Constitutionality referral inadmissible for norms not invoked in original claim; appeal rejected
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the claimant's appeal as unfounded, affirming the lower court's interlocutory order that rejected as inadmissible the request to refer the constitutionality exception to the Constitutional Court; the lower court's ruling remains in force. The underlying dispute was an administrative action seeking partial annulment of the Superior Council of the Magistracy's Regulation on the internal order of courts, specifically provisions alleged to permit avoidance of the random computerized case-assignment principle, with the claimant later raising a constitutionality exception against certain statutory provisions (e.g., Law No. 304/2004 and Criminal Procedure Code articles) that were not invoked in the original claim. The decisive legal basis was Article 29(1) of Law No. 47/1992, requiring that the contested norm have direct applicability and a genuine connection to the resolution of the case; because the legal provisions challenged for unconstitutionality were first invoked only in the referral request and were not relied upon in the pleadings, the admissibility condition was unmet, and the exception was properly rejected as inadmissible—with no grounds for cassation under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 354 alin. (2) din C. proc. pen, art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, art. 53 din Legea nr. 304/2004, art. 3 alin. (7) din C. proc. pen; Constitutionality referral inadmissible for norms not invoked in original claim; appeal rejected: The underlying dispute was an administrative action seeking partial annulment of the Superior Council of the Magistracy's Regulation on the internal order of courts, specifically provisions alleged to permit avoidance of the random computerized case-assignment principle, with the claimant later raising a constitutionality exception against certain statutory provisions (e.g., Law No. 304/2004 and Criminal Procedure Code articles) that were not invoked in the original claim. The decisive legal basis was Article 29(1) of Law No. 47/1992, requiring that the contested norm have direct applicability and a genuine connection to the resolution of the case; because the legal provisions challenged for unconstitutionality were first invoked only in the referral request and were not relied upon in the pleadings, the admissibility condition was unmet, and the exception was properly rejected as inadmissible—with no grounds for cassation under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for dismissing the appeal as unfounded regarding the inadmissibility of the constitutional court referral.
Procedural basis for the decision to reject the appeal.
Full text
Şedinţa publică din data de 19 noiembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii dedusă judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: anularea în parte a Hotărârii nr. 1375/17.12.2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti), în ceea ce priveşte prevederile art. 19 alin. (1) lit. j), art. 9 alin. (1) raportat la art. 7 lit. g), art. 101 alin. (3) şi art. 111 alin. (13) şi (14) din Regulament, dispoziţii care permit evitarea principiului repartizării aleatorii în sistem informatizat a cauzelor.
Printr-o cerere ulterioară, reclamanta A. a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale invocând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 304 din 2004, teza a II-a, art. 354 din Legea nr. 135 din 2010 privind C. proc. pen., teza a II-a şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304 din 2004, teza a II-a.
2. Hotărârea primei instanţe în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale
Prin încheierea din data de 04 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2020 s-a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, ca inadmisibilă.
3. Cererea de recurs
Împotriva încheierii din data de 04 noiembrie 2021 prin care s-a dispus respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a declarat recurs reclamanta A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi în rejudecare să se admită cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamanta a invocat următoarele:
Încheierea recurată este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dreptului material, fiind incident cazul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dreptul material încălcat şi aplicat greşit fiind prevederile art. 29 din Legea nr. 47 din 1992.
Contrar celor susţinute de prima instanţă, din actele dosarului rezultă că cererea de sesizare a Curţii Constituţională este admisibilă, fiind îndeplinite cumulativ toate cerinţele prevăzute de art. 29 din Legea nr. 47 din 1992.
În ceea ce priveşte legătura cu soluţionarea cauzei, aceasta este indisolubilă şi este dovedită prin actele dosarului şi prin obiectul acestuia, raportat la prevederile legale obiect al excepţiei de neconstituţionalitate.
Astfel, obiectul cauzei nr. x/2020 a Curţii de Apel Bucureşti este reprezentat de anularea parţială a Hotărârii nr. 1375/17.12.2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, act administrativ normativ. Un act administrativ poate fi legal doar dacă respectă legislaţia superioară în materie, precum şi Constituţia României, acestea fiind condiţiile de legală emitere a actelor administrative.
Cu alte cuvinte, dacă reglementarea legală în baza căreia a fost emisă reglementarea administrativă este echivocă, lipsită de claritate/precizie şi încalcă dreptul la un proces echitabil, este evident că există o legătură între neconstituţionalitatea legii şi nelegalitatea actului administrativ, nelegalitatea actului administrativ fiind obiectul cauzei x/2020 în care s-a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Neconstituţionalitatea unor prevederi legale în baza cărora s-a emis un act administrativ normativ are o importanţă deosebită în cauza civilă în care se pune în discuţie anularea aceluiaşi act normativ, astfel că nu se poate în mod temeinic aprecia că nu există legătură între soluţionarea pe fond a cauzei şi excepţia de neconstituţionalitate.
Din întâmpinarea formulată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii în faţa instanţei de fond se arată că actul administrativ contestat are corespondent exact în prevederile legale obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, pârâtul solicitând respingerea ca neîntemeiată a acţiunii formulată de reclamant întrucât actul administrativ este emis întocmai cu prevederile legale sus menţionate şi astfel nu ar exista motive de anulare a acestuia. Prin urmare, rezultă în mod neechivoc legătura dintre soluţionarea cauzei şi excepţia de neconstituţionalitate invocată, din moment ce chiar pârâtul se apără menţionând că actul administrativ a fost emis în baza prevederilor legale obiect al excepţiei de neconstituţionalitate.
Posibilitatea înlăturării principiului repartizării aleatorii în sistem informatizat este data de prevederile neconstituţionale şi neclare ale art. 11 teza a II-a din Legea nr. 304 din 2004, art. 354 alin. (2) din C. proc. pen.., art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304 din 2004, art. 53 alin. (2) din Legea nr. 304 din 2004 şi ale prevederilor art. 111 alin. (13) din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanţelor Judecătoreşti, dispoziţii administrative care transpun normele legale sus menţionate, norme legale obiect al excepţiei de neconstituţionalitate invocată în faţa instanţei de fond, dovedindu-se astfel legătura cu soluţionarea cauzei.
Conform doctrinei de drept administrativ, respectarea Constituţiei este una dintre condiţiile de legalitate a actului administrativ, în sensul că actul administrativ este nelegal dacă acesta nu corespunde principiului supremaţiei Constituţiei în emiterea actului administrativ. Aşadar, chiar înainte de a corespunde legii, actul administrativ trebuie să corespundă în mod absolut dispoziţiilor constituţionale.
Pe cale de consecinţa, un act administrativ normativ emis in baza unor dispoziţii neconstituţionale nu poate fi legal, rezultând astfel legătura dintre soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate şi soluţionarea cauzei.
Concluzionând, hotărârea instanţei de fond este netemeinică întrucât actele dosarului arată că excepţia de neconstituţionalitatea are legătură cu soluţionarea dosarului nr. x/2020 al Curţii de Apel Bucureşti în care a fost ridicată, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale fiind în mod nelegal şi netemeinic respinsă.
4. Apărările formulate în cauză
Împotriva recursului declarat de către reclamanta B. a depus întâmpinare intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii prin care pe cale de excepţie a invocat excepţia de tardivitate a recursului, iar pe fond a solicitat respingerea acestuia ca fiind nefondat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză
Înalta Curte, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei tardivităţii a avut în vedere la pronunţarea acestei soluţii faptul că hotărârea recurată a fost pronunţată la data de 04.11.2020 (cf. încheierii recurate filele x ds. fond), iar recursul a fost declarat la data de 05.11.2020 (cf. dovezii de depunere de la fila x ds. recurs)
Or, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992:,,(5) Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
Cum în cauză există dovezile prezentate mai sus, care confirmă că recurenta a declarat recursul în termenul de 48 ore de la pronunţare, în speţă s-a impus soluţia de respingere a excepţiei de tardivitate invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.
În ceea ce priveşte fondul recursului, analizând actele şi lucrările dosarului şi încheierea recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
În speţă, Înalta Curte reţine că a fost formulată o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 din Legea nr. 304 din 2004, teza a II-a, art. 354 din Legea nr. 135 din 2010 privind C. proc. pen., teza a II-a şi art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304 din 2004, teza a II-a.
În ceea ce priveşte obiectul cauzei se reţine că prin cererea de chemare în judecată recurenta a solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 1375/17.12.2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii (Regulamentul de Ordine Interioară al Instanţelor Judecătoreşti), în ceea ce priveşte prevederile art. 19 alin. (1) lit. j), art. 9 alin. (1) raportat la art. 7 lit. g), art. 101 alin. (3) şi art. 111 alin. (13) şi (14) din Regulament, dispoziţii care din perspectiva sa, permit evitarea principiului repartizării aleatorii în sistem informatizat a cauzelor.
Cu privire al cererea de chemare în judecată, Înalta Curte în urma propriei analize prin raportare la motivele de recurs invocate de recurentă constată că se confirmă ceea ce instanţa de fond a reţinut, respectiv faptul că prin acţiune reclamanta a precizat că prin emiterea actului contestat, se încalcă prevederile art. 53 din Legea nr. 304/2004, a Constituţiei României, a art. 354 alin. (1) şi art. 3 alin. (7) din C. proc. pen., a Constituţiei şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Aşadar, în cuprinsul cererii de chemare în judecată nu s-au prezentat ca temei de drept în susţinerea cererii sale de chemare în judecată prevederile legale faţă de care recurenta-reclamantă a solicitat controlul de constituţionalitate.
Analizând condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale pentru declanşarea contenciosului constituţional, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 29 din Legea nr. 47/1992:
"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti ... privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.
(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale."
Aşadar prin raportare la jurisprudenţa anterioară a Înaltei Curţi, apreciază că, cerinţa care impune ca norma criticată să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei, nu trebuie analizată in abstracto şi dedusă din orice fel de tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei, ci trebuie să aibă aplicabilitate directă în litigiul dedus judecăţii.
În considerarea celor mai sus arătate, prevederile legale ale cărui control de constituţionalitate se solicită, nu au fost invocate în speţă, prima invocare a lor făcându-se exclusiv prin cererea de sesizare a Curţii Constituţionale.
Or, faţă de această conduită procesuală adoptată de recurenta-reclamantă nu se poate aprecia ca fiind îndeplinită condiţia ca excepţia ridicată în faţa instanţei de fond să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.
În acest context, neexistând premisele aplicării directe la speţa dedusă judecăţii cu efecte procesuale concrete, a articolului de lege criticat, ca fiind neconstituţional, Înalta Curte apreciază, în acord cu instanţa de fond că, nu poate fi reţinută o veritabilă legătură între excepţia invocată şi obiectul dosarului dedus judecăţii, aşa cum impune art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Aşadar, în lipsa îndeplinirii cumulative a condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală.
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia tardivităţii declarării recursului invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii.
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva încheierii din data de 04 noiembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti– secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19 noiembrie 2021.