Corporate taxpayer prevails: fiscal assessment annulled and RON 1,026,813 refund ordered as tax authority fails to prove artificial transactions

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

La data de 3.10.2014, sub nr. x/2014, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014 cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Piteşti, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, prin care se solicită: anularea în totalitate a actelor administrativ fiscale şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii acestora, acte întocmite de reprezentanţii pârâtei, respectiv Decizia de impunere nr. x/30.04.2014, Raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.04.2014 şi Procesul-verbal nr. x/30.04.2014; obligarea pârâtei, în temeiul dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, la restituirea sumei de 1.046.230 RON şi obligarea acesteia, în temeiul art. 124 din O.G. nr. 92/2003, la plata dobânzilor aferente sumelor încasate nelegal; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa nr. 68/F-Cont din 4 mai 2015, Curtea de Apel Piteşti a admis în parte cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş; a anulat Decizia de impunere nr. x/30.04.2014 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice şi a obligat pârâta la restituirea sumei de 1.046.230 RON, cu acordarea dobânzii, în temeiul art. 124 din O.G. nr. 92/2003, precum şi la plata cheltuielilor de judecată 8.450 RON, constând în onorariu avocat, onorariu expert şi taxa timbru. Totodată, a respins capetele de cerere privind anularea Procesului-verbal nr. x/30.04.2014 încheiat de D.G.R.F.P. Ploieşti – A.J.F.P. Argeş - Serviciul Inspecţie Fiscală nr. 4 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 30.04.2014 .

Împotriva acestei hotărâri, la data de 16.06.2015, a declarat recurs pârâta DGRFP Ploieşti – AJFP Argeş, întemeiat în drept pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, în principal ca prematur formulată, respectiv inadmisibilă, iar în subsidiar, ca nefondată.

Prin decizia nr. 2363 din 6 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâtă, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, reţinând, în esenţă, că, faţă de împrejurarea că a fost emisă de către ANAF - Direcţia Generală Regională a Finanţelor publice Ploieşti - Biroul Soluţionare Contestaţii, sub nr. x/31.03.2015, decizia de soluţionare a contestaţiei intimatei- reclamante, decizie ce face obiectul acţiunii în contencios administrativ şi fiscal înregistrate pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, anterior soluţionării cauzei pendinte de către prima instanţă, se impune casarea sentinţei atacate, precum şi a încheierii de şedinţă din 26.01.2015, pentru a se pune în discuţia părţilor incidenţa definitivării recursului administrativ asupra obiectului cererii de chemare în judecată. A fost îndrumată instanţa de trimitere ca, în virtutea rolului activ al judecătorului, să pună în discuţia părţilor litigante, în cadrul prezentului dosar, necesitatea întregirii cadrului procesual obiectiv şi, corespunzător acestuia, şi al celui subiectiv, în vederea soluţionării unitare a actelor de impunere fiscală ce reprezintă un tot inseparabil, indisolubil legat prin parcurgerea recursului administrativ vizând titlul de creanţă contestat la organul fiscal competent.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti la data de 19 iulie 2018 sub nr. x/2014*.

II. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, la data de 26.08.2015, sub nr. x/2015, reclamanta S.C. A. S.R.L. Piteşti, reprezentată legal de administrator B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, solicită: anularea în totalitate a Deciziei nr. 135/31.03.2015 emisă de M.F.P.-A.N.A.F.-D.G.R.F.P. Ploieşti – Biroul Soluţionare contestaţii; anularea în totalitate a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice, înregistrată sub nr. F-AG 690/30.04.2014, precum şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii acesteia - Raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.04.2014 şi Procesul-verbal nr. x/30.04.2014; obligarea pârâtei, în temeiul dispoziţiilor art. 21 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003, la restituirea sumei de 1.046.230 RON şi obligarea acesteia, în temeiul art. 124 din O.G. nr. 92/2003, la plata dobânzilor aferente sumelor încasate nelegal, începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actul administrativ anulat şi până în ziua restituirii sau compensării creanţei contribuabilului rezultate în urma anulării actului administrativ fiscal.

În motivarea cererii au fost reiterate motivele de fapt şi de drept invocate prin cererea înregistrată sub nr. x/2014.

Prin încheierea din 13 septembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepţia de litispendenţă pentru capetele II, III şi IV din cererea de faţă cu cererile din dosarul nr. x/2014; s-a admis excepţia de conexitate pentru capătul I din cererea de faţă, cu cererile din acelaşi dosar şi s-a trimis cauza de faţă (dosar nr. x/2015) la dosarul nr. x/2014.

În rejudecare a fost depusă la dosar Decizia nr. x/R-Cont din 21 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, nesolicitându-se alte probe.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 28/F-Cont din 22 februarie 2019, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererile conexate formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar C., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, reprezentată prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, rejudecare după casare.

Anulează în parte Decizia nr. 135/31.03.2015, emisă de DGRFP Ploieşti, şi Decizia de impunere nr. x/30.04.2014, emisă de AJFP Argeş, cu privire la suma de 1.026.813 RON, din care: impozit pe profit stabilit suplimentar de plată - 223.342 RON, accesorii de plată aferente impozitului pe profit - 118.438 RON, taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar de plată - 441.026 RON, accesorii de plată aferente TVA - 244.007 RON, menţinându-le pentru suma de 19.417 RON, reprezentând taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar de plată.

Obligă pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 1.026.813 RON şi la plata dobânzilor legale aferente, calculate începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actele administrative anulate şi până la restituirea efectivă.

Respinge capetele de cerere privind anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.04.2014 şi a Procesului-verbal nr. x/30.04.2014.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 8.450 RON, cheltuieli de judecată.

Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 28/F-CONT din data de 22 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti –Secţia a II-a Civilă, de Contencios Administrrtiv şi Fiscal a exercitat calea de atac a recursului intimata – pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş.

Invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aceasta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, analizând cauza, să se respingă în tot acţiunea formulată de reclamantă, ca nefondată.

În dezvoltarea criticilor sale, recurenta susţine că, în mod nefondat a reţiunut instanţa de fond că inspectorii fiscali au aplicat arbitrar dipoziţiile art. 11 alin 1 din Codul fiscal, au ignorat dispoziţiile art. 3 din ordinul MFP nr. 2226/27.12.2006 şi au reţinut nelegal faptul ca tranzacţiile realizate nu au avut scop economic.

Consideră că soluţia instanţei a fost pronunţată cu analizarea sumară a fondului cauzei şi cu încălcarea vădită a legii.

În continuare, recurenta reia situaţia de fapt ce a fost reţinută în actele de control, arătând că,

- În ceea ce priveşte relaţiile comerciale desfăşurate între

D. S.R.L. si intimata – reclamantă, arată următoarele: S.C. D. S.R.L., este inactiva din data de 16.05.2013, ca urmare a neindeplinirii obligaţiilor declarative. Din data de 01.02.2013 se anulează înregistrarea de plătitor de TVA a S.C. D.; S.C. D. S.R.L. se afla in situaţie de insolvabilitate fara bunuri urmăribile din data de 10.12.2012, nu a mai depus nici un decont de TVA (formular 300) pentru perioada de la 01.12.2011 până în prezent, iar din anul 2010 nu a mai depus nicio situaţie financiara anuală, u funcţionează la sediul declarat si | administratorul acesteia, d-na E. nu este cunoscuta la adresa de domiciliu.

Din cele de mai sus recurenta constată că S.C. D. S.R.L. are un comportament atipic si incorect in relaţia cu organele fiscale deoarece un agent economic corect s-ar prezenta la invitaţia făcuta pentru efectuarea unei verificări fiscale si ar depune declaraţiile privind obligaţiile fiscale datorate, neavand nimic de ascuns.

Din verificarea făcuta la S.C. A. S.R.L. s-au constatat următoarele: nu exista niciun document care sa probeze efectuarea transportului(aviz de însoţire a mărfii, alte documente de transport), pe facturile de aprovizionare, nefiind înscris numărul mijlocului de transport cu care s-a făcut livrarea bunului; în nota explicativă anexata administratorii S.C. A. S.R.L., declara că transportul a fost efectuat de firma furnizoare, fără a prezenta un document prin care sa demonstreze cine a efectuat transportul.

D-na E. este administrator si la S.C. D. S.R.L. si la S.C. F.

Cu privire la relaţiile comerciale desfăşurate între S.C. F. S.R.L. si S.C. A. S.R.L., arată că S.C. F. este inactivă din data de 08.11.2012, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor declarative. Din data de 08.11.2012 se anulează înregistrarea de plătitor de TVA a S.C. F., aceasta se află in situaţie de insolvabilitate fără bunuri urmăribile din data de 27.09.2012, nu a depus nici un decont de TVA (formular 300) pentru perioada de la 01.01.2012 până în prezent, iar de la îinfiinţare şi până în prezent nu a depus nicio situaţie financiară anuală, nu funcţionează la sediul declarat şi administratorul acesteia, d-na E., care a preluat societatea începând cu data de 21.03.2012, nu este cunoscută la adresa de domiciliu

Consideră că, din cele de mai sus rezultă că S.C. F. S.R.L. - are un comportament atipic si incorect în relaţia cu organele fiscale, deoarece un agent economic corect s-ar prezenta la invitaţia făcută pentru efectuarea unei verificări fiscale si ar depune declaraţiile privind obligaţiile fiscale datorate, neavând nimic de ascuns.

Din verificarea făcută la S.C. A. S.R.L. s-a constatat că nu exista niciun document care sa probeze efectuarea transportului(aviz de însoţire a mărfii, alte documente de transport), pe facturile de aprovizionare, nefiind înscris numărul mijlocului de transport cu care s-a făcut livrarea bunului; în nota explicativa anexata administratorii S.C. A. S.R.L. declara că transportul a fost efectuat de firma furnizoare, fără a prezenta un document prin care sa demonstreze cine a efectuat transportul.

În ceea ce priveşte relaţiile comerciale desfăşurate între S.C. G. S.R.L., CUI x si S.C. A. S.R.L., din baza de data ANAF reiese ca această societate are cazier fiscal, este neplătitor din data de 01.06.2011, este inactiv 18.05.2011, este în stare de faliment din data de 28.02.2013.

Din studierea RlF-ului FAG nr. 919/08.07.2011 încheiat la S.C. G. S.R.L. -CUI: x rezulta că aceasta are un comportament atipic, deoarece acesta nu funcţionează la sediul declarat, nu a putut fi identificat administratorul sau altă persoană care sa poată pune la dispoziţie actele si documentele de evidenta contabilă.

Ca urmare a verificărilor efectuate de organele de control ale Gărzii Financiare Dâmbovita, furnizorii S.C. G. S.R.L. au fost constataţi ca inexistenţi la sediul social sau s-a constat ca nu au desfăşurat activităţi economice, au fost propuşi si/sau declaraţi ca agenţi economici inactivi, nu au fost identificaţi reprezentanţi care sa pună la dispoziţie actele si documentele de evidenta contabilă.

Cu privire la relaţiile comerciale desfăşurate între S.C. H. S.R.L., CUI x si S.C. A. S.R.L., susţine recurenta că, din baza de date ANAF reiese că societatea are cazier fiscal, este neplătitor din data de 21.05.2012, este inactiv 21.05.2012, este insolvabil din data de 20.02.2012, nu a depus bilanţuri şi situaţii financiare, declaraţii şi deconturi de TVA, declaraţia de impozit pe profit.

Din verificarea făcuta la S.C. A. S.R.L. s-a constatat că nu există niciun document care sa probeze efectuarea transportului(aviz de insotire a mărfii, alte documente de transport), în nota explicativă anexată administratorii S.C. A. S.R.L. declară ca transportul a fost efectuat de firma furnizoare, fără a prezenta un document prin care sa demonstreze cine a efectuat transportul.

Cu privire la relaţiile comerciale desfăşurate ntre S.C. I. S.R.L., CUI x si S.C. A. S.R.L., recurenta susţine că, din baza de data ANAF reiese ca societatea este neplătitoare de TVA din data de 01.08.2012, este inactivă din 07.06.2013, este insolvabilă din data de 28.05.2013, nu a depus bilanţuri si situaţii financiare, declaraţii si deconturi de TVA, declaraţia de impozit pe profit

De aici rezultă că aceasta are un comportament fiscal atipic si incorect in relaţia cu organele fiscale deoarece nu funcţionează la sediul declarat, nu a putut fi identificat administratorul sau alta persoana care sa poată pune la dispoziţie actele si documentele de evidenţă contabilă, fapt întărit si de constatările din RIF FAG nr. 421/28.03.2013 încheiat la S.C. I. S.R.L..

Din verificarea făcuta la S.C. A. S.R.L. s-au constatat următoarele: nu există niciun document care sa probeze efectuarea transportului(aviz de însoţire a mărfii, alte documente de transport), pe facturile de aprovizionare nefiind înscris numărul mijlocului de transport cu care s-a făcut livrarea bunului; în nota explicativă anexată administratorii S.C. A. S.R.L. declară ca transportul a fost efectuat de firma furnizoare, fără a prezenta un document prin care să demonstreze cine a efectuat transportul.

Cu privire la relaţiile comerciale desfăşurate între S.C. J. S.R.L., si S.C. A. S.R.L., recurenta susţine că, din baza de data ANAF reiese ca societatea este neplătitoare de TVA din data de 01.06.2011, este inactivă din 18.05.2011, este insolvabilă din data de 22.09.2010 nu a depus bilanţuri şi situaţii financiare de la 31.12.2008, nu a depus declaraţii si deconturi de TVA si declaraţia de impozit pe profit de la 25.03.2010. Aceasta are un comportament fiscal atipic si incorect în relaţia cu organele fiscale deoarece nu funcţionează sediul declarat, nu a putut fi identificat administratorul sau altă persoană care sa poată pune la dispoziţie actele si documentele de evidentă contabilă, fapt întarit si de constatările din RIF FAG nr. x/25.01.2011 încheiat la S.C. J. S.R.L., precum si din RIF FAG nr. x/08.07.2011 încheiat la S.C. G. SRL

Din verificarea făcuta la S.C. A. S.R.L. s-a constatat că nu există niciun document care sa probeze efectuarea transportului aviz de însoţire a mărfii, alte documente de transport, în nota explicativă anexată administratorii S.C. A. S.R.L., declară că transportul a fost efectuat de firma furnizoare, fără a prezenta un document prin care sa demonstreze cine a efectuat transportul.

Cu privire la relaţiile comerciale desfăşurate între S.C. SC K. S.R.L., CUI x si S.C. A. S.R.L., arată recurenta că, din baza de data ANAF reiese ca societatea este neplatitoare de TVA din data de 01.11.2010, este inactivă din 07.10.2010, nu a depus bilanţuri si situaţii financiare de la 31.12.2007, nu a depus declaraţii si deconturi de TVA si declaraţia de impozit pe profit de la 23.07.2008. De aici rezultă că S.C. K. are un comportament fiscal atipic si incorect in relaţia cu organele fiscale, deoarece acesta nu funcţionează sediul declarat, fapt întărit si de constatările din RIF FAG nr. 919/08.07.2011 încheiat la S.C. G. S.R.L..

Din verificarea făcuta la S.C. A. S.R.L. s-a constatat că nu există niciun document care sa probeze efectuarea transportului(aviz de însoţire a mărfii, alte documente de transport), în nota explicativă anexată administratorii S.C. A. S.R.L. declară ca transportul a fost efectuat de firma furnizoare fără a prezenta un document prin care sa demonstreze cine a efectuat transportul.

Cu privire la relaţiile comerciale desfăşurate între S.C. L. S.R.L., CUI x si S.C. A. S.R.L., menţionează recurenta că, din baza de data ANAF, reiese ca societatea este neplatitoare de TVA din data de 05.11.2012, este inactiva din 05.11.2012, este insolvabilă din data de 20.12.2012, nu a depus bilanţuri si situaţii financiare.nu a depus declaraţii si deconturi de TVA si declaraţia de impozit pe profit de la 25.07.2012. Aceasta are un comportament fiscal atipic si incorect în relaţia cu organele fiscale, deoarece acesta nu funcţionează la sediul declarat, are un sediu fictiv, administratorul nu poate fi găsit, fapt consemnat in constatările din RIF FAG nr. 1362/30.08.2012 încheiat la S.C. L. SRL

Prin RIF FAG nr. 1362/30.08.2012 încheiat la S.C. L. S.R.L. organele de inspecţie fiscală au înaintat sesizarea penală nr. 80249/30.08.2012 în care se menţionează: "1 - peste 90% din achiziţiile de bunuri sunt de la trei furnizori, respectiv: S.C. M. S.R.L., CUI x, firmă radiată în data de 20.11.2011, S.C. N. S.R.L., CUI x si S.C. O. S.R.L., CUI x, care nu au depus declaraţiile privind impozitele si taxele datorate bugetului de stat si bilanţurile contabile", 2- ...echipa de inspecţie fiscala este de părere că există suspiciuni cu privire la realitatea tranzacţiilor desfăşurate de contribuabilul verificat, fiind efectuate cu un singur scop si anume, acela de a se realiza posibilitatea dea se sustrage de la plata TVA si a impozitului pe profit...."

Din verificarea făcuta la S.C. A. S.R.L. s-a mai constatat că nu exista niciun document care sa probeze efectuarea transportului(aviz de însoţire a mărfii, alte documente de transport), pe facturile de aprovizionare nefiind inscris numărul mijlocului de transport cu care s-a făcut livrarea bunului; în nota explicativă anexată administratorii S.C. A. S.R.L., declara că transportul a fost efectuat de firma furnizoare, fără a prezenta un document prin care să demonstreze cine a efectuat transportul.

Cu privire la înregistrarea in evidenta contabila a S.C. A. S.R.L. a bunurilor aprovizionate de la furnizorii mai sus prezentaţi s-a constatat că, pentru bunurile aprovizionate au fost intocmite note de intrare-receptie in care nu sunt consemnate numele membrilor comisiei de recepţie si nici semnătura acestor care sa certifice recepţia cantitativă si calitativă a acestor bunuri; că nu exista bonuri de consum, procese-verbale de predare-primire sau alte documente care să detalieze cine a folosit aceste bunuri si in ce scop au fost folosite, că, desi parte din aceste bunuri au fost prinse in evidenta contabila în contul 303" obiecte de inventar iar la 31.12.2011 acestea erau in sold, fără a fi amortizate, casate, nu s-au prezentat documente ale inventarierii generale anuale a patrimoniului din care sa rezulte locaţia gestionară a acestora, cu privire la aceste aspecte, prin notele explicative, administratorii S.C. A. S.R.L. precizează că bunurile au fost transportate de furnizori la beneficiar pe baza denota de comanda şi că deţine bonuri de consum care însă nu au fost prezentate organelor de control, în timpul controlului, societatea nu a prezentat contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu furnizorii, la inspecţia fiscală documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii.

Asa cum reiese din RIF nr. x/30.04.2014, echipa de inspecţie fiscala a constatat că societatea a efectuat achiziţii,pe baza de facturi fiscale care nu respectă toate elementele obligatorii prevăzute la art. 155, alin. (5) din Legea 571/2003 cu modificările si completările ulterioare {adresa completa la furnizor si beneficiar) in nici un caz semnarea si stampilarea facturii asa cum susţine agentul economic.

Susţine recurenta că nerealitatea acestor operaţiuni a fost demonstrată de organele de inspecţie fiscala prin controalele încrucisate în raportul de inspecţie fiscala nr. x/30.04.2014, unde nu este menţionată inexistenta bunurilor, ci sunt ridicate mari semne de întrebare referitor ca aceste bunuri ar avea ca sursă de aprovizionare acele societatis comerciale care au un comportament de tip fantoma.

Este foarte simplu pentru societatea comerciala sa probeze originea acestor bunuri prin prezentarea unui document (certificate de origine, nota de conformitate) care sa ateste cine a fost producătorul acestor bunuri, un astfel de document nu a parvenit organelor fiscale.

In concluzie, recurenta susţine că, urmare constatărilor mai sus menţionate, respectiv faptul ca furnizorii societăţii sunt inactivi sau radiaţi, nu funcţionează la sediul social declarat, au sediul fictiv, au caziere fiscale, nu au depus declaraţii privind obligaţiile de plata la bugetul general consolidat al statului, (toate acestea demonstrând comportamentul incorect si atipic in relaţia cu organele fiscale) nu au avut salariaţi, precum şi faptul ca nu declară în declaraţia 394 sau nu au declarat parţial livrările către S.C. A. S.R.L., că documentele de evidenta gestionara fie sunt incomplete(note de intrare-receptie) fie nu exista (bonuri de consum, procese-verbale de predare-primire),pe baza de facturi fiscale care nu respecta toate elementele obligatorii prevăzute la art. 155, alin. (5) din Legea 571/2003 cu modificările si completările ulterioare (adresa completa la furnizor si benefici ar,),echipa de inspecţie fiscala a procedat la aplicarea prevederilor Deciziei Nr. 5/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie Şi Justiţie conf căreia: "...în aplicarea dispoziţiilor art. 21 alin. (41 lit. f) si ale art. 145 alin. (8) lit. a) si b) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi ale art. 6 alin. (2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, stabilesc următoarele:

"Taxa pe valoarea adăugată nu poate fi dedusă şi nici nu se poate diminua baza impozabilă la stabilirea impozitului pe profit în situaţia în care documentele justificative prezentate nu conţin sau nu furnizează toate informaţiile prevăzute de dispoziţiile legale în vigoare la data efectuării operaţiunii pentru care se solicită deducerea TVA....";

- art. 11, alin. (1) din Legea 571/2003 republicata cu modificările si completariile ulterioare " (1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unui tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei."

Echipa de inspecţie fiscala a procedat la calcularea unui TVA suplimentar în suma de 441.026 RON stabilind că aceste operaţiuni sunt inregistrate in evidenta contabila pe baza unor documente care nu au forţa de a proba dovada efectuării operaţiunii sau intrării in gestiune şi in acest fel să fie destinate in folosul unor operaţiuni taxabile, prin urmare, conform 145 alin. (2), lit. a) din Legea 571/2003 republicata cu modificările si completariile ulterioare, care prevede că:"... Sfera de aplicare a dreptului de deducere... Orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:... operaţiuni taxabile...", echipa de inspecţie fiscală considera TVA-ul in suma de 441.026 RON, în mod corect, nedeductibil fiscal.

Urmare a acestor constatări echipa de inspecţie fiscala a procedat la calcularea unui impozit pe profit suplimentar in suma de 223.342 RON, stabilind ca aceste operaţiuni sunt înregistrate în evidenţa contabila pe baza unor documente care nu au forţa de a proba dovada efectuării operaţiunii sau intrării in gestiune si potrivit prevederilor art. 21, alin. (4), lit. f) din Legea 571/2003 republicata cu modificările si completariile ulterioare, cât si art. 24, alin. (2) si art. 26 alin 1 din Legea 571/2003 republicata cu modificările si completariile ulterioare, pentru recuperarea prin declaraţia 101 aferenta anului 2011 a pierderii contabile in loc de pierdere fiscală.

Societatea nu a inclus pe cheltuieli sumele aferente facturilor emise de S.C. L. S.R.L., factura nr. x/03.04.2012 în valoare totală de 66.960 RON, din care TVA în sumă de 12.960 RON, factura nr. x/17.04.2012 în valoare totală de 74.400 RON, din care TVA in suma de 14.400 RON, factura nr. x/02.05.2012 în valoare totală de 41.850 RON, din care TVA în sumă de 8.100 RON si factura nr. x/16.05.2012 in valoare totala de 102.300 RON, din care TVA in suma de 19.800 RON, reprezentând obiecte de inventar care nu au fost inregistrate de societate pe cheltuieli pana la 30.06.2012, fiind cuprinse in soldul contului 303"Materiale de natura obiectelor de inventar"

Pentru nevirarea la termenele legale a obligaţiei de plată stabilită suplimentar in suma de 223.342 RON, pentru perioada verificata organele de inspecţie fiscala au procedat conform prevederilor O.G. nr. 92/2003 republicată, la calculul majorărilor de întârziere in suma totala de 84.937 RON si a penalităţilor de întârziere in suma de 33.501 RON.

Susţine recurenta că instanţa de fond a aplicat greşit prevederile art. 11 alin. (1) Codul fiscal, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulate de reclamanta, cu consecinţa menţinerii actelor administrativ fiscale atacate, ca legale si temeinice

Apărările formulate în cauză

Intimata – reclamantă A. S.R.L., în termenul legal, a formulat întâmpinare împotriva recursului promovat de recurenta – pârâtă şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că hotărârea atacată a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale, astfel încâ nu se impune reformarea sa ulterior soluţionării recursului.

Susţine în esenţă intimata – reclamantă că susţinerile recurentei au caracter unilateral, nu pot fi coroborate cu mijloacele de probă aflate la dosarul cauzei şi reprezintă numai o preluare a constatărilor organelor fiscale exprimate în cuprinsul celor două acte administrative contestate, fără a fi adaptate situaţiei rezultate din probele adminstrate pe parcursul soluţionării cauzei.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta– pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatei – reclamante, în cadrul căruia, fără a combate apărările acesteia, a reluat o parte din argumentele menţionate în cererea de recurs.

Procedura de soluţionare a recursului

În recurs, s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data 03.09.2019 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 16.11.2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise, reţinând dosarul spre soluţionare pe fondul recursului ce face obiectul pricinii deduse judecăţii.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, de apărările intimatei – reclamante şi de normele legale incidente în litigiul dedus prezentei judecăţi, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele în continuare arătate:

Înainte de a trece la analizarea criticilor formulate de recurenta – pârâtă pe fondul recursului, Înalta Curte reţine următoarea situaţie de fapt:

În urma unor controale încrucişate efectuate de organele de inspecţie fiscală, din cadrul MFP-ANAF-DGRFP Ploieşti-AJFP Argeş-Activitatea de inspecţie fiscală pentru perioada 1.01.2010-30.06.2012, s-a întocmit procesul-verbal nr. x din 30.04.2014; Raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.04.2014 şi Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/30.04.2014, stabilindu-se în sarcina reclamantei plata sumei de 1.046.230 RON, obligaţii fiscale suplimentare, acte a căror anulare se solicită prin prezenta cerere de chemare în judecată.

Prin actele administrativ fiscale anterior menţionate, organele de control au stabilit în sarcina societăţii intimate – reclamante obligaţii fiscale suplimentare în cuantum de 1.046.230 RON, din care impozit pe profit suma de 223.342 RON, accesorii de plată aferente impozitului pe profit în cuantum de 119.438 RON, taxă pe valoarea adăugată, în cuantum de 460.443 RON şi accesorii de plată aferente TVA în cuantum de 244.007 RON.

În motivarea deciziei litigioase, pârâtă a reţinut în esenţă că furnizorii societăţii S.C. A. S.R.L. sunt inactivi sau radiaţi, nu funcţionează la sediul social declarat, au sediul fictiv, au caziere fiscale şi sesizări penale pentru fapte de evaziune fiscală, nu au depus declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul general consolidat al statului, nu au avut salariaţi, precum şi faptul că nu declară în declaraţia 394 sau declară parţial livrările către această societate, că documentele de evidenţă gestionară fie sunt incomplete, fie nu există pe bază de facturi fiscale care nu respectă toate elementele obligatorii prevăzute la art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 (adresă completă la furnizor şi beneficiar)

Împotriva decizii de impunere şi a operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii acesteia, reclamanta a formulat contestaţie, în temeiul art. 205 şi următoarele din O.G. nr. 92/2003 privind Codul procedură fiscală şi art. 7 din Legea nr. 554/2004, respectiva contestaţie, înregistrată la sediul intimatei sub nr. x/21.05.2014, fiind soluţionată de DGRFP Ploieşti – Biroul Soluţionare Contestaţii prin Decizia nr. 135 din 31 martie 2015, în sensul respingerii contestaţiei, ca neîntemeiate, pentru suma de 1.026.813 RON, din care: 223.342 RON – impozit pe profit, 118.438 RON – accesorii aferente impozitului pe profit, 441.026 RON – TVA şi 244.007 RON – accesorii aferente TVA şi, ca nemotivată, pentru suma de 19.417 RON, reprezentând TVA stabilită suplimentar de plată.

Nemulţumită de această soluţie, reclamanta S.C. A. S.R.L. Piteşti s-a adresat instanţei de judecată, solicitând, în cele două cauze reunite, anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, precum şi a deciziei de impunere şi a actelor ce au stat la baza emiterii acesteia din urmă.

Instanţa de fond, prin hotărârea ce face obiectul prezentului control judiciar, în rejudecare după casare, a admis în parte cererile conexate formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, în sensul anulării în parte a Deciziei nr. 135/31.03.2015, emisă de DGRFP Ploieşti şi Deciziei de impunere nr. x/30.04.2014, emisă de AJFP Argeş, cu privire la suma de 1.026.813 RON, din care: impozit pe profit stabilit suplimentar de plată - 223.342 RON, accesorii de plată aferente impozitului pe profit - 118.438 RON, taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar de plată - 441.026 RON, accesorii de plată aferente TVA - 244.007 RON, menţinându-le pentru suma de 19.417 RON, reprezentând taxă pe valoare adăugată stabilită suplimentar de plată.

Astfel, a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 1.026.813 RON şi la plata dobânzilor legale aferente, calculate începând cu ziua în care a operat stingerea creanţei fiscale individualizate în actele administrative anulate şi până la restituirea efectivă, respingând capetele de cerere privind anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.04.2014 şi a Procesului-verbal nr. x/30.04.2014.

Deopotrivă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 8.450 RON, cheltuieli de judecată.

Înalta Curte apreciază că soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, raportat la actele ce compun dosarul.

Trecând astfel la analizarea criticilor formulate de recurenta– pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că aceste motiv de nelegalitate nu poate fi reţinut, în contextul în care instanţa de fond a făcut o justă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în cauză, raportat la obiectul cauzei cu care a fost învestită, considerentele primei instanţe fiind însuşite de instanţa de control judiciar.

Mai întâi, observă instanţa de control judiciar că, prin cererea de recurs recurenta nu a adus argumente contrare susţinerii primei instanţe, criticile sale reprezentând în esenţă o preluare a constatărilor organelor fiscale exprimate în cuprinsul actelor administrative contestate, autoritatea reluând apărările din faţa primei instanţe.

Astfel, raportându-se în continuare la situaţia juridică a societăţilor furnizoare de la momentul efectuării controlului, recurenta-pârâtă a invocat interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) Codul fiscal faţă de situaţia de fapt consemnată în actele de control.

Această critică nu poate fi reţinută. În acord cu instanţa de fond şi instanţa de control judiciar constată că trebuie avută în vedere situaţia juridică a societăţilor furnizoare la momentul la care s-au încheiat tranzacţiile comerciale cu intimata – reclamantă şi nu la momentul efectuării controlului, la care în mod greşit s-au raportat organele fiscale.

Ori, raportat la această perioadă şi la înscrisurile existente la dosar, în mod corect instanţa de fond a reţinut concluziile raportului de expertiză, necontestate, de altfel, de autoritatea recurentă, din care rezultă că furnizorii reclamantei, indicaţi în cuprinsul actelor de control contestate, erau activi la momentul desfăşurării relaţiilor comerciale cu societatea S.C. A. S.R.L., decontarea facturilor emise de furnizorii nominalizaţi în actele de control s-a realizat prin ordin de plată şi prin chitanţă, plăţi finanţate din fonduri proprii generate de activitatea curentă şi disponibilităţi rezultate din contracte de împrumut; operaţiunile bancare s-au derulat prin conturile bancare ale societăţii implicate, aşa cum sunt evidenţiate prin extrasele de cont ale S.C. A. S.R.L., în baza legislaţiei bancare aplicabile; în relaţia cu furnizorii reclamantei documentele de achiziţie au fost înregistrate în contabilitatea acesteia, în temeiul reglementărilor legale aplicabile, s-au emis documente justificative pentru toate intrările, conform reglementărilor contabile aplicabile.

Înalta Curte reţine că realitatea/nerealitatea tranzacţiilor încheiate de societatea intimată cu furnizorii evidenţiaţi în actele de impunere este privită de recurenta –pârâtă numai din perspectiva comportamentului fiscal al acestora, neinteresând că reclamanta şi-a îndeplinit toate obligaţiile legale prevăzute de lege.

Împrejurările intervenite ulterior datei la care a avut loc operaţiunea impozabilă nu pot fi imputate intimatei – reclamante, iar comportamentul " incorect şi atipic" în relaţia cu organele fiscale al furnizorilor nu poate fi extins şi la intimata –reclamantă, răspunderea partenerilor de afaceri ai acesteia în relaţia cu organele fiscale fiind personală, neputând fi extinsă, pe bază de presupuneri, la celelalte persoane juridice care derulează relaţii comerciale cu cele care săvârşesc fapte de eludare a dispoziţiilor fiscale.

Astfel, se constată că societăţile în cauză au devenit inactive sau au fost radiate ulterior încheierii tranzacţiilor, de asemenea, faptul că nu mai funcţionau la sediul declarat reprezintă tot o situaţie ulterioară, fără relevanţă pentru a concluziona că reclamanta a participat la un mecanism fraudulos constituit în scopul eludării obligaţiilor fiscale.

Nici susţinerile recurentei referitoare la întocmirea facturilor cu încălcarea dispoziţiilor art. 155 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal nu pot fi primite, concluziile expertului contabil fiind elocvente în acest sens, acesta arătând că facturile indicate în actele de control îndeplineau în general condiţiile minimale ca documente justificative, în relaţia cu furnizorii reclamantei documentele de achiziţie fiind înregistrate în contabilitatea acesteia, în conformitate cu reglementările contabile aplicabile.

De altfel, se constată că, raportat la dispoziţiile art. 155 alin. (5) Codul fiscal, printre menţiunile obligatorii cuprinse în factură nu figurează înscrierea mijlocului de transport, a delegatului şi semnarea facturii de către beneficiar, din actele dosarului rezultând faptul că mărfurile au fost primite şi înregistrate în contabilitate, iar potrivit art. 155 pct. 28 semnarea şi ştampilarea facturii nu constituie elemente obligatorii pentru conţinutul facturii.

Totodată, constată instanţa de control judiciar, că nici în cuprinsul actelor de control şi nici în cadrul cererii de recurs, nu a fost indicată, cu titlu de exemplu, nici o factură din care să rezulte lipsa elementelor obligatorii prevăzute la art. 155 din Codul fiscal, în forma aplicabilă litigiului.

Cât priveşte lipsa avizului de însoţire a mărfii, Înalta Curte constată ca fiind corectă reţinerea instanţei de fond, în sensul că organele de control au ignorat dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Ordinul MFP nr. 2226/27.12.2006, ce prevăd că, în situaţiile în care bunurile circulă fără să fie însoţite de factură, documentul utilizat pe perioada transportului este avizul de însoţire a mărfii. Per a contrario, în situaţiile în care este emisă factura, nu mai este obligatorie întocmirea avizului de însoţire a mărfii. Aşadar, în condiţiile în care legea nu –l obligă pe contribuabil să deţină avize de însoţire a mărfii, nici organele de control nu sunt în drept să reţină o astfel de ipoteză, mai ales că societatea intimată – reclamantă nu era subiect într-un raport juridic reprezentat de un contracte de transport pentru a încheia documente justificative în acest sens.

Concluzionând, pe situaţia de fapt probată cu acte şi cu două rapoarte de expertiză judiciară efectuate în prezenta cauză, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond, constată că intimata –reclamantă a făcut dovada că tranzacţiile încheiate de aceasta cu furnizorii săi au fost reale şi au avut scop economic, mărfurile au fost achiziţionate de la furnizori activi, plătitori de TVA şi neaflaţi în insolvenţă la momentul efectuării tranzacţiilor, s-au întocmit facturi ce conţin toate elementele obligatorii prevăzute de Codul fiscal, mărfurile au fost înregistrate în gestiune şi date în folosinţă, operaţiunile bancare s-au derulat prin conturile valide ale persoanelor juridice implicate, neexistând nici un indiciu privind fictivitatea tranzacţiilor.

Recurenta-pârâtă are obligaţia să dovedească reaua-credinţă a reclamantei şi înţelegerea acesteia cu societăţile furnizoare pentru fraudarea legii prin obţinerea unui avantaj fiscal.

Din punctul de vedere al comportamentului economic şi fiscal al intimatei-reclamante, organele fiscale nu au demonstrat existenţa unei practici/situaţii artificiale, toate neregulile fiind extrase ca urmare a împrejurărilor sus-arătate (societăţi inactive, radiate sau nu funcţionează la sediul declarat).

Dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal sunt respectate de către societatea reclamantă, toate cheltuielile au fost înregistrate în contabilitate, au la bază documente justificative şi au fost realizate în scopul realizării de venituri impozabile.

Prin tranzacţii artificiale se înţelege tranzacţiile sau seriile de tranzacţii care nu au un conţinut economic şi care nu pot fi utilizate în mod normal în cadrul unor practici economice obişnuite, scopul esenţial al acestora fiind acela de a evita impozitarea ori de a obţine avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi acordate".

In speţă insă, organul fiscal nu a dovedit faptul ca reclamanta a "relaŢionat" cu furnizorii sĂi in vederea crearii unei situatii artificiale, ci a evidentiat doar comportamentul fiscal nefiresc al acestor furnizori (au devenit inactivi ulterior datei la care a avut loc operaţiunea, au sediu expirat, nu funcţionează la sediul declarat, sau sunt radiati din Registrul Comerţului), fara a releva vreo actiune ilicita a reclamantei.

In acest sens, trebuie avute in vedere si cele statuate de CJUE in cauza C-18/13 Maks Pen EOOD, paragrafele 23-24, 28-29 în sensul că:

"23. Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudenţe constante, dreptul persoanelor impozabile de a deduce din TVA-ul pe care îl datorează TVA-ul datorat sau achitat pentru bunurile achiziţionate şi pentru serviciile primite anterior de acestea constituie un principiu fundamental al sistemului comun al TVA-ului instituit prin legislaţia Uniunii (a se vedea Hotărârea din 6 decembrie 2012, Bonik, C-285/11, punctul 25 şi jurisprudenţa citată).

24. În această privinţă, Curtea a statuat în mod repetat că dreptul de deducere prevăzut la articolul 167 şi următoarele din Directiva 2006/112 face parte integrantă din mecanismul TVA-ului şi, în principiu, nu poate fi limitat. În special, acest drept se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operaţiunilor efectuate în amonte (a se vedea Hotărârea Bonik, citată anterior, punctul 26 şi jurisprudenţa citată).

28. Astfel, dreptul de deducere nu poate fi refuzat unei persoane impozabile decât dacă se stabileşte, în raport cu elemente obiective, că această persoană impozabilă, căreia i-au fost livrate bunurile sau i-au fost prestate serviciile care justifică dreptul de deducere, ştia sau ar fi trebuit să ştie că, prin achiziţionarea acestor bunuri sau a acestor servicii a participat la o operaţiune implicată într-o fraudă privind TVA-ul săvârşită de furnizor sau de un alt operator care a intervenit în amonte sau în aval în lanţul acestor livrări sau al acestor prestări (a se vedea Hotărârea Bonik, citată anterior, punctul 40 şi jurisprudenţa citată).

29. Întrucât refuzul dreptului de deducere constituie o excepţie de la aplicarea principiului fundamental pe care îl reprezintă acest drept, revine autorităţilor fiscale competente sarcina să stabilească corespunzător cerinţelor legale că elementele obiective la care se face referire la punctul anterior din prezenta hotărâre sunt întrunite. Revine în continuare instanţelor naţionale sarcina de a verifica dacă autorităţile fiscale implicate au stabilit existenţa unor astfel de elemente obiective (a se vedea în acest sens Hotărârea Bonik, citată anterior, punctele 43 şi 44)."

In acest sens este relevanta concluzia la care CJUE a ajuns, dand raspunsul la prima intrebare preliminară adresată in respectiva cauza, retinand ca "numai împrejurarea că, în cauza principală, serviciul prestat societăţii Maks Pen nu ar fi fost prestat efectiv de furnizorul menţionat pe facturi sau de subcontractantul acestuia, în special pentru că aceştia din urmă nu ar dispune de personalul, de mijloacele fixe şi de activele necesare, pentru că costurile pentru prestarea efectivă a serviciului nu ar fi fost înscrise în registrele lor contabile sau pentru că identitatea persoanelor care au semnat anumite documente în calitate de furnizori s-a dovedit inexactă, nu ar fi suficientă, prin ea însăşi, să excludă dreptul de deducere de care s-a prevalat P."(par. 31)

In continuare, CJUE a retinut că daca serviciul a fost prestat, în conditiile suspecte de mai sus, este necesar ca "astfel de fapte să constituie un comportament fraudulos şi să se dovedească, având în vedere elementele obiective furnizate de autorităţile fiscale, că persoana impozabilă ştia sau ar fi trebuit să ştie că operaţiunea invocată ca temei pentru dreptul de deducere era implicată în această fraudă, ceea ce revine instanţei de trimitere să verifice"(par. 32).

Intimata-reclamantă beneficiază de prezumţia de bună-credinţă, sarcina răsturnării acestei prezumţii revenind organelor fiscale, astfel cum se arată în hotărârea pronunţată de CJUE în Cauza C-18/13MAKS PEN FOOD, anterior menţionată.

În mod greşit, recurenta-pârâtă în loc să pornească de la prezumţia de bună credinţă a reclamantei, a aplicat acesteia o aşa-zisă prezumţie de cunoaştere a comportamentului economic şi fiscal inadecvat al societăţilor furnizoare, deşi toate împrejurările relevate în acest scop au avut loc după încheierea operaţiunilor comerciale.

Astfel, Înalta Curte constată că nu s-a demonstrat faptul că reclamanta cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască implicarea într-o procedură de fraudă fiscală.

Instanţa de control judiciar are în vedere şi Ordonanţa de clasare din data de 24 februarie 2020 dată de Parchetul de pe lângă Cutea de Apel Piteşti, menţinută de Tribunalul Argeş, secţia Penală, aceasta făcând dovada contrară celor reţinute de organele de inspecţie fiscală şi instanţa de judecată în speţa dedusă judecăţii.

Astfel, se are în vedere că prin Ordonanţa din data de 24 februarie 2020 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti s-a dispus clasarea cauzei faţă de recurenta - reclamantă cercetată sub aspectul infracţiunii de evaziune fiscală în formă continută, în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. c) şi alin. (2) din Legea nr. 241/2005 republicată, în condiţiile art. 35 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., reţinându-se că nu sunt probe suficiente din care să rezulte, dincolo de orice dubiu, faptul că societăţile furnizoare nu au livrat mărfurile conform facturilor fiscale eliberate, prezumţia de nevinovăţie ce operează în favoarea persoanelor cercetate penal, neputând fi răsturnată ca urmare a probatoriului administrat.

Raportat la starea de fapt reţinută de organul de cercetare penală şi însuşită de procuror prin ordonanţa de clasare, contrară celei care a determinat emiterea deciziei de impunere contestată în prezenta cauză, se are în vedere că potrivit art. 28 alin. (1) C. proc. pen.: "Hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o."

În speţă, deşi nu este în discuţie o hotărâre a unei instanţe penale, situaţia de fapt reţinută de organele de urmărire penală se impune a fi luată în considerare, aceasta demostrând neimplicarea societăţii recurente, dar şi a reprezentanţilor legali ai acesteia şi ai societăţilor furnizoare în infracţiunea de evaziune fiscală.

Reţinând, aşadar, pe baza concluziilor raportului de expertiză întocmit în cauză, coroborat cu înscrisurile depuse la dosar, că tranzacţiile analizate au fost reale şi au avut scop economic, reclamanta făcând dovada că mărfurile au fost achiziţionate de la furnizori activi, plătitori de TVA şi neaflaţi în insolvenţă, la momentul desfăşurării tranzacţiilor comerciale, că s-au întocmit facturi care conţin toate elementele obligatorii prevăzute de Codul fiscal pentru a fi considerate documente justificative, că mărfurile au fost înregistrate în gestiune şi date în folosinţă, iar operaţiunile bancare s-au derulat prin conturile valide ale persoanelor juridice implicate, neexistând nici un indiciu privind fictivitatea tranzacţiilor, instanţa de control judiciar constată ca fiind corectă reţinerea instanţei de fond, în sensul că nu sunt incidente dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

În cauză nu a fost probată o eventuală participare a intimatei-reclamante la o fraudă fiscală, la tranzacţii fictive, organul fiscal nu a probat că intimata-reclamantă a fost implicată în eventualele nereguli săvârşite de către societăţile furnizoare, răspunderea acestora în relaţia cu organele fiscale fiind personală, ceea ce înseamnă că aceasta nu poate fi extinsă, pe bază de presupuneri, la celelalte persoane juridice care derulează relaţii comerciale cu cele care săvârşesc fapte de eludare a dispoziţiilor fiscale.

Prin urmare, cât timp nu a fost dovedită participarea intimatei-reclamante la o fraudă, în lipsa unor dovezi concrete şi certe în acest sens, Înalta Curte constată că motivele invocate de organele fiscale privind comportamentul fiscal inadecvat al furnizorilor sunt în contradicţie cu reglementările Uniunii Europene şi practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dispoziţiile art. 11 alin. (1) din Codul fiscal fiind, aşadar, corect interpretate de instanţa de fond, atâta vreme cât nu s-a dovedit cu certitudine caracterul fictiv al operaţiunilor, lipsa scopului economic al acestora.

Pentru aceste motive, în mod corect a constatat instanţa de fond că obligaţiile fiscale suplimentare în sumă de 1.026.813 RON, stabilite în sarcina reclamantei sunt nelegale, prima instanţă apreciind comportamentul fiscal corect al reclamantei-intimate şi faptul că societăţile furnizoare ca subiecţi de drept a raporturilor comerciale erau active la data efectuării tranzacţiilor şi emiterii facturilor către societatea reclamantă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, interpretând în mod corect dispoziţiile art. 11 alinea 1 Codul fiscal, argumentele invocate de recurentă în cadrul motivelor de recurs nefiind apte să conducă la reformarea acesteia.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş ca nefondat, cu consecinţa menţinerii, ca legală, a hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei nr. 28/F-CONT din 22 februarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.