Judicial inspectorate closure of misconduct complaint upheld absent proof of bad faith or gross negligence.

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară a solicitat anularea rezoluţiei nr. C21-481 din 6 aprilie 2021 prin care a fost respinsă plângerea împotriva rezoluţiei nr. 66/13.01.2021 a Direcţiei de inspecţie pentru judecători prin care s-a clasat sesizarea formulată împotriva judecătoarei B..

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 1805 din 6 decembrie 2021, a respins cererea formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;").

Recurentul susţine că atât în cererea de chemare în judecată cât şi în răspunsul la întâmpinarea pârâtei, a arătat, cu probe, modul în care judecătoarea B. a încălcat normele de procedură şi normele de drept material ori procesual, urmărind sau acceptând vătămarea unei persoane, deci această judecătoare a făcut abateri disciplinare prin exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă.

În opinia recurentului o instanţă care nu ia în considerare probele pe care le-a adus în sprijinul afirmaţiilor sale, potrivit cărora judecătoarea B. şi-a exercitat funcţia cu rea-credinţă şi a urmărit vătămarea sa, nu poate fi decât părtinitoare, la rândul ei. Nu există nici un motiv legal (articol de lege) în virtutea căruia, de exemplu, judecătoarea B. să îl oprească să-i amintesc martorei împrejurarea la care se va referi întrebarea pe care i-o va pune, sau să-i dea amendă judiciară pentru asta - numai pentru această judecătoare există articolul de lege, că sunt obligat să-i pun întrebarea martorei direct, pentru că asta e regula prescrisă de C. proc. civ. privind audierea martorilor, după expresia folosită de această judecătoare. Acest articol de lege nu există, astfel că recurentul consideră că poate să-i amintească martorei situaţia la care se va referi întrebarea pe care i-o voi pune, în conformitate cu articolul 321 alin. (3) din C. proc. civ.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin acţiunea formulată reclamantul A. şi-a exprimat nemulţumirea faţă de rezoluţia de clasare nr. 66/13 ianuarie 2021 emisă în dosarul nr. x al Inspecţiei Judiciare - Direcţia de inspecţie pentru judecători şi faţă de rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-481 din 6 aprilie 2021, solicitând desfiinţarea acestora întrucât sunt nelegale şi netemeinice şi au doar un caracter formal şi superficial.

În cuprinsul sesizării formulate recurentul a solicitat efectuarea de verificări privind imparţialitatea completului de judecată care a soluţionat dosarul nr. x/2019 al Tribunalului Maramureş.

Lucrarea nr. 20-4406 a fost soluţionată către inspectorul judiciar desemnat, în condiţiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, aprobat prin Ordinul Inspectorului-şef al Inspecţie Judiciare nr. 136 din 11 decembrie 2018, în data de 13 ianuarie 2021, sesizarea fiind clasată, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, prin rezoluţia nr. 66, constatându-se că nu au rezultat indicii privind săvârşirea vreunor abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva măsurii dispuse, recurentul a formulat plângere, în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, solicitând completarea verificărilor, care a fost respinsă prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-481.

Recurentul a solicitat desfiinţarea rezoluţiei emisă de inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare, prin care a fost menţinută rezoluţia de clasare, pe care a apreciat-o ca fiind nelegală, în condiţiile în care s-a precizat că nu impune reluarea verificărilor.

Instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Înalta Curte împărtăşeşte soluţia pronunţată de Curtea de Apel, reţinând că motivele de recurs formulat nu sunt întemeiate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

Pe de o parte, Înalta Curte constată că potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Rezultă, aşadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecăţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Recurentul-reclamant nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând în concret operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează tocmai raţionamentului logico-juridic al magistratului.

Cu alte cuvinte, stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti.

Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor de drept, încuviinţarea şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Astfel, pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esenţă garanţia imparţialităţii judecătorului, a calităţii actului de justiţie, garanţie care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluţionat cererile de apel, pronunţându-se asupra argumentelor invocate de părţi, motivarea hotărârii explicând şi fundamentând soluţia concretizată în dispozitivul deciziei.

Reaua-credinţă presupune intenţia frauduloasă a magistratului: ea se manifestă prin încălcarea cu bună ştiinţă de către magistrat a normelor de drept material ori procesual, tocmai în scopul de a vătăma drepturi şi/sau interese legitime ale unei persoane sau cel puţin magistratul, deşi nu urmăreşte expres, acceptă în mod conştient vătămarea unei persoane.

Încălcarea unor norme de drept material sau procesual, chiar reală dacă ar fi este un element distinct de reaua-credinţă a magistratului sau de grava neglijenţă – aceste din urmă elemente ale răspunderii trebuind a fi probate în mod distinct de încălcarea normelor de drept. Or, în cauză, nu s-au prezentat şi identificat indicii temeinice privind reaua-credinţă, nici privind grava neglijenţă a magistratului.

Grava neglijenţă presupune nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil de către magistrat a normelor de drept material ori procesual. Grava neglijenţă se apreciază, între altele, de exemplu, şi în raport de claritatea unor norme juridice ce, în mod vădit, nu mai necesită absolut nicio interpretare sau care au fost deja supuse unei interpretări obligatorii pentru instanţe. Dincolo de aceste aspecte, sunt şi alţi factori obiectivi de avut în vedere cum sunt, de pildă, volumul de activitate al judecătorului, exercitarea altor atribuţii etc. Prin urmare, pentru a vorbi de o gravă neglijenţă, culpa magistratului ar trebui să nu poată fi scuzabilă.

Instanţa de fond a reţinut, că afirmaţiile recurentului-reclamant referitoare la compunerea completului care a soluţionat cererea de recuzare în dosarul nr. x/2019 nu constituie argumente care să susţină lipsa de obiectivitate a judecătorului recuzat. Eventuala nelegalitate a compunerii completului putea fi criticată prin formularea unei căi de atac, sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare neconstituind o astfel de cale de verificare a legalităţii pronunţării unei încheieri de respingere a cererii de recuzare.

În ceea ce priveşte pretinsele erori referitoare la modalitatea în care au fost administrate probele precum şi pretinsele greşeli referitoare la aplicarea prevederilor de drept material şi drept procesual invocate prin cererea de chemare în judecată, în mod corect s-a reţinut că nu au format obiectul analizei pe fond a inspectorului judiciar, întrucât Inspecţia Judiciară nu se poate transforma într-o instanţă de control judiciar.

Astfel, nu s-a putut reţine în sarcina Inspecţiei Judiciare o lipsă a cercetării faptelor imputate magistraţilor. Prin prisma limitelor competenţei sale, intimata a constatat că excedează atribuţiilor sale legale de a analiza raţionamentul instanţelor sau de a statua asupra aspectelor precum cele menţionate de recurent în plângere şi reiterate în faţa instanţei.

În ceea ce priveşte rezoluţia inspectorului-şef nr. C21-481, Înalta Curte constată că în mod temeinic a reţinut Curtea de Apel Bucureşti faptul că recurentul nu a criticat-o pentru nemotivare sau motivare insuficientă ori străină de natura plângerii formulate, neinvocând aspecte intrinseci ori extrinseci, proprii rezoluţiei emise de către inspectorul-şef, ci practic a criticat ambele acte atacate prin aceeaşi argumentaţie în raport de motivele expuse în plângere pentru care a considerat întrunirea elementelor constitutive a trei abateri disciplinare.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat că nemulţumirile şi criticile formulate de recurent nu conturează indiciile săvârşirii abaterii disciplinare invocate, nefiind identificate motive de nelegalitate cu privire la rezoluţiile contestate.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

Faţă de soluţia pronunţată, Înalta Curte va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurentul-reclamant.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1805 din 6 decembrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX –a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea formulată de recurentul – reclamant privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2023.