Joint and several fiscal liability of a former shareholder: reversal of good faith presumption through passive inaction and failure to meet statutory declarative and payment obligations

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Cadrul procesual

Prin contestaţia înregistrată la data de 27 februarie 2018, iniţial pe rolul Tribunalului Harghita –Secţia Civilă, sub nr. de dosar x/2018, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ANAF – DGRFP Braşov, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa instanţa să dispună:

- anularea Deciziei nr. 3976/22.09.2017 comunicată la data de 27.09.2017,privind soluţionarea contestaţiei, ca fiind nelegală şi netemeinică,

- anularea Deciziei nr. 12013/28.12.2016 de angajare a răspunderii solidare pentru suma de 6.222.180 Ron, cu cheltuieli de judecată

Prin sentinţa civilă nr. 880/2018 din 05 iunie 2018, Tribunalul Harghita –Secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş.

Prin sentinţa nr. 122 din 27 iunie 2018, Curtea de apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis la rându-i excepţia de necompetenţă materială a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Harghita şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Prin Decizia nr. 3319 din 12 octombrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Astfel, cauza a fost înregistrată din nou pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, după pronunţarea regulatorului de competenţa, la data de 12 noiembrie 2018, sub nr. de dosar x/2018

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 27 din 27 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea în contencios administrativ formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta ANAF - DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 27 din data de 27 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş–Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a exercitat calea de atac a recursului reclamanta A..

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta a solicitat instanţei de recurs să caseze sentinţa recurată şi pe cale de consecinţă să anuleze Decizia nr. 3976/22.09.2017 emisă de DIRECŢIA GENERALA REGIONALA A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV, privind soluţionarea contestaţiei, ca fiind nelegală si netemeinică, precum şi Decizia nr. 12013/23.12.2016 de Angajare a răspunderii solidare pentru suma de 6.222.180 Ron.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta susţine că, potrivit dispoziţiilor art. 27 alin. (1) lit. d) din Codul de proceduură fiscală, pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorilor sau a orice altor persoane, trebuie îndeplinite două condiţii, respectiv starea de insolvabilitate a societăţii şi provocarea acestei stări de către administratori sau orice alte persoane care au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale cu rea-credinţă.

Ori, consideră că, în speţă, nu sunt îndeplinite niciuna dintre cele două condiţii.

În ceea ce priveşte prima condiţie, susţine recurenta că, contrar celor reţinute prin sentinţa recurată, nu a fost niciodată şi nu este administratorul societăţii.

Deopotrivă, susţine că insolvabilitatea societăţii nu a fost cunoscută de parte, astfel cum rezultă din actul constitutiv al S.C. B. S.R.L. cele 10 părţi sociale reprezentând 50% din societate au fost cesionate la data de 17 aprilie 2014 pe seama numitei C..

Acesta, la data de mai sus a devenit asociat unic şi administrator al S.C. B. S.R.L. preluând toate atribuţiile atât ca şi administrator cât şi ca administrator cu puteri depline al acestei societăţi.

De asemenea tot în data de 17 aprilie 2017, numita C., a preluat întreaga arhivă cu toate actele contabile ale societăţii, respectiv stocul de marfă, activele şi pasivele societăţii, şi a avut cunoştiinţă de starea financiară a acesteia, conform actelor contabile şi alte acte.

Mai mult decât atât, administratorul C. a decis schimbarea sediului social_al societăţii S.C. B. S.R.L. în Mun. Tg. Mureş,str Călăraşilor, nr. 35, ap._15. jud. Mureş.

Faţă de această stare de fapt, arată că administratorului C. îi revenea obligaţia achitării debitelor restante, neputând fi reţinută răspunderea recurentei, ca asociat minoritar cu o cotă de participare de 50% la capitalul social, aceasta având credinţa că hotărârea adunării generale a fost înregistrată la ORC şi că nu mai are nici o calitate şi nici o legătură cu societatea, nefiind înştiinţată niciodată despre datoriile acesteia, pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce îi reveneau şi cu atât mai mult pentru starea de insolvabilitate survenită.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, respectiv cea a relei sale credinţe, susţine recurenta că îndeplinirea acesteia nu este dovedită de ANAF cu nici un mijloc de probă.

Ori, în condiţiile în care buna credinţă este prezumată, faptul că debitele societăţii provin din perioada când recurenta avea calitatea de asociat minoritar cu o cotă de participare de 50% la capitalul social, consideră că aceasta nu este de natură să angajeze în mod automat răspunderea sa solidară.

Buna sa credinţă reiese chiar din prezenţa la 23.112016 la audierea la care a fost invitată prin notificarea nr. x/18.11.2016

Referitor la faptul ca la data de 23.11.2016 " nu a solicitat copii de pe înscrisurile existente la dosarul de atragere a răspunderii solidare, recurenta susţine că a depus la S.F.O. Odorheiu-Secuiesc o cerere scrisă de mână pentru a solicita copia "Raportului Fiscal".

Inspecţia fiscal s-a efectuat fără acte justificative, numai pe baze de date, din informaţiile colectate conform declaraţiei informative 394, care nu poate fi completă tocmai din cauza art. 316 alin. (11) Iit.a) -e) si h) din Codul fiscal referitor la codul de înregistrare în scopuri de TVA anulat.

Faptul ca "petenta - fost asociat" a acţionat cu rea-credinţă prin neînregistrarea în evidenta contabilă a veniturilor realizate de societate precum si neînregistrarea în evidenţa contabilă a TVA-ului colectat - nu este adevărat. Neconcordanta între aceste declaraţii este rezultatul imposibilităţii de declarare TVA în perioada 01.09.2013 - 08.10.2013, când a avut codul de înregistrare in scopuri de TVA anulat, diferenţa fiind aferentă acestei perioade.

Consideră că organul de control avea obligaţia şi posibilitatea de a verifica acest lucru în dosarul fiscal a societăţii unde este si vectorul fiscal a acesteia.

Potrivit art. 316 alin. (11) lit. a) - e) si h) din Codul fiscal referitor la codul de înregistrare în scopuri de TVA anulat, recurenta se întreabă cum poate fi baza de date obţinută din cumularea informaţiilor aferente din Declaraţia informative 394 atât de corectă că pe baza acesteia se calculează o astfel de TVA stabilit suplimentar, daca potrivit acestei legi, în aceasta perioadă, au fost anulate codul de înregistrare în scopuri de TVA a mai multor mii de societăţi lunar?

La întocmirea declaraţiei informative nr. 394, respectiv la verificarea acesteia, firmele având codul de înregistrare in scopuri de TVA sunt eliminate automat din declaraţie. Potrivit acestui fapt exista imposibilitatea de a se corela aceste date.

Conform corespondentei prin email (anexă) cu un funcţionar de la ANAF M.Ciuc reiese faptul că în perioada cât recurenta a avut calitatea de asociat nu existau declaraţii nedepuse, situaţie din care reiese şi faptul că, pe perioada septembrie 2013 nu avea nici obligaţia si nici posibilitatea de a depune Decontul de TVA si Declaraţia informativă 394.

Ca atare, deşi potrivit art. 249 din C. proc. civ., sarcina probei îi revine, apreciază că Serviciul Fiscal Municipal Odorheiu Secuiesc nu a reuşit să probeze reaua sa credinţă în provocarea insolvabilităţii persoanei juridice debitoare prin nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale.

Invocând Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1927 din 17 iunie 2014 pronunţată în recurs de secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie conform căreia, potrivit regulilor probaţiunii, instituite prin art. 1169 vechiul C. civ. (art. 249 noul C. proc. civ.), sarcina probei incumbă celui care afirmă ceva, iar nu celui care neagă (probatio incumpit ei qui dicit non ei qui negai), recurenta susţine că în speţa de faţă ANAF nu a făcut dovada relei sale credinţe cu niciun mijloc de probă, mai mult nici insolvabilitatea societăţii nu a fost cunoscută.

Constatând că în cauză nu sunt întrunite condiţiile art. 27 din Codul de procedură fiscală pentru atragerea răspunderii sale solidare, recurenta solicită admiterea prezentei contestaţii şi anularea totală a Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. x/28.12.2016.

Apărările formulate în cauză

Intimata – pârâtă DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE BRAŞOV- Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita, în termenul legal, a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurenta – reclamantă, în cadrul căreia, prealabil unei apărări pe fond, în temeiul art. 245-247 C. proc. civ., a invocat excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, solicitând admiterea acesteia şi respingerea acţiunii, ca fiind făcută de o persoană fără calitate de reprezentare.

Pe fondul recursului, solicită respingerea acestuia, ca nefondat şi menţinerea actelor administrative contestate, fiind emise cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Răspunsul la întâmpinare

Deşi întâmpinarea i-a fost legal comunicată recurentei, aceasta nu a combătut apărările intimatei – pârâte din cadrul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 471 alin. (4) incidente şi în cazul recursului conform art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data 05.09.2019 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16.11.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, de apărările intimatei – pârâte şi de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A., este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

În prealabil, în ceea ce priveşte excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant, astfel cum a fost invocată de intimata – pârâtă în cadrul întâmpinării, aminteşte Înalta Curte că a fost soluţionată în şedinţa publică de la acest termen de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., în sensul respingerii acesteia, considerentele avute în vedere de instanţă la pronunţarea soluţiei regăsindu-se în practicaua prezentei hotărâri.

În ceea ce priveşte starea de fapt, Înalta Curte reţine că prin Decizia nr. 12013/28.12.2016 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita s-a dispus angajarea răspunderii solidare a reclamantei A., administrator/asociat al S.C. B. S.R.L., în limita sumei de 6.222.188 RON, ce reprezintă obligaţii la bugetul general consolidat, din care debite în sumă de 4.112.824 RON, majorări de întârziere/penalităţi în sumă de 2.0177.364 RON şi 32.000 RON amendă.

Împotriva acestei decizii reclamanta a formulat contestaţie administrativă, care a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin Decizia nr. 3976/22.09.2017 a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov.

Reclamanta A. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 3976/22.09.2017 prin care a fost soluţionată contestaţia administrativă, precum şi anularea Deciziei de antrenare a răspunderii solidare nr. x/28.12.2016, emise de organele fiscale.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată, reţinând că cele două acte administrativ fiscale sunt legale şi temeinice.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurenta– reclamantă A. din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că aceste motiv de nelegalitate nu poate fi reţinut, în contextul în care instanţa de fond a făcut o justă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, considerentele primei instanţe fiind însuşite de instanţa de control judiciar.

Constată instanţa de control judiciar că, în cadrul recursului, recurenta a susţinut neîndeplinirea celor două condiţii prevăzute de art. 27 alin. (2) lit. d) din O.G. nr. 92/2003, actele administrative ce fac obiectul controlului judiciar fiind emise în temeiul art. 25 alin. (2) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 207/2015, cele două textele de lege fiind identice.

Potrivit prevederilor art. 25 alin. (2) lit. b),c) şi d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală " 2) Pentru obligaţiile de plată restante ale debitorului declarat insolvabil în condiţiile prezentului cod, răspund solidar cu acesta următoarele persoane:

b) administratorii, asociaţii, acţionarii şi orice alte persoane care au provocat insolvabilitatea persoanei juridice debitoare prin înstrăinarea sau ascunderea, cu rea-credinţă, sub orice formă, a activelor debitorului;

c) administratorii care, în perioada exercitării mandatului, cu rea-credinţă, nu şi-au îndeplinit obligaţia legală de a cere instanţei competente deschiderea procedurii insolvenţei, pentru obligaţiile fiscale aferente perioadei respective şi rămase neachitate la data declarării stării de insolvabilitate;

d) administratorii sau orice alte persoane care, cu rea-credinţă, au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale;

Condiţiile răspunderii solidare pentru fapta prevăzută la art. 27 alin. (2) lit. d) implică, în mod cumulativ, pe lângă condiţia generală de demonstrare a legăturii de cauzalitate, şi următoarele condiţii: (i) constatarea insolvabilităţii societăţii debitoare; (ii)nedeclararea sau/şi neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale; (iii) există reaua-credinţă a administratorilor/asociaţilor; (iv) prin nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale s-a provocat insolvabilitatea societăţii debitoare.

Recurenta a susţinut că, potrivit acestor dispoziţii, pentru antrenarea răspunderii solidare a administratorilor sau a oricăror altor persoane, este necesară îndeplinirea a două condiţii, respectiv starea de insolvabilitate a societăţii şi provocarea acesteia de către administratori sau " orice alte persoane" care au determinat nedeclararea şi/sau neachitarea la scadenţă a obligaţiilor fiscale şi reaua credinţă a acesteia.

În ceea ce priveşte prima condiţie, a susţinut recurenta că nu a fost niciodată şi nici nu este administratorul societăţii şi insolvabilitatea acesteia nu a fost cunoscută de ea.

Înalta Curte constată netemeinicia acestor susţineri, în considerarea faptului că art. 25 alin. (2) lit. b) şi d) din Legea nr. 207/2015 nu limitează antrenarea răspunderii solidare la calitatea de administrator, aceasta putând fi extinsă şi la " asociaţi, acţionari şi orice alte persoane".

Deşi este real că, în perioada 19.08.2009-17.04.2014 recurenta – reclamanta a deţinut doar calitatea de asociat al S.C. B. S.R.L., calitatea de administrator al acesteia fiind deţinută de cel de-al doilea asociat al societăţii, respectiv de domnul D., în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 25 alin. (2) lit. b) şi d) din Legea nr. 207/2015, întrucât, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, asociaţii au toate instrumentele legale pentru a controla ca activitatea societăţii să se desfăşoare în scopul îndeplinirii obligaţiilor de activitate din actul constitutiv, având totodată obligaţia corelativă de a efectua aceste acte cu bună credinţă.

B. S.R.L. a făcut obiectul unei inspecţii fiscale pentru verificarea modului de stabilire a impozitului pe profit şi TVA, perioada verificării fiind 01.01.2012-31.12.2014.

Prin Decizia de impunere nr. x/31.03.2016 emisă de AJFP Harghita, neatacată de societate prin reprezentanţii săi, s-au stabilit obligaţii suplimentare în sarcina acesteia în cuantum de 4.129,298 RON, reprezentând impozitpe profit, TVA şi obligaţii fiscale accesorii aferente perioadei 01.01.2012-31.12.2014.

Recurenta–reclamantă a dovedit dezinteres în îndeplinirea obligaţiilor stabilite prin lege şi nu a manifestat diligenţa unei persoane de bună-credinţă, inacţiunea ei în sfera şi accepţiunea codului de procedură fiscală fiind calificată, într-o manieră lipsită de echivoc, reaua-credinţă. Aceasta, în calitate de asociat al S.C. B. S.R.L. în perioada 19.08.2009 -01.07.2014, a acţionat cu rea-credinţă prin neînregistrarea în evidenţa contabilă a veniturilor realizate de societate, a TVA-ului colectat şi deducerea TVA-ului aferent unor operaţiuni a căror realitate nu a putut fi confirmată, existând neconcordanţe între declaraţiile informative D 394 şi cele declarate prin deconturile de TVA, iar pentru luna septembrie 2013 nu a fost depusă Declaraţia 394 privind livrările/achiziţiile efectuate pe teritoriul României, fiind luate în calcul achiziţiile şi livrările declarate de partenerii societăţii.

Recurenta - reclamantă, în calitate de asociat/reprezentant legal al societăţii, avea obligaţia să depună diligenţe pentru îndeplinirea obligaţiilor declarative conform prevederilor legale, să se asigure de înregistrarea în evidenţa contabilă a veniturilor realizate de societate şi de achitarea la timp a obligaţiilor fiscale datorate bugetului general consolidat.

Asociaţii au posibilitatea legală de a controla activitatea societăţii, urmărind desfăşurarea acesteia în scopul îndeplinirii obligaţiilor de activitate din actul constitutiv, fiind astfel responsabili faţă de societate şi pentru gestionarea resurselor financiare şi materiale ale acesteia.

Ori, prin comportamentul său, dovedind dezinteres în ceea ce priveşte funcţionarea societăţii şi achitarea creanţelor fiscale datorate bugetului de stat, prezumţia de bună - credinţă este răsturnată, iar starea de pasivitate a contestatoarei este asimilată relei - credinţe.

În ceea ce priveşte procedura administrativă de angajare a răspunderii solidare, Codul de procedură fiscală se întemeiază pe conceptul de garanţie a plăţii datoriilor fiscale aferente bugetului general consolidat al statului, iar răspunderea solidară nu priveşte în mod necesar analiza motivelor care au condus la insolvabilitate, ci a motivelor pentru care datoriile fiscale nu au fost achitate sau care au fost augmentate ca urmare a actelor şi faptelor persoanelor enumerate la art. 25 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, deşi acestea puteau fi limitate. Răspunderea solidară nu a fost angajată prin reţinerea unei prezumţii de rea-credinţă, ci prin răsturnarea prezumţiei bunei-credinţe în urma observării unor acte sau fapte, inclusiv omisiuni (în condiţiile în care există obligaţia expresă de a ieşi din pasivitate) care permit dovedirea fără dubiu a relei-credinţe prin aceea că, deşi obligaţiile fiscale puteau fi parţial plătite, în condiţiile în care din ultimul bilanţ înregistrat aferent anului 2013 rezultă că societatea figura cu active circulante în sumă de 12.673.439 RON, stocuri în sumă de 6.985.718 RON, contul 5311 " casa în RON" în sumă de 1.593.257 RON, recurenta – reclamantă, ca reprezentant legal al societăţii, deţinând calitatea de asociat al acesteia, în mod voit nu a valorificat aceste sume, în sensul achitării datoriilor la bugetul general consolidat.

Argumentul recurentei că nu a mai îndeplinit calitatea de asociat de la data de 17 aprilie 2014, obligaţia achitării debitelor restante revenindu-i de la această dată noului asociat unic şi administrator, respectiv doamnei C., nu poate fi reţinut, în condiţiile în care obligaţiile fiscale pentru care s-a dispus angajarea răspunderii recurentei rezultă din perioada în care aceasta avea calitatea de asociat al societăţii, iar potrivit art. 25 alin. (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, răspunzătoare este persoana care a avut calitatea de asociat în perioada din care provin obligaţiile fiscale.

Cum recurenta – reclamantă a avut calitatea de asociat al S.C. B. S.R.L. în perioada 19.08.2009-01.07.2014 (aceasta fiind data când a avut loc înregistrarea la ORC de pe lângă Tribunalul Harghita a modificărilor la actul constitutiv) iar obligaţiile fiscale în sumă de 6.222.188 RON, îşi au izvorul din perioada în care doamna A. deţinea calitatea de asociat, aceasta este cea răspunzătoare pentru neachitarea la scadenţă a acestora.

Reaua sa credinţă, în calitate de asociat, este întemeiată pe nerespectarea obligaţiilor declarative conform prevederilor legale şi nerespectarea obligaţiei de a plăti la timp taxele, impozitele şi sumele datorate bugetului general consolidat, partea nedepunând diligenţe în soluţionarea problemelor fiscale ale societăţii debitoare.

Deşi la data de 12.09.2016 şi la data de 23.11.2016 recurenta – reclamantă a fost notificată în vederea exercitării dreptului de a fi ascultată şi a prezenta probe care să infirme starea de fapt reţinută de organele fiscale, aceasta nu a depus niciun înscris în apărarea sa, dar nici nu a luat măsuri pentru stingerea debitelor, această atitudine indicând o lipsă de diligenţă şi pasivitate, ce pot fi asimilate relei-credinţe, ce poate rezulta nu doar din acte şi fapte comisive, ci şi din fapte omisive ale persoanei în cauză.

Nici susţinerea privind imposibilitatea depunerii declaraţiei 394, întrucât în perioada 01.09.2013 - 08.10.2013 codul TVA al societăţii a fost anulat, nu este de natură să conducă la anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare, în condiţiile în care anularea acestui cod s-a datorat tot conduitei societăţii al cărei reprezentant legal era recurenta – reclamantă, în calitate de asociat, aceasta nedepunând în termenul legal decontul de TVA.

Aşadar, Înalta Curte constată că în mod legal s-a dispus angajarea răspunderii sale, întrucât există o legătură de cauzalitate între inactivitatea sa şi prejudiciul reţinut prin decizia contestată, vinovăţia recurentei – reclamante fiind pe deplin dovedită.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, interpretând în mod corect dispoziţiile 25 alin. (2) din Legea nr. 207/2015.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de recurenta - reclamantă A., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 27 din 27 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.