Judicial recognition of religious office and entitlement to state stipend; non-constitutive nature of institutional communications and absence of unjustified administrative refusal

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamatul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Biserica Evanghelică Română şi Secretariatul de Stat pentru Culte pronunţarea unei hotărâri prin care să fie recunoscut preşedintele cultului şi al Biroului executiv al Bisericii Evanghelice Române, dl. B., şi să se dispună obligarea pârâtului Secretariatul de Stat pentru Culte la acordarea sprijinului financiar anual ce i se cuvine în calitate de predicator al Bisericii Evanghelice Române.

Reclamantul a depus cerere prin care a solicitat urmărirea generală a numiţilor C. şi D., arătând că aceste două persoane împreună cu Secretariatul de Stat pentru Culte nu respectă Statutul şi Mărturisirea de Credinţă a Cultului Creştin Biserica Evanghelică emis la Bucureşti 11.06.2008 nr. 629 prin H.G.

Prin cererea din 12.06.2020, reclamantul a precizat la solicitarea instanţei întemeiată pe dispoziţiile art. 78 alin. (2) C. proc. civ. că nu înţelege să se judece în contradictoriu cu numiţii C. şi D..

La termenul din 13.07.2020, reclamantul a precizat că înţelege să îşi modifice cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită şi anularea procesului-verbal din data de 07.06.2018, adresa nr. x/11.06.2018 şi adresa nr. x/10.10.2018 emise de Biserica Evanghelică Română şi înregistrate la Secretariatul de Stat.

La data de 06.11.2020 numiţii C., D., E., F., G., H., I., J., K., L. au formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea Secretariatului de Stat pentru Culte.

La termenul din 09..11.2020, instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie accesorie, pentru motivele expuse în încheierea de şedinţă.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1384 din 21 decembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii cererii de urmărire generală a numiţilor C. şi D. şi a respins cererea de urmărire generală, ca inadmisibilă; a admis excepţia de inadmisibilitate a cererii de anulare a procesului-verbal din data de 07.06.2018, a adresei nr. x/11.06.2018 şi a adresei nr. x/10.10.2018 şi a respins cererea de anulare a procesului-verbal din data de 07.06.2018, a adresei nr. x/11.06.2018 şi a adresei nr. x/10.10.2018, ca inadmisibilă; a respins în rest cererea astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Biserica Evanghelică Română şi Secretarului de Stat pentru Culte, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

3.1. Reclamantul A. a formulat recurs împotriva încheierii din 09.11.2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, încheiere prin care s-a dispus amânarea pronunţării la data de 23.11.2020, iar din cuprinsul cererii de recurs reiese că reclamantul critică de fapt nelegalitatea soluţiei pronunţată prin sentinţa civilă nr. 1384 din 21 decembrie 2020.

Prin recursul formulat, recurentul – reclamant a reiterat argumentele de la fondul cauzei, arătând că preşedintele legitim al cultului este domnul B., a cărei calitate a fost recunoscută prin decret prezidenţial emis în 05.04.2004, iar în prezent se află la al patrulea mandat, fiind reales de reprezentanţii din Adunarea Generală a Cultului Creştin Biserica Evanghelică Română.

A mai susţinut recurentul că, potrivit Statutului, convocarea Adunării Generale a reprezentanţilor Cultului Creştin Biserica Evanghelică Română o face Primul Delegat (Preşedintele) şi că Adunarea generală necesită prezenţa Preşedintelui Cultului.

A precizat că delegatul M., deşi nu are drept de a convoca AGR, a convocat Adunarea generală atât în anul 2013, cât şi în 2018.

3.2. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs şi pârâtul Cultul Creştin Biserica Evanghelică Română, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1, 3, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea cererii de recurs, recurentul – pârât a susţinut următoarele:

Constatarea faptului că actele atacate ale BER şi SSC prin cererea reclamantului, nu au caracteristicile unui act administrativ, reprezintă (în contextul dat) refuzul unui drept fundamental garantat de CEDO şi Constituţia României, respectiv accesul la justiţie, mai ales în situaţia în care instanţa nu a pus în discuţia părţilor necompetenţa sa materială privind aceste acte/capete de cerere, în cazul în care socotea ca actele ce făceau obiectul cauzei nu erau acte administrative, deci nu erau de competenţa sa, ci eventual a unei instanţe de drept civil.

Pe de altă parte, actele atacate au produs efecte juridice aşa cum susţine chiar pârâtul SSC.

Privitor la capătul de cerere prin care se critică şi se atacă refuzul SSC de a lua act de rezultatul alegerilor din 28.07.2018 şi motivele care au stat la baza respingerii cererii, instanţa de fond a aplicat şi interpretat total greşit regulile procedurale/procesuale deoarece: nu a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale a reclamantului, raportat la acest capăt de cerere sau problemă de drept; aceasta este o adevărată excepţie ce nu a fost ridicată de către instanţă; instanţa a soluţionat-o prin considerente, fără să o pună în discuţia părţilor, fapt care a pus reclamantul în imposibilitatea efectivă de a se apăra în aceasta privinţă; nu a pronunţat o soluţie prin dispozitiv asupra acestei probleme/cereri; soluţiile date prin considerente nu se regăsesc în totalitate în dispozitiv.

Referitor la cererea de obligare a SSC-ului la acordarea indemnizaţiei de predicator pentru reclamant, instanţa de fond a adoptat varianta exprimată de pârât, fără a mai analiza pe fond cererea.

Prin cele prezentate mai sus au fost încălcate următoarele norme de drept a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., respectiv art. 9 alin. (2), art. 14 alin. (4)- (6) şi art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

De asemenea, au fost încălcate şi aplicate greşit, raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea 554/2004, art. 1 şi art. 8 alin. (1) din Legea 554/2004, art. 2. lit. i) din Legea 554/2004.

În fine, a mai susţinut recurentul că toate argumentele prezentate demonstrează că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Recurentul-pârât Cultul Creştin Biserica Evanghelică Română a formulat întâmpinare la recursul recurentului-reclamant, solicitând admiterea acestuia;

Intimatul-pârât a depus întâmpinare atât la recursul recurentului-reclamant, cât şi la recursul recurentului-pârât, solicitând respingerea recursurilor ca nefondate.

Recurentul-reclamant a formulat răspuns la întâmpinare.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Deşi recurentul – pârât Cultul Creştin Biserica Evanghelică Română a invocat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: "1. când instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale", în cuprinsul motivării cererii de recurs nu se regăseşte nicio susţinere care să poată fi subsumată acestui motiv de casare.

De asemenea, prin recurs se susţine de către recurent şi incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., ca temei de drept. Cu toate acestea, Înalta Curte constată că prin aspectele învederate referitoare la încălcarea competenţei de ordine publică a altei instanţe, recurentul critică, în realitate, aprecierea instanţei de fond în sensul că procesul-verbal din data de 07.06.2018, adresa nr. x/11.06.2018 şi adresa nr. x/10.10.2018, a căror anulare a fost solicitată, nu au caracteristicile unor acte administrative, în sensul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, admiţând în privinţa acestora excepţia inadmisibilităţii, fiind, astfel, încălcat accesul la justiţie.

Prin urmare, acest motiv de recurs nu este incident în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece, în cuprinsul criticilor formulate, recurentul nu expune împrejurări de fapt sau de drept de natură a releva o încălcare a regulilor de procedură.

În primul rând, instanţa de control judiciar observă că recurentul face afirmaţii contradictorii, invocând, pe de o parte, faptul că instanţa de fond nu a ridicat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, raportat la solicitarea acestuia de obligare a Secretariatului de Stat pentru Culte să recunoască calitatea de preşedinte a dl. B., iar pe de altă parte, că a soluţionat această excepţie prin considerente, fără să o pună în discuţia părţilor şi nici nu a pronunţat o soluţie prin dispozitiv asupra acestei chestiuni.

Ori, instanţa de fond a soluţionat cauza, în raport cu dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 referitoare la refuzul nejustificat de soluţionare a cererii, neregăsindu-se în cuprinsul considerentelor analizarea şi soluţionarea unei atare excepţii sau vreo altă referire la calitatea procesuală activă a reclamantului.

Totodată, prima instanţă s-a pronunţat asupra capetelor de cerere astfel cum au formulate, în limita învestirii, neexistând temeiuri pentru a-i reproşa primei instanţe că ar fi încălcat prevederile art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., în cauză fiind respectate dispoziţiile legale care guvernează desfăşurarea procesului civil.

Înalta Curte nu poate reţine nici incidenţa motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sub aspectul existenţei unor motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

Judecătorul fondului a soluţionat cauza, în raport cu dispoziţiile art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 referitoare la refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.

Astfel, relativ la considerentele pretins contradictorii sau străine de natura cauzei ale hotărârii primei instanţe, susţinerile recurentului nu se confirmă. Argumentele instanţei nu pot fi considerate contradictorii ori străine de natura cauzei, ci, dimpotrivă, reprezintă răspunsul concret la susţinerile formulate de parte, care, sistematizate de către judecătorul fondului în funcţie de legătura lor logică, au determinat concluzia instanţei.

În realitate, susţinerile recurentului-reclamant, referitoare la existenţa unor considerente contradictorii şi străine de natura cauzei, reflectă dezacordul în privinţa argumentelor ce au stat la baza soluţiei pronunţate de prima instanţă, însă, împrejurarea că acesta nu împărtăşeşte raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa acestui motiv de nelegalitate.

De asemenea, motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), este nefondat, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Referitor la cererea de anulare a procesului-verbal din data de 07.06.2018, a adresei nr. x/11.06.2018 şi a adresei nr. x/10.10.2018

Actul administrativ este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) ca fiind o manifestare unilaterală de voinţă a unei autorităţi publice, cu caracter individual sau normativ, în scopul de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii, în regim de putere publică, în vederea executării ori a organizării executării legii.

În analiza naturii juridice a unui act administrativ, esenţiale sunt efectele juridice pe care le produce, natura măsurilor dispuse în conţinutul său, iar nu forma sau denumirea.

Nu trebuie ignorată împrejurarea că autorităţile publice nu sunt angrenate numai în raporturi de drept administrativ, ci şi în raporturi juridice aparţinând altor ramuri de drept (dreptul constituţional, dreptul civil, dreptul muncii, dreptul familiei etc).

În cauză, prin procesul-verbal contestat au fost consemnate discuţiile purtate şi măsurile propuse de reprezentanţii Bisericii Evanghelice Române în vederea reluării acordării de către Secretariatul de Stat pentru Culte a sprijinului financiar acordat lunar personalului clerical, acesta din urmă luând act de soluţia propusă pentru reluarea acordării ajutorului financiar.

Prin adresa nr. x/11.06.2018, Cultul Creştin. Biserica Evanghelică Română, prin dl. C., a înaintat Secretariatului de Stat pentru Culte documentele aferente personalului clerical pentru care beneficiază de sprijin de la bugetul de stat conform Legii 153/2007, Anexa C, capitolul III, pentru luna iunie 2018, iar prin adresa nr. x/10.10.2018 Cultul Creştin - Biserica Evanghelică Română, prin dl. D. şi dl. C. au solicitat Secretariatul de Stat pentru Culte să confirme care este persoana care reprezintă cultul, acceptată de Secretariatul pentru Culte în relaţia cu autorităţile în privinţa sprijinului de la bugetul statului pentru personalul clerical.

Având conţinutul prezentat mai sus, Înalta Curte, în acord cu instanţa de fond şi contrar susţinerii recurentului-pârât, reţine că acestea nu întrunesc toate caracterele juridice ale actului administrativ, aşa cum sunt trasate în definiţia legală cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Mai precis, acestor acte le lipseşte dimensiunea de a da naştere, a modifica sau a stinge raporturi juridice, cu alte cuvinte, de a produce, prin ele însele, efecte juridice.

Obligarea Secretariatului de Stat pentru Culte să recunoască calitatea de preşedinte a dl. B./obligarea Secretariatului de Stat pentru Culte de acordare a indemnizaţiei aferente calităţii de predicator evanghelist al Bisericii Evanghelice Române

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanţei de contencios administrativ o persoană vătămată intr-un drept sau interes legitim de către o autoritate publică printr-un act administrativ.

Noţiunea de act administrativ este definită de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv: actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Totodată, legiuitorul, definind noţiunea de contencios administrativ la art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004 a prevăzut că aceasta este "activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim".

Potrivit art. 2 din lege, "Art. 2 Semnificaţia unor termeni (1) În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii: i) refuz nejustificat de a soluţiona o cerere – exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane;".

Interpretând art. 2 alin. (1) lit. i), în corelaţie cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce reglementează soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa, se ajunge la concluzia că pe calea contenciosului administrativ poate fi supus controlului de legalitate refuzul rezolvării cererilor de emitere a unui act administrativ, de eliberare a unui certificat, adeverinţă sau alt înscris, de efectuare a unei operaţiuni administrative sau de executare a unei obligaţii stabilite printr-un act administrativ favorabil reclamantului.

În cauză, instanţa de control judiciar reţine că recurentul-reclamant contestă refuzul pretins nejustificat al pârâtului, pe de o parte, de a recunoaşte în persoana domnului B. calitatea de membru al Biroului executiv, respectiv de prim-delegat, iar pe de altă parte, de a-i acorda reclamantului sprijin financiar pentru postul de evanghelist al bisericii creştine evanghelice locale din jud. Teleorman.

Făcând aplicarea în cauză a dispoziţiilor legale mai sus redate, Curtea constată că în cauză nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererilor reclamantului.

În privinţa ambelor solicitări, pârâtul a răspuns reclamantului prin adresa x/24.08.2018, indicând şi motivele avute în vedere cu ocazia soluţionării cererii. Cu privire la legalitatea motivelor reţinute de Secretariatul de Stat în exprimarea refuzului de recunoaştere a rezultatului alegerilor din 28.07.2018, instanţa de fond, în mod corect, a reţinut că aceasta se poate realiza eventual în cadrul unei acţiuni formulate de Biserica Evanghelică Română, având ca obiect cenzurarea răspunsului formulat de Secretariat la cerere adresată de aceasta.

Pentru argumentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din acelaşi cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâtul Cultul Creştin Biserica Evanghelică Română şi, în consecinţă, va menţine sentinţa de fond atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din data de 9 noiembrie 2020 şi a sentinţei civile nr. 1384 din 21 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul declarat de recurentul-pârât Cultul Creştin Biserica Evanghelică Română împotriva sentinţei civile nr. 1384 din 21 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 noiembrie 2022.