Challenge to mandatory railway safety contracts and tariffs dismissed; ministerial orders upheld as lawful

Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată formulată în temeiul art. 1 şi urm. din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ de către societăţile reclamante:

1. A. S.R.L., reprezentată prin dl. B., în calitate de Director General,

2. C. S.A., reprezentată prin d-nul D., în calitate de Director General,

3. E. S.A. (cu denumirea anterioară F. SA), reprezentată prin d-na G., in calitate de Director General,

4. H. S.A., reprezentată prin d-nul I., în calitate de Director General,

5. J. S.A., reprezentată prin d-nul K., în calitate de Director General,

6. L. S.A., reprezentată prin M. în calitate de Director General,

7. N. S.R.L., reprezentată prin d-nul O. în calitate de Director General,

8. P. S.R.L., reprezentată prin d-nul Q., în calitate de Director General, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor, au solicitat:

1. Anularea art. I, pct. 5 din Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 270/2016 (în continuare OMT 270/2016) pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului transporturilor nr. 535/2007 privind aprobarea normelor pentru acordarea licenţei de transport feroviar şi a certificatelor de siguranţă în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar pe căile ferate din România - care introduce la art. 15 din anexa nr. 2 la Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 535/2007 (OMT 535/2007) alineatul numărul (7), cu următorul text:

"La solicitarea ASFR, pentru obţinerea părţii B a certificatului de siguranţă se va prezenta copia după contractul încheiat cu Agenţia de Investigare Feroviară Română -AGIFER, privind activitatea de investigare a accidentelor şi incidentelor prevăzute la art. 21 alin. (1) din Legea 55/2006, cu modificările şi completările ulterioare."

2. Anularea art. 3 din Anexa la Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 60/2016 (OMT 60/2016) privind aprobarea modului de calcul şi a nivelului tarifar, pe tip de activitate, pentru activităţile de investigare a accidentelor şi incidentelor feroviare efectuate de AGIFER cu următorul text:

"Tariful unic pentru prestaţiile de activităţi specifice efectuate de Agenţia de Investigare Feroviară Română - AGIFER, aplicabil operatorilor de transport feroviar de marfă, are următoarea structură şi următorul nivel tarifar: TUOM - 12,28 euro/1.000 tren km. "

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 264 din 25 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive ca neîntemeiată.

Respinge excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A. S.R.L., C. S.A., E. S.A., H. S.A., J. S.A., L. S.A., N. S.R.L. şi P. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Transporturilor şi Ministerul Transporturilor, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 264 din 25 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recurs reclamantele A. S.R.L., C. S.A., E. S.A., H. S.A., J. S.A., L. S.A., N. S.R.L. şi P. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 4, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În esenţă criticile de nelegalitate subsumate motivelor de casare invocate sunt, în esenţă, următoarele:

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 4 din C. proc. civ.

Recurentele-reclamante susţin că sentinţa a fost dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, în sensul că hotărârea instanţei de fond aduce completări OMT 270/2016, în privinţa temeiurilor legale în baza cărora s-a emis acest ordin.

Motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

Recurentele-reclamante susţin că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau conţine motive străine de natura pricinii, în sensul că sentinţa nu cuprinde motive pentru înlăturarea tuturor cauzelor de nulitate prezentate în privinţa OMT nr. 270/2016 şi a OMT nr. 60/2016, invocând şi motive străine de natura pricinii pentru OMT nr. 60/2016.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Recurentele susţin că sentinţa atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, atât în privinţa OMT nr. 270/2016 prin aplicarea unor dispoziţii legale cuprinse în O.G. nr. 98/2005 (modificată prin O.U.G. nr. 33/2015) fără incidenţă în materia respectivă, cât şi cu aplicarea greşită a dispoziţiilor invocate în cuprinsul acţiunii în privinţa O.M.T. nr. 270/2016 şi a OMT nr. 60/2016.

Recurenta a înţeles să susţină motivele de casare invocate, prin raportare la fiecare dintre cele 14 critici de nelegalitate aduse ordinelor contestate şi indicate în faţa instanţei de fond prin cererea de chemare în judecată, prezentate rezumativ şi în preambulul dezvoltării motivelor de recurs.

1. Motivele de casare pentru respingerea cererii de anulare a art. 1 pct. 5 din O.M.T. nr. 270/2016 ca urmare a introducerii unei condiţii suplimentare celor prevăzute de lege pentru eliberarea părţii B a certificatului de siguranţă pentru operatorii de transport feroviar (OTF)

Susţin recurenţii că reglementarea eliberării părţii B a certificatului de siguranţă pentru OTF este cuprinsă în dispoziţiile art. 10 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 55/2006 privind siguranţa feroviară, prin care se dispune că eliberarea certificatului de siguranţă partea B se efectuează strict pe baza documentaţiei prevăzute în Anexa nr. 4 a Legii nr. 55/2006.

Atât reglementarea din art. 10 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 55/2006, cât şi documentaţia prevăzută în Anexa nr. 4 a Legii nr. 55/2006 pentru eliberarea părţii B a certificatului de siguranţă sunt preluate ad literam din Directiva 2004/49/CE privind siguranţa căilor ferate comunitare.

Niciuna din condiţiile prevăzute în art. 10 alin. (2) pct. b) al Legii 55/2006 şi nici unul din documentele prevăzute în Anexa 4 din Legea 55/2006 nu stipulează obligativitatea existenţei şi prezentării unui contract cu un organism independent de investigare a accidentelor şi incidentelor de cale ferată, cum este AGIFER (sau organismul echivalent care l-a precedat OIFR).

În sentinţă, se apreciază, însă - cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti (motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.)- ca fiind neîntemeiat primul motiv de nulitate al art. I pct. 5 din OMT 270/2016 referitor la adăugarea unei condiţii neprevăzute de lege pentru eliberarea părţii B a certificatului de siguranţă, pe considerentul că acest ordin ar fi fost emis şi în baza dispoziţiilor art. 91 — art. 94 din O.G. nr. 95/2008, cu modificările ulterioare — redate în întregime în hotărâre - deşi în preambulul OMT 270/2016 se arată expressis verbis că ordinul a fost emis:

"În temeiul prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 55/2006 privind siguranţa feroviară, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 3 alin. (2) lit. m) pct. (ii) din anexa nr. 1 "Regulament de organizare şi funcţionare al Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română – ASFR", la anexa nr. 1 "Regulament de organizare şi funcţionare a Autorităţii Feroviare Române - AFER (a Hotărârea Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române – AFER, cu modificările şi completările ulterioare, a prevederilor art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare".

Afirmă recurenţii că respingerea acestui motiv de nulitate al art. I pct. 5 din OMT 270/2016 s-a făcut cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, prin asumarea de către instanţă a unor prerogative ce intră în atribuţia exclusivă a autorităţii administrative emitente a actului administrativ normativ în discuţie, de organizare a executării legii, sentinţa adăugând la temeiurile în baza cărora care a fost emis OMT nr. 270/2016 şi dispoziţiile art. 91 — art. 94 din O.G. nr. 95/2008, cu modificările ulterioare.

Mai susţin recurenţii că dispoziţiile art. 91 — art. 94 din O.G. nr. 95/2008, cu modificările ulterioare nu privesc vreo condiţie pentru eliberarea părţii B a certificatului de siguranţă.

Însă, în sentinţă, se apreciază că prin această lege specială (O.G. nr. 95/2008 modificată) s-ar fi adăugat o condiţie la cele prevăzute în legea generală (Legea 55/2006) deşi niciuna dintre dispoziţiile O.G. nr. 95/2008, modificată nu se referă la vreo condiţie pentru eliberarea certificatului de siguranţă.

Prin urmare, afirmă recurenţii, respingerea cererii de anulare a art. I pct. 5 din OMT 270/2016, în considerarea acestor dispoziţii ale O.G. nr. 95/2008, modificată s-a făcut, din acest punct de vedere, şi prin invocarea unor motive străine de natura pricinii - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - precum şi prin aplicarea greşită a legii - motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Nelegalitatea sentinţei este subliniată de rezultatul său contrar principiilor, drepturilor şi libertăţilor constituţionale prevăzute în art. 44 alin. (4), art. 56, art. 135 alin. (2) lit. a), art. 136 alin. (5) şi art. 139 din Constituţia României, precum şi celor corespunzătoare de funcţionare ale Uniunii Europene, în special cele privind libertatea economică, dar şi celor privind protecţia proprietăţii private din Conventia Europeană a Drepturilor Omului şi protocoalele sale privind protecţia proprietăţii private, în ipoteza instituită prin art. I pct. 5 din OMT 270/2016, validată de sentinţa recurată.

2. Motivele de casare privind respingerea solicitării de pronunţare a nulităţii dispoziţiilor în discuţie ale OMT 270/2016 şi OMT 601/2016 referitoare la încălcarea condiţiilor legale de funcţionare a AGIFER. respectiv încălcarea cerinţei imperative a asigurării independenţei absolute a AGIFER

Sentinţa recurată respinge solicitarea de anulare a celor două OMT pentru încălcarea condiţiei absolute de independenţă a AGIFER, prevăzută în art. 21 alin. (2) din Legea nr. 55/2006, potrivit cărora, AGIFER (succesorul OIFR) îşi îndeplineşte sarcinile, în mod independent,de persoanele juridice prevăzute la alin. (1) — între care şi OTF - şi dispune de resursele necesare pentru aceasta.

Afirmă recurenţii că respingerea nu este subsecventă niciunei analize a acestei condiţii absolute de organizare şi funcţionare a AGIFER, ori a textului legal care o prevede, cel al art. 21 din Legea 55/2006, modificată (preluat întocmai din Directiva 2004/49/CE privind siguranţa căilor ferate comunitare), ci se mărgineşte să prezinte argumente străine da natura cauzei (cu incidenţa corespunzătoare a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), potrivit cărora, articolele din cele două OMT, a căror nulitate se solicită a fi constatată, ar fi fost introduse ca urmare a emiterii O.U.G. nr. 33/2015 ce ar transpune corect Directiva 2004/49/CE.

Teza aceasta, reprezintă, la rândul său, o depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, întrucât adaugă la dispoziţiile O.U.G. nr. 33/2015, dar mai cu seamă la cele ale Directivei 2004/49/CE privind siguranţa căilor ferate comunitare, un sens neprevăzut în acestea, care ar permite afectarea independenţei AGIFER, prin modalitatea de impunere a finanţării sale prin contribuţia financiară obligatorie a OTF (pe lângă celelalte entităţi din domeniul feroviar).

Susţin recurenţii că prin obligaţia introdusă pentru OTF, prin art. I pct. 5 alin. (7) din OMT 270/2016, de a prezenta la solicitarea ASFR, aşa-zisele contracte cu AGIFER, drept condiţie de obţinere a certificatului de siguranţă partea B, se încalcă cerinţa legală a independenţei AGIFER.

Încălcarea cerinţei legale a independenţei AGIFER prevăzută de art. 21 alin. (1) şi (2) din Legea 55/2006 are loc pe cel puţin două paliere:

- în raport cu OTF (operatorii de transport feroviar), pe de o parte, întrucât AGIFER devine dependent în finanţarea sa de resursele financiare "din fonduri proprii" pe care i le asigură operatorii de transport feroviar pe baza contractelor impuse in mod nelegal de OMT 270/2016 si OMT 60/2016, deşi potrivit legii 55/2006 (art. 21 alin. (2) AGIFER trebuie să îşi îndeplinească "sarcinile în mod independent de persoanele juridice prevăzute la alin. (1) şi dispune de resursele necesare pentru aceasta".

- în raport cu ASFR, pe de altă parte, prin posibilitatea acordată ASFR ca în mod discreţionar să poată solicita sau nu aşa-numitele contracte încheiate de OTF cu AGIFER ce afectează independenţa funcţionării AGIFER, fiind evident că este dependent de concursul pe care i-l acordă sau nu ASFR (care poate solicita sau nu contractele încheiate de OTF şi poate, astfel, asigura sau nu resursele financiare pentru desfăşurarea activităţii de către AGIFER). Dependenţa de resursele financiare asigurate, pe această cale de o altă entitate din subordinea Ministerului Transporturilor (ASFR - care poate prin acţiunile sale să asigure sau nu o finanţare aparent extrabugetară pentru AGIFER prin solicitarea sau nu a contractelor cu OTF) atestă încălcarea condiţiei legale a independenţei faţă de organismele guvernamentale.

Sunt incidente, din această perspectivă, şi motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru nelegalitatea hotărârii.

3. Casarea din perspectiva respingerii motivelor de nulitate privind încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi a ierarhiei actelor normative (Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea 24/2000) prin imixtiunea autorităţii administrative în sfera de reglementare rezervată legii.

Afirmă recurenţii că OMT nr. 270/2016 şi implicit OMT nr. 60/2016 încalcă şi prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora "actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă."

În ierarhia actelor normative şi a forţei juridice a acestora, OMT 270/2016 este un act administrativ normativ emis în aplicarea legii şi eventual cu caracter interpretativ, de aplicare a Legii nr. 55/2006, cu modificările şi completările ulterioare, fiind deci un act juridic cu caracter normativ de nivel inferior, care nu poate depăşi limitele actului normativ de nivel superior pe care îl interpretează şi/sau aplică, respectiv ale Legii nr. 55/2006.

Prin trimiterea la argumentele prezentate la secţiunea referitoare la adăugarea unei condiţii neprevăzute în lege, arată recurenţii că sentinţa este susceptibilă de casare în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ. şi în legătură cu aceste aspecte.

4. Casarea din perspectiva aplicării greşite a legii şi nemotivării hotărârii prin ignorarea motivelor de nulitate privind încălcarea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 55/2006 referitor la atribuţiile cu caracter legal ale AGIFER şi, în subsidiar, ale art. 1 alin. 2 din H.G. nr. 716/2015 privind organizarea AGIFER, respectiv ale art. 4 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin aceeaşi Hotărâre.

Invocă recurenţii lipsa oricărei atribuţii AGIFER de "prestare de servicii pe bază de contract".

Se susţine că niciunde în cuprinsul H.G. nr. 716/2015 (inclusiv in Regulamentul aprobat prin aceasta hotărâre) nu este prevăzută o atribuţie cu acest conţinut - de a presta servicii pe baza de contract. Indică, în acest sens, în mod explicit, art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 716/2015 şi art. 4 (2) din Regulamentul aprobat prin aceeaşi hotărâre.

Sintetizând, AGIFER are atribuţii legale de a investiga accidente şi incidente feroviare, dar nu are, în mod cert, atribuţia de a presta servicii pe baza de contract în domeniul investigaţiilor, în mod special dacă aceste prestări de servicii nu sunt solicitate.

O astfel de atribuţie lipseşte cu desăvârşire din textele legale indicate mai sus, şi prin urmare OMT 270/2016 (art. I pct. 5 - care impune un astfel de contract de prestări servicii) precum si OMT 60/2016 (care stabileşte tarifele obligatorii pentru astfel de servicii) încalcă în mod direct H.G. nr. 716/2015 dat fiind ca atribuţiile de prestări servicii ale AGIFER sunt inexistente în această hotărâre, ca de altfel şi în Legea nr. 55/2006, din care AGIFER a preluat o parte din atribuţii în baza unui text legal de trimitere.

Obligaţia AGIFER de a desfăşura investigarea accidentelor grave în sistemul feroviar izvorăşte direct din lege, având astfel un caracter şi integral legal. Aceasta fiind însăşi scopul înfiinţării sale, această activitate nu poate avea un caracter convenţional şi de continuitate în contracte cu executare succesivă.

În consecinţă, nici Legea şi nici H.G. nu prevăd obligativitatea unor astfel de contracte pentru operatori, sau acoperirea costurilor investigaţiilor de către operatori (când aceste investigaţii nu suni efectuate la cererea operatorilor), precum nici condiţionarea obţinerii sau reînnoirii certificatului de siguranţă de încheierea vreunui contract cu AGIFER al cărui obiect îl reprezintă tocmai prestarea activităţilor de interes public impuse prin lege acestui organism.

Faptul că prin art. 94 al O.G. nr. 95/1998, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 33/2015 s-a prevăzut că finanţarea AGIFER s-ar face prin contracte încheiate, printre alţii, cu OTF nu conferă AGIFER atribuţia de a presta astfel de servicii neprevăzute în actele privind înfiinţarea şi funcţionarea acesteia şi nu poate impune vreo obligaţie în sarcina OTF de încheia vreun astfel de contract.

Sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6, referitoare la considerente străine de natura pricinii.

5. Casarea pentru nemotivarea referitoare la criticile privind caracterul discriminatoriu şi lipsa de predictibititate a prevederii introduse prin art. I pct. 5 alin. (7) din OMT nr. 270/2016 conform căreia: "La solicitarea ASFR pentru obţinerea părţii B a Certificatului de siguranţă, se va prezenta copia după contractul încheiat cu AGIFER ".

Instanţa de fond nu a analizat caracterul discriminatoriu al acestei prevederi.

Susţin recurenţii că, este evident, din formularea textului că în viziunea emitentului ASFR poate să solicite sau poate să nu solicite acest contract, în mod discreţionar, mai exact, să îl solicite unor OTF, dar să nu îl solicite altora.

În jurisprudenţă, caracterul discriminatoriu a fost reţinut ca motiv de nulitate al unui Ordin al Ministerului Transporturilor, precum şi în punctul de vedere transmis de Consiliul Concurenţei în cazul sus-menţionat, soluţionat prin Decizia ICCJ nr. 3651/2011 de anulare parţială a OMT privind licenţierea în transporturile rutiere, prin crearea unor noi condiţii de licenţiere în acel caz, similar cu crearea unor condiţii noi de certificare a siguranţei, în cazul speţei, se reţine că, astfel "creează premise/e unei restricţionari a concurenţei pe piaţa acestor servicii, constituind o barieră la intrare pentru potenţialii agenţi economici, iar pentru cei deja licenţiaţi având ca efecte eliminarea celor care nu îndeplinesc noua condiţie".

Referitor la OMT 60/2016, susţine recurenţii că impunerea prin acest act a aceluiaşi nivel de tarif obligatoriu pentru toţi operatorii fără nici o legătură sau proporţionalitate cu numărul de accidente sau incidente apărute, cu durata ori complexitatea investigaţiilor AGIFER este discriminatorie prin ea însăşi.

Se mai afirmă că ignorarea unor criterii obiective, care conduc, în mod cert, la un număr mai redus de accidente/incidente pentru anumiţi operatori, elimina avantajele competitive, justificate de diferenţele majore dintre aceştia pentru oricare din criteriile mai sus enumerate, şi este un act cert de discriminare.

Lipsa de predictibilitate

Acordarea opţiunii pentru ASFR de solicitare fără vreo justificare a prezentării copiei contractului încheiat de un Operator cu AGIFER este nelegală ca urmare a faptului că are caracter discriminatoriu şi este lipsită de predictibilitate.

Absenţa predictibllitâţii şi caracterul discriminatoriu rezultă din abilitarea ASFR prin OMT 270/2016 de a solicita în mod absolut discreţionar, fără niciun criteriu de referinţă obiectiv, noatc doar unor Operatori copia contractului, pentru toate, sau pentru unele ori pentru niciuna din activităţile acestora, menţionate în cuprinsul art. 21 din Legea 55/2006.

Sentinţa dă un răspuns vag şi extrem de general la toate aceste critici pe care le ignoră în totalitate astfel că este incident cazul de casare prevăzut motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

6. Casarea pentru lipsa motivelor şi nelegalitatea celor general invocate în privinţa considerentelor referitoare la nulitatea dispoziţiilor vizate din cele două OMT pentru instituirea prin acte administrativ - normative (Ordine ale Ministrului Transporturilor) a unei contribuţii obligatorii cu caracter de taxă ori impozit cu încălcarea art. 139 din Constituţie

Susţin recurenţii că potrivit art. 139 din Constituţie "Impozitele, taxele si orice alte venituri ale bugetului de stal se stabilesc numai prin lege."

O.G. nr. 45/2003 - art. 2 pct. 37 defineşte explicit noţiunea de impozit: "prelevare obligatorie, fără contraprestaţie imediată, directă şi nerambursabilă, pentru satisfacerea necesitaţilor de interes general...".

Situaţia art. I pct. 5 din OMT 270/2016 şi a OMT 60/2016 şi modul de percepere a aşa-ziselor "tarife" se încadrează integral în definiţia legală a impozitului, neexistând o contraprestaţie imediată (posibil chiar niciuna, pentru perioade foarte lungi de timp, sau dat fiind ca operatorii nu au calitatea de beneficiari direcţi ai rapoartelor AGIFER).

AGIFER acţionează pentru prevenţia generală a accidentelor şi incidentelor (nu pentru cea specifică pe care o datorează oricum fiecare operator prin îndeplinirea cerinţelor actuale de siguranţă) şi pentru alcătuirea unei baze documentare pentru legiferarea în viitor, de lege ferenda,"Tariful" impus prin OMT 60/2016 şi respectiv contractul obligatoriu impus prin art. I pct. 5 al OMT 270/2016 se încadrează integral în definiţia legală a impozitului şi că, nefiind stabilite prin lege, ci prin Ordin al Ministrului Transporturilor, astfel că se încalcă art. 139 din Constituţie.

Existenţa în textul art. 139 din Constituţie a sintagmei "şi orice alte venituri ale bugetului de stat", confirmă această situaţie de nelegalitate a dispoziţiilor în discuţie din cele două acte administrative normative în cauză.

Din această perspectivă, chiar şi distincţia dintre "bugetul de stat" şi "bugetul general consolidat" devine inutilă, aşa-zisul "tarif" în cauză fiind un venit al bugetului de stat stricto sensu şi încadrându-se clar în terminologia art. 139 din Constituţie, pe care cele două OMT atacate îl încalcă în mod evident.

7. Casarea pentru nemotivarea respingerii motivului de nulitate privind încălcarea art. 8 alin. (2) şi alin. (3) din Norma din 2007 privind acordarea certificatelor de siguranţă-în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Aceste texte legale confirmă că scopul procesului de certificare (emitere certificate de siguranţă) este " evaluarea capacităţii operatorului de a funcţiona in siguranţă..,"

În acest context, reiese cu claritate faptul că un contract cu AGIFER nu este o cerinţă referitoare la îndeplinirea actuală a condiţiilor de siguranţă de către OTF.

Investigarea de către AGIFER arc ca scop îmbunătăţirea pe viitor a cerinţelor de siguranţă şi este realizată exclusiv în interes public pentru formularea de politici publice în domeniul siguranţei.

Prin urmare, atribuţia suplimentar stabilită în competenţa ASFR prin art. I pct. 5 din OMT 270 (prin modificare adusă prin adăugarea alin. (7) la art. 15 al OMT 535/2007) de solicitare a copiei contractului încheiat cu AGIFER în procesul de certi- ficare/reînnoire a certificării nu are legătură cu scopul procedurii de evaluare şi certificare în materia siguranţei feroviare - de îndeplinire a unor condiţii şi cerinţe actuale în această materie - şi încalcă suplimentar însuşi scopul activităţii ASFR.

Sentinţa este nemotivată sub acest aspect, conţinând doar un considerent general şi ambiguu ce nu este de natură să acopere nelegalitatea prevederilor OMT atacate din această perspectivă.

8. Casarea privind nemotivarea şi aplicarea greşită a legii privind motivele de nulitate referitoare la încălcarea art. 4 alin. (1) din Legea Concurenţei 21/1996, prin impunerea unor preţuri care nu sunt determinate în mod liber de părţi prin OMT 60/2016

9. Casarea privind nemotivarea şi aplicarea greşită a legii privind motivele de nulitate referitoare la încălcarea art. 8 din Legea Concurentei nr. 21/1996

10. Casarea privind nemotivarea şi aplicarea greşită a legii privind motivele de nulitate referitoare la încălcarea art. 6 din Legea Concurenţei, raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) din aceasta

Afirmă recurenţii că Sentinţa respinge de plano toate aceste critici de nelegalitate a celor două OMT sub un considerent comun ce nu răspunde niciuneia dintre acestea şi încalcă dispoziţiile din legea concurenţei invocate.

Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 a concurenţei "Preţurile produselor şi tarifele serviciilor se determină în mod liber, prin concurenţa, pe baza cererii şi ofertei. Preţurile şi tarifele practicate în cadrul unor activităţi cu caracter de monopol natural sau al unor activităţi economice prevăzute de lege se stabilesc şi se ajustează cu avizul MFP cu excepţia celor pentru care, prin legi speciale sunt stabilite alte competenţe."

Este evident faptul că OMT 60/2016 impune asa-zise preţuri şi tarife care nu sunt determinate liber, nici concurenţial şi nu au ca fundament o cerere sau ofertă.

Potrivit art. 8 din Legea Concurentei nr. 21/1996 "Sunt interzise orice acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice (...) care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, precum:

a) limitarea libertăţii comerţului sau autonomiei întreprinderilor exercitate cu respectarea prevederilor legale;

b) stabilirea de condiţii discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor."

Teza iniţială a art. 8 este încălcată în mod direct de OMT 270/2016 şi 60/2016, fiind vorba despre o înlăturare completă a concurenţei (nu doar o restrângere sau denaturare) pe a) piaţa relevanta a achiziţiei de servicii de investigare - pe care operatorii nu pot concura pentru obţinerea unor condiţii mai bune, acestea fiind identice si impuse prin acte normative (cele 2 OMT), si respectiv (b) piaţa de servicii de transport, unde concurenta este denaturata semnificativ prin impunerea aceluiaşi cost tuturor operatorilor indiferent de nr. de accidente şi incidente (de gravitatea acestora ori complexitatea investigaţiei) aspect care elimina avantajele competitive dintre Operatori justificate de diferenţele majore date de: (i) nivelul de tehnologie folosită şi costul acesteia, (ii) investiţiile şi cheltuielile curente efectuate în domeniul siguranţei de fiecare operator, (iii)adecvarea numerică a personalului, (iv) calitatea resurselor umane şi nivelul de salarizare, alternarea timpilor de lucru cu cei de refacere, controale medicale, instruiri profesionale, etc .

Cu privire la lit. a) din art. 8, cele două OMT atacate limitează libertatea comerţului şi autonomia Operatorilor prin obligaţia de a contracta şi impunerea de preţuri fixe.

în ceea ce priveşte lit. b) a aceluiaşi art. 8, condiţiile discriminatorii pe piaţa serviciilor de transport apar ca foarte bine conturate şi conduc la concluzia evidentă că cele 2 OMT atacate încalcă art. 8 din Legea Concurentei nr. 21/1996.

Conform art. 2 alin, 1) lit. b), Legea Concurenţei se aplică explicit şi administraţiei publice. Devin astfel incidente prevederile art. 6 referitoare la abuzul de poziţie dominantă: "Este interzisă folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei poziţii dominante".

Afirmă recurenţii că, în cazul concret, AGIFER depăşeşte plafonul de 40% cota de piaţă prevăzut de lege pentru definirea poziţiei dominante (definind piaţă relevantă ca fiind cea a serviciilor de investigare), în fapt având, în mod clar, un monopol pe aceasta piaţă în calitate de unic prestator 100% cota de piaţă). Este deci prezumat a fi dominant pe piaţa relevantă şi, prin urmare, art. 6 i se aplică din această perspectivă.

Faptele interzise săvârşite de Ministrul Transporturilor prin emiterea celor două acte normative sunt cele de la lit. a) şi c) ale art. 6 alin. 1: a) impunerea direct sau indirect a preturilor de vânzare sau de cumpărare sau a altor condiţii inechitabile, şi respectiv c) aplicarea unor condiţii inegale la prestaţii echivalente.

Enumerarea de la alin. (1) este exemplificativă, iar nu limitativă, motiv pentru care, în acest text de lege pot fi încadrate şi alte fapte/aspecte ale OMT 270 şi 60 (fie ele in sarcina AGIFER fie împreună cu MT sau ASFR) cum ar fi riscul pierderii licenţei în cazul refuzului de a contracta (sau chiar in cazul încercării de a negocia condiţiile contractuale).

În aceeaşi categorie a condiţiilor inegale, se încadrează art. I pct. 5 (referitor la alin. (7) al art. 15) din OMT 270 " la solicitarea ASFR se va prezenta copia contractului cu AGIER pentru obţinerea părţii B a certificatului de siguranţă".

11. Casarea pentru considerente străine de natura pricinii precum şi nelegale în privinţa motivului de nulitate, constând în încălcarea art. 1204 din C. civ. prin impunerea aşa-zisului contract obligatoriu între OTF şi AGIFER întrucât consimţământul operatorilor nu este "liber" precum şi faptul că aşa-zisele "Contracte" ce pot fi impuse prin art. I pct. 5 al OMT 270/2016 şi OMT 60/2016 încalcă art. 1225 alin. (2) şi 1226 C. civ., neavând o prestaţie a AGIFER determinată sau cel puţin determinabilă.

Potrivit art. 1204 noul C. civ. (aflat în Secţiunea "Valabilitatea consimţământului - Condiţii"), " Consimţământul părţilor trebuie să fie serios, liber şi exprimat în cunoştinţă de cauză."

În speţa de faţă contractul este unul impus, iar nu liber consimţit. Operatorul trebuie să încheie contractul sau nu îşi mai poate desfăşura activitatea (prin pierderea certificatului de siguranţă).

Prin condiţionarea obţinerii părţii B a certificatului de siguranţă de încheierea contractului, operatorul este supus presiunii majore de a nu îşi mai putea desfăşura activitatea, fiind expus unor pierderi imense (atât daune certe din contracte aflate deja în derulare şi care nu ar mai putea fi îndeplinite, cât şi pierderea integrală a veniturilor viitoare).

Nefiind îndeplinită cerinţa referitoare la consimţământ, lipseşte una din condiţiile esenţiale cerute de art. 1179 noul C. civ. pentru validitatea contractului, iar contractul este afectat de nulitate.

OMT nr. 270/2016 impune astfel un aşa-numit "contract" cu încălcarea cerinţelor legale pentru valabilitatea contractelor prevăzute de art. 1204 şi 1179 C. civ., fiind astfel nelegal.

Nelegalitatea survine atât ca urmare a dispoziţiilor art. I pct. 5 al OMT nr. 270/2016, cât şi celor ale OMT 60/2016.

Acelaşi aspect al impunerii contractului sub sancţiunea pierderii Certificatului de siguranţă reprezintă şi un viciu de consimţământ. Textul relevant este cel al art. 1216 alin. (1) şi (2) C. civ. "Poate cere anularea contractului partea care a contractat sub imperiul unei temeri justificate induse, fără drept, de cealaltă parte sau de un terţ."

Emiterea unor acte normative prin (i) încălcarea unei serii întregi de texte legale - indicate în secţiunile anterioare ca şi în cele ce urmează, si respectiv prin (ii) adăugarea la lege, se încadrează în noţiunea "fără drept" din respectivul articol din C. civ.

Impunerea contractului sub sancţiunea de mai sus (art. 15 alin. 7 din OMT270/2016-pierderea părţii B a certificatului de siguranţă) se încadrează în art. 1216 şi art. 1206, consimţământul fiind astfel viciat.

Conform art. 1225 alin. (2) "Obiectul contractului trebuie sa fie determinat si licit sub sancţiunea nulităţii absolute." În cazul de faţă, prestaţia AGIFER nu este nici determinată, nici determinabilă, sub aspectul (i) volumului de servicii prestate, (ii) frecvenţei de prestare, ori al (iii) calităţii, (sau de altfel sub nici un alt criteriu identificabil) iar contractul este afectat în aceste condiţii de nulitate absolută.

Mai mult, prestaţia AGIFER poate fi inexistentă luni consecutive sau chiar ani, iar atunci când există, prestaţia nu este efectuată în beneficiul Operatorului - care nu are calitatea de beneficiar al rapoartelor întocmite de AGIFER - iar din aceasta perspectiva contraprestaţia AGIFER este inexistentă în toate cazurile.

12. Casarea pentru nemotivare şi aplicarea greşită a legii în privinţa motivelor de nulitate privind încălcarea normelor şi principiilor prevăzute de art. 10 din Directiva 2004/49/CE privind siguranţa feroviară referitoare la modalitatea de obţinere a certificării de siguranţă şi celor privind încălcarea normelor şi principiilor prevăzute în art. 21 alin. (2) al Directivei 2004/49/CE privind siguranţa feroviară referitoare la asigurarea posibilităţii de îndeplinire a sarcinilor de către organismul de anchetă în mod independent faţă de entităţile feroviare între care şi OTF

Conform art. 10 al Directivei 2004/49/CE privind siguranţa feroviară, scopul certificatului de siguranţă este de a dovedi că întreprinderea feroviară şi-a instituit sistemul de management al siguranţei şi poate îndeplini cerinţele stabilite în STI şi altă legislaţie comunitară relevantă şi în normele de siguranţă interne pentru a controla riscurile şi a funcţiona în siguranţă pe reţea.

Introducerea unei cerinţe străine de acest scop, respectiv obligativitatea încheierii unui aşa-zis contract cu AGIFER pentru asigurarea finanţării acestei entităţi nu intră în sfera de instituire a sistemului de management al siguranţei şi capacităţii de a îndeplini cerinţele stabilite în STI care reprezintă scopul ce trebuie dovedit prin certificatul de siguranţă.

Potrivit art. 21 alin. (2) din Directiva 2004/49/CE privind siguranţa feroviară:

"Organismul de anchetă îşi îndeplineşte sarcinile în mod independent de organizaţiile prevăzute în alin. (1) şi este capabil să obţină suficiente resurse în acest sens. Anchetatorilor săi li se acordă un statut care le asigură garanţiile necesare cu privire la independenţă."

Organizaţiile prevăzute în alin. (1) al art. 21 sunt: orice gestionar de infrastructură, întreprindere feroviară, organism de tarifare, organism de repartizare şi organism notificat, precum şi orice parte ale cărei interese ar putea intra în conflict cu sarcinile încredinţate organismului de anchetă, autoritatea de siguranţă şi orice autoritate de reglementare a căilor ferate.

Operatorii de transport feroviar (OTF) intră în categoria întreprinderilor feroviare, iar crearea unei dependenţe financiare a organismului de anchetă - AGIFER - faţă de OTF prin impunerea obligativităţii încheierii aşa-ziselor contracte de către OTF cu AGIFER nu respectă cerinţa prevăzută de art. 21 alin. (2) şi implică faptul că AGIFER nu este capabil să atragă suficiente resurse în mod independent de organizaţiile prevăzute în alin. (1) între care şi OTF.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Transporturilor, reorganizat în Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind legală şi temeinică.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la ansamblul probatoriu administrat în cauză, precum şi la dispoziţiile legale incidente cauzei, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Înalta Curte constată, cu titlu prealabil, că motivele de casare invocate nu sunt dezvoltate separat, ci sunt structurate pe 12 critici de nelegalitate referitoare la actele administrative contestate, critici pe care recurenţii au înţeles să le deducă judecăţii instanţei de fond prin acţiunea formulată.

Mai reţine Înalta Curte că în dezvoltarea motivelor de casare, recurenţii reiterează, în mare parte, argumentele de fapt şi de drept invocate în faţa primei instanţe, despre care afirmă că judecătorul fondului, fie le-a analizat prin încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti, fie nu le-a analizat sau a uzitat temeiuri străine de natura pricinii, fie le-a înlăturat prin încălcarea sau aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente speţei.

Pentru logica redactării, Înalta Curte va exercita controlul judiciar asupra sentinţei instanţei de fond, prin analiza separată a celor trei motive de casare, raportată la ansamblul raţionamentului juridic expus de judecătorul de primă instanţă şi urmărind structura considerentelor sentinţei, circumscrisă criticilor de nelegalitate în ordinea expusă în cererea de chemare în judecată.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 4 din C. proc. civ.

Recurentele-reclamante susţin că sentinţa a fost dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, în sensul că hotărârea instanţei de fond aduce completări OMT nr. 270/2016, în privinţa temeiurilor legale în baza cărora s-a emis acest ordin.

În acest sens, afirmă recurenţii că respingerea acestui motiv de nulitate al art. I pct. 5 din OMT 270/2016 s-a făcut cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti, prin asumarea de către instanţă a unor prerogative ce intră în atribuţia exclusivă a autorităţii administrative emitente a actului administrativ normativ în discuţie, de organizare a executării legii, sentinţa adăugând la temeiurile în baza cărora care a fost emis OMT nr. 270/2016 şi dispoziţiile art. 91 — art. 94 din O.G. nr. 95/2008, cu modificările ulterioare.

Prin sintagma "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", ca motiv de recurs, se înţelege incursiunea autorităţii judecătoreşti în sfera autorităţii executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituţie şi legile organice, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile altor organe. Practic, nu i se poate reproşa instanţei de judecată interpretarea unui text de lege în alt sens decât cel pretins de reclamant, iar operaţiunile de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale sunt atributul exclusiv al instanţelor de judecată şi sunt inerente procesului decizional.

Analizând raţionamentul juridic al instanţei de fond, Înalta Curte constată că argumentele recurentelor aduse în susţinerea acestui motiv de casare nu se încadrează în ipoteza textului procedural vizând încălcarea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Contrar afirmaţiilor recurentelor, instanţa de fond şi-a efectuat cercetarea judecătorească în limitele temeiurilor de drept invocate chiar de reclamante în acţiunea dedusă judecăţii, dispoziţiile O.G. nr. 95/2008, constituind baza legală pentru emiterea OMT nr. 60/2016, astfel cum se indică în preambulul acestui act administrativ.

De altfel, instanţa de fond a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 91 - 94 din O.G. nr. 95/2008, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 3/2002, fără a lega aceste prevederi legale strict de OMT nr. 270/2016, ci prin raportare la ambele ordine contestate şi având în vedere că prin O.G. nr. 95/2008, modificată, s-a înfiinţat AGIFER, instituţie publică în considerarea căreia, prin prisma activităţii sale, au fost emise cele două ordine ale Ministerului Transporturilor contestate.

Aşadar, nu se poate reţine că modalitatea în care instanţa şi-a elaborat raţionamentul juridic în raport de temeiurile legale care au stat la baza emiterii celor două ordine, poate presupune o imixtiune în atribuţiile puterii executive, nemulţumirea recurentelor vizând, în realitate, modul în care prima instanţă a interpretat şi aplicat normele de drept material incidente cauzei, validând legalitatea celor două ordine din perspectiva criticii privind adăugarea la legile în executarea cărora au fost emise.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

Recurentele-reclamante susţin că hotărârea instanţei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau conţine motive străine de natura pricinii, în sensul că sentinţa nu cuprinde motive pentru înlăturarea tuturor cauzelor de nulitate prezentate în privinţa OMT nr. 270/2016 şi a OMT nr. 60/2016, invocând şi motive străine de natura pricinii pentru OMT nr. 60/2016.

Examinând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că instanţa de fond a procedat la analiza tuturor celor 13 critici de nelegalitate pe care reclamantele au înţeles să le formuleze în legătură cu ordinele a căror anulare au solicitat-o, argumentând pentru fiecare dintre acestea convingerea că sunt neîntemeiate.

Astfel, chiar dacă unele dintre aceste critici au fost grupate de către instanţa de fond, deoarece vizau încălcarea unor dispoziţii cuprinse în aceeaşi lege, fiind oferită o dezlegare prin argumente comune, relevant este faptul că, raţionamentul juridic dezvoltat este unul laborios, având la bază temeiurile de fapt şi de drept invocate de părţile litigante, prin intermediul acestuia fiind exprimată, neechivoc şi concis, convingerea intimă a judecătorului că soluţia pronunţată este una legală şi temeinică.

Pe de altă parte, Înalta Curte nu poate identifica motive străine de natura pricinii, la care instanţa de fond să se fi raportat în efectuarea cercetării judecătoreşti, considerentele primei instanţe fiind expuse în limitele învestirii sale, respectiv prin interpretarea şi aplicarea normelor de drept material invocate de reclamante în susţinerea acţiunii şi de autoritatea pârâtă în apărările formulate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

Criticile subsumate acestui motiv de casare se circumscriu aspectelor de nelegalitate enumerate de reclamante în cererea de chemare în judecată, recurentele afirmând că acestea au fost înlăturate de instanţa de fond prin interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor de drept material incidente speţei.

În ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de anulare a art. I pct. 5 din OMT 270/2016 ca urmare a introducerii unei condiţii suplimentare celor prevăzute de lege pentru eliberarea părţii B a certificatului de siguranţă pentru operatorii de transport feroviar (OTF), instanţa de control judiciar reţine următoarele:

Prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 270/2016 a fost modificat art. 15 din anexa nr. 2 a OMT 535/2007 privind aprobarea normelor pentru acordarea licenţei de transport feroviar şi a certificatelor de siguranţă în vederea efectuării serviciilor de transport feroviar pe căile ferate din România, prin introducerea alin. (7), potrivit căruia: "La solicitarea ASFR, pentru obţinerea părţii B a certificatului de siguranţă se va prezenta copia după contractul încheiat cu Agenţia de Investigare Feroviară Română - AGIFER, privind activitatea de investigare a accidentelor şi incidentelor prevăzute la art. 21 alin. (1) din Legea nr. 55/2006, cu modificările şi completările ulterioare."

Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 270/2016 a fost emis în temeiul prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 55/2006 privind siguranţa feroviară, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 3 alin. (2) lit. m) pct. (ii) din anexa nr. 1 "Regulament de organizare şi funcţionare al Autorităţii de Siguranţă Feroviară Română - ASFR", la anexa nr. 1 "Regulament de organizare şi funcţionare a Autorităţii Feroviare Române - AFER" la Hotărârea Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române - AFER, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Prin Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 60/2016 se aprobă modul de calcul şi nivelul tarifar, pe tip de activitate, pentru activităţile de investigare a accidentelor şi incidentelor feroviare, efectuate de Agenţia de Investigare Feroviară Română – AGIFER (art. 1), iar art. 3 din Anexa la OMT 60/2016 - Modul de Calcul şi Nivelul Tarifar, pe tip de activitate, pentru activităţile de investigare a accidentelor şi incidentelor feroviare, efectuate de Agenţia de Investigare Feroviară Română – AGIFER are următorul text: "Tariful unic pentru prestaţiile de activităţi specifice efectuate de Agenţia de Investigare Feroviară Română - AGIFER, aplicabil operatorilor de transport feroviar de marfă, are următoarea structură şi următorul nivel tarifar: TUOM - 12,28 euro/1.000 tren km".

Ordinul Ministrului Transporturilor nr. 60/2016 a fost emis în temeiul prevederilor art. 94 din Ordonanţa Guvernului nr. 95/1998 privind înfiinţarea unor instituţii publice în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare.

În dezlegarea raportului juridic litigios, instanţa de fond a pornit de la dispoziţiile legale care reglementează organizarea şi funcţionarea AGIFER, în calitate de instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Transporturilor, având atribuţia de a desfăşura activităţile de investigare a accidentelor şi incidentelor feroviare.

Înalta Curte constată că această abordare este corectă, având în vedere că situaţia premisă avută în vedere de cele două ordine emise de Ministerul Transporturilor constă în asigurarea siguranţei transportului feroviar efectuat de operatorii de transport feroviar- deţinători de licenţe în acest sens, potrivit Legii nr. 55/2006.

Din evoluţia cronologică a reglementărilor interne şi comunitare în materia efectuării transporturilor feroviare şi a siguranţei feroviare, Înalta Curte reţine, în acord cu instanţa de fond, că legislaţia internă a necesitat modificări în vederea implementării Directivei nr. 2004/49/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European şi a Consiliului privind siguranţa căilor ferate comunitare şi de modificare a Directivei 95/18/CE a Consiliului privind acordarea de licenţe întreprinderilor feroviare şi a Directivei 2001/14/CE privind repartizarea capacităţilor de infrastructură feroviară şi perceperea de tarife pentru utilizarea infrastructurii feroviare şi certificarea siguranţei.

Transpunerea Directivei 2004/49/CE a fost efectuată prin adoptarea Legii nr. 55/2006 privind siguranţa feroviară.

Ca urmare a apariţiei acestei legi, în cadrul Autorităţii Feroviare Române – AFER au fost înfiinţate patru organisme distincte, unul dintre aceste organisme fiind Organismul de Investigare Feroviar Român – OIFR.

Întrucât autorităţile competente nu au transpus corespunzător, printre altele, dispoziţiile Directivei 2004/49/CE referitoare la asigurarea independenţei funcţionale a organismului de investigare, în luna martie 2013, Comisia Europeană a declanşat procedura de infringement împotriva României.

Acest fapt a impus reorganizarea Autorităţii Feroviare Române – AFER, legiferată prin apariţia O.U.G. nr. 33/2015, ordonanţă prin care s-a înfiinţat Agenţia de Investigare Feroviară Română – AGIFER, ca organ de specialitate în subordinea Ministerului Transporturilor.

De asemenea, prin H.G. nr. 716/2015 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Investigare Feroviară Română – AGIFER, Guvernul României a stabilit principalele atribuţii ale AGIFER şi a aprobat Regulamentul de organizare şi funcţionare al AGIFER.

Prin Legea nr. 42/2016 s-a aprobat O.U.G. nr. 33/2015 prin care se prevede, în mod expres,modul de finanţare al AGIFER, şi anume, tariful unic pentru activităţile de investigare a accidentelor şi incidentelor feroviare, modalitatea de tarifare fiind prevăzută în contractele de investigare.

Principalul obiectiv al AGIFER îl constituie îmbunătăţirea siguranţei feroviare şi prevenirea accidentelor, prin investigări şi emiterea de recomandări de siguranţă, iar beneficiarii sunt operatorii de transport feroviar.

Prin O.U.G. nr. 33/2015, prin care au fost modificate şi completate Ordonanţa Guvernului 95/1998 şi Legea nr. 55/2006, acte care au fost transmise la Comisia Europeană pentru ieşirea din punerea în întârziere a transpunerii corecte a Directivei 2004/49/CE, s-a urmărit să se asigure, în principal, independenţa organismului naţional de investigare faţă de autoritatea naţională de siguranţă, respectiv a Agenţiei de Investigare Feroviară Română – AGIFER faţă de Autoritatea de Siguranţă Feroviară – ASFR.

Potrivit Directivei europene, organismul de anchetă este independent în organizarea, structura juridică şi luarea deciziilor de orice gestionar de infrastructură, întreprindere feroviară, organism de tarifare, organism de repartizare şi organism notificat, precum şi de orice parte ale cărei interese ar putea intra în conflict cu sarcinile încredinţate organismului de anchetă. În plus, este independent din punct de vedere funcţional de autoritatea de siguranţă şi de orice autoritate de reglementare a căilor ferate.

Agenţia de Investigare Feroviară Română – AGIFER este independentă în organizarea, structura juridică şi luarea deciziilor de Autoritatea de Siguranţa Feroviară Română – ASFR, care funcţionează în cadrul Autorităţii Feroviare Române – AFER, de orice administrator de infrastructură, operator de transport feroviar, organism de tarifare, organism de repartizare, organism notificat, autoritate de reglementare a sistemului feroviar şi de orice parte ale cărei interese ar putea intra în conflict cu atribuţiile încredinţate AGIFER.

În concluzie, Înalta Curte reţine că respingerea motivului de nulitate a art. I, pct. 5 din OMT 270/2016 şi art. 3 al anexei OMT 60/2016 pentru încălcarea cerinţei imperative a asigurării independenţei absolute a AGIFER este rezultatul interpretării judicioase a dispoziţiilor legale naţionale şi comunitare incidente în cauză.

În ceea ce priveşte casarea din perspectiva respingerii motivelor de nulitate privind încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat şi a ierarhiei actelor normative (Constituţie şi art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000) prin imixtiunea autorităţii administrative în sfera de reglementare rezervată legii " (punctul II, lit. C), punctul 3 din cererea de recurs), Înalta Curte reţine netemeinicia acesteia după cum urmează.

Recurentele susţin că OMT 270/2016 şi, implicit, OMT 60/2016 încalcă şi prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, potrivit cărora "actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".

Ordinele a cărora anulare parţială se solicită, sunt în concordanţă cu dispoziţiile legale incidente în materie, fiind emise tocmai în executarea legii şi nu prin adăugare la lege, cu respectarea prevederilor art. 4 din Legea nr. 24/2000.

În calitatea sa de autoritate de stat în domeniul transporturilor, potrivit H.G. nr. 21/2015, Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor emite norme obligatorii de licenţiere a operatorilor de transport feroviar care efectuează sau vor efectua activităţi de transport feroviar şi stabileşte condiţiile de acordare, de suspendare sau de anulare a licenţelor.

De asemenea, tot legea îi stabileşte Ministerului Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor competenţa de a aproba tariful unic privind activităţile de investigare a accidentelor şi incidentelor feroviare.

Tariful unic asigură funcţionalitatea AGIFER, organismul naţional de anchetă în sectorul feroviar, fiind îndeplinită astfel cerinţa din Directiva 2004/49/CE, conform căreia, acest organism trebuie să fie capabil să obţină suficiente resurse pentru a-şi îndeplini sarcinile.

Prin urmare, Ordinele Ministerului Transporturilor nr. 270/2016 şi nr. 60/2016 sunt emise cu respectarea dispoziţiilor Legii nr. 24/2000, având în vedere că potrivit cadrului legal prezentat anterior, nu se poate reţine că prin acestea se adaugă la lege, legea conferind ministerului competenţa de a stabili reguli pentru eliberarea licenţelor de transport feroviar, prin care să fie respectate standardele de siguranţă feroviară de către toţi operatorii de transport.

În ceea ce priveşte "Casarea din perspectiva aplicării greşite a legii şi nemotivării hotărârii prin ignorarea motivelor de nulitate privind încălcarea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 55/2006 referitor la atribuţiile cu caracter legal ale AGIFER şi în subsidiar a dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 716/2015 privind organizarea AGIFER, respectiv art. 4 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin aceeaşi hotărâre", Înalta Curte reţine următoarele:

Din analiza argumentelor prezentate în cadrul acestei critici, rezultă că recurentele susţin, în esenţă, lipsa oricărei atribuţii AGIFER "de prestare servicii pe bază de contract".

Înalta Curte reţine că recurentele încearcă să susţină nelegalitatea ordinelor, nu din perspectiva vătămării dreptului operatorilor de transport feroviar de a obţine licenţa de transport, ci prin prisma încălcării atribuţiilor AGIFER, argument care excedează oarecum cadrului legal stabilit de art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Afirmaţia recurentelor nu are fundament în Ordonanţa nr. 95/1998, modificată, care în art. 9 4alin. (2) lit. c) stabileşte că: "Modalitatea de tarifare este prevăzută în contractele încheiate de AGIFER în mod nediscriminatarii şi transparent cu (...) c) operatorii de transport feroviar;"

După completarea cadrului legislativ aferent sistemului de transport feroviar, respectiv emiterea O.U.G. nr. 33/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul feroviar şi H.G. nr. 606/2015 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Feroviare Române - AFER, precum şi pentru modificarea anexei nr. 2 la H.G. nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, a devenit necesară modificarea şi completarea cadrului de reglementare subsecvent, respectiv OMT nr. 535/2007, în sensul adăugării la cerinţele pentru acordarea unui certificat a obligaţiei de a asigura datele şi informaţiile necesare investigării accidentelor şi incidentelor feroviare, precum şi dovada îndeplinirii acestei cerinţe, respectiv încheierea convenţiilor cu AGIFER pentru efectuarea activităţii de investigare a accidentelor şi incidentelor feroviare, nominalizând concret persoana juridică care asigură investigarea accidentelor şi incidentelor feroviare, respectiv AGIFER.

Cerinţa din OMT nr. 535/2007 privind prezentarea unei copii contractului cu AGIFER pentru activitatea de investigare rezultă din prevederile Regulamentului UE nr. 1158/2010 al Comisiei din 9 decembrie 2010, Anexa II, pct. Q1- Procedura descrisă trebuie să cuprindă dovezi în sensul că accidentele şi incidentele sunt raportate, înregistrate, investigate şi analizate.

Pentru incidentele care nu sunt investigate de operatorii de transport feroviar conform procedurii proprii, dovada investigării de către AGIFER o reprezintă un contract de investigare încheiat între cele două părţi, având în vedere şi prevederile pct. Q2 din Regulamentul (UE) nr. 1158/2010 al CE, care prevede modul de furnizare a unor servicii care trebuie să fie conforme cu cerinţele din contract.

Asigurarea resurselor necesare pentru realizarea investigaţiei nu poate fi realizată decât în baza unui contract necesar ca dovadă pentru obţinerea certificatului de siguranţă în ceea ce priveşte capacitatea operatorilor de a analiza toate informaţiile relevante legate de investigarea accidentelor şi incidentelor, pe baza cărora sunt adoptate măsurile preventive necesare.

Beneficiarii imediaţi ai activităţii de investigare a accidentelor şi incidentelor, şi, deci, ai contractelor de investigare, sunt operatorii de transport feroviar. Aşadar, există fără niciun dubiu o prestaţie determinată a AGIFER.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că încheierea contractelor de investigare de către AGIFER, în mod nediscriminatoriu şi transparent cu operatorii de transport feroviar rezultă din lege.

În Anexa nr. 2 a OMT nr. 535/2007, la art. 15 alin. (6), se stipulează următoarele: La solicitarea ASFR, pentru obţinerea părţii B a certificatului de siguranţă pentru servicii de transport feroviar definite conform art. 2 alin. (3) din ordin, solicitantul va prezenta şi alte documente care să justifice îndeplinirea tuturor cerinţelor prevăzute la art. 14 lit. b) din prezenta normă şi anexa III la Regulamentul (UE) nr. 1158/2010.

Contractul de investigare încheiat de AGIFER cu operatorii de transport feroviar în mod nediscriminatoriu şi transparent, prevăzut de art. 15 alin. (7) din Anexa nr. 2 la OMT nr. 260/2016, este unul din documentele la care face referire alin. (6) al aceluiaşi articol.

Cerinţa art. 15 alin. (7) din anexa nr. 2 la OMT nr. 535/2007 privind prezentarea unei copii a contractului cu AGIFER pentru obţinerea părţii B a certificatului de siguranţă rezultă din reglementările cuprinse în cadrul anexei III la Regulamentul (UE) nr. 1158/2010 al Comisiei.

Faţă de toate argumentele invocate anterior, rezultă că sunt neîntemeiate şi criticile privind încălcarea dispoziţiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 55/2006, art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 716/2015 privind organizarea AGIFER, respectiv art. 4 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin aceeaşi hotărâre.

Referitor la "Casarea pentru nemotivarea referitoare la criticile privind caracterul discriminatoriu şi lipsa de predictibilitate a prevederii introduse prin art. I pct. 5 alin. (7) din OMT 270/2016, conform căreia: La solicitarea ASFR pentru obţinerea părţii B a Certificatului de siguranţă, se va prezenta copia după contractul încheiat cu AGIFER, Înalta Curte reţine că nici criticile aferente acestor motive nu pot fi primite. Astfel, contractul de investigare încheiat de AGIFER cu operatorii de transport feroviar este unul nediscriminatoriu şi transparent, în concordanţă cu anexa nr. III la Regulamentul 1158/2010.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că nivelul tarifar a fost stabilit de Consiliul de conducere al AGIFER pentru acoperirea unor costuri minime, nefiind lipsit de predictibilitate, ci, din contră, pentru ca toţi operatorii să cunoască exact acest tarif şi pentru a nu se crea discriminări între operatori.

În ceea ce priveşte solicitarea de "Casarea pentru nelegalitatea motivelor general invocate în privinţa considerentelor referitoare la nulitatea dispoziţiilor vizate din cele două OMT pentru instituirea prin acte administrativ-normative (Ordine ale Ministrului Transporturilor) a unei contribuţii obligatorii cu caracter de taxă ori impozit cu încălcarea art. 139 din Constituţie" .

Criticile recurentelor potrivit cărora "tariful" impus prin OMT 60/2016 şi respectiv contractul obligatoriu impus prin art. I pct. 5 al OMT 270/2016 se încadrează integral în definiţia legală a impozitului şi, nefiind stabilite prin lege, ci prin Ordin al Ministrului Transporturilor, încalcă art. 139 din Constituţie, nu pot fi primite.

Înalta Curte reţine netemeinicia acestei critici de nelegalitate pentru următoarele argumente:

OMT nr. 60/2016 a fost emis de Ministerul Transporturilor, autoritate de stat în domeniul transporturilor, în temeiul prevederilor art. 94 din Ordonanţa Guvernului nr. 95/1998 privind înfiinţarea unor instituţii publice în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 3/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare.

Articolul 94 a fost introdus în O.G. nr. 95/1998 prin O.U.G. nr. 33/2015, act normativ cu caracter de lege.

Conform art. 94 alin. (1) din O.G. nr. 95/1998, aprobată prin Legea nr. 3/2002, cu modificările şi completările ulterioare, "Venitul propriu al AGIFER îl constituie exclusiv tariful unic privind activităţile de investigare a accidentelor şi incidentelor feroviare, al cărui mod de calcul şi nivel tarifar, pe tip de activitate, se stabilesc de către consiliul de conducere şi se aprobă prin ordin al ministrului transporturilor".

De asemenea, potrivit alin. (2), lit. c) al aceluiaşi articol din O.G. nr. 95/1998 "modalitatea de tarifare este prevăzută în contractele încheiate de AGIFER în mod nediscriminatoriu şi transparent cu operatorii de transport feroviar".

Tariful unic privind activităţile de investigare a accidentelor şi incidentelor feroviare, tarif ce constituie venitul propriu al AGIFER, a fost introdus prin lege.

Tot prin lege a fost reglementată şi încheierea contractelor de investigare de către AGIFER cu operatorii de transport feroviar.

De asemenea, tot prin lege i-a fost delegată consiliului de conducere al AGIFER competenţa de stabilire a modului de calcul şi a nivelului tarifar, pe tip de activitate, iar Ministerului Transporturilor competenţa de aprobare a modului de calcul şi a nivelului tarifar, pe tip de activitate, pentru activităţile de investigare a accidentelor şi incidentelor feroviare, efectuate de Agenţia de Investigarea Feroviară Română – AGIFER.

Nivelul tarifar stabilit de consiliul de conducere al AGIFER a avut în vedere acoperirea necesităţilor financiare minime pentru activitatea de investigare a accidentelor şi incidentelor feroviare potrivit atribuţiilor specifice AGIFER, precum şi activităţile suport având ca bază de calcul bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat prin OMT nr. 1103/2015.

În contextul aspectelor subliniate mai sus sunt vădit neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate de recurente cu privire la OMT nr. 60/2016, având în vedere că nu sunt încălcate dispoziţiile art. 139 din Constituţie, deoarece:

Tariful unic privind activităţile de investigare a accidentelor şi incidentelor feroviare, tarif ce constituie venitul propriu al AGIFER, a fost introdus prin lege, doar cuantumul fiind stabilit de OMT nr. 60/2016.

Tariful unic nu reprezintă un impozit, o taxă sau orice al venit la bugetului de stat, cum susţin în mod vădit eronat reclamantele.

Tariful unic reprezintă un preţ pentru anumite prestări de servicii, în speţă pentru activităţile de investigare a accidentelor şi incidentelor feroviare efectuate de AGIFER în beneficiul operatorilor de transport feroviar.

Tariful unic nu se varsă la bugetul de stat.

În concluzie, raţionamentul primei instanţe cu privire la respingerea motivului de nulitate a OMT 270/2016 şi OMT 60/2016 referitor la instituirea prin acte administrativ-normative (Ordine ale Ministrului Transporturilor) a unei contribuţii obligatorii cu caracter de taxă ori impozit cu încălcarea art. 139 din Constituţie, este temeinic şi legal.

Referitor la " Casarea pentru nemotivarea respingerii motivului de nulitate privind încălcarea art. 8 alin. (2) şi alin. (3) din Norma din 2007 privind acordarea certificatelor de siguranţă

În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 8 alin. (2) şi alin. (3) din Norma din 2007 privind acordarea certificatelor de siguranţă Înalta Curte constată că afirmaţiile recurentelor sunt nefondate, având în vedere următoarele considerente:

- Contractele de investigare reprezintă dovada pentru obţinerea certificatului de siguranţă în ceea ce priveşte capacitatea operatorilor de transport feroviar de a analiza toate informaţiile relevante legate de investigarea accidentelor şi incidentelor, pe baza cărora sunt adoptate măsurile preventive necesare.

- Misiunea AGIFER, organismul naţional de anchetă în sectorul feroviar, înfiinţat pentru transpunerea unei directive europene, o constituie îmbunătăţirea siguranţei feroviare şi prevenirea accidentelor, prin investigări şi emiterea de recomandări de siguranţă, beneficiarii imediaţi fiind operatorii de transport feroviar.

În concluzie raţionamentul instanţei în sensul că " (…) principalul scop al AGIFER îl constituie îmbunătăţirea siguranţei feroviare şi prevenirea accidentelor, contractele de investigare reprezentând o probă serioasă pentru obţinerea certificatului feroviar de siguranţă cu privire la capacitatea operatorilor de transport feroviar de a putea face o analiză a informaţiilor relevante legate de investigarea accidentelor şi incidentelor." nu poate fi pus la îndoială prin niciuna din susţinerilor recurentelor de la punctul 8 din cererea de recurs.

Referitor la "Casarea privind nemotivarea şi aplicarea greşită a legii privind motivele de nulitate referitoare la încălcarea art. 4 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996, prin impunerea unor preţuri care nu sunt determinate în mod liber de părţi prin OMT 60/2016"

Potrivit Directivei 2004/49/CE din 29 aprilie 2004 a Parlamentului European şi a Consiliului, Articolul 21 Organismul de anchetă:

(1) Fiecare stat membru se asigură că anchetele accidentelor şi incidentelor prevăzute în articolul 19 sunt desfăşurate de un organism permanent, care include cel puţin un anchetator capabil să îndeplinească funcţia de anchetator principal în cazul unui accident sau incident. Acest organism este independent în organizarea, structura juridică şi luarea deciziilor de orice gestionar de infrastructură, întreprindere feroviară, organism de tarifare, organism de repartizare şi organism notificat, precum şi de orice parte ale cărei interese ar putea intra în conflict cu sarcinile încredinţate organismului de anchetă. În plus, este independent din punct de vedere funcţional de autoritatea de siguranţă şi de orice autoritate de reglementare a căilor ferate.

(2) Organismul de anchetă îşi îndeplineşte sarcinile în mod independent de organizaţiile prevăzute în alin. (1) şi este capabil să obţină suficiente resurse în acest sens. Anchetatorilor săi li se acordă un statut care le asigură garanţiile necesare cu privire la independenţă.

Resursele financiare necesare pentru ca organismul naţional de anchetă să fie capabil să îşi îndeplinească sarcinile sunt asigurate din încasarea tarifului unic privind activităţile de investigare a accidentelor şi incidentelor feroviare, tarif ce constituie venitul unic al AGIFER.

Stabilirea modului de calcul şi a nivelului tarifar, pe tip de activitate, a fost dată prin lege în competenţa consiliului de conducere al AGIFER (art. 94 alin. (1) care a fost introdus în O.G. nr. 95/1998 prin O.U.G. nr. 33/2015, act normativ cu caracter de lege).

Nivelul tarifar stabilit de consiliul de conducere al AGIFER a avut în vedere acoperirea necesităţilor financiare minime pentru activitatea de investigare a accidentelor şi incidentelor feroviare potrivit atribuţiilor specifice AGIFER, precum şi activităţile suport având ca bază de calcul bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat prin OMT nr. 1103/2015.

În concluzie, raţionamentul primei instanţe cu privire la respingerea motivelor de nulitate referitoare la încălcarea art. 4 alin. (1), art. 8 şi art. 6 raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 21/1996 este formulat cu aplicarea corectă a legii.

Referitor la " Casarea pentru nelegale în privinţa motivului de nulitate constând în încălcarea art. 1204 din C. civ. prin impunerea aşa-zisului contract obligatoriu între OTF şi AGIFER întrucât consimţământul operatorilor nu este "liber" precum şi faptul că aşa-zisele "Contracte" ce pot fi impuse prin art. I pct. 5 al OMT 270/2016 şi OMT 60/2016 încalcă art. 1225 alin. (2) şi 1226 C. civ. neavând o prestaţie a AGIFER determinată sau cel puţin determinabilă"

Înalta Curte reţine că această critică de nelegalitate excedează cadrului procesual dedus judecăţii şi care vizează anularea parţială a unor ordine de ministru, în cauză nefiind supus analizei vreun contract încheiat între AGIFER şi operatorii de transport feroviar, reclamanţi în cauză.

În realizarea misiunii sale AGIFER efectuează investigări şi emite de recomandări de siguranţă. Beneficiarii imediaţi ai activităţii de investigare a accidentelor şi incidentelor, şi deci, ai contractelor de investigare, sunt operatorii de transport feroviar.

Astfel, ordinele menţionate nu stabilesc întregul conţinut al contractului menţionat, cin doar tariful serviciilor prestate, fiind vorba de un contract ce vizează prestarea unui serviciu de interes public referitor la siguranţa transportului feroviar, relevantă fiind şi calitatea AGIFER de instituţie publică.

Prin urmare, respectivul contract nu este unul pur civil, încheiat între două persoane juridice de drept privat, motiv pentru care nu se poate invoca încălcarea unor principii reglementate de C. civ. în materia contractelor civile, pentru a se anula un act administrativ cu caracter normativ care prevede încheierea unui contract privind prestarea unor servicii de interes public.

În concluzie, raţionamentul instanţei în sensul că " (…) reclamanta face confuzie între stabilirea necesităţii încheierii unui contract prin lege şi existenţa unui consimţământ liber, care există şi în cazul unui contract obligatoriu. Invocarea viciilor de consimţământ şi existenţa unor prestaţii ale AGIFER privesc executarea contractului nu poate afecta legalitatea instituirii acestui contract prin lege. "nu poate fi pus la îndoială prin niciuna din susţinerilor recurentelor din cadrul acestei critici de nelegalitate

Referitor la "Casarea pentru nemotivare şi aplicarea greşită a legii în privinţa motivelor de nulitate privind încălcarea normelor şi principiilor prevăzute de art. 10 din Directiva 2004/49/CE privind siguranţa feroviară referitoare la modalitatea de obţinere a certificării de siguranţă şi celor privind încălcarea normelor şi principiilor prevăzute în art. 21 alin. (2) al Directivei 2004/49/CE privind siguranţa feroviară referitoare la asigurarea posibilităţii de îndeplinire a sarcinilor de către organismul de anchetă în mod independent faţă de entităţile feroviare între care şi OTF.

În constatarea caracterului netemeinic al criticilor aferente punctului II, lit. C), punctul 13 din cererea de recurs şi în susţinerea legalităţii sentinţei de fond, Înalta Curte reţine că din economia dispoziţiilor Directivei, pretins a fi încălcate, rezultă că instituirea unui contract cu AGIFER este realizată tocmai pentru a se asigura fondurile necesare pentru funcţionarea în condiţii optime a acestei instituţii, astfel cum impune art. 21 din Directivă, organismul de anchetă rămânând independent, atât sub aspectul componenţei sale, dar şi faţă de operatorul de transport. Aceasta deoarece, tarifele sunt datorate de toţi operatorii şi în acelaşi cuantum, clauzele fiind prestabilite, tocmai pentru a nu afecta imparţialitatea organului de investigaţie atunci când trebuie declanşată o astfel de operaţiune.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa instanţei de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 4, 6 şi 8 din C. proc. civ., soluţia pronunţată fiind legală şi temeinică.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. S.R.L., C. S.A., E. S.A., H. S.A., J. S.A., L. S.A., N. S.R.L. şi P. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 264 din 25 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.