Compulsory issuance of government land-value decree and civil interest claims barred by statutory sufficiency and prematurity.

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 6 ianuarie 2003, reclamanta E.A. a chemat în judecată Guvernul României și Ministerul Finanțelor Publice, pentru a se dispune obligarea primului pârât de a emite hotărâre de stabilire a valorii terenurilor arabile și forestiere, sursele financiare și modalitățile de plată către foștii proprietari, în conformitate cu dispozițiile art. 40 din Legea nr. 1/2000 și art. 1 pct. 49 din O.U.G. nr. 102/2001, precum și pentru obligarea celui de-al doilea pârât, de a o despăgubi cu dobânda civilă corespunzătoare sumei de 160.000.000 lei, reprezentând contravaloarea suprafeței de 16 ha, teren arabil.

Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 50/F-C din 7 aprilie 2004, rejudecând cauza în fond după casare, dispusă prin decizia nr. 3 din 13 ianuarie 2004, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, a respins acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că solicitarea reclamantei față de Guvernul României, este lipsită de obiect, întrucât prin O.U.G. nr. 102/2001, s-a stabilit că „prin hotărâre de guvern, în termen de 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, se va stabili valoarea terenurilor arabile și a celor forestiere, sursele financiare și modalitățile de plată către foștii proprietari”.

Ca atare, fiind legiferat aspectul emiterii acestei hotărâri, prin admiterea acțiunii, instanța ar însemna să mai oblige încă odată pârâtul să-și asume aceeași obligație, și nu numai în interesul reclamantei, ci în satisfacerea unui interes general.

În lipsa unui titlu executoriu nu se justifică aplicarea unei amenzi civile care se plătește în favoarea statului, dar care ar intra în propriul buget al neexecutantului, pe de o parte și în plus fiind un capăt de cerere accesoriu, el are același regim, ca și capătul principal de cerere.

Capătul de cerere privind obligarea Ministerului Finanțelor Publice la plata dobânzii legale pentru suma ce se va stabili printr-o hotărâre neemisă, s-a reținut că apare ca fiind prematur formulat, în condițiile în care nu se poate ști dacă obligația se va transmite în sarcina acestuia și dacă celălalt pârât nu va acoperi paguba integral prin însăși textul de lege.

Pe cale de consecință, s-a reținut că reclamanta nu a fost vătămată în drepturile sale recunoscute de lege, ci eventual întârziată, iar cererea de acordare a dobânzilor legale este prematur formulată.

Împotriva sus-menționatei sentințe a declarat recurs, reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că se impunea admiterea acțiunii formulate.

Recursul este nefondat.

Instanța de fond, analizând cererile reclamantei, a reținut o corectă situație de fapt, pronunțând o sentință legală și temeinică.

Fiind legiferat aspectul obligării la emiterea hotărârii de guvern, prin O.U.G. nr. 102/2001, legal instanța a respins capătul de cerere din acțiune formulat sub acest aspect.

Aplicarea amenzii civile nu se justifică în lipsa unui titlu executoriu și în raport cu caracterul accesoriu al acestui capăt de cerere care are aceeași soartă, ca și capătul principal din acțiunea.

Capătul de cerere referitor la obligarea Ministerului Finanțelor Publice, la plata dobânzii legale, pentru suma ce se va stabili printr-o hotărâre de guvern neemisă în mod corect, a fost apreciat, ca fiind prematur formulat, cât timp nu se poate ști dacă obligația se va transmite în sarcina acestuia și dacă celălalt pârât nu va acoperi paguba, integral prin textul de lege ce-l va emite.

Față de aspectele expuse, instanța de fond a reținut pe de o parte lipsa vătămării reclamantei în drepturile recunoscute de lege și aspectul prematurității formulării celui de-al doilea capăt de cerere din acțiune, hotărârea pronunțată fiind legală.

Ca atare, recursul reclamantei este nefondat și urmează să fie respins potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de E.A., împotriva sentinței civile nr. 50/F-C din 7 aprilie 2004, a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2005.