Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 5467/2022 AI generated

Banking account opening refusal as anti-money laundering compliance rather than nationality-based discrimination

Case Number Decizia nr. 5467/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the bank's appeal, set aside the Court of Appeal's judgment, and annulled the National Council for Combating Discrimination (CNCD) decision, thereby allowing the bank to prevail. The dispute arose from a CNCD sanction that found the bank committed national-origin discrimination for refusing to open a personal bank account for a foreign national from a high-risk country. The decisive legal basis for annulment was the Court's determination that no discriminatory intent existed because the applicant was already a business client and the refusal was a matter of regulatory compliance under anti-money laundering and counter-terrorism financing laws; specifically, the bank correctly required a valid, non-expired residence permit before initiating a new personal account relationship, distinguishing administrative compliance from prohibited discrimination under Government Emergency Ordinance No. 137/2000.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 10 lit. d) din O.U.G. nr. 137/2000, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Banking account opening refusal as anti-money laundering compliance rather than nationality-based discrimination: The dispute arose from a CNCD sanction that found the bank committed national-origin discrimination for refusing to open a personal bank account for a foreign national from a high-risk country. The decisive legal basis for annulment was the Court's determination that no discriminatory intent existed because the applicant was already a business client and the refusal was a matter of regulatory compliance under anti-money laundering and counter-terrorism financing laws; specifically, the bank correctly required a valid, non-expired residence permit before initiating a new personal account relationship, distinguishing administrative compliance from prohibited discrimination under Government Emergency Ordinance No. 137/2000.

Keywords

AI generated
residence permits terrorism financing nationality money laundering banking law non-administrative dispute

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for admitting the appeal, setting aside the lower court's judgment, and re-judging the case to annul the administrative decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 28 mai 2021 reclamanta A. S.A. a formulat plângere împotriva Hotărârii nr. 211 din data de 10.02.2021 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării în dosarul nr. x/2020, solicitând în principal anularea actului administrativ menţionat anterior şi în subsidiar, suspendarea efectelor actului administrativ până la soluţionarea definitivă a plângerii formulate.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 297 din data de 18 noiembrie 2021 Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de A. S.A., împotriva hotărârii nr. 211 din10.02.2021 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru anularea, respectiv suspendarea acestui act.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs recurenta-reclamantă A. S.A. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că prin Hotărârea nr. 211 din data de 10.02.2021 pronunţată în dosarul nr. x/2020, Consiliul National pentru Combaterea Discriminării ("Consiliul") a sancţionat A. cu amendă în valoare de 5.000 RON, apreciind că banca a comis fapte care intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 2 alin. (1) si art. 10 lit. d) din O.G. nr. 137/2000 republicată, pe motiv ca A. ar fi refuzat să deschidă un cont bancar domnului B., din considerente care ţin de naţionalitatea acestuia.

În primul rând, instanţa de fond nu a luat în considerare niciunul dintre elementele pe care s-a întemeiat plângerea. Astfel, după cum s-a arătat în cuprinsul plângerii, domnul B. nu a primit niciun refuz oficial privind solicitarea de deschidere cont.

Este incorectă afirmaţia instanţei potrivit căreia solicitarea domnului B. a fost "urmată în vederea analizării", domnul B. colabora deja de aproape un an cu banca la momentul sesizării CNCD, legitimându-se cu permisul de şedere. Permisul de şedere al petentului comunicat băncii era expirat încă din 16.01.2020, conform documentului depus la dosarul cauzei anexă la plângerea formulată.

Cu toate acestea, instanţa de fond a arătat ca recurenta nu a propus "administrarea unui probator din care a rezultat motivul pentru care nu s-a deschis contul fără să analizeze probele deja depuse la dosarul cauzei.

Recurenta afirmă că, petentul trebuia să îşi reînnoiască permisul de şedere şi să se legitimeze cu un permis de şedere valabil în vederea deschiderii contului de persoană fizică, în conformitate cu reglementările legale aplicabile în materia prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, aspect care putea fi remediat uşor de acesta.

Permisul de şedere al domnului B. în România furnizat băncii era expirat la acel moment, banca nefiind informată dacă acesta a fost sau nu prelungit, valabilitatea acestuia având impact în autorizarea operaţiunilor, indiferent că au ca obiect încercarea de a deschide un cont curent de persoana fizica sau efectuarea de operaţiuni în calitate de delegat pe un cont de persoană juridică.

Punctual, în ceea ce priveşte solicitarea domnului B. de iniţiere a relaţiei de afaceri, doar ulterior preluării acesteia, prin completarea documentelor de deschidere de cont şi furnizarea documentelor de identitate actualizate, banca ar fi putut să emită o decizie în ceea ce-1 priveşte pe petent - or domnul B. nu a completat documentaţia specifică.

Într-adevăr, conform evaluărilor internaţionale realizate de către organismele abilitate precum Comisia Europeană, Moneyval, FATF, Turkmenistan este înscrisă pe lista ţărilor cu risc, însă nu există nicio limitare impusă de A. pentru cetăţenii turkmeni în ceea ce priveşte intrarea în relaţii de afaceri cu A..

Fiecare deschidere de cont este punctual analizată, însă banca nu are reglementată nicio interdicţie cu privire la deschiderea de conturi pentru cetăţenii acestui stat.

Banca nu poate face dovada unui fapt negativ, şi anume faptul că domnul B. nu a fost discriminat. O eventuală dovadă a faptei de discriminare ar putea fi reprezentată de un document care să ateste refuzul deschiderii de cont, document care însă nu a fost emis de bancă şi nici nu se pune problema unui astfel de refuz. Sub nicio formă însă aceste solicitări nu sunt şi nu pot fi respinse pe motiv că un potenţial client ar fi cetăţeanul statului Turkmenistan.

Instanţa nu a analizat nici apărarea băncii, de unde reiese faptul că A. nu adoptă o abordare discriminatorie faţă de cetăţenii din Turkmenistan.

Astfel, în acest sens reiterează faptul că în conformitate cu bazele de date ale băncii la data de 30.06.2020 la data plângerii petentului un număr de 118 clienţi A. aveau cetăţenie turkmenă şi conturile acestora au fost deschise în baza documentelor prezentate pentru verificarea identităţii acestora (permise de şedere/paşapoarte) cu respectarea legislaţiei în vigoare.

În consecinţa, solicită admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate şi trimiterea spre rejudecare la instanţa competentă.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este greşită.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta A. S.A. a solicitat anularea Hotărârii nr. 211 din data de 10.02.2021 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării arătând că persoana care a solicitat deschiderea de cont curent nu a fost discriminată pentru că, nu a primit nici un refuz oficial pentru solicitarea formulată de deschidere de cont curent, şi că în nici un caz solicitarea nu a fost respinsă pe motiv că un potenţial client ar fi cetăţeanul statului Turkmenistan.

CNCD, prin Hotărârea nr. 211/10.02.2021 a considerat că faptele sesizate de către petentul B. în sensul că acestuia i-a fost respinsă solicitarea de a-şi deschide un cont bancar personal de către A. S.A. din cauza faptului că este din Turkmenistan, intră sub incidenta disp. art. 2 alin. (1) şi art. 10 lit. d) din O.U.G. nr. 137/2000.

Recurenta-reclamantă a apreciat că sancţiunea aplicată de consiliu şi încadrarea faptei băncii ca fiind una discriminatorie sunt nelegale şi nefondate, motiv pentru care a formulat plângere împotriva hotărârii anterior menţionate, plângere care face obiectul prezentului dosar.

Instanţa de fond a considerat plângerea formulată ca fiind neîntemeiată şi a respins-o în consecinţă.

Înalta Curte nu împărtăşeşte soluţia instanţei de fond apreciind că nu ne aflăm în prezenţa unei fapte de discriminare.

Astfel, Înalta Curte are în vedere că între A. şi domnul B. existau relaţii de afaceri la momentul interacţiunii care face obiectul sancţionării băncii. Petentul B. deţinea la A. calitatea de împuternicit să realizeze anumite operaţiuni pe contul unui client persoană juridică română, având astfel deja relaţii de afaceri cu banca în considerarea acestei calităţi, Înalta Curte apreciază că nu poate fi admisă existenţa unor fapte de discriminare din moment ce domnul B. avea la acel moment relaţii de afaceri cu A., încă din luna mai a anului 2019.

Astfel, domnul B. colabora deja de aproape un an cu banca la momentul sesizării CNCD, legitimându-se cu permisul de şedere. Permisul de şedere al petentului comunicat băncii era expirat încă din 16.01.2020, conform documentului depus la dosarul cauzei anexă la plângerea formulată.

Petentul trebuia să îşi reînnoiască permisul de şedere şi să se legitimeze cu un permis de şedere valabil în vederea deschiderii contului de persoană fizică, în conformitate cu reglementările legale aplicabile în materia prevenirii şi combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului, aspect care putea fi remediat de acesta.

Conform, Prevederilor din Condiţiile Generale de Afaceri ale băncii, document care reglementează relaţia de bază dintre clienţi (inclusiv împuterniciţi) şi A., stabilesc următoarele:

,,3.4.3. În situaţia expirării actului de identitate sau dacă clientul/împuternicitul nu şi-a actualizat în evidenţele băncii alte informaţii necesare aplicării măsurilor de cunoaştere a clientelei, Banca îşi rezervă dreptul de a suspenda orice tranzacţii/servicii iniţiate de Client/împuternicit la ghişeul băncii sau prin canale alternative până la prezentarea unor documente de identitate valide emise în conformitate cu dispoziţiile legale, respectiv până la furnizarea informaţiilor necesare."

Permisul de şedere al domnului B. în România furnizat băncii era expirat la acel moment, banca nefiind informată dacă acesta a fost sau nu prelungit, valabilitatea acestuia având impact în autorizarea operaţiunilor, indiferent că au ca obiect încercarea de a deschide un cont curent de persoana fizica sau efectuarea de operaţiuni în calitate de delegat pe un cont de persoană juridică.

Înalta Curte are în vedere că, în ceea ce priveşte solicitarea domnului B. de iniţiere a relaţiei de afaceri, doar ulterior preluării acesteia, prin completarea documentelor de deschidere de cont şi furnizarea documentelor de identitate actualizate, banca ar fi putut să emită o decizie în ceea ce-l priveşte pe petent, or domnul B. nu a completat documentaţia specifică.

În concluzie, Înalta Curte constată că, în speţa supusă analizei CNCD nu a fost vorba de fapte de discriminare, ci de aspecte de conformitate, care au la bază obligaţii legale impuse de legislaţia în vigoare din materia combaterii spălării banilor şi finanţării terorismului.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va admite acţiunea formulată de reclamantă A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru combaterea Discriminării şi va anula Hotărârea nr. 211 din data de 10.02.2021 a CNCD.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva sentinţei nr. 297 din data de 18 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite acţiunea formulată de reclamantă A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru combaterea Discriminării.

Anulează Hotărârea nr. 211 din data de 10.02.2021 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.