Enforcement of Administrative Judgment: Prohibition of Additional Documentary Conditions in State Obligations Under Law 554/2004

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat să se aplice pârâtui B., în calitate de conducător al Secretariatului de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere, începând cu data de 14.03.2016 şi până la executarea obligaţiei stabilite prin sentinţa nr. 2533/30.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi obligarea pârâtului Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 la plata unor penalităţi, în cuantum de 1000 RON/zi de întârziere, începând cu data de 14.03.2016 şi până la executarea obligaţiei stabilite prin sentinţa menţionată.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII - a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 21 aprilie 2016, a admis, în parte, cererea formulată de reclamant, aplicând Secretarului de stat B. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 14.03.2016 şi până la executarea obligaţiei stabilite prin sentinţa nr. 2533/30.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia nr. 326/10.02.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, a obligat Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 să plătească reclamantului penalităţi de 500 RON pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 14.03.2016 şi până la executarea obligaţiei stabilite prin sentinţa nr. 2533/30.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia nr. 326/10.02.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, şi suma de 500 RON, cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989, reprezentat legal prin secretarul de stat B., criticând hotărârea atacată, în considerarea faptului că instituţia i-a comunicat reclamantului, prin Adresa nr. x/31.03.2016, solicitarea de a se prezenta pentru a ridica certificatul de luptător obţinut în baza Legii nr. 341/2004, însă acesta nu a dat curs cererii, caz în care obligaţia devine imposibil de executat, aspect ignorat de prima instanţă.

Totodată, a susţinut că termenul de 30 zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/20014, pentru executarea obligaţiei stabilite prin titlul executoriu – sentinţa nr. 2533/30.09.2014 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, definitivă prin Decizia nr. 326/10.02.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ar curge de la data comunicării deciziei definitive date în recurs, comunicare pretins a fi primită de recurent la data de 10.03.2016.

De asemenea, a mai arătat că, potrivit prevederilor Legii nr. 341/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu Ordinul nr. 128/02.09.2015 – pct. 4.3, la momentul eliberării certificatului solicitantul trebuie sa depună o declaraţie pe proprie răspundere, confirm anexei 5 P-O.20, din care să rezulte că nu a săvârşit infracţiuni de drept comun în timpul Revoluţiei Romane din decembrie 1989 sau în legătură cu drepturile acordate de Legile recunoştinţei precum şi în legătură cu acordarea sau preschimbarea certificatelor de revoluţionar în baza prezentei legi şi a Legii nr. 42/1990 şi, deşi a revenit la intimat cu adresă în cursul lunii aprilie 2016, la care a anexat formularul respectivei declaraţii, acesta nu s-a prezentat pentru a-şi ridica certificatul, prin urmare acesta a refuzat să respecte procedura eliberării acestui act.

În concluzie, a apreciat că instituţia a efectuat toate demersurile necesare în vederea îndeplinirii obligaţie stabilite în sarcina sa prin hotărârea judecătorească, solicitând admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a invocat nulitatea recursului pentru netimbrare, nemotivare, şi faptul că cererea nu a fost semnată de reprezentantul legal şi nu a fost depusă delegaţia de reprezentare, iar în subsidiar a cerut respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de examinare a recursului în completul de filtru

Raportul întocmit potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru şi comunicat părţilor în baza încheierii de şedinţă din data de 21 iunie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidenţa în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunţând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 9 noiembrie 2017.

5. Procedura derulată în faţa instanţei de recurs

La termenul de judecată din data de 8 martie 2018, instanţa a pus în discuţia părţilor, din oficiu, sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, referitoare la acordarea de penalităţi către reclamant.

Prin încheierea de şedinţă din 22 martie 2018, Înalta Curte a dispus sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, referitoare la acordarea de penalităţi către reclamant, dispunând suspendarea judecăţii până pronunţarea instanţei constituţionale asupra excepţie de neconstituţionalitate invocate, conform art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.,

Prin Decizia nr. 783 din data de 23 noiembrie 2021, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, referitoare la acordarea de penalităţi către reclamant.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat să se aplice conducătorului recurentului-pârât Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului comunist Instaurat în România în perioada 1945-1989 o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie/zi de întârziere, începând cu data de 14.03.2016 şi până la executarea obligaţiei stabilite prin sentinţa nr. 2533/30.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, şi obligarea acestuia la plata unor penalităţi, în cuantum de 1000 RON/zi de întârziere, începând cu data de 14.03.2016 şi până la executarea obligaţiei stabilite prin sentinţa menţionată.

Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamant, aplicând secretarului de stat B. o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 14.03.2016 şi până la executarea obligaţiei stabilite prin sentinţa nr. 2533/30.09.2014 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin Decizia nr. 326/10.02.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi a obligat autoritatea publică pârâtă să plătească reclamantului penalităţi de 500 RON pe fiecare zi de întârziere, începând cu data de 14.03.2016 şi până la executarea obligaţiei stabilite prin respectiva sentinţă.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurentului, care, în esenţă, sunt centrate pe împrejurarea că deşi i-a transmis reclamantului o solicitare în data de 31 martie 2016 de a se prezenta pentru a ridica certificatul de luptător obţinut în baza Legii nr. 341/2004 acesta nu a dat curs cererii, refuzând să respecte procedura eliberării acestui act, în sensul de a da declaraţia pe propria răspundere la care a făcut trimitere, caz în care obligaţia devine imposibil de executat.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora,

"(1) Dacă în urma admiterii acţiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un înscris, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar, în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate, instanţa de executare aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile art. 905 din C. proc. civ.."

Se reţine că, în cauză, titlul executoriu este reprezentat de sentinţa nr. 2533/30.09.2014, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a obligat pârâtul Secretariatul de Stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor împotriva Regimului Comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 să elibereze reclamantului A. duplicatul certificatului de revoluţionar seria x/23.12.2005 şi a legitimaţiei de revoluţionar seria x, sub sancţiunea plăţii de penalităţi în cuantum de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data rămânerii irevocabile a hotărârii şi până la predarea efectivă a documentelor menţionate.

Sentinţa 2533/30.09.2014 a rămas definitivă prin Decizia nr. 326/10.02.2016 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a anulat recursul declarat de către pârât.

Instanţa de control judiciar reţine că, într-adevăr, prin Adresa nr. x/31.03.2016, autoritatea publică pârâtă i-a adus la cunoştinţă reclamantului că se poate prezenta la sediul instituţiei în vederea eliberării documentelor solicitate, însă în data de 05.04.2016, când apărătorul reclamantului s-a prezentat să ridice documentele în cauză, autoritatea a refuzat să elibereze respectivele documente, (astfel cum rezultă din susţinerile părţii, confirmate de partea adversă) cu motivarea că duplicatele nu pot fi remise decât după depunerea unei declaraţii pe proprie răspundere, în formă autentică, din care să rezulte că reclamantul nu a fost şi nu este implicat în activităţi de poliţie politică.

În aceste condiţii, se constată că în cauză în mod corect prima instanţă a aplicat mijloacele de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, respectiv aplicarea unei amenzi conducătorului autorităţii publice pârâte şi obligarea autorităţii la plata penalităţilor prevăzute de art. 906 din C. proc. civ., în raport cu împrejurarea că autoritatea publică pârâtă nu a executat de bunăvoie obligaţia stabilită prin sentinţa nr. 2533/30.09.2014, în sensul că nu a eliberat reclamantului duplicatul certificatului de revoluţionar şi a legitimaţiei de revoluţionar seria x.

Altfel spus, recurentul-pârât nu a executat obligaţia prevăzută în titlul executoriu reprezentat de sentinţa sus-menţionată, care constă în eliberarea duplicatelor certificatului şi legitimaţiei de revoluţionar, fără vreo condiţionare în sensul efectuării unor demersuri din partea reclamantului, cum ar fi depunerea declaraţiei pretinse de către pârât, această obligaţie neputând fi supusă, în faza de executare, unor condiţii suplimentare, ce nu au fost stabilite de către instanţa care a pronunţat sentinţa a cărei punere în executare se refuză de către recurent.

Or, obligaţia executării din oficiu şi la termenele scurte fixate prin legi exprimă o data în plus cerinţa respectării principiului legalităţii şi exigenţei termenului rezonabil în procedura administrativă şi în procedura de executare a obligaţiilor impuse autorităţilor publice printr-o hotărâre judecătorească.

Curtea reaminteşte că executarea unei hotărâri judecătoreşti face parte din noţiunea de "proces", în sensul art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, iar Curtea de la Strasbourg a subliniat de nenumărate ori că dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică a unui stat ar permite ca o hotărâre definitivă şi obligatorie să rămână fără efect în detrimentul uneia dintre părţi (a se vedea, spre exemplu, hotărârea din 17.06.2003 în cauza Ruianu c. României, hotărârea din 24.03.2005 în cauza Şandor c. României, hotărârea din 28.06.2007 în cauza Rădulescu c. României, hotărârea din 28.06.2007 în cauza Grosu c. României).

În fine, importanţa deosebită pe care o are executarea hotărârilor judecătoreşti în materia contenciosului administrativ, deoarece statul, prin organele sale, acţionează în dublă calitate, de deţinător al forţei publice şi de debitor al obligaţiei, a fost subliniată de Curtea Europeană (Hotărârea din 22.12.2005 în cauza Iera Moni Profitou Iliou Thiras c. Greciei, Hotărârea din 12.07.2007 în cauza S.C. C. S.R.L. c. României).

Referitor la alegaţia recurentului legată de termenul de 30 zile prevăzut de art. 24 din Legea nr. 554/20014, se reţine că sentinţa reprezentând titlul executoriu în cauză a rămas definitivă, prin decizia pronunţată la data de 10.02.2016, aşadar acesta este momentul de la care începe să curgă termenul legal de 30 de zile, în interiorul căruia pârâtul avea posibilitatea să execute de bunăvoie obligaţia, şi nu de la comunicarea acestei hotărâri.

În concluzie, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâţii Secretariatul de Stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 şi B. împotriva încheierii din 21 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.