CNSAS declassification status: whether reporting foreign contacts requires actual restriction of fundamental rights or mere aptitude to infringe them under O.U.G. 24/2008

Şedinţa publică din data de 16 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2021 la data de 03.02.2021, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, A., constatarea calităţii de colaborator al securităţii în sarcina acestuia din urmă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 727 din 10 mai 2021 Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat că pârâtul a fost colaborator al Securităţii în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs recurentul-pârât A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că hotărârea a fost pronunţată fără a cuprinde toate motivele pe care se întemeiază şi a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, instanţa a interpretat greşit probele administrate în cauză raportat la speţa dedusă judecăţii şi textele de lege aplicabile în cauză.

Într-o corectă şi coerentă interpretare a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, o condiţie esenţială ce se impune a fi îndeplinită pentru a se constata calitatea de colaborator al fostei Securităţi este aceea ca, urmare a informaţiilor primite, securitatea să fi luat măsuri concrete împotriva persoanelor vizate, măsuri de natură a încălca drepturile si libertăţile fundamentale ale omului.

În condiţiile în care, Securitatea nu putea lua astfel de masuri împotriva unor cetăţeni străini, este evident faptul ca dispoziţiile legale pe care se fundamentează acţiunea nu sunt incidente in cauza, cererea urmând a fi apreciată ca neîntemeiată cel puţin cu privire la prima parte de motive cuprinse în cererea de chemare în judecată, referitoare la cetăţenii străini.

În cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 2 lit. b) din actul normativ.

În speţă, contrar susţinerilor reclamantului CNSAS, nu este îndeplinită niciuna dintre aceste condiţii cumulative.

Reiterează faptul că toate declaraţiile despre care se face vorbire în cererea de chemare în judecată au fost date sub presiune, constrâns de organele fostei securităţi.

Aspectele consemnate în cuprinsul actelor ataşate nu pot fi în niciun caz interpretate ca fiind " comentarii negative la adresa relaţiilor social economice şi politice sub regimul comunist faţă de alte ţări" sau "activităţi potrivnice regimului totalitar comunist" sau ca fiind activităţi sau atitudini potrivnice regimului comunist sau o denigrare a acestui regim de vreme ce nicăieri nu se menţionează ca opiniile personale ale celui vizat ar fi fost exprimate în mod public.

De altfel, nici autorităţile nu le-au apreciat ca având un asemenea caracter de vreme ce nu au luat nicio măsura, de orice fel, împotriva persoanelor vizate.

Sunt de notorietate acţiunile regimului comunist si teroarea sub care erau ţinuţi cetăţenii tarii in acele vremuri.

Constrângerea morala la care a fost supus este prezumată, fiind o chestiune notorie. Obţinerea "acordului" prin "metoda convingerii" sau "pe baza de sentimente patriotice" sunt modalităţi bine cunoscute prin care autorităţile comuniste reuşeau sa oblige cetăţenii sa furnizeze informaţii.

Împrejurarea că instanţele de judecată investite cu soluţionarea unor asemenea cauze trebuie sa verifice, in analizarea condiţiilor de constatare a calităţii de colaborator al fostei Securităţi, si daca informaţiile au fost obţinute prin constrângere, rezulta si din Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 672/2012 in urma căreia fost modificata O.U.G. nr. 24/2008.

De altfel, considerentele acestei decizii se impun a fi aplicate cu valoare de principiu in toate cauzele deferite spre soluţionare instanţelor judecătoreşti, fiind de natura sa contureze limitele in care trebuie făcute aprecieri asupra calităţii de colaborator al fostei Securităţi raportat la contextul politic si istoric al tarii precum si la scopul declarat al actului normativ - deconspirarea Securităţii.

În opinia recurentului, instanţa nu a analizat cel puţin cu caracter exemplificativ, cu o menţionare, prezentare chiar aleatorie, notele care au condus la formarea certă a convingerii că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

In cauză, în opinia noastră, se interpretează în mod forţat dispoziţiile legale pe care se fundamentează cererea de chemare în judecată.

Este adevărat că au existat note informative oferite Securităţii, însă, oferirea de informaţii, pentru a putea fi constatată calitatea de colaborator, nu poate conduce în mod invariabil la această concluzie, fără a fi analizate, interpretate de instanţă, cel puţin în parte, informaţiile oferite şi caracterul acestora de natură să atragă incidenţa actului normativ în cauză.

Totodată, în mod eronat se interpretează art. 2 lit. b) în sensul că nu este necesar pentru ca o persoană să fie încadrată în categoria colaboratorilor să se fi adus efectiv atingere drepturilor şi libertăţilor fundamentale fiind suficient ca activitatea sa se fi îndreptat împotriva acestor drepturi şi libertăţi şi să fi fost aptă să le aducă atingere.

Apreciază că această interpretare este de natură să aducă grave prejudicii persoanelor care au oferit informaţii însă nu au intenţionat şi nu au urmărit prin informaţiile oferite lezarea drepturilor şi intereselor vreunei persoane şi fără ca acestea să aibă această aptitudinea negativă.

Având în vedere toate aspectele expuse apreciem că în mod greşit s-a constatat că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru constatarea calităţii de colaborator al Securităţii, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul, A., constatarea calităţii de colaborator al securităţii în sarcina acestuia din urmă.

În drept, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 care definesc noţiunea de colaborator al Securităţii ca fiind persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Pentru îndeplinirea calităţii de colaborator al fostei securităţi trebuie îndeplinite trei condiţii cumulative:

- persoana a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii,

- informaţiile furnizate denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist,

- informaţiile furnizate au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

În acest context, practica amplă şi unitară a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a stabilit definitiv faptul denunţurile privind relaţiile cu străinii, apartenenţa la diferite secte sau culte religioase, chiar recunoscute de stat sunt considerate atitudini potrivnice regimului totalitar comunist,

Este de notorietate faptul că Securitatea monitoriza cu atenţie orice manifestare de nemulţumire, cunoscut fiind faptul că regimul urmărea promovarea ideii că statul comunist era forma superioară de organizare politică şi socială, în care toate persoanele aveau un nivel de viaţă ridicat, iar meritul pentru această stare de fapt se datora în exclusivitate partidului şi "conducătorului suprem". În acest context, orice contestare a clasei politice şi a condiţiilor de trai reprezenta o atitudine potrivnică regimului totalitar comunist.

Interpretarea teleologică a prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 duce la concluzia că legiuitorul a urmărit să atribuie calitatea de colaborator al Securităţii, persoanelor care, prin denunţurile lor, nu au menajat interesele celor denunţaţi, deşi puteau, şi, mai mult, desconsiderarea acestor interese nu este compatibilă cu principiile moralei publice.

Informaţiile furnizate de recurent au vizat, contrar celor reţinute prin sentinţa recurată, îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Nu se poate reţine că furnizarea unor informaţii de asemenea natură nu a fost făcută conştient, având reprezentarea clară a faptului că aceste relatări nu rămâneau fără urmări.

Recurentul nu putea să cunoască în momentul furnizării informaţiilor dacă Securitatea avea sau nu cunoştinţă de situaţiile pe care acesta urma să le denunţe.

Contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte apreciază că, nesocotind interesele celor denunţaţi, recurentul a vizat îngrădirea drepturilor privind viaţa privată, atât timp cât a acceptat că persoanele denunţate puteau să facă obiectul unor investigaţii suplimentare ale Securităţii, ca rezultat al denunţurilor sale.

Altfel spus, prin furnizarea acestor informaţii, recurentul a conştientizat că asupra persoanelor la care s-a referit în delaţiunile sale se pot lua măsuri de urmărire şi verificare, încălcarea dreptului la viaţă privată şi, prin urmare, a vizat această consecinţă.

Legiuitorul nu face distincţie între informaţii, dacă erau cunoscute sau nu. Din punct de vedere al analizei teleologice a textului, în nicio situaţie denunţătorul nu avea cum să cunoască gradul de informare al Securităţii.

Prin urmare, instanţa de fond în mod corect a reţinut că pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii nu ar fi necesară îngrădirea efectivă a unor drepturi şi libertăţi fundamentale şi doar aptitudinea unei astfel de îngrădiri.

De asemenea, legiuitorul nu cere existenţa unei pluralităţi de informări adresate Securităţii, care să îndeplinească standardele definiţiei legale, fiind suficient şi un singur astfel de caz, pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât A. împotriva sentinţei nr. 727 din 10 mai 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 noiembrie 2022.