Insurance claim for vehicle damage: appeal dismissed, Fund's rejection upheld due to failure to submit documentation within mandatory ten-day deadline.

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 22.10.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢIOR, anularea deciziei nr. 17040/24.09.2018 şi pe cale de consecinţă obligarea pârâtei la plată sumei de 6.446,22 RON, potrivit cererii de plată nr. x/11.07.2017 precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru (350 RON) şi onorariu avocat (300 RON).

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1966 din 7 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, ca neintemeiata.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1966 din 7 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de recurs reclamanta A. întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei civile atacate şi rejudecarea litigiului în fond.

În esenţă, în motivarea cererii de recurs a arătat că hotărârea este pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material enunţate în art. 16 din Legea nr. 213/2015.

Astfel, a arătat partea reclamantă faptul că, în toate cazurile în care consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenţilor completarea documentaţiei şi/sau precizarea ori furnizarea de informaţii suplimentare cu privire la cererea de plata a acestora. Informaţiile solicitate se transmit comisiei sub sancţiunea respingerii cererii m termen de cel mult 10 zile de la data primirii acesteia.

Prin urmare, legiuitorul a intenţionat ca soluţionarea cererilor de plată să fie grabnică şi să nu fie întârziată inutil de comunicarea actelor necesare, stipulând în acest sens o sancţiune: respingerea cererii.

Având în vedere sancţiunea reglementată în disp. art. 16 din Legea nr. 213/2015 recurenta a arătat că că hotărârea primei instanţe nu este legală şi că interpretarea dată textului de lege este eronata. Instanţa a pus în mod nelegal semnul de egalitate între sancţiunea "decăderii" şi sancţiunea respingerii cererii, deşi cele două noţiuni prezintă diferenţe esenţiale.

Decăderea dintr-un anume drept este aplicabilă doar atunci când legiuitorul o stipulează în mod expres, de exemplu dacă textul ar fi prevăzut că informaţiile solicitate se transmit comisiei în 10 zile, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a încasa despăgubirea", însă textui legal nu prevede o asemenea sancţiune. Prima Instanţă a apreciat în mod greşit că dispoziţiile din art. 16 din Legea nr. 213/2015 ar reglementa sancţiunea decăderii, textul arătând clar că necomunicarea informaţiilor se sancţionează cu respingerea cererii, nicidecum cu decăderea.

Această distincţie între sancţiunea decăderii şi sancţiunea respingerii cererii este deosebit de importantă deoarece cele doua sancţiuni produc efecte la momente diferite şi se analizează în mod distinct la momentul pronunţării unei hotărâri.

Dacă s-ar valida raţionamentl primei instanţe, ar fi rezultat că petenţii, chiar dacă comunică informaţiile sau documentele solicitate înainte de pronunţarea Deciziei de către Comisie, ele nu ar mai putea fi avute în vedere deoarece decăderea operează de drept la momentul depăşirii termenului de 10 zile, sancţiune care nu mai poate fi acoperită. Totuşi, intenţia legiuitorului care transpare din textul legal aplicabil nu este aceasta, deoarece nu s-a stipulat sancţiunea decăderii ci a respingerii cererii.

Prin raportare la datele speţei, atât la momentul când a fost analizată cererea de plată şi la momentul emiterii Decizie oficiale de respingere a acesteia, toate documentele şi informaţiile solicitate de FGA erau deja comunicate acestuia încă de la data de 04.09.2018, pe e-mail, sens în care cererea de plată trebuia admisă.

Prima instanţa a dat dovadă de un formalism excesiv şi a pronunţat o hotărâre nelegală prin prisma aplicării unei sancţiuni neprevăzute de lege (decăderea), sens în care se impune admiterea recursului, iar în rejudecare să se admită acţiunea şi să se anuleze decizia nr. 17040/24.09.2018 şi pe cale de consecinţă obligarea pârâtei la plată sumei de 6.446,22 leis astfel cum a fost ea solicitată iniţial prin cererea de plată x/11.07.2017.

4. Întâmpinarea formulată în cauză

Prin întâmpinarea formulată în cauză şi depusă la dosar la data de 18.12.2016, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţeio cvile a Curţii de Apele Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

A susţinut intimatul că sunt incidente cauzei dispoziţiile art. 15 din Norma nr. 16/2015 şi art. 16 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Întrucât, petenta A. nu a transmis documentele, asa cum acestea, au fost solicitate, deşi a primit notificarea in data de 06.08.2018 conform AR Posta Romana, Comisia Speciala a hotărât respingerea cererii de plata.

A mai arătat pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR că la data analizării cererii de plata, petenta in calitate de creditor de asigurare nu a atins plafonul de garantare prevăzut de lege. In acest sens, învederam dispoziţiile art. 4 alin. (1) iii. e) coroborat art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, Fondul de garantare a asiguraţilor poate accepta la plata creanţele de asigurare stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al unui asigurător în faliment.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pe fondul recursului, în ceea ce priveşte motivul de casare invocat în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. de recurenta A., reţine instanţa de control judiciar că aceste critici sunt nefondate prin prisma faptului că acest motiv de casare poate fi invocat când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de casare poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În speţă, acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, prin prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/11.07.2017, recurenta a solicitat plata despăgubirii, reprezentând cuantumul reparaţiei autovehiculului avariat, apatinand petentei.

Din analiza dosarului de dauna si a înscrisurilor anexate cererii de plata a rezultat faptul ca autoturismul petentei marca x cu nr. x a fost avariat, in urma unui eveniment rutier produs in data de 16.06.2017 din culpa numitului B. care a condus auto x cu nr. de înmatriculare x, asigurat cu poliţa x emisa de C..

Urmare a avizării evenimentului asigurat, a fost constituit dosarul de daună nr. x, nr. intern x.

Înscrisurile aflate la dosar au fost analizate, conform dispoziţiilor art. 21 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, şi s-a constatat faptul ca se impune completarea dosarului cu o serie de documente suplimentare. Astfel, in baza dispoziţiilor art. 16 lit. b) din norma mai sus enunţata Comisia Speciala a dispus in cadrul şedinţei din data de 17.05.2018 emiterea unei notificări către petenta pentru completarea documentaţiei.

In acest sens, s-a dispus emiterea notificării nr. x/27.07.2018 către petenta A.. In cadrul notificării, s-a solicitat completarea dosarului de dauna.

Recurenta, lâsând să expire temenul în care trebuia să completeze cererea de plată depusă la FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR, a transmis cu întârziere documentele.

Ca urmare, dosarul incomplet a fost soluţionat de pârât prin decizia nr. 17040/24.09.2018 în sensul respingeriii cererii de plată aşa cum a fost aceasta formulată.

Împotriva deciziei pârâtului a fost formulată contestaţie înregistrată la data de 28.10.2018 pe rolul Aurţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, instanţa respingând cererea ca neîntemeiată.

Ulterior, nemulţumită de soluţia primei instanţe de respingere a contestaţiei formulate împotriva decizei prin care s-a soluţionat cererea de plată, a declarat recurs reclamanta A..

Analizând cererea recurentei, în acord şi cu soluţia primei instanţe, Înalta Curte reţine că incidente cauzei sunt dispoziţiile legale de la:

Art. 15 alin. (1) lit. e) din Norma nr. 16/2015 Fondul solicită petentului depunerea la dosarul de daună a poliţei/contractului de asigurare, a documentelor care atestă producerea evenimentului asigurat, emise de autorităţile publice competente (organele de poliţie, unităţile de pompieri etc), sau alte documente din care să reiasă cauzele şi împrejurările evenimentului (constat amiabil, declaraţii martori etc), întinderea daunei, acte privind interesul patrimonial, documente justificative privind cuantumul despăgubirii etc.

şi

Art. 16 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor: In toate cazurile în care consideră că este necesar, comisia specială poate solicita petenţilor completarea documentaţiei şi/sau precizarea ori furnizarea de informaţii suplimentare cu privire la cererea de plată a acestora. Informaţiile solicitate se transmit comisiei, sub sancţiunea respingerii cererii, în termen de cel mult 10 zile de la data primirii solicitării acesteia.

Pe lângă textele legale amintite, urmează a reţine Înalta Curte susţinerile reclamantei, aşa cum rezultă acestea din cuprinsul Deciziei nr. 17040/24.09.2018 în sensul că, faţă de termenul de 10 zile stipulat în notificarea nr. x/27.07.2018, ar fi trebuit sa efectueze comunicarea actelor la data de 20.08.2018 cel mai târziu, iar nu la data de 04.09.2018.

Totodată, va reţine instanţa că se disculpă recurenta arătând că la data analizării cererii de plată în comisie, respectiv la data data de 17.09.2018, documentele erau deja comunicate pârâtului iar acesta nu le-a avut în vedere.

Din analiza textelor de lege anterior amitite rezută că FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR are obligaţia satisfacerii tuturor creanţelor pentru care s-a depus documentaţia completă în temenul de 10 zile de la data primirii solicitării, acest termen fiind unul imperativ, a cărui nerespectare atrage sancţiunea decăderii.

În cauză, termenul de 10 de zile a început să curgă de la data de 06.08.2018, conform AR Posta Romana, data primirii notificarii, iar reclamanta a depus documentele la data de 04.09.2018 aşadar după împlinirea termenului de decădere de 10 zile stabilit expres şi imperativ art. 15 din Norma nr. 16/2015 şi art. 16 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Mai mult, reclamanta în încercarea de a justifica întârzirea îşi invocă propria culpa pentru depasirea termenului, arătând că datorită perioadei de concedii, persoana responsabilă din cadrul societăţii cu comunicarea documentelor le-a transmis prin e-mail la data de 04.09.2018.

Or, în faţa instanţei de judecată nimeni nu poate sa obţină foloase invocând propria sa vină, incorectitudine şi nici să se apere valorificând un asemenea temei.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare a sentinţei prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 1966 din 07 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.