Ministry prevails as discrimination claim over bailiff residence rule barred from CNCD review.

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 9 martie 2020, reclamantul Ministerul Justiţiei a formulat cerere de chemare în judecată, în contradictoriu cu pârâtul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, precum şi cu pârâta A., solicitând anularea Hotărârii nr. 73/29.01.2020 emisă de pârât.

În fapt, prin hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) din data de 29.01.2020, s-a respins excepţia necompetenţei materiale a Consiliului, s-a constatat discriminarea petentei la admiterea în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen şi s-a aplicat Ministerului Justiţiei amenda contravenţională în sumă de 2000 de RON.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 159 din 11 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea formulată de reclamantul Ministerul Justiţiei, în contradictoriu cu pârâţii A. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamantul Ministerul Justiţiei pentru motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., reclamantul a arătat că, deşi prin cererea de chemare în judecată a invocat aspectul referitor la respingerea în mod greşit a excepţiei de necompetenţă a C.N.C.D., în raport de decizia Curţii Constituţionale nr. 997 din 7 octombrie 2008, instanţa de fond s-a limitat a reda cele expuse în decizia Curţii Constituţionale şi să concluzioneze că nu există o încălcare a acesteia, fără a prezenta argumentele care au format această convingere.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a considerat că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile O.G. nr. 137/2000, apreciind că restrângerea participării la un concurs, pe baza oricărui alt criteriu, reprezintă o formă de discriminare.

Greşit curtea de apel a reţinut că art. 2 din O.G. nr. 137/2000 nu conţine o listă exhaustivă a criteriilor de discriminare, considerând că sintagma "sau orice alt criteriu" oferă posibilitatea reţinerii şi a altor criterii nespecificate de lege, în săvârşirea unei fapte de discriminare.

Este eronată concluzia că, atât timp cât Legea nr. 188/2000 nu restricţionează condiţia domiciliului pentru selecţia executorilor în circumscripţia unei judecătorii, rezultă că dispoziţiile regulamentului de punere în aplicare sunt discriminatorii sub acest aspect, deoarece aceste împrejurări nu au legătură cu discriminarea, ci cu posibilitatea pârâtului de a reglementa, prin regulament, criterii suplimentare de departajare faţă de cele prevăzute prin Legea nr. 188/2000.

Astfel, art. 3 din O.U.G. nr. 190/2005 stabileşte obligaţia pentru ministrul justiţiei ca, în termen de cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei, să emită ordinul pentru modificarea şi completarea OMJ nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.

Prin urmare, criteriile suplimentare de departajare nu modifică legea, fiind emise în aplicarea acesteia, soluţiile legiuitorului fiind atributul exclusiv al acestuia.

În situaţia în care numărul cererilor pentru ocuparea posturilor vacante este mai mare decât numărul posturilor vacante din circumscripţia unei judecătorii, sunt necesare criterii suplimentare pentru departajarea candidaţilor, aceste criterii fiind cele prevăzute la art. 463 din OMJ nr. 210/2001.

Cu privire la existenta unei justificări obiective, s-a arătat că scopul urmărit prin reglementarea criteriului domiciliului este de a asigura buna desfăşurare a serviciului public prestat de executorul judecătoresc, urmărindu-se ca acest serviciu să fie prestat în localităţile din circumscripţia judecătoriei în care sunt posturile vacante, însă domiciliul persoanei într-o localitate anume nu poate fi considerată o trăsătură în funcţie de care să se stabilească că aceasta aparţine unei categorii sociale.

Au fost invocate şi deciziile nr. 818, 819, 820 din 3 iulie 2008 ale Curţii Constituţionale prin care s-au admis excepţiile de neconstituţionalitate şi s-a constatat că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) si ale art. 27 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul ca instanţele judecătoreşti au competenta să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciara sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative".

În concluzie, s-a arătat că O.G. nr. 137/2000 priveşte acte sau fapte de discriminare, iar prin hotărârile sale, Consiliul se pronunţă asupra unor acte sau fapte, acţiuni ori omisiuni prin care se restrânge exerciţiul în condiţii de egalitate a unor drepturi recunoscute de lege, iar nu asupra unor reglementări cuprinse în legi sau ordonanţe.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 coroborat cu art. 496 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii Curţii de Apel Bucureşti şi, în rejudecare, admiterea acţiunii formulate de Ministerul Justiţiei şi anularea Hotărârii nr. 73/29.01.2020 pronunţată de Colegiul Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat intimata, că motivarea sentinţei atacate este amplu detaliată în raport de concluziile Curţii Constituţionale din decizia nr. 997/2008, astfel că este neîntemeiat motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În plus, Consiliul National pentru Combaterea Discriminării a fost sesizat doar să constate că reclamanta a fost discriminată de reclamantul Ministerul Justiţiei printr-un act administrativ cu caracter individual, nefiind învestit cu anularea unor acte normative cu putere de lege.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., caz de casare de strictă interpretare şi aplicare, a arătat intimata – pârâtă că, prin compararea textelor de lege cu textele din regulament, se constată că se restrânge, în mod discriminatoriu, dreptul persoanelor care au domiciliul în România de a accede la profesia de executor judecătoresc, dacă nu au domiciliul în circumscripţia judecătoriei în cadrul căreia se află postul pentru care optează.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

În, fapt prin hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării din data de 29.01.2020, s-a respins excepţia necompetenţei materiale a Consiliului, s-a constatat discriminarea petentei la admiterea în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen şi s-a aplicat Ministerului Justiţiei amenda contravenţională în sumă de 2000 de RON.

Colegiul Director din cadrul pârâtului a reţinut că prin impunerea în Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2010/2001, a condiţiei domiciliului într-o localitate din circumscripţia judecătoriei Lehliu Gară, în care s-a solicitat numirea, s-a creat o discriminare pârâtei şi o limitare a accesului la profesie, fără ca reclamantul să aducă justificări obiective impunerii acestei condiţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 463 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti "Când numărul cererilor pentru ocuparea posturilor vacante este mai mare decât numărul posturilor vacante din circumscripţia unei judecătorii, ordinea de prioritate a solicitanţilor se va stabili cu respectarea următoarelor criterii: 1. să nu fi fost sancţionat disciplinar în ultimii 5 ani anteriori anului depunerii cererii de numire în funcţia de executor judecătoresc şi nici în anul respectiv. Dacă nu mai este în funcţie, trebuie îndeplinită şi condiţia ca acesta să îşi fi încetat activitatea din motive neimputabile; 2. să aibă domiciliul într-o localitate din circumscripţia judecătoriei în care solicită numirea; 3. să fi absolvit cursuri de specializare; 4. alte aspecte relevante."

Înalta Curte, analizând punctual criticile de nelegalitate invocate de recurentul – reclamant, reţine că, deşi s-a invocat în cadrul cererii de recurs motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, argumentele invocate de recurent, vizând interpretarea normelor de drept incidente prin prisma dezlegării date de Curtea Constituţională prin decizia nr. 997 din 7 octombrie 2008, deduc controlului judiciar al instanţei de recurs legalitatea sentinţei în raport de dreptul substanţial aplicabil, analiză pe care Înalta Curte o va dezvolta în cadrul analizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecinţa, acest motiv de nelegalitate al hotărârii recurate nu va fi reţinut ca întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt întemeiate criticile recurentului – reclamant vizând nelegala interpretare şi aplicare a prevederilor O.G. nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Prin hotărârea atacată, pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat o situaţie de discriminare care îşi avea izvorul direct în conţinutul actului normativ reprezentat de Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.

Dispoziţiile art. 20 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată prevăd că: "(1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârşirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoştinţă de săvârşirea ei. (2) Consiliul soluţionează sesizarea prin hotărâre a Colegiului director prevăzut la art. 23 alin. (1). (3) Prin cererea introdusă potrivit alin. (1) persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării".

Referitor la prevederile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituţională a României a stabilit prin Decizia nr. 997/7.10.2008 că aceste prevederi sunt neconstituţionale în măsura în care sunt interpretate în sensul că, acordă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor articolului 20 din O.G. nr. 137/2000 republicată, rezultă că hotărârile emise de Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării sunt pronunţate doar în vederea investigării şi sancţionării contravenţionale a faptelor sau actelor de discriminare, fapte înţelese ca acţiuni ori inacţiuni ilicite care încalcă normele dreptului obiectiv, cauzând prejudicii unor persoane.

Aşa fiind, reiese că acele comportamente considerate ca discriminatorii şi care sunt sancţionabile contravenţional nu pot fi echivalate sau asimilate cu procesul legislativ, în speţă cu situaţiile ce implică adoptarea, modificarea, completarea sau abrogarea unor prevederi legale de către legiuitor.

Înalta Curte constată că pârâta A. a sesizat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării cu privire la o situaţie care decurgea din reglementarea procedurii de admitere în profesia de executor judecătoresc, cu scutire de examen, potrivit art. 463 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, respectiv a aplicării criteriilor de departajare în situaţia exprimării opţiunii de ocupare a posturilor vacante de către mai mulţi candidaţi.

Din această perspectivă, Înalta Curte reţine că sunt incidente considerentele deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 997/2008, prin care s-a stabilit că, dacă s-ar admite că, pe calea controlului jurisdicţional întemeiat pe art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării poate să constate existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale, într-o atare împrejurare, se pune în discuţie legitimitatea acestui organ de a interfera în competenţele legislativului, prin înlăturarea aplicabilităţii unor acte normative şi instituirea aplicabilităţii altora, dar şi în competenţele Curţii Constituţionale, care îndeplineşte rolul de legislator negativ, atunci când constată lipsa de conformitate dintre prevederile unei legi sau ordonanţe şi dispoziţiile constituţionale, sub aspectul art. 16 referitor la principiul nediscriminării.

Înalta Curte constată că petiţia analizată de recurentul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a avut ca obiect pretinse fapte de discriminare derivate din aplicarea unor texte legale, ce dispun cu privire la procedura de eliminare a candidaţilor la Concursul de dosare organizat în condiţiile Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti şi a Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 210/2001 (reglementare la nivel de legislaţie secundară), o astfel de cerere neputând fi primită, fiind inadmisibilă, raportat la prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 997/2008.

În mod nelegal a reţinut instanţa de fond că, în cauză nu a rezultat o încălcare de către C.N.C.D. a deciziei Curţii Constituţionale nr. 997/2008 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.

Apărările intimatei –pârâte cu privire la caracterul de act administrativ individual, urmează să fie respinse, acestea din urmă reprezentând manifestări unilaterale de voinţă care generează, modifică sau sting drepturi şi obligaţii în beneficiul sau în sarcina unor subiecte dinainte determinate, spre deosebire de un regulament emis în executarea legii, care conţine reglementări cu caracter general, asupra unor persoane sau categorii nedeterminate, chiar dacă acesta vizează o anumită profesie.

Cum competenţa reprezintă o condiţie de validitate a actului administrativ-jurisdicţional, Înalta Curte urmează să constate nelegalitatea Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 73 din data de 29.01.2020, în raport de depăşirea prerogativelor autorităţii emitente, astfel cum au fost acestea tranşate prin decizia Curţii Constituţionale.

Întrucât pretinsul tratament discriminatoriu s-a raportat la prevederile unui act normativ (ca legislaţie secundară), nu se poate determina eventuala incidenţă a unui comportament de natura celor reglementate de prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Prin sesizarea pârâtei A., Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a fost învestit să se pronunţe cu privire la procedura de examinare a unui număr de 35 de candidaţi reglementată într-un act normativ, iar nu la modul de examinare, astfel că susţinerile pârâtei nu sunt de natură a evidenţia vreun element de fapt care ar putea permite, sub aspectul scopului sau efectului creat, reţinerea unui comportament de restricţie, preferinţă, excludere sau deosebire aplicat acesteia în raport cu persoane aflate în situaţii similare.

Criticile decelate din sesizarea adresată pârâtului, cât şi din apărările formulate prin întâmpinările adresate instanţelor de fond şi de recurs, vizează, în esenţă, încălcarea de către legiuitorul secundar a dispoziţiilor art. 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000, prin instituirea unor criterii de departajare, iar acestea pot face obiectul, exclusiv, al unei acţiuni în anulare în contenciosul administrativ, iar nu al procedurii instituite la art. 20 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată şi va dispune anularea Hotărârii Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 73 din data de 29.01.2020.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 159 din 11 februarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată, şi rejudecând:

Admite cererea formulată de reclamantul Ministerul Justiţiei în contradictoriu cu pârâţii A. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Anulează Hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr. 73 din data de 29.01.2020.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 noiembrie 2022.