilor de vot."

Prin urmare, instanţa de fond a avut în vedere la efectuarea cercetării judecătoreşti, în mod expres, atât caracterul de societate legată, dar şi modul în care se stabileşte numărul mediu anual de salariaţi.

Ceea ce este relevant, însă, în dezlegarea chestiunilor de drept supuse analizei judiciare, este faptul că acest cumul al numărului de salariaţi trebuie făcut cu respectarea dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 364/2004, care stabilesc, în mod imperativ, modalitatea de calcul a numărului mediu de angajaţi dintr-o întreprindere.

În conformitate cu acest text de lege: "(1) Numărul mediu de salariaţi corespunde numărului mediu de persoane angajate în întreprindere în cursul anului, determinat pe bază lunară.

(2) Numărul mediu de salariaţi reprezintă media aritmetică simplă rezultată din suma efectivelor zilnice de salariaţi din luna respectivă - inclusiv zilele de repaus săptămânal şi sărbătorile legale - împărţită la numărul total de zile calendaristice. Pentru fiecare zi de repaus săptămânal sau sărbătoare legală se vor lua în calcul efectivele de salariaţi din ziua lucrătoare precedentă, cu excepţia persoanelor al căror contract individual de muncă a încetat în acea zi;

(3) În efectivele zilnice de salariaţi avute în vedere la calcularea numărului mediu anual de salariaţi se includ salariaţii angajaţi pe durată nedeterminată, salariaţii temporari care lucrează în baza unui contract de punere la dispoziţie încheiat între întreprindere şi un agent de muncă temporară pe durata acestui contract, proprietarii-directori, partenerii care desfăşoară o activitate permanentă în întreprindere şi care beneficiază de avantaje financiare oferite de întreprindere.

(4) Salariaţii cu program de lucru corespunzător unei fracţiuni de normă vor fi incluşi în numărul mediu, proporţional cu timpul de lucru prevăzut în contractul individual de munca cu timp parţial.

(5) La calcularea numărului mediu anual de salariaţi nu se vor avea în vedere salariaţii al căror contract individual de muncă este suspendat pentru perioada luată în calcul, conform prevederilor legale, şi ucenicii şi elevii sau studenţii care urmează o formă de pregătire profesională pe bază de contract de ucenicie sau de formare profesională,

(6) Nu vor fi introduse/introduşi în numărul mediu anual de salariaţi salariatele/salariaţii aflate/aflaţi in concediu de maternitate sau parental.

(7) Numărul mediu anual de salariaţi se determină pe baza Registrului general de evidenţă a salariaţilor, întocmit şi completat conform prevederilor legale în vigoare".

În vederea efectuării acestui calcul corect al numărului anual de angajaţi ai societăţii reclamante cumulat cu numărul de angajaţi ai întreprinderii cu care aceasta este legată, în mod judicios, instanţa de fond a dispus efectuarea urmi raport de expertiza contabilă.

Potrivit concluziilor Raportului de expertiză întocmit de expert C., potrivit formulei de calcul prevăzute de art. 5 şi art. 6 din Legea nr. 346/2004, societatea intimată a avut un număr mediu anual de angajaţi cumulat cu numărul mediu anual de angajaţi ai S.C. B. S.R.L. după cum urmează:

- 176 salariaţi în anul 2011;

- 157salariaţi în anul 2012

- 169 salariaţi în anul 2013

-223 salariaţi în anul 2014;

În concluzie, numărul mediu de salariaţi ai intimatei şi ai S.C. B. S.R.L., cu care reclamanta este legată, stabilit după formula de calcul prevăzută de dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 346/2004 şi cifra de afaceri, califică societatea intimata drept întreprindere mijlocie, astfel cum este definită de prevederile art. 3 din Legea 346/2004, atât la data depunerii cererii de finanţare şi a verificării condiţiilor de eligibilitate cat şi la data încheierii Contractului de finanţare

În plus, calculul numărului mediu anual de angajati a fost făcut şi pentru anul 2013 şi 2014, pentru respectarea prevederilor art. 6 alin. (1) şi (6) alin. (2) din Legea nr. 346/2004 în conformitate cu care:

1) Datele utilizate pentru calculul numărului mediu anual de salariaţi, cifra de afaceri netă anuală şi activele totale sunt cele raportate în situaţiile financiare aferente exerciţiului financiar precedent aprobate de adunarea generală a acţionarilor sau asociaţilor.

2) Dacă la data întocmirii situaţiilor financiare anuale întreprinderea nu se mai încadrează în plafoanele stabilite la art. 3 şi 4, aceasta nu îşi va pierde calitatea de întreprindere mică, mijlocie sau microîntreprindere decât dacă depăşirea acestor plafoane se produce în două exerciţii financiare consecutive.

Or, expertiza contabilă administrată în cauză şi omologată de instanţa de fond a analizat tocmai această chestiune, verificând exerciţiile financiare consecutive ale anilor 2011-2012, dar şi ulterior, pentru anii 2013-2014, concluzia fiind aceeaşi, în sensul nedepăşirii numărului mediu anual de angajaţi prevăzut de lege pentru întreprinderile mici şi mijlocii.

Instanţa de control judiciar mai reţine şi relevanţa faptului că recurentul -pârât nu a adus nicio obiecţiune la raportul de expertiză contabilă, cu privire la modul de calcul al numărului mediu anual de angajaţi întocmit de către expert, după formula prevăzută de prevederile art. 5 şi art. 6 din Legea 346/2004.

Având în vedere aceste aspecte, în mod temeinic şi procedural, instanţa de fond a validat concluziile raportului de expertiza efectuat în cauză, dându-le eficienţă juridică în soluţionarea cauzei, constatând că "nici la momentul depunerii cererii de finanţare şi nici la momentul depunerii cererii de rambursare finală, reclamanta nu depăşea numărul mediu anual de 249 salariaţi."

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din Codul de procedură civilă, soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

În raport de soluţia prefigurată, în sensul respingerii cererii de recurs, Înalta Curte constată întemeiată cererea intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, fiind îndeplinite condiţiile art. 453 din C. proc. civ., în sensul dovedirii acestora prin documentele justificative depuse la dosar.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat şi va obliga recurentul-pârât la plata sumei de 7.736 RON către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene împotriva sentinţei nr. 191 din 04 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia– secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 7.736 RON către intimata-reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.