Incompatibility of public healthcare manager with private company administration upheld; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 8 noiembrie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei.

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal (ca efect al declinării de competenţă de la Tribunalul Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 543 din 6 octombrie 2020), sub nr. x/2020, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate - Inspecţia de Integritate a formulat contestaţie împotriva Raportului de evaluare nr. x/02.06.2020, întocmit de intimata, pe care îl consideră netemeinic şi nelegal, solicitând admiterea contestaţiei şi anularea acestuia.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 19/2021 din 18 ianuarie 2021, Curtea de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA NAŢIONALĂ DE INTEGRITATE-INSPECŢIA DE INTEGRITATE, având ca obiect anulare raport evaluare ANI.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, admiterea acţiunii şi anularea Raportului de evaluare contestat.

În motivarea cererii de recurs, recurentul – reclamant a susţinut că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 la care face trimitere art. 185 din aceeaşi lege, asimilând nepermis noţiunea de exercitare a funcţiei de administrator al unei societăţi comerciale cu noţiunea de deţinere a acestei funcţii.

Prin exercitarea unei funcţii se înţelege efectuarea de acte şi operaţiuni specifice acestei funcţii, iar în cea ce priveşte conflictul de interese este necesar ca exercitarea funcţiei să genereze un conflict real cu o altă calitate sau funcţie.

Simpla depunere a unor deconturi şi declaraţii fiscale în care - aşa cum se poate observa cu uşurinţă - nu se evidenţiază desfăşurarea unor activităţi comerciale nu are aptitudinea de a crea un conflict de interese. Mai ales că depunerea acestor acte la organele fiscale a fost o formalitate necesară pentru evitarea aplicării unor sancţiuni, precum şi actui de îndeplinire a unor formalităţi impuse de lege şi de organele de control.

De asemenea, simpla existenţă în registrul comerţului a menţiunii că sunt administrator nu are şi nu poate avea semnificaţia exercitării în concret a acestei funcţii.

Aşa cum reiese explicit din art. 70 din legea nr. 161/2003, lege generală pentru definirea incompatibilităţilor, "Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative".

Aşadar, în spiritul reglementărilor vizând incompatibilitatea funcţionarilor publici este interdicţia de desfăşurare efectivă a anumitor activităţi care ar ocupa timpul funcţionarului şi ar dirija preocupările acestuia spre alte activităţi profesionale (în sensul cel mai larg al noţiunii) şi l-ar împiedica să aloce timpul şi energiile sale îndeplinirii atribuţiilor corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţine.

De asemenea, prin instituirea incompatibilităţilor, legiuitorul a urmărit ca funcţionarul public să nu îşi poată rezolva interese patrimoniale sau nepatrimoniale prin folosirea concomitentă şi corelată a funcţiei publice şi a calităţii ori funcţiei private pe care le-ar deţine în acelaşi timp.

În speţă, aşa cum a reieşit din probatoriul administrat inclusiv de către pârâtă, nu a existat niciuna dintre ipotezele avute în vedere de legiuitor atunci când a instituit sistemul de incompatibilităţi.

A solicitat a se avea în vedere prin Legea nr. 87/2017 au fost modificate mai multe articole din Legea nr. 161/2003 în sensul că s-a renunţat la definirea incompatibilităţii prin simpla raportare a deţinerii unor funcţii şi s-a definit cu claritate incompatibilitatea prin raportarea deţinerii unei funcţii sau demnităţi la exercitarea altei funcţii sau activităţi. Au fost modificate astfel articolele 82, 84, 85, 87, 88 şi 94 din Legea nr. 161/2003. În acest context legislativ apreciază că nu trebuie făcută abstracţie de incidenţa art. 13 lit. a) din Legea nr. 24/2000, respectiv de îndeplinirea efectivă a obligaţiei legiuitorului de a corela regimul incompatibilităţilor din Legile nr. 95/2006 şi nr. 161/2003, în sensul interdicţiei exercitării, iar nu în sensul simplei deţineri concomitente a unor funcţii sau calităţi.

Un alt argument în favoarea celor susţinute prin cererea de chemare în judecată şi prin prezentul recurs îl constituie regula de interpretare a legii conform cu care atunci când legea instituie sancţiuni şi/sau interdicţii ea trebuie să fie interpretată restrictiv, invocând în acest sens art. 10 C. civ., aplicabil conform art. 2 alin. (2) C. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente:

Astfel cum s-a reţinut în precedent, criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant se subsumează motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziţii, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de casare poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În speţă, acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe privind starea de incompatibilitate a reclamantei reţinută prin raportul de evaluare contestat în cauză între funcţia de farmacist şef de secţie în cadrul în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu şi cea de administrator al societăţii S.C. CALIFARM S.R.L..

Preliminar, în ceea ce priveşte invocarea de către recurent a dispoziţiilor art. 70 din Legea nr. 161/2003, Înalta Curte reţine că textul de lege se referă la conflictul de interese, ori prin raportul de evaluare contestat în cauză s-a reţinut existenţa unei situaţii de incompatibilitate în ceea ce îl priveşte.

Nici referirea la incompatibilitatea funcţionarilor publici nu prezintă relevanţă, câtă vreme recurentul nu deţine o asemenea calitate.

Art. 178 alin. (2) lit. g) din Legea nr. 95/2006 - "Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: ... g) exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Art. 185 alin. (15) - "Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c) d), e) şi g), referitoare la incompatibilităţi (...), se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice".

Recurentul a criticat soluţia instanţei de fond din perspectiva inexistenţei stării de incompatibilitate, învederând că simpla menţiune în Registrul comerţului a deţinerii funcţiei de administrator nu are semnificaţia exercitării în concret a acestei funcţi, iar depunerea unor deconturi şi declaraţii fiscale la organele fiscale a fost o formalitate necesară pentru evitarea aplicării unor sancţiuni.

Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurentului. Din actele şi lucrările dosarului, instanţa de recurs reţine că acesta a deţinut şi a exercitat funcţia de administrator al S.C. CALIFARM S.R.L..

Astfel, în calitatea sa de administrator al societăţii, recurentul, a semnat declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul de stat, deconturi de taxă pe valoarea adăugată, bilanţul prescurtat şi contul de profit şi pierdere.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, depunerea deconturilor şi declaraţiilor fiscale nu reprezintă o formalitate, ci constituie acţiuni efectuate în exercitarea funcţiei de administrator, care nu se realizarea doar prin desfăşurarea de activităţi comerciale, ci are în vedere atât activităţi de administrare, cât şi activităţi de conservare.

În mod corect instanţa de fond a apreciat că nu prezintă relevanţă pentru existenţa stării de incompatibilitate faptul că prin contractul de vânzare încheiat la data de 05.05.2016 S.C. CALIFARM S.R.L. a înstrăinat autorizaţia de funcţionare nr. x/30.09.2014, emisă de Ministerul Sănătăţii Publice, câtă vreme reclamantul a continuat să exercite funcţia de administrator al societăţii, depunând declaraţii privind obligaţiile de plată la bugetul de stat şi deconturi de taxă pe valoarea adăugată aferente anilor 2016 – 2017, astfel cum rezultă din informaţiile transmise de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Gorj.

Totodată, contrar susţinerilor recurentului potrivit cărora activitatea S.C. CALIFARM S.R.L. a încetat definitiv în luna mai 2016, Înalta Curte reţine că din informaţiile comunicate de Oficiul National al Registrului Comerţului cu adresa nr. x/23.01.2018, reiese că reclamantul a fost numit administrator al S.C. Califarm S.R.L. la 06.09.2016, iar la data de 07.09.2016 s-a închis procedura de insolvenţă şi s-a dispus reinserţia societăţii în activitatea comercială, conform sentinţei civile nr. 277/31.05.2016, pronunţată în dosarul nr. x/2014 al Tribunalului Gorj.

Tot din perspectiva greşitei aplicări a temeiului de drept în baza căruia a fost reţinută situaţia de incompatibilitate, recurentul-reclamant susţine şi că ar trebui să se aibă în vedere împrejurarea că Legea nr. 87/2017 a adus modificări mai multor articole din Legea nr. 161/2003, în sensul că s-a definit incompatibilitatea prin raportare la deţinerea sau exercitarea unei funcţii şi că ar fi trebuit să se coreleze regimul incompatibilităţilor din Legea nr. 161/2003 cu cel din Legea nr. 95/2006.

Deşi acest motiv nu a fost invocat prin cererea de chemare în judecată, instanţa de recurs îl va analiza, urmând a consta că distincţia deţinere-exercitare a funcţiei de administrator, raportat la formele consecutive ale normei de drept substanţiale incidente este nerelevantă în cauză pentru că, aşa cum a reţinut instanţa de fond, societatea CALIFARM S.R.L. a funcţionat în perioada pentru care s-a reţinut situaţia de incompatibilitate, iar în cauză s-a probat că reclamantul a exercitat funcţia de administrator al acestei societăţi.

Pentru considerentele expuse, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 19 din 18 ianuarie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 8 noiembrie 2022.