Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5553/2021 AI generated

Illegal modification of rural development procurement procedures to online platform and exclusive culpability for non-finalization of EU-funded investment

Case Number Decizia nr. 5553/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice rejected the appeal of the beneficiary company, upholding the lower court’s decision to dismiss the claim and maintain the administrative decision establishing a budgetary claim of 162,621.53 RON. The dispute arose from a public financing contract under the National Rural Development Program 2007-2013, where the beneficiary failed to complete the investment and submit the final payment request within the contractual deadline, despite the authority’s notification and a granted extension; the beneficiary had challenged the legality of the Ministry of Agriculture’s Order No. 478/2015, which transitioned procurement procedures to online platforms, and alleged exclusive fault of the authorities for the project's non-completion. The Court held that the appeal was unfounded, finding no procedural nullity under Art. 488(1)(5) of the Civil Procedure Code, no insufficient or contradictory reasoning under Art. 488(1)(6), and no violation of material law under Art. 488(1)(8); specifically, it ruled that the 2015 Order was legal as it merely adapted existing procurement rules to online systems without altering the core procedure, and that the beneficiary bore exclusive responsibility for failing to meet the contractual obligations, as the authority correctly issued the notice of irregularity and budgetary claim in accordance with Law No. 554/2004 and the specific financing contract clauses.

Legislator headnote

AI generated

art. 20 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 54 pct. 9 din Legea nr. 76/2012, art. 490 C. proc. civ, art. 394 C. proc. civ, art. 22 din C. proc. civ; Illegal modification of rural development procurement procedures to online platform and exclusive culpability for non-finalization of EU-funded investment: The dispute arose from a public financing contract under the National Rural Development Program 2007-2013, where the beneficiary failed to complete the investment and submit the final payment request within the contractual deadline, despite the authority’s notification and a granted extension; the beneficiary had challenged the legality of the Ministry of Agriculture’s Order No. 478/2015, which transitioned procurement procedures to online platforms, and alleged exclusive fault of the authorities for the project's non-completion. The Court held that the appeal was unfounded, finding no procedural nullity under Art. 488(1)(5) of the Civil Procedure Code, no insufficient or contradictory reasoning under Art. 488(1)(6), and no violation of material law under Art. 488(1)(8); specifically, it ruled that the 2015 Order was legal as it merely adapted existing procurement rules to online systems without altering the core procedure, and that the beneficiary bore exclusive responsibility for failing to meet the contractual obligations, as the authority correctly issued the notice of irregularity and budgetary claim in accordance with Law No. 554/2004 and the specific financing contract clauses.

Keywords

AI generated
public procurement contract nullity of contract payment order e-justice project funding civil judgment

Cited Legislation

AI generated
art. 20 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011
Cu privire la acest aspect instanţa fondului a invocat art. 20 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, fără însă a verifica îndeplinirea condiţiilor de la art.
art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011
66/2011, fără însă a verifica îndeplinirea condiţiilor de la art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011.
art. 54 pct. 9 din Legea nr. 76/2012
Cât priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 pct. 9 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.
art. 490 C. proc. civ
486, art. 490 C. proc. civ.
art. 394 C. proc. civ
art. 22 din C. proc. civ
recurenta a susţinut că instanţa fondului avea obligaţia, conform art. 22 din C. proc. civ., de a stărui în aflarea adevărului, iar aceasta a tratat cu superficialitate argumentul de nelegalitate invocat de parte în cadrul acţiunii sale.
art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ
66/2011, nu poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., deoarece dispoziţiile invocate sunt norme de drept substanţial şi nu norme de procedură, aceasta urmând să fie analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
civ., deoarece dispoziţiile invocate sunt norme de drept substanţial şi nu norme de procedură, aceasta urmând să fie analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare

Basis for dismissing the appeal as unfounded and upholding the lower court's decision.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule applied in the dispositive to reject the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 08.09.2017 sub dosar nr. x/2017 reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa sa dispună anularea DECIZIEI nr. 4194/20.02.2017, prin care a fost respinsă contestaţia şi obligarea pârâtei la prelungirea contractului de finanţare nr. x/25.04.2014 cu 24 de luni şi finanţarea acestuia din fonduri europene, iar în subsidiar anularea DECIZIEI nr. 4194/20.02.2017, prin care a fost respinsă contestaţia şi exonerarea de plata sumei de 162621,53 RON stabilită cu titlu de creanţă bugetară.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 68/2019 din 01 aprilie 2019Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia de nelegalitate a Ordinului MADR nr. 478/2015, invocată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE, ca neîntemeiată, respingând, ca atare şi cererea formulata de aceeaşi reclamantă S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 68/2019 din data de 01 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia –Secţia de contencios administrativ şi fiscal a exercitat calea de atac a recursului reclamanta S.C. A. S.R.L., în procedura generală a insolvenţei, aflată în reorganizare judiciară, prin administrator judiciar B..

Invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., aceasta a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, analizând cauza, să se admită acţiunea, astfel cum a fost formulată şi precizată, precum şi excepţia de nelegalitate a Ordinului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 478/2015.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta susţine că, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a excepţiei de nelegalitate a Ordinului MADR nr. 478/2015, deşi instanţa de fond a menţionat că nu s-a schimbat modalitatea de derulare a procedurii, ulterior a afirmat că în vederea adaptării la fluxul depunerii on-line a dosarelor de achiziţie a fost modificat manualul operaţional de achiziţii şi instrucţiunea de achiziţii pentru beneficiarii privaţi ai PNDR 2007 - 2013...."

Raportat la motivarea instanţei de fond, recurenta susţine că excepţia de nelegalitate a fost invocată deoarece este nelegal a modifica procedura de achiziţie la finalul programului PNDR 2007 - 2013, iar, în speţă, s-a modificat procedura în anul 2015 pentru un program 2007 - 2013 (exact la finalul programului când legal era ca această modificare să fie operată pentru noul program PNDR 2014-2020), iar susţinerea instanţei că nu s-a modificat procedura, ci doar a fost trecută în on - line este contrazisă chiar de către instanţă.

Susţine în continuare că Ordinul MADR nr. 478/2015 este nelegal având în vedere momentul când a fost emis - respectiv 03.03.2015, deci, cu 6 luni înaintea finalizării programului PNDR 2007 – 2013, modificările aduse în procesul de achiziţie publică prin modificarea manualului operaţional de achiziţii şi instrucţiunea de achiziţii şi din cauza trecerii procedurii de achiziţie în on – line, deoarece se ştie că implementarea unui astfel de proces necesită timp şi adaptabilitate din partea beneficiarilor, dar mai ales din partea agenţilor economici care doresc să participe la procesul de achiziţie publică.

Referitor la acest ultim aspect, recurenta arată următoarele:

În Procesul - Verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare la filele x sunt înşiruite cele 23 dosare de achiziţii publice depuse pentru 1 serviciu, 1 lucrare în două etape şi 2 bunuri (autoutilitară şi linie tehnologică).

Achiziţiile de la punctele 1 - 5 din tabel (respectiv servicii de consultanţă şi lucrarea de construcţie) s-au efectuat după vechea procedură şi se observă cât de repede au fost avizate şi contractate.

Tot din acest tabel rezultă de câte ori s-a încărcat on-line documentaţia pentru achiziţie mijloc de transport, dar deşi până la urmă această achiziţie a fost avizată, nici un agent economic nu s-a înscris la licitaţie deoarece nu au cunoscut această nouă procedură; a fel s-a întâmplat şi cu linia tehnologică.

Pentru a dovedi aceste aspecte care nu reies din actele dosarului s-a propus ca probă audierea unui martor, dar instanţa fondului a respins această cerere, deşi era vitală în soluţionarea dosarului.

Faţă de cele mai sus arătate şi luând în considerare şi motivaţia de la fond cu privire la excepţia invocată, respectiv că, în anul 2015 O.U.G. nr. 34/2006 nu a fost modificată de către emitent astfel că avea aceleaşi prevederi ca la data semnării Contractului de finanţare nr. x/25.04.2014, nefiind modificat cadrul legislativ general în domeniul achiziţiilor publice, recurenta consideră că nu exista temei de drept pentru modificarea procedurii de achiziţie publice stabilite la data semnării Contractului de finanţare – deci, nu exista nici temei de drept şi nici o altă justificare pentru emiterea Ordinului MADR nr. 478/2015.

Având în vedere aceste aspecte, recurenta solicită admiterea excepţiei de nelegalitate invocată.

În ceea ce priveşte fondul litigiului, recurenta consideră că instanţa de fond avea obligaţia, conform art. 22 noul C. proc. civ., de a stărui în aflarea adevărului, cu atât mai mult cu cât reclamanta a invocat un anumit aspect, referindu-se la modul de constituire a echipei de control.

Cu privire la acest aspect instanţa fondului a invocat art. 20 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, fără însă a verifica îndeplinirea condiţiilor de la art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011.

Solicită astfel a se avea în vedere că în acţiunea formulată s-a invocat nelegalitatea întocmirii echipei de control, iar instanţa fondului a tratat cu superficialitate acest aspect, motiv pentru care solicită ca pârâta să fie obligată să facă dovada îndeplinirii cerinţelor art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011 modificată.

Prin urmare, consideră că instanţa a încălcat regulile de procedură, care potrivit prevederilor art. 488, alin. (l), pct. 5 din noul C. proc. civ., atrag sancţiunea nulităţii.

Tot în acţiune s-a insistat pe modul defectuos în care s-a desfăşurat procesul de achiziţie publică, iar, cu privire la acest aspect instanţa fondului nu a făcut nici o referire, motiv pentru care recurenta solicită a se avea în vedere faptul că, pe perioada derulării contractului de finanţare, s-a modificat procedura achiziţiilor bunurilor si serviciilor - fapt care, de altfel a fost cauza nefinalizării acestui contract.

La începutul derulării contractului procedura de achiziţii se desfăşura prin primirea de oferte de la societăţile interesate în oferirea de servicii sau bunuri. Ulterior, nu s-a mai acceptat această procedură fiind obligaţi a depune pe SEAP toate cererile de achiziţii de bunuri şi servicii.

Or, dacă ordinul de modificare a procedurii de achiziţii a fost aprobat în martie 2015, recurenta se întreabă de ce abia în luna august 2015 s-a semnat actul adiţional, având în vedere că, potrivit manualului de procedură, la modificările legislative AFIR avea obligaţia să iniţieze modificarea contractului şi să-i aducă la cunoştinţă recurentei noua modalitate de achiziţie. Deci, deşi contractul de finanţare avea termen de finalizare 30 septembrie 2015, în luna august se modifică acest contract cu privire la achiziţiile de bunuri şi servicii – deci, după 5 luni de la aprobarea OMDAR nr. 478/03.03.2015, rămânând întrebarea dacă culpa aparţine autorităţii contractante sau a beneficiarului.

Or, potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 din noul C. proc. civ., sentinţa atacată cuprinde numai motive străine de natura cauzei, aspect care constituie motiv de casare al acesteia.

Mai susţine recurenta că, pentru a finaliza acest contract era necesar ca aceasta să achiziţioneze o linie tehnologică de îmbuteliere a sticlelor cu băuturi nealcoolice. Această linie tehnologică se achiziţionează numai pe comandă specială, respectiv această linie tehnologică pentru a o putea cumpăra trebuia comandată cu cel puţin o lună şi jumătate înainte, deoarece se produce numai la cerere, pe dimensiunile solicitate.

Societatea a depus în SEAP cererea în luna august 2015, deoarece din cauza nemodificării contractului, AFIR a pus piedici în depunerea mai rapidă a ofertei.

A fost afişată pe site-ul SEAP cererea şi s-au înscris două firme, fiind încheiat contractul de achiziţie cu una dintre acestea. Această achiziţie nu a fost însă validată de către OJFIR Alba, iar contestaţia formulată a fost respinsă de către CRFIR 7 Centru la începutul lunii septembrie 2015, cu câteva săptămâni înainte de expirarea duratei contractului.

Contractul de finanţare care expira la 30 septembrie 2015 a fost prelungit treptat, pe perioade scurte de timp până la data de 31 decembrie 2015, deoarece prelungirea contractului s-a făcut pe perioade scurte de timp - deşi exista posibilitatea prelungirii directe până la data de 31 decembrie 2015, deşi s-a mai depus pe SEAP această ofertă - aspect ce rezultă din istoricul dosarelor de achiziţie – din cauza faptului că pentru fabricarea liniei tehnologice era necesară o perioadă de fabricaţie de cel puţin 50 zile nu s-a mai înscris nici o societate comercială astfel că nu s-a putut achiziţiona utilajul în valoare de aproximativ 85 000 euro, în timpul derulării contractului, nefăcând achiziţia în valoare de 80 000 euro, nu au fost îndeplinite condiţiile pentru trecerea pe finanţare perioada PNDR 2014-2020, aşa cum prevedea Ordinul nr. 2228/2015 - respectiv ca proiectul să fie finalizat în procent de 25%.

Consideră că, din acest comportament rezultă culpa exclusivă a pârâţilor în implementarea acestui proiect deoarece: au modificat procedura de achiziţie publică cu 6 luni înaintea finalizării programului PNDR 2007-2013, au adus târziu la cunoştinţa publică aceste modificări şi au modificat târziu contractul de finanţare în acest sens, nu au prelungit contractul de finanţare decât din lună în lună (respectiv de la 30 septembrie 2015 la 30 octombrie 2015, ulterior la 30 noiembrie 2015, la 31 decembrie 2015) deşi, conform contractului de finanţare, se putea prelungi direct de la 30 septembrie 2015 la 31 decembrie 2015, perioadă în care se putea realiza linia tehnologică

Dacă linia tehnologică în sumă de 80 000 euro era achiziţionată, iar până la acea dată mai erau efectuate lucrări în cuantum de peste 80 000 euro, din care peste 40 000 euro din fonduri europene, investiţia se putea realiza din bani proprii - diferenţa până la finalizarea proiectului fiind de aproximativ 50 000 euro, bani care puteau fi suportaţi de societate prin împrumut bancar.

Or, în situaţia în care nu s-a putut efectua achiziţia liniei tehnologice în cuantum de 80.000 euro, proiectul nu a fost finalizat din cauza autorităţii contractante care a lucrat defectuos, iar instanţa de fond nu a luat în considerare acest aspecte, dând sentinţa cu aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind astfel incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (l) pct. 8 C. proc. civ.

Faţă de toate aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi rejudecând cauza, să se dispună admiterea acţiunii, aşa cum a fost formulată şi precizată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantă, ambele autorităţi intimate au formulat întâmpinări.

În cadrul întâmpinării sale, intimatul – pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului, susţinând că nu se încadrează criticile în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ., sens în care solicită admiterea excepţiei şi constatarea nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi menţinerea hotărârii recurate, ca legală şi temeinică, menţinându-şi părările formulate în primă instanţă.

La rândul său, intimata – pârâtă Agenţia Pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii atacate, ca fiind temeinică şi legală.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta– reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat Răspuns la întâmpinările depuse de intimaţii – pârţi, în cadrul căruia a combătut atât excepţia nulităţii, invocată de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, cât şi apărările acestora pe fondul recursului, inclusiv pe excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 478/2015, formulând deopotrivă şi Cerere în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei probleme de drept, dar şi cerere de sesizare a Curţii Constituţionale, invocând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 pct. 9 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data 03.09.2019 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16.11.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Alte aspecte procesuale

Aminteşte Înalta Curte că excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul – pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a fost soluţionată de instanţă în şedinţa publică de la acest termen de judecată, în sensul respingerii acesteia, considerentele avute în vedere la pronunţarea acestei soluţii regăsindu-se în practicaua prezentei hotărâri.

Deopotrivă, în ceea ce priveşte cererea de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea unei chestiuni de drept, astfel cum a fost formulată de recurenta - reclamantă, a fost respinsă de către instanţă, ca inadmisibilă, tot în şedinţa publică de la acest termen de judecată, conform considerentelor prezentei hotărâri.

Cât priveşte cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 pct. 9 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prin raportare la dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Constituţia României, astfel cum a fost invocată de recurenta – reclamantă S.C. A. S.R.L., aceasta face obiectul dosarului asociat, având acelaşi număr, plus indicativul a1 (dosar nr. x/2017), format conform art. 148 alin. (12) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, soluţia pronunţată cu privire la aceasta regăsindu-se în cadrul respectivului dosar.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, de apărările intimaţilor - pârâţi şi de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurenta – pârâtă pe fondul recursului, Înalta Curte reţine următoarea situaţie de fapt constatată de prima instanţă:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE, ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună, în principal, anularea în totalitate a DECIZIEI nr. 4194/20.02.2017, prin care a fost respinsă contestaţia şi obligarea pârâtei la prelungirea contractului de finanţare nr. x/25.04.2014 cu 24 de luni şi finanţarea acestuia din fonduri europene, iar în subsidiar anularea DECIZIEI nr. 4194/20.02.2017, prin care a fost respinsă contestaţia şi exonerarea de plata sumei de 162621,53 RON stabilită cu titlu de creanţă bugetară.

În fapt, la data de 25.04.2014 s-a semnat Contractul de finanţare nr. x între Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în calitate de autoritate contractantă şi S.C. A. S.R.L., în calitate de beneficiar, având ca obiect acordarea unei finanţări nerambursabile în regim de minimis pentru punerea în aplicare a cererii de finanţare nr. x pentru "Construire spaţiu de producţie pentru fabricarea băuturilor nealcoolice", program PNDR perioada 2007-2013, Măsura 312, contribuţie publică 85% din valoarea proiectului -dar nu mai mult de 200 000 euro (fără TVA) şi 15% contribuţie proprie.

Valoarea totala eligibila a proiectului a fost de 1.307.499 RON, din care 191.321 RON pentru cheltuieli eligibile şi 1.116.178 RON pentru cheltuieli neeligibile.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 10.01.2017 s-a concluzionat că "beneficiarul a comis o neregulă prin nerespectarea obligaţiilor contractuale în conformitate cu Actul adiţional nr. x din 31.12.205 la Contractul de finanţare nr. x/25.04.2014 în ce priveşte finalizarea investiţiei şi depunerea ultimului dosar cerere de plată, iar neregula descoperită are consecinţe financiare", stabilind o creanţă bugetară în cuantum de 162. 621,53 RON, din care contribuţia din fonduri UE: 154. 490,46 RON şi contribuţia publică naţională de la bugetul de stat 8 131,07 RON.

Prin Decizia nr. 6888/17.03.2017 emisă de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale s-a respins contestaţia formulată de recurenta-reclamantă împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, cu consecinţa menţinerii măsurilor dispuse.

Nemulţumită de această soluţie, reclamanta S.C. A. S.R.L. s-a adresat instanţei de judecată, solicitând anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative şi pe cale de consecinţă admiterea contestaţiei şi obligarea AFIR la prelungirea contractului de finanţare cu 24 de luni şi finanţarea acestuia din fonduri nerambursabile până la finalizarea investiţiei ce face obiectul contractului, fără a depăşi suma de 200 000 euro fonduri nerambursabile pe noul program 2014-2020, în subsidiar, admiterea contestaţiei, în sensul de a nu fi obligată la plata sumei de 162 621,53 RON stabilită cu titlu de creanţe bugetare rezultate din nereguli prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheia la data de 10.01.2017 de AFIR şi înregistrat sub nr. x/17.01.2017.

Instanţa de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar a respins cererea formulată de reclamantă, inclusiv excepţia de nelegalitate invocată de aceasta cu privire la Ordinul MARD nr. 478/205, ca neîntemeiate, reţinând legalitatea actelor contestate.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurenta– reclamantă, constată instanţa de control judiciar că cererea de recurs a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate reglementat art. 488 alin 1 pct. 5 C. proc. civ. recurenta a susţinut că instanţa fondului avea obligaţia, conform art. 22 din C. proc. civ., de a stărui în aflarea adevărului, iar aceasta a tratat cu superficialitate argumentul de nelegalitate invocat de parte în cadrul acţiunii sale.

Instanţa de control judiciar apreciază că aceste critici nu se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alineat pct. 5 C.-pr.civ., potrivit căruia sentinţa a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, întrucât recurenta nu a indicat nicio regulă de procedură încălcată de către instanţa de fond, ci s-a limitat doar la a invoca un principiu general, acela al aflării adevărului, care însă se exercită de către judecător în anumite limite şi care nu impune anumite obligaţii imperative a căror încălcare atrage sancţiunea nulităţii hotărârii.

Critica conform căreia instanţa nu a verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011, nu poate fi analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., deoarece dispoziţiile invocate sunt norme de drept substanţial şi nu norme de procedură, aceasta urmând să fie analizată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Deopotrivă, constată instanţa de control judiciar că şi critica conform căreia judecătorul fondului a tratat cu superficialitate un anumit argument adus de parte în susţinerea nelegalităţii actului contestat, se încadrează mai degrabă în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., urmând să fie analizat din această perspectivă.

Aşadar, verificând hotărârea recurată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, Înalta Curte constată că nu este incidentă niciuna dintre ipotezele menţionate în textul de lege invocat.

Reţine instanţa de control judiciar că motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamantă în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile/criticile invocate de reclamantă în cadrul acţiunii sale, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanţă reţinând corect situaţia de fapt şi, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.

Dimpotrivă, constată Înalta Curte că judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic raţionamentul în baza căruia a reţinut legalitatea actului administrativ contestat, analizând în mod adecvat argumentele invocate invocate de părţi şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Contrar susţinerilor recurentei, Înalta Curte, analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, constată că soluţia adoptată este motivată şi nu există contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, argumentele avute în vedere în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic reţinut.

Faptul că recurenta –reclamantă nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic ce a fundamentat soluţia primei instanţe, respectiv că instanţa nu şi-a însuşit criticile acesteia, dimpotrivă, le-a respins, expunând şi argumentele pentru care a procedat astfel, nu înseamnă că hotărârea cuprinde motive contradictorii sau " motive străine cauzei", pentru a fi incidente în cauză dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cum eronat susţine recurenta.

Reţine Înalta Curte că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti nu trebuie confundată cu obligaţia de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părţi în vederea susţinerii temeiurilor de fapt şi de drept pe care se întemeiază solicitările părţilor litigante, fiind suficient ca aceasta să răspundă argumentelor esenţiale, aceste argumente putând fi tratate grupat.

Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa şi să ofere toate garanţiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părţilor, cât timp raţionamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar şi în condiţiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza C. împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar constată că hotărârea recurată respectă exigenţele impuse de art. art. 425 alin. (1) C. proc. civ., pentru a fi considerată motivată, întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele prin care a înlăturat criticile de nelegalitate expuse de recurenta– reclamantă, raportându-se atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, nefiind identificate nici "motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei" pentru a se putea reţine incidenţa motivului de casare invocat.

O astfel de motivare permite exercitarea controlului ierarhic superior asupra legalităţii sale, asigurând, totodată, garanţiile necesare pentru efectivul acces la justiţie şi pentru evitarea arbitrariului în soluţionarea cauzei.

Prin urmare, şi din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., recursul declarat de recurenta - reclamantă este nefondat.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Într-o primă critică subsumată motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut omisiunea instanţei de a verifica îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011, în considerarea faptului că, în cadrul acţiunii a invocat nelegalitatea întocmirii echipei de control iar judecătorul fondului a tratat cu superficialitate acest aspect.

Această critică nu poate fi reţinută de către instanţa de control judiciar, în considerarea faptului că, în cadrul contestaţiei administrative adresate organului de control recurenta s-a limitat a susţine doar că " 1. Privitor la echipa de control La punctul de vedere al societăţii cu privire la acest aspect, la fila x din procesul-verbal contestat, echipa de control menţionează că, în speţă, s-a procedat conform Manualului de procedură: Contestare nereguli. Recuperare datorii versiunea 14 aprobată prin Ordinul MADR nr. 913 din 16.09.2016 – exemplificându-se procedura.

Dacă s-a procedat altfel, de ce în procesul-verbal nu s-a menţionat numărul Notei avizate de Directorul OJFIR şi a Directorului General adjunct CRFIR prin care s-au făcut propuneri privind componenţa nominală a echipei de control (pentru că dumneavoastră susţineţi că aşa trebuia să se procedeze) – cu atât mai mult cu cât a fost contestat acest aspect".

În cadrul contestaţiei adresate instanţei, reclamanta a menţionat că a contestat modalitatea în care s-a numit echipa de control, fără a susţine însă că membrii acesteia nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011, aceasta fiind o critică nouă, invocată direct în calea de atac a recursului.

Ori, faţă de această susţinere, în mod corect instanţa de fond a reţinut că, raportat la dispoziţiile art. 20 din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 41/2014, având în vedere deopotrivă şi Manualul de procedură, Constatare nereguli, Recuperare datorii versiunea 14 aprobată prin Ordinul MADR nr. 913/16.09.2016, suspiciunea de neregulă/suspiciune fraudă IRD 0.1 are valoarea unei decizii de numire a echipei de control, aceasta fiind formată din persoane ce deţin funcţia de consilier din cadrul OJFIR Alba.

Se constată, aşadar, că, atât în cadrul contestaţiei administrative, cât şi a celei judiciare reclamanta a invocat nelegalitatea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, exclusiv în considerarea faptului că " nu s-a menţionat numărul Notei avizate de Directorul OJFIR şi a Directorului General adjunct CRFIR prin care s-au făcut propuneri privind componenţa nominală a echipei de control", fără a se susţine că membrii echipei de control nu îndeplinesc condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011, pentru a se verifica acest aspect, motiv pentru care critica recurentei, în sensul că instanţa fondului a tratat cu superficialitate critica privind modalitatea de constituire/numire a echipei de control, nu poate fi reţinută de instanţa de control judiciar, în condiţiile în care judecătorul de primă jurisdicţie nu a fost învestit cu un astfel de motiv de nelegalitate.

Amiteşte Înalta Curte că motivele de nelegalitate referitoare la cele două acte administrative (procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare şi decizia de soluţionare a contestaţiei) nu pot fi altele decat cele invocate in contestatia administrativa si care sunt tratate în decizia de solutionare a contestatiei supusa controlului judecatoresc.

Cum prin contestaţia administrativă, " privitor la echipa de control" reclamanta a criticat faptul că în procesul-verbal nu s-a menţionat numărul Notei avizate de Directorul OJFIR şi a Directorului general adjunct CRFIR prin care s-au făcut propuneri privind componenţa nominală a echipei de control, critica recurentei, în sensul că instanţa de fond nu a verificat îndeplinirea condiţiilor de la art. 20 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011, este nefondată, legalitatea echipei de control nefiind contestată de reclamantă din această perspectivă.

Nici critica ce vizează soluţia dată excepţiei de nelegalitate a Ordinului MADR nr. 478/2015 nu poate fi reţinută.

Împărtăşind opinia primei instanţe, instanţa de control judiciar reţine că Ordinul nr. 478/2015, cuprinde o reglementare conformă actelor normative de valoare superioară în baza cărora a fost admis şi, deci, respectă principiul ierarhiei normelor juridice şi subordonării faţă de actele de nivel superior, potrivit dispoziţiilor art. 81 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, republicată, fiind emis în baza următoarelor dispoziţii legale, care nu au fost încălcate prin reglementarea adoptată: art. 18 alin. (1) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014, Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007 – 2013, Regulamentul nr. 1310/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului, Art. 4, pct. 4.3 din Acordul cadru de delegare a funcţiilor legate de implementarea tehnică.

Acest act a fost adoptat în vederea eficientizării şi asigurării transparenţei procesului de achiziţii realizat de beneficiarii privaţi ai PNDR 2007-2013, vederea adaptării la fluxul depunerii on-line a dosarelor de achiziţii a fost modificat manualul operaţional de achiziţii şi instrucţiunea de achiziţii pentru beneficiarii privaţi ai PNDR 2007-2013, în vederea adaptării la fluxul depunerii on-line a dosarelor de achiziţii, astfel că, modificarea intervenită nu a schimbat modalitatea de derulare a procedurii de achiziţii, ci doar faptul că a această procedura se va derula on-line pe site-ul www.afir.info, iar pentru întocmirea dosarului de achiziţie, beneficiarul va trebui sa încarce documente in dosarul cererii de oferte, semnate si stampilate, fiind detaliată modalitatea în care se vor derula această procedură.

Aşadar, soluţia primei instanţe, de respingere a excepţiei de nelegalitate a Ordinului MADR nr. 478/2015, ca nefondată, este legală, fiind pronunţată cu interpterarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, criticile recurentei sub acest aspect neputând fi reţinute.

Nici critica ce vizează fondul cauzei nu este întemeiată, culpa exclusivă a pârâţilor în implementarea proiectului neputând fi reţinută nici de către instanţa de control judiciar, raportat la clauzele contractului de finanţare încheiat între părţi şi la prevederile actului adiţional la contractul cadru de finanţare nr. x din 31.12.2015.

Întrucât termenul limita pentru depunerea ultimului dosar aferent cererii de plată, respectiv 25.09.2016, a fost depăşit, recurenta – reclamantă a fost înştiinţată, conform procedurii, prin formularul AP02 "Notificarea beneficiarului privind depăşirea termenului limita de depunere a cererii de plata" nr. x/26.09.2016 respectiv R1 218/26.09.2016, iar prin intermediul acestui formular i s-a adus la cunoştinţa faptul că mai poate depune Dosarul cererii de plata transa finală, respectiv a realiza investiţia si implementa proiectul, in termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii acestei înştiinţări.

În concluzie, cum recurenta-reclamantă nu a depus cererea de plată până la termenul limită de depunere a ultimului dosar, chiar dacă fusese notificată cu privire la depăşirea acestui termen limită şi i se acordase un nou termen de 15 zile, aceasta nu a demonstrat nelegalitatea sentinţei recurate, care a reţinut nerespectarea de către reclamantă a prevederilor contractuale şi legale referitoare la depunerea ultimului dosar al cererii de plată şi la finalizarea investiţiei.

Cum recurenta – reclamantă nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate, în mod corect instanţa de fond a reţinut culpa exclusivă a acesteia în neimplementarea proiectului, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a acţiunii, fiind legală.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, argumentele invocate de reclamantă în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B., ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 68/2019 din 1 aprilie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.