RCA Guarantee Fund’s discretionary calculation of moral damages for road accident injuries within administrative full jurisdiction

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 19.11.2018 sub nr. x/2017, reclamanta A., în temeiul disp art. 13, alin. (5) din Legea 213/2015, coroborat cu art. 19, din Legea 503/2004, respectiv art. 8 si 10 din Legea 554/2004, a formulat CONTESTATIE împotriva Deciziei nr. 4735/06.03.2017 (comunicata la data de 27.03.2017), emisa de FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURAŢILOR solicitand Instantei de judecata, ca prin hotărârea pe care o va pronunţa, in cotradictoriu cu aceasta institutie, să dispuna:

- obligarea acesteia la repararea prejudiciului material si moral creat în urma producerii evenimentului rutier din data de 01.05.2013 si anume 50.000 euro cu titlu de daune morale si sumele de 13.045,91 Euro, respectiv 24.205,19 RON, cu titlu de daune materiale,

- obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4465 din 21 noiembrie 2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- admite în parte cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR,

- dispune anularea în parte a Deciziei FGA nr. 4735/6.03.2017, în ce priveşte stabilirea daunelor materiale, în cuantum de 11093 RON,care au fost acordate reclamantei,

- dispune obligarea pârâtei să emite o nouă decizie motivată, prin care să soluţioneze cererea de plată a reclamantei privind acordarea daunelor materiale, cu respectarea considerentelor prezentei hotărâri,

- menţine partea din Decizia FGA nr. 4735/6.03.2017, în ce priveşte stabilirea daunelor morale, în cuantum de 28.000 RON, care au fost acordate reclamantei.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile anterior menţionate, a declarat " Apel" reclamanta A. şi, invocând dispoziţiile art. 499 şi următoarele din C. proc. civ., aceasta a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului la repararea prejudiciului material si moral ce i-a fost creat, în urma producerii evenimentului rutier a cărei victimă a fost, în varianta solicitată şi anume 43.804 Euro, cu titlu de daune morale si sumele de 13.045,91 Euro, respectiv 13.112,19 RON, cu titlu de daune materiale.

Recurenta consideră netemeinică hotărârea instanţei de fond, în considerarea faptului că aceasta a dispus altceva decât a solicitat prin contestaţia depusa si anume, a admis în parte cererea de chemare in judecată formulată, în sensul anularii Deciziei FGA nr. 4735/06.03.2017, în ceea ce priveşte stabilirea daunelor materiale si a dispus fără ca partea să for, aceasta solicitare), obligarea paratei la emiterea unei noi decizii motivate, prin care, să i se soluţioneze cererea de plata, referitoare la acordarea daunelor materiale, în condiţiile în care partea a solicitat prin cererea de chemare în judecată precizată, anularea deciziei FGA, cu consecinţa reparării prejudiciului material şi moral creat în urma producerii evenimentului rutier din data de 01.05.2013, a cărui victimă a fost, in varianta solicitata si anume: -43.804 Euro, (diferenţa de sumă ce rezultă din faptul ca instituţia parata a achitat la data de 23.02,2017, prin virare directa în cont, suma de 28.000 RON, echivalentul sumei de 6.196 euro la cursul BNR de 1 E=4,5190, valabil pentru data de 23.02.2017) cu titlu de daune morale (50.000-6.196=42.804 euro) si 13.045.91 Euro, respectiv 13.112,19 RON cu titlu de daune materiale (diferenţa de suma ce rezulta din faptul ca instituţia parata a achitat, prin virament bancar, la data de 23.02.2017, suma de 11.093 RON), (24.205,19-11.093=13.122,19 RON).

Raportat la faptul ca instanţa de fond a soluţionat prezentul dosar, în sensul obligării paratei la emiterea unei noi decizii motivate, prin care să i se soluţioneze cererea de plată referitoare la acordarea daunelor materiale, fără ca să solicite acest lucru, consideră ca se impune, admiterea apelului declarat, cu consecinţa anularii Deciziei nr. 4735/06.03.2017 emisa de FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURAŢILOR şi obligării pârâtului la repararea prejudiciului material si moral creat în urma producerii evenimentului rutier si anume 43.804 Euro, cu titlu de daune morale si sumele de 13.045,91 Euro, respectiv 13.112,19 RON, cu titlu de daune materiale.

În dezvoltarea criticilor, recurenta susţine în esenţă că, în fapt, la data de 03.02.2016 a transmis prin intermediul poştei, o scrisoare recomandată cu confirmare de primire si conţinut confirmat cu nr. x, către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a depus cererea de despăgubire, copie conforma cu originalul de pe documentele justificative, împuternicire avocaţiala, declaraţie anexa 7 si cartea de identitate, fiind confirmată primirea cererii subsemnatei, la data de 09.02.2016.

In data de 19.07.2016 pârâta i-a expediat adresa cu nr. x/07.07.2016, ce poarta data de sosire a plicului 03.08.2016 iar in data de 06.09.2016 a primit adresa nr. x/29.08.2016, prin care îi solicita completarea documentelor deja trimise prin scrisoarea recomandata din data de 03.02.2016, motiv pentru care la data de 29.11.2016, a expediat scrisoarea recomandata cu confirmare de primire si conţinut confirmat nr. x, odată cu care a ataşat din nou cererea de despăgubire si actele expediate anterior, insotita de împuternicire avocaţiala, certificat IML (5 pag), extras de cont, documente doveditoare ale prejudiciului material (46 pag) si documente eliberate de organele de politie (5 pag), fiind confirmata primirea cererii, si evident a tuturor actelor însoţitoare, la data de 04.12.2016.

In data de 27.03.2017, instituţia pârâtă i-a expediat Decizia nr. 4735/06.03.2017, prin care, fără o motivaţie temeinică si fără sa tina cont de practia judiciara in materie, i-a admis in parte cererea de despăgubire, în sensul acordării unei sume derizorii si anume 39.093 RON (11.093 RON daune materiale si 28.000 RON daune morale).

Fata de aceasta decizie, prin care nu i se acoperă nici măcar parţial cheltuielie efectuate în vederea achitării serviciilor medicale din România si Austria, consideră ca îi sunt vătămate interesele legitime, motiv pentru care consideră că se impune admiterea apelului declarat, cu consecinţa reparării prejudicului moral si material suferit si a anularii deciziei contestate in speţă, din fapta culpabila a asiguratului instituţiei parate, considerând ca sunt aplicabile disp. art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Având în vedere că prin emiterea deciziei contestate în speţă, instituţia parata i-a oferit o despăgubire derizorie, raportata la prejudiciul suferit si la practica judiciara in materie, a înţeles să promoveze la data de 30.03.2017 prezenta acţiune în contencios administrativ, solicitând instanţei de judecată ca prin hotărârea pe care o va pronunţa sa dispună admiterea acesteia, aşa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâtei la repararea integrala a prejudiciului suferit, în varianta solicitată, ca o consecinţă a anularii Deciziei nr 4735/2017, emisa de Fondul de garntare a asiguraţilor, la data de 06.03.2017:

La data de 21.11.2017, s-a pronunţat Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII a de contencios administrativ si fiscal, prin sentinţa civila nr. 4465, instanţa de judecata, dispunând netemeinic şi obligarea instituţiei pârâte, la emiterea unei noi decizii motivate, prin care să i se soluţioneze cererea de plata, referitoare la acordarea daunelor materiale, în condiţiile în care partea nu a făcut această solicitare prin cererea de chemare in judecată.

Raportat la acest aspect şi la faptul ca despăgubirea acordata de instituţia parata este una derizorie, fata de prejudiciul moral si material suferit prin fapta culpabila a asiguratului B., consideră ca se impune admiterea apelului declarat, cu consecinţa anularii Deciziei nr. 4735/06.03.2017 emisa de FGA, urmând ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, în contradictoriu cu pârâtul să dispună obligarea acestuia la repararea prejudiciului material si moral ce i-a fost creat în urma producerii evenimentului rutier a cărui victimă a fost şi anume 43.804 Euro, cu titlu de daune morale şi sumele de 13.045,91 Euro, respectiv 13.112,19 RON, cu titlu de daune materiale.

Invocând dispoziţiile art. 2, art. 13, art. 14 din Legea nr. 213/2015, respectiv art. 19, art. 20, 21, 22 din Legea nr. 503/2004, art. 266 din Legea nr. 85/2014, art. 96 pct. 1 din C. proc. civ. şi art. 8 şi art. 10 din Legea nr. 554/2004, mai susţine recurenta că prejudiciile materiale şi morale suferite prin accidentul cauzat de persoana care se face vinovată, au rămas nedespăgubite de către persoana care are, în baza legii, obligaţia legală de despăgubire, respectiv pârâta, prin preluarea creanţei de despăgubire pe care subsemnata o deţin împotriva societăţii de asigurare în faliment, prevederi legale pe care pârâta a înţeles să le ignore.

Totodată, menţionează că a suferit o tasare de vertebra L1 in zona anterioară 30% şi posterioară cca 5 %, cu fractura de platou superior si interesare a peretelui posterior, Ia nivelul aceleiaşi vertebre L 1, in jumătatea superioara, cu proeminenta de cea 5 mm spre canalul spinal, cu deplasare de fragmente osoase si scolioza toraco-lombara dextro-convexa toracal si dextro-concava lombar iar pentru aceste leziuni i s-a eliberat de către IML Timişoara, un certificat medico-legal, în care s-a consemnat faptul că pentru vindecare îi sunt necesare un număr de 70 zile de îngrijiri medicale.

In urma producerii evenimentului rutier .mai sus amintit, pe lângă daunele materiale suferite de către subsemnata reclamanta, au existat şi prejudicii morale decurgând din traumele psihice suferite, sechele rămase în urma producerii evenimentului .rutier in speţa, care au afectat si afectează in continuare negativ participarea la viaţa socială, profesională şi de familie, in comparaţie cu situaţia anterioară producerii accidentului prin fapta ilicită a asiguratului B.. Daca inaintea producerii acestui accident era o persoana sociabilă şi activă, după acest eveniment, a devenit introvertită şi labilă din punct de vedere emoţional si psihologic, sens în care este nevoita să urmeze tratament de specialitate.

Invocă Recomandările Consiliului Europei din 1969 de la Londra ce subliniază, între altele, că principiul reparaţiei daunelor morale trebuie recunoscut, atât în cazul leziunilor corporale, cat si al decesului victmei, despăgubirea având rolul de a da o compensare victimei sau persoanelor cărora li se recunoaşte calitatea de moştenitori.

Menţionează faptul că a urmat tratament medicamentos, care a ajutat-o la recuperarea fizică şi psihologică, participând in acest sens la o serie de şedinţe, de specialitate.

Referitor la trauma suferită, arată că a avut şi are şi în prezent efecte dezastruoase, fiindu-i afectată situaţia familiară, profesională şi socială pentru o perioada nedeterminată de timp.

Pentru a i se recunoaşte calitatea de păgubita în prezenta cauza, consideră ca trebuie sa se stabilească existenţa, în propria persoana, a unui prejudiciu răspunzător unor exigente generale de certitudine si de legitimitate, partea suferind un prejudiciu personal, netransmisibil, care a dus la modificarea totală a vieţii de zi cu zi, atât in societate cât şi în familie.

Din cauza traumelor suferite, s-a creat un dezechilibru familial, puternic resimţit, acesta afectându-i personalitatea şi încrederea în propria persoana.

Rezoluţia nr. 75-7 a CE recomandă indemnizarea atingerilor corporale concretizate în neplăceri cum sunt durerile fizice, insomniile, sentimentele de inferioritate, privarea de posibilitatea de a desfăşura anumite activităţi recreative.

Noua concepţie, inspirata din dreptul comunitar, este mai larga. Pe de o parte, este suficient ca pierderea de agrement să fie parţiala, pe de altă parte, nu se cere ca aceasta să se raporteze la activităţi caracterizate, fiind suficient şa privească modalităţi normale de petrecere a timpului. Victima va fi indemnizată pentru că viaţa sa va deveni mai puţin agreabilă. De fapt, sunt avute în vedere toate actele cotidiene fireşti: posibilitatea de a se spăla, de a se hrăni, de a se deplasa, de a petrece timpul liber etc.

Consideră că, în realitate, prejudiciul de agrement trebuie înţeles în accepţiunea sa largă, ca având o dublă natură. Aspectul obiectiv, concretizat în tulburări fiziologice care provoacă neplăceri în viaţa curentă nu este altul decât prejudiciul fiziologic. Aşadar, prejudiciul fiziologic se află înglobat în prejudiciul de agrement, care trebuie înţeles în sens larg. în acelaşi timp, victima conştientizează starea în care se află, privaţiunile şi restrângerile pe care acel prejudiciu i le provoacă. Această percepţie, diferită de la individ la individ, este expresia naturii subiective a prejudiciului de agrement.

Prejudiciul estetic şi prejudiciul de agrement se întâlnesc într-un punct comun - ambele se subsumează categoriei mai largi a prejudiciului corporal.

Sub aspect obiectiv, ambele prejudicii se caracterizează prin vătămări aduse sănătăţii sau integrităţii corporale. Din punct de vedere subiectiv, atât prejudiciul estetic, cât şi prejudiciul de agrement implică suferinţe fizice şi psihice.

Dacă în cazul prejudiciului de agrement leziunile se repercutează asupra tuturor acţiunilor pe care Ie presupune o viaţă normală, prejudiciul estetic influenţează în mod special anumite segmente ale vieţii sociale.

Urmările negative ale prejudiciului moral se resimt cu precădere în plan familial şi profesional, fără a pierde din vedere împrejurarea că orice persoană suferă în urma conştientizării suferinţelor si transformărilor psihologice.

Categoria prejudiciului concretizat în dureri fizice sau psihice include întreaga gamă de suferinţe şi dureri de natură fizică sau psihică ori deopotrivă de natură fizică şi psihică, pe care le încearcă victima unui fapt ilicit şi culpabil, pe lângă pagubele de natură patrimonială care îi pot fi cauzate pe această cale. Durerile fizice şi psihice constituie cele mai frecvente, mai obişnuite şi mai fireşti, dar în acelaşi timp şi cele mai grave dintre urmările negative ale atingerilor corporale.

Ceea ce se indemnizează este durerea fizică, adică experienţa senzorială dezagreabilă şi suferinţele psihice consecutive unui traumatism, manifestate prin depresii, nevroze, stări de angoasă. Cauza acestor din urmă suferinţe rămâne vătămarea corporală, chiar dacă există şi factori favorizatori ai pagubei.

În general, indemnizarea suferinţelor fizice şi psihice este tratată sub apelativul pretium doloris sau prix de la douleur. Atingerile generatoare de suferinţe au ocupat un,Joc aparte în vechea jurisprudentă franceză, care aprecia că orice consecinţe păgubitoare (imposibilitatea fizică de a îndeplini acte ale vieţii curente, de a desfăşura activităţi domestice, teama de moarte, conştientizarea de către victimă a împrejurării că, datorită propriei neputinţe, a devenit o povară pentru cei apropiaţi) reclamă despăgubiri.

Consideră că suferinţele fizice şi psihice sunt elemente constitutive ale aceluiaşi prejudiciu, indemnizabil sub forma lui pretium doloris.

Durerea fizică este un fenomen complex care poate fi măsurat. Medicii dispun de aparate care determină gradul de intensitate (atunci când durerea este încă prezentă) sau bareme care. în funcţie de leziunile constatate, permit evaluarea durerii şi ulterior încetării senzaţiilor dureroase. Expertul are rolul de a prezenta şi descrie dauna, iar judecătorul va determina şi califica diferitele prejudicii ce decurg din aceasta. între factorii care determină importanţa prejudiciului enumerăm numărul leziunilor importante, contextul accidentului si urmările imediate ale acestuia.

Orice fenomen fizic dureros este perceput prin intermediul sistemului nervos, astfel că, în mod obiectiv, durerea fizică este însoţită de suferinţe psihice.

Raportat la cele menţionate recurenta solicită instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună admiterea apelului declarat, cu consecinţa reparării prejudiciului moral cauzat, constatând în acest sens calitatea Fondului de Garantare a Asiguraţilor şi obligând aceasta instituţie, la repararea prejudiciului creat, în limita poliţei de asigurare, totalul daunelor morale fiind evaluate la suma de 43.804 Euro iar daunele materiale la suma de 13.045,91 Euro si 13.112.19 RON.

La data de 06 februarie 2019 recurenta – reclamantă a depus la dosar Note de şedinţă, în cadrul cărora arată că înţelege să recalifice calea de atac promovată împotriva sentinţei ce face obiectul controlului judiciar de faţă, din apel în recurs, sens în care invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Reiterează faptul că instanţa de fond a dispus obligarea pârâtului la emiterea unei noi decizii motivate prin care să soluţioneze cererea de plată referitoare la acordarea daunelor materiale, fără ca partea să formuleze o astfel de solicitare, motiv pentru care solicită admiterea recursului, cu consecinţa anulării Deciziei nr. 4735/06.03.2017 (comunicata la data de 27.03.2017), emisă de FONDUL DE GARANTARE AL ASIGURAŢILOR, urmând ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, in contradictoriu cu aceasta instituţie, instanţa să dispună obligarea acesteia la repararea prejudiciului material si moral ce i-a fost creat în urma producerii evenimentului rutier, în varianta solicitată si anume 43.804 Euro, euro, cu titlu de daune morale şi sumele de 13.045,91 Euro, respectiv 13.112,19 RON, cu titlu de daune materiale.

Apărările formulate în cauză

Deşi cererea de recurs i-a fost comunicat în termenul legal, intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a formulat întâmpinare, ci Note de şedinţă în cadrul cărora solicită respingerea recursului, ca rămas fără interes, în ceea ce priveşte petitul privind acordarea daunelor materiale şi în rest, ca nefondat, iar în caz de admitere parţială, solicită cenzurarea sumelor acordate cu titlu de daune morale şi cenzurarea sumelor acordate cu titlu de cheltuieli de judecată.

Susţine astfel că autoritatea a executat obligaţia pusă în sarcina sa prin hotărârea ce face obiectul judecăţii şi a revocat in parte decizia contestată, în ce priveşte daunele materiale acordate.

Astfel, a fost emisa Decizia nr. 19765/10.04.2019 prin care a fost reanalizată cererea de plată în ceea ce priveşte solicitarea de acordare a daunelor materiale, fiind admisa cererea de plata a sumei de 13.391,46 RON cu titlu daune materiale, din care suma de 11.093 RON a fost achitata cu OP nr. x/22.02.2017 si rămânând o diferenţă de achitat în cuantum de 2298.46 RON a fost şi aceasta achitată prin OP nr. x/02.04.2019.

Împotriva Deciziei nr. 19765/10.04.2019 recurenta - reclamantă a formulat contestaţie, fiind înregistrat dosarul cu x/2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ si Fiscal, iar la data de 02.07.2020 această instanţă, pronunţând sentinţa civilă nr. 538 a dispus următoarele" Admite parte acţiunea.

Anulează în parte decizia FGA nr. 19765/10.04.2019 în ce priveşte cuantumul daunelor materiale.

Obligă pârâta la emiterea unei noi decizii prin care să acorde şi suma de 11.186,46 euro în echivalent RON cu titlu de daune materiale.

Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 900 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (parte din cheltuielile pretinse).

Respinge în rest acţiunea, ca neîntemeiată."

Împotriva sentinţei curţii de Apel Bucureşti nr. 538/2020 din 02.07.2020, intimatul – pârât Fondul de Garantare susţine că a formulat recurs, dosarul fiind înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ce a fixat termen de judecată la data de 13.01.2022.

Având în vedere că prin Decizia FGA nr. 19765/10.04.2019 a fost revocată în parte Decizia 4735/06.03.2017, al cărei control de legalitate şi temeinicie face obiectul prezentei cauze, intimatul solicită respingerea apelului, recalificat in recurs, ca rămas fără obiect/pentru lipsa interes, în ce priveşte petitul de acordare a daunelor materiale ce face obiectul dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie.

Pe fondul cererii, în măsura în care ar fi respinse excepţiile rămânerii fără obiect a actiunii, respectiv a lipsei de interes a judecării recursului, în ce priveşte acordarea sumelor cu titlu de de materiale, solicită respingerea, ca nefondată, a cererii de obligare a sa la plata daunelor materiale, fiind necesar ca acestea să fie probate cu documentele justificative şi să fie în relaţie cauzală cu producerea evenimentului rutier.

În privinţa daunelor morale, invocă excepţia nulităţii recursului, apreciind că motivele de nelegalitate prin cererea de recurs privind respingerea contestaţiei sub aspectul sumelor datorate cu titlu de daune morale, nu se circumscriu motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în concret recurenta solicitând o reapreciere a probelor şi a stării de fapt, reapreciere care să ducă la o eventuală casare a hotărârii recurate.

Pe fondul cererii de recurs, susţine că despăgubirile morale au fost stabilite într-un cuantum rezonabil de 28.000 RON, de natură a atesta respectul manifestat faţă de suferinţele încercate.

Consideră că, prin prisma probelor administrate, situaţia recurentei se înscrie în mod obiectiv în contextul configurat de probele avute în vedere pentru a cuantifica despăgubirile acordate, respectiv 70 de zile de îngrijiri medicale, nefiind pusă în pericol viaţa recurentei, fără ca leziunile să fi dus la o tetraplegie iar la infirmitate/pierdere de organ/încadrare în grad de handicap.

Solicită respingerea, ca nefondat a recursului şi menţinerea sentinţei de fond, ca legală şi temeinică.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului s-a stabilit primul termen pentru judecata recursului la data de 20.04.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, apoi la data de 16.11.2021 când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare, urmând a analiza mai întâi excepţia nulităţii recursului, respectiv excepţia lipsei de interes a recurentei în susţinerea recursului, invocate de intimatul - pârât şi în subsidiar, eventual fondul recursului, inclusiv rămânerea fără obiect a acţiunii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de obiectul şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Argumente de drept şi de fapt relevante

La data de 01.05.2013 a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului vehiculului marca x, dl. B., înmatriculat cu nr. x, care a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit într-un canal.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a recurentei – reclamante, doamna A., în calitate de pasageră, ce a necesitat spre vindecare 70 de zile.

La momentul producerii evenimentului rutier vehiculul cu numărul de înmatriculare x era asigurat RCA la C. S.A., conform poliţei nr. x.

Urmare a avizării evenimentului rutier a fost constituit dosarul de daună nr. x (nr. unic 48852).

Prin cererea de plata înregistrata la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/29.02.2016 reclamanta a solicitat sa fie despăgubită din disponibilităţile F.G.A. cu suma de 50.000 Euro reprezentând 24.205,19 Euro cu titlu de daune materiale, 13.045,91 Euro daune morale, ca urmare a accidentului rutier din data de 01.05.2013.

Prin Decizia nr. 4735/06.03.2017 Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a admis cererea de plată formulată de petenta A., pentru suma totală de 39.093,00 RON (11.093,00 RON daune materiale şi 28.000 RON daune morale), respingând cererea de plată pentru diferenta rezultată dintre suma solicitată şi suma acordată.

Nemulţumită fiind de soluţia dată de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu contestaţia reclamantei A. formulată împotriva Deciziei nr. 4735/06.03.2017, prin care a solicitat obligarea pârâtului la repararea prejudiciului material si moral ce i-a fost creat în urma producerii evenimentului rutier din data de 01.05.2013, în varianta solicitata şi anume 50.000 euro, cu titlu de daune morale si sumele de 13.045,91 Euro, respectiv 24.205,19 RON, cu titlu de daune materiale.

Prin sentinţa recurată instanţa de fond a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., dispunând anularea în parte a Deciziei FGA nr. 4735/6.03.2017, în ce priveşte stabilirea daunelor materiale, în cuantum de 11093 RON,care au fost acordate reclamantei, precum şi obligarea pârâtei să emite o nouă decizie motivată, prin care să soluţioneze cererea de plată a reclamantei privind acordarea daunelor materiale, cu respectarea considerentelor prezentei hotărâri, menţinând deopotrivă partea din Decizia FGA nr. 4735/6.03.2017, în ce priveşte stabilirea daunelor morale, în cuantum de 28.000 RON, care au fost acordate reclamantei.

Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de fond este legală, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză.

În prealabil, având în vedere dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza mai întâi excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul – pârât, cu privire la criticile ce vizează soluţia de menţinere a deciziei în ceea ce priveşte stabilirea daunelor morale.

Analizând astfel cererea prin care reclamanta critică sentinţa civilă nr. 4465/21.11.2017, intitulată iniţial " apel", recalificată ulterior de parte, ca fiind recurs, constată Înalta Curte că excepţia nulităţii recursului, astfel a fost invocată de intimatul – pârât, este nefondată, urmând a fi respinsă, în considerarea faptului că, în ciuda numeroaselor elemente de fapt cuprinse în cadrul cererii, pot fi deduse şi critici cu privire la greşita aplicare a legii, în esenţă invocându-se încălcarea unor dispoziţiidin cadrul Legii nr. 554/2004 şi ale Legii nr. 213/2015, aceste critici putând fi subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când " hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

În continuare, analizând şi excepţia lipsei de interes a recurentei – reclamante în promovarea recursului, invocată de intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, raportat la emiterea Deciziei nr. 19765/10.04.2019, de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în executarea sentinţei ce face obiectul prezentei judecăţi, Înalta Curte o respinge, de asemenea, având în vedere următoarele considerente:

Astfel cum s-a arătat şi anterior, prin sentinţa civilă recurată, judecătorul fondului a admis în parte acţiunea promovată de reclamanta A., în sensul că a dispus anularea în parte a Deciziei FGA nr. 4735/06.03.2017, adică doar în ceea ce priveşte " stabilirea daunelor materiale în cuantum de 11093 RON, care au fost acordate reclamantei" şi cu privire la aceste daune materiale instanţa de primă jurisdicţie a dispus obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei noi decizii motivate, prin care să soluţioneze cererea de plată a reclamantei privind acordarea daunelor materiale.

Deopotrivă, instanţa de fond a menţinut decizia FGA în ce priveşte stabilirea daunelor morale în cuantum de 28.000 RON, care i-au fost acordate reclamantei.

Prin recursul ce face obiectul prezentei judecăţi recurenta – reclamantă a criticat atât soluţia dată de instanţa de fond, de obligare a pârâtului la emiterea unei noi decizii prin care să se soluţioneze cererea de plată privind daunele materiale, apreciind că aceasta nu a făcut obiectul contestaţiei sale, cât şi soluţia de menţinere a deciziei în ceea ce priveşte daunele morale ce au fost stabilite în cuantum de 28.000 RON, aceasta solicitând în continuare daune morale în cuantum de 43.804 Euro, precum şi daune materiale în cuantum de 13.045,91 Euro, respectiv 13.112,19 RON.

Prin Decizia nr. 19765/10.04.2019, invocată de intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în susţinerea excepţiilor lipsei de interes a recurentei în promovarea recursului, respectiv a rămânerii (parţiale) fără obiect a acţiunii, emisă în executarea sentinţei ce face obiectul prezentei judecăţi, acesta a dispus următoarele:

"Admite parţial cererea de plată formulată de petenta A.... sub aspectul daunelor materiale până la concurenţa sumei de 13.391,46 RON, conform înscrisurilor depuse la dosar şi menţionate mai sus, din care suma în cuantum de 11.093 RON a fost achitată cu OP nr. x/22.02.2017, rămânând o diferenţă de achitat în cuantum de 2.298,46 RON.

Respinge în rest daunele materiale pentru considerentele mai sus expuse."

Se constată, astfel că decizia invocată priveşte doar daunele materiale, în timp ce recursul ce face obiectul prezentei judecăţi vizează atât modul de soluţionare a daunelor materiale cât şi daunele morale.

Aşadar, în condiţiile în care recursul declarat de reclamantă nu este îndreptat doar împotriva soluţiei date de instanţa de fond cu privire la daunele materiale, ci şi împotriva soluţiei date cu privire la daunele morale solicitate prin aceeaşi cerere de plată, subzistă interesul recurentei – reclamante în susţinerea recursului, acesta apreciindu-se în raport de întreg, iar nu în raport de fiecare critică de nelegalitate formulată în funcţie modul de soluţionare a hotărârii de fond.

Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 33 C. proc. civ. referitoare la interesul de a acţiona menţionează că "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Ori, faţă de aceste dispoziţii, precum şi faţă de soluţia dată de instanţa de fond prin hotărârea ce face obiectul judecăţii, raportat şi la criticile formulate de recurenta – reclamantă, nu poate fi primită apărarea intimatului-pârât în sensul că promovarea recursului este lipsit de interes din perspectiva dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ., deoarece Decizia nr. 19765/10.04.2019, invocată de acesta vizează doar modul de soluţionare a daunelor materiale ce au fost solicitate prin cererea de plată, nu şi modul de soluţionare a daunelor morale.

Prin urmare, excepţia lipsei de interes, invocată de intimatul – pârât, va fi respinsă, fiind îndeplinită condiţia de exerciţiu a interesului recurentei – reclamante în susţinerea recursului, inclusiv sub aspectul caracterului de a fi actual, urmând ca şi celelalte argumente ale pârâtului FGA privind rămânerea fără obiect a acţiunii în ce priveşte acordarea sumelor cu titlu de daune materiale să fie analizate la momentul analizării recursului, ca apărări pe fondul acestuia.

Analiza motivelor de casare invocate de recurenta – reclamantă

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurentul-pârât

Astfel, trecând la analizarea pe fond a recursului, constată Înalta Curte că, prin cererea iniţială reclamanta a indicat ca şi temei de drept al căii de atac promovate doar dispoziţiile art. 466 şi următoarele din C. proc. civ., apoi, prin Notele de şedinţă înregistrate la data de 06.02.2019, după recalificarea căii de atac, aceasta a încadrat în drept recursul în motivele de casare prevăzute la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Analizând însă cererea de recurs ce face obiectul judecăţii, Înalta Curte constată că, în dezvoltarea motivelor de nelegalitate nu au fost identificate, în mod concret, critici care să vizeze ipoteza când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, ce reglementează cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., astfel încât se constată că acesta a fost invocat în mod formal, nefiind suficientă simpla indicare a acestui motiv de recurs.

Asadar, instanţa de control judiciar constată că, în cauză, criticile expuse de recurenta –reclamantă se circumscriu doar dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă, partea susţinând în esenţă interpretarea şi aplicarea eronată a unor dispoziţii cuprinse în Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, iar acestea sunt norme de drept material.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a fost invocat pur formal şi pe cale de consecinţă, hotărârea recurată nu va fi analizată şi prin raportare la aceste dispoziţii.

Reţinând că argumentele recurentei – reclamante pot fi analizate doar în raport de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau greşita aplicare a normelor de drept material, instanţa de control judiciar, verificând cererea de recurs din această perpectivă, constată următoarele:

Într-o primă critică recurenta este nemulţumită de modul de soluţionare a contestaţiei sale privind daunele materiale, în sensul obligării pârâtului la emiterea unei noi decizii motivate prin care să i se soluţioneze cererea de plată privind acordarea daunelor materiale, în condiţiile în care, atât prin contestaţia iniţială cât şi prin Precizarea la acţiune depusă ulterior, reclamanta a solicitat doar obligarea pârâtului la repararea prejudiciului material şi moral, în sensul obligării acestuia la plata sumei de 43.804 Euro cu titlu de daune morale şi 13.045,01 Euro, respectiv 13.112,19 RON, cu titlu de daune materiale.

Recurenta consideră că soluţia instanţei de fond de obligare a pârâtului la emiterea unei noi decizii motivate, prin care să se soluţioneze cererea de plată privind acordarea daunelor materiale, este nelegală, în condiţiile în care partea nu a solicitat acest lucru.

Această critică nu poate fi reţinută de către instanţa de control judiciar, care apreciază că, în mod judicios instanţa de fond a constatat că Decizia FGA nr. 4735/06.03.2017 nu respectă cerinţa esenţială a motivării actului administrativ în ceea ce priveşte acordarea daunelor materiale, în condiţiile în care aceasta nu cuprinde nici o referire la modul în care a fost stabilită în concret suma de 11.093 RON, cu titlu de daune materiale şi nici considerentele pentru care celelalte documente prezentate de parte au fost înlăturate iar celelalte daune materiale solicitate de către reclamantă prin cererea de despăgubire au fost respinse.

Întrucât Decizia FGA nr. 4735/06.03.2017 nu cuprinde elementele de fapt şi de drept care permit înţelegerea şi aprecierea legalităţii actului administrativ iar lipsa acestora împiedică instanţa în mod obiectiv să exercite un control asupra elementelor de fapt şi de drept care au servit drept bază de exercitare a puterii de apreciere de către intimatul – pârât, în mod corect instanţa de fond a reţinut că, deşi, dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ consacră caracterul de plină jurisdicţie pentru instanţa de contencios administrativ, conferindu-i posibilitatea să reformeze decizia administrativă, aceasta poate avea loc doar în măsura în care eventuala obligare a pârâtului la reevaluarea situaţiei ar prezenta caracter exclusiv formal, lipsind litigiul de finalitatea sa firească.

Având în vedere modul în care este reglementată prin Legea nr. 213/2015 procedura soluţionării cererilor adresate FGA, atât timp cât autoritatea publică nu a procedat la o examinare proprie şi efectivă a cererii de plată privind daunele materiale, instanţa nu se poate substitui organului administrativ, apreciind în mod direct asupra îndeplinirii de către recurenta-reclamantă a condiţiilor prevăzute de lege, astfel că soluţia adoptată de prima instanţă, de obligare a pârâtei la emiterea unei noi decizii, motivate, prin care să soluţioneze cererea de plată a reclamantei privind acordarea daunelor morale, este legală.

Cum pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a analizat în mod efectiv fondul cererii de plată a reclamantei cu privire la acordarea daunelor materiale solicitate de aceasta, instanţa de fond nu se putea substitui organului administrativ, apreciind în mod direct asupra îndeplinirii de către recurenta-reclamantă a condiţiilor prevăzute de lege.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia propusă de recurenta-reclamantă, de obligare directă la plata sumei pretinse, ori la emiterea unui act administrativ prin care să aprobe plata acesteia, este nelegală, conducând la o imixtiune în activitatea autorităţii care ar fi lipsită de posibilitatea de a analiza pe fond cererea de plată.

Astfel, în condiţiile în care instanţa de control judiciar a constatat legalitatea soluţiei date de instanţa de primă jurisdicţie cu privire la cererea de plată ce vizează daunele materiale, menţinând astfel dispoziţia acesteia, de obligare a pârâtei la emiterea unei noi decizii motivate prin care să soluţioneze cererea de plată a reclamantei privind acordarea daunelor materiale, criticile recurentei din cadrul recursului, ce vizează daunele materiale nu vor mai fi analizate.

Cât priveşte apărarea intimatului – pârât constând în invocarea excepţiei rămânerii fără obiect a acţiunii privind acordarea daunelor materiale, raportat la emiterea Deciziei nr. 19765/10.04.2019, dată în executarea hotărârii ce face obiectul prezentei judecăţi, trebuie precizat că obiectul căilor de atac nu poate fi confundat cu obiectul cererii de chemare în judecată. Astfel, din dispoziţiile art. 457 alin. (1) şi art. 460 alin. (1) C. proc. civ., din cadrul dispoziţiilor generale privind căile de atac, dar şi mai pregnant din dispoziţiile art. 483 alin. (1) C. proc. civ., în materia recursului, rezultă că obiectul căii de atac îl reprezintă hotărârea judecătorească supusă controlului judiciar prin intermediul recursului, ce constituie un mijloc procesual care face parte din conţinutul generic al acţiunii civile.

Or, în condiţiile în care partea care susţine că acţiunea civilă promovată în cauză, ce are ca obiect pretenţia concretă dedusă judecăţii, a rămas fără obiect, nu a înţeles să promoveze recurs, aceasta nu poate invoca, ca şi apărare în calea de atac, excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, deoarece o astfel de "excepţie", dacă ar fi admisă, ar conduce la reformarea hotărârii judecătoreşti ca urmare a susţinerilor unei părţi ce nu a utilizat mijlocul procesual oferit de lege, inclusiv recursul incident reglementat de art. 491 alin. (1) cu trimitere la art. 472 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce ar duce mai departe la încălcarea art. 502 C. proc. civ. privind neînrăutăţirea situaţiei recurentului în propria cale de atac.

Cu alte cuvinte, intimatul poate invoca în căile de atac apărări care să conducă la anularea/respingerea acestora sau, este în drept, ca utilizînd calea recursului incident sau provocat să tindă la reformarea hotărârii ce face obiectul controlului judiciar determinat prin calea de atac promovată de partea adversă, însă nu poate formula în mod direct apărări, aşa cum este "excepţia" analizată în cauză, prin care să tindă în mod direct la reformarea hotărârii judecătoreşti la care şi-a exprimat adeziunea prin nepromovarea căii de atac.

În plus, mai reţine instanţa de control judiciar că actul pârâtului de executare voluntară a obligaţiilor ce, temporal, se poziţionează după soluţionarea cererii de chemare în judecată prin hotărâre judecătorească, nu poate genera rămânerea fără obiect a unei astfel de cereri, ci reprezintă doar un act de executare voluntară a hotărârii judecătoreşti, în sensul art. 622 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte respinge, ca nefondată, apărarea intimatului-pârât ce vizează rămânerea fără obiect a acţiunii, în ce priveşte acordarea daunelor materiale.

În continuare, trecând la analizarea criticilor ce vizează daunele morale, constată instanţa de control judiciar că, în esenţă, prin calea de atac exercitată, recurenta - reclamantă şi-a manifestat nemulţumirea faţă de soluţia pronunţată de prima instanţă în sensul menţinerii cuantumului daunelor morale la suma de 28.000 RON, astfel cum a fost stabilită de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, partea solicitând majorarea acestora până la suma de 43.804 Euro, astfel cum a solicitat iniţial, invocând în esenţă argumente similare cu cele expuse în faţa primei instanţe, fiind analizate în mod corespunzător de aceasta.

Înalta Curte, contrar susţinerilor recurentei, constată că soluţia dată de judecătorul fondului reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, care apreciază nefondate criticile aduse de recurentă sentinţei atacate.

Astfel, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

"1. în caz de vătămare corporală:

f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din Romania;."

Astfel, în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În raport de aceste dispoziţii legale şi de circumstanţele factuale concrete, instanţa de control judiciar în acord cu instanţa de fond constată că pârâtul a stabilit corect cuantumul daunelor morale raportându-se, în lipsa unor criterii şi limite legale, la un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Reţine astfel Înalta Curte că întinderea şi intensitatea daunelor morale cauzate de o vătămare corporală sunt determinate nu numai de gravitatea vătămării (care poate rezulta din certificatul medico – legal), ci şi de natura intervenţiilor medicale necesare pentru vindecarea victimei accidentului, de existenţa unor urme vizibile în prezent ca urmare a vătămării, de apariţia unor complicaţii, de eventuala punere în primejdie a vieţii persoanei ori pierderea capacităţii sale de muncă cu repercusiuni asupra sentimentului de izolare socială, de existenţa unui eventual prejudiciu estetic adus victimei, inclusiv de caracterul permanent/temporar al vătămării produse.

Or, având în vedere că reclamanta a necesitat spre vindecare 70 de zile de îngrijiri medicale, că leziunile suferite, prin ele însele, nu au pus în pericol viaţa acesteia, nu i-a fost afectată capacitatea de muncă, nu a fost încadrată în grad de handicap, Înalta Curte constată că suma solicitată de aceasta cu titlu de daune morale, în cuantum de 43.804 Euro, este exagerată, depăşind graniţele unor daune morale rezonabile şi funcţia pe care aceste daune morale o au: aceea de compensare pentru părţile vătămate care au fost supuse unor suferinţe fizice si psihice.

Înalta Curte are în vedere faptul că stabilirea cuantumului daunelor morale nu poate fi realizată prin raportare la parametri exacţi, astfel că determinarea acestui cuantum implică o marjă de apreciere, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecinţelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic şi/sau psihic, precum şi de importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării.

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanţele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentei-reclamante urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferinţă suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că intimatul - pârât nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamantă în locul asiguratorului care a intrat în insolvenţă, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvenţă a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va reţine că nu are loc o înlocuire a debitorului obligaţiei de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci la momentul deschiderii procedurii iau naştere în patrimoniul reclamanţilor şi al pârâtului, în temeiul Legii nr. 215/2015, dreptul şi obligaţia corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor şi a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

În acest sens, prezintă relevanţă dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 (în vigoare la momentul emiterii deciziei) potrivit cărora: "Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă aşadar, din textul legii, că în aplicarea dispoziţiilor legale, intimatul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale şi, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenţei în materie, Înalta Curte apreciază că "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese aprobată prin Decizia FGA nr. 142/2016", care reprezintă o procedură internă validată de asigurător şi folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reţine ca fiind de necontestat faptul că viaţa familială şi socială a recurentei – reclamante a fost alterată, suferinţa psihică determinată de această împrejurare neputând fi nici negată şi nici cuantificată, însă, raportat la leziunile suferite de reclamantă, ce au necesitat un număr de 70 de zile de îngrijiri medicale, la faptul că nu i-a fost afectată capacitatea de muncă, nefiind încadrată în grad de handicap, vindecarea având loc fără sechele morfo funcţionale, apreciază că încadrarea acesteia în Pragul 2 din Anexa 2 şi propunerea valorii de 400 RON/zi de îngrijire medicală, maximul fiind de 500 RON, s-a făcut în mod corect, respectându-se şi principiul proporţionalăţii, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire a acestora nu a fost exercitat discreţionar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de orice creditor de asigurare.

Înalta Curte constată deopotrivă şi că în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanţa de fond nu s-a raportat doar la criteriul privind numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare, ci a procedat la propria evaluare a prejudiciului moral şi a administrat probatoriu suplimentar faţă de etapa administrativă, concluzia fiind că pârâtul a acordat o sumă corespunzătoare din perspectiva reparării prejudiciului moral invocat de reclamantă, în condiţiile în care aprecierile cu caracter de generalitate ale reclamantei privind prejudiciul moral suferit nu au fost susţinute de probatoriul administrat suplimentar în cursul judecăţii.

Nu poate fi omis faptul că scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia, însă, ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora sunt diferite de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Circumstanţele se impun a fi analizate de instanţele de judecată de la caz la caz şi de la persoană la persoană, întrucât, în caz contrar, s-ar putea considera că toate persoanele victime ale accidentelor rutiere ar fi îndreptăţite, de plano, la obţinerea sumelor solicitate de acestea, argument evident incorect şi nerezonabil.

Or, în litigiul pendinte recurenta - reclamantă nu a dovedit, nici în procedura administrativă şi nici în procedura judiciară, circumstanţe extraordinare care să conducă spre concluzia că prejudiciul moral suferit urmare a accidentului rutier a cărui victimă a fost, excede valorii stabilite prin decizia contestată, aspectele invocate atât la judecata pe fond cât şi în cadrul memoriului de recurs, privind consecinţele produse în plan psihic, având un pronunţat caracter general, fără a evidenţia circumstanţe extraordinare, particulare, de natură a justifica acordarea sumei de 43.804 Euro, astfel cum a fost solicitată de recurenta – reclamantă.

În condiţiile în care aspectele invocate de către reclamantă reprezintă repere teoretice, cu caracter general, nesubliniind şi neprobând particularităţi ale cazului său de natură a justifica o majorare a cuantumului despăgubirilor faţă de cel mediu acordat de FGA, acestea nu pot fi apreciate drept argumente solide care să determine destabilizarea finului echilibru pe care autoritatea pârâtă încearcă să îl stabilească în cadrul soluţiilor date multiplelor cereri cu care este învestită, astfel că, în mod corect instanţa de fond a apreciat că suma de 28.000 RON, stabilită de Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu titlu de despăgubiri morale, este necesară şi suficientă pentru a acoperi prejudiciul moral încercat de către victimă. Această sumă constituie o reparaţie echitabilă şi suficientă pentru a acoperi durerea pricinuită de implicarea în evenimentul rutier, dar şi suferinţa fizică şi psihică resimţită pe parcursul întregii perioade de recuperare.

Pe de altă parte, Înalta Curte aminteşte că, aşa cum s-a reţinut şi în precedent, aprecierea instanţei de fond cu privire la cuantificarea prejudiciului moral suferit de reclamantă constituie un element de temeinicie a hotărârii pronunţate, iar nu de legalitate a acesteia, iar în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu şi motivele de netemeinicie, sens în care astfel de critici nu pot fi avute în vedere.

În orice caz, Înalta Curte reiterează că în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a arătat că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori măsura în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinţei recurate, instanţa de control judiciar reţinând că aceasta a fost dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondată, respingând, ca atare şi recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 4465 din 21 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa menţinerii, ca legale, a hotărârii instanţei de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondată.

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 4465 din 21 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.