Quantification of moral damages in road accidents: rejection of insurer’s internal valuation procedures under Civil Code and ASF norms

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 24.03.2020, reclamantul A. a formulat contestaţie în contradictoriu cu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care a solicitat să se reanalizeze documentaţia dosarului şi a cererii de despăgubire pe care a formulat-o iniţial şi, pe cale de consecinţă, să se dispună anularea actului administrativ Decizia nr. 22894/28.02.2020 şi obligarea pârâtului să emită o decizie prin care să admită cererea de plată pentru suma de 50.000 euro cu titlu de daune morale şi 30.000 RON cu titlu de daune materiale, aşa cum a solicitat.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 45 din 21 ianuarie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul FONDUL DE GARANTARE A ASIGURAŢILOR; a anulat în parte decizia nr. 22894/28.02.2020 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor în ce priveşte cuantumul daunelor morale; a obligat pârâtul la emiterea unei noi decizii prin care să acorde suma de 35.500 RON cu titlu de daune morale; a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată; a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată - parte din onorariul avocaţial pretins, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamantul A. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3.1. Reclamantul A. a declarat recurs, prezentând critici ce pot fi subsumate cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, cu consecinţa obligării FGA la plata despăgubirilor solicitate, iar privitor la daunele materiale, a solicitat admiterea acestora în măsura dovedirii lor.

În motivarea cererii de recurs, recurentul – reclamant a susţinut că hotărârea instanţei de fond este motivată în contradicţie cu normele de drept aplicabile, în contradicţie cu practica judiciară a Curţii de Apel Bucureşti şi cu practica înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din speţe similare, acesta indicând mai multe decizii pronunţate de instanţa supremă.

După expunerea din nou a situaţiei de fapt şi a urmărilor accidentului, recurentul a făcut precizări cu privire la prejudiciu, susţinând că, deşi sunt aproape imposibil de cuantificat daunele morale într-o astfel de speţă, s-ar putea realiza o compensare financiară parţială a suferinţei şi traumelor îndurate de reclamantul A. ca urmare a acestui accident pentru suma de 50.000 de curo.

Ca urmare a acestui accident, persoana vătămată, reclamantul A., a suferit traume fizice şi morale care nu vor putea fi reparate niciodată. Este un om care îi mulţumeşte în fiecare zi lui Dumnezeu pentru faptul că este în viaţă, însă nimic nu mai este la fel ca înainte de producerea accidentului. Situaţia este la fel de gravă chiar şi acum, în anul 2021, la şapte ani de la momentul producerii accidentului.

Potrivit actelor medicale existente la dosarul cauzei, A. a suferit vătămări corporale care nu-i vor mai permite să ducă o viaţă normală. Mai exact, acesta a fost rănit foarte grav în zona picioarelor şi în zona spatelui. Diagnosticul stabilit de medici este: fractură - decolare metafizică distală femur drept, anemie feripriva post-hemoragică, lumbago cronic post contuzie forte postero-toracică şi lombară, sechele algice post fractură femur drept şi contuzie gamba stângă. De asemenea, ca urmare a accidentului din data de 8.04.2014 acesta acuză dureri foarte mari în zona coloanei vertebrale.

Dincolo de durerile fizice uşor de presupus având în vedere violenţa impactului, A. refuză acum să mai iasă din casă, viaţa socială i-a fost complet afectată şi a fost nevoit să renunţe la studii la scurt timp după accident. La momentul evenimentului, era elev în clasa a Xl-a, însă situaţia lui şcolară a luat o întorsătură dramatică după acea zi. Viaţa lui s-a deteriorat în mod vizibil, adolescenţa lui a fost distrusă cu totul. De asemenea, are tulburări de memorie uşor de sesizat de toţi cei din jurul lui. Pierderile de memorie şi stările de coniuzie în care se află adesea au legătură directă cu accidentul produs pe data de 8.04.2014.

Odată cu trecerea timpului, comportamentul lui A. s-a schimbat într-un mod îngrijorător. De la tânărul plin de viaţă care era înainte de accident, acum acesta este lipsit de orice energie şi motivaţie, este afectat de tulburări în timpul somnului, s-a izolat şi nu mai întreţine legăturile de prietenie aşa cum obişnuia. Mama lui este nevoită să îl liniştească în mod constant şi să se asigure că acest comportament nu va degenera în viitor. De asemenea, A. a trecut pragul cabinetului psihologic de mai multe ori în speranţa că un specialist îl va putea ajuta să treacă peste traumele pe care acel nefericit accident i le-au produs.

Conform raportului de evaluare psihologică depus la dosarul cauzei cu ocazia contestaţiei, printre acuzele pentru care reclamantul s-a prezentat la consultaţie se numără: calitatea diminuată a somnului, stări de agitaţie, anxietate, accelerarea ritmului cardiac, tremur, gânduri recurente şi indispoziţie asociate raportării la evenimentul traumatic. Debutul tulburărilor îl constituie accidentul din 2014, iar reclamantul a evaluat experienţa evenimentului rutier ca fiind una extrem de solicitantă şi stresantă. De asemenea, experienţa accidentului a fost corelată cu dificultăţi de adaptare la noul mod de funcţionare al organismului în plan fizic şi psihic, ce au condus la imposibilitatea de a desfăşura activităţi personale sau profesionale şi, în consecinţă, la sentimentul de neputinţă de a-şi reface viaţa într-un mod calitativ.

Concluziile raportului susţin pretenţiile arătate în cererea noastră. Astfel, A. este descris ca fiind o persoană cu o structură de personalitate în general armonios dezvoltată, însă care prezintă un nivel ridicat de nevrozism la care se adaugă o serie de tulburări mixte de adaptare şi cu evoluţie cronică. In continuare, se constată prezenţa unui nivel intens de stres, corelat cu modificări comportamentale la momentul aducerii aminte a evenimentului traumatic.

Toate aceste efecte nefaste asupra psihicului şi fizicului reclamantului au debutat odată cu accidentul descris, adică în anul 2014, şi subzistă în prezent, aşa cum se arată în raportul de evaluare psihologică din data de 09.03.2020.

În ceea ce priveşte prejudiciul moral, acesta este cuantificat la suma de 30.000 de RON, reprezentând cheltuieli ocazionate de achiziţionarea şi administrarea medicaţiei, vizite ia medici specialişti, accesorii ortopedice (proteze, cârje).

În legătură cu stabilirea de către pârâtă a sumei de 400 RON/zi de îngrijire medicală, cu titlu de daune morale, nu s-a depus niciun înscris care să ateste această valoare şi nici nu s-a indicat vreun mod de calcul prin care să se determine valoarea reală a despăgubirilor care trebuie acordate în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale în caz de vătămare corporală.

De asemenea, pârâtul a argumentat în răspunsul adresat către reclamant faptul că daunele morale nu reprezintă preţul plătit pentru suferinţele psihice, ci reprezintă o reparaţie simbolică. Or, în speţa de faţă, raportat la perioada cuprinsă între momentul producerii accidentului şi până în prezent, daunele pe care pârâtul le-a apreciat că ar fi cele corecte nu sunt nici măcar aproape de ceea ce presupune o reparaţie simbolică. Suma pe care pârâtul a decis să o acorde este una derizorie şi nu se ridică la nivelul suferinţelor pe care victima le-a resimţit în această perioadă.

Raportat la modul de determinare a cuantumului daunelor morale care trebuie acordate în cauză, aprecierea acestora prin prisma exclusivă a zilelor de îngrijiri medicale este una insuficientă şi superficială. Vă punem în vedere faptul că suferinţele psihice şi efectele în planul afectiv pe care un asemenea eveniment le-au avut asupra victimei au o modalitate complexă de apreciere şi nu este admisibil ca acestea să se rezume la cuantificarea unei sume acordate în funcţie de zilele de îngrijiri medicale.

Conform art. 1.385, alin. (3) din C. civ., "despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea sau limitarea prejudiciului". Acest text de lege se coroborează cu art. 1.391, alin. (1) din C. civ. "In caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii, poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială."

Din interpretarea celor două articole de lege rezultă că întinderea despăgubirilor se apreciază nu doar raportat la perioada necesară îngrijirilor medicale, ci şi în raport cu factori străini de cei medicali. Astfel, aşa cum reiese din documentaţia depusă la dosar, victima a suferit grave vătămări în zona picioarelor şi în zona spatelui, ceea ce a avut drept consecinţă îngreunarea modului de deplasare a acesteia, vizite regulate la ortopedie şi tratament la pat. Victima este un tânăr de 18 ani şi este de notorietate faptul că la această vârstă relaţiile sociale reprezintă o componentă esenţială în viaţa de zi cu zi. Ca urmare a vătămărilor produse în accident, posibilităţile de viaţă socială au fost drastic restrânse, iar relaţiile lui A. cu prietenii şi cu rudele au avut în mod grav de suferit, victima fiind nevoită să îşi petreacă timpul exclusiv la domiciliu şi să facă deplasări către şi de la ortopedie. Apreciem că această situaţie este una de luat în calcul la aprecierea cuantumului despăgubirilor, fiind una de o importanţă majoră în cazul privitor la reclamant.

De asemenea, tratamentul şi accesoriile ortopedice pe care A. a trebuit să le suporte se înscriu în sfera cheltuielilor pe care le-a făcut pentru limitarea prejudiciului. In cazul afecţiunilor picioarelor şi ale coloanei vertebrale, posibilităţile locomotorii ale victimei sunt cel mai vulnerabil aspect, iar aceste posibilităţi conferă persoanei un grad mai mare sau mai mic de libertate. Cât de liber se simte A. în situaţia în care nu se mai poate deplasa ca înainte şi nici nu este apt să se mişte aşa cum o făcea odinioară? Această întrebare ne-o adresăm în contextul în care este vorba despre un tânăr activ din punct de vedere fizic şi nicidecum despre o persoană sedentară.

Faptul că îi sunt afectate capacităţile locomotorii au drept efect, printre altele, limitarea stării de libertate pe care reclamantul o simte şi apariţia unor complexe psihologice pe acest fond.

Raportat la afirmaţia pârâtei conform căreia nu există criterii legale de determinare a sumelor datorate cu titlu de daune morale, a susţinut că potrivit art. 49 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 14/2011, daunele morale se determină în conformitate cu legislaţia şi cu practica judiciară din România.

3.2. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca nefondată.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-pârât a susţinut că la nivelul FGA s-a adoptat prin Decizia Directorului General nr. 142/26.05.2016 Procedura de soluţionare pe cale amiabila a pretenţiilor pecuniare (morale si materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau deces, modificată prin Decizia 549/23.09.2019.

În vederea respectării principiului egalităţii de tratament în procesul de soluţionare a pretenţiilor de despăgubire formulate de către părţile vatămate/civile pentru prejudiciul moral suferit în urma accidentelor de circulaţie produse de către asiguraţii S.C. B. S.A., despăgubirile cuvenite creditorilor de asigurări, ca urmare a unor vătămări corporale sau decese, sunt stabilite având în vedere procedura de soluţionare a pretenţiilor izvorând din vătămări corporale sau decese adoptata în cadrul FGA, raportat la jurisprudenţa în materie şi practica societăţii de asigurări.

In cadrul Procedurii de soluţionare a pretenţiilor izvorând din vătămări corporale sau decese, au fost stabilite criterii determinante în cazul vătămărilor corporale, fiind stabilite praguri valorice în funcţie de gravitatea vătămării şi numărul de zile de îngrijiri medicale.

Conform Anexei nr. 3 la Procedura adoptata prin Decizia Directorului General al FGA nr. 74/02.08.2018, s-au stabilit criterii determinante pe praguri valorice (respectiv 3 praguri) raportate în funcţie de consecinţele suferite de victimă, iar la determinarea sumelor cuvenite pentru cazurile de daune morale se va ţine seama de 3 praguri valorice.

Având în vedere ca reclamantul a necesitat pentru vindecare 71 zile de îngrijiri medicale, acesta se încadrează în pragul 2 al Procedurii, prag care stabileşte acordarea unor sume între 400 RON/zi de îngrijiri medicale pentru persoanele cărora leziunile au avut drept consecinţe peste 30 de zile de îngrijiri medicale.

Respectiva procedură nu este un act normativ, ci este o procedură internă, de lucru a FGA, aplicată în situaţia acordării daunelor morale, aceasta a fost emisă cu scopul de a recurge la nişte criterii precise, cu aplicabilitate generală, pentru a diferenţia fiecare situaţie particulară dintre multiplele situaţii care se pot ivi în realitate.

Mai mult, recurgerea la o procedura interna standardizata nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu este de natura a leza dreptul persoanei îndreptăţite de a primi daune morale.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Instanţa de control judiciar constată că prin cererea de plată înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/04.07.2017, reclamantul a solicitat sa fie despăgubit din disponibilităţile F.G.A. cu suma de 50.000 euro daune morale şi 30.000 RON daune materiale, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a vătămării corporale, în urma evenimentului rutier din data de 08.04.2014.

Prin decizia emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor nr. 22894/28.02.2020 a fost admisă cererea de plată pentru suma de 586 RON daune materiale şi pentru suma de 28.400 RON daune morale.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamantul a solicitat instanţei anularea deciziei nr. 22894/28.02.2020 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii de aprobare integrală a plăţii daunelor materiale şi morale solicitate.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost admisă în parte, iar prin cererile de recurs înregistrate la dosar, atât recurentul-reclamant cât şi recurentul-pârât critică cuantumul sumei acordată de instanţa de fond cu titlu de daune morale, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul criticând şi soluţia dată cererii privind acordarea daunelor materiale.

Înalta Curte urmează să examineze recursurile împreună şi să răspundă criticilor prin argumente comune raportat la finalitatea lor concretă.

De principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reţine că rolul Fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, potrivit art. 5 din lege.

Intimatul-reclamant este creditor de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 şi are dreptul să primească despăgubiri morale, în urma insolvenţei asigurătorului B. S.R.L., ca efect al producerii evenimentului rutier din data de 08.04.2014.

În ceea ce priveşte cuantificarea şi acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reţine, pentru început, că fiecare cauză comportă particularităţile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege şi de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situaţie în care sunt vătămate drepturile cu conţinut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit dispoziţiilor art. 49 pct. 1 din Norma ASF nr. 14/2011, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele:

"1. în caz de vătămare corporală:

f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din Romania."

Astfel, în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Aşadar, în ceea ce priveşte suma de bani acordată cu titlul de daune morale, prin mărimea ei, se constată că, într-adevăr, nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru persoanele păgubite, dar nici nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a-le uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure acestea.

Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei – aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie, o categorie juridică cu caracter special, nu trebuie acordată într-un cuantum simbolic datorită imposibilităţii, de stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Ea nu poate fi acordată într-un cuantum simbolic nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare, ar putea constitui o sursă de îmbogăţire fără temei legitim pentru terţa persoană păgubită, deoarece cuantumul daunelor morale acordat de instanţă nu se stabileşte arbitrar, ci el trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei date, legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), dar şi a practicii judiciare în materie, deci a unor elemente obiective care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a terţelor persoane păgubite.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite.

În speţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în ceea ce priveşte stabilirea cuantumului despăgubirilor morale solicitate de către reclamant nu a avut în vedere toate criteriile arătate, şi nici dispoziţiile legale incidente în cauză – art. 49 alin. (1) lit. f) din Norma ASF nr. 14/2011.

Cum principiile de drept naţionale şi convenţionale în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecinţele negative suferite de reclamanţi pe plan fizic şi moral, avându-se în vedere importanţa valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, se constată că instanţa de fond, ţinând seama de aceste consecinţe, era ţinută să se raporteze şi la criteriul echităţii, precum şi la principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată consacrate pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale.

Neprocedând în acest mod, limitându-se numai la criteriile prezentate în considerentele hotărârii recurate ori înlăturând acordarea despăgubirilor raportat de dovezile administrate, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirii în caz de deces se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

În ceea ce priveşte principiul ce se desprinde din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, se constată că este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte.

Conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele: "Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane – dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 noul C. civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat" (Secţia I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

Pornind de la premisa că instituţia reparării prejudiciului nepatrimonial este reglementată prin norme legale, reprezentate de prevederile art. 1391 C. civ., Înalta Curte subliniază faptul că o reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale recurentei pârâte nu poate avea nicidecum întâietate în raport de o normă legală cu forţă juridică indiscutabil superioară.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor nepatrimoniale este atributul exclusiv al judecătorului, în funcţie de cazul concret al speţei, care face obiectul judecăţii, acordarea acestora neputând fi supusă unor criterii prestabilite, cum ar fi de exemplu Decizia nr. 74/02.08.2018 emisă de recurentul-pârât şi care nu prevalează dispoziţiilor art. 1391 din C. civ.

De aceea, nivelurile prevăzute în Procedura invocată de recurent reprezintă cel mult repere orientative dar nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporţionalitate a sumelor precizate cu titlu de daune morale şi situaţiile concrete deduse analizei FGA şi subsecvent instanţelor de judecată.

Instanţa de control judiciar reţine că recurentul-pârât FGA a stabilit despăgubirile morale acordate recurentului-reclamant fără a lua în considerare criterii precum consecinţele negative suferite de victima atât pe plan fizic cat şi psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecinţe, în măsura în care i-a fost afectată situaţia sociala, profesionala.

Calculul efectuat de recurentul-pârât nu este opozabil instanţei de judecată deoarece acesta priveşte doar raporturile dintre părţile unui acord amiabil. În situaţia în care reclamantul este nemulţumit de cuantumul daunelor stabilite prin decizie administrativă, instanţele de judecată au obligaţia să se raporteze, în principiu, la jurisprudenţa incidentă, având în vedere că nu există dispoziţii legale în această materie.

În contextul în care nici Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire către FGA, nu cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială rămân aplicabile dispoziţiile art. 1391 C. civ. şi în considerarea acestora, atât FGA cât şi instanţele învestite ulterior cu contestaţiile celor nemulţumiţi de sumele acordate, au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenţei de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanţelor particulare a fiecărui caz.

Pe cale de consecinţă, raportat la cele mai sus menţionate, Înalta Curte apreciază că prin acordarea daunelor morale în cuantum de 35.500 RON către reclamant nu se asigură un anumit echilibru între prejudiciul moral produs şi despăgubirile acordate, în măsură să permită recurentului-reclamant atenuarea suferinţelor morale fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că suma care se cuvine recurentului - reclamant este de 70.000 RON, calculată în raport de criteriile obiective determinate de instanţă, dar şi de jurisprudenţa naţională în materie, cu aplicarea celor două principii menţionate anterior.

În ceea ce priveşte practica judiciară, se constată, însă, că nu se constituie în singurul criteriu determinant în cuantificarea daunelor morale în litigiu pendinte, întrucât aceasta, până în acest moment, nu a trasat delimitări extrem de precise ale cuantumului despăgubirilor care se cuvin în funcţie de prejudiciul suferit.

Faţă de cele arătate, rezultă că instanţa de judecată este suverană în a-şi forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecăţii, urmare a analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, dar ţinând seama şi de practica judiciară în materie.

Referitor la daunele materiale solicitate, în mod corect instanţa de fond a reţinut legalitatea deciziei FGA prin care s-a constatat ca fiind dovedită suma de 586 RON, pentru cheltuieli rezultate direct din vătămarea produsa petentului în urma evenimentului rutier reclamat, prin actele depuse la dosar reclamantul nedovedind o altă situaţie de fapt.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul – pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi va admite recursul declarat de recurentul – reclamant A., va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va obligă pârâtul la emiterea unei decizii prin care să acorde suma de 70.000 RON cu titlu de daune morale, urmând a menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 45 din 21 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:

Obligă pârâtul la emiterea unei decizii prin care să acorde suma de 70.000 RON cu titlu de daune morale.

Păstrează în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 noiembrie 2022.