Judicial disciplinary liability for delayed judgment drafting: imputability of delay under high caseload

Şedinţa publică din data de 1 februarie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară prin cererea adresată Curţii de Apel Bucureşti la data de 24.04.2019, a solicitat ca această instanţă să anuleze rezoluţia de clasare a inspectorului judiciar nr. x/2018 a Inspecţiei Judiciare şi a rezoluţiei Inspectorului-şef nr. C19-934 din 5 aprilie 2019 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare menţionate şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor. Cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 498 din 24 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 498 din 24 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

Recurentul-reclamanat a susţinut că prin analiza pe care instanţa de fond a făcut-o în cauza dedusă judecăţii aceasta achiesează la modul de soluţionare a sesizării de către pârâta Inspecţia judiciară.

Astfel, apreciază instanţa, că nu există indicii privind abaterea prevăzută de art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004. Toate argumentele prezentate de către pârâtă în susţinerea soluţiei adoptate au fost apreciate ca fiind cauze obiective ce au condus la întârzierea redactării hotărârii reclamantului recurent.

Mai arată recurentul că în cauza supusă verificării inspecţiei judiciare şi, ulterior instanţei de judecată, întârzierea redactării hotărârii a avut drept consecinţe prelungirea procedurilor judiciare, aceasta constituind o încălcare a dispoziţiilor articolului 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Garanţia la un proces echitabil, judecat în termen optim şi previzibil ar rămâne fără substanţă, dacă termenele impuse prin dispoziţii legale imperative sunt nesecotite de către magistraţi, adaugă recurentul.

Concluzionează recurentul aratând că instanţa Curtea de Apel Bucureşti, apreciază că un astfel de comportament nu poate fi imputabil magistratului, reţinând că întârzierea în redactarea hotărârii nu-i este imputabilă în totalitate magistratului, stabilind astfel doar o vinovăţie parţială a acestuia, însă, o astfel de motivare nu concordă cu soluţia pronunţată.

Deşi, legal citată, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară nu a depus întâmpinare în prezenta cauză.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurentul-reclamant şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile sale nu se circumscriu decât cazului de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate din această perspectivă.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că invocarea acestor prevederi a fost făcută strict formal, întrucât recurentul-reclamant nu a prezentat nicio critică ce poate fi subsumată acestui motiv de nelegalitate, respectiv nu a prezentat argumente privitoare la lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea ori la prezentarea unor considerente contradictorii ori străine de natura cauzei.

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând contestaţia formulată împotriva Rezoluţiei de clasare nr. x/2018 emisă de pârâtă şi a rezoluţiei Inspectorului-şef nr. C19-934 din 5 aprilie 2019 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare menţionate şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

În motivarea acţiunii, reclamantul susţine că judecătorului împotriva căruia a formulat sesizarea îi este imputabilă redactarea cu întârziere a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2017 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, precum şi că fapta săvârşită întruneşte elementele constitutive ale abaterii disciplinare prevăzute de dispoziţiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Curtea de apel a respins contestaţia reclamantului, ca neîntemeiată.

În continuare, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că nu există argumente pentru reformarea hotărârii de fond. Aceasta întrucât instanţa a aplicat judicios dispoziţiile de drept substanţial, considerentele prezentate justificând soluţia adoptată.

Se reţine că, prin sesizarea adresată autorităţii pârâte, reclamantul a solicitat cercetarea disciplinară a judecătoarei B. apreciind imputabilă redactarea cu întârziere a hotărârii pronunţate în dosarul nr. x/2017 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Astfel, a apreciat recurentul că au fost încălcate prevederile art. 99 alin. (1) lit. r) şi art. 52 din Legea nr. 303/3004 privind organizarea judiciară şi ca atare se impune sancţionarea magistraţilor judecători pentru neredactarea hotărârilor judecătoreşti în termenele prevăzute de lege.

Or, în urma verificărilor prealabile efectuate de către inspectorul judiciar, cu privire la faptele ce au făcut obiectul sesizărilor, respectiv "neredactarea hotărârilor judecătoreşti din motive imputabile, în termenele prevăzute de lege", în mod corect, s-a reţinut că acestea nu se circumscriu cazului prevăzut de dispoziţiile art. 99 lit. r) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Astfel, pentru a reţine abaterea disiciplinară prevăzută de articolul antemenţionat, este necasar să se constate neredactarea hotărârilor judecătoreşti în termenele prevăzute de lege, iar faptul întârzierii să fie imputabil magistratului.

În ceea ce priveşte caracterul imputabil al încălcării normelor legale privind termenele de redactare a hotărârilor judecătoreşti, respectiv cele prevăzute de art. 16 alin. (3) din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, potrivit cărora "hotărârile judecătoreşti trebuie redactate în termen de cel mult 30 de zile de la data pronunţării, iar în cazuri temeinic motivate, termenul poate fi prelungit cu câte 30 de zile, de cel mult două ori", se reţine că aceste dispoziţii nu au stabilit criterii concrete pe baza cărora să fie conturat caracterul imputabil şi în acest context, caracterul imputabil al neredactării în termen a hotărârii judecătoreşti a fost analizat în funcţie de împrejurările concrete ale depăşirii termenului de redactare, prin raportare la volumul de activitate al magistratului desemnat cu redactarea, numărul de hotărâri soluţionate faţă de medie, numărul de planificări în şedinţele de judecată, numărul cauzelor rulate, dar şi efectele întârzierii redactării.

În acest context, Înalta Curte va înlătura critica recurentului-reclamant conform căreia indiciile prezentate în plângerea disciplinară cât şi în cererea de chemare în judecată au fost ignorate, având în vedere că nerespectarea termenului de redactare al hotărârii a fost analizat prin raportare la volumul ridicat de activitate din cadrul Curţii de Apel Bucureşti (potrivit datelor obiective, statistice avute în vedere de pârâtă, magistratul în cauză a avut la redactat în anul 2018 un număr de 463 de dosare din totalul de dosare rulate (deci intrate pe completul din care face parte – fond/apel/recurs) de 746 dosare, fiind evident un volum de activitate considerabil raportat la cele 12 luni de activitate avute în vedere) şi la toate condiţiile care ţin de activitatea profesională desfăşurată de magistrat în perioada de referinţă, respectiv studierea dosarelor, participarea la şedinţele de judecată, verificarea tuturor actelor de procedură în dosarele aflate pe rol şi îndeplinirea altor atribuţii, non-jurisdicţionale. În acelaşi sens, se reţine că în perioada de referinţă doamna judecător B. a îndeplinit şi alte atribuţii în cadrul secţiei, respectiv analiza practicii instanţei de control judiciar şi de unificare a practicii.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională Pentru Ocuparea Forţei de Muncă împotriva sentinţei civile nr. 4017 din data de 13 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 498 din 24 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 1 februarie 2022.