Obligation of administrative authority to verify domicile change before serving property restitution invalidation decision.

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel la data de 10.06.2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei să comunice reclamantei decizia de invalidare nr. 23019/15.11.2018, emisă în dosarul de despăgubire nr. x

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 26/CA din data de 5 februarie 2021 Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată acţiunea în contencios administrativ promovată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs A. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că dosarul de despăgubire nr. x este înregistrat din data de 26.05.2006. De la acel moment si până la data de 15.11.2018 când a fost emisă Decizia de invalidare, au trecut mai bine de 12 ani, perioada în care puteau interveni modificări privind domiciliul celor doi B., ori, pârâta, în calitate de instituţie a statului avea posibilitatea de a face verificări cu privire la domiciliul celor doi soţi, în vederea stabilirii locului unde urmează a fi efectuată comunicarea, principalul scop al unei comunicări de către o instituţie a statului fiind acea de a informa cetăţeanul, în vederea exercitării sau protejării drepturilor si intereselor sale, cu atât mai mult cu cat cei doi B. şi-au îndeplinit obligaţia ce le revenea cu privire la schimbarea cărţii de identitate ca urmare a modificării domiciliului.

Solicită să se dispună admiterea recursului formulat, casarea hotărârii si rejudecând, pe fond, admiterea acţiunii obligând pârâta să comunice reclamantei, in mod legal la domiciliul recurentei, Decizia de invalidare nr. 23019/15.11.2018, emisă în dosarul de despăgubire nr. x

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a solicitat obligarea pârâtei să-i comunice Decizia de invalidare nr. 23019/15.11.2018, emisă în dosarul de despăgubire nr. x/.

Astfel, în şedinţa din data de 27.09.2018, CNCI a invalidat Dispoziţia nr. 359/12.02.2004, emisă de Primarul Oraşului Cernavodă în favoarea d-lor C. şi A..

Potrivit art. 25 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, "Decizia de invalidare emisă de Comisia Naţională se motivează şi se comunică atât titularilor, cât şi entităţilor învestite de lege, în termen de 60 de zile de la data emiterii.

Astfel, în conformitate cu prevederile mai sus menţionate, Decizia de invalidare a fost comunicată domnului C. şi doamnei A., cu confirmare de primire, la adresa de domiciliu înscrisă în actele de identitate ale acestora, respectiv oraşul Cernavodă, str. x, se. A, judeţul Constanţa.

Faptele mai sus prezentate au fost reţinute de către Curtea de Apel, care, în mod temeinic, a dispus respingerea acţiunii reclamantei.

În ceea ce priveşte motivul invocat de către reclamantă în recurs, respectiv faptul că Subscrisa avea obligaţia de a solicita date ce ţin de eventuala schimbare a domiciliului petenţilor, învederăm, onoratei instanţe, faptul că ANRP nu are o astfel de obligaţie, potrivit legii.

Aducerea la cunoştinţa terţilor a oricărei modificări ce ţin de schimbarea domiciliului, or a stării civile a unei persoane, incumbă acesteia.

Prin urmare, autorii pârâtei erau singurii interesaţi în a comunica Subscrisei modificarea domiciliului, fapt care, aşa cum am demonstrat, nu s-a produs până la data emiterii deciziei.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta a solicitat obligarea pârâtei de a-i comunica decizia de invalidare nr. 23019/15.11.2018, emisă în dosarul de despăgubire nr. x

Decizia menţionată a fost comunicată, prin poştă, la adresa de domiciliu comunicată de către reclamantă şi de soţul defunct al acesteia, respectiv oraşul Cernavodă, str. x, jud. Constanţa.

Din datele Direcţiei pentru evidenţa persoanelor şi administrarea bazelor de date rezultă că reclamanta a avut domiciliul în oraşul Cernavodă, str. x, jud. Constanţa din data de 16.09.2003 până la data de 02.10.2014, din 02.10.2014 până la data de 15.10.2015 a avut domiciliul în Constanţa, B-dul 1 Mai nr. 1, apoi, din data de 15.10.2015 până în prezent, în Constanţa, Aleea x.

Din înscrisurile depuse la dosar, nu rezultă faptul că recurenta-reclamantă ar fi adus la cunoştinţa instituţiei pârâte împrejurarea că şi-ar fi modificat adresa de domiciliu.

Înalta Curte constată că Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu era obligată să facă verificări cu privire la domiciliul actual al persoanelor îndreptăţite.

Contrar celor susţinute de recurentă, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine incidenţa în speţă a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004: Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim".

În concluzie, în cauza de faţă Înalta Curte apreciază că poziţia instituţiei pârâte, exprimată prin adresa nr. x/07.05.2020 nu reprezintă un refuz nejustificat, în condiţiile în care aceasta a menţionat că respectiva decizie a fost legal comunicată, la o data anterioară.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 26/CA din data de 5 februarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.