Statutory interpretation of phased salary transition rules for judicial leadership allowances under Law 153/2017

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.08.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTRUL JUSTIŢIEI şi MINISTERUL JUSTIŢIEI a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea Ordinului nr. 1658/C din 14.05.2018, comunicat de pârât la data de 03.07.2018, şi obligarea pârâţilor la emiterea unui nou ordin de salarizare cu acordarea indemnizaţiei cuvenite pentru funcţia de preşedinte de secţie în cadrul tribunalului, începând cu data de 20.04.2018, respectiv a indemnizaţiei de încadrare maximă corespunzătoare unui judecător cu grad de curte de apel, vechime între 10-15 ani, gradaţia 3 majorată cu 5%, conform art. 10 alin. (1) lit. b) din cap. VIII, secţiunea a 2 a a L. nr. 153/2017.

La data de 11.10.2018 reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministrul Justiţiei şi Ministerul Justiţiei a depus o cerere adiţională prin care a solicitat şi anularea Ordinului nr. 3071/C din 07.08.2018, comunicat de pârât la data de 24.09.2018, şi obligarea pârâţilor la emiterea unui nou ordin de salarizare cu acordarea indemnizaţiei cuvenite pentru funcţia de preşedinte de secţie în cadrul tribunalului, începând cu data de 20.04.2018, respectiv a indemnizaţiei de încadrare maximă corespunzătoare unui judecător cu grad de curte de apel, vechime între 10-15 ani, gradaţia 3 majorată cu 5%, conform art. 10 alin. (1) lit. din) cap. VIII, secţiunea a 2-a a Legii nr. 153/2017. A solicitat şi obligarea pârâţilor la plata daunelor egale cu diferenţa dintre indemnizaţia care i se cuvine pentru funcţia de preşedinte de secţie până la momentul emiterii ordinului de salarizare legal şi a dobânzii legale aferente începând cu data de 10.05.2018 şi până la plata efectivă a sumelor restante.

La data de 20.02.2018 reclamanta A. a depus o cerere prin care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (2) din Capitolul VIII, Anexa nr. V la L. nr. 153/2017, în raport de prevederile art. 16 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Constituţie şi a solicitat în consecinţă admiterea cererii de sesizare a instanţei constituţionale, în temeiul art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 republicată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2184 din 10 iulie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 alin. (2) Capitolul VIII Anexa V Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; a respins cererea de suspendare a cauzei; a admis cererea completată şi modificată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIE şi MINISTRUL JUSTIŢIEI; a dispus anularea Ordinelor nr. 1658/C/14.05.2018 şi nr. 3071/C/7.08.2018; a obligat pârâţii la emiterea unui nou ordin de salarizare cu acordarea indemnizaţiei cuvenite reclamantei pentru funcţia de preşedinte de secţie tribunal, începând cu data de 20.04.2018, respectiv a indemnizaţiei de încadrare maximă corespunzătoare unui judecător cu grad de curte de apel, vechime în funcţie între 10 şi 15 ani, gradaţia 3, majorată cu 5%, conform art. 10 alin. (1) lit. b) din cap. VIII, secţiunea a 2-a din Legea nr. 153/2017; a obligat la plata către reclamantă a sumei egală cu diferenţa dintre indemnizaţia efectiv încasată începând cu data de 20.04.2018 şi indemnizaţia cuvenită pentru funcţia de preşedinte de secţie până la emiterea noului ordin de salarizare, cu plata dobânzii legale aferente.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 2184 din 10 iulie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei.

În dezvoltarea recursului său, pârâtul Ministerul Justiţiei a susţinut, în contextul expunerii pe scurt a soluţiei pronunţate de prima instanţă, că hotărârea de fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale aplicabile în speţă, aspecte de natură a atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

A învederat recurentul că opţiunea legiuitorului a fost de a realiza o tranziţie între vechile legi de salarizare (Legile nr. 330/2009 şi nr. 284/2010) şi Legea 153/2017, în privinţa căreia a reglementat expres aplicarea etapizată.

O primă etapă în aplicarea etapizată o reprezintă majorarea cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumului brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Numai în situaţia în care salariile de bază şi sporurile, astfel majorate, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, Legea 153/2017 prevede că se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

În altă ordine de idei, recurentul-pârât a susţinut că legea prevede în mod expres că aplicarea majorării pentru funcţia de conducere se face la indemnizaţia maximă prevăzută pentru instanţa unde magistratul exercită funcţia de conducere, şi nu la indemnizaţia aferentă gradului profesional superior deţinut, astfel cum rezultă din conţinutul art. 10 alin. (1) din Capitolul VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Argumentând-şi opinia exprimată, recurentul a arătat că prin aplicarea majorării pentru funcţia de preşedinte de secţie la indemnizaţia corespunzătoare gradului profesional de tribunal deţinută de intimata-reclamantă, s-ar ajunge la o combinaţie între drepturile salariale corespunzătoare funcţiei de conducere şi cele aferente gradului profesional.

Intimatei-reclamante i-au fost păstrate drepturile salariale de care beneficia anterior numirii în funcţia de preşedinte de secţie tribunal, respectiv cele corespunzătoare funcţiei de judecător cu grad de curte de apel, întrucât acestea erau mai favorabile, având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (2) din cap. VIII al anexei V la Legea nr. 153/2017.

Recurentul a invocat şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 260/2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Anexa VI la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 10 alin. (2) din Anexa VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, identice cu cele ale art. 10 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017, redând considerentele apreciate relevante.

În fine, în ceea ce priveşte obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor salariale dintre indemnizaţia efectiv încasată şi cea cuvenită pentru funcţia de preşedinte de secţie, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a instituţiei pârâte.

În susţinerea acestei excepţii, a invocat Decizia nr. 13 din 13.06.2016 pronunţată în Recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, prin s-a statuat că ordonatorul principal de credite "nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate sub subordinea sa, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salariată".

În opinia recurentului, argumentele instanţei supreme sunt aplicabile şi în prezenta cauză, aşa cum în mod corect a reţinut şi Tribunalul Mureş, în sentinţa civilă nr. 721/30.05.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2019.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

În cauză, deşi prima instanţă a constatat că sunt aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (1) lit. b) nr. crt. 3, Anexa 5, Cap. VIII, secţiunea a 2-a din Legea nr. 153/2017, aceasta a reţinut că în mod nelegal i s-au păstrat reclamantei, prin ordinul contestat, aceleaşi drepturi salariale, făcându-se abstracţie de funcţia de conducere deţinută, şi, ca atare, că acesteia trebuie să i se plătească indemnizaţia maximă de încadrare aferentă acestei funcţii de conducere, corespunzătoare gradului de tribunal pe care îl deţine, majorată cu 5%, conform textului legal menţionat.

Înalta Curte nu poate valida raţionamentul logico-juridic care a stat la baza soluţiei pronunţate de către instanţa de fond, deoarece relevă o greşită interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente în materia stabilirii drepturilor salariale cuvenite persoanelor plătite din fonduri publice care ocupă funcţii de conducere, în speţă indemnizaţia corespunzătoare funcţiei de conducere de preşedinte de secţie în cadrul Tribunalului Braşov.

Prin motivele de recurs formulate, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a susţinut că judecătorul fondului a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. b) din cap. VIII, secţiunea a 2-a, coroborate cu cele prevăzute de art. 38 alin. (1), alin. (3) lit. a) şi alin. (6), respectiv art. 38 alin. (4) din Legea - cadru nr. 153/2017, ţinând seama de faptul că legea salarizării se aplică etapizat.

O primă etapă în aplicarea etapizată o reprezintă majorarea cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumului brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Numai în situaţia în care salariile de bază şi sporurile, astfel majorate, sunt mai mari decât cele stabilite potrivit legii pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, Legea 153/2017 prevede că se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Numai la momentul acordării indemnizaţiei de încadrare prevăzute de Anexa V la Leşea-cadru nr. 153/2017, se vor aplica şi procentele de majorare corespunzătoare prevăzute la art. 10 alin. (1) din capitolul VIII din Anexa V la lege.

Într-adevăr, dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Anexa V a Legii 153/2017 stabilesc faptul că judecătorii şi procurorii care ocupă funcţii de conducere beneficiază de indemnizaţia de încadrare maximă corespunzătoare nivelului instanţei sau parchetului unde exercită funcţia de conducere, majorate cu procente de la 2% până la 13%, însă, sintagma "indemnizaţia de încadrare maximă" trebuie înţeleasă prin raportare la Cap. I lit. b) din Anexa V a Legii-cadru de salarizare, unde se arată, fără echivoc, referirea la anul 2022, ca reper temporal pentru indemnizaţiile de încadrare prevăzute de Legea nr. 153/2017.

Însă, până la momentul anului 2022, aplicarea Legii nr. 153/2017 presupune strict creşterile etapizate prevăzute de art. 38 din lege, aplicate ca atare prin ordinul contestat de intimata-reclamantă şi numai în măsura în care aceste creşteri sau alte majorări salariale reglementate conduc la atingerea sau depăşirea nivelului indemnizaţiilor de încadrare stabilite potrivit legii pentru anul 2022, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

Ca atare, indemnizaţia de încadrare maximă, la care se referă art. 10 alin. (1) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017 nu este alta decât cea rezultată din aplicarea dispoziţiilor lit. b) din Capitolul I al aceleiaşi Anexe, prevederi cu aplicabilitate începând cu anul 2022 sau, excepţional, în condiţiile prevăzute de art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017, ipoteză în care nu se regăseşte însă intimata-reclamantă.

În egală măsură, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Anexa V, Capitolul VIII din Legea nr. 153/2017, relevă nelegalitatea sentinţei civile atacate, din perspectiva modului în care judecătorul fondului a aplicat legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Şi aceste dispoziţii, care prevăd că judecătorii şi procurorii numiţi în funcţii de conducere în cadrul instanţelor şi parchetelor îşi păstrează indemnizaţia lunară de încadrare şi celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcţiei de execuţie pe care o deţin, dacă acestea sunt mai favorabile, trebuie înţelese tot în contextul aplicării legii-cadru, ele având sens numai în cazul în care devin aplicabile efectiv prevederile Anexei V ale Legii nr. 153/2017.

Aşa cum s-a arătat în precedent, odată cu aplicarea prevederilor Anexei V a legii-cadru de salarizare, indemnizaţiile pentru judecătorii şi procurorii care exercită funcţii de conducere vor fi stabilite potrivit unui algoritm de calcul propriu legii în discuţie, şi anume prin raportare la nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare corespunzătoare nivelului instanţei sau parchetului unde se exercită funcţia de conducere şi la procentele de majorare, de la 2% până la 13%.

Aşadar, nu este exclusă posibilitatea ca o funcţie de conducere la o anumită instanţă, în speţă secţia civilă a Tribunalului Braşov, să fie ocupată de un judecător care deţine o funcţie de execuţie, dar un grad profesional ce-l îndreptăţeşte la o indemnizaţie de încadrare superioară celei maxime pentru funcţii de execuţie la nivelul instanţei respective.

În situaţia evidenţiată, aplicarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017 ar avea ca efect o scădere a nivelului drepturilor salariale de care judecătorul cu funcţie de conducere a beneficiat sau ar beneficia pe un post de execuţie în cadrul aceluiaşi articol, situaţie ce s-a urmărit a fi eliminată tocmai prin menţinerea în plată a drepturilor salariale mai favorabile.

În acest sens trebuie interpretate dispoziţiile art. 10 alin. (2) din Anexa V Capitolul VIII a Legii nr. 153/2017 şi nu în acela conform căruia principiul aplicării legii mai favorabile ar permite o alternativă între aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 şi cele reprezentate de Anexa nr. V din aceeaşi lege, cu relevanţă în materia funcţiilor de conducere din instanţe.

Prezintă relevanţă sub acest aspect considerentele Deciziei nr. 260/2017 a Curţii Constituţionale a României, invocată, de altfel, şi de către recurentul-pârât Ministerul Justiţiei, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 10 alin. (2) din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care sunt identice cu prevederile art. 10 alin. (2) din Capitolul VIII al Anexei V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Aşadar, în cadrul controlului de neconstituţionalitate a dispoziţiilor legale amintite, Curtea Constituţională a reţinut următoarele: "15. (. . . . . . . . . .) dispoziţiile de lege criticate prevăd că judecătorii şi procurorii numiţi în funcţii de conducere în cadrul instanţelor şi parchetelor îşi păstrează indemnizaţia de încadrare şi celelalte drepturi salariale corespunzătoare funcţiei de execuţie pe care o deţin, "dacă acestea sunt mai favorabile". Astfel, dispoziţiile de lege criticate instituie o măsură de protecţie în favoarea magistraţilor numiţi în funcţii de conducere, aşa încât această numire să nu afecteze drepturile deja câştigate, aferente funcţiei de execuţie din care provine judecătorul sau procurorul.

16. În speţă, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate îndeplineşte o funcţie de conducere la o instanţă inferioară celei al cărei grad îl deţine corespunzător funcţiei de execuţie (având grad de judecător de curte de apel, este preşedinte de judecătorie), indemnizaţia sa lunară fiind mai mare decât cea a unui judecător cu grad de judecătorie care ar fi ocupat funcţia de preşedinte al acestei instanţe. În aceste condiţii, autoarea excepţiei susţine că prevederile de lege criticate - în măsura în care sunt interpretate în sensul că distinct de drepturile salariale corespunzătoare gradelor profesionale nu se acordă drepturile salariale cuvenite funcţiei de conducere - contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii. 17. (....), Curtea constată că, în mod contrar susţinerilor autoarei excepţiei, dispoziţiile de lege contestate nu prevăd că nu se acordă drepturile salariale cuvenite funcţiei de conducere, ci doar introduc o reglementare în favoarea judecătorilor şi procurorilor numiţi în funcţii de conducere, aşa încât această numire să nu afecteze drepturile deja câştigate, aferente funcţiei de execuţie din care provine judecătorul sau procurorul.

Curtea reţine că introducerea unei dispoziţii legale de protecţie, astfel încât numirea în funcţii de conducere să nu afecteze drepturile deja câştigate, aferente funcţiei de execuţie din care provine judecătorul sau procurorul, a fost determinată de specificul sistemului de salarizare a judecătorilor şi procurorilor dat de acordarea indemnizaţiei de încadrare stabilite în raport cu gradul şi cu funcţia deţinute şi de inexistenţa unei indemnizaţii de conducere distincte.

18. Astfel, ţinând cont şi de existenţa posibilităţii unor judecători sau procurori cu grad de instanţe/parchete superioare de a candida pentru funcţii de conducere la instanţe/parchete inferioare, salarizate inferior faţă de funcţiile de execuţie de la instanţele superioare, legiuitorul a considerat necesară introducerea unei dispoziţii de lege de protecţie, aşa încât numirea în funcţiile de conducere, în aceste cazuri, să nu afecteze drepturile deja câştigate, aferente funcţiei de execuţie din care provine judecătorul sau procurorul. Or, în lipsa măsurii de protecţie prevăzute de dispoziţiile de lege criticate, indemnizaţia lunară obţinută de autoarea excepţiei ar trebui să fie mai mică, şi anume corespunzătoare celei prevăzute de lege pentru funcţia de preşedinte de judecătorie".

În aceste condiţii, având în vedere că nu s-au conturat şi demonstrat elemente de nelegalitate ale actelor administrative contestate potrivit argumentelor expuse supra, aspecte ce conduc, în mod nemijlocit, la conturarea caracterului nelegal al hotărârii de fond supuse cenzurii instanţei de control judiciar, Înalta Curte reţine că sunt întemeiate criticile recurentului – pârât.

Prin urmare, constatând că a fost demonstrată nelegalitatea sentinţei civile criticate din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în ceea ce priveşte interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 10 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 153/2017, Anexa V, Capitolul VIII, aspect de natură a conduce la reformarea hotărârii de fond în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca neîntemeiate, criticile recurentului-pârât referitoare la obligarea sa la plata diferenţelor salariale dintre indemnizaţia efectiv încasată şi cea cuvenită pentru funcţia de preşedinte de secţie, cu privire la care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, nu vor mai face obiectul analizei instanţei de control judiciar, această analiză fiind de prisos prin raportare la dezlegările date asupra aspectelor analizate cu privire la cererea de anulare a ordinelor contestate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 544/2004, va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, va casa în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată, menţinând celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 2184 din 10 iulie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca nefondată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 noiembrie 2022.