Ministry of Culture appeal dismissed; selection committee decision rejecting cultural association project annulled for procedural irregularities
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Culture, upholding the lower court's judgment that annulled the ministry's selection committee decision rejecting a cultural association's project for the 2018 Centenary celebrations and the subsequent decision dismissing the association's internal objection. The dispute arose from an administrative litigation case where the association challenged the legality of its exclusion from a public funding selection process organized under specific ministerial orders, arguing procedural irregularities in the evaluation and objection resolution phases. The court held that the lower court did not exceed the limits of the claim or violate procedural rules, as the challenge to the objection dismissal was implicitly included in the initial request to annul the rejection decision; furthermore, the court found that the selection committee acted illegally by reverting to administrative compliance checks during the thematic eligibility stage and by assigning a zero score without detailing the individual criteria, thereby justifying the annulment of the contested acts. The final order obliges the ministry to pay legal costs to the prevailing association, rendering the decision definitive.
Legislator headnote
AI generatedart. 68 din Legea nr. 98/2016, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 16 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 9 C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004; Ministry of Culture appeal dismissed; selection committee decision rejecting cultural association project annulled for procedural irregularities: The dispute arose from an administrative litigation case where the association challenged the legality of its exclusion from a public funding selection process organized under specific ministerial orders, arguing procedural irregularities in the evaluation and objection resolution phases. The court held that the lower court did not exceed the limits of the claim or violate procedural rules, as the challenge to the objection dismissal was implicitly included in the initial request to annul the rejection decision; furthermore, the court found that the selection committee acted illegally by reverting to administrative compliance checks during the thematic eligibility stage and by assigning a zero score without detailing the individual criteria, thereby justifying the annulment of the contested acts. The final order obliges the ministry to pay legal costs to the prevailing association, rendering the decision definitive.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited for the dismissal of the appeal as unfounded.
Substantive legal basis cited for the decision in the administrative litigation context.
Legal provision cited for imposing court costs on the losing party.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Cadrul procesual
Prin cererea intitulată «contestaţie nr. 342/23.08.2018» înregistrată la CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR la data de 23.08.2018, reclamanta ASOCIAŢIA CULTURALĂ A. a solicitat anularea următoarelor acte emise de partea pârâtă MINISTERUL CULTURII ŞI IDENTITĂŢII NAŢIONALE (MCIN):
- lista proiectelor evaluate în cadrul sesiunii de selecţie a manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918 – 2018) şi a Primului Război Mondial, formulate şi asumate de entităţi persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial;
- lista manifestărilor/acţiunilor/proiectelor neselectate în urma analizei comisiei de contestaţii conform art. 14 alin. (7) din Ordinul MCIN nr. 2319/2018;
- anunţ, publicat pe website-ul MCIN pe data de 03.08.2018, cu privire la clarificări şi depunerea contestaţilor asupra modului de respectare a procedurii privind organizarea şi desfăşurarea selecţiei manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918 – 2018) şi a Primului Război Mondial, formulate şi asumate de entităţi persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial;
- anunţ publicat pe site-ul MCIN pe data de 21.08.2018 cu privire la încheierea activităţii Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor;
- anunţ publicat pe website-ul MCIN pe data de 22.08.2018 cu privire la soluţionarea contestaţiilor legate de manifestările, acţiunile şi proiectele de aniversare a Centenarului României (1918 – 2018) şi a Primului Război Mondial, formulate şi asumate de entităţi persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial;
- comunicarea Notificare Erată – adresa MCIN nr. x/20.09.2018 transmisă prin poştă electronică (e-mail) către A. de MCIN;
- decizia de respingere a proiectului Centenar 100% depus de Asociaţia Culturală A., iniţial pentru neconformitate administrativă, apoi pentru neeligibilitate tematică.
- decizia de admitere a proiectelor evaluate.
De asemenea, a mai solicitat obligarea autorităţii la refacerea procedurii de evaluare a proiectului Centenar 100% şi suspendarea procedurii de semnare a contractului cu participanţii declaraţi câştigători până la data soluţionării acţiunii.
Prin Decizia nr. 2385/C3/2693/31.08.2018, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE a Contestaţiilor a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând în esenţă că litigiul nu priveşte o procedură de atribuire a unui contract de achiziţie publică în sensul art. 68 din Legea nr. 98/2016, pentru a fi incidentă Legea nr. 101/2016.
Dosarul s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti sub nr. x/2018.
Prin sentinţa civilă nr. 6275/12.10.2018, Tribunalului Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reţinând în esenţă că litigiul nu priveşte o procedură de atribuire a unui contract de achiziţie publică în sensul art. 68 din Legea nr. 98/2016, pentru a fi incidentă Legea nr. 101/2016, iar faţă de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 actele litigioase emană de la o autoritate publică centrală.
Dosarul s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2018.
La data de 30.01.2019, partea reclamantă a depus la dosar cerere adiţională prin care arată că solicită instanţei de judecată:
- Anularea Deciziei de respingere a proiectului Centenar 100% depus de Asociaţia Culturală A., iniţial pentru neconformitate administrativă, apoi pentru neeligibilitate tematică;
- Obligarea autorităţii finanţatoare la reorganizarea procedurii de evaluare a proiectului Centenar 100% cu respectarea procedurii stabilite de Minister - ANEXA 3 ….
- Obligarea pârâtului la finanţarea proiectului Centenar 100%, în maximum 12 luni calendaristice de la data hotărârii instanţei în cazul în care, în urma evaluării decise de instanţă, proiectul va obţine un punctaj eligibil (peste 50 de puncte);
- Obligarea pârâtului, a membrilor comisiei de evaluare, a membrilor comisiei administrative şi a membrilor comisiei de contestaţie la plata de despăgubiri în valoare de 20.000 RON.
În temeiul art. 16 din Legea nr. 554/2004 a solicitat introducerea în cauză a funcţionarilor care au declarat ca neeligibil proiectul, respectiv au respins ca nefondată contestaţia.
Prin sentinţa civilă nr. 357/01.02.2019 Curtea de Apel Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Curtea de Apel Constanţa.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2018 la data de 19.02.2019.
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 87/2019 din 03 aprilie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:
"Admite excepţia lipsei de interes a capătului de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la refacerea procedurii de evaluare a proiectului " Centenar 100%" şi comunicarea rezultatului procedurii.
Admite în parte cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta ASOCIAŢIA CULTURALĂ A., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL CULTURII ŞI IDENTITĂŢII NAŢIONALE.
Anulează Decizia Comisiei de selecţie din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale de respingere a proiectului de aniversare a Centenarului României (1918 - 2018) şi a Primului Război Mondial "Centenar 100%" depus de către Asociaţia Culturală " A.".
Anulează Decizia Comisiei de soluţionare a contestaţiilor privind manifestările, acţiunile şi proiectele de aniversare a Centenarului României (1918 - 2018) şi a Primului Război Mondial, formulate şi asumate de entităţi persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, privind respingerea contestaţiei formulate de către Asociaţia Culturală " A." împotriva deciziei Comisiei de selecţie de respingere a proiectului " Centenar 100%"
Respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect cererea de anulare de anulare a Deciziei de admitere a proiectelor evaluate în cadrul sesiunii de selecţie a manifestărilor, acţiunilor şi prestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918 - 2018) şi a Primului Război Mondial, formulate şi asumate de entităţi persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, publicată pe pagina de web a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale în data de 03.08.2018.
Respinge ca lipsit de interes capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la refacerea procedurii de evaluare a proiectului " Centenar 100%" şi comunicarea rezultatului procedurii.
Ia act de renunţarea la judecata capătului de cerere având ca obiect suspendarea procedurii de semnare a contractelor de finanţare cu participanţii declaraţi câştigători."
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei civile nr. 87/2019 din 03 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a exercitat calea de atac a recursului pârâtul MINISTERUL CULTURII ŞI IDENTITĂŢII NAŢIONALE.
Invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3 şi pct. 8 C. proc. civ., acesta a solicitat instanţei de recurs admiterea recursului şi, rejudecând cauza pe fond, să se dispună respingerea acţiunii, ca inadmisibilă şi nefondată.
În cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alineat pct. 3 C. proc. civ., a susţinut recurentul că hotărârea atacată cuprinde soluţii care exced obiectului cererii. Apreciază că cererea reclamantei a fost soluţionată cu ignorarea obiectului acesteia din moment ce s-a dispus s-a dispus anularea deciziilor comisiei de selecţie a deciziei privind respingerea contestaţiei în relaţie cu proiectul intimatei. Asociaţia nu a cerut anularea nici a deciziei comisiei de selecţie şi nici a deciziei de respingere a contestaţiei, aceasta a formulat un obiect al cererii imprecis şi echivoc solicitând instanţei de fond să verifice lista actelor de mai sus, fără a se referi în concret la cele două decizii, astfel că prima instanţa s-a pronunţat cu depăşirea atribuţiilor judecătoreşti, în afara obiectului cererii.
În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta solicită casarea hotărârii întrucât a fost dată cu încălcarea/aplicarea greşita a normelor de drept material.
Susţine că prima instanţă a omis să observe că, raportat la conţinutul articolelor 12 şi 14 din Ghidul privind procedura de selecţie a manifestărilor, acţiunii şi proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918-2018) şi a Primului Război Mondial, formulate şi asumate de entităţi persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, organizarea şi funcţior comisiilor, precum şi procedura de soluţionare a contestaţiilor, aprobat prin O.M.C.I.N. nr. 2319 din 4 mai 2018, intimata nu a atacat (şi nici nu putea să o facă) decizia comisiei de selecţie care priveşte toate proiectele înscrise în competiţie. Comisia nu a pronunţat o decizie unilaterala privitoare doar la proiectul intimatei. Dacă prima instanţă a anulat decizia acestei comisii doar cu privire la proiectul intimatei, este de asemenea greşit, pentru că o astfel de cerere nu a fost formulată de intimată, iar instanţa nu poate să judece peste limitele procesului stabilite prin cererea asociaţiei - art. 9 C. proc. civ.
Faţă de prevederile art. 17 alin. (7) din Ghid, prima instanţă a calificat greşit actele pe care le-a atacat, Asociaţia ignorând că potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifi stinge raporturi juridice. Astfel, actele emise, precum şi operaţiunile realizate de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin evaluarea proiectelor depuse de către entităţi persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, sunt acte premergătoare, iar nu acte administrative în sensul Legii 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Rezultatele selectiei şi ale analizei comisiei de soluţionare a contestaţiilor prin care s-au respins proiectul şi ulterior contestaţia reclamantei-intimate au fost publicate pe site-ul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, sub forma unui anunţ. Cât priveşte tabelul ce a fost întocmit, acesta face corectura erorii materiale strecurate în lista publicată în anunţul din 03.08.2018 în care proiectul a fost poziţionat greşit la categoria respins pentru neconformitate administrativă, în loc de respins pentru neeligibilitate tematică, aşa cum din procesul-verbal cum rezultă şi din procesul-verbal nr. x/2018.
Instanţa de fond a ignorat faptul că, privitor la contestaţiile depuse de Asociaţia Culturală B. şi Asociaţia Culturală A., Comisia de soluţionare a contestaţiilor a constatat că cele două proiecte fac obiectul unei corespondenţe iniţiate de către DIN care asigură Secretariatul tehnic, emise în data de 20.08.2018, cu privire la încadrarea corectă a motivului respingerii, respectiv neeligibilitate tematică.
Prima instanţă nu ia în seamă aşadar faptul că motivul contestaţiilor nu este conform rezultatelor reale a procesului de selecţie. Totodată, ea nu observă că "analizând prevederile OMCIN nr. 2319/04.05.2018, cu modificările ulterioare ... Grila pentru analiza conformităţii administrative şi a eligibilităţii solicitantului, Comisia constată faptul că cele două criterii sunt analizate potrivit aceleiaşi grile de analiză. Mai mult, Comisia observă faptul că la Capitolul II Eligibilitate, regăsim criterii comune cu cele prevăzute pentru analiza conformităţii administrative, cum ar fi cerinţa de a fi persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, înfiinţată în conformitate cu prevederile legale, nu are datorii la bugetul de stat sau nu se află în stare de dizolvare.
Văzând şi Nota nr. x din Anexa precizată, potrivit căreia "Lipsa unui document, depunerea acestuia sub o anumită formă precum şi neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate atrag respingerea dosarului de finanţare. Comisia reţine faptul că neîndeplinirea oricărui criteriu prevăzut în grila de la Anexa nr. 1, atrage acea soluţie de respingere a proiectului.
Pe cale de consecinţă Comisia de soluţionare a contestaţiilor respinge cele două contestaţii."
Aşadar, susţine recurenta, Comisia de soluţionare a constestaţiilor a constatat că motivele care au dus la respingerea proiectelor neeligibile tematic sunt menţionate în grila de evaluare la rubrica de observaţii.
Conform OMCIN 2319/2018, Comisia de soluţionare a contestaţiilor nu are competenţa verificării eligibilităţii tematice a proiectelor".
Faptul juridic administrativ, respectiv respingerea contestaţiei formulate de către reclarnanta-intimată, nu a fost atacat şi nici actul administrativ care naşte, stinge sau modifică raporturi juridice, respectiv, lista publicată pe pagina de internet a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale cuprinzând proiectele aprobate de Comitetul Interministerial în data de 29 august 2018, în urma sesiunii de selecţie a manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului Marii Uniri (1918-2018) şi a Primului Război Mondial, depuse de persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.
Este, aşadar, evident că prima instanţă s-a pronunţat asupra unei cereri care nu s-a formulat interpretând greşit dispoziţiile ghidului sus-citat.
De asemenea, solicită a se lua în considerare faptul că, în apărare, la prima instanţă a susţinut, privitor la cererea de suspendare, că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării unui administrativ poate opera doar în cazuri bine justificate şi care necesită prevenirea unui pagube iminente şi, pe cale de consecinţă, consideră că trebuia reţinut că reclamanta-intimata nu a probat în fapt şi în drept care ar fi paguba iminentă care determină prejudicierea dreptului său.
Mai mult decât atât, mai susţine recurentul că actele pregătitoare, respectiv, operaţiunile premergătoare, emise de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi-au epuizat efectele potrivit rolului şi scopului lor legal pentru care au fost emise. Subliniază deopotrivă că actele şi/sau operaţiunile premergătoare desfăşurate de către Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale nu conţin elemente decizionale, (Decizie de Admitere, Decizie de Respingere), aşa cum reclamanta-intimată a ţinut să precizeze în cererea de chemare în judecată, iar prima instanţă a calificat greşit solicitările sale.
Etapele selecţiei proiectelor (evaluare, contestaţie, aprobare) au fost respectate în conformitate cu Ghidul instituit prin OMCIN 2319/2018, iar Comitetul Interministerial pentru Centenar (C.l.C) unicul organism abilitat prin lege să aprobe proiectele de finanţare nerambursabilă referitoare la Centenar, a confirmat analiza riguroasă a tuturor documentelor depuse de către entităţile de drept privat fără scop patrimonial, în şedinţa din data de 29.08.2018, lista proiectelor eligibile.
Pe cale de consecinţă, solicită a se avea în vedere că prima instanţă s-a pronunţat asupra unor cereri care nu au fost formulate, făcând şi o greşită interpretare a dispoziţiilor ghidului, motiv pentru care solicită admiterea recursului, ca fiind fondat şi rejudecând cauza, să se dispună respingerea acţiunii, ca inadmisibilă şi ca nefondată.
Apărările formulate în cauză
Intimata – pârâtă Asociaţia Culturală A., în termenul legal, a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurentul – pârât, în cadrul căreia, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, constatându-se legalitatea şi temeinicia hotărârii instanţei de fond.
Răspunsul la întâmpinare
Deşi întâmpinarea i-a fost legal comunicată recurentului, acesta nu a combătut apărările intimatei – reclamante din cadrul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 471 alin. (4) incidente şi în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.
Procedura de soluţionare a recursului
În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data 05.09.2019 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16.11.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, de apărările intimatei – reclamante şi de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Culturii –succesor al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:
Înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurentul – pârât pe fondul recursului, Înalta Curte reţine următoarea situaţie de fapt:
În anul 2018 pârâtul MINISTERUL CULTURII ŞI IDENTITĂŢII NAŢIONALE (numit în continuare MCIN) a organizat o procedură de selecţie a manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918 - 2018) şi a Primului Război Mondial, formulate şi asumate de entităţi persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial.
Reclamanta ASOCIAŢIA CULTURALĂ A. a participat cu proiectul "Centenar 100%".
La data de 03.08.2018 pe pagina de web a MCIN a fost publicată lista proiectelor evaluate în cadrul sesiunii de selecţie (dos. Trib. Bucureşti), proiectul "Centenar 100%" depus de reclamantă figurând la poziţia 122 ca proiect respins pentru neconformitate administrativă.
Împotriva rezultatului selecţiei reclamanta a formulat contestaţie prin care cere comisiei de soluţionare a contestaţiilor să revizuiască documentaţia depusă şi să i se comunice care documente cu valoare administrativă ataşate propunerii de proiect nu au fost conforme cu normele impuse prin Ghid.
MCIN răspunde reclamantei prin adresa nr. x/20.08.2018 că în urma verificărilor efectuate de către Secretariatul Tehnic asigurat prin Departamentul Identitate Naţională din cadrul MCIN, cu ocazia depunerii contestaţiilor de către entităţile persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, în privinţa proiectului cu numele "Centenar 100%" s-a constatat încadrarea eronată în ceea ce priveşte motivaţia respingerii acestuia de către Comisia de selecţie a propunerilor, astfel: În lista publicată pe site-ul MCIN la data de 3 august a.c. proiectul depus de Asociaţia Culturală A. este poziţionat greşit la categoria Respins, pentru neconformitate administrativă (nr. 122 din listă) în loc de Respins, pentru neeligibilitate tematică, dosarul de proiect fiind înaintat Comisiei de soluţionare a contestaţiilor, după cuvenita rectificare.
La data de 22.08.2018 pe pagina de web a MCIN a fost publicată lista manifestărilor/acţiunilor/proiectelor neselectate în urma analizei comisiei de contestaţii conform art. 14 alin. (7) din Ordinul MCIN nr. 2319/2018 , proiectul "Centenar 100%" depus de reclamantă figurând la poziţia 50 cu motivare respingere: Neeligibilitate tematică:Comisia de soluţionare a contestaţiilor, luând act de comunicarea către solicitant a încadrării corecte a motivului respingerii prin prisma prevederilor Ordinului MCIN nr. 2319/04.05.2018, observă faptul că neîndeplinirea oricărui criteriu prevăzut în grila de la Anexa nr. 1 Grila pentru analiza conformităţii administrative şi a eligibilităţii solicitantului, atrage aceeaşi soluţie de respingere a proiectului şi, în consecinţă, respinge contestaţia.
În Procesul-verbal nr. x/20.08.2018 al şedinţei Comisiei de soluţionare a contestaţiilor se menţionează următoarele:
"În ceea ce priveşte contestaţiile depuse de Asociaţia Culturală B. şi de Asociaţia Culturală A., Comisia constată că cele două proiecte fac obiectul unei corespondenţe iniţiate de către DIN care asigură Secretariatul tehnic - adresa nr. x/20.08.2018 către Asociaţia Culturală B. şi respectiv, adresa nr. x către Asociaţia Culturală A., cu privire la încadrarea corectă a motivului respingerii, respectiv neeligibilitate tematică.
Astfel motivul contestaţiilor nu este conform rezultatelor reale ale procesului de selecţie.
Totodată, analizând prevederile OMCIN nr. 2319/04.05.2018, cu modificările ulterioare, Anexa 15: Grila pentru analiza conformităţii administrative şi a eligibilităţii solicitantului, Comisia constată faptul că cele două criterii sunt analizate potrivit aceleiaşi grile de analiză. Mai mult, Comisia observă faptul că, la capitolul II Eligibilitate, regăsim criterii comune cu cele prevăzute pentru analiza conformităţii administrative, cum ar fi cerinţa de a fi persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial, înfiinţată în conformitate cu prevederile legale, datorii la bugetul de stat sau nu se află în stare de dizolvare.
Văzând şi Nota nr. x din Anexa precitată, potrivit căreia "Lipsa unui document, depunerea a sub o altă formă, precum şi neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate atrag respingerea dosarului de finanţare", Comisia observă faptul că neîndeplinirea oricărui criteriu prevăzut în grila de la Anexa nr. 15, atrage aceeaşi soluţie de respingere a proiectului.
Pe cale de consecinţă respinge cele două contestaţii."
Prin contestaţia adresată Departamentului Identitate Naţională reclamanta contestă tocmai rezultatul selecţiei, consemnat în lista publicată pe pagina de internet a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale vizând proiectele aprobate, iar prin contestaţia adresată instanţei de judecată contestă modul de soluţionare a contestaţiei, astfel cum soluţia de respingere a fost publicată la data de 22.08.2018.
Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.
Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurentul– pârât, constată că acesta a invocat două motive de nelegalitate şi anume: motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., ce reglementează ipoteza când "hotărârea a fost dată cu încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe" şi motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când " hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".
În cadrul motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurenta a susţinut în esenţă că judecătorul fondului a ignorat obiectul cererii de chemare în judecată pronunţând soluţii care exced acestuia.
În cadrul concluziilor orale apărătorul acestuia a invocat încălcarea dispoziţiilor art. 9 C. proc. civ., ce reglementează dreptul de dispoziţie al părţilor.
Se constată, aşadar, că, prin criticile formulate recurentul nu invocă încălcarea competenţei (materiale sau teritoriale) absolute a unei alte instanţe, ci încălcarea dreptului de dispoziţie al părţilor, reglementat de art. 9 alin. (2) din C. proc. civ., ce reprezintă o normă de procedură, motiv pentru care aceste critici vor fi analizate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., referitor la pronunţarea unei hotărâri cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 pct. 5 C. proc. civ. pentru a se constata dacă reprezintă sau nu motiv pentru casarea hotărârii, deoarece această normă se referă la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
S-a susţinut de către recurentul –pârât că reclamanta nu a solicitat anularea nici a deciziei comisiei de selecţie şi nici a deciziei de respingere a contestaţiei, ignorând obiectul cererii.
Această critică nu poate fi reţinută, în considerarea faptului că, în cadrul contestaţiei adresate iniţial Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, reclamanta a solicitat la punctul 2 din partea finală a contestaţiei " Anularea Deciziei de respingere a proiectului " Centenar 100" depus de Asociaţia Culturală A., iniţial pentru " neconformitate administrativă", apoi, în urma contestaţiei pentru " neeligibilitate tematică".
Deşi partea nu a solicitat expressis verbis şi anularea actului emis în soluţionarea contestaţiei sale, în condiţiile în care până la data formulării contestaţiei în faţa CNSC reclamanta nu a primit " niciun răspuns ferm, clar…cu privire la motivele respingerii proiectului, invocate de comisia de evaluare şi selecţie şi de comisia de soluţionare a contestaţiilor", astfel cum a şi menţionat în Nota expusă în partea finală a contestaţiei adresate CNSC, atacând deopotrivă şi "Anunţul publicat pe website-ul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, pe data de 22.08.2018, cu privire la soluţionarea contestaţiilor legate de manifestările, acţiunile şi proiectele de aniversare a Centenarului României (1918 – 2018)" în mod corect judecătorul de primă jurisdicţie, în baza rolului activ în aflarea adevărului, în limitele învestirii, fără a schimba denumirea sau temeiul juridic al cererii, a reţinut că este învestit şi cu analizarea deciziei emisă de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, privind respingerea contestaţiei formulate de reclamantă împotriva deciziei Comisiei de selecţie, de respingere a proiectului " Centenar 100".
Aşadar, în condiţiile în care obiectul şi limitele procesului au fost stabilite de către reclamantă prin contestaţia adresată iniţial Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, iar în cadrul acesteia reclamanta a solicitat inclusiv " 2. Anularea Deciziei de respingere a Proiectului " Centenar 100" depus de Asociaţia Culturală A., iniţial pentru " neconformitate administrativă", apoi, în urma contestaţiei..pentru " neeligibilitate tematică", respectiv "3. Anularea Deciziei de admitere a Proiectelor evaluate în cadrul sesiunii de selecţie a manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului României (1918 – 2018) şi a Primului Război Mondial, formulate şi asumate de entităţi persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial comunicate prin anunţul publica pe website-ul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale pe data de 03.08.2018, " 4. Obligarea Autorităţii finanţatoare de a reface procedira de evaluare a Proiectului Centenar 100% şi de comunicare a rezultatului evaluării" şi "5. Suspendarea procedurii de semnare a contractului cu participanţii declaraţi câştigători până la data soluţionării prezentei proceduri", Înalta Curte constată că dispozitivul hotărârii respectă întocmai petitul acţiunii, instanţa pronunţându-se asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără a depăşi limitele învestirii şi fără a schimba fundamentul juridic al cererii de chemare în judecată.
Prin urmare, Înalta Curte constată că nu există o încălcare a principiului disponibilităţii, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. fiind neîntemeiat.
Înalta Curte nu poate reţine nici incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În esenţă, în cadrul acestui motiv de nelegalitate, recurenta susţine aceeaşi critică, arătând că instanţa s-a pronunţat asupra unei cereri care nu s-a formulat.
Mai susţine deopotrivă că instanţa a interpretat greşit dispoziţiile Ghidului, omiţând să observe articolele 12 şi 14 din cuprinsul său, în raport de care Comisia de selecţie nu a emis o decizie unilaterală ce vizează doar proiectul reclamantei, ci o decizie comună, ce a vizat toate proiectele încrise în competiţie.
Această critică nu poate fi reţinută, având în vedere considerentele hotărârii recurate, din cuprinsul cărora se observă cu uşurinţă că instanţa de primă jurisdicţie, contrar susţinerilor recurentei, a analizat nu doar dispoziţiile art. 12 şi 14 din cadrul Ghidului, ci şi dispoziţiile art. 11, 13 şi 27 din Ghid.
Ori, având în vedere dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi dispoziţiile art. 27 din cadrul Ghidului, în mod corect instanţa de fond a respins apărarea pârâtei privind inadmisibilitatea acţiunii, reţinând că, prin contestaţia adresată Departamentului Identitate Naţională reclamanta contestă tocmai rezultatul selecţiei consemnat în Lista publicată pe pagina de internet a Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale vizând proiectele aprobate, iar prin contestaţia adresată instanţei de judecată se contestă modul de soluţionare a contestaţiei, astfel cum soluţia de respingere a fost publicată la data de 22.08.2018 pe pagina de web a MCIN.
Cum intimata – reclamantă a fost nemulţumită de modul de soluţionare a contestaţiei sale, judicios instanţa de primă jurisdicţie a reţinut admisibilitea acţiunii promovate de aceasta, judecând în limitele învestirii, cererea de anulare a actului emis în soluţionarea contestaţiei formulate (Procesul-verbal nr. x/20.08.2018) fiind promovată de reclamantă în conformitate cu dispoziţiile art. 27 alin. (4) din Ghidul emis de pârât.
Este greşită susţinerea recurentei, în sensul că " respingerea contestaţiei formulate de către reclamanta –intimată nu a fost atacată ", în condiţiile în care, printre actele atacate în cadrul contestaţiei adresate Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, se regăseşte şi " 5. Anunţul publicat pe website-ul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, pe data de 22.08.2018, cu privire la soluţionarea contestaţiilor legate de manifestările, acţiunile şi proiectele de aniversare a Centenarului României (1918-2018 şi a Primului Război Mondial, formulate şi asumate de entităţi persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial".
În ceea ce priveşte critica recurentei conform căreia trebuia reţinut că reclamanta-intimată nu a probat în fapt şi în drept care ar fi paguba iminentă care a determinat prejudicierea dreptului său, în condiile în care prin încheierea de şedinţă din data de 18.03.2019 instanţa a luat act de renunţarea reclamantei la cererea de suspendare a procedurii de semnare a contractului, în mod corect instanţa de fond nu a mai analizat acest capăt de cerere şi implicit îndeplinirea condiţiei privind paguba iminentă, manifestarea de voinţă, în sensul de a renunţa la judecată, în tot sau în parte, reprezentând o desistare, un act de dispoziţie al reclamantei, care nu este supus cenzurii instanţei, conform principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 C. proc. civ.
Contrar susţinerilor recurentului, instanţa de control judiciar constată că, făcând o corectă interpretare a dispoziţiilor art. 12 din Ghidul emis de acesta, judicios a reţinut instanţa de fond că, nelegal Comisia de soluţionare a contestaţiilor a revenit la etapa analizării conformităţii administrative şi a eligibilităţii solicitantului, din moment ce se ajunsese în etapa de evaluare a proiectului, iar conform Grilei de evaluare a proiectului, întocmită conform Anexei 3 din Ghid, Comisia s-a limitat a menţiona doar punctajul general 0, în condiţiile în care Grila cuprinde criterii obiective pentru care se acordă câte 3,5,10 sau 15 puncte, după caz.
Cum punctajul obţinut reprezintă suma punctajelor acordate pentru cele 8 criterii, iar Comisia a menţionat doar "punctaj obţinut 0" cu observaţia: Proiectul propune 8 tipuri de activităţi pentru care asociaţia nu are competenţă. Este un conglomerat de acţiuni cu terţi pentru a acoperi o sumă cât mai mare. Proiectul este megaloman şi nerealist. Toate activităţile sunt de fapt mini-proiecte ale partenerilor risipiţi în toate zonele geografice, idei redundante reluate de la alte manifestări. Conţine un monument de for public pe care Comisia nu se pronunţă. Pentru acest proiect s-a votat respingerea pentru neeligibilitate cu 2/3 din voturile plenului Comisiei", fără a menţiona cel puţin că se acordă punctaj 0 pentru fiecare criteriu, este legală soluţia instanţei de fond, de anulare a Deciziei Comisiei de de selecţie din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale de respingere a proiectului de aniversare a Centenarului României (1918 - 2018) şi a Primului Război Mondial "Centenar 100%" depus de către Asociaţia Culturală " A." şi a Deciziei (Proces-verbal nr. x/20.08.2018) Comisiei de soluţionare a contestaţiilor privind manifestările, acţiunile şi proiectele de aniversare a Centenarului României (1918 - 2018) şi a Primului Război Mondial, formulate şi asumate de entităţi persoane juridice de drept privat fără scop patrimonial, din cadrul Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, privind respingerea contestaţiei formulate de către Asociaţia Culturală " A." împotriva deciziei Comisiei de selecţie de respingere a proiectului " Centenar 100%".
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, interpretând în mod corect dispoziţiile art. 11-14 şi art. 27 din Ghidul instituit prin OMCIN nr. 2319/04.05.2018 şi dispoziţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, argumentele invocate de recurent în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.
Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Culturii – succesor al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii atacate.
Totodată, raportat la dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. şi la soluţia ce se preconizează, Înalta Curte va obliga recurentul - pârât Ministerul Culturii – succesor al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale, ca " parte care pierde procesul", la plata sumei de 2975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata – reclamantă Asociaţia Culturală A., constând în onorariu de avocat, conform chitanţei de plată nr. x din data de 07.08.2019 şi facturii nr. x din aceeaşi dată, ataşate la dosarul de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Culturii – succesor al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale împotriva sentinţei civile nr. 87/2019 din 3 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurentul – pârât Ministerul Culturii – succesor al Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale la plata sumei de 2975 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata – reclamantă Asociaţia Culturală A..
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.