Challenge to Government Decree on Budget Allocations: Appeal Dismissed for Failure to Substantiate Cassation Grounds
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as null, leaving the first-instance judgment of the Bucharest Court of Appeal, which had rejected the plaintiff's claim, in force. The dispute arose from a municipal administration’s challenge to a government decree allocating funds from the state budget reserve, alleging violations of legislative technique, impact assessment requirements, motivation, and the principle of decisional transparency. The appellate court found the appeal legally deficient because the appellant failed to substantiate specific grounds for cassation under Article 488(1)(8) of the Civil Procedure Code, instead merely reiterating factual arguments and expressing dissatisfaction with the lower court's outcome without identifying which material legal norms were violated or how they were misapplied, thereby violating the strict requirements for a legal review appeal under Articles 483, 486, and 489 of the Civil Procedure Code.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 30 din Legea nr. 500/2000, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ, art. 483 alin. (3) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) din C. proc. civ; Challenge to Government Decree on Budget Allocations: Appeal Dismissed for Failure to Substantiate Cassation Grounds: Prin urmare, a susţinut că judecătorul fondului în mod greşit a reţinut că actul atacat respectă prevederile art. 12 şi art. 30 din Legea nr. 500/2000, precum şi principiul transparenţei decizionale, apreciind că sentinţa atacată este dată că aplicarea greşită a legii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Comuna Sicula a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea Hotărârii de Guvern nr. 1088/2021 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, pentru unele unităţi administrativ-teritoriale, publicată în ’’Monitorul Oficial" nr. 961 din data de 7 octombrie 2021.
2. Hotărârea primei instanţe
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 837 din 3 mai 2022, a respins excepţiile privind inadmisibilitatea şi lipsa de obiect a acţiunii, precum şi cererea formulată de reclamantă ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs recurenta Comuna Sicula, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a reluat pe larg situaţia de fapt şi motivele privind nelegalitatea actului administrativ contestat, apreciind că soluţia primei instanţe este nelegală şi netemeinică, neţinând seama de totalitatea motivelor de nelegalitate invocate, la care face trimitere în conţinutul memoriului de recurs, cu referire la contextul general al adoptării H.G.. nr. 1088/2021 care, în opinia părţii este expus formal în Nota de fundamentare.
În continuare, a arătat că actul normativ atacat nu respectă condiţiile legale privind normele de tehnică legislativă, .nu are evaluare de impact, este nemotivat şi prin adoptarea acestui act s-au eludat dispoziţiile legale imperative şi s-a încălcat principiul transparenţei decizionale.
Prin urmare, a susţinut că judecătorul fondului în mod greşit a reţinut că actul atacat respectă prevederile art. 12 şi art. 30 din Legea nr. 500/2000, precum şi principiul transparenţei decizionale, apreciind că sentinţa atacată este dată că aplicarea greşită a legii.
În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
4. Apărarea intimatului-pârât
Prin întâmpinare, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi. Legală.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Regularitatea promovării căii de atac
Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată.
Instanţa de control judiciar constată că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., potrivit cărora " (1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate prevăzute în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 din acelaşi cod.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din acelaşi cod.
Nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute la pct. 1-8 ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Textul de lege se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.
În cauză, se constată că susţinerile recurentei-reclamante nu se pot încadra în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., aceasta nedezvoltând critici propriu-zise faţă de hotărârea atacată, ci doar şi-a exprimat nemulţumirea faţă de soluţia primei instanţe şi a reluat integral conţinutul acţiunii introductive de instanţă, cu trimitere la motivele de nelegalitate ale actului administrativ atacat, care în opinia părţii nu respectă dispoziţiile legale imperative privind adoptarea lui şi principiul transparenţei decizionale.
Recurenta-reclamantă nu circumstanţiază în niciun mod criticile sale, în sensul că hotărârea primei instanţe este pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei.
Aceste critici ar fi presupus identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi, totodată, demonstrarea modului în care măsurile adoptate de prima instanţă încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, critici care însă nu se regăsesc în conţinutul cererii de recurs.
Înalta Cure reaminteşte că recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, neputând conduce la o nouă judecată în fond, ci asigură numai un control de legalitate asupra hotărârii judecătoreşti atacate, aşadar, instanţa de recurs este competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual.
Or, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nestructurate din punct de vedere juridic, nu este suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, în condiţiile în care criticile formulate nu pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de lege, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. fiind indicate în mod formal drept temei al căii de atac.
Prin urmare, susţinerile recurentei-reclamante nu reprezintă critici împotriva sentinţei recurate şi ca atare nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.
2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va constata nulitatea recursului, ţinând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din acelaşi cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nulitatea recursului formulat de reclamanta Comuna Sicula împotriva sentinţei nr. 837 din 3 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.