Limits of judicial inspection review: disciplinary liability requires intentional or grossly negligent violation of law, not mere disagreement with judicial reasoning

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a

contencios administrativ şi fiscal la data de 25.04.2019, sub nr. x/2019, contestatorul, A. a formulat contestaţie atât împotriva rezoluţiei de clasare nr. 51/31.01.2019 prin care a fost soluţionată lucrarea nr. 19-135/31.01.2019 cât şi împotriva rezoluţiei dispuse la data de 01.04.2019 de Inspectorul Şef în soluţionarea lucrării nr. C19-978.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 561 din 08 iulie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de contestatorul A. împotriva Rezoluţiei nr. 51/31.01.2019 prin care a fost soluţionată lucrarea nr. 19-135/31.01.2019 cât şi împotriva Rezoluţiei pronunţate la data de 01.04.2019 de Inspectorul Şef în soluţionarea lucrării nr. C19-978, emise de intimata, Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul–contestator A. a exercitat calea de atac a recursului şi, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admitedrea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând, să se admită contestaţia, să se desfiinţeze rezoluţia Inspectorului şef şi Rezoluţia de clasare şi să se dispună trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

După expunerea amplă a situaţiei de fapt, în privinţa hotărârii recurate a susţinut în esenţă recurentul că, prin acţiunile sale judecătorul cauzei a încălcat inclusiv prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 4 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Atât Inspecţia Judiciara, cât si judecătorul fondului în mod nelegal au analizat sesizarea formulată din perspectiva instituţiei recuzării, raportându-se permanent la soluţiile pronunţate de Judecătoria Sector 1 (nedefinitive), în condiţiile în care partea in mod constant a arătat că prin sesizarea formulată a solicitat efectuarea de cercetări din perspectiva unei abateri disciplinare. Judecătorii ce au soluţionat cererile de recuzare nu le-au analizat din perspectiva prevederilor art. 98 - 99 din Legea nr. 303/2004, ci din perspectiva prevederilor C. proc. civ., astfel încât in nici un caz nu se poate vorbi despre putere de lucru judecat sau autoritate de lucru judecat.

Judecătorul ce soluţionează o cerere de recuzare nu are competenta si atribuţiile necesare pentru a se pronunţa pe aspectul unor posibile abateri disciplinare, aceste verificări fiind in sarcina Inspecţiei Judiciare.

Prin urmare, nu poate fi invocata puterea de lucru judecat a unei hotărâri (nedefinitive) prin care a fost soluţionata o cerere de recuzare într-o procedură administrativă ce vizează cercetarea unor abateri disciplinare.

Susţine, de asemenea că, în speţă, din punctul său de vedere, judecătorul a acţionat atât cu rea credinţa, cat si cu grava neglijenta. Prin modul în care s-a exprimat în şedinţa publică, în prezenţa părţilor, a lăsat de înţeles că pârâta ar putea sa taie conducta de canalizare, având acest drept şi nu ar fi responsabilă pentru prejudiciile produse imobilelor conectate la aceasta conductă, ba mai mult, ar putea să îi acorde şi despăgubiri într-un cuantum foarte mare.

Instanţa de judecată si inspectorul au omis şi prevederile art. 39 din Legea serviciului de alimentare cu apa si de canalizare nr. 241/2006 potrivit căruia: "constituie infracţiune distrugerea, deteriorarea si manevrarea neautorizata, a stavilarelor, grătarelor, vanelor, a altor construcţii si instalaţii hidrotehnice aferente sistemelor de alimentare cu apa si de canalizare, care afectează siguranţa serviciilor, fimctionarea normala si integritatea sistemelor de alimentare cu apa si de canalizare si produc efecte sau prejudicii materiale grave."

Prin urmare, judecătorul supus cercetării, prin sugestiile formulate, a încălcat grav normele de drept material, instigând partea adversă la distrugerea conductei de canalizare,chiar cu preţul afectării caselor racordate la conductă, creându-i convigerea ca are acest drept si chiar dreptul sa fie despăgubită. Însă, din motivarea rezoluţiilor pronunţate, apare că Inspecţia Judiciară nu a analizat susţinerile sale, nu a motivat soluţia adoptată, concluzionând doar că nu sunt indicii care sa conducă la existenta unei abateri disciplinare.

În continuare, recurentul susţine că a solicitat sa fie analizată legalitatea soluţiilor adoptate de Inspecţia Judiciară, în condiţiile in care nu a contestat/criticat soluţiile pronunţate pe cererile de recuzare.

Mai mult, din motivarea soluţiilor date de Inspecţia Judiciara, nu rezultă ce verificări a făcut inspectorul pentru a aprecia daca există sau nu indicii pentru săvârşirea vreunei abateri disciplinare. De asemenea, susţine Inspectorul Şef că analiza inspectorului judiciar s-a raportat în concret la faptele sesizate, iar nu la conţinutul abaterilor disciplinare indicate. Insă, o atentă lectură a rezoluţiilor va indica cu uşurinţa faptul ca inspectorul nu a analizat faptele sesizate, rezumându-se a reţine că acestea au fost analizate de instanţa de judecata prin intermediul cererilor de recuzare.

Prin urmare, consideră ca faptele sesizate nu au făcut obiectul unei analize din perspectiva identificării unor posibile abateri disciplinare, însăşi motivarea instanţei de fond având un caracter generic şi superficial.

Fata de toate acestea, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând, să se admită contestaţia, să desfiinţeze rezoluţia Inspectorului şef şi rezoluţia de clasare şi să dispună trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Inspecţia Judiciară, în termenul legal a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul – reclamant A. şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate, ca fiind legală şi temeinică.

Răspunsul la întâmpinare

Recurentul – reclamant A. nu a combătut apărările intimatei – pârâte Inspecţiei Judiciare din cadrul întâmpinării printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 471 alin. (4) incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data 29.03.2021 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16.11.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, de apărările intimatei – pârâte Inspecţia Judiciară şi de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A., este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

În continuare, înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurentul – reclamant pe fondul recursului, reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 25.04.2019 sub nr. x/2019, reclamantul - contestator A. a formulat contestaţie atât împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 51/31.01.2019 prin care a fost soluţionată lucrarea nr. 19-135/31.01.2019 cât şi împotriva Rezoluţiei dispuse la data de 01.04.2019 de Inspectorul Şef în soluţionarea lucrării nr. C19-978.

Prin Rezoluţia nr. 51 din 31.01.2019 menţinută prin Rezoluţia inspectorului şef nr. C19-978 din data de 01 aprilie 2019 s-a dispus clasarea sesizării formulate de către petentul A., reţinându-se în esenţă că în cauză nu s-au identificat elemente care să releve comiterea de către doamna judecător B. din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a vreunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004.

Instanţa de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, a respins contestaţia formulată de contestatorul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că pârâta nu poate îndeplini rolul unei "suprainstanţe de control judiciar", care să analizeze, în cadrul unor verificări de natură strict administrativă, rezultatul activităţii instanţei de judecată, în ipoteza în care partea reclamantă este nemulţumită de modalitatea, diferită de a sa, în care judecătorul/judecătorii au interpretat şi aplicat normele legale materiale sau procedurale pe parcursul soluţionării cauzei. A admite altfel, ar însemna, pe de o parte, nesocotirea principiului independenţei judecătorului, iar, pe de altă parte, încălcarea dispoziţiei constituţionale potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurentul – reclamant A. din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că aceste motiv de nelegalitate nu poate fi reţinut, în contextul în care instanţa de fond a făcut o justă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, considerentele primei instanţe fiind însuşite de instanţa de control judiciar.

În primul rând, subliniază Înalta Curte că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi, este un element distinct de reaua-credinţă a magistratului sau de grava neglijenţă – aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept.

În sfera răspunderii disciplinare noţiunea de rea –credinţă presupune intenţia judecătorului de a manipula legea în mod conştient, obţinând prin aceasta un avantaj pentru sine sau pentru altul sau o vătămare a interselor uneia dintre părţile implicate în proces, iar în varianta săvârşirii faptei cu gravă neglijenţă trebuie să se identifice încălcarea de către judecător a normelor de drept material sau procesual, iar nerespectarea acestor norme să fie neechivocă.

Totodată, pentru ca fapta să poată fi circumscrisă unor abateri disciplinare, este necesar ca judecătorul să manifeste o conduită de încălcare flagrantă a unor îndatoriri profesionale elementare, cu consecinţe grave asupra înfăptuirii actului de justiţie, iar nerespectarea normelor să poată fi caracterizată ca fiind o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare.

Grava neglijenţă presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijenţă se apreciază, între altele, de exemplu, şi în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanţe.

Mai reţine instanţa de control judiciar că, în cadrul atribuţiilor inspecţiei judiciare intră doar o analiză a conduitei judecătorilor, nu şi a procesului, această autoritate publică nefiind o instanţă extraordinară, cu atribuţii în analiza probelor administrate în cauză, nefiind în competenţa sa a se pronunţa asupra soluţiei din dosar, ci doar a verifica incidenţa vreunuia dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute la art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată.

Stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, neputând fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

În acord cu instanţa de fond şi instanţa de control judiciar remarcă faptul că, atât prin sesizarea depusă la Inspecţia Judiciară, dar şi prin contestaţia cu care a învestit instanţa, reclamantul – contestator a invocat aceleaşi nemulţumiri referitoare la conduita necorespunzătoare a judecătorului ce a avut în instrumentare dosarul în care acesta a avut calitatea de intervenient forţat, respectiv dosarul nr. x/2017, aceste nemulţumiri fiind exprimate în cadrul unor cereri de recuzare, verificate şi soluţionate în două rânduri de un alt complet de judecată, în sensul respingerii acestora.

Prin urmare, în mod corect s-a reţinut de către judecătorul fondului că recurentul – reclamant doreşte reverificarea aceloraşi aspecte şi de către o autoritate administrativă prin intermediul sesizării adresate Inspecţiei Judiciare, aceasta neputând însă cenzura cele analizate şi reţinute de instanţa de judecată învestită cu soluţionarea cererilor de recuzare, deoarece s-ar nesocoti principiul independenţei judecătorului reglementat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, dar şi dispoziţia constituţională reglementată de art. 129 potrivit căreia "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Aşadar, nu se poate conferi Inspecţiei Judiciare competenţa de a analiza, în cadrul unor verificări de natură strict administrativă, rezultatul activităţii instanţei de judecată, în ipoteza în care recurentul – reclamant este nemulţumit de modalitatea, diferită de a sa, în care judecătorul a interpretat normele legale materiale sau procedurale pe parcursul soluţionării cauzei.

Modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material ori procesual în procesul interpretării şi aplicării legii nu poate fi considerat o "abatere de la îndatoririle de serviciu" sau o "faptă care afectează prestigiul justiţiei", iar cenzurarea acestuia în cadrul contenciosului disciplinar al funcţiei de magistrat nu poate fi realizată.

Este adevărat că, potrivit art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, orice persoană interesată poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabili ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare, însă, aceste verificării trebuie efectuate doar în limitele mai sus arătate, pentru motivele acolo expuse, iar în măsura în care sesizarea este de esenţa activităţii de judecată, verificările pot fi efectuate doar în situaţiile şi condiţiile cumulative mai sus expuse.

Însă, modul în care magistraţii instrumentează, apreciază/califică şi soluţionează cererile, excepţiile, căile de atac dintr-un dosar, nu poate fi susceptibil de sancţiune disciplinară decât în măsura în care acesta încalcă cu ştiinţă normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane sau atunci când nesocoteşte din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

În speţă, Înalta Curte reţine că expunerea motivată a unui raţionament logico-juridic adoptat în modul de apreciere şi interpretare a normelor legale incidente speţei, raportat la actele şi lucrările dosarului, ori activitatea de interpretare şi de analizare a admisibilităţii unor probe nu poate constitui în nici un caz abatere disciplinară, atunci când are loc în limitele legii şi a logicii.

Deopotrivă, nici modul de aplicare a normelor de drept material ori procesual, contrar interpretării avute în vedere de recurentul – reclamant, nu poate fi considerat o abatere de la îndatoririle de serviciu, în sensul exercitării cu rea credinţă sau gravă neglijenţă, ci se subsumează raţionamentului logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză.

Se constată, aşadar, că nemulţumirile exprimate de recurent în cuprinsul sesizării excedează limitelor legale ale controlului de natură administrativă al Inspecţiei Judiciare în ceea ce priveşte modalitatea în care doamna judecător B. a instrumentat dosarul nr. x/2017, mai exact dezbaterile care au avut loc la termenul de judecată din data de 13.11.2018 neputând fi analizate pe calea prezentului demers judiciar din perspectiva propusă de recurentul – reclamant.

Având în vedere că o instanţă de judecată s-a pronunţat cu privire la aspectele invocate de recurentul – reclamant, în mod judicios a reţinut judecătorul de primă jurisdicţie că Inspecţia Judiciară nu poate îndeplini rolul unei " suprainstanţe de control judiciar" care să analizeze, în cadrul unor verificări de natură strict administrativă, rezultatul activităţii instanţei de judecată.

În ceea ce priveşte critica recurentului conform căreia instanţa de judecată şi inspectorul au omis şi prevederile art. 39 din Legea Serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, Înalta Curte nu o poate reţine, acestea având legătură cu fondul dosarului nr. x/2017, pârâta neputându-se substitui instanţei de judecată, interpretarea normelor de drept în raport de situaţia de fapt reţinută neputând constitui un element al abaterii disciplinare imputate, întrucât aceasta constituie, în realitate, o modalitate de aplicare a legii, ce excede controlului administrativ.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, interpretând în mod corect dispoziţiile art. 97 şi art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, argumentele invocate de recurentul- reclamant A. în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 561 din data de 8 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.