Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5682/2022 AI generated

Tax and administrative challenge for annulment perempted for procedural delay

Case Number Decizia nr. 5682/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome struck_off

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice ordered the peremption of the appellant's challenge for annulment, leaving the previous final decision of December 2, 2020, which had dismissed the appeal as inadmissible, in force. The dispute involved a procedural default in a tax and administrative case where, after a suspension of proceedings due to the non-appearance of both parties and the subsequent annulment of an unstamped motion to restart the case, the matter remained dormant for over six months. Applying Articles 416, 417, 418, and 420 of the Code of Civil Procedure, the court determined that the statutory condition of a six-month period of inactivity attributable to the parties was met following the last procedural act of March 10, 2022, thereby triggering the automatic peremption of the challenge for annulment as a procedural sanction.

Legislator headnote

AI generated

art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ, art. 420 alin. (1) din C. proc. civ, art. 181 din C. proc. civ; Tax and administrative challenge for annulment perempted for procedural delay: Instituţia perimării este reglementată în cuprinsul art. 416-418 din C. proc. civ., conferindu-i natura juridică a unei sancţiuni procedurale pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, sancţiune care determină stingerea procesului civil ca urmare a lipsei de stăruinţă a părţilor în judecată, vreme îndelungată.

Keywords

AI generated
annulment proceedings procedural delays tax procedure challenge of administrative decisions administrative sanction Civil Procedure Code

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea contestată

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 6475 din 2 decembrie 2020, a admis excepţia inadmisibilităţii recursului şi a respins recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei nr. 2133 din 22 mai 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

2. Contestaţia în anulare exercitată

Împotriva acestei decizii a formulat contestaţie în anulare contestatorul A., solicitând admiterea acesteia.

3. Procedura derulată în faţa instanţei

La termenul de judecată din 3 iunie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, învestită cu soluţionarea contestaţiei în anulare împotriva Deciziei nr. 6475 din 2 decembrie 2020, a suspendat judecata cauzei în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părţi nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu s-a solicitat judecata cauzei în lipsă în condiţiile art. 411 alin. (1) pct. 2 teza a II-a din acelaşi cod.

Ulterior, prin încheierea de şedinţă din data de 10 martie 2022 Înalta Curte a anulat cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 6475 din 2 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2018, ca netimbrată, şi a menţinut măsura suspendării judecăţii cauzei dispusă prin încheierea din 3 iunie 2021.

Întrucât a rămas în nelucrare timp de şase luni, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, pentru discutarea excepţiei de perimare, acordându-se termen de judecată la data de 11 iunie 2020, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Instituţia perimării este reglementată în cuprinsul art. 416-418 din C. proc. civ., conferindu-i natura juridică a unei sancţiuni procedurale pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, sancţiune care determină stingerea procesului civil ca urmare a lipsei de stăruinţă a părţilor în judecată, vreme îndelungată.

În temeiul art. 420 alin. (1) din C. proc. civ., perimarea se poate constata şi din oficiu.

Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni.

2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."

Din conţinutul acestui text de lege rezultă că pentru a opera perimarea trebuie să fie îndeplinite cumulative următoarele condiţii: instanţa a fost învestită cu o cerere care se judecă în primă instanţă sau într-o cale de atac, pricina să fie rămasă în nelucrare timp de 6 luni, iar lăsarea pricinii în nelucrare să se datoreze culpei părţilor.

Fiind un termen procedural, termenul de perimare se calculează potrivit art. 181 din C. proc. civ., astfel încât acesta se împlineşte în ziua anului sau lunii corespunzătoare zilei de plecare şi începe să curgă de la data ultimului act de procedură efectuat în cauză, care nu a mai fost urmat, din culpa părţii, de alte acte de procedură necesare pentru judecarea pricinii.

Excepţia de perimare este o excepţie dirimantă, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află, şi este o excepţie absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor, dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.

În cauză, se constată că de la momentul suspendării judecăţii pricinii, conform încheierii de şedinţă din data de 3 iunie 2021 şi ulterior a încheierii de şedinţă din data de 10 martie 2022, ce reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, dată de la care a început să curgă termenul de perimare, au trecut mai mult de şase luni şi nu s-au îndeplinit acte de procedură de natură a întrerupe sau suspenda cursul perimării, potrivit dispoziţiilor art. 417-418 din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Pentru aceste considerente, Înalta Curtea va aplica sancţiunea prevăzută de art. 420 alin. (1) din C. proc. civ. şi va constata perimarea contestaţiei în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimată contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 6475 din 2 decembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2018.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.