Civil liability for unpaid salary differences and inflation adjustment following administrative recognition of illegal sectoral reference value

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 07 mai 2018, sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune:

-obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite, să calculeze corect salariul pentru luna decembrie a anului 2017 prin rectificarea sumei de 347,109 RON, reprezentând valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, şi stabilirea VRS de 445 RON, nivelul maxim existent în plată pentru familia de funcţii bugetare Justiţie, aşa cum indică însăşi CCR prin Decizia nr. 794/2016 invocată în preambulul acestui OMJ;

-obligarea pârâţilor să reconsidere perioada de acordare a despăgubirilor prevăzute de OMJ nr. 542/2018, aşa cum au fost recunoscute acestea prin Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ după cum urmează: începând cu data de 15.08.2017 pentru sume rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectorială de 445 RON până la 31.12.2017;

- obligarea pârâţilor la stabilirea unui calendar pentru plata sumelor restante cu titlul de despăgubiri astfel rezultate, a dobânzilor aferente acestora, precum şi a actualizării sumelor rezultate la rata inflaţiei;

- obligarea pârâtului MJ să rectifice OMJ nr. 603/C/2018 şi, în colaborare cu pârâta DNP:

• să aplice majorarea salarială de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 începând cu luna ianuarie 2018 faţă de salariul corect calculat pentru luna decembrie 2017, respectiv cu luarea în considerare a valorii de referinţă sectorială de 445 RON şi în acord cu indicaţiile emise în recomandarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale ca urmare a dialogului purtat cu categoriile profesionale din familia ocupaţională de funcţii bugetare Justiţie;

• să aplice sporurile stabilite pentru categoria profesională a personalului de probaţiune, în acord cu aceeaşi recomandare, şi prin raportare la un salariu calculat CORECT pentru luna decembrie 2017, în procentul şi în condiţiile indicate în cadrul aceleiaşi recomandări, după cum urmează:

- cuantumul brut al sporurilor raportate la salariul stabilit pentru luna decembrie 2017 se majorează cu 25% rezultând cuantumul sporurilor pentru luna ianuarie 2018;

- sporurile de 15% din salariul de bază - spor pentru condiţii de muncă grele, prevăzut în art. 4 alin 1 din Legea 153/2017; 25% din salariul de bază - spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 5 al aceleiaşi legi; 5% din salariul de bază - pentru păstrarea confidenţialităţii, prevăzut de art. 5 din lege, chiar dacă vor fi plafonate la maximul de 30% în acord cu dispoziţiile normative, să fie calculate şl aplicate în mod individual şl progresiv, în raport cu clasele de salarizare, nu cumulat.

- obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor rezultate din sumele cumulate ca urmare a calculării necorespunzătoare a VRS stabilite în cuprinsul OMJ nr. 542/2018, cât şi a aplicării eronate a sporurilor şi creşterii salariale de 25% aplicate prin OMJ nr. 603/2018, acordate în lumina Legii nr. 153/2017, începând cu 09.04.2015 până la data plăţii efective.

- obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei ca, în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumele necesare plăţii despăgubirilor aferente, atâta celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 542/C/2018, cât si a celor rezultate din rectificarea OMJ nr. 603/2018.

La data de 05.10.2018 reclamanta A. a formulat cerere de modificare a cererii introductive în sensul că:

- A înţeles să modifice primul petit din cererea introductivă după cum urmează: "Obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune, în calitate de angajator şi ordonator terţiar de credite la emiterea OMJ-ului individual prin care să îi recunoască reclamantei şi stabilească un salariu corect ce conţine VRS 463,5 RON(conform OMJ nr. 2883/C/2018;

- Să se ia act că petitul al doilea din cererea introductivă, a rămas fără obiect, respectiv acelea de a obliga pârâţii să reconsidere perioada de acordare a diferenţelor salariale prevăzute de OMJ 542/C/2018,

- A înţeles să menţină petitul al treilea din cererea introductivă.

- A precizat că înţelege să modifice petitul al patrulea în sensul de a aplica procentele menţionate în cererea introductivă, luând în calcul noua valoare de referinţă sectorială recunoscută pentru personalul de probaţiunea prin OMJ nr. 2883/C/2018 respectiv de 463,5 RON.

- A înţeles să modifice petitul al cincilea în sensul de "A obliga pârâta DNP la plata restanţelor salariale în conformitate cu noile ordine emise, respectiv 2883/C/2018 şi 3996/C/2018, a dobânzilor legale şi a sumei echivalentei actualizării sumei restante cu rata inflaţiei.

- A înţeles să modifice petitul al şaselea în sensul de "Obligare a Ministerului Justiţiei în calitate de ordonator principal de credite, să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune sumelor necesare plăţii drepturilor salariale restante, în conformitate cu dispoziţiile noilor ordine ce au fost emise, respectiv OMJ nr. 2883/C/2018 şi OMJ nr. 3996/C/2018 precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei.

- A precizat că înţelege să adauge petitul al şaptelea, acela de Obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea sumelor cuvenite, a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din O.G. nr. 13/24.08.2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar fiscale în domeniul bancar.

- A precizat că urmare a emiterii Ordinului 3396/C/30.08.2018, Ministerul Justiţiei a alocat o parte din banii necesari plăţii drepturilor salariale conform acestui act administrativ, iar Direcţia Naţională de Probaţiune a efectuat plata unor restanţe (până în data de 03.10.2018 a plătit restanţele pentru lunile ianuarie- iunie, a plătit salariul pe luna august conform acestui ordin, însă nu a plătit restanţele pe luna iulie, nu a plătit drepturile salariale restante actualizate cu rata inflaţiei şi nu a plătit dobânzile legale pentru sumele restante).

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1210/2019 pronunţată la 28 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a calificat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantei cu privire la capatul de cerere avand ca obiect obligarea paratului Ministerului Justitiei sa aloce paratei Directia Nationala de Probatiune sumele necesare platii drepturilor salariale restante, ca fiind o aparare pe fondul cauzei, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta B. în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI şi DIRECŢIA NAŢIONALĂ DE PROBAŢIUNE, a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe, calculată de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective, a respins capetele de cerere privind anularea parţială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 şi nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect şi a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 1210/2019 pronunţată la 28 martie 2019 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă a arătat, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a apreciat că sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile şi a obligat recurenta la actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii a sumelor datorate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe.

Invocând in drept motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat, admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinţei atacate şi, trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru următoarele considerente:

a) soluţia primei instanţe, de obligare a pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune de plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 este nelegală, fiind dată cu încălcarea principiilor fundamentale ale procesului civil enunţate de art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 C. proc. civ., respectiv cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (principiul disponibilităţii şi limitele învestirii instanţei), întrucât pentru a se putea pronunţa asupra acordării acestor drepturi, era necesar ca instanţa de fond să fie învestită cu o cerere având ca obiect o astfel de solicitare în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv instanţa să analizeze fondul cauzei, condiţie care nu este îndeplinită în cauză, întrucât instanţa a fost învestită cu anularea (rectificarea) OMJ nr. 542/C/2018.

Prin OMJ nr. 2883/C/2018 s-a realizat recunoaşterea de către pârâţi a drepturilor solicitate de către reclamantă şi mai mult, s-a acordat o valoare de referinţă şi mai mare decât cea solicitată prin cererea de chemare în judecată

Având în vedere că intimata-reclamantă nu a contestat OMJ nr. 2883/C/2018, care în art. 4 1 a stabilit şi modalitatea de plată a drepturilor salariale care rezultă din majorarea VRS potrivit acestui act administrativ, solicită a se constata că instanta de fond a depăsit limitele învestirii, întrucât nu a existat o cerere din partea intimatei-reclamante în sensul punerii în aplicare a dispozitiilor OMJ nr. 2883/C/2018.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că soluţia primei instanţe, de obligare a sa la plata către reclamantă a sumelor reprezentând diferenţe salariale cuvenite ca urmare a emiterii Ordinului MJ nr. 2883/C/19.07.2018 actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă perioadei este nelegală, fiind pronuntată şi cu aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile. respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea primei instanţe prin care s-a dispus plata drepturilor salariale şi a celor accesorii, în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, a fost dată încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv cele enunţate de art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 C. proc. civ., situaţie ce se circumscrie prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte solutia instanţei de obligare la plata diferenţelor de drepturi potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, susţine recurenta că în luna septembrie 2018 a fost deja efectuată pentru intimata-reclamantă, plata diferenţei dintre drepturile salariale cuvenite potrivit CMJ nr. 3396/C/2018 şi cele încasate.

În consecintă, consideră că era necesar ca, în temeiul art. 194 lit. c) C. proc. civ. instanţa de fond să respingă acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.

Prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) şi art. 22 pct. 6 C. proc. civ.).

În fapt, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta-intimată a solicitat anularea Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 603/C/2018 şi emiterea unui nou ordin prin care să i se acorde începând cu data de 01.01.2018 un procent total al sporurilor de 30% din salariut de bază. În cursul judecăţii, OMJ nr. 603/C/2018 a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C/2018 în sensul solicitat de către reclamantă.

Prin urmare, dreptul fiind deja acordat de către pârâţii D.N.P. şi M.J., instanţa nu a avut posibilitatea efectuării unei cercetări a fondului dreptului, motiv pentru care a dispus respingerea ca fiind rămasă fără obiect a solicitării, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinţei recurate.

Mai susţine recurenta că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1357 alin. (1) C. civ., întrucât nu sunt întrunite condiţiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoaşterii de către pârâţi a pretenţiilor reclamantei, conform OMJ nr. 3396/C/2018 şi pe cale de consecinţă, în mod greşit a fost obligată recurenta-pârâtă Direcţia Naţionale de Probaţiune la actualizarea cu indicele de inflaţie la data plăţii a sumelor datorate, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe.

În acest sens, subliniază că, începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C12018, nu a existat o obligaţie legală a pârâţilor în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (aşa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) şi prin urmare lipseşte elementul esential al răspunderii civile, respectiv existenţa unei fapte ilicite.

Faţă de cele de mai sus, solicită a se constata că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material privind condiţiile răspunderii civile şi pe cale de consecinţă nu se justifică actualizarea sumelor acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018 cu rata inflaţiei şi nici plata dobânzilor legate, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Intimata – reclamantă B. a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia inadmisibilităţii recursului, iar, în subsidiar, excepţia nulităţii acestuia raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea sa, ca nefondat.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data de 03.09.2019 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16.11.2021, cu citarea părţilor, în şedinţă publică, la acest moment procesual instanţa reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul prezentei judecăţi.

Aspecte procesuale. La data de 12 noiembrie 2021, recurenta-pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune a depus la dosar o notă în cadrul căreia a solicitat a se constata rămânerea fără obiect a capătului de cerere privind plata diferenţelor de drepturi în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018.

Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa atacată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

În prealabil, în ceea ce priveşte excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, invocate de intimată în cadrul întâmpinării depusă la dosar, aminteşte Inalta Curte că au fost soluţionate în şedinţa publică de la acest termen de judecată, în sensul respingerii acestora, considerentele avute în vedere de instanţă în pronunţarea soluţiei regăsindu-se în practicaua prezentei hotărâri.

Trecând la analizarea pe fond a recursului, reţine Înalta Curte că intimata-reclamantă B., în calitate de consilier de probaţiune la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune vizând obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la rectificarea OMJ nr. 542/C/2018 şi OMJ nr. 603/C/2018 şi calcularea drepturilor salariale cu aplicarea valorii de referinţă sectoriale, în raport cu Decizia CCR nr. 794/2016 cu aplicarea majorărilor prevăzute de actele normative incidente, pentru perioadele solicitate, respectiv obligarea pârâţilor la plata despăgubirilor pentru repararea prejudiciului creat, actualizat cu rata inflaţiei, plus dobânzile legale.

Ulterior introducerii acţiunii, pârâtul Ministerul Justiţiei a emis OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 prin care a fost majorată valoarea de referinţă sectorială (VRS) la 463,5 RON conform art. 1 alin. (2) din acest ordin, pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017 şi OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 prin care a fost modificat OMJ nr. 603/C/08.02.2018, stabilindu-se drepturile salariale ale reclamantei cu acordarea sporurilor în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, motiv pentru care prima instanţă a respins capetele de cerere privind privind anularea parţială a Ordinelor MJ nr. 542/C/05.02.2018 şi nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare, inclusiv a sporurilor cuvenite, prin raportare la VRS de 405 RON începând cu 09.04.2015, respectiv VRS de 445,5 RON începând cu 01.12.2015, ca rămase fără obiect.

Deopotrivă, văzând că noile ordine, respectiv OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 şi OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 au venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială, a reţinut că prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenite, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, sens în care a dispus obligarea pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe, calculată de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală, fiind pronunţată în urma administrării unui probatoriu complet, cu intepretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept procesual şi material aplicabile.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., invocat de recurenta Direcţia Naţională de Probaţiune, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primit.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Aminteşte Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă" se regăseşte actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărţii I din acelaşi Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută şi pe cea relativă, nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată de existenţa unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulităţile pot fi invocate şi efectele pe care le produce aplicarea sancţiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs recurenta Direcţia Naţională de Probaţiune invocă faptul că prima instanţă în mod greşit a dispus obligarea acesteia la plata drepturilor salariale şi a celor accesorii, în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală, fără să existe o solicitare în acest sens din partea reclamantei.

Ori, contrar susţinerii recurentei, aceasta solicitare se găseşte în petitul 5 din cadrul Cererii modificatoare a acţiunii, reclamanta solicitând tocmai "a obliga Direcţia Naţională de Probaţiune la plata restanţelor salariale în conformitate cu noile ordine emise, respectiv 2883/C/2018 şi 3996/C/2018, a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei".

Analizând acest capăt de cerere, instanţa de fond a constatat că, ulterior introducerii acţiunii, a fost emis la data de 30.08.2018 Ordinul 3396/C, prin care Ministerul Justiţiei a stabilit drepturile salariale ale personalului de probaţiune şi implicit şi ale reclamantei începând cu data de 01.01.2018, precum şi faptul că pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune nu a invocat şi nu a făcut dovada achitării diferenţelor dintre drepturile salariale stabilite iniţial prin Ordinul 603/C din 08.02.2018 şi Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018.

Prin urmare, prima instanţă, în mod corect, în limitele învestirii, a admis acest capăt de cerere, obligând pârâta la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe, calculată de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

În aceste condiţii, prima instanţă s-a pronunţat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, fără a depăşi limitele învestirii, neexistând temeiuri pentru a-i reproşa acesteia că ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată, de asemenea, că nu este fondat.

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta B. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune rectificarea ordinelor de salarizare a acesteia în sensul stabilirii drepturilor salariale cuvenite prin aplicarea corectă a prevederile legale incidente, precum şi obligarea la plata diferenţelor de drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

Prin sentinţa recurată a fost admisă în parte acţiunea, pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune fiind obligată la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii, până la data plăţii efective, această autoritate formulând critici cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, coroborate cu prevederile art. 1531 alin. (1) şi ale art. 1357 alin. (1) C. civ. referitor la lipsa unui refuz nejustificat şi la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale, pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Astfel, reţine instanţa de control judiciar că prin OMJ nr. 542/C/2018 s-a acordat începând cu data de 21 decembrie 2016, o VRS de 347,109 RON, astfel cum rezultă din art. 1 alin. (1) al acestui ordin: "începând cu data de 21 decembrie 2016 personalul de probaţiune din serviciile de probaţiune şi din structura centrală a Direcţiei Naţionale de Probaţiune beneficiază de recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată, pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Potrivit art. 1 alin. (3) din O.M.J. nr. 542/C din 05 februarie 2018 "Valoarea de referinţă sectorială menţionată la alin. (1) nu include majorarea de 10% stabilită prin Legea 293/2015 (...), respectiv majorarea de 25% prevăzuta de art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 (...)".

Aşadar, prin recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 347,109 RON [potrivit art. 1 alin. (1) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018] şi aplicarea majorării de 10% [potrivit art. 1 alin. (2) din OMJ nr. 542/C/05.02.2018] s-a ajuns la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON.

De asemenea, prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Cu toate acestea, prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probaţiune în intervalul de referinţă menţionat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 09 aprilie 2015-30 noiembrie 2015 şi o valoare de 463,5 RON pentru perioada 01 decembrie 2015-31 decembrie 2017; prin acelaşi ordin, a fost stabilit şi un calendar pentru plata sumelor restante.

În preambulul ordinului în discuţie au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 şi ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reţinut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaţionale, indiferent de instituţia sau autoritatea publică".

Faţă de prevederile legale în discuţie (art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014), dar şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Înalta Curte constată că pârâtului Ministerul Justiţiei îi revenea obligaţia de a proceda din data de 09 aprilie 2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probaţiune, sub aspectul indemnizaţiei cuvenite.

Astfel, Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a venit să recunoască caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială.

Subsecvent, a fost emis şi OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 (prin care a fost modificat OMJ nr. 2883/C/2018) şi s-au stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probaţiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018. La art. 3 al acestuia s-a specificat că sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de care poate beneficia personalul de probaţiune menţionat în Anexele la ordin, căruia i s-au stabilit drepturile salariale potrivit Anexei V din Legea cadru nr. 153/2017, se va acorda ulterior parcurgerii prevederilor legale, cu respectarea imperativului încadrării în limita de 30 % stabilită prin art. 25 din Legea nr. 153/2017, mărimea procentuală a celorlalte sporuri urmând a fi modificată corespunzător, cu încadrarea în limita maximă prevăzută de lege pentru fiecare dintre acestea.

Înalta Curte, văzând că ordinele în discuţie au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09 aprilie 2015, din perspectiva cuantumului valorii de referinţă sectorială, împărtăşind opinia judecătorului fondului, observă că, prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziţii de salarizare cu indemnizaţia de încadrare raportată la valorile de referinţă sectoriale cuvenite, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înţelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condiţiile angajării răspunderii pârâtei fiind îndeplinite, criticile cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) şi art. 1357 alin. (1) C. civ. referitoare la actualizarea sumelor cuvenite reclamantei cu indicele de inflaţie şi la acordarea dobânzilor legale neputând fi reţinute.

Prin urmare, reclamanta are dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferenţa dintre venitul pe care l-ar fi obţinut şi venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015, recurenta-pârâtă nefăcând dovada îndeplinirii obligaţiei de plată astfel cum a fost stabilită prin sentinţa recurată. Din aceeaşi perspectivă, se reţine că nu există justificare legală pentru eşalonarea sumelor datorate, oricum eşalonarea plăţii reprezentând o chestiune care priveşte executarea obligaţiei, iar nu stabilirea acesteia.

Astfel, în mod corect a fost obligată recurenta - pârâtă Direcţia Naţională de Probaţiune la plata diferenţelor de drepturi calculate potrivit Ordinelor MJ nr. 2883/C/19.07.2018, respectiv nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi la plata dobânzii legale aferente acestor diferenţe, calculate de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii până la data plăţii efective.

În privinţa cererii de actualizare a sumei astfel stabilite cu indicele de inflaţie, precum şi a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare, în mod judicios instanţa de fond a avut în vedere Decizia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 (Completul competent sa judece recursul in interesul legii), publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, în cadrul căreia s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

Referitor la celelalte critici formulate de recurenta Direcţia Naţională de Probaţiune cu privire la O.U.G. nr. 3/2019, se constată că acestea ţin de executarea, respectiv modalitatea de executare a hotărârii, efectuarea plăţii reprezentând o chestiune care priveşte executarea obligaţiei, iar nu stabilirea acesteia, astfel încât nu pot fi reţinute alegaţiile recurentei.

În fine, cât priveşte susţinerile recurentei din notele scrise depuse la dosar, în sensul că au fost achitate diferenţele salariale în litigiu, către reclamantă, Înalta Curte reţine că înscrisurile depuse drept dovezi de achitare a acestor diferenţe pot reprezenta executarea sentinţei, însă nu există toate elementele probatorii de natură a-i forma convingerea instanţei că a fost executată integral hotărârea în privinţa plăţii respectivelor drepturi salariale.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că toate criticile sunt nefondate şi nu pot fi primite, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei Direcţia Naţională de Probaţiune sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., nefiind incidente în cauză.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurenti, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 1210/2019 din 28 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal-Veche, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.