Harassment finding upheld after retrial ordered; CNCD must reissue decision and fine.

Şedinţa publică din data de 24 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi B. - în calitate de director regional al C. S.A., anularea Hotărârii CNCD nr. 407/13.05.2020.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 159 din 9 noiembrie 2021, a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a anulat Hotărârea C.N.C.D.. nr. 407/13.05.2020 şi a constatat întrunirea elementelor constitutive ale faptei de hărţuire prevăzute de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 şi în baza art. 26 alin. (1) din acelaşi act normativ aplică persoanei reclamate B. o amendă în cuantum de 2500 RON, obligându-l, totodată, la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1600 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac recurentul a susţinut, în esenţă, că hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, a susţinut că, în raport cu obiectul cauzei deduse judecăţii, respectiv anularea unei hotărâri a Consiliului, instanţa de judecată nu poate aplica persoanei reclamate o amendă în baza O.G. nr. 137/2000, ci doar să anuleze în tot sau în parte hotărârea atacată, având în vedere prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, făcând trimitere în acest sens la Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 793/27.02.208 şi sentinţa nr. 291/09.03.2021 a Curţii de Apel Bucureşti.

Totodată, a invocat, deosebit de principiul separaţiei puterilor în stat, şi prevederile art. 17 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, potrivit cărora ".Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării îşi desfăşoară activitatea în mod independent, fără să fie îngrădită sau influenţată de către alte autorităţi".

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii.

4. Apărarea intimatului-reclamant

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei atacate, fiind temeinică şi. legală.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă în limitele şi pentru motivele arătate în continuare.

1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Hotărârii nr. 407/13.05.2020, emisă de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Curtea de Apel a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, a anulat hotărârea atacată, a constatat întrunirea elementelor constitutive ale faptei de hărţuire şi a aplicat persoanei reclamate o amendă.

Instanţa de control judiciar împărtăşeşte în parte soluţia Curţii de Apel Iaşi, respectiv doar în ceea ce priveşte anularea hotărârii atacate.

Prin Hotărârea contestată, nr. 407/13.05.2020, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a hotărât că nu se întrunesc elementele constitutive ale faptei de discriminare potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Se reţine că reclamantul a sesizat autoritatea publică pârâtă, pentru constatarea şi sancţionarea contravenţiei prevăzute de art. 15 din O.G. nr. 137/2000 săvârşită de către B., director zonal la C. S.A..

Instanţa de control judiciar constată că, în raport cu faptele reclamate, judecătorul fondului a reţinut, în privinţa situaţiei de fapt, că aceasta a mai fost supusă analizei instanţelor de judecată în cadrul Dosarului nr. x/2018, în contradictoriu cu angajatorul C., persoana reclamantă din prezenta cauză fiind practic cel care a acţionat în numele angajatorului.

În esenţă, făcând trimitere la prevederile art. 430 alin. (2) şi art. 431 alin. (2) din C. proc. civ. şi la acţiunile persoanei fizice reclamate, prima instanţă a reţinut că pârâta a acţionat faţă de reclamant cu ostilitate, prin acţiuni de intimidare, de lipsă de încredere şi de stabilire de sarcini diferite într-un interval scurt de timp (…) agentul angajatorului fiind tocmai persoana reclamantă în faţa CNCD, reţinând astfel că în litigiul anterior s-a statuat deja asupra existenţei unei discriminări, aşa încât sunt întrunite elementele constitutive ale faptei de hărţuire prevăzute de art. 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000 motivul hărţuirii fiind cert: performanţa profesională şi atitudinea reclamantului.

Prin urmare, judecătorul fondului a apreciat în mod legal că se impune anularea hotărârii contestate, însă instanţa de judecată nu poate aplica persoanei reclamate o amendă în baza O.G. nr. 137/2000, criticile recurentului în acest sens fiind corecte.

În aceste condiţii, se impune obligarea autorităţii pârâte la emiterea unei noi hotărâri prin care să constate întrunite elementele constitutive ale faptei de hărţuire şi să aplice amenda contravenţională în raport cu aceasta, având în vedere că instanţa a avut suficiente repere pentru a identifica o situaţie de discriminare.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile Legii nr. 554/2004 care reglementează un contencios de plină jurisdicţie, în cadrul căruia, potrivit art. 18 alin. (1), instanţa poate să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ cu un anumit conţinut, iar nu doar să reevalueze cererea care i-a fost adresată.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, va obliga pârâtul să emită o hotărâre prin care să constate întrunite elementele constitutive ale faptei de hărţuire, prevăzute de 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, şi să aplice amenda contravenţională în raport cu aceasta, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 159 din 9 noiembrie 2021 a Curţii de Apel Iaşi – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, obligă pârâtul să emită o hotărâre prin care să constate întrunite elementele constitutive ale faptei de hărţuire, prevăzute de 2 alin. (5) din O.G. nr. 137/2000, şi să aplice amenda contravenţională în raport cu aceasta.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 24 noiembrie 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.