State civil liability for delayed salary payment due to erroneous Sectoral Reference Value and allowance calculation

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin actiunea inregistrata la data de 08.05.2018 pe rolul Curtii de Apel Bucuresti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justitiei şi Directia Nationala de Probatiune:

a) Obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 342,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445lei, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cum indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ.

b) Obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează:

• începând cu data de 09.04.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 405 RON;

• începând cu data de 01.12.2015 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de 445 RON (VRS 405 RON, majorată cu un procent de 10%) până la 31 decembrie 2017.

c) Obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei.

d) Obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP:

• să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul CORECT calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie; să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat corect pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează:

ü cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

ü sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin 1 din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie calculate şl aplicate în mod individual şl progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

e) Obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective.

f) Obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atât a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât şi a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1350 pronunţată la 9 aprilie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal-veche a respins capetele de cerere privind rectificarea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 542/C/2018, şi a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 603/C/2018, obligarea pârâtei Direcţia Naţională de probaţiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei în conformitate cu noul ordin, formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi DIRECŢIA NAŢIONALĂ DE PROBAŢIUNE, ca rămase fără obiect, a admis cererea formulată de reclamantă cu privire la despăgubiri şi a obligat pârâţii să plătească reclamantei despăgubirile rezultate din calculul VRS conform ordinului 542/2018, respectiv aplicarea eronată a sporurilor prin Ordinul 603/C/2018, începând cu 09.04.2015, până la data plăţii efective, sume ce se vor actualiza cu dobânda aferentă şi cu rata inflaţiei.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 4946 pronunţată la 28 noiembrie 2018 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Direcţia Naţională de Probaţiune şi Ministerul Justiţiei

Prin motivele de recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., şi a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recurenta susţine că există contrarietate între dispoziţiile instanţei, întrucât a luat act de rectificarea Ordinelor nr. 542/2018, respectiv nr. 603/C/08.02.2018, prin Ordinele nr. 2883/2018, respectiv nr. 33961C/2018, prin dispozitiv obligă pârâţii la plata despăgubirilor în temeiul ordinelor vechi, respectiv OMJ nr. 542/C/2018 şi OMJ nr. 603/C/2018, iar nu temeiul ordinelor de modificare a acestor acte administrative, respectiv OMJ nr. 2883/C/2018 şi OMJ nr. 3396/C/2018, fapt care face să se nască o contradicţie între considerente şi dispozitiv.

Solicită a se constata că soluţia primei instanţe este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil enunţate de art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 C. proc. civ., respectiv cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

După cum se poate observa, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta-intimată a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 542/C/2018 în sensul acordării unei valori de referinţă sectorială (VRS) de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv a unei VRS de 445 Iei (VRS 405, majorată cu un procent de 10%) începând cu data de 01.12.2015 până la data de 31.12.2017.

În cursul judecăţii, OMJ nr. 542/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 2883/C/2018, fiind acordate valori de referintă sectoriale mai mari decât cele solicitate prin cererea de chemare în judecată, respectiv s-a statuat că în perioada 09.04.2015-30.11.2015 personalul de probaţiune beneficiază de un salariu de bază lunar stabilit prin raportare la valoarea de referintă sectorială 421 36 tei (art. 1 alin. (1), în perioada 01.12.2015-31.12.2017 prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 463.5 RON (art. 1 alin. (2), iar începând cu data de 1 ianuarie 2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii-cadru nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON (art. 2).

Soluţia primei instanţe este nelegală fiind pronunţată şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 şi subliniază că premisa necesară analizării cererii în contencios administrativ este existenţa unui "refuz nejustificat" de soluţionare a unei cereri.

Or, această condiţie nu este îndeplinită în cauză, întrucât prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoaşterea de către pârâţii DNP şi MJ a pretenţiilor reclamantei, iar ordonatorul principat de credite şi-a asumat alocarea fondurilor în buget în vederea plăţii sumelor rezultate ca urmare a rectificării OMJ nr. 542/C/2018, astfel cum este menţionat în art. 4 din OMJ nr. 2883/C/2018.

Cu privire la soluţia instanţei de obligare la plata diferenţelor de drepturi potrivit OMJ nr. 603/C/2018 (modificat prin OMJ nr. 3396), îînvederează că în luna octombrie 2018 a fost deja efectuată pentru intimata reclamantă, plata diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit OMJ nr. 3396/C/2018 şi cele încasate, astfel că era necesar ca în temeiul art. 194 lit. c) C. proc. civ. instanţa de fond să respingă acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.

Mai mult, în lipsa unui un refuz nejustificat din partea pârâţilor DNP şi MJ în sensul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, premisa necesară care condiţionează legala învestire a instanţei, acordarea diferenţelor salariate potrivit OMJ nr. 603/C/2018 (care a fost modificat prin O.M.J. nr. 3396/C/2018) s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material,

În ceea ce priveşte soluţia instantei de actualizare cu rata inflaţiei a diferenţelor de drepturi potrivit OMJ nr. 603/C/2018 (modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018), respectiv Ia cea de plată a dobânzii legale, solicită a se constata că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoaşterii de către pârâţi a pretenţiilor reclamantei, conform OMJ nr. 3396/C/2018 şi pe cale de consecinţă, în mod greşit a fost obligată recurenta-pârâtă Direcţia Naţionale de Probaţiune la actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii a sumelor datorate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe. În acest sens, subliniem că, începând cu data de 01.01 .2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C12018, nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (aşa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) şi prin urmare lipseste elementul esenţial al răspunderii civile, respectiv existenta unei fapte ilicite.

În mod greşit a dispus instanţa de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflaţiei, care, deşi reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plăţii, neexistând o obligaţie legală în sensul acordării ta nivel maxim a procentelor mai sus menţionate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, solicită a se constata că soluţia instanţei privind obligarea DNP la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că acestea reprezintă o sanctiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obtigaţiei de plată. Or, aşa cum am arătat mai sus, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligaţii legale în acest sens, nu putem vorbi de o neexecutare a acesteia, motiv pentru care solicită a se constata că nu se justifică nici plata acestora.

Prin motivele de recurs pârâtul Ministerul Justiţiei a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.., şi a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Solicită să constate că, deşi instanţa de fond a reţinut în considerentele hotărârii obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei, totuşi a dispus obligarea pârâţilor deci şi a Ministerului Justiţiei la plata efectivă a acestor diferenţe salariale, motiv pentru care înţelege să critice hotărârea pronunţată pe acest aspect, având în vedere dispoziţiile Deciziei nr. 13 din 13.06.2016, pronunţată în recursul în interesul legii în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Arată că, potrivit art. 16 din Legea nr. 252/2013, "se înfiinţează Direcţia Naţională de Probaţiune, denumită în continuare Direcţia, ca structură cu personalitate juridică, în cadrul Ministerului Justiţiei, prin reorganizarea Direcţiei de probaţiune din Ministerul Justiţiei".

Mai mult, atribuţia ministrului justiţiei este de a emite ordinul, a Ministerului Justiţiei de a vira banii şi nu de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale solicitate. Prin urmare, formularea unor cereri având ca obiect pretenţii de ordin bănesc de către angajaţii Direcţiei Naţionale de Probaţiune nu poate să atragă, de plano, obligarea Ministerului Justiţiei la plata acestor sume, numai prin prisma calităţii sale de ordonator principal de credite.

Direcţia Naţională de Probaţiune are personalitate juridică, raporturile de muncă ale reclamantei sunt stabilite cu angajatorul. Aşadar, instituţia care efectuează în concret plata drepturilor salariale către reclamantă este Direcţia Naţională de Probaţiune, în calitate de ordonator secundar de credite. Or, în acest context, obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor salariale rezultate este lipsită de temei legal, conducând la o lipsă de calitate procesuală pasivă.

De asemenea, în contextul dispoziţiilor art. 6 punctul VII subpunctul 3 din cuprinsul H.G.. 652/2009, potrivit cărora Ministerul Justiţiei asigură fondurile necesare şi repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite, vă rugăm să observaţi că o eventuală obligaţie de plată a acestor diferenţe salariale în sarcina Ministerului Justiţiei nu ar putea fi pusă în executare, dat fiind faptul că excedează atribuţiilor acestui pârât.

În concluzie, raportul obligaţional care are ca obiect plata salariului este stabilit între reclamantă şi instituţia angajatoare, Direcţia Naţională de Probaţiune, în timp ce Ministerul Justiţiei este parte a unui raport juridic financiar, care implică ordonatorii de credite, potrivit atribuţiilor prevăzute de Legea finanţatelor publice nr. 500/2002, act normativ ce reglementează cadrul general pentru utilizarea fondurilor publice, precum şi responsabilităţile instituţiilor publice implicate în procesul bugetar.

Apărările formulate în cauză

Deşi cererile de recurs au fost comunicate intimatei – reclamante A. în termenul legal, aceasta nu a formulat apărări în cadrul unei întâmpinări

Procedura de soluţionare a recursurilor

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererilor şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 03.09.2019 a fost fixat primul termen pentru judecata celor două recursuri la data de de 16.11.2021, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, la acest moment procesual instanţa reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul celor două recursuri ce fac obiectul prezentei judecăţi.

Aspecte procesuale. La data de 12 noiembrie 2021, recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune a depus la dosar o notă în cadrul căreia a solicitat a se constata rămânerea fără obiect a capătului de cerere privind plata diferenţelor de drepturi în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018.

Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Intimata-reclamantă A., în calitate de consilier de probaţiune la Serviciul de Probaţiune Timiş, a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune vizând obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi OMJ nr. 603/C/2018 şi calcularea drepturilor salariale cu aplicarea valorii de referinţă sectoriale, în raport cu Decizia CCR nr. 794/2016 cu aplicarea majorărilor prevăzute de actele normative incidente, pentru perioadele solicitate, respectiv obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului creat, actualizat cu rata inflaţiei, plus dobânzile legale.

Ulterior introducerii acţiunii, pârâtul Ministerul Justiţiei a emis OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 prin care a fost majorată valoarea de referinţă sectorială (VRS) la 463,5 RON conform art. 1 alin. (2) din acest ordin, pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017 şi OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/08.02.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantei cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, motiv pentru care prima instanţă a respins capetele de cerere privind rectificarea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 542/C/2018, şi a Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 603/C/2018, obligarea pârâtei Direcţia Naţională de probaţiune la plata drepturilor salariale ale reclamantei în conformitate cu noul ordin, formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi DIRECŢIA NAŢIONALĂ DE PROBAŢIUNE, ca rămase fără obiect.

Având în vedere împrejurarea că au fost stabilite cu întârziere drepturile salariale cuvenite reclamante, prima instanţă a reţinut că s-a creat un prejudiciu în patrimoniul acesteia şi a dispus obligarea pârâţilor la plata actualizată cu rata inflaţiei a diferenţei salariale rezultate de calculul VRS conform Ordinului nr. 542/2018, respectiv aplicarea eronată a sporurilor prin Ordinul nr. 603/C/2018, începând cu data de 09.04.2015 până la data plăţii efectivem sume ce se vor actualiza cu dobânda aferentă şi cu rata inflaţiei

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat de recurenta Direcţia Naţională de Probaţiune, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta Direcţia Naţională de Probaţiune invocă faptul că prima instanţă în mod greşit a dispus obligarea acesteia la plata diferenţelor de drepturi, fără să existe o solicitare în acest sens din partea reclamantei.

Ori, contrar susţinerii recurentei, aceasta solicitare se găseşte în petitul 5 al acţiunii; reclamanta solicitând tocmai "obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate, ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2+18, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018,.....începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective".

Analizând acest capăt de cerere, instanţa de fond a constatat că, ulterior introducerii acţiunii, a fost emis la data de 30.08.2018 Ordinul 3396/C, prin care Ministerul Justiţiei a stabilit drepturile salariale ale personalului de probaţiune şi implicit şi ale reclamantei începând cu data de 01.01.2018, precum şi faptul că pârâţii nu au invocat şi nu au făcut dovada achitării diferenţelor dintre drepturile salariale stabilite iniţial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 şi Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018.

Prin urmare, prima instanţă a admis acest capăt de cerere, obligând pârâţii să achite reclamantei diferenţele dintre sumele reprezentând sporuri stabilite reclamantei ca urmare a rectificării Ordinelor nr. 542/2018, respectiv nr. 603/C/08.02.2018 prin Ordinele nr. 2883/2018 respectiv nr. 3996/2018, începând cu data de 09.04.2015 până la data plăţii efective.

În aceste condiţii, prima instanţă s-a pronunţat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii, neexistând temeiuri pentru a-i reproşa acesteia că ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că acesta a fost invocat în mod formal, partea nu a formulat critici care să vizeze nemotivarea hotărârii atacate sau că aceasta ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Or, pretinsa contraritate invocată de către recurentă reprezintă de fapt explicitarea raţionamentului care a fundamentat soluţia adoptată, judecătorul fondului arătând argumentele pentru care se impune obligarea pârâţilor la plata diferenţelor salariale actualizate, iar dispozitivul conţinând dispoziţia care susţine această motivare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe respectă exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

În speţă, Înalta Curte, analizând raţionamentul juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate de către instanţa de fond, prin raportare la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constată că, instanţa de fond a prezentat propriul raţionament juridic, iar printre argumentele prezentate nu s-au identificat elemente de contradictorialitate, considerente pentru care şi criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată, de asemenea, că nu este fondat.

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune rectificarea ordinului de salarizare a acesteia în sensul stabilirii drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederile legale incidente, precum şi obligarea la plata diferenţelor de drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Prin sentinţa recurată a fost admisă în parte acţiunea, pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, care au fost obligată împreună cu Ministerul Justiţiei la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate începând cu data de 09.04.2015 până la data plăţii efective, formulând critici cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 1531 alin. (1) şi ale art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la lipsa unui refuz nejustificat şi la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale, pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate.

Astfel, reţine instanţa de control judiciar că prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21 decembrie 2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin: "începând cu data de 21 decembrie 2016 personalul de probaţiune din serviciile de probaţiune şi din structura centrală a Direcţiei Naţionale de Probaţiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05 februarie 2018 "Valoarea de referinţă sectorială menţionată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (...)".

Aşadar, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON [potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018] şi aplicarea majorării de 10% [potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018] s-a ajuns la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON.

De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Cu toate acestea, prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 09 aprilie 2015-30 noiembrie 2015 şi o valoare de 463,5 RON pentru perioada 01 decembrie 2015-31 decembrie 2017; prin acelaşi ordin, a fost stabilit şi un calendar pentru plata sumelor restante.

În preambulul ordinului în discuţie au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reţinut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică".

Faţă de prevederile legale în discuţie (art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014), dar şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că pârâtului Ministerul Justiţiei îi revenea obligaţia de a proceda din data de 09 aprilie 2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probaţiune, sub aspectul indemnizaţiei cuvenite.

Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială.

Subsecvent, a fost emis şi OMJ nr. 23396/C/30.08.2018 (prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018) şi s-au stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probaţiune menţionat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30 % stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Înalta Curte, văzând că ordinele în discuţie au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială, împărtăşind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenite, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înţelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condiţiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, criticile cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) şi art. 1357 alin. (1) C. civ. referitoare la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale neputând fi reţinute.

Prin urmare, reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut şi venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015, recurenta-pârâtă nefăcând dovada îndeplinirii obligaţiei de plată astfel cum a fost stabilită prin sentinţa recurată. Din aceeaşi perspectivă, se reţine că nu există justificare legală pentru eşalonarea sumelor datorate, oricum eşalonarea plăţii reprezentând o chestiune care priveşte executarea obligaţiei, iar nu stabilirea acesteia.

Astfel, în mod corect au fost obligaţi cei doi pârâţi la plata diferenţei dintre sumele reprezentând sporuri stabilite reclamantei ca urmare a rectificării Ordinelor nr. 542/2018 respectiv nr. 603/C/08.02.2018, prin Ordinele nr. 2883/2018, respectiv nr. 3396/2018, începând cu data de 09.04.2015, până la data plăţii efective, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

În privinţa cererii de despăgubire rezultată din calculul VRS conform ordinului 542/2018, respectiv aplicarea eronată a sporurilor prin Ordinul 603/C/2018, începând cu 09.04.2015, până la data plăţii efective, sume ce ar trebui actualizate cu dobânda aferentă şi cu rata inflaţiei, în mod judicios instanţa de fond a avut în vedere Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, în cadrul căreia s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Prin urmare, în mod judicios, prima instanţă a admis cererea de despăgubire rezultată din calculul VRS conform ordinului 542/2018, respectiv aplicarea eronată a sporurilor prin Ordinul 603/C/2018, începând cu 09.04.2015 şi a dispus ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânzii aferente acestor calculate până la data plăţii efective.

Referitor la celelalte critici formulate de recurenta Direcţia Naţională de Probaţiune cu privire la O.U.G. nr. 3/2019, se constată că acestea ţin de executarea, respectiv modalitatea de executare a hotărârii, efectuarea plăţii reprezentând o chestiune care priveşte executarea obligaţiei, iar nu stabilirea acesteia, astfel încât nu pot fi reţinute alegaţiile recurentei.

În fine, cât priveşte susţinerile recurentei din notele scrise depuse la dosar, în sensul că au fost achitate diferenţele salariale în litigiu, către reclamantă, Înalta Curte reţine că înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a acestor diferenţe pot reprezenta executarea sentinţei, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanţei că a fost executată integral hotărârea în privinţa plăţii respectivelor drepturi salariale.

În ceea ce priveşte critica recurentului – pârât Ministerul Justiţie, ce vizează exclusiv lipsa calităţii procesuale pasive a acestei autorităţi, Înalta Curte constată că, faţă de obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, precum şi faţă de competenţele legale ale acestei autorităţi, pârâtul Ministerul Justiţiei este implicat în procesul acordării drepturilor salariale ce i se cuvin reclamantei, alături de Direcţia Naţională de Probaţiune, în condiţiile în care această pârâtă, ca ordonator secundar de credite nu poate proceda la plata efectivă a diferenţelor cuvenite, în lipsa fondurilor ce ar trebui alocate de către Ministerul Justiţiei, ce are calitatea de ordonator principal de credite.

Reţine, astfel, Înalta Curte că participarea acestui pârât în proces este justificată prin aceea că este ordonator principal de credite, asigură fondurile necesare, fundamentează şi elaborează bugetul pentru activitatea sa şi a instituţiilor din sistemul justiţiei, repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari şi urmăreşte modul de utilizare a acestora, acestei autorităţi revenindu-i obligaţia de a a asigura fondurile necesare pentru plata diferenţelor salariale, în calitatea sa de ordonantor principal de credite.

În plus, instanţa de control judiciar are în vedere şi dispoziţiile art. art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, potrivit cărora:

"(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele de angajament şi creditele bugetare aprobate pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii. (2) Ordonatorii principali de credite transmit bugetele instituţiilor publice din subordine sau coordonare, ai căror conducători sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a legii bugetare anuale."

De asemenea, conform art. 4 din O.G. nr. 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligaţia să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii şi ale instituţiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.

Aşadar, având în vedere că legitimitatea procesuală pasivă vizează raportul juridic dedus judecăţii şi faptul că acest raport este unul complex care-i implică pe ambii pârâţi, raportat la atribuţiile fiecăruia dintre aceştia, astfel cum sunt prevăzute de lege pentru realizarea dreptului afirmat de reclamantă, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 16 din Capitolul VIII Secţiunea a 3-a din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017, a art. 20 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 21 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 500/2002 şi art. 131 din Legea nr. 304/2004, criticile recurentului sub aspectul lipsei calităţii procesuale pasive fiind nefondate.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că toate criticile sunt nefondate şi nu pot fi primite, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., nefiind incidente în cauză.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile formulate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 1350 din data de 9 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-Veche, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.