Pension-damages action over unpaid Law 127/2019 increases held inadmissible as disguised constitutionality challenge

Şedinţa publică din data de 3 februarie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului, şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, la acordarea de despăgubiri reprezentând diferenţele dintre pensia efectiv încasată şi cea cuvenită, rezultate din neaplicarea Legii nr. 127/2019, calculate de la 1 septembrie 2020 şi până la data plăţii efective, pentru prejudiciile cauzate de punerea în aplicare a dispoziţiilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/14.08.2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, emisă de Guvernul României, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 73/2021 din 25 iunie 2021, a respins excepţia netimbrării acţiunii, invocată de pârâtul Guvernul României, ca nefondată, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Guvernul României şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs principal, iar pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice recurs incident.

3.1. Recurentul-reclamant A., în motivarea recursului întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanţa de fond a admis în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii, motivând că O.U.G. nr. 135/2020, care a intrat în circuitul civil la data de 20.11.2020, nu a fost atacată în instanţa şi nici nu a fost declarată neconstituţională.

Recurentul precizează că, cauza a avut un singur termen de judecată, la 10.06.2021, termen la care instanţa a amânat pronunţarea la 25.06.2021. Instanţa, în mod nelegal, nu a ţinut cont de faptul că înaintea termenului de la 10.06.2021 s-au depus note scrise, prin care s-a răspuns la excepţiile invocate de pârâţi şi s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 din O.U.G. nr. 135/14.08.2020. În hotărârea recurată nu se aminteşte nimic de excepţia de neconstituţionalitate.

În opinia recurentului, o excepţie de neconstituţionalitate poate fi ridicată numai în faţa instanţei de judecată de către una din părţi sau de către instanţă din oficiu. Instanţa nu a ridicat din oficiu această excepţie, deşi din motivarea acţiunii a reieşit fără dubii pe ce considerente s-a bazat solicitarea sa. Neconstituţionalitatea unei prevederi legale poate fi invocată numai dacă de ea depinde judecarea cauzei, deci numai dacă are legătură directă cu obiectul cauzei. Doar astfel Curtea Constituţională poate fi sesizată şi numai de către instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate. Raportat la cele menţionate, instanţa avea obligaţia să se pronunţe a priori asupra excepţiei de neconstituţionalitate, ceea ce nu a făcut. Raţionamentul instanţei de fond a fost greşit, hotărârea fiind netemeinică şi nelegală, având în vedere şi faptul că într-o altă cauză, având acelaşi obiect şi aceiaşi pârâţi, instanţa de fond a procedat la sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 42 din O.U.G. nr. 135/2020 (Dosarul nr. x/2021 aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova).

Instanţa de fond a respins acţiunea, ca o consecinţă a admiterii excepţiei inadmisibilităţii, întemeindu-şi nelegal decizia pe dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, neţinând cont de faptul că acţiunea nu a fost întemeiată pe prevederile art. 8, alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci pe prevederile art. 9 şi 11 din aceeaşi lege.

3.2. Pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, în motivarea recursului incident formulat, apreciază că este incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea instanţei de fond fiind dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv art. 223 alin. (1) şi art. 224 alin. (1) din C. civ.

Se susţine că, în mod greşit, instanţa de fond a reţinut că "... acest act normativ (Legea nr. 287/2009) trebuie coroborat şi cu art. 52 alin. (1) din Constituţia României" şi prin urmare, "Statut Român, prin Ministerul Finanţelor răspunde pentru obligaţiile pecuniare".

Potrivit dispoziţiilor art. 223 alin. (1) din C. civ.: "în raporturile civile în care se prezintă nemijlocit, în nume propriu, ca titular de drepturi şi obligaţii, statut participă prin Ministerul Finanţelor Publice, afară de cazul în care legea stabileşte un alt organ în acest sens."

Totodată, potrivit art. 224 alin. (1) din C. civ.: "Dacă prin lege nu se dispune altfel, statul nu răspunde decât în mod subsidiar pentru obligaţiile organelor, autorităţilor şi instituţiilor publice care sunt persoane juridice şi niciuna dintre aceste persoane juridice nu răspunde pentru obligaţiile statului."

Prin urmare, rezultă că Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, nu poate avea calitate procesuală pasivă în litigii, atunci când nu participă nemijlocit la un raport juridic sau când nu este prevăzut expres de lege ca fiind cel obligat să răspundă.

Astfel fiind, recurentul consideră că soluţia dispusă de către Curtea de Apel Bacău cu privire la respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor, este neîntemeiată şi nefondată.

În susţinerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

În cauză, părţile au formulat întâmpinări reciproce prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor şi a apărărilor formulate, Înalta Curte apreciază că recursul incident este inadmisibil, iar recursul principal este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte recursul incident formulat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice

Înalta Curte constată că prin sentinţa atacată a fost respinsă acţiunea reclamantului, ca inadmisibilă, astfel că recurentul-pârât nu justifică interes în promovarea recursului, motiv pentru care Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes şi, pe cale de consecinţă, va respinge recursul incident ca fiind lipsit de interes.

În ceea ce priveşte recursul principal formulat de reclamantul A.

Înalta Curte are în vedere faptul că instanţele de contencios administrativ pot fi investite cu acţiuni formulate împotriva ordonanţelor guvernului, însă acestea trebuie să respecte condiţiile stabilite de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 9 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004:

"(1) Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituţionalităţii ordonanţei sau a dispoziţiei din ordonanţă.

(5) Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative."

Din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, privind acţiuni în contencios administrativ formulate în temeiul art. 9 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reţine că instanţa constituţională a constatat că: "dispoziţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care permit ca acţiunea introdusă la instanţa de contencios administrativ să aibă ca obiect principal constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe sau a unei dispoziţii dintr-o ordonanţă."

Astfel, Curtea Constituţională a reţinut, printre altele, că, "atunci când obiectul acţiunii principale introduse la instanţa de judecată este constatarea neconstituţionalităţii unei ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţă a Guvernului ori a unor dispoziţii din aceasta, excepţia de neconstituţionalitate este transformată într-o veritabilă acţiune directă, pierzându-şi astfel natura sa de excepţie, înţeleasă ca un mijloc de apărare care nu pune în discuţie fondul pretenţiei deduse judecăţii".

Articolul 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 stabileşte limitativ şi obiectul pe care îl pot avea aceste acţiuni, şi anume acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a apreciat că acţiunea introductivă privind acordarea de despăgubiri pentru acoperirea dreptului pretins cauzat direct prin dispoziţiile O.U.G. nr. 13 5/2020 este inadmisibilă, având în vedere faptul că O.U.G. nr. 135/2020 a intrat în vigoare la data de 20.11.2020, dată la care a intrat în circuitul civil, producând efecte juridice, iar acest act normativ nu a fost atacat în instanţă, în sensul de a se solicita anularea şi nici nu a fost declarant neconstituţional.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia lipsei de interes a recursului incident şi, pe cale de consecinţă, în va respinge, ca fiind lipsit de interes, iar recursul principal va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia lipsei de interes a recursului incident formulat de recurentul – pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor, invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de recurentul – pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 73/2021 din 25 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca fiind lipsit de interes.

Respinge recursul declarat de recurentul – reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 73/2021 din 25 iunie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bacău – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 februarie 2023.