Administrative challenge to judicial acts and normative acts: Inadmissibility of contesting non-susceptibility of appeal for Prior Interest of Law decisions and exclusion of normative acts from illegality exception

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 1.10.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (prin entităţile ce au acţionat solidar: completul competent să judece recursul în interesul legii (RIL) = Autoritatea publică emitentă ce a emis Decizia nr. 9/11.03.2019 în dosarul nr. x/2018), a solicitat:

- obligarea părţii pârâte de a răspunde punctul la susţinerile sale precizate prin demersurile trimise ÎCCJ la datele de 07.07.2019 şi 10.08.2019 intitulate "PROCEDURĂ PREALABILĂ", respectiv "REVENIRE/PROCEDURĂ PREALABILĂ" (anexele nr. 2 şi 3) pendinte de dosarul nr. x/2018 vizavi de modul nelegal/neprofesional/discriminatoriu/premeditat/împotriva unei întregi categorii profesionale de oameni, cetăţeni ai acestei ţări de emitere a Deciziei nr. 9/11.03.2019;

- obligarea părţii pârâte de a înregistra administrativ ca şi cale de atac împotriva acestei Decizii nr. 9/11.03.2019 emise în dosarul nr. x/2018 a primului demers precizat (anexa nr. 2) precum şi, subsecvent, al celui de al doilea demers (anexa nr. 3) în temeiul prevederilor art. 4 alin. (2) din Legea nr. 4 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 actualizată/art. 5 alin. (2) din C. proc. civ.. Această cale de atac să se judece conform prevederilor art. 5 alin. (3) din C. proc. civ. raportat la prevederile art. 2 alin. (2) din C. proc. civ. de către judecători neimplicaţi în RIL;

- obligarea părţii pârâte de a face publică lista magistraţilor masoni ce activează în cadrul ÎCCJ, aspect ce este în strânsă legătură cu modul de acţiune ÎCCJ observate de el "pe viu" în ultimii doi ani de când a fost nevoit să se adreseze instanţei supreme;

- obligarea părţii pârâte să acţioneze administrativ, etc. astfel încât să neutralizeze efectele aplicării acestui RIL în practică.

Prin răspunsul la întâmpinare/cerere modificatoare depus la data de 9 decembrie 2019 reclamantul a solicitat, în temeiul prevederilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (2) C. proc. civ.:

- introducerea în cauză a entităţii B., pentru a face precizări (prin reprezentant, la modul cum au făcut precizări similare faţă de apartenenţa la masonerie a magistratului C., actualmente inspector şef al Inspecţiei Judiciare) vizavi de legăturile existente între membrii săi şi magistraţii aflaţi în componenţa ÎCCJ, respectiv pentru a depune la dosar o listă privind magistraţii masoni din cadrul acestei entităţi judecătoreşti - odată ce, conform H.G. nr. 561/15.04.2004, B. a fost "legitimată" ca fiind de utilitate publică; iar, conform Legii nr. 544/2001 este obligată să scoată la lumină informaţiile de utilitate publică, precum în cazul magistratului C., etc;

- introducerea în cauză a Consiliului Superior al Magistraturii pentru a da informaţii (prin reprezentant) în sensul celor precizate (citate mai sus, extrase din anexa nr. 2) în adresa nr. x/25.11.2019 de către ÎCCJ, Biroul de informare şi relaţii publice, etc.

Prin încheierea din 11.12.2019 instanţa a luat act de modificarea cererii de chemare în judecată, prin lărgirea cadrului procesual sub aspect subiectiv, prin introducerea în cauză în calitate de părţi pârâte, alături de Înalta Curte de Casaţiei şi Justiţie, a celor două entităţi indicate de reclamant prin răspunsul la întâmpinare respectiv B. şi Consiliul Superior al Magistraturii.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 19 din 10 februarie 2020, Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia decăderii invocată de reclamant ca neîntemeiată; a respins excepţia de tardivitate şi pe cea de nulitate a cererii modificatoare ca neîntemeiate, excepţii invocate de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii prin întâmpinare; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a B. ca neîntemeiată, excepţie invocată de pârâta B.; a respins, ca inadmisibilă, cererea de chemare în judecată în contencios administrativ având ca obiect "obligaţia de a face" formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, B. (B.) şi Consiliul Superior al Magistraturii.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a formulat recurs reclamantul A., criticând sentinţa atacată în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Se susţine faptul că ori de câte ori recurentul a formulat o cerere înaintată la diverse instanţe şi care "deranjează" prin conţinut, "se face tot posibilul să se treacă pe culoarul inadmisibilităţii respectiva solicitare", ceea ce în opinia recurentului reprezintă un abuz.

În prezenta cauză, instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă. Procedând în această manieră, instanţa a ignorat prevederile art. 22 alin. (2) din Noul C. proc. civ. şi prevederile art. 5 alin. (3) din Noul C. proc. civ.

În raport de aceste susţineri se invocă faptul că hotărârea cuprinde motive străine de natura cauzei, fiind incidente în această situaţie prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii - pârâţi au depus la dosar întâmpinări, iar recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a invocat excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 561/2004 şi a Hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 886/20.08.2013, pct. 3.

Intimata-pârâtă B. a depus note scrise, prin care a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport cu soluţiile pronunţate în alte dosare de către Înalta Curte, excepţie ce a fost calificată de instanţă ca fiind o apărare de fond.

Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a invocat excepţia inadmisibilităţii excepţiei de nelegalitate.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, de obiectul şi normele legale incidente, dar şi de apărările expuse în întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente.

Preliminar, Înalta Curte va respinge excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 561/2004 şi a pct. 3 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 886/20.08.2013, ca inadmisibilă.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare,

"(1) Legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate.

(2) Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei, fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. în situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul.

(3) În cazul în care a constatat nelegalitatea actului administrativ cu caracter individual, instanţa în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate va soluţiona cauza, fără a ţine seama de actul a cărui nelegalitate a fost constatată.

(4) Actele administrative cu caracter normativ nu pot forma obiect al excepţiei de nelegalitate. Controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare, în condiţiile prevăzute de prezenta lege."

Din interpretarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, reiese că obiectul unei excepţii de nelegalitate nu poate fi decât un act administrativ cu caracter individual, definit potrivit legii.

Ori, raportat la dispoziţiile legale menţionate anterior, Înalta Curte reţine că excepţia de nelegalitate invocată în cauză nu poate face obiectul controlului exercitat de instanţa judecătorească pe această cale, având în vedere că obiect al acestei excepţii îl reprezintă o Hotărâre de Guvern şi o Hotărâre de principiu a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, acte administrative cu caracter normativ, exceptate de la controlul de legalitate pe calea excepţiei de nelegalitate faţă de prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Răspunzând punctual motivelor de recurs formulate de recurent, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile subsumate de acesta cazului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar constatând că motivarea judecătorului de primă instanţă nu cuprinde motive străine de natura cauzei.

În realitate, susţinerile recurentului-reclamant referitoare la existenţa unor considerente străine de natura cauzei, reflectă dezacordul în privinţa soluţiei pronunţate de prima instanţă, însă această împrejurare nu poate conduce la incidenţa acestui motiv de nelegalitate.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

În cauză, instanţa de control judiciar apreciază că sentinţa civilă recurată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.

Instanţa de fond a reţinut că, în esenţă, reclamantul contestă refuzul pârâtei ÎCCJ de a înregistra o cale de atac împotriva Deciziei nr. 9/11.03.2019 pronunţată în Recurs în interesul legii, criticând totodată modalitatea prin care ÎCCJ i-a răspuns la cererile adresate în acest scop la 07.07.2019 şi 10.08.2019. De asemenea, a solicitat pârâtului CSM, în virtutea rolului său constituţional, să analizeze şi să exprime un punct de vedere a împrejurărilor care au condus la pronunţarea deciziei nr. 9/11.03.2019, iar pârâta B. să comunice numele judecătorilor ÎCCJ membri ai organizaţiei.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei de contencios administrativ o persoană vătămată intr-un drept sau interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ.

Noţiunea de act administrativ este definită de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv: actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Totodată, legiuitorul, definind noţiunea de contencios administrativ la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 a prevăzut că aceasta este "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Potrivit art. 2 din lege, "Art. 2 Semnificaţia unor termeni (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: i) refuz nejustificat de a soluţiona o cerere – exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane;".

Un refuz de rezolvare a unei cereri, supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, presupune ca între petiţionar şi autoritatea căreia i se adresează cererea să existe un raport de drept administrativ, iar cererea să se refere la drepturi şi obligaţii care să facă parte din obiectul unui astfel de raport juridic. Prin urmare, interpretând art. 2 alin. (1) lit. i), în corelaţie cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa, se ajunge la concluzia că pe calea contenciosului administrativ poate fi supus controlului de legalitate refuzul rezolvării cererilor de emitere a unui act administrativ, de eliberare a unui certificat, adeverinţă sau alt înscris, de efectuare a unei operaţiuni administrative sau de executare a unei obligaţii stabilite printr-un act administrativ favorabil reclamantului.

În practica instanţelor de contencios administrativ s-a conturat concluzia că în analizarea "refuzului nejustificat" trebuie clarificată natura dreptului recunoscut de lege la care se referă cererea, în sensul că se încadrează în această prevedere legală acţiunile care decurg din refuzul nejustificat de rezolvare a unei cereri privind un drept ce intră în conţinutul unui raport de drept public, administrativ.

În cauză, reclamantul a contestat refuzul pârâtei ÎCCJ de a înregistra o cale de atac împotriva Deciziei nr. 9/11.03.2019 pronunţată în recurs în interesul legii.

Ori, refuzul, considerat nejustificat, de a înregistra o cale de atac împotriva unei decizii pronunţată în recurs în interesul legii nu intră în sfera de reglementare a Legii contenciosului administrativ.

De altfel, deciziile pronunţate de ICCJ în recurs în interesul legii au ca scop asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii, fără a avea efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din procese, nefiind susceptibile de exercitarea vreunei căi de atac.

Astfel, în raport cu dispoziţiile legale anterior menţionate şi prin prisma actelor dosarului, reţinând totodată şi faptul că nici formularea de pretenţii în contradictoriu cu CSM în scopul arătat nu se grefează pe un raport juridic administrativ, prima instanţă în mod corect şi legal a constatat că demersul juridic iniţiat de reclamant are caracter inadmisibil,

Dreptul cetăţeanului la un proces echitabil şi dreptul la justiţie sunt garantate de Constituţia României, însă aceste drepturi trebuie exercitate în limitele dispoziţiilor legale, căci există şi o obligaţie corelativă a acestor drepturi impusă cetăţeanului, respectiv obligaţia de respectare a legilor şi de exercitare a drepturilor conferite de lege în limitele impuse de dispoziţiile legale în discuţie.

Referitor la solicitarea de informare cu privire la apartenenţa la B. a magistraţilor aflaţi în componenţa ÎCCJ, în mod corect a reţinut instanţa de fond că acesta nu s-a adresat acestei pârâte cu o solicitare de informaţii (eventual în baza Legii nr. 544/2001), astfel încât, nefiind îndeplinită condiţia efectuării procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2001, cererea este, de asemenea, inadmisibilă.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a judecăţii cauzei formulată de recurentul – reclamant până la soluţionarea dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Curţii Constituţionale, ce are ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, dispoziţii cu privire la care recurentul a invocat şi în prezenta cauza excepţia de neconstituţionalitate, cererea de sesizare fiind soluţionată în cadrul dosarului nr. x/2019) şi admisă, Înalta Curte o apreciază ca neîntemeiată, motiv pentru care o va respinge.

Dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate reglementează instanţa competentă să judece recursurile în materia contenciosului administrativ, reglementată prin Legea nr. 554/2004.

În prezenta cauză, în principal, recurentul contestă refuzul pârâtei ÎCCJ de a înregistra o cale de atac împotriva Deciziei nr. 9/11.03.2019 pronunţată în Recurs în interesul legii.

Potrivit dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

Prin urmare, ipoteza textului procedural se referă la chestiuni prealabile, care pot avea o influenţă asupra modului de soluţionare a dreptului dedus în justiţie. Totodată, textul legal suscitat consacră un caz de suspendare legală facultativă, din moment ce instanţa "poate suspenda judecata".

Pentru a suspenda judecata cauzei pentru acest motiv, instanţa are în vedere nu numai legătura dintre cauze, ci şi oportunitatea suspendării, iar simplul fapt că între două cauze există o anumită legătură, nu justifică măsura suspendării, esenţial fiind ca soluţia în procesul al cărui judecată se doreşte a fi suspendată, să fie influenţată, să depindă, în tot sau în parte de soluţia pronunţată în cauza până la a cărei soluţionare se solicită suspendarea.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., pentru a se dispune suspendarea judecăţii cauzei, apreciind că soluţia ce urmează a se pronunţa asupra prezentei cauze nu depinde de dezlegarea dată pricinii ce formează obiectul dosarului nr. x/2018

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii recursului, ca nefondată.

Respinge ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a H.G. nr. 561/2004 şi a pct. 3 din Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 886/20.08.2013, invocată de recurentul – reclamant A..

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 19 din 10 februarie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 noiembrie 2022.