Sub-prefect’s suspension bid fails; no well-justified case or imminent harm shown, appeal upheld.

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova–Secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministrul Afacerilor Interne a solicitat suspendarea executării actului administrativ unilateral cu caracter individual, ce constă în Hotărârea de Guvern nr. 283/2022, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de subprefect al judeţului Gorj.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Craiova – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 85 din 31 martie 2022, a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei de obiect, invocate de pârâtul Guvernul României, precum şi cererea de suspendare a executării Hotărârii de Guvern nr. 283/2022 formulată de reclamant ca nefondată.

4. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

3.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul a arătat, în esenţă, că hotărârea atacată nu este motivată conform exigentelor prevăzute de art. 425 din C. proc. civ.

Astfel, a susţinut că prima instanţa motivează întreaga hotărâre prin aceea că îi reproşează nu a "indicat o normă legală care sa prevadă aplicarea" unuia sau a altuia dintre textele de lege, în condiţiile în care a expus situaţia de fapt şi a arătat care sunt motivele care dau o aparenţă de nelegalitate actului atacat.

Totodată, deşi prima instanţă afirmă în considerente că nu se poate realiza o analiză aprofundată întrucât în cadrul cererii privind suspendarea, aceasta analizează în fapt şi se pronunţă asupra oportunităţii emiterii actului, asupra împrejurărilor în care în care a fost emis şi a actelor care au stat la baza emiterii acestuia, realizând practic o judecată a fondului legalităţii actului a cărui suspendare se solicită.

3.2. În dezvoltarea motivului de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În esenţă, în privinţa cazul bine justificat, a arătat că au fost încălcate mai multe dispoziţii legale, printre care prevederile art. 250 şi 251 din Codul administrativ, precizând că, din punct de vedere formal, Nota de fundamentare la H.G. nr. 283/2022 nu are valoarea unei propuneri, întrucât simpla enumerare a unor norme legale, fără a se arăta nimic în concret, nu echivalează cu o propunere de eliberare din funcţie, în plus, orice act propus spre adoptare trebuie întocmit cu respectarea principiilor prevăzute de art. 6 -13 din O.U.G. nr. 57/2019.

În acest sens, a arătat că nu s-a respectat principiul legalităţii, pentru că nu s-a oferit niciun motiv concret care să conducă la ideea eliberării din funcţie a sa, susţinându-se că numirea şi eliberarea din funcţie este prerogativul absolut al Guvernului, susţinere însuşită de prima instanţă. În nota de fundamentare care a stat la baza emiterii H.G. se menţionează doar că eu am fost numit în funcţie prin H.G. nr. 242/03.03.2021 şi că a fost întocmit proiectul de hotărâre privind eliberarea din funcţie, fără nicio altă menţiune.

Referitor la paguba iminentă a apreciat, contrar celor reţinute de prima instanţă, că i s-a produs un prejudiciu direct, constând în dreptul la salariu, în accepţiunea de "bun".

Invocând practica Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia una din cerinţele esenţiale care să permită autorităţii publice ingerinţa în dreptul de proprietate asupra bunurilor impune ca aceasta să fie legală, arată că în cauză este vorba despre un act individual care a fost emis în perioada în care acesta se afla în concediu medical, încetarea raporturilor juridice în asemenea perioadă fiind interzisă atât de Codul muncii, cât şi de Codul administrativ, aflându-ne astfel în prezenta unui act nelegal, adoptat în mod arbitrar, pe baza unor criterii neprevăzute de lege.

Potrivit recurentului, în mod greşit prima instanţă a apreciat inexistenţa unui prejudiciu ireparabil motivat de faptul că îşi poate relua activitatea în cadrul Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Gorj, omiţând însă este că nici în prezent nu şi-a putut relua activitatea, efectele actului atacat producându-se în continuare.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărarea intimatului-pârât Ministerul Afacerilor Interne

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Recurentul–reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Hotărârii de Guvern nr. 283/2022, prin care s-a dispus eliberarea reclamantului din funcţia de subprefect al judeţului Gorj.

Curtea de apel a respins acţiunea formulată de reclamant ca nefondată, reţinând că, în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

1.1. Cu privire la motivele de casare întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte reţine că nu pot fi primite.

În dezvoltarea acestui motiv, recurentul a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată nu este motivată corespunzător în raport cu situaţia de fapt şi motivele invocate, apreciind, totodată, că prima instanţă a realizat practic o judecată a fondului legalităţii actului a cărui suspendare se solicită.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar, nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentului, prima instanţă a explicitat aspectele analizate din perspectiva condiţiei cazului bine justificat, îndeplinindu-şi, prin considerentele sale punctuale şi concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate şi de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Astfel, prima instanţă a reţinut că, în cauză, reclamantul a invocat aparenţa de nelegalitate a actului administrativ atacat, prin prisma faptului că la data emiterii hotărârii de guvern prin care a fost eliberat din funcţie era în concediu medical şi ar fi aplicabile şi în ceea ce priveşte demnitarii publici dispoziţiile Codului muncii, însă partea nu a indicat o normă legală care să prevadă aplicarea dispoziţiilor Codului Muncii şi în cazul funcţiilor de demnitate publică, limitându-se la a susţine, fără a motiva în drept, faptul că normele Codului muncii s-ar aplica şi în situaţia sa, iar membrii autorităţilor publice locale au dreptul la concediu medical.

Referitor la cerinţa pagubei iminente, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că executarea unui act administrativ nu poate fi considerată prin ea însăşi producătoare a unei pagube iminente în lipsa probării altor elemente care să ducă la această concluzie, lipsirea de veniturile obţinute prin funcţia din care a fost eliberat ţine de însăşi esenţa actului administrativ de încetare a exercitării unei funcţii, iar reclamantul, în urma emiterii actului contestat îşi poate relua funcţia publică de consilier în cadrul Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului Gorj, astfel că poate exista o diminuare a veniturilor în aceste condiţii, dar această diminuare nu constituie pagubă iminentă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor şi apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa instanţei supreme, iar prin analiza cerinţelor legale nu s-a antamat fondul pricinii.

Totodată, se reţine că motivarea hotărârii răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil şi lipsit de arbitrariu, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument invocat, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuie analizată în lumina circumstanţelor fiecărei cauze, ea presupunând însă ca partea în cauză să se poată aştepta la un răspuns specific şi explicit cu privire la aspectele decisive ale procedurii în cauză (Hotărârea din 9 decembrie 1994, H. Balani contra Spaniei şi Cauza Ruiz Torija contra Spaniei).

Se observă astfel că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei, motivarea oferită de prima instanţă pentru respingerea cererii de suspendare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Faptul că recurentul nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

1.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, de asemenea, este nefondat.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reţinute, în argumentarea cazului bine justificat, argumentele vizând aparenţa de nelegalitate a actului administrativ atacat, prin prisma faptului că la data emiterii hotărârii de guvern prin care reclamantul a fost eliberat din funcţie acesta era în concediu medical şi ar fi aplicabile şi în ceea ce priveşte demnitarii publici dispoziţiile art. 60 şi art. 78 din Codul Muncii, care ar interzice concedierea salariaţilor pe perioada concediului de odihnă şi încetarea raporturilor de serviciu a salariaţilor aflaţi în incapacitate temporară de muncă.

Prin urmare, s-a reţinut în mod corect că în privinţa funcţiei de subprefect, fiind o funcţie de demnitate publică, conform art. 382 lit. e) din O.U.G. nr. 57/2019 nu i se aplică prevederile privind funcţionarii publici din Codul administrativ, nefiind totodată aplicabile nici dispoziţiile Codului Muncii, în condiţiile în care 367 din O.U.G. nr. 57/2019 prevăd completarea cu dispoziţiile legislaţiei muncii doar în ceea ce priveşte funcţionarii publici, iar reclamantul nu a indicat o normă legală care să prevadă aplicarea dispoziţiilor Codului muncii şi în cazul funcţiilor de demnitate publică.

Astfel, s-a apreciat în mod corect că nu există indicii de nelegalitate a actului contestat, în raport cu împrejurarea că ar fi emis într-o perioadă în care reclamantul se afla în concediu medical, pentru că eliberarea din funcţie a acestuia nu este o concediere, în sensul Codului muncii, efectul eliberării din funcţia de subprefect fiind cel al reluării de drept a funcţiei publice deţinută în cadrul Direcţiei Agricole Gorj, iar analiza aprofundată asupra corelării normelor legale din Codul muncii şi Codul administrativ, a naturii raporturilor dintre subprefect şi Guvern presupune analiza fondului cauzei, ceea ce nu poate fi efectuată în procedura sumară a suspendării executării actului administrativ.

Aşadar, în mod corect prima instanţă a reţinut că argumentele părţi nu sunt în măsură să creeze o îndoială serioasa în privinţa legalităţii Ordinului nr. 1037/2019 sau Instrucţiunilor din 2019, acte care îndeplinesc, totodată, şi cerinţa motivării.

În fine, Înalta Curte reţine, totodată, că prin sentinţa nr. 305 din 23 noiembrie 2022, pronunţată în Dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Craiova – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâtul Guvernul României prin întâmpinare, şi, totodată, a respinge acţiunea precizată formulată de reclamant, având ca obiect anularea Hotărârii de Guvern nr. 283/2022, or, respingerea acţiunii în anulare de către prima instanţă reprezintă implicit o confirmare a prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, deşi nu se mai impune a fi analizată, ambele condiţii trebuind să fie îndeplinite cumulativ, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Or, în cauză, nu s-a făcut o astfel de dovadă în sensul prevederilor legale menţionate.

Prin urmare, toate criticile recurentei sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 6 sau 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 85 din 31 martie 2022 a Curţii de Apel Craiova – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.