Tax suspension upheld pending annulment action; appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Ministerul Finanţelor, anularea Deciziei nr. 52/P din 03.12.2021, a Dispoziţiei obligatorii ISR_AIF-3026/13.08.2021 şi Dispoziţiei obligatorii ISR_AIF-3027/13.08.2021.

Totodată, a solicitat suspendarea executării acestor acte administrative până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

În prezenta cauză, instanţa este învestită cu cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 52/P din 03.12.2021, Dispoziţiei obligatorii ISR_AIF-3026/13.08.2021 şi a Dispoziţiei obligatorii ISR_AIF-3027/13.08.2021, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 39 din 28 martie 2022, a admis cererea formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării Dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF-3026/13.08.2021 şi a Dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF-3027/13.08.2021 emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, dispoziţii menţinute prin Decizia nr. 52/P/03.12.2021 emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac recurenţii au susţinut, în esenţă, că prima instanţă a încălcat şi a aplicat în mod greşit prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, reţinând în mod nelegal că sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, reţinând existenţa unui caz bine justificat în privinţa competentei pârâtului în emiterea actului în litigiu, mai ales din prisma întinderii atribuţiilor exercitate de acesta şi a modului în care au fost materializate în dispoziţia de imputare a obligaţiilor fiscale, cât şi în privinţa compunerii echipei de control.

În opinia recurentei, ca urmare a analizei susţinerilor reclamantei prima instanţă a prejudecat fondul, apreciind că motivele invocate ţin de analizarea pe fond a legalităţii acestora, or, motivele reţinute de prima instanţă în considerentele hotărârii recurate nu sunt de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actelor administrative, fiind necesară administrarea de probe în cadrul procesului, aşa încât până la anularea de către o instanţă judecătorească a acestor acte acestea se bucură de prezumţia de legalitate.

În concluzie, a apreciat că în cauză nu este îndeplinită condiţia cazului justificat, având în vedere că obligaţiile fiscale au fost stabilite de organul de control după o riguroasă analiză a situaţiei de fapt, raportată la dispoziţiile legal aplicabile pentru perioada în discuţie.

Referitor la iminenţa producerii unei pagube, a arătat că nu este motivată suficient nici această condiţie, în situaţia în care nu s-a făcut dovada că în prezentul litigiu există un prejudiciu material viitor şi previzibil pe care l-ar putea suferi dacă nu se suspendă executarea actelor administrative atacate şi care să justifice suspendarea executării acestora, suspendarea fiind situaţia de excepţie. Or, cuantumul mare al sumei în litigiu nu este de natură a demonstra că implicit există şi o pagubă iminentă care să justifice suspendarea executării actului administrativ atacat.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea cererii de suspendare.

4. Apărarea intimatei-reclamante

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimata–reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Deciziei nr. 52/P din 03.12.2021, a Dispoziţiei obligatorii ISR_AIF-3026/13.08.2021 şi Dispoziţiei obligatorii ISR_AIF-3027/13.08.2021.

Curtea de apel a respins admis acţiunea formulată de reclamantă reţinând că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

În temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 "Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond."

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiţii, soluţia pronunţată de prima instanţă şi considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la cazul bine justificat acesta poate fi reţinut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea şi consistenţa dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acţiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Înalta Curte reţine că aparenţa de nelegalitate poate viza şi aspecte de drept material, însă este esenţial ca motivele identificate să fie evidente, să nu implice examinarea fondului cauzei.

În cauză, prima instanţă a apreciat că subzistă o aparenţă de nelegalitate a actului atacat, raportat la interpretarea organului de control asupra duratei termenului de păstrare a documentelor a căror lipsă a fost imputată reclamantei şi la aparenta nelegalitate a compunerii echipei de inspecţie economico financiară, care a fost alcătuită dintr-o singură persoană deşi din dispoziţiile incidente în materie rezultă că echipa este un organ colectiv (compus din cel puţin două persoane).

Contrar susţinerilor recurentelor, se constată că împrejurările amplu şi detaliat descrise în cererea de chemare în judecată şi susţinute prin înscrisurile depuse la dosar conturează o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor atacate.

Totodată, se reţine că prin sentinţa nr. 60 din 9 mai 2022, Curtea de Apel Iaşi a admis în partea cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi a dispus a anularea în parte a Dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF-3026/13.08.2021 a DGRFP Iaşi, menţinută prin Decizia nr. 52/P/03.12.2021 emisă de pârâtul Ministerul Finanţelor, cu privire la suma de 865.060 RON din totalul de 1.111.700 RON, stabilit cu titlu de creanţă bugetară principală aferentă anului 2019, precum şi cu privire la dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente sumei de 865.060 RON.

De asemenea, a dispus anularea în parte a Dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF-3027/13.08.2021 emisă de DGRFP Iaşi, în limitele admiterii cererii de anulare a Dispoziţiei obligatorii nr. ISR-AIF-3026/13.08.2021 a DGRFP Iaşi.

Soluţia pronunţată de instanţa învestită cu acţiunea în anulare a actelor administrative a cărpr suspendare se solicită în prezenta cauză conferă consistenţă concluziei că este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, iar prin anularea acestor acte aparenţa de drept a fost consolidată.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, prevăzută de dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, se reţine că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

Or, punerea în executare a actelor administrativ atacate este de natură să producă reclamantei o pagubă dificil de reparat ca urmare a lipsirii de o sumă importantă de bani, perturbând în mod grav funcţionarea acesteia, astfel că şi această condiţie este îndeplinită.

Prin urmare, toate criticile recurentelor sunt nefondate, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâţii Ministerul Finanţelor prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi împotriva sentinţei nr. 39 din 28 martie 2022 a Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2022, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.