Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5578/2021 AI generated

Cap on cumulative salary surcharges: statutory 30% budgetary ceiling versus individual maximum allowances for hazardous conditions, neuropsychological risk, and confidentiality

Case Number Decizia nr. 5578/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania (ICCJ) dismissed the appeal, upholding the lower court’s decision to reject the claims of a group of auxiliary and support staff from a Court of Appeal, who sought to invalidate salary decisions and obtain higher pay differentials. The dispute centered on the interpretation of Law No. 153/2017 (Framework Law on Public Sector Remuneration), specifically challenging whether the employer could cap total salary allowances at 30% of the base salary to comply with budgetary limits, rather than granting the individual maximum statutory percentages for hazardous conditions (15%), neuropsychological risk (25%), and confidentiality (5%) which could cumulatively reach 45%. Relying on its own mandatory ruling in Decision No. 15/2021 and Constitutional Court jurisprudence, the court held that the statutory language "up to" allows allowances to be set below the maximum when necessary to respect the aggregate 30% ceiling per credit holder under Article 25 of Law No. 153/2017; consequently, the court affirmed that discrepancies in allowance percentages between different public institutions due to specific budgetary constraints do not constitute discrimination under the Equality Principle, as base salaries remain uniform.

Legislator headnote

AI generated

art. 23 din Legea nr. 153/2017, art. 47 din Legea nr. 500/2002, art. 490 C. proc. civ, art. 394 C. proc. civ, art. 25 din Legea nr. 153/2017, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; Cap on cumulative salary surcharges: statutory 30% budgetary ceiling versus individual maximum allowances for hazardous conditions, neuropsychological risk, and confidentiality: The dispute centered on the interpretation of Law No. 153/2017 (Framework Law on Public Sector Remuneration), specifically challenging whether the employer could cap total salary allowances at 30% of the base salary to comply with budgetary limits, rather than granting the individual maximum statutory percentages for hazardous conditions (15%), neuropsychological risk (25%), and confidentiality (5%) which could cumulatively reach 45%. Relying on its own mandatory ruling in Decision No. 15/2021 and Constitutional Court jurisprudence, the court held that the statutory language "up to" allows allowances to be set below the maximum when necessary to respect the aggregate 30% ceiling per credit holder under Article 25 of Law No. 153/2017; consequently, the court affirmed that discrepancies in allowance percentages between different public institutions due to specific budgetary constraints do not constitute discrimination under the Equality Principle, as base salaries remain uniform.

Keywords

AI generated
statutory limits remuneration of salaried employees constitutional equality framework decision income ceiling wage entitlement

Cited Legislation

AI generated
art. 23 din Legea nr. 153/2017
- nepublicarea în Monitorul Oficial, până la momentul emiterii deciziei a-Regulamentului-cadru prevăzut la art. 23 din Legea nr.
art. 47 din Legea nr. 500/2002
(3) şi art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind Finanţele publice, din interpretarea cărora rezultă că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
art. 490 C. proc. civ
486, art. 490 C. proc. civ.
art. 394 C. proc. civ
La termenul de judecată din data de 16 noiembrie 2021 Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ.
art. 25 din Legea nr. 153/2017
- necesitatea respectării prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
Procedural basis for dismissing the administrative appeal as unfounded.
art. 496 alin. (1) din C. proc. civ
Procedural basis for the Supreme Court's decision to dismiss the appeal and uphold the lower court's judgment.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

Procedural basis for dismissing the administrative appeal as unfounded.

art. 496 alin. (1) din C. proc. civ.

Procedural basis for the Supreme Court's decision to dismiss the appeal and uphold the lower court's judgment.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea inregistrata pe rolul Curţii de Apel Bucureşti –Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal in data de 10.04.2019. sub nr. de dosar x/2019 (la care a fost atasta cererea identica inregistrata pe rolul acestei instante in data de 16.04.2019 sub nr. de dosar x/2019), reclamantii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., au chemat in judecata pe paratii Curtea de Apel Galati şi Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galati, solicitand instantei, ca prin hotararea pe care o va pronunta, sa dispuna:

1. Anularea deciziei nr. 27/01.02.2018 emise de Preşedintele Curţii de Apel Galati.

2. Anularea Hotararii nr. 7/28.02.2018 emise de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galati, in ceea ce priveste sporurile.

3. Emiterea unei noi decizii de salarizare, prin care sa fie stabilite in mod corect sporurile cuvenite reclamantilor: spor pentru conditii grele, vatamatoare sau periculoase de 15%, spor de risc si suprasolicitare neuropsihica de 25% si spor de confidentialitate de 5%, calculate la salariul de baza aferent anului 2022, cu începere din data de 01.01.2018.

4. Obligarea partei Curtea de Apel Galati la plata diferentelor dintre drepturile recalculate potrivit celor de mai sus şi cele incasate pe perioada 01.01.2018-zi şi pe viitor, actualizate cu inflatia şi cu dobanda legala aferenta.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 944 din data de 11 decembrie 2019, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare eroare materială dată în Camera de Consiliu în data de 06 mai 2020, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal s-a dispus respingerea acţiunii formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., ZZ., TT., UU., VV., WW., XX., YY., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Galaţi şi Curtea de Apel Galaţi, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 944 din 11 decembrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal au exercitat calea de atac a recursului reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., ZZ., TT., UU., VV., WW., XX., YY., prin reprezentant convenţional H. şi, invocând generic dispoziţiile art. 468-488 C. proc. civ., au solicitat admiterea recursului, în sensul admiterea acţiunii, asa cum a fost formulată.

În motivarea cererii de recurs, au susţinut în esenţă recurenţii că actuala Lege-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit di fonduri publice, în vigoare începând cu dala de 1 iulie 2017, în Anexa V - FAMILIA OCUPAŢIONALĂ DE FUNCŢII BUGETARE "JUSTIŢIE" ŞI CURTE, CONSTITUŢIONALĂ - Cap. VIII "Reglementări specifice personalului di sistemul justiţiei", art. 4 recunoaşte personalului auxiliar şi celui conex dreptul de a beneficia d sporul pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de până la 15% din salariul de bază corespunzător timpului lucrat:

Art. 4 - (1) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor depănă la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat.

(2) Condiţiile de acordare a sponduiprevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens."

În Legea-cadru nr. 153/2017, la art. 23, s-a prevăzut că în termen maxim de 60 de zile de I publicarea legii, se vor emite Regulamentele-cadru pentru fiecare domeniu de activitate bugetari care se aprobă prin hotărâre a Guvernului la propunerea ministerelor coordonatoare, cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.

În temeiul acestor prevederi legale, a fost emisă Hotărârea Guvernului nr. 118/2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor di personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor di acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională, publicată în Monitorul Oficial Nr. 261 din 26 martie 2018.

In prezent, la nivelul instanţelor judecătoreşti s-a creat o stare de discriminare, în urmi aplicării neunitare a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit dit fonduri publice, în sensul că salariile personalului auxiliar de specialitate sunt calculate diferit.

In urma emiterii Deciziei nr. 27 din data de 1.02.2018, de către Preşedintele Curţii de Ape Galaţi, pentru personalul auxiliar de specialitate au rezultat, în mod discriminatoriu, salarii mai mici decât cele stabilite pentru aceeaşi categorie de personal din cadrul Curţii de Apel Tg. Mureş, Curţii de Apel Bacău şi Curţii de Apel Bucureşti, în sensul că, în timp ce pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul curţilor de apel mai sus enumerate, au fost stabilite şi plătite sporuri în procent de 45% aplicat la salariul de bază lunar, respectiv indemnizaţia lunară de încadrare, pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul Curţii de Apel Galaţi a fost stabilit un cuantum al sporurilor de 30% aplicat la salariul de bază lunar, respectiv indemnizaţia lunară de încadrare.

Arată că însăşi instanţa de fond a recunoscut în motivarea sentinţei atacate prin prezentul recurs, că ordonatorul de credite nu a stabilit concret cota procentuală a sporurilor acordate, menţionând că subsemnaţii, am beneficia de nivelul maxim cumulat posibil al celor trei sporuri, afirmaţie ce este eronată întrucât suma sporurilor acordate lunar la nivel de ordonator de credite, nu atinge nici măcar limita maximă de 30%.

Condiţionarea acordării sporului de 15% pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare ori periculoase de existenţa unui act administrativ al ordonatorului principal de credite instituie o limitare a posibilităţii de a beneficia de acest spor, cu toate că subsemnaţii, suntem salarizaţi conform aceloraşi acte normative, cu aplicabilitate în acelaşi domeniu, ca şi colegii noştri de la curţile de apel sus menţionate, colegi care beneficiază de o salarizare echitabilă.

Mai mult decât atât, modul de calcul al drepturilor salariate aplicat de Curtea de Apel Bacău şi, ulterior, de Curtea de Apel Bucureşti, a fost recunoscut ca fiind cel corect de către Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, prin adresa nr. x si agreat de reprezemantul Curţii r de Conturi a României, dar care nu a fost aplicat şi la nivelul Curţii de Apel Galaţi.

Astfel, Ministerul Justiţiei prin Circulara nr. 6/9604, 11206, 12479/1 martie 2018 a recomandat ordonatorilor de credite ca, Ia stabilirea drepturilor salariale, să aibă în vedere precizările Ministerului Muncii şi Justiţiei_Sociale.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în aplicarea dispoziţiilor art. 14 din Convenţie, discriminarea înseamnă aplicarea unui tratament diferit unor persoane aflate în situaţii comparabile, fără ca acesta să se bazeze pe o justificare obiectivă şi rezonabilă (cauza Driha c. României din 21 februarie 2008, cauza Marcks c. Belgiei -1979, etc).

Articolul 2 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 stipulează că sunt discriminatorii prevederile şi practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane pe baza criteriilor prevăzute la art. 1 (principiul egalităţii între cetăţeni, al excluderii privilegiilor şi discriminărilor sunt garantate, în special, în exercitarea următoarelor drepturi: drepturile economice, sociale şi culturale, dreptul Ia muncă, dreptul Ia liberă alegere a ocupaţiei, Ia condiţii de muncă echitabile şi satisfăcătoare, la protecţie împotriva şomajului) faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un interes legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare.

Dispoziţiile art. 6 din Legea-cadru nr. 153/2017 prevăd că "Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la baza următoarele principii (...) b) principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în munca şi in funcţie; c) principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală (...)", precum şi Decizia nr. 23/2016 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că la stabilirea nivelului maxim al salariului de încadrare pentru acelaşi grad, gradaţie, treaptă, funcţie se vor avea în vedere şi hotărârile judecătoreşti definitive şi/sau irevocabile prin care s-au câştigat drepturi salariale, ulterior urmând a fi uniformizate salariile în raport de acest nivel maxim al salariului de încadrare pentru toată categoria profesională în cadru aceleiaşi familii ocupationale, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii de munca.

În ceea ce priveşte salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate care depăşesc plafonul stabilit pentru anul 2022, câtă vreme salariul de bază acordat cu 01.01.2018 este cel prevăzut a fi avut în plată în anul 2022, rezultă fără putere de tăgadă faptul că, inclusiv cuantumul total al sporurilor trebuie determinate prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017 pentru această categorie de personal, respectiv:

- aplicarea art. 4 alin. (1) prin raportare la art. 1 lit. c) din Capitolul VIII "Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei" al Anexei V la Iegea-cadru;

- aplicarea art. 5 din acelaşi capitol.

Consideră că, de aici, rezultă indubitabil concluzia că, în cazul în care salariile de bază stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate depăşesc plafonul stabilit pentru anul 2022, sporurile trebuie stabilite şi aplicate potrivit dispoziţiilor legn-cadru şi calculate individual pentru fiecare angajat, indiferent de procentul acestora (mergând până la maximul prevăzut de lege), singura limitare impusă de lege rămânând cea prevăzută Ia art. 25, respectiv, ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30% din suma salariilor de bază stabilită pe ordonator de credite, iar nu pe fiecare angajat în parte, aşa cum este prevăzut în sentinţa contestată. Astfel, aşa cum am mai menţionat, art. 4 alin. (1) prevede că pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul auxiliar de specialitate beneficiază de acordarea unui spor de până ia 15% din salariul de bază, iar art. 5 stabileşte şi un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar.

Din interpretarea prevederilor art. 4 alin. (1) şi art. 5 din Capitolul VIII din Anexa V din lege, rezultă faptul că sporurile la care este îndreptăţit personalul auxiliar de specialitate, potrivit legii-cadru, trebuie calculate şi acordate în întregime cumulat la salariul de bază.

In aceste condiţii şi având în vedere discriminarea în recunoaşterea dreptului de uniformizare în salarizare la nivel maxim pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, recurenţii solicită admiterea recursului, în sensul admiterii acţiunii, aşa cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză

Intimata Curtea de Apel Galaţi a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Prin emiterea actului administrativ, Curtea de Apel Galaţi a avut în vedere următoarele considerente,

- necesitatea respectării prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, conform căruia suma sporurilor, pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază lunare.

- sancţionarea nerespectării articolului menţionat mai sus, astfel cum rezultă din capitolul IV "Dispoziţii tranzitorii şi finale" art. 42, alin. (2) din Legea nr. 153/2017 potrivit căruia "nerespectarea prevederilor art. 25 constituie contravenţie şi se sancţionează, în funcţie de gradul de vinovăţie a persoanelor responsabile, cu amendă între 5000 RON şi 20000 RON şi recuperarea prejudiciului".

- nepublicarea în Monitorul Oficial, până la momentul emiterii deciziei a-Regulamentului-cadru prevăzut la art. 23 din Legea nr. 153/2017 pentru familia ocupaţională JUSTIŢIE, ceea ce a împiedicat stabilirea şi acordarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase înainte de intrarea în vigoare a Hotărârii de Guvern de aprobare regulamentului menţionat, astfel cum reiese şi din adresa Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale nr. 793/LOV/28.02.2018 transmisă de către Ministerul Justiţiei cu Circulara nr. 6/9604,11206,12479/2018 anexate. Ulterior prin adresa nr. x/2018 din 21.03.2018 Ministerul Justiţiei a revenit asupra adresei nr. 6/9604,11206,12479/2018, precizând că," Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) din Legea Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare: Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor ile funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz. La stabilirea 'drepturilor salariale pentru personalul instanţelor din circumscripţia curţii, vă rugăm să aveţi în vedere dispoziţiile legale mai sus citate..".

- La data de 26.03.2018 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 261, Hotărârea Guvernului nr. 118/15.03.2018 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională, unde la art. .9 se arată că, "Sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase se acordă cu respectarea prevederilor art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi cu încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat".

De altfel, şi în cuprinsul regulamentului mai sus citat (art. 6 lit. a), b), c), legiuitorul a înţeles să păstreze sintagma privind acordarea acestui spor în cuantum de " până la".

Mai mult decât atât, potrivit dispoziţiilor art. 4 din cuprinsul Anexei nr. V, Familia ocupaţională de funcţii Bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională, Cap. VIU Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei, Secţiunea 1 - Dispoziţii comune, "... (1) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut Ia art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare,corespunzător timpului lucrat (2) Condiţiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de Ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază fiulephele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens....".

Totodată, subliniază intimata –pârâtă Curtea de Apel Galaţi că, stabilirea mărimii concrete a fiecărui spor în parte se poate realiza numai cu încadrarea lunară în limita de 30% pe ordonator de credite, după aprobarea cuantumului sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, în baza regulamentului - cadru prevăzut la art. 23 din Legea - cadru nr. 153/2017, pentru familia ocupaţională JUSTIŢIE publicat în Monitorul Oficial mai sus indicat şi având la bază buletinele de eterminare sau, după caz, expertizare, care se vor emite de către autorităţile abilitate în acest sens, astfel cum este precizat la art. 4 din Decizia nr. 27/01.02.2018.

Mai susţine intimata că această cerinţă este obligatorie şi se impune ca suma celor trei sporuri să fie limitată la 30% pentru fiecăre-salariat în parte, având în vedere faptul că, dacă nu ar fi limitate la nivel individual, nu ar putea fi îndeplinită condiţia impusă de dispoziţiile art. 25 din lege, pentru fiecare ordonator de credite, începând cu anii ulteriori intrării în vigoare a Legii cadru de salarizare, respectiv 2018-2022.

Faţă de aceste considerente legislative intimata solicită a se avea în vedere că legiuitorul, prin majorarea acordată începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază şi ale sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, cu 25%, a impus în fapt o dublă limitare, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să depăşească 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Aşadar, pentru ipoteza în care salariile de bază brute majorate cu 25% faţă de nivelurile acordate pentru luna decembrie 2017 sunt mai mari decât salariile de bază pentru anul 2022, salariul lunar cuvenit personalului auxiliar de specialitate şi conex vizat se calculează prin aplicarea integrală a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, în sensul că, fiind stabilită o bază de calcul -salariile de bază pentru anul 2022 - toate sporurile ce reprezintă elemente ale salariului lunar datorat acestor categorii de personal, se vor determina ca procent din acest salariu de bază, evident, cu respectarea limitei prevăzute la art. 25.

Motivarea aplicării unitare a prevederilor legale mai sus menţionate, are în vedere următoarele considerente:

Pentru perioada 2019 - 2022, toţi salariaţii din cadrul instanţelor judecătoreşti care fac parte din familia ocupaţională "Justiţie", inclusiv judecătorii, vor beneficia de nivelul stabilit de lege pentru anul 2022, conform art. 38 alin. (4) din Legea 153/2018, (4) în perioada 2019 - 2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de ncţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018".

În această situaţie, dacă la nivel individual s-ar aplica sporuri de 45%, atunci şi la nivelul fiecărui ordonator de credite sporurile ar fi de aproximativ 45%, ceea ce ar duce la depăşirea limitei de 30% cerută de lege. Structura de personal a Curţii de Apel Galaţi cuprinde 824 posturi, din care funcţionarii publici cu o pondere de 9%, diferenţa de 9i% fiind formată din judecători, asistenţi judiciari şi personal auxiliar de specialitate şi conex, categorii de personal pentru care Legea-cadru nr. 153/2017 prevede aceleaşi sporuri în procent cumulat de până la 45%, prevăzute la art. 5 din Anexa nr. V "JUSTIŢIE Şl CURTEA CONSTITUŢIONALĂ", capitolul VIII " Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei", Secţiunea 1 "Dispoziţii comune", însă cu respectarea dispoziţiilor art. 25.

În ceea ce priveşte discriminarea invocată de reclamanţi, susţine că însăşi aplicarea diferită a unor procente diferite de sporuri in funcţie de momentul trecerii pe grila anului 2022, reprezintă un tratament discriminatoriu pentru familia ocupaţională fustiţie, în condiţiile în care pentru personalul auxiliar de specialitate ar beneficia de sporuri în procent de 45% doar pe motiv că cea mai mare parte a acestei categorii profesionale a trecut pe grila anului 2022 începând cui ianuarie 2018, iar celorlalţi salariaţi inclusi judecători, să li se aplice procente mai mici de până la maxim 30%, pentru a se respecta dispoziţiile art. 25 din legea-cadru încadrarea în limita de 30% pe total ordonator de credite) numai pentru motivul că aceştia vor putea beneficia integrat de indemnizaţiile de încadrare din grilele anului 2022 abia în anul 2022.

Reiese, deci, că majorarea începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază şi ale sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, cu 25%, este dublu limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe AAA. buget pentru fiecare ordonator de credite să depăşească 30% din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Subliniază astfel că, pentru ipoteza în care salariile de bază brute majorate cu 25% faţă de nivelurile acordate pentru luna decembrie 2017 sunt mai mari decât salariile de bază pentru anul 2022, salariul lunar cuvenit personalului auxiliar de specialitate şi conex vizat se calculează prin aplicarea integrală a prevederilor Legii-cadru nr. 153/2017, în sensul că, fiind stabilită o bază de calcul -salariile de bază pentru anul 2022 - toate sporurile ce reprezintă elemente ale salariului lunar datorat acestor categorii de personal, se vor determina ca procent din acest salariu de bază, evident, cu respectarea limitei prevăzute la art. 25 în lipsa unei cuantificări legale a sporurilor, acestea nu se pot acorda pe cale udecătorească, cu atât mai mult, nici de către instituţia pârâtă, această atribuţie revenind exclusiv Guvernului.

Mai mult decât atât, trebuie avut în vedere că procentul acestor sporuri se modifică ori de câte ori intervin modificări în structura de personal ca urmare a pensionărilor, transferurilor, promovărilor în funcţie/la instanţa superioară, reluare a activităţii şi a avansărilor în tranşe de vechime.

În situaţia în care în anul 2018 s-ar fi acordat sporuri în procent de 45% salariaţilor care trec pe grila anului 2022 anul acesta, iar ulterior în anul 2019 acest procent s-ar diminua (astfel încât să nu se încalce dispoziţiile art. 25 din Legea-cadru privind încadrarea în limita de 30%), atunci nu s-ar respecta principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariate, în sensul asigurării predictibilităţii salariale pentru personalul din sectorul Bugetar prevăzut la art. 6 lit. g) din lege.

Or, dacă voinţa legiuitorului ar fi fost aceea de acordare a unor procente fixe de sporuri, atunci dispoziţiile art. 4 şi 5 din cadrul Capitolului VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei - al Anexei nr. V- Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională nu ar fi conţinut sintagma "până la".

Singura posibilitate de stabilire a sporurilor în procent de 45% din salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare este aceea de acordare de către legiuitor a unei derogări de la dispoziţiile art. 25 din Legea -cadru nr. 153/2017.

Majorarea drepturilor salariale, prin aplicarea altui procent de creştere decât cel stabilit de legiuitor (de 25 %) respectiv solicitarea de a se acorda salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 la care să se adauge un cuantum total de 45 % al sporurilor nu poate primită întrucât s-ar încălca art. 157 alin. (2) din Codul muncii, potrivit căruia.... Sistemul de salarizare a personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale se stabileşte prin lege. Actul administrativ nu aduce atingere Protocolului nr. 1 al CEDO, în Hotărârea Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005 s-a apreciat că: "(...) este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaţilor săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare".

Si în ceea ce priveşte capetele accesorii de cerere privind actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale, intimata susţine că sunt nefondate, impunându-se respingerea, ca atare a acestora.

Actualizarea cu indicele de inflaţie şi dobânda legală nu poate fi dispusă, în condiţiile în care curţile de apel şi tribunalele ca instituţii bugetare, nu pot să înscrie în bugetele proprii nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.

Fondurile alocate de la bugetul de stat pentru plata drepturilor de personal la nivelul curţilor de apel şi tribunale sunt aprobate prin legi anuale, legi ce nu cuprind un capitol distinct de cheltuieli pentru plata sumelor acordate prin hotărâri judecătoreşti, astfel încât, acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată, chiar reprezentând indicele de inflaţie, nu îşi găseşte o justificare legală.

Imposibilitatea aplicării indicelui de inflaţie se datorează incidenţei dispoziţiilor art. 14 ralin. (2) din Legea nr. 500/2002 – precum şi art. 29 alin. (3) şi art. 47 din Legea nr. 500/2002 privind Finanţele publice, din interpretarea cărora rezultă că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.

Faţă de aceste considerente solicită respingerea recursului, ca nefondat.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenţii – reclamanţi nu au formulat răspuns la întâmpinarea depusă de intimata– pârâtă Curtea de Apel Galaţi, ci doar Note, în susţinerea stării de discriminare prin raportare la personalul auxiliar de specialitate din cadrul Curţilor de Apel Bacău, Bucureşti şi Târgu Mureş, solicitând uniformizarea modului de calcul al salariaţilor şi acordarea sporurilor salariale în procent de 15%, 25% şi 5% şi nu de 30%, cum a fost plafonat pe salariat.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 07.09.2020 s-a stabilit primul termen pentru judecata recursului la data de 06.04.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, judecata amânându-se ulterior succesiv pentru data de 15 iunie 2021 şi pentru data de 16 noiembrie 2021.

La termenul de judecată din data de 16 noiembrie 2021 Înalta Curte, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanţi, prin reprezentant convenţional H., este nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor în continuare arătate:

În fapt, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au calitatea de personal auxiliar de specialitate şi conex (grefieri, agent procedural, aprod şi şofer) în cadrul Curţii de Apel Galaţi.

Prin Decizia nr. 27/01.02.2018 emisa de Preşedintele Curţii de Apel Galati li s-au recalculat drepturile salariale cuvenite cu incepere din data de 01.01.2018, in temeiul Legii nr. 153/2017, stabilindu-li-se un salariu de baza brut plafonat la nivelul celui din anul 2022, iar cele 3 sporuri (spor pentru conditii grele, vatamatoare sau periculoase, spor de risc si suprasolicitare neuropsihica si spor de confidentialitate) au acordate în cuantum total de 30% din salariul de baza .

Prin cererea de recurs recurenţii au invocat modalitatea diferită de calcul al salariilor în raport cu anumite curţi de apel, precum şi acordarea eronată a sporurilor.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că problema de drept ce priveşte determinarea modalităţii de stabilire a cuantumului sporurilor de care beneficiază personalul auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti în interpretarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, prin raportare la prevederile art. 25 din aceeaşi lege şi ale art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 au făcut obiectul recursului în interesul legii soluţionat prin Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021 emisă de ICCJ -completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii (publicată în: Monitorul Oficial NR. 921 din 27 septembrie 2021).

Astfel, prin decizia amintită s-au statuat următoarele:

"80. Prin art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 se prevede că "limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în lege şi în anexele nr. 1 - VIII". Aşadar, nivelul sporurilor este determinat în raport cu regulile pe care legea le stabileşte: încadrarea fiecărui spor în limitele prevăzute în lege şi în anexele sale şi interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017.

81. Aşa cum s-a reliefat mai sus, soluţia legislativă a limitării sporurilor salariale este consacrată prin prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 3 0% din suma salariilor de bază. Totodată, prin art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, pentru categoria de personal din sistemul justiţiei, categorie din care face parte şi personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi al parchetelor de pe lângă acestea, sunt stabilite următoarele sporuri:

a) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, această categorie de personal "beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat" [art. 4 alin. (1)].

b) "Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare." (art. 5).

82. Prin raportare la conţinutul normativ al prevederilor art. 4 şi 5 redate anterior, rezultă că, în accepţiunea legii, sporurile nu sunt stabilite într-un procent fix, prestabilit din salariul de bază, deoarece sintagma "până la" semnifică limitarea lor, prin determinarea unui nivel maxim în care fiecare dintre aceste sporuri trebuie să se încadreze. Indicarea nivelului maxim nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru."

Raportat la aceste statuări cu caracter obligatoriu ale instanţei supreme, în mod corect a reţinut prima instanţă că sporurile au fost calculate cu respectarea legii prin raportare la indemnizaţia de încadrare fără indicarea procentului corespunzător fiecărui spor şi prin limitarea cuantumului total al sporurilor la 30 %, fără ca prin această modalitate de reflectare a lor să se fi cauzat vreo vătămare, cât timp sporurile nu sunt efectiv acordate în procent fix, prestabilit din salariul de bază.

Potrivit art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, "Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale: cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz".

Reiese, deci, că majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, a cuantumului brut al salariilor de bază şi ale sporurilor acordate pentru luna decembrie 2017, este dublu limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte, trebuie ca suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite să nu depăşească 30 % din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare.

Prin urmare, norma de plafonare în discuţie are caracter special, limita prevăzută neputând fi depăşită prin aplicarea normelor generale invocate de către reclamantă, care reglementează principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat prin Legea nr. 153/2017, printre care şi modalitatea de stabilire individuală a sporurilor.

Totodată, prevederile art. 4 şi 5 din Capitolul VIII anexa V, cuprind sintagma "până la", ceea ce conduce la concluzia că nivelul sporurilor se poate situa la un nivel inferior maximului stabilit şi care nu poate fi depăşit, aşa cum se subliniază şi în decizia mai sus amintită:

"79. Prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30% din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Cât priveşte pretinsa discriminare invocată de către recurenţi în raport cu situaţia colegilor de la alte curţi de apel, Înalta Curte constată că nu se poate reţine un atare tratament, câtă vreme aplicarea Legii nr. 153/2017 poate comporta particularităţi în ceea ce priveşte cuantumul sporurilor acordate în concret la nivelul fiecărui ordonator de credite, obligatorie fiind limitarea generală prevăzută de art. 25 din legea în discuţie, precum şi limitarea cuantumului fiecărui spor în sensul celor prevăzute de art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei nr. 5 la Legea nr. 153/2017.

Este de menţionat faptul că prin considerentele aceleiaşi Decizii nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, s-a reţinut că:

"89. Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă parte, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite.

90. Prin urmare, instanţa de contencios constituţional nu reţine o încălcare a principiului egalităţii în cazul unor diferenţe de venit lunar, atunci când salariile de bază sunt egale, potrivit legii. În acest cadru, se poate aprecia ca fiind greşită prima orientare jurisprudenţială, minoritară, fundamentată pe constatarea unei situaţii de discriminare pe cale judiciară şi repararea, în consecinţă, a prejudiciului rezultat din discriminare, prin obligarea angajatorului la calcularea sporurilor la nivelul maxim de 45% şi în cazul persoanelor salarizate potrivit art. 1 lit. c) din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017 (personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea), care desfăşoară activitate în condiţii similare, subordonate altui ordonator secundar de credite decât cel care achită sporurile fie în baza unei hotărâri judecătoreşti, fie în baza unei decizii administrative."

Înalta Curte mai reţine şi cele statuate la paragraful 95 din Decizia nr. 15/2021 a ICCJ, respectiv faptul că posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii.

În fine, un alt argument reţinut de instanţa supremă şi aplicabil speţei de faţă este cel dedus din paragraful 86 al Deciziei nr. 15/2021, care a statuat că principiul egalizării cu venitul maxim în plată pentru persoane din aceeaşi instituţie sau autoritate publică, stabilit prin lege sau prin hotărâri judecătoreşti, astfel cum a fost interpretat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016 şi prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în aplicarea Legii nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului, cu modificările ulterioare, nu poate fi preluat mutatis mutandis în litigiile vizând calculul drepturilor salariale în baza Legii-cadru nr. 153/2017, dat fiind faptul că această lege conţine o reglementare nouă, ce instituie dispoziţii distincte, inclusiv în ceea ce priveşte principiul egalităţii care, potrivit art. 6 lit. c) din lege, se înfăptuieşte "prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală". În plus, decizia Curţii Constituţionale menţionată anterior este pronunţată în legătură cu o componentă a salariului de încadrare şi nu cu un element de salarizare suplimentar acestuia.

Referirile la jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional pot fi completate cu considerentele Deciziei nr. 697 din 31 octombrie 2019, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, pronunţate de Curtea Constituţională a României şi publicate în Monitorul Oficial nr. 26 din 15.01.2020, după cum urmează:

"16. În ceea ce priveşte critica vizând existenţa unor diferenţe de venit lunar între angajaţii care prestează aceeaşi activitate şi au aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie, dar care îşi desfăşoară activitatea în instituţii publice diferite, Curtea reţine că aceasta nu este contrară principiului egalităţii în drepturi, de vreme ce, pe de o parte, legea nu stabileşte diferenţe în ceea ce priveşte salariile de bază/indemnizaţiile de încadrare, iar, pe de altă pare, atribuţiile, competenţele, sarcinile specifice, responsabilităţile şi importanţa activităţii desfăşurate pot fi diferite chiar şi pentru personalul care este încadrat pe funcţii identice sau asemănătoare, dar la autorităţi sau instituţii publice diferite."

Prin urmare, în mod corect a reţinut prima instanţă că diferenţele de salarizare apar doar la nivelul sporurilor, nu şi la nivelul salariilor de bază.

Astfel fiind, dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 153/2017 au fost corect interpretate şi aplicate, în sensul că limitarea se raportează la nivel de ordonator de credite şi nu la salariul individual, din moment ce vizează suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

Or, această limită a fost avută în vedere de intimata-pârâtă Curtea de Apel Galaţi la emiterea Deciziei nr. 27/01.02.2018.

În consecinţă, majorarea cu 25%, începând cu 1 ianuarie 2018, este limitată, pe de o parte de salariul stabilit conform Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, iar pe de altă parte, de o sumă a sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite care să nu depăşească un procent de 30 % din suma salariilor de bază şi a indemnizaţiilor de încadrare, soluţia primei instanţe reflectând în acest sens o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., ZZ., TT., UU., VV., WW., XX., YY., prin reprezentant convenţional H., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., ZZ., TT., UU., VV., WW., XX., YY. împotriva sentinţei civile nr. 944 din 11 decembrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.